Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “Mai, 2012”

Pe scurt

  • Cu fiecare zi care trece, e din ce în ce mai clar că Vincenzo Nibali nu va mai continua la Liquigas. Într-un interviu acordat Gazzettei dello Sport, italianul a declarat că vrea să meargă în Vuelta (cursă în care Paolo Bettini i-a recomandat să participe înainte de Mondiale), însă este obligat de Liquigas să concureze în Turul Utah şi Turul Colorado, deoarece aceste competiţii sunt importante pentru sponsorul american al echipei. Această polemică a răcit şi mai mult relaţiile dintre gruparea peninsulară şi Nibali, care este foarte aproape de un transfer la Astana. De altfel, după Il Giro, însoţit de agentul său, Alex Carera, “Rechinul” s-a întâlnit cu Alexandr Vinokourov şi Mangeldiev Darkan, un oficial al Federaţiei de Ciclism din Kazahstan, pentru a pune la punct detaliile transferului. Astfel, el ar urma să primească 2,8 milioane de euro pe sezon şi ar veni la Astana cu Alessandro Vanotti, Valerio Agnoli, maseurul Michael Pallini şi preparatorul fizic Paolo Slongo.
  • Selecţionerul Paolo Bettini a anunţat lista rutierilor pe care Italia se va baza la Jocurile Olimpice. Deşi a câştigat contratimpul individual de la Milano, în Il Giro, Marco Pinotti a fost lăsat pe dinafară, în locul său fiind preferat Vincenzo Nibali. Alături de acesta, la Londra vor mai merge Luca Paolini, Filippo Pozzato, Elia Viviani şi Matteo Trentin. Pinotti este rezervă, la fel ca Daniel Oss şi Adriano Malori, actualul campion naţional la contratimp.
  • Andy Schleck se află în echipa provizorie a lui RadioShack-Nissan pentru Criteriul Dauphiné. Un obişnuit al Turului Elveţiei, ciclistul luxemburghez va fi trimis de Johan Bruyneel în cursa din Hexagon, atât pentru a sta despărţit de fratele său (care va merge în Elveţia), cât şi pentru a parcurge o parte din traseul Turului Franţei. În plus, managerul belgian doreşte să îl vadă pe Andy Schleck la lucru împotriva adversarilor din Le Tour, deoarece în Dauphiné şi-au mai anunţat prezenţa Cadel Evans, Vincenzo Nibali, Janez Brajkovic şi Bradley Wiggins, câştigătorul de anul trecut.
  • Primăvara s-a terminat, un motiv bun pentru o scurtă statistică. Pe lângă clasamentele World Tour, mai există o ierarhie interesantă, cea a victoriilor din 2012. Locul întâi e ocupat de André Greipel, cu zece succese. Al doilea este Tom Boonen, învingător în nouă curse, podiumul fiind completat de Peter Sagan, aflat la cota opt. Primul om de clasament general care figurează în acest clasament e Joaquim Rodriguez, cu şase victorii.

Bob Jungels: “Specialitatea mea? Cursele pe etape”

La doar 19 ani, Bob Jungels este deja un fenomen. Luxemburghezul s-a făcut remarcat în aproape fiecare cursă în care a participat, fie că a fost vorba despre Le Triptyque des Monts et Châteaux – Frasnes, Giro del Friuli Venezia Giulia, Flèche du Sud sau Paris-Roubaix. Un rutier lăudat de multă lume pentru calităţile sale, Jungels ar putea face pasul la profesionişti în 2013, deşi recunoaşte că momentan nu se gândeşte la asta.

Pentru că am fost curios să aflu planurile sale de viitor, l-am contactat pe Tim Vanderjeugd, ofiţerul de presă al lui Leopard Trek, iar acesta m-a ajutat să realizez un interviu cu Bob Jungels, unul dintre rutierii care vor domina ciclismul mondial în următorul deceniu.

– Bob, felicitări pentru rezultatul din Paris-Roubaix! Încă o victorie care a arătat potenţialul tău imens. Cum te-ai simţit şi ce înseamnă acest succes pentru tine?

Mulţumesc mult! În timpul cursei m-am simţit bine şi când am văzut că ceilalţi rutieri din evadare au ceva slăbiciuni, am decis să-mi încerc şansa. Paris-Roubaix este unul dintre marile “Monumente” ale ciclismului şi acest succes înseamnă enorm pentru mine. Poţi câştiga doar dacă munceşti din greu, iar dacă tot acest efort îţi aduce o victorie în Paris-Roubaix, atunci a meritat.

– Ai avut un sezon excelent până acum, cu multe victorii. Ce urmează pentru tine în a doua parte a stagiunii?

