Cafe Roubaix

Bob Jungels: “Specialitatea mea? Cursele pe etape”

La doar 19 ani, Bob Jungels este deja un fenomen. Luxemburghezul s-a făcut remarcat în aproape fiecare cursă în care a participat, fie că a fost vorba despre Le Triptyque des Monts et Châteaux – Frasnes, Giro del Friuli Venezia Giulia, Flèche du Sud sau Paris-Roubaix. Un rutier lăudat de multă lume pentru calităţile sale, Jungels ar putea face pasul la profesionişti în 2013, deşi recunoaşte că momentan nu se gândeşte la asta.

Pentru că am fost curios să aflu planurile sale de viitor, l-am contactat pe Tim Vanderjeugd, ofiţerul de presă al lui Leopard Trek, iar acesta m-a ajutat să realizez un interviu cu Bob Jungels, unul dintre rutierii care vor domina ciclismul mondial în următorul deceniu.

– Bob, felicitări pentru rezultatul din Paris-Roubaix! Încă o victorie care a arătat potenţialul tău imens. Cum te-ai simţit şi ce înseamnă acest succes pentru tine?

Mulţumesc mult! În timpul cursei m-am simţit bine şi când am văzut că ceilalţi rutieri din evadare au ceva slăbiciuni, am decis să-mi încerc şansa. Paris-Roubaix este unul dintre marile “Monumente” ale ciclismului şi acest succes înseamnă enorm pentru mine. Poţi câştiga doar dacă munceşti din greu, iar dacă tot acest efort îţi aduce o victorie în Paris-Roubaix, atunci a meritat.

– Ai avut un sezon excelent până acum, cu multe victorii. Ce urmează pentru tine în a doua parte a stagiunii?

Când am fost junior, am câştigat 18 curse într-un an, dar nu se compară cu acest sezon şi cu cursele în care am participat, deoarece sunt toate curse UCI, iar nivelul este foarte ridicat. Pentru prima parte a anului, am realizat mai mult decât mi-am propus şi acum aştept cu încredere a doua jumătate a sezonului. Voi merge într-un cantonament, după care voi concura într-o cursă pe etape din Italia, Giro della Valle d’Aosta, unde mai mult mă voi antrena. Apoi urmează Campionatele Europene şi pregătirea pentru Mondiale.

– Chiar despre Mondiale doream să vorbim acum. Ce crezi că ai putea face acolo, care este obiectivul tău?

Am văzut traseul de la Valkenburg şi sunt de de părere că mi se potriveşte, pentru că sunt câteva dealuri pe traseu, atât la contratimp, cât şi în cursa pe şosea. La contratimp vreau să termin între primii zece, dar sper ca şi pe şosea să obţin un rezultat bun.

– Ai avut rezultate excelente la contratimp, în curse de o zi şi în curse pe etape. Pari să fii un all-rounder perfect. Cu toate acestea, care simţi că este specialitatea ta?

Cursele pe etape, deoarece mă recuperez repede, sunt bun la contratimp şi nu stau chiar atât de rău pe căţărări. Însă niciodată nu ştii cum ţi se dezvoltă corpul pe parcursul anilor.

– Tocmai de aceea te-am întrebat, deoarece mulţi rutieri sub 23 de ani îşi schimbă profilul după ce devin profesionişti. Uită-te la Marcel Kittel, spre exemplu.

Eu vreau neapărat să mă descurc bine în cursele pe etape. Corect, Kittel a fost foarte bun la contratimp şi a ajuns acum un sprinter de talie mondială, dar eu ştiu că nu voi fi niciodată sprinter. Mulţi ciclişti valoroşi de contratimp se descurcă la sprint, însă foarte puţini au reale calităţi de căţărător.

– Crezi că aptitudinile tale de contratimpist te-ar putea ajuta să obţii rezultate importante în clasice, după ce vei deveni profesionist?

Da, cu siguranţă, însă mai e mult până acolo. Primul meu obiectiv este să ajung profesionist şi de abia apoi vom vedea.

– Te-ai gândit când vei face asta? Mulţi spun că 2013 ar putea fi anul. Ce crezi, este prea devreme?

Nu ştiu sigur, mai ales că nu m-am gândit prea mult la ceea ce voi face sezonul următor. Voi încerca să mai obţin câteva rezultate bune în 2012, după care voi discuta cu antrenorii mei despre stagiunea viitoare. Mulţi ciclişti buni de la această categorie devin profesionişti după doi ani, aşa că nu cred că ar fi o problemă dacă voi face la fel.

