Neo-profesionişti de urmărit în 2014 – o analiză la final de sezon
În primele săptămâni ale anului, am prezentat 20 de tineri ciclişti (de la echipe World Tour sau Pro Continentale), cu toţii debutanţi în pluton, despre care am considerat că pot face o figură frumoasă în stagiunea ce abia începuse. Acum, înainte ca 2014 să se încheie, a venit momentul să vedem cum s-au descurcat aceştia, ce parcurs au avut şi dacă s-au ridicat la nivelul aşteptărilor sau au dezamăgit.
Julian Alaphilippe – a avut nevoie de două luni de acomodare, după care a început să se simtă în largul său, ceea ce s-a văzut în Turul Cataluniei, unde a adunat trei clasări între primii patru. Nu a mers în niciun Mare Tur, însă a doua jumătate de sezon a fost foarte impresionantă, cu câteva clasări pe podium, dar şi o primă victorie, obţinută în Tour de l’Ain, acolo unde a arătat un preview al marilor succese ce vor veni. Alaphilippe a atras atenţia nu numai prin rezultatele sale, ci şi prin stilul foarte agresiv şi curajul de care puţini neo-profesionişti sunt capabili.
Sam Bennett – în a 14-a sa zi de cursă din 2014, irlandezul şi-a trecut în palmares prima victorie la profesionişti, în Clasica Almeria, unde i-a învins pe Juan Jose Lobato şi Davide Vigano. Apoi, în Scheldeprijs a terminat pe cinci, înainte de a trece din nou linia de sosire învingător, în Rund um Köln. Seria sa foarte bună în Germania a continuat odată cu Turul Bavariei, în care a câştigat ultima etapă. Deşi a doua parte a stagiunii nu a mai fost la fel de fructuoasă, Bennett se poate considera mulţumit cu un sezon ce îi permite să spere la mai mult în 2015.
Lawson Craddock – presa americană s-a arătat încântată de tânărul ciclist al lui Giant-Shimano după locul trei ocupat de acesta în Turul Californiei, însă impresia generală este că stagiunea acestuia a fost subţire. Ce e drept, Craddock şi-a continuat progresul în acest an, mai ales pe căţărări, dar nu trebuie uitat că a participat în zece curse pe etape, a abandonat în trei dintre acestea (între care şi Vuelta, primul său Mare Tur, unde a acuzat oboseala acumulată) şi, cu excepţia Turului Californiei, nu a terminat în niciuna dintre acestea în top zece.
Silvan Dillier – elveţianului i-a lipsit un succes la finalul lui 2014, însă nu are motive de dezamăgire, în condiţiile în care s-a făcut remarcat în aproape toate cursele disputate. Potenţialul lui Dillier pare nelimitat, fie că vorbim despre cursele de o zi sau cele pe etape. La 24 de ani, ciclistul lui BMC are o versatilitate fantastică, iar asta îi permite să se numere printre actori atât pe pavate, cât şi pe un teren mai fragmentat. În plus, nici la contratimp nu se descurcă rău, lucru pe care l-a arătat la Ponferrada, acolo unde a cucerit, împreună cu echipa, titlul mondial.
Lasse Norman Hansen – este drept, danezul s-a concetrat şi pe velodrom, dar parcursul său e dezamăgitor, mai ales că începuse atât de bine anul, cu un excelent loc trei în clasamentul general din Turul Dubaiului, acolo unde încheiase înaintea campionului mondial la contratimp, Tony Martin. În afară de acea săptămână din Orient, Norman Hansen nu a realizat nimic altceva, iar sezonul său a numărat doar 45 de zile de cursă.
Merhawi Kudus – locul doi în Turul Langkawi, locul trei în Turul Mzansi, locul cinci şi tricoul de cel mai bun tânăr în Route du Sud şi un Tur al Spaniei încheiat, aşa arată cartea de vizită a Eritreea după numai un an petrecut alături de MTN-Qhubeka. De departe, cel mai solid rezultat e poziţia secundă din Langkawi – prima sa cursă la profesionişti – unde doar opt secunde l-au separat de un succes uriaş, şi, totodată, istoric.