Când am fost junior, am câştigat 18 curse într-un an, dar nu se compară cu acest sezon şi cu cursele în care am participat, deoarece sunt toate curse UCI, iar nivelul este foarte ridicat. Pentru prima parte a anului, am realizat mai mult decât mi-am propus şi acum aştept cu încredere a doua jumătate a sezonului. Voi merge într-un cantonament, după care voi concura într-o cursă pe etape din Italia, Giro della Valle d’Aosta, unde mai mult mă voi antrena. Apoi urmează Campionatele Europene şi pregătirea pentru Mondiale.

– Chiar despre Mondiale doream să vorbim acum. Ce crezi că ai putea face acolo, care este obiectivul tău?

Am văzut traseul de la Valkenburg şi sunt de de părere că mi se potriveşte, pentru că sunt câteva dealuri pe traseu, atât la contratimp, cât şi în cursa pe şosea. La contratimp vreau să termin între primii zece, dar sper ca şi pe şosea să obţin un rezultat bun.

– Ai avut rezultate excelente la contratimp, în curse de o zi şi în curse pe etape. Pari să fii un all-rounder perfect. Cu toate acestea, care simţi că este specialitatea ta?

Cursele pe etape, deoarece mă recuperez repede, sunt bun la contratimp şi nu stau chiar atât de rău pe căţărări. Însă niciodată nu ştii cum ţi se dezvoltă corpul pe parcursul anilor.

– Tocmai de aceea te-am întrebat, deoarece mulţi rutieri sub 23 de ani îşi schimbă profilul după ce devin profesionişti. Uită-te la Marcel Kittel, spre exemplu.

Eu vreau neapărat să mă descurc bine în cursele pe etape. Corect, Kittel a fost foarte bun la contratimp şi a ajuns acum un sprinter de talie mondială, dar eu ştiu că nu voi fi niciodată sprinter. Mulţi ciclişti valoroşi de contratimp se descurcă la sprint, însă foarte puţini au reale calităţi de căţărător.

– Crezi că aptitudinile tale de contratimpist te-ar putea ajuta să obţii rezultate importante în clasice, după ce vei deveni profesionist?

Da, cu siguranţă, însă mai e mult până acolo. Primul meu obiectiv este să ajung profesionist şi de abia apoi vom vedea.

– Te-ai gândit când vei face asta? Mulţi spun că 2013 ar putea fi anul. Ce crezi, este prea devreme?

Nu ştiu sigur, mai ales că nu m-am gândit prea mult la ceea ce voi face sezonul următor. Voi încerca să mai obţin câteva rezultate bune în 2012, după care voi discuta cu antrenorii mei despre stagiunea viitoare. Mulţi ciclişti buni de la această categorie devin profesionişti după doi ani, aşa că nu cred că ar fi o problemă dacă voi face la fel.

– Dintre rutierii profesionişti, este vreunul pe care îl admiri?

Da, Fabian Cancellara! Până acum nu am avut ocazia să vorbesc cu el, dar îmi plac foarte mult stilul său şi felul în care câştigă curse.

Ierarhiile World Tour după Il Giro

Clasamentul individual:

1 – Joaquim Rodriguez – 404 puncte

2 – Tom Boonen – 366 de puncte

3 – Vincenzo Nibali – 272 de puncte

4 – Samuel Sanchez – 252 de puncte

5 – Peter Sagan – 229 de puncte

6 – Bradley Wiggins – 224 de puncte

7 – Simon Gerrans – 210 puncte

8 – Ryder Hesjedal – 197 de puncte

9 – Damiano Cunego – 184 de puncte

10 – Oscar Freire – 180 de puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Katusha – 708 puncte

2 – Liguigas – 633 de puncte

3 – Sky – 597 de puncte

4 – Omega Pharma-Quick Step – 574 de puncte

5 – Astana – 495 de puncte

6 – Garmin-Barracuda – 457 de puncte

7 – Orica-GreenEdge – 428 de puncte

8 – Lampre – 378 de puncte

9 – BMC – 368 de puncte

10 – RadioShack-Nissan – 333 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 1043 de puncte

2 – Italia – 946 de puncte

3 – Belgia – 740 de puncte

4 – Australia – 436 de puncte

5 – Olanda – 409 puncte

6 – Marea Britanie – 312 puncte

7 – Elveţia – 278 de puncte

8 – Statele Unite – 258 de puncte

9 – Slovacia – 229 de puncte

10 – Canada – 198 de puncte

Daan Luijkx: “Thomas De Gendt trebuie să confirme”

Vacansoleil a avut un Tur al Italiei perfect. A obţinut o victorie de neuitat pe Passo dello Stelvio, la prima sosire din istorie acolo, şi a terminat pe locul trei în clasamentul general, datorită lui Thomas De Gendt. Belgianul a fost revelaţia din Il Giro şi multă lume a început să vorbească despre el ca despre un viitor câştigător de Mari Tururi. În toată această euforie, Daan Luijkx, managerul echipei olandeze, a rămas cu picioarele pe pământ şi a îndemnat la calm, susţinând într-un interviu pentru Cafe Roubaix că De Gendt trebuie să vină cu o clasare bună şi în următoarea cursă majoră în care va lua startul.

