Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “mai, 2013”

Încă un pas pentru Nibali

Etapa a XlV-a a Turului Italiei le-a oferit rutierilor o zi de uitat cât mai curând, din cauza vremii teribile, care i-a chinuit de la start şi până la finiş, ducând la mai multe abandonuri. Ninsoarea ce s-a abătut asupra cursei i-a determinat pe organizatori să schimbe traseul şi să elimine legendara căţărare Sestriere, astfel încât traseul a arătat astfel:

Image

Vremea dificilă i-a convenit de minune lui Vincenzo Nibali, aşa cum s-a întâmplat şi în Tirreno-Adriatico, în luna martie. La fel ca atunci, italianul a atacat şi a fost urmat de încă un rutier, Mauro Santambrogio, pe care l-a lăsat să câştige, în ciuda faptului că a ratat încă opt secunde de bonificaţie. Mişcarea “Rechinului” a fost extrem de inteligentă, acesta cedând victoria de etapă în schimbul ajutorului compatrioului său şi a întregii echipe Vini Fantini în următoarele etape montane ale cursei.

Ce a mai impresionat la Nibali în etapa de sâmbătă a fost atitudinea ofensivă a acestuia, italianul fiind conştient că nu poate trăi din cele doar 41 de secunde pe care le avea avans în faţa lui Cadel Evans după aproape două săptămâni. Cu un avantaj de aproximativ un minut şi jumătate în faţa australianului, o încredere de sine imensă şi o formă ce pare că nu îl va părăsi prea curând, purtătorul tricoului roz poate fi considerat fără probleme “patronul” Turului Italiei. În aceste condiţii, celorlalţi le rămâne să lupte pentru restul locurilor de pe podium, care par să reprezinte o afacere între cel puţin cinci oameni.

Il Giro 2013 – etapa a XlV-a

Image

41 de secunde este diferenţa de la care se va porni sâmbătă, atunci când Vincenzo Nibali şi Cadel Evans, în acest moment principalii favoriţi la tricoul roz, vor da o nouă luptă, în ceea ce va fi al treilea finiş în căţărare al Turului Italiei. Având în vedere cum s-au descurcat până acum, rutierul Astanei şi cel al lui BMC sunt cei mai îndreptăţiţi să spere la câştigarea clasamentului general, însă Rigoberto Uran nu ar trebui nesocotit, mai ales după ce a arătat pe Altopiano del Montasio.

Primul obstacol al zilei va fi Sestriere, ce va apărea la jumătatea rundei, iar dacă prognoza meteo este corectă, ninsoarea va fi prezentă acolo. Căţărarea din Alpi, care şi-a făcut debutul în Il Giro în urmă cu 102 ani, are 38 de kilometri lungime şi pantă medie 3,8%. E greu de crezut că se va întâmpla ceva acolo, singurii dispuşi să iasă în evidenţă fiind oamenii interesaţi de clasamentul tricoului albastru, care vor încerca să mai obţină nişte puncte ce se pot dovedi decisive atunci când se va trage linie la finalul Turului Italiei.

Artificiile vor fi aprinse ceva mai târziu, pe Bardonecchia (unde se anunţă ploaie serioasă), o ascensiune relativ scurtă (doar 7,2 kilometri), dar cu o pantă medie foarte ridicată (9%), care îi va testa serios pe favoriţi. Începutul acesteia va fi brutal, panta urmând să ajungă la 14% după numai un kilometru. Va fi porţiunea cea mai dură de pe Bardonecchia, o căţărare pe care se pot realiza ecarturi mari. Astana va fi obligată să controleze ostilităţile, însă nu îi va fi uşor, mai ales dacă se va trezi atacată din mai multe direcţii. Teoretic, există posibilitatea ca Nibali şi Evans să facă joc egal, însă la cât de grea e ultima ascensiune, mai mult ca sigur vor apărea diferenţe. Pe lângă cei doi, la Bardonecchia este aşteptat să se implice şi Rigoberto Uran, care trebuie să demonstreze că poate intra fără probleme în rolul de lider al lui Sky.

Cine îl poate opri pe Cavendish?