Matej Mohoric – în ciuda faptului că a avut doar o clasare între primii zece – şi aceea, obţinută la Campionatele Naţionale, în cursa de contratimp – slovenul s-a declarat mulţumit de parcursul său. Deşi nu a strălucit, aşa cum mulţi se aşteptau, trebuie menţionate trei lucruri: Mohoric a debutat la doar 19 ani în World Tour, multă vreme a mers în curse cu o fractură la cot (fără să ştie asta), iar echipa pentru a concurat, Cannondale, nu este cunoscută ca fiind una de top în dezvoltarea tinerilor ciclişti.
Jan Polanc – prima (Gran Premio Costa degli Etruschi) şi ultima (Cupa Japoniei) cursă a sezonului au fost punctele de reper ale slovenului în 2014, restul lunilor reprezentând o lungă perioadă de acomodare la profesionişti, care nu a mai dus rezultatele ce se întrezăreau după excelenta prestaţie ca stagiar pentru Lampre-Merida. La puţinele plusuri trebuie trecut şi locul patru de pe Oropa, în etapa a XlV-a din Il Giro, când Polanc s-a aflat într-o evadare reuşită. Totuşi, una peste alta, ciclistul echipei italiene a rămas dator.
Florian Senechal – la doar 20 de ani, a fost liderul lui Cofidis în clasicele pe pavate, dar lipsa de experienţă nu şi-a pus amprenta asupra sa, deoarece francezul este un rutier cu multă personalitate, ce se transpune în felul său de a concura. Omloop Het Nieuwsblad, Dwars door Vlaanderen şi E3 Harelbeke i-au adus clasări în top 20, dar şi certitudinea că va fi un protagonist pe pavate, într-un viitor apropiat. Abilitatea sa de a excela în condiţii dificile s-a văzut şi în Cele Patru Zile de la Dunkerque sau Turul Belgiei, curse în care a făcut o figură frumoasă la general, dovedind că este foarte versatil.
Jasper Stuyven – a primit încredere din partea lui Trek Factory Racing şi a fost unul dintre oamenii care l-au însoţit pe Fabian Cancellara în campania sa de primăvară, terminând Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. Luna iunie i-a adus un loc şase la Campionatele Naţionale, rezultat ce l-a motivat enorm pentru a doua parte a sezonului, una în care belgianul în vârstă de 22 de ani a adunat opt clasări în top zece, în Turul Spaniei. Cum progresul său a fost evident în aceste luni, Stuyven merită urmărit cu mare atenţie în 2015.
Jasha Sütterlin – aşa cum am anticipat la începutul anului, germanul a participat cu Movistar la Campionatele Mondiale de la Ponferrada, acolo unde formaţia spaniolă a terminat pe locul şase contratimpul pe echipe. Acela a fost cel mai bun rezultat al lui Sütterlin, care a părut ieşit din formă în multe rânduri, cerinţele de adaptare la World Tour şi ritmul ridicat al curselor dovedindu-se foarte dure pentru fostul câştigător al Turului Berlinului.
Dylan Van Baarle – olandezul a demonstrat că poate deveni un om de luat în seamă la contratimp, după ce rezultatele sale la această disiciplină l-au ajutat să obţină câteva clasări foarte bune în cursele pe etape. Cireaşa de pe tort a venit în septembrie, când stilul său agresiv, pus în scenă de multe ori la tineret, l-a dus într-o evadare reuşită în Turul Marii Britanii, care s-a dovedit decisivă pentru câştigarea cursei. Astfel, Van Baarle a devenit unul dintre puţinii neo-profesionişti care s-au impus într-o competiţie 2.HC în 2014.
Petr Vakoč – Omega Pharma-Quick Step nu s-a înşelat atunci când a decis să îl promoveze pe tânărul ceh de al echipa-pepinieră, deoarece acesta a arătat imediat de ce este capabil, terminând pe locul cinci Trofeo Serra de Tramuntana. Apoi, după o perioadă mai liniştită, Vakoč a explodat în vară, când a încheiat pe locul secund ambele curse de la Campionatele Naţionale, rezultate urmate de o spectaculoasă victorie şi un top zece la general în Turul Poloniei.
