Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “Februarie, 2014”

Omloop Het Nieuwsblad 2014

Omloop Het Nieuwsblad 2014

Nu are prestigiul Turului Flandrei sau aura de legendă care învăluie Paris-Roubaix, dar Omloop Het Nieuwsblad este una dintre cele mai importante curse pe pavate din calendar, o victorie aici fiind pentru mulţi punctul maxim al carierei, aşa cum a fost cazul cu Karel De Baere, Andreas Kappes, Juan Antonio Flecha sau Luca Paolini, italianul fiind nimeni altul decât deţinătorul trofeului. De altfel, Paolini este unul dintre cei cinci câştigători prezenţi la start anul acesta, alături de Nick Nuyens, Thor Hushovd, Sebastian Langeveld şi Sep Vanmarcke.

La fel ca în sezoanele anterioare, Omloop Het Nieuwsblad anunţă startul curselor de o zi pe pavate, care se vor încheia peste o lună şi jumătate, această perioadă fiind pentru mulţi cea mai importantă a stagiunii. Deşi e prima clasică a anului, Omloop nu este neapărat definitorie pentru ce se va întâmpla în următoarele săptămâni în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix, extrem de relevant în acest sens fiind faptul că trebuie să mergem înapoi în timp până în 2000 pentru a-l găsi pe ultimul câştigător de Omloop care s-a impus într-un Monument pe pavate, Johan Museeuw.

În schimb, în cazul în care plutonul va fi de acord, cursa din Belgia ar trebui să ofere un spectacol pe cinste, cu atacuri, un ritm foarte ridicat, urmăriri ca în filme şi un învingător care să fie ţinut minte. Iar dacă la toate astea se va adăuga şi puţină ploaie, spectacolul va fi garantat.

Traseul

Startul va fi dat din Gent, finalul fiind programat tot acolo, după o buclă în lungime de 198 de kilometri. Noutatea acestei ediţii este includerea celebrului Muur-Kapelmuur pe traseu, un deal care şi-a construit prestigiul pe baza prezenţelor din Turul Flandrei, acolo unde nu a mai fost trecut din 2011. Totuşi, cum Muur-Kapelmuur va fi a treia căţărare de sâmbătă, şansele de a-şi pune amprenta asupra plutonului sunt foarte mici. De altfel, cursa se va juca mai târziu, în interval de numai 16 kilometri (138-154), acolo unde sunt grupate nu mai puţin şase dealuri, unele pavate, altele nu, a căror pantă ajunge şi la 17%.

Prima căţărarea din această serie dură – Taaienberg – are numai 533 de metri, însă e un teren ideal de atac, iar Tom Boonen cu siguranţă va face asta, la fel cum ne-a obişnuit la precedentele ediţii. În cazul în care belgianul nu va accelera, atunci îşi va pune echipa să meargă la o viteză foarte ridicată, astfel încât să forţeze o selecţie. Dacă această mişcare va reuşi, mulţi dintre favoriţi vor rămâne pe cont propriu, în timp ce Boonen este greu de crezut că nu se va bucura în continuare de ajutorul câtorva colegi.

Ultima oară când victoria în Omloop Het Nieuwsblad a fost decisă la un sprint masiv a fost în 2009, când Thor Hushovd i-a învins pe Kevyn Ista şi Juan Antonio Flecha. De atunci, au fost consemnate doar victorii solitare sau venite dintr-un grup de doi sau trei oameni. Anul acesta, sunt toate şansele să avem parte de un scenariu similar, deoarece printre ultimele obstacole de pe traseu se află şi Paddestraat, acolo unde vor exista atacuri, porţiunea respectivă de pavate dovedindu-se de multe ori în trecut hotărâtoare. Odată încheiată Paddestraat, mai rămân Lippenhoestraat și Lange Munte, după care ultimii 20 de kilometri sunt pe plat și fără nicio altă zonă cu piatră cubică.

Favoriţii

Toate calculele privind victoria se fac pornind de la Tom Boonen, recordmanul de participări (11) dintre cicliştii aflaţi în activitate. O adevărată legendă a clasicelor pe pavate, belgianul nu a câştigat până acum Omloop Het Nieuwsblad, terminând de trei ori pe podium, ultima oară în 2012. Sezonul acesta, fostul campion mondial a arătat că se află la un nivel foarte ridicat, însă asta nu înseamnă că victoria e deja acontată, mai ales că orice este posibil în cursele de o zi. Avantajul lui Boonen e că are o echipă foarte puternică la dispoziţie, cel puţin doi colegi – Zdenek Stybar şi Niki Terpstra – fiind capabili să devină lideri pe şosea pentru Omega Pharma-Quick Step şi să lupte pentru victorie.