– Dintre rutierii profesionişti, este vreunul pe care îl admiri?

Da, Fabian Cancellara! Până acum nu am avut ocazia să vorbesc cu el, dar îmi plac foarte mult stilul său şi felul în care câştigă curse.

Daan Luijkx: “Thomas De Gendt trebuie să confirme”

Vacansoleil a avut un Tur al Italiei perfect. A obţinut o victorie de neuitat pe Passo dello Stelvio, la prima sosire din istorie acolo, şi a terminat pe locul trei în clasamentul general, datorită lui Thomas De Gendt. Belgianul a fost revelaţia din Il Giro şi multă lume a început să vorbească despre el ca despre un viitor câştigător de Mari Tururi. În toată această euforie, Daan Luijkx, managerul echipei olandeze, a rămas cu picioarele pe pământ şi a îndemnat la calm, susţinând într-un interviu pentru Cafe Roubaix că De Gendt trebuie să vină cu o clasare bună şi în următoarea cursă majoră în care va lua startul.

– Domnule Luijkx, cum a fost ultima zi a Turului Italiei pentru dumneavoastră şi Vacansoleil?

A fost o zi foarte palpitantă, deoarece Thomas avea posibilitatea de a urca pe locul trei la general. Însă ştiam că Michele Scarponi se afla într-o formă bună şi era mai odihnit decât Thomas, care s-a aflat tot timpul în frunte în etapa precedentă. A fost o adevărată provocare să îl depăşească la contratimp, dar la final am scăpat de acea tensiune şi ne-am bucurat de rezultatul extraordinar pe care l-a obţinut.

– Înainte de startul cursei, ce obiectiv avea Vacansoleil?

Doream să câştigăm o etapă şi să plasăm un rutier în top 10 sau top 15. Am făcut o cursă bună şi am reuşit ceea ce ne-am propus.

– Primul rutier belgian care a terminat pe podiumul unui Mare Tur în ultimii 17 ani. Îl anunţă această performanţă pe Thomas De Gendt ca fiind unul dintre rutierii importanţi în cursele majore din sezoanele viitoare?

A fost pentru prima oară când Thomas a încercat să obţină un rezultat valoros în clasamentul general şi a avut succes, dar cred că este mai bine să vedem ce va face în Turul Spaniei, următorul său obiectiv. Dacă va obţine alte rezultate bune şi va termina măcar între primii şapte, atunci vom putea spune că avem un ciclist belgian care are calităţile necesare pentru a se clasa sus într-un Mare Tur. Să nu uităm că se descurcă bine la contratimp. E un rutier masiv, deoarece are picioare lungi, dar în acest moment se descurcă bine pe munţii înalţi, este puternic şi ar putea conta în ierarhia unui Mare Tur de acum înainte.

– Dacă va reuşi, presupun că îl vedeţi cu şanse bune şi în Turul Franţei.

Da, pentru că anul trecut, în ultima săptămână a Marii Bucle, a dovedit asta. În etapa a doua a căzut rău şi s-a lovit la claviculă, iar din această cauză a avut dureri mari. În zilele de final s-a simţit mai bine, a terminat al şaselea pe Alpe D’Huez şi pe patru la contratimpul individual, unde toţi marii favoriţi – Tony Martin, Cadel Evans şi Alberto Contador – căutau să obţină un rezultat important. A dovedit că şi în Turul Franţei poate concura împotriva celor mai buni ciclişti.

– Îmi amintesc că la Grenoble a fost mai bun şi decât Fabian Cancellara.

Exact, iar asta a spus ceva despre calităţile sale.

– În Vuelta, pe lângă clasamentul general, se va pregăti şi pentru Campionatele Mondiale de la Valkenburg?

Da, însă nu doar de la el avem aşteptări pentru acea competiţie. Suntem o echipă olandeză, cu zece rutieri din această ţară, între care Wout Poels, Rob Ruijgh şi Johnny Hoogerland. Cu toţii se pot descurca bine la Mondiale.

– Până la Vuelta mai sunt multe curse, iar prima dintre acestea este Criteriul Dauphiné. Am văzut că Thomas De Gendt se află pe lista provizorie. Va merge acolo?

Încă nu sunt sigur. Marţi voi avea o întâlnire cu restul staff-ului tehnic şi vom decide în ce curse vor participa cicliştii noştri.