– Domnule Luijkx, cum a fost ultima zi a Turului Italiei pentru dumneavoastră şi Vacansoleil?

A fost o zi foarte palpitantă, deoarece Thomas avea posibilitatea de a urca pe locul trei la general. Însă ştiam că Michele Scarponi se afla într-o formă bună şi era mai odihnit decât Thomas, care s-a aflat tot timpul în frunte în etapa precedentă. A fost o adevărată provocare să îl depăşească la contratimp, dar la final am scăpat de acea tensiune şi ne-am bucurat de rezultatul extraordinar pe care l-a obţinut.

– Înainte de startul cursei, ce obiectiv avea Vacansoleil?

Doream să câştigăm o etapă şi să plasăm un rutier în top 10 sau top 15. Am făcut o cursă bună şi am reuşit ceea ce ne-am propus.

– Primul rutier belgian care a terminat pe podiumul unui Mare Tur în ultimii 17 ani. Îl anunţă această performanţă pe Thomas De Gendt ca fiind unul dintre rutierii importanţi în cursele majore din sezoanele viitoare?

A fost pentru prima oară când Thomas a încercat să obţină un rezultat valoros în clasamentul general şi a avut succes, dar cred că este mai bine să vedem ce va face în Turul Spaniei, următorul său obiectiv. Dacă va obţine alte rezultate bune şi va termina măcar între primii şapte, atunci vom putea spune că avem un ciclist belgian care are calităţile necesare pentru a se clasa sus într-un Mare Tur. Să nu uităm că se descurcă bine la contratimp. E un rutier masiv, deoarece are picioare lungi, dar în acest moment se descurcă bine pe munţii înalţi, este puternic şi ar putea conta în ierarhia unui Mare Tur de acum înainte.

– Dacă va reuşi, presupun că îl vedeţi cu şanse bune şi în Turul Franţei.

Da, pentru că anul trecut, în ultima săptămână a Marii Bucle, a dovedit asta. În etapa a doua a căzut rău şi s-a lovit la claviculă, iar din această cauză a avut dureri mari. În zilele de final s-a simţit mai bine, a terminat al şaselea pe Alpe D’Huez şi pe patru la contratimpul individual, unde toţi marii favoriţi – Tony Martin, Cadel Evans şi Alberto Contador – căutau să obţină un rezultat important. A dovedit că şi în Turul Franţei poate concura împotriva celor mai buni ciclişti.

– Îmi amintesc că la Grenoble a fost mai bun şi decât Fabian Cancellara.

Exact, iar asta a spus ceva despre calităţile sale.

– În Vuelta, pe lângă clasamentul general, se va pregăti şi pentru Campionatele Mondiale de la Valkenburg?

Da, însă nu doar de la el avem aşteptări pentru acea competiţie. Suntem o echipă olandeză, cu zece rutieri din această ţară, între care Wout Poels, Rob Ruijgh şi Johnny Hoogerland. Cu toţii se pot descurca bine la Mondiale.

– Până la Vuelta mai sunt multe curse, iar prima dintre acestea este Criteriul Dauphiné. Am văzut că Thomas De Gendt se află pe lista provizorie. Va merge acolo?

Încă nu sunt sigur. Marţi voi avea o întâlnire cu restul staff-ului tehnic şi vom decide în ce curse vor participa cicliştii noştri.

– Şi care va fi obiectivul lui Vacansoleil pentru Dauphiné?

Anul acesta vom încerca să terminăm între primii zece, deoarece avem nevoie de puncte în clasamentul World Tour. Chiar dacă nu era aşa, mereu încercăm să fim prezenţi în faţă. Vrem o victorie de etapă, dar şi o clasare în top zece. Obiectivele noastre sunt mereu aceleaşi, chiar dacă rutierii sunt alţii.

Bob Jungels, învingător în Paris-Roubaix sub 23 de ani

 

În toată nebunia creată de finalul Turului Italiei, celelalte curse desfăşurate în week-end-ul trecut au primit puţină atenţie. Aşa a fost cazul şi cu versiunea pentru tineret a clasicei Paris-Roubaix, care a fost câştigată de Bob Jungels. Rutierul echipei continentale Leopard Trek a atacat pe sectorul Cysoing, cu 26 de kilometri înainte de sosire, lăsându-i în urmă pe ceilalţi favoriţi, incapabili să răspundă. Din acel moment, luxemburghezul a făcut o cursă solitară perfectă, mărindu-şi avansul cu fiecare kilometru parcurs. Drept urmare, Jungels a ajuns la final cu un avans de aproape trei minute în faţa următorilor clasaţi, belgianul Yves Lampaert şi australianul Tom Scully.