Într-o zi marcată de cele două abandonuri de marcă, ale lui Ryder Hesjedal şi Bradley Wiggins, care au plecat din Giro ca urmare a problemelor de sănătate cu care s-au confruntat încă de la startul celei de-a doua săptămâni, Mark Cavendish a avut grijă ca tot despre el să se vorbească mai mult, datorită victoriei obţinute în etapa a Xlll-a, la Cherasco, oraş care a găzduit pentru prima oară un finiş în Turul Italiei.

Din păcate pentru britanic, evoluţia de la această ediţie a Corsei Rosa (una dintre cele mai bune ale carierei, comparabilă cu cea din Turul Franţei 2009, când a câştigat şase etape) nu îi va aduce tricoul roşu, al câştigătorului clasamentului pe puncte. Şi aceasta, deoarece organizatorii le-au făcut viaţa grea sprinterilor la această ediţie, care nu au primit decât un sfert din numărul total de etape. Tocmai de aceea, pentru Cavendish este frustrantă situaţia prin care trece: patru victorii în Il Giro (cel mai bun rezultat al său aici), dar şanse infime să intre în galeria selectă a rutierilor cu tricouri pe puncte în toate Marile Tururi, acolo unde se află Laurent Jalabert, Eddy Merckx, Alessandro Petacchi şi Djamolidine Abdoujaparov.

Singura consolare a lui Mark Cavendish este că a obţinut toate aceste succese fără să fie la 100% din potenţial (cel puţin, asta e senzaţia lăsată până acum), şi cum mai e loc de îmbunătăţiri, finalul lunii iulie l-ar putea găsi suflând în ceafa italianului Alessandro Petacchi, ocupantul locului trei în ierarhia cicliştilor cu cele mai multe victorii în Marile Tururi.

Pe scurt

Celebra căţărare Monte Zoncolan va reveni pe traseul Turului Italiei în 2014, urmând să fie parcursă nu o dată, ci de două ori, aşa cum se întâmplă cu Alpe d’Huez la ediţia din acest an a Turului Franţei. Ascensiunea poate fi abordată dinspre Ovaro (10,1 kilometri lungime, pantă medie 11,9%) sau Sutrio (13,5 kilometri lungime, pantă medie 9%) şi este de aşteptat să figureze în a doua jumătate a cursei. Până acum, Monte Zoncolan a mai fost prezentă la patru ediţii, învingători fiind Gilberto Simoni (2003 şi 2007), Ivan Basso (2010) şi Igor Anton (2011).

Impresionată de rezultatele foarte bune aduse de Luca Paolini în acest sezon, Katusha a decis să îi prelungească înţelegerea veteranului italian până în 2015, când acesta va avea 38 de ani. Venit la echipa rusă de la Acqua & Sapone, în 2011, Paolini a fost unul dintre cei mai importanţi rutieri ai grupării manageriate de Vyacheslav Ekimov în actuala stagiune, în care a câştigat Omloop Het Nieuwsblad, o etapă în Il Giro şi a purtat timp de patru zile tricoul roz.

Într-un interviu pentru Velonews, Roman Kreuziger a recunoscut că a lucrat cu doctorul Michele Ferrari, însă a negat că s-ar fi dopat. Aflat la echipa Saxo-Tinkoff, cehul a admis că a colaborat cu Ferrari în sezonul de debut, când avea 20 de ani, susţinând că nu a ştiut la acea vreme că italianul este suspendat, iar singurul motiv pentru care l-a contactat a fost ca acesta să îl ajute cu un program de antrenament. Federaţia Cehă de Ciclism va lua o hotărâre în cazul învingătorului din Amstel Gold Race, care riscă acum să fie suspendat, aşa cum s-a întâmplat cu alţi rutieri ce au apelat în trecut la serviciile doctorului Ferrari.

Vincent Lavenu, managerul lui AG2R, a declarat că va retrage echipa pe care o conduce din Criteriul Dauphiné, pentru a respecta regulamentul organizaţiei Mouvement pour un Cyclisme Crédible, care spune că o formaţie nu are voie să concureze opt zile într-o cursă de World Tour, dacă doi dintre rutierii săi sunt testaţi pozitiv în interval de 12 luni. Cum Steve Hounard şi Sylvain Georges au avut astfel de probleme, AG2R va fi nevoită să rateze competiţia de pe teren propriu, extrem de importantă în pregătirea pentru Turul Franţei. Rămâne de văzut ce părere va avea Uniunea Ciclistă Internaţională, al cărei regulament prevede ca toate echipele de World Tour să participe în cursele din calendarul mondial.