Nu este deloc exclus ca gruparea manageriată de Patrick Lefevere să trimită un ciclist în evadare, astfel încât să le oblige pe celelalte echipe să ducă trena. Una dintre acestea e BMC, care îl propune la victorie pe Greg Van Avermaet, de trei ori clasat în top zece aici. Belgianul se va bucura de ajutorul lui Taylor Phinney şi Thor Hushovd (învingătorul din 2009), iar şansele sale de a obţine în sfârşit un succes într-o clasică de primăvară sunt ridicate. La fel ca BMC, şi Belkin are un fost câştigător în echipă, pe Sep Vanmarcke, care va face pereche cu Lars Boom, un alt om ce ar putea avea un rol important pe final.

Şi IAM aduce un duo puternic, Sylvain Chavanel – Heinrich Haussler, care îi permite echipei elveţiene să fie acoperită pentru două scenarii: un atac dat cu 30-40 de kilometri înainte de final şi un sprint. Respectând strategia din 2013, Sky se va baza pe mai multe variante – Edvald Boasson Hagen, Luke Rowe şi Ian Stannard – şi rămâne de văzut dacă va începe să facă uitate rezultatele slabe de anul trecut. În schimb, Lotto-Belisol va avea un singur lider, pe Jurgen Roelandts, care se află într-o formă foarte bună în acest debut de stagiune.

Italianul Luca Paolini s-a impus la ediţia precedentă, însă vârsta înaintată (37 de ani) îl face să fie un outsider, deloc de neglijat însă. Alţi rutieri de plan secund care vor trebui urmăriţi mai sunt Sebastian Langeveld (olandezul speră să cunoască un nou start în carieră alături de Garmin-Sharp), Alexander Kristoff şi Arnaud Démare, ultimii doi fiind avantajaţi în cazul unei sosiri la sprint.

Date statistice

– Joseph Bruyere, Ernest Sterckx şi Peter Van Petegem sunt rutierii cu cele mai multe succese, trei

– Aşa cum era de aşteptat, gazdele au bifat cele mai multe victorii, nu mai puţin de 54

– Primul ciclist din afara Belgiei care s-a impus în clasica din Flandra a fost irlandezul Seamus Elliott, în 1959

– Un singur câştigător de Tur al Franţei a triumfat în Omloop Het Nieuwsblad, Eddy Merckx (1971, 1973)

– Ultimul rutier care s-a impus aici îmbrăcat cu tricoul de campion mondial a fost Freddy Maertens, în 1977

– Cea mai ridicată medie orară a fost consemnată în 1975, 43,35 km/h

– Între 1996 şi 2007, cursa s-a încheiat la Lokeren

 

Mikel Iturria, a future star of the Basque cycling

Euskaltel dissolved at the end of 2013, but the Basque cycling continues to live on thanks to Euskadi, the Continental team which has a roster of 11 riders. One of these is Mikel Iturria, the 21-year old rider who made himself noticed in several stage races, like the Giro della Valle d’Aosta and Ronde de l’Isard. At the beginning of his second season with Euskadi, the young Basque rider competed in the Challenge Mallorca, and then continued with a training camp, where started preparing for the next races.     

What are his expectations for 2014 and what are his future goals? Read about it in the following interview, which Mikel kindly gave to me a few days ago. 

– Mikel, how did you start cycling?     

Since childhood I liked to ride my bike. At first it was just a game, I used the bike to spend time with friends and to make trips with family. Then, slowly, I got the taste of competition. I began to race interschool competitions when I was 10 years old and I’m still here, with the same desire, although the expectations are higher.      

– At that time, Euskaltel was one of the best teams of the peloton. Did that influence and made you believe you can become a pro rider?     

Euskaltel always had a big influence, I grew up watching Samuel Sanchez, Haimar Zubeldia, Iban Mayo, and David Etxebarria competing with this kit and I think all Basque cyclists dreamed of wearing the Euskaltel jersey. Fortunately, I can say that I have fulfilled half of this dream while competing for Euskadi. We were and still are part of this more than 20-year-old project and although the team’s category is not the same as before, it is a pride to compete for Euskadi.      