Un ciclist care s-a făcut remarcat încă din 2009, Jungels a arătat încă o dată că poate deveni un all-rounder de excepţie, deşi momentan e prea devreme pentru a vorbi despre drumul pe care îl va urma în viitor. Primul rutier din Marele Ducat învingător în versiunea pentru tineret a “Infernului Nordului”, Bob Jungels a adăugat acest succes celor obţinute în alte competiţii importante, precum Le Triptyque des Monts et Châteaux şi Flèche du Sud.

Ce a avut de spus după victoria din Franţa? “Sunt foarte fericit! A fost nebunie curată! Paris-Roubaix este cea mai importantă cursă din lume, atât la seniori, cât şi la sub 23 de ani. Am atacat în acelaşi loc în care am fost lăsat în urmă atunci când am concurat aici la juniori. Cât timp am fost singur, am simţit numai durere, dar acum trăiesc un sentiment uimitor. Totul a mers perfect”.

Pentru mulţi, victoria lui Jungels a fost oarecum neaşteptată, deoarece acesta a slăbit câteva kilograme în 2012 şi s-a antrenat mai mult la altitudine, urmare a deciziei de a se concentra pe cursele valonate. Cu toate acestea, nu se poate spune că a reprezentat o surpriză, ci încă o confirmare a talentului imens pe care îl are luxemburghezul. Partea mai frumoasă este că el nu se va opri aici, iar dacă totul decurge bine în a doua parte a stagiunii, atunci îl văd ca unul dintre principalii favoriţi la Campionatele Mondiale de la Valkenburg.

Tricoul roz merge în Canada

Ryder Hesjedal a câştigat Turul Italiei, un rezultat scontat înaintea etapei de la Milano, deşi nu se poate spune că victoria canadianului a fost una categorică, deoarece între el şi Joaquim Rodriguez au fost la final doar 16 secunde. Spaniolul a făcut contratimpul vieţii, dar asta nu l-a ajutat să devină al treilea iberic învingător în Il Giro, după Miguel Indurain şi Alberto Contador. E greu de spus din ce cauză a ratat “Purito” victoria (neputinţa de a ataca sau calculele făcute greşit), însă un lucru este cert: o şansă precum cea avută anul acesta apare o dată în viaţă (Contador suspendat, italieni ieşiţi din formă şi mulţi ciclişti de top absenţi din cauza Turului Franţei), iar el a ratat-o.

În schimb, Hesjedal a profitat de fiecare dată când a avut ocazia, şi-a ascuns bine slăbiciunile (Lago Laceno) şi nu a pierdut în niciun moment mai mult de 30 de secunde pe şosea în raport cu adversarii săi. Practic, din prima zi a cursei, ciclistul echipei Garmin-Barracuda a pus câte o cărămidă la acest succes, a cărui bază a turnat-o încă din noiembrie 2011, când s-a hotărât să participe în Turul Italiei, şi nu în Turul Franţei, aşa cum se întâmplase în ultimii patru ani.

Il Giro reprezintă punctul comun al lui Ryder Hesjedal şi Garmin-Barracuda: rutierul de peste ocean a debutat într-un Mare Tur aici, în 2005 (dar a abandonat), în timp ce gruparea americană a concurat pentru prima oară într-o competiţie majoră tot în Corsa Rosa; era anul 2008 când Slipstream s-a impus în contratimpul pe echipe de la Palermo şi i-a oferit tricoul roz lui Christian Vandevelde. De altfel, acea ediţie a fost prima a lui Hesjedal alături de formaţia manageriată de Jonathan Vaughters, care i-a relansat cariera, după ce l-a adus de la modesta Health Net.

La patru ani de la începutul acelei colaborări, Ryder Hesjedal a intrat în istorie drept primul canadian triumfător într-un Mare Tur şi i-a adus lui Garmin un succes care va avea darul de a-i conferi echipei americane un alt statut în plutonul profesionist. Venit din mountain bike, la fel ca un alt câştigător de Mare Tur, Cadel Evans, Hesjedal a obţinut doar a patra victorie a carierei şi şi-a asigurat un loc în istorie, după ceea ce a fost o ediţie relativ atipică a Il Giro. Diferenţa dintre el şi Joaquim Rodriguez a fost a doua cea mai mică de la înfiinţarea cursei, recordul aparţinându-i lui Fiorenzo Magni, care l-a învins pe compatriotul lui, Ezio Cecchi, pentru doar 11 secunde (1948).