Michael Valgren – danezul a avut nevoie de mai bine de un trimestru pentru a începe să puncteze, dar odată începută această serie, nu s-a mai oprit. Podium în Cele Patru Zile de la Dunkerque, locul patru în Turul Fiordurilor, titlul naţional pe şosea, după o impresionantă acţiune solitară, triumful din Turul Danemarcei, o prezenţă în Vuelta (unde l-a ajutat zi de zi pe Alberto Contador) şi un atac dat pe finalul Mondialelor din Spania, ce i-a adus o clasare între primii 20, toate aceste rezultate l-au făcut pe Valgren unul dintre cei mai de succes tineri rutieri ai sezonului, deschizându-i noi orizonturi pentru 2015.
Davide Villella – dacă ar fi luate în considerare doar cursele italiene de o zi, s-ar putea spune despre ciclistul echipei Cannondale că a avut o stagiune foarte solidă, Trofeo Laigueglia sau Coppa Sabatini fiind exemple în acest sens. Cum, însă, au fost şi alte curse, iar Villella a mers slab în majoritatea, fostul învingător din Piccolo Giro di Lombardia nu se poate declara mulţumit cu evoluţia sa, mai ales că o accidentare l-a împiedicat să încheie primul Mare Tur din carieră, Il Giro.
Adam Yates – dorit de Sky, britanicul a ales-o pe Orica-GreenEdge ca să facă pasul la profesionişti, deoarece a vrut să aibă mai multe libertate, ceea ce s-a şi întâmplat în 2014. După ce a fost cel mai bun tânăr din San Luis, Yates s-a impus în Turul Turciei, adjudecându-şi o etapă pe parcurs. Totuşi, cel mai impresionant rezultat a venit în Criteriul Dauphiné, unde a sosit pe şase, înaintea lui Vincenzo Nibali, Chris Froome sau Tejay van Garderen. În vară, şi-a trecut în cont Gran Premio Industria&Artigianato şi a fost foarte aproape de un podium în Clasica San Sebastian, doar o căzătură oprindu-l. Prin ceea ce a făcut de-a lungul ultimelor luni, englezul în vârstă de 22 de ani a arătat că va fi un candidat serios la victorie în Marile Tururi, odată cu trecerea timpului.
Simon Yates – a surprins pe multă lume prin locul 12 din Turul Ţării Bascilor, care îl recomanda la o clasare bună şi în Turul Turciei, însă o fractură de claviculă suferită acolo l-a scos din joc. Tot răul a fost spre bine, deoarece rutierul echipei Orica-GreenEdge s-a întors în iunie, a terminat pe şapte Turul Sloveniei, după care a mers în Turul Franţei, unde a fost singurul englez din cursă. Dacă îşi va continua liniştit progresul şi nu va avea probleme de sănătate, este de aşteptat ca 2015 să îi aducă prima victorie.
Rick Zabel – s-a pus de multe ori în slujba echipei, iar asta l-a împiedicat să obţină rezultate importante, finalul sezonului găsindu-l fără vreun podium, dar cu clasări în top zece, în curse ca Marele Premiu de la Frankfurt, Turul Austriei, Turul Utah sau Turul Marii Britanii. 2014 nu a dat un răspuns clar cu privire la viitorul său, însă a oferit indicii preţioase, care spun că germanul va fi mai mult un om de clasice, şi nu un sprinter.
Gianfranco Zilioli – italianul, unul dintre cei mai ofensivi tineri rutieri din pluton, a terminat în top zece Turul Langkawi şi Turul Sibiului, la care s-au adăugat alte câteva evoluţii solide în cursele de o zi din ţara natală, între care şi Campionatele Naţionale, încheiate pe locul 12. Prin parcursul său constant, Zilioli nu doar că a fost unul dintre cei mai buni ciclişti ai lui Androni Giocattoli-Venezuela, dar a pus fundaţia la o prezenţă în Il Giro 2015.
Andrea Zordan – şi-a împlinit un vis, acela de a participa în clasicele pe pavate, a ieşit în evidenţă prin câteva evadări, însă stagiunea tânărului italian rămâne marcată de o mononucleoză, din cauza căreia a abandonat foarte multe curse. Drept urmare, Zordan nu a putut arăta de ce este în stare, astfel că presiunea va fi mai mare anul viitor, când va fi foarte important să arate că şi-a revenit după acea problemă de sănătate şi să confirme victoriile de la tineret.
Cafe Roubaix 