– Do you have a favourite rider?     

I never had an idol or a favourite rider. It’s difficult to choose one or another. I admire many cyclists, although many of them have disappointed me. Fortunately, things are changing and cycling is moving in the right direction.      

– Last year you had many good results in stage races like the Ronde de l’Isard, Vuelta a la Comunidad de Madrid and Giro della Valle d’Aosta. Which of these was the most important for you?     

For me the most important one was the Giro della Valle d’Aosta, which was a confirmation of what I did in Ronde de l’Isard. That year was the first time I competed in major races and it was really nice for me to be there. In the Giro della Valle d’Aosta I managed to recover after some problems I had in the last 5-6 kilometers of the first stage and on the second day I was very close to winning the stage, so I was fighting again for the podium.      

– Do you have any regrets after 2013?     

Without any doubt, the crash in the road race of the European Championships. I was very determined to race well because I was in an excellent shape. But after just seven kilometers I was already on the way to  the hospital and basically had to say goodbye to the whole season. That crash was the most serious since I started riding and it was very hard to come back.     

– How was the start of this season, how do you feel after the first races?     

I raced two days in the Challenge Mallorca and things didn’t go so well. I still lack confidence and the rhythm of the peloton. However, I am confident that in time and with a lot of hard work, I will overcome what happened in 2013.     

– What is your schedule for the next weeks?     

In Spain there are just a few races left on the calendar and the team, even if it doesn’t have the best financial situation, makes efforts so that we can go in as many competitions. My next races are Vuelta a Murcia and Clasica de Almeria.      

– What goals did you set for 2014?     

I want to progress further and to take part in the battle for the overall at the Tour de l’Avenir.    

– Are you also thinking of the World Championships in Ponferrada?     

There is still a long time until then, but it would be nice to race there, so that I can erase the bitter taste left by the World Championships in Florence. Without any doubt, this is one of my goals;  the route is difficult and I could do well. However, now I need to focus on the first part of the season and I must try to get good results.    

– What do you want to improve this season: your climbing skills or your time trial?     

We will try to focus on all aspects, but I would really like to work harder in order to improve my climbing skills. This is the area where I did the best last year, and if I develop these skills a little more, I think I’ll get good results.      

– You will turn 23 in the Spring of 2015. Do you hope to race by then for a World Tour or a Pro Continental team?     

I do not know how things will be in 2015, but no doubt it will be a dream come true if I can be part of a World Tour or Pro Continental team. You can be sure that I’ll work hard all year to achieve this.     

– Every rider has a dream. What is yours?     

My dream is to compete in the biggest races in the world: Grand Tours, Classics and the big races at home (Vuelta al Pais Vasco and Clasica San Sebastian). If I had to choose a race, I would choose the Giro d’Italia . I’m not dreaming of winning a specific race, for me to win just one of these races or to get a stage win would be great.

Mikel Iturria, viitoarea vedetă a ciclismului basc

Euskaltel s-a desfiinţat la finalul lui 2013, dar ciclismul basc continuă să traiască datorită lui Euskadi, grupare Continentală care numără 11 rutieri. Unul dintre aceştia este Mikel Iturria, ciclist în vârstă de 21 de ani ce s-a făcut remarcat în câteva curse pe etape, precum Giro della Valle d’Aosta şi Ronde de l’Isard. Aflat în al doilea sezon alături de Euskadi, tânărul rutier basc a concurat în Challenge-ul Mallorca, după care şi-a continuat antrenamentele, urmând ca 1 martie să îl găsească la startul Turului Murciei. 

Care sunt aşteptările sale de la 2014 şi ce speră să realizeze pe termen lung? Aflaţi din interviul următor, pe care Mikel a avut amabilitatea să mi-l acorde acum câteva zile. 

– Mikel, cum ai început ciclismul? 

Din copilărie mi-a plăcut să merg cu bicicleta. La început a fost doar un joc, am folosit bicicleta pentru a petrece timp cu prietenii, pentru a face excursii cu familia. Treptat, am prins gustul competiţiei. Am început să particip în concursurile interşcolare pe când aveam zece ani şi sunt încă aici, cu aceeaşi dorinţă, deşi aşteptările sunt mai mari. 