Il Giro 2013 – etapa a Xlll-a

Image

O singură căţărare repertoriată este plasată pe traseul etapei care va purta plutonul între Busseto şi Cherasco, dar ar putea fi suficientă pentru a schimba dinamica unei etape considerate de plat. Cu 47 de kilometri rămaşi până la final, plutonul va începe să urce pe Tre Cuni, o ascensiune de categoria a treia, cu pantă medie 5%, pe care echipele cu puncheuri sau atacanţi pot duce un ritm nebun, astfel încât să îi rupă pe sprinteri.

Dacă unii dintre aceştia vor rezista acolo, e greu de crezut că vor mai trece şi peste Ponte sul Tanaro, un deal scurt, dar dificil, care cu siguranţă le va da idei rutierilor ce doresc să ajungă singuri la sosirea din Cherasco. Când mai sunt nouă kilometri, drumul va urca din nou, ceea ce va face ca etapa să fie extrem de greu de stăpânit. Tocmai de aceea, runda a Xlll-a prezintă două scenarii: fie se va forma o evadare la puţin timp de la start şi va primi liber din partea plutonului, fie primul loc va fi decis după câteva atacuri pe porţiunile valonate din ultima porţiune a traseului.

Favoriţii la victorie vor veni mai ales de la echipele Pro Continentale: Oscar Gatto, Danilo Di Luca, Rafael Andriato, Fabio Felline, Enrico Battaglin, dar nici Francisco Ventoso, Giovanni Visconti sau Luca Paolini nu ar trebui neglijaţi pe un finiş precum cel de vineri, care le va da idei multor ciclişti.

Cavendish 100

Etapa a Xll-a din Turul Italiei s-a încheiat aşa cum era de aşteptat, cu victoria marelui favorit la sprint, Mark Cavendish, însă după un scenariu mai antrenant decât au crezut mulţi la startul zilei. Pe o vreme crâncenă, care a amintit de celebra etapa încheiată la Montalcino, în 2010, evadarea a sperat la victorie până la final, puţin lipsindu-le celor cinci din frunte să păcălească plutonul şi să lupte pentru primul loc. Poate evadaţii ar fi avut succes, dacă la trenă nu ar fi trecut BMC, motivată să îl îndepărteze decisiv pe Bradley Wiggins, care a întâmpinat din nou probleme.

Britanicul, venit cu gânduri mari la startul Turului Italiei, a trebuit să se recunoască învins definitiv, nu doar din cauza dificultăţilor pe care le-a întâmpinat frecvent pe coborâre, ci şi a răcelii şi durerilor în piept cu care s-a confruntat în ultimele zile. Tocmai de aceea, sunt şanse din ce în ce mai mari ca Wiggins să abandoneze în următoarele etape şi să meargă acasă pentru a se recupera, înainte de a începe antrenamentele pentru Turul Franţei, acolo unde mai mult ca sigur va dori să fie unul dintre liderii lui Sky, alături de Chris Froome.

Revenind la finalul etapei, acesta nu a adus nicio surpriză, ci o nouă victorie clară a lui Mark Cavendish, care a dovedit încă o dată că nu are adversar în Il Giro. Ajuns la 100 de succese în carieră (după alţii, 103), rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step poate aştepta cu mai multă încredere Turul Franţei, acolo unde va da peste sprinteri sensibil mai puternici. Până atunci, Cavendish, aflat la cota 39 în Marile Tururi, va mai avea ocazia să lucreze la relaţia cu Gert Steegmans, “lansatorul” său, iar dacă lucrurile vor merge la fel ca la Margherita di Savoia şi Treviso, sunt toate şansele ca rutierul din Insula Man să îmbrace tricoul verde la Paris.

Il Giro 2013 – etapa a Xll-a

Image

Nu sunt foarte multe lucruri de spus despre etapa a Xll-a a Turului Italiei, care va reprezenta una dintre ultimele oportunităţi pentru adversarii lui Mark Cavendish să obţină o victorie la această ediţie a Il Giro. Evident, tot britanicul în vârstă de 27 de ani va porni cu prima şansă, deoarece a arătat până acum (Napoli şi Margherita di Savoia) că poate câştiga în orice condiţii, cu sau fără “lansator”. În plus, campionul mondial din 2011 va avea o motivaţie suplimentară joi, bifarea victoriei cu numărul 100.