– Şi care va fi obiectivul lui Vacansoleil pentru Dauphiné?

Anul acesta vom încerca să terminăm între primii zece, deoarece avem nevoie de puncte în clasamentul World Tour. Chiar dacă nu era aşa, mereu încercăm să fim prezenţi în faţă. Vrem o victorie de etapă, dar şi o clasare în top zece. Obiectivele noastre sunt mereu aceleaşi, chiar dacă rutierii sunt alţii.

Tony Gallopin: “Visul meu e Turul Flandrei”

La 24 de ani, Tony Gallopin este unul dintre cei mai promiţători rutieri din pluton. Francezul şi-a făcut debutul la profesionişti în 2010, alături de Cofidis, iar după doar două sezoane petrecute acolo, a atras atenţia lui RadioShack-Nissan, care i-a oferit un contract în echipa manageriată de Johan Bruyneel.

În cinci luni, Gallopin a confirmat încrederea pusă în el, prin rezultate bune în clasicele de primăvară, dar şi în curse pe etape. Recent, a terminat pe locul şase în Turul Bavariei, unde a fost cel mai valoros tânăr, iar acum se pregăteşte pentru Criteriul Dauphiné. În funcţie de ce va face acolo, Tony Gallopin poate fi selectat în echipa pentru Turul Franţei. Mai multe despre obiectivele sale şi viaţa la RadioShack-Nissan, în interviul următor, pe care ciclistul din Hexagon l-a acordat pentru Cafe Roubaix.

– Tony, cum a fost prima jumătate de sezon petrecută la o echipă de World Tour, în comparaţie cu perioada de la Cofidis?

Este ceva complet diferit, deoarece la Cofidis erau importante cursele din Hexagon şi se punea accent pe Paris-Nisa. La RadioShack-Nissan e o cu totul altă poveste: aici m-am concentrat pe clasice, iar pentru a ajunge într-o formă bună la startul acestora, am fost în Turul Qatar-ului şi Turul Omanului.

– Ai avut rezultate bune în clasice, la sprint, dar şi în cursele pe etape. Ce fel de rutier te consideri?

Aş spune puncheur, deoarece sunt rapid, dar nu suficient de rapid când sunt prezenţi cei mai buni sprinteri din pluton. În schimb, atunci când e un grup format din 30-40 de oameni, mă descurc foarte bine.

– Vor reprezenta clasicele un obiectiv pentru viitor de acum încolo?

Categoric, sunt cursele mele preferate. Îmi plac cursele lungi, de 260 de kilometri lungime. Iubesc Turul Flandrei, Amstel Gold Race şi Liège–Bastogne–Liège.

– Dar ai o clasică preferată pe care visezi să o câştigi?

Turul Flandrei.

– Cum te-ai simţit anul acesta când ai concurat în cele două clasice “Monument” pe pavate?

În Turul Flandrei am fost foarte fericit, deoarece am participat pentru prima oară acolo. M-am bucurat să ajung pe final alături de cei mai buni. După căzătura suferită de Fabian, toţi am primit mână liberă. M-am descurcat bine, mai ales că am spart în ultimii zece kilometri. În ceea ce priveşte Paris-Roubaix, nu am ajuns la finiş, deoarece am fost implicat într-o căzătură masivă produsă după 130 de kilometri de la start.

– Ai simţit că a fost cu adevărat “Infernul Nordului”?

Da, este o cursă foarte grea şi pe viitor nu cred că voi mai merge acolo, deoarece nu mi se potriveşte. Prefer clasicele cu căţărări scurte, precum Turul Flandrei sau Amstel Gold Race.

– Puţini rutieri francezi s-au integrat în echipe străine, dar tu nu ai avut nicio problemă la RadioShack-Nissan.

Cicliştilor francezi nu le este uşor, deoarece vorbesc doar limba franceză, iar atunci când ajung la alte formaţii unde se vorbeşte engleza, nu e deloc facil la început. Însă RadioShack-Nissan are câţiva rutieri care vorbesc franceza, unchiul meu e director sportiv, iar membrii staff-ului vorbesc la rândul lor franceza. Apoi, după o vreme, am început să vorbesc limba engleză, cu ajutorul unor persoane, iar dacă mi-am făcut treaba bine pentru echipă, toată lumea s-a purtat frumos cu mine. Acum, echipa pare cu totul alta pentru mine decât era la începutul sezonului.