O menţiune specială după Turul Italiei merită şi Thomas De Gendt, care a animat cursa în etapa a 20-a, cu o performanţă de neuitat pe Passo dello Stelvio. Ciclistul lui Vacansoleil, debutant în Il Giro, şi-a demonstrat din plin potenţialul şi a arătat că reprezintă viitorul Belgiei în Marile Tururi, deoarece nu doar se caţără bine, dar se descurcă excelent şi la contratimp. Dintr-un rutier de evadări, aşa cum era privit în primăvară lui 2011, De Gendt a devenit un adevărat pretendent la victorie în cursele majore, transformarea sa în doar un sezon fiind cu adevărat impresionantă.

Tony Gallopin: “Visul meu e Turul Flandrei”

Image

La 24 de ani, Tony Gallopin este unul dintre cei mai promiţători rutieri din pluton. Francezul şi-a făcut debutul la profesionişti în 2010, alături de Cofidis, iar după doar două sezoane petrecute acolo, a atras atenţia lui RadioShack-Nissan, care i-a oferit un contract în echipa manageriată de Johan Bruyneel.

În cinci luni, Gallopin a confirmat încrederea pusă în el, prin rezultate bune în clasicele de primăvară, dar şi în curse pe etape. Recent, a terminat pe locul şase în Turul Bavariei, unde a fost cel mai valoros tânăr, iar acum se pregăteşte pentru Criteriul Dauphiné. În funcţie de ce va face acolo, Tony Gallopin poate fi selectat în echipa pentru Turul Franţei. Mai multe despre obiectivele sale şi viaţa la RadioShack-Nissan, în interviul următor, pe care ciclistul din Hexagon l-a acordat pentru Cafe Roubaix.

– Tony, cum a fost prima jumătate de sezon petrecută la o echipă de World Tour, în comparaţie cu perioada de la Cofidis?

Este ceva complet diferit, deoarece la Cofidis erau importante cursele din Hexagon şi se punea accent pe Paris-Nisa. La RadioShack-Nissan e o cu totul altă poveste: aici m-am concentrat pe clasice, iar pentru a ajunge într-o formă bună la startul acestora, am fost în Turul Qatar-ului şi Turul Omanului.

– Ai avut rezultate bune în clasice, la sprint, dar şi în cursele pe etape. Ce fel de rutier te consideri?

Aş spune puncheur, deoarece sunt rapid, dar nu suficient de rapid când sunt prezenţi cei mai buni sprinteri din pluton. În schimb, atunci când e un grup format din 30-40 de oameni, mă descurc foarte bine.

– Vor reprezenta clasicele un obiectiv pentru viitor de acum încolo?

Categoric, sunt cursele mele preferate. Îmi plac cursele lungi, de 260 de kilometri lungime. Iubesc Turul Flandrei, Amstel Gold Race şi Liège–Bastogne–Liège.

– Dar ai o clasică preferată pe care visezi să o câştigi?

Turul Flandrei.

– Cum te-ai simţit anul acesta când ai concurat în cele două clasice “Monument” pe pavate?

În Turul Flandrei am fost foarte fericit, deoarece am participat pentru prima oară acolo. M-am bucurat să ajung pe final alături de cei mai buni. După căzătura suferită de Fabian, toţi am primit mână liberă. M-am descurcat bine, mai ales că am spart în ultimii zece kilometri. În ceea ce priveşte Paris-Roubaix, nu am ajuns la finiş, deoarece am fost implicat într-o căzătură masivă produsă după 130 de kilometri de la start.

– Ai simţit că a fost cu adevărat “Infernul Nordului”?

Da, este o cursă foarte grea şi pe viitor nu cred că voi mai merge acolo, deoarece nu mi se potriveşte. Prefer clasicele cu căţărări scurte, precum Turul Flandrei sau Amstel Gold Race.

– Puţini rutieri francezi s-au integrat în echipe străine, dar tu nu ai avut nicio problemă la RadioShack-Nissan.

Cicliştilor francezi nu le este uşor, deoarece vorbesc doar limba franceză, iar atunci când ajung la alte formaţii unde se vorbeşte engleza, nu e deloc facil la început. Însă RadioShack-Nissan are câţiva rutieri care vorbesc franceza, unchiul meu e director sportiv, iar membrii staff-ului vorbesc la rândul lor franceza. Apoi, după o vreme, am început să vorbesc limba engleză, cu ajutorul unor persoane, iar dacă mi-am făcut treaba bine pentru echipă, toată lumea s-a purtat frumos cu mine. Acum, echipa pare cu totul alta pentru mine decât era la începutul sezonului.

– Ţi-ai fixat calendarul pentru a doua jumătate a sezonului?