Etapa are pe traseu două ascensiuni repertoriate, ambele de categoria a patra, însă acestea nu vor “rupe” plutonul, fiind plasate departe de sosire. În schimb, mult mai periculos va fi finalul, ultimii 300 de metri având un viraj şi un sens giratoriu, plus un drum destul de îngust, elemente care le vor da multe bătăi de cap sprinterilor. Singurul avantaj al acestora va fi că vor parcurge circuitul o dată înainte de a lupta pentru victorie.

Va fi pentru a 11-a oară când Il Giro va ajunge la Treviso, oraş în care are sediul Pinarello, compania producătoare de biciclete înfiinţată în 1952. La precedenta vizită, în 2004, Alessandro Petacchi i-a învins pe Robbie McEwen şi Alexandre Usov. A fost anul în care italianul a câştigat nu mai puţin de nouă etape şi a plecat acasă cu tricoul ciclam.

Ziua lui Navardauskas

Anul trecut, Ramunas Navardauskas a devenit primul lituanian din istorie care a purtat tricoul roz în Turul Italiei. Este adevărat, a făcut asta după un contratimp pe echipe şi timp de doar două zile, dar a fost suficient pentru a ieşi în evidenţă. Acum a devenit doar al cincilea ciclist baltic care s-a impus într-o etapă din Corsa Rosa, după Piotr Ugrumov (1993, Scanno), Romans Vainsteins (1999, Foggia), Tomas Vaitkus (2006, Termoli) şi Ignatas Konovalovas (2009, Roma).

Nu voi mai spune încă o dată povestea lui Navardauskas, deoarece am expus-o deja aici, în 2012. Ce este de remarcat e că rutierul în vârstă de doar 25 de ani i-a salvat Turul Italiei lui Garmin-Sharp, o echipă venită la start cu pretenţii mari, dar care a suferit o dezamăgire cruntă, după ce Ryder Hesjedal, deţinătorul trofeului, a ieşit din calculele pentru un nou triumf, canadianul ocupând acum doar locul 37, la aproape 32 de minute de liderul ierarhiei generale, Vincenzo Nibali.

Altfel, etapa a 13-a nu a adus evenimente notabile în clasament, singurul lucru de remarcat fiind intrarea bascului Benat Intxausti între primii zece. Favoriţii au preferat să le dea mână liberă evadaţilor şi să se concentreze pe dificilele etape montane din week-end (Bardonecchia şi Galibier), atunci când va deveni şi mai clar cine poate şi cine nu poate câştiga a 96-a ediţie a Turului Italiei.

Il Giro 2013 – etapa a Xl-a

Image

Traseul dintre Tarvisio şi Vajont propune a doua sosire în căţărare a săptămânii, însă datele acesteia vor fi total diferite de cele ale etapei precedente. Cea mai grea ascensiune nu va veni la final, ci undeva la jumătatea rundei, când plutonul va urca pe Sella Ciampigotto, la aproape 1800 de metri altitudine. De acolo va urma o lungă coborâre, urmată de o porţiune de fals plat şi de ultima căţărare a zilei, Vajont (Passo Di Sant’Osvaldo).

În toamna lui 2012, când a fost făcut public traseul, etapa trebuia să se încheie după o scurtă porţiune de coborâre, dar organizatorii au eliminat-o, astfel încât acum se va termina în urcare. Deşi mai scurtă şi aflată la o altitudine mai joasă, Vajont (7,5 kilometri lungime, pantă medie 4,5%) aduce mult cu Montevergine di Mercogliano, care s-a aflat pe traseu la ediţia de acum doi ani, ceea ce înseamnă că cel mai probabil scenariu este ca victoria de etapă să fie decisă în urma unui sprint.

Dacă favoriţii vor ajunge acolo în grup compact, cei mai avantajaţi ar fi Cadel Evans, Carlos Betancur, Mauro Santambrogio şi Danilo Di Luca, însă acesta trebuie să spere că ritmul impus nu va fi foarte ridicat. De asemenea, va fi interesant de urmărit dacă Sky va munci pentru Rigoberto Uran acum, aflat clar într-o formă mai bună decât Bradley Wiggins, sau va merge în continuare la două capete, în speranţa că britanicul se va prezenta la un nivel ridicat în etapele de munte înalt de la finalul săptămânii.