– Ţi-ai fixat calendarul pentru a doua jumătate a sezonului?

Pentru început voi concura în Criteriul Dauphiné. Ştiu că mă aflu pe lista provizorie pentru Turul Franţei, însă nimic nu este sigur. Dacă nu voi fi selectat, atunci voi merge în Turul Poloniei, acolo unde vreau să pregătesc cursele de o zi: Marele Premiu de la Plouay, Clasica de la Hamburg şi Marile Premii din Canada.

– Te gândeşti şi la Campionatele Mondiale?

Da, la fel ca la Jocurile Olimpice. Am discutat cu Laurent Jalabert şi mi-a spus că mă aflu în vederile lui. Pentru a merge la Londra, ştiu însă că este important să particip în Turul Franţei. Campionatele Mondiale au un parcurs perfect pentru mine şi sper că voi obţine un rezultate bune.

– Mai am o întrebare: care este cea mai frumoasă amintire a ta din ciclism şi de ce?

Am multe, dar cea mai dragă îmi este cea din Turul Luxemburgului, din urmă cu doi ani. Nu mai concurasem de trei luni, din cauza unor probleme de sănătate, şi aceea a fost prima mea cursă după ce am revenit. La finişul de atunci s-au aflat aproximativ 30 de rutieri, printre care Lance Armstrong, Andreas Klöden şi Frank Schleck. Au fost mulţi ciclişti importanţi şi tocmai de aceea reprezintă o amintire plăcută.

Claudio Corti: “E nevoie de timp pentru a avea rezultate în ciclism”

Aflată în sezonul de debut, Colombia-Coldeportes a avut un start mai poticnit, ceva normal pentru o echipă nou apărută. Formată numai din columbieni, gruparea manageriată de Claudio Corti a atras imediat atenţia, datorită potenţialului de spectacol pe care îl oferă. Odată cu luna aprilie, cicliştii sud-americani au început să se facă remarcaţi la nivel internaţional, însă Claudio Corti ştie că mai este mult de muncă pentru ca proiectul în care este implicat să ajungă la apogeu.

Rezultatele bune din Turul Trentino şi Turul Californiei au avut darul de a oferi linişte şi de a aduce mai mult optimism înainte de a doua jumătate a sezonului. Momentan, Colombia-Coldeportes se află la începutul unui drum care se doreşte lung şi de succes, un prim obiectiv fiind primirea unei invitaţii pentru unul dintre Marile Tururi de anul viitor. Despre acest lucru, dar şi dificultăţile cu care s-au confruntat cicliştii în prima parte a lui 2012, într-un interviu acordat de managerul echipei pentru Cafe Roubaix.

– Domnule Corti, felicitări pentru rezultatele bune din ultimele săptămâni. Care este atmosfera în echipă acum?

Primele două luni au fost foarte dificile pentru rutieri, aţi văzut în Tirreno-Adriatico, o cursă grea şi rapidă, cu un pluton puternic, unde au venit rutieri buni, aflaţi la un nivel ridicat. Încrederea cicliştilor a fost un pic la pământ, dar acum, după Turul Trentino, cursele din Belgia şi Turul Californiei, rutierii noştri şi-au dat seama că pot obţine rezultate. Evident, este nevoie de timp, deoarece cicliştii sud-americani nu pot aduce rezultate imediat, sunt necesari trei, patru sau cinci ani pentru asta.

– V-aţi aşteptat la rezultate atât de bune în Turul Trentino şi Turul Californiei?

În Turul Trentino am sperat la o clasare bună în una dintre etapele cu căţărări şi mă gândeam la Punta Veleno. Acolo, Darwin Atapuma nu a venit atât de bine, dar a dovedit că este foarte puternic şi a fost încrezător că a doua zi, pe Passo Pordoi, se poate descurca mai bine. Am fost optimist, însă nu am crezut că va câştiga. Speram să termine între primii cinci acolo. L-a ajutat şi faptul că viteza a fost constantă, iar plutonul a ajuns pe Passo Pordoi fără să îşi schimbe ritmul, deoarece nu au existat atacuri înainte. Au fost condiţii bune pentru Atapuma ca să obţină victoria. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că ne-am bucurat şi de norocul care ne-a lipsit în primele luni, când ne-am confruntat cu probleme sau căzături. Apoi, în California, Atapuma ne-a spus în fiecare zi că se simte din ce în ce mai bine şi a ajuns în etapa cu Mount Baldy încrezător că se poate impune. Până la urmă, a fost al doilea, dar să nu uităm că a plecat în evadare alături de Chris Horner, ceea ce i-a schimbat ritmul. Pentru mine a fost important că a avut curaj să meargă în evadare. E necesar să ai aşa ceva. Şi Fabio Duarte a venit bine acolo, pe trei, iar acum cu toţii, cei din echipă, suntem mai încrezători că în doi sau trei ani putem ajunge la un nivel ridicat.