Pentru început voi concura în Criteriul Dauphiné. Ştiu că mă aflu pe lista provizorie pentru Turul Franţei, însă nimic nu este sigur. Dacă nu voi fi selectat, atunci voi merge în Turul Poloniei, acolo unde vreau să pregătesc cursele de o zi: Marele Premiu de la Plouay, Clasica de la Hamburg şi Marile Premii din Canada.

– Te gândeşti şi la Campionatele Mondiale?

Da, la fel ca la Jocurile Olimpice. Am discutat cu Laurent Jalabert şi mi-a spus că mă aflu în vederile lui. Pentru a merge la Londra, ştiu însă că este important să particip în Turul Franţei. Campionatele Mondiale au un parcurs perfect pentru mine şi sper că voi obţine un rezultate bune.

– Mai am o întrebare: care este cea mai frumoasă amintire a ta din ciclism şi de ce?

Am multe, dar cea mai dragă îmi este cea din Turul Luxemburgului, din urmă cu doi ani. Nu mai concurasem de trei luni, din cauza unor probleme de sănătate, şi aceea a fost prima mea cursă după ce am revenit. La finişul de atunci s-au aflat aproximativ 30 de rutieri, printre care Lance Armstrong, Andreas Klöden şi Frank Schleck. Au fost mulţi ciclişti importanţi şi tocmai de aceea reprezintă o amintire plăcută.

Il Giro 2012 – etapa a XXl-a

Cu Alpe di Pampeago şi Passo dello Stelvio finişuri de etapă în Turul Italiei 2012, nimeni nu credea că învingătorul de la această ediţie nu va fi cunoscut până la Milano. Însă desfăşurarea cursei i-a contrazis pe toţi, astfel încât s-a ajuns la situaţia ca tricoul roz să fie decis în urma unui contratimp individual în lungime de 30,9 kilometri. Pentru al doilea an consecutiv, Corsa Rosa se va încheia în capitala Lombardiei, dar tensiunea va fi mult mai mare faţă de anul trecut, deoarece nu doar victoria de etapă mai e în joc.

Taylor Phinney şi Gustav Larsson sunt cotaţi cu şanse egale să se impună pe tehnicul traseu din Milano. Americanul, primul tricou roz al Turului Italiei, a rămas aici în ciuda căzăturilor suferite şi şi-a propus să încheie cursa aşa cum a început-o, cu un succes. Problema lui este că Gustav Larsson e un adversar pe măsură, la rândul lui câştigător de etapă în Il Giro, acum doi ani, când caravana a terminat la Verona. Altfel, şi Alex Rasmussen se poate implica în lupta pentru mult dorita victorie, una prin care s-ar revanşa pentru evoluţia sub aşteptări avută în ultimele săptămâni.

Mult mai interesantă se prezintă bătălia pentru clasamentul general, acolo unde Joaquim Rodriguez are un avans de 31 de secunde în faţa lui Ryder Hesjedal. “Purito” este conştient că avantajul său nu poate fi considerat suficient, din cauza problemelor pe care le are la contratimp, dar a promis să dea totul în încercarea de a rămâne pe primul loc. Deşi nu e nici el un specialist al contratimpului, Hesjedal nu ar trebui să rateze oportunitatea de a pune mână pe tricoul roz, doar o greşeală putându-l împiedica să îşi îndeplinească obiectivul.

Deşi contratimpul este relativ scurt, iar vântul nu va fi un factor decisiv, având în vedere traseul urban, Thomas De Gendt trebuie luat în seamă. Cel mai probabil nu îi va putea depăşi pe primii doi clasaţi, deşi mulţi şi-ar dori asta, după evoluţia de pe Stelvio, însă are toate şansele să încheie pe podium. Şi aceasta, deoarece diferenţa dintre el şi Michele Scarponi e de numai 27 de secunde. Dacă un om al lui Lampre ar putea pierde o poziţie, altul ar putea câştiga una. E vorba despre Damiano Cunego, pe care îl despart numai 25 de secunde de Ivan Basso. Cunoscut ca un rutier cu slăbiciuni la contratimp, “Micul Principe” e favorizat acum de un traseu cu multe viraje, datorită cărora are şanse să termine pe cinci.

Aşadar, ce vom avea duminică? Al treilea spaniol din istorie triumfător în Il Giro? Cel dintâi canadian învingător într-un Mare Tur? Primul belgian care obţine tricoul roz în ultimii 34 de ani? Sau primul podium non-italian din ultimii 17 ani?

De Gendt, epic pe Stelvio

Introdus în Turul Italiei la ediţia din 1953, Passo dello Stelvio a oferit mereu momente incredibile şi rutieri care şi-au câştigat un loc în legendă. Aşa va fi cazul şi cu Thomas De Gendt, după victoria fantastică obţinută de acesta în etapa a 20-a din Il Giro. Belgianul în vârstă de 25 de ani a făcut o cursă memorabilă şi a intrat în istorie drept primul învingător pe Passo delle Stelvio, cel mai înalt finiş din istoria Marilor Tururi – 2757 de metri altitudine.