Cine este Rigoberto Uran Uran?

Antioquia, unul dintre cele 32 de departamente ale Columbiei, este cunoscută nu doar pentru numeroasele conflicte armate, ci şi pentru cicliştii care au plecat de acolo în Europa. Printre aceştia se numără şi Rigoberto Uran Uran (explicaţia numelui său e simplă: pe părinţi îi chema Uran înainte de căsătorie, iar el a primit ambele nume, respectând astfel tradiţia prezentă în majoritatea ţărilor sud-americane), câştigătorul primei etape cu finiş în căţărare din Turul Italiei 2013. Până să îşi înscrie numele în cartea de istorie a Il Giro, unde a devenit doar al zecelea columbian care s-a impus într-o etapă, Uran a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, ce l-a motivat să îşi facă un nume şi să îşi schimbe destinul.

Când avea câţiva ani, Rigoberto Uran a primit o bicicletă cadou de la părinţii săi şi zi de zi a ieşit la plimbare cu tatăl său, în oraşul natal, Urrao. Apoi, la 14 ani, ajutat de acesta, sud-americanul s-a înscris la un club local şi a câştigat prima cursă în care a participat, un contratimp individual. Din păcate, entuziasmul i-a fost temperat câteva luni mai târziu, când tatăl său a căzut victimă schimburilor de focuri dintre grupările paramilitare din Antioquia.

Din acel moment, ciclismul a trecut pe plan secund, prioritatea lui Uran fiind să asigure un venit din care să îşi întreţină mama şi cele două surori. Tocmai de aceea, sud-americanul lipsea de acasă şi 16 ore în fiecare zi, pentru a vinde bilete de loterie. Situaţia aceasta a continuat până când Rigoberto a împlinit 16 ani, atunci devenind profesionist, după ce s-a făcut o excepţie în cazul său, vârstă minimă fiind de 18 ani.

În 2006, după trei sezoane petrecute la Orgullo Paisa, Uran a ajuns în Europa, fiind la acel moment doar al treilea rutier columbian prezent pe Bătrânul Continent. Prima sa echipă a fost Tenax, unde a stat doar un an, înainte să treacă la Unibet, alături de care a obţinut cel dintâi succes al său, într-un contratimp individual din Bicicleta Bască. Victoria de acolo, urmată de cea din etapa a şaptea a Turului Elveţiei, l-a adus în vizorul lui Caisse d’Epargne, cu care a semnat imediat un contract pe trei ani, atras şi de faptul că limba principală acolo era spaniola.

La formaţia manageriată de Eusebio Unzue, Rigoberto Uran şi-a arătat din plin potenţialul şi a demonstrat că nu este un căţărător pur, putând obţine rezultate bune atât în cursele pe etape, cât şi în clasice. Singurul lucru care i-a lipsit la Caisse d’Epargne a fost victoria, pe care Uran a obţinut-o doar în 2012, în al doilea său sezon petrecut la Sky. Columbianul a fost una dintre priorităţile echipei britanice la înfiinţare, fiind ademenit acolo nu doar cu un contract generos, dar şi cu promisiunea că va avea mai multe şanse decât la precedenta formaţie pentru care a concurat.

Sezonul trecut, conducătorii lui Sky s-au ţinut de promisiune şi l-au desemnat pe Rigoberto Uran lider pentru Turul Italiei, iar acesta s-a achitat foarte bine de responsabilitate, clasându-se pe locul şapte şi trecându-şi în palmares tricoul alb. În vară, la Londra, i-a adus Columbiei una dintre cele 19 medalii pe care aceasta le-a obţinut în istoria participărilor sale la Jocurile Olimpice, după ce a terminat al doilea cursa de şosea.

Acum, la 26 de ani, tocmai a obţinut primul succes al carierei într-un Mare Tur şi ocupă locul al treilea în clasamentul general din Il Giro, cu un avans de o secundă în faţa colegului său, Bradley Wiggins. Întârzierea lui Uran în raport cu Vincenzo Nibali, purtătorul tricoului roz, este de două minute şi patru secunde, iar columbianul se poate întreba cum ar fi stat lucrurile dacă nu ar fi fost obligat să îl aştepte pe britanic în etapa a şaptea, când a pierdut un minut şi 36 de secunde.

Post Navigation