– Rutierii Colombiei-Coldeportes au dat dovadă de curaj, un element care dispare de la an la an din ciclism.

E adevărat, dar să nu uităm că în Europa nu eşti răsplătit mereu dacă ai curaj. În schimb, pentru suporteri e un lucru bun. Uitaţi-vă în Turul Italiei, unde fanii vor mai multe atacuri.

– Într-adevăr, a fost un Giro foarte tacticizat până acum.

Da, strategia şi-a pus amprenta asupra cursei, dar asta s-a întâmplat deoarece sunt cinci sau şase rutieri aflaţi la acelaşi nivel. Niciunul nu este deasupra celorlalţi, astfel încât să atace. În astfel de momente, când forţele sunt egale, e necesar să ai curaj.

– Ce părere aveţi despre acest Tur al Italiei? Cine îl va câştiga?

Ryder Hesjedal este favorit acum, mai poate pierde victoria doar pe mâna lui.

– Revenind la Colombia-Coldeportes, ştiu că acum urmează Turul Columbiei. Presupun că ţintiţi victoria la general.

Da, însă mai întâi trebuie să înţeleg sistemul de acolo şi să mă adaptez la el cât mai repede.

– Dar care e diferenţa principală între sistemul columbian şi cel european?

Viteza, deoarece în Europa şi la nivel internaţional nu se pune accentul doar pe anduranţă, ci este necesar să ai şi capacitatea de a schimba ritmul, de a calcula forţa de care dispui. În Columbia sunt etape lungi, de anduranţă, şi apoi se ajunge pe acensiuni, iar rutierii nu au capacitatea de a schimba ritmul. Uitaţi-vă în Tirreno-Adriatico: acolo aveam o căţărare de doi kilometri, apoi coborâre, după care o nouă ascensiune. Această schimbare este esenţială. Columbia e o ţară mare, cu căţărări lungi, unde nu există schimbări de ritm, deoarece pe ascensiuni e importantă anduranţa. Tocmai de aceea este necesar pentru ciclişti să vină în Europa, pentru că aici pot lucra la acest aspect, astfel încăt să devină mai buni. Ca să ajungi în top, trebuie să te adaptezi la sistemul curselor de la nivel internaţional.

– Din păcate, Colombia-Coldeportes nu a primit o invitaţie într-un Mare Tur. Credeţi că se va schimba această situaţie în 2013?

Sunt încrezător, deoarece vom obţine rezultate bune în continuare, iar organizatorii Marilor Tururi vor vedea că rutierii noştri îşi pot pune amprenta asupra cursei. Sunt optimist că vom primi o invitaţie. E adevărat că asta am sperat şi în 2012, dar a fost dificil. La anul însă, sunt convins că vom primi invitaţii.

– Sponsorii echipei sunt mulţumiţi cu prima parte a sezonului?

Da, mai ales că am vorbit cu ei şi le-am explicat de ce nu am avut rezultate o perioadă. Acum au văzut că rutierii noştri merg mai bine, sunt fericiţi şi şi-au dat seama că este nevoie de câţiva ani, trei sau patru, pentru a avea succes cu acest proiect. Uitaţi-vă la Rigoberto Uran, era cel mai puternic rutier columbian în urmă cu cinci sau şase ani, dar numai după câteva sezoane petrecute în Europa îşi arată adevăratul potenţial. Un ciclist columbian nu poate câştiga mereu, tocmai pentru că este columbian. E un căţărător, are nevoie de patru sau cinci ani pentru a deveni mai bun şi a aprofunda sistemul în care evoluează. Noi avem acum 16 ciclişti, dar mai vrem câţiva. Cei mai mulţi dintre aceştia vor rămâne în Europa, pentru a deveni mai buni. Vom mai aduce rutieri, astfel încât să avem echipă o puternică pentru Marile Tururi din 2013. Per total, este nevoie de 18 sau 20 de ciclişti.