Nebăgat de nimeni în seamă, deşi ocupa poziţia a opta în ierarhia generală, rutierul echipei Vacansoleil a plecat din grupul tricoului roz cu 40 de kilometri înainte de final şi a rezistat în frunte până la sosire, în urma unei evoluţii excelente pe una dintre ascensiunile mitice ale ciclismului.Victoria carierei pentru De Gendt l-a ajutat pe acesta să realizeze un salt important în clasament şi chiar să emită pretenţii la un loc pe podiumul ediţiei cu numărul 95.

După finalul etapei de pe Stelvio, am stat de vorbă cu Daan Luijkx, managerul lui Vacansoleil, iar acesta mi-a spus mai multe despre strategia pe care a avut-o echipa sâmbătă, dar şi despre speranţele sale pentru contratimpul individual de la Milano, acolo unde Thomas De Gendt mai poate urca la general.

“Suntem foarte, foarte fericiţi şi mândri pentru acest succes obţinut pe o căţărare mitică. Planul a fost să câştige etapa încă de când a atacat, cu 40 de kilometri înainte de sosire. Cunoaşte foarte bine ascensiunea, deoarece s-a antrenat mult aici. Atunci când vrea să se pregătească la altitudine, mereu vine în această regiune. Matteo Carrara l-a ajutat în acea primă parte a acţiunii sale şi totul a decurs perfect de acolo. Thomas e mereu foarte tăcut, nu vorbeşte despre planurile lui, dar pregăteşte totul cu atenţie. Aşa s-a întâmplat şi acum. Ştiu că anul trecut, în Turul Franţei, a fost mult mai bun decât Ryder Hesjedal la contratimp, dar aceea a fost o cursă ciudată pentru Thomas. S-a lovit la claviculă în prima săptămână şi a mers mult mai bine pe finalul cursei, însă acum nu cred că vor exista diferenţe atât de mari. Oricum, dacă se va recupera după efortul de astăzi, îl va putea depăşi pe Scarponi la general”.

Claudio Corti: “E nevoie de timp pentru a avea rezultate în ciclism”

Aflată în sezonul de debut, Colombia-Coldeportes a avut un start mai poticnit, ceva normal pentru o echipă nou apărută. Formată numai din columbieni, gruparea manageriată de Claudio Corti a atras imediat atenţia, datorită potenţialului de spectacol pe care îl oferă. Odată cu luna aprilie, cicliştii sud-americani au început să se facă remarcaţi la nivel internaţional, însă Claudio Corti ştie că mai este mult de muncă pentru ca proiectul în care este implicat să ajungă la apogeu.

Rezultatele bune din Turul Trentino şi Turul Californiei au avut darul de a oferi linişte şi de a aduce mai mult optimism înainte de a doua jumătate a sezonului. Momentan, Colombia-Coldeportes se află la începutul unui drum care se doreşte lung şi de succes, un prim obiectiv fiind primirea unei invitaţii pentru unul dintre Marile Tururi de anul viitor. Despre acest lucru, dar şi dificultăţile cu care s-au confruntat cicliştii în prima parte a lui 2012, într-un interviu acordat de managerul echipei pentru Cafe Roubaix.

– Domnule Corti, felicitări pentru rezultatele bune din ultimele săptămâni. Care este atmosfera în echipă acum?

Primele două luni au fost foarte dificile pentru rutieri, aţi văzut în Tirreno-Adriatico, o cursă grea şi rapidă, cu un pluton puternic, unde au venit rutieri buni, aflaţi la un nivel ridicat. Încrederea cicliştilor a fost un pic la pământ, dar acum, după Turul Trentino, cursele din Belgia şi Turul Californiei, rutierii noştri şi-au dat seama că pot obţine rezultate. Evident, este nevoie de timp, deoarece cicliştii sud-americani nu pot aduce rezultate imediat, sunt necesari trei, patru sau cinci ani pentru asta.

– V-aţi aşteptat la rezultate atât de bune în Turul Trentino şi Turul Californiei?