– La acea vreme, Euskaltel era una dintre cele mai bune echipe din pluton. Te-a influenţat asta, te-a făcut să crezi că poţi deveni profesionist? 

Euskaltel a avut întotdeauna o influenţă mare, am crescut privindu-i concurând în acest tricou pe Samuel Sanchez, Haimar Zubeldia, Iban Mayo, David Etxebarria şi cred că toţi cicliştii basci au visat măcar o dată să poarte tricoul echipei Euskaltel. Din fericire, eu pot spune că mi-am îndeplinit acest vis, pe jumătate, concurând pentru Euskadi. Am fost şi încă sunt parte a acestui proiect vechi de mai bine de 20 de ani şi, deşi categoria echipei nu mai este aceeaşi ca înainte, este o mândrie să concurez pentru Euskadi. 

– Ai vreun rutier favorit? 

Nu am avut niciodată un idol sau un ciclist favorit. Este dificil să te opreşti asupra unuia sau altuia. Admir mulţi rutieri, deşi mulţi dintre aceştia m-au dezamăgit. Din fericire, lucrurile se schimbă şi ciclismul se îndreaptă în direcţia corectă.  

– Anul trecut, ai obţinut rezultate bune în curse prestigioase pe etape, ca Ronde de l’Isard, Vuelta a la Comunidad de Madrid sau Giro della Valle d’Aosta. Care dintre aceste rezultate a fost mai important pentru tine? 

Pentru mine, cel mai important a fost cel din Giro della Valle d’Aosta, care a venit ca o confirmare a ceea ce am făcut în Ronde de l’Isard. În acel an a fost pentru prima oară când am concurat în curse mari şi a fost foarte frumos să mă aflu în fruntea lor. În plus, în Giro della Valle d’Aosta am reuşit să mă refac după problemele pe care le-am avut în ultimii 5-6 kilometri ai primei etape, iar a doua zi am fost foarte aproape să câştig etapa şi astfel am intrat din nou în lupta pentru podium.   

– La polul opus, a existat vreun regret? 

Un regret ar fi fără îndoială căzătura suferită în cursa pe şosea de la Campionatele Europene. Am fost foarte hotărât să fac o cursă bună, pentru că mă aflam într-o formă excelentă, dar după doar şapte kilometri eram deja în drum spre spital şi practic atunci am spus adio sezonului. A fost cea mai serioasă căzătură de când fac ciclism şi mi-a fost foarte greu să revin. 

– Cum a fost startul acestui sezon, cum te simţi după primele curse? 

Am concurat două zile în Challenge-ul Mallorca şi lucrurile nu au mers prea bine. În continuare îmi lipsesc încrederea şi ritmul de a pedala în pluton. Totuşi, cu trecerea timpului şi cu multă muncă din partea mea, sunt optimist că voi depăşi cele întâmplate în 2013.  

– Care este programul tău pentru săptămânile următoare? 

În Spania, calendarul a rămas cu puţine curse şi aşteptăm câteva invitaţii. Echipa, chiar dacă nu are cea mai bună situaţie financiară, face eforturi pentru ca noi să participăm în cât mai multe competiţii. Cursele la care mă voi afla la start în continuare sunt Vuelta a Murcia şi Clasica Almería.  

– Şi ce obiective ţi-ai fixat pentru 2014? 

Vreau să progresez în continuare şi să iau parte la lupta pentru clasamenul general din Tour de l’Avenir. 

– Te tentează şi Campionatele Mondiale de la Ponferrada? 

Mai este mult timp până atunci, dar ar fi frumos să concurez acolo pentru a şterge gustul amar lăsat de Mondialele de la Florenţa. Fără îndoială, se află printre obiectivele mele şi pentru că traseul e greu şi m-aş putea descurca bine. Oricum, mai întâi trebuie să mă concentrez pe prima parte a sezonului, pe rezultatele bune pe care trebuie să le obţin.  

– La ce anume îţi doreşti să munceşti în acest an: la abilităţile tale de căţărător sau la contratimp? 

Încercăm să ne concentrăm pe toate aspectele, dar mie, într-adevăr, mi-ar plăcea să lucrez mai mult pentru a îmbunătăţi calităţile mele de căţărător. Aici m-am descurcat cel mai bine anul trecut, iar dacă îmi voi dezvolta puţin mai mult aceste abilităţi, cred că voi obţine rezultate bune.  

– În primăvara lui 2015, vei împlini 23 de ani. Speri ca la acel moment să faci parte dintr-o echipă de World Tour sau Pro Continentală? 

Nu ştiu cum vor sta lucrurile în 2015, dar fără îndoială că va fi un vis devenit realitate dacă aş face parte dintr-o echipă de World Tour sau Pro Continentală. Poţi să fii sigur că voi munci din greu tot anul pentru a reuşi asta.  

– Fiecare ciclist are un vis. Care este al tău? 

Visul meu este să concurez în cele mai importante curse din lume: Marile Tururi, clasicele şi cursele de acasă (Turul Ţării Bascilor şi Clasica San Sebastian). Dacă ar fi să aleg o cursă, aş alege Turul Italiei. Nu visez să câştig nicio cursă anume, mă mulţumesc să câştig oricare dintre cele enumerate sau o etapă în una dintre acestea.

Richmond 2015 – o clasică de primăvară în septembrie

Richmond RR

Personal, consider că organizatorii Campionatelor Mondiale de peste un an au dat lovitura prin decizia de a introduce pavate pe traseul cursei pe şosea. Ciclismului îi lipsea de ceva vreme o astfel de ediţie, iar americanii (oarecum paradoxal) au fost de părere că piatra cubică poate condimenta competiţia din 2015, care are toate şansele să intre în istorie (evident, dacă şi rutierii vor fi de acord). Oficialii de peste ocean au gândit un circuit urban în lungime de 16,5 kilometri, ce va avea trei secţiuni cu pavate, toate în a doua jumătate.

Primul sector – Shockoe Slip – va fi pe plat, greul urmând să înceapă cu adevărat odată cu Libby Hill Park, un deal cu drumuri înguste, acoperit parţial cu pavate. De acolo se coboară şi se mai merge puţin până la cel mai dificil punct de pe traseu, a doua ascensiune aflată în meniu. Este vorba despre 23rd Street (jumătate asfalt, jumătate piatră cubică), acolo unde panta maximă e de 20%. Căţărarea va reprezenta o excelentă oportunitate de atac, mai ales că vine nu departe de final (aproximativ doi kilometri).

În cazul în care peste 23rd Street trece un grup, organizatorii s-au asigurat că rutierii vor avea o ultimă oportunitate de a ataca şi a ajunge în solitar la sosire: Governor Street, ascensiune în lungime de 350 de metri, ce va veni înainte de un fals plat care va pune punct cursei. Deşi nu sunt pavate precum cele din Roubaix, deşi dealurile nu impresionează prin lungime, Richmond are toate ingredientele pentru a deveni o ediţie minunată. Dacă va fi sau nu aşa, vom afla peste 580 de zile.

Concluzii după cursele de la Golful Persic

Anul acesta, pentru prima dată, plutonul a avut parte de trei curse în Orientul Mijlociu: Turul Dubaiului, Turul Qatarului şi Turul Omanului. În total, au fost 16 zile petrecute de caravană în acea zonă a lumii, rutierii aflaţi acolo prezentându-se la start pentru a pregăti primele obiective ale sezonului, deoarece cele trei competiţii au oferit de toate pentru toţi: etape de contratimp, de sprint, dar şi etape rezervate puncheurilor şi căţărătorilor.

Taylor Phinney, Niki Terpstra şi Chris Froome au fost câştigătorii la general în Dubai/Qatar/Oman, însă nu doar despre aceştia se pot trage concluzii după cursele de la Golful Persic, ci şi despre alţi ciclişti, care începând cu luna martie vor avea rolul de actori principali în cursele pe etape şi în cele de o zi.

– Una dintre cele mai impresionante evoluţii i-a aparţinut lui Tom Boonen, care s-a impus în două etape din Turul Qatarului şi a terminat pe locul secund la general. Belgianul se află deja într-o formă excelentă, e extrem de motivat după un 2013 mai mult decât dezamăgitor, iar Omega Pharma-Quick Step este deja o “maşinărie” bine sudată, pregătită pentru a da totul în clasicele pe pavate. O primă ocazie pentru Boonen va veni la sfârşitul acestei săptămâni, în Omloop Het Nieuwsblad, cursă de o zi care nu se află în palmaresul său.

– La finalul