În Turul Trentino am sperat la o clasare bună în una dintre etapele cu căţărări şi mă gândeam la Punta Veleno. Acolo, Darwin Atapuma nu a venit atât de bine, dar a dovedit că este foarte puternic şi a fost încrezător că a doua zi, pe Passo Pordoi, se poate descurca mai bine. Am fost optimist, însă nu am crezut că va câştiga. Speram să termine între primii cinci acolo. L-a ajutat şi faptul că viteza a fost constantă, iar plutonul a ajuns pe Passo Pordoi fără să îşi schimbe ritmul, deoarece nu au existat atacuri înainte. Au fost condiţii bune pentru Atapuma ca să obţină victoria. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că ne-am bucurat şi de norocul care ne-a lipsit în primele luni, când ne-am confruntat cu probleme sau căzături. Apoi, în California, Atapuma ne-a spus în fiecare zi că se simte din ce în ce mai bine şi a ajuns în etapa cu Mount Baldy încrezător că se poate impune. Până la urmă, a fost al doilea, dar să nu uităm că a plecat în evadare alături de Chris Horner, ceea ce i-a schimbat ritmul. Pentru mine a fost important că a avut curaj să meargă în evadare. E necesar să ai aşa ceva. Şi Fabio Duarte a venit bine acolo, pe trei, iar acum cu toţii, cei din echipă, suntem mai încrezători că în doi sau trei ani putem ajunge la un nivel ridicat.

– Rutierii Colombiei-Coldeportes au dat dovadă de curaj, un element care dispare de la an la an din ciclism.

E adevărat, dar să nu uităm că în Europa nu eşti răsplătit mereu dacă ai curaj. În schimb, pentru suporteri e un lucru bun. Uitaţi-vă în Turul Italiei, unde fanii vor mai multe atacuri.

– Într-adevăr, a fost un Giro foarte tacticizat până acum.

Da, strategia şi-a pus amprenta asupra cursei, dar asta s-a întâmplat deoarece sunt cinci sau şase rutieri aflaţi la acelaşi nivel. Niciunul nu este deasupra celorlalţi, astfel încât să atace. În astfel de momente, când forţele sunt egale, e necesar să ai curaj.

– Ce părere aveţi despre acest Tur al Italiei? Cine îl va câştiga?

Ryder Hesjedal este favorit acum, mai poate pierde victoria doar pe mâna lui.

– Revenind la Colombia-Coldeportes, ştiu că acum urmează Turul Columbiei. Presupun că ţintiţi victoria la general.

Da, însă mai întâi trebuie să înţeleg sistemul de acolo şi să mă adaptez la el cât mai repede.

– Dar care e diferenţa principală între sistemul columbian şi cel european?

Viteza, deoarece în Europa şi la nivel internaţional nu se pune accentul doar pe anduranţă, ci este necesar să ai şi capacitatea de a schimba ritmul, de a calcula forţa de care dispui. În Columbia sunt etape lungi, de anduranţă, şi apoi se ajunge pe acensiuni, iar rutierii nu au capacitatea de a schimba ritmul. Uitaţi-vă în Tirreno-Adriatico: acolo aveam o căţărare de doi kilometri, apoi coborâre, după care o nouă ascensiune. Această schimbare este esenţială. Columbia e o ţară mare, cu căţărări lungi, unde nu există schimbări de ritm, deoarece pe ascensiuni e importantă anduranţa. Tocmai de aceea este necesar pentru ciclişti să vină în Europa, pentru că aici pot lucra la acest aspect, astfel încăt să devină mai buni. Ca să ajungi în top, trebuie să te adaptezi la sistemul curselor de la nivel internaţional.

– Din păcate, Colombia-Coldeportes nu a primit o invitaţie într-un Mare Tur. Credeţi că se va schimba această situaţie în 2013?

Sunt încrezător, deoarece vom obţine rezultate bune în continuare, iar organizatorii Marilor Tururi vor vedea că rutierii noştri îşi pot pune amprenta asupra cursei. Sunt optimist că vom primi o invitaţie. E adevărat că asta am sperat şi în 2012, dar a fost dificil. La anul însă, sunt convins că vom primi invitaţii.

– Sponsorii echipei sunt mulţumiţi cu prima parte a sezonului?

Da, mai ales că am vorbit cu ei şi le-am explicat de ce nu am avut rezultate o perioadă. Acum au văzut că rutierii noştri merg mai bine, sunt fericiţi şi şi-au dat seama că este nevoie de câţiva ani, trei sau patru, pentru a avea succes cu acest proiect. Uitaţi-vă la Rigoberto Uran, era cel mai puternic rutier columbian în urmă cu cinci sau şase ani, dar numai după câteva sezoane petrecute în Europa îşi arată adevăratul potenţial. Un ciclist columbian nu poate câştiga mereu, tocmai pentru că este columbian. E un căţărător, are nevoie de patru sau cinci ani pentru a deveni mai bun şi a aprofunda sistemul în care evoluează. Noi avem acum 16 ciclişti, dar mai vrem câţiva. Cei mai mulţi dintre aceştia vor rămâne în Europa, pentru a deveni mai buni. Vom mai aduce rutieri, astfel încât să avem echipă o puternică pentru Marile Tururi din 2013. Per total, este nevoie de 18 sau 20 de ciclişti.

Post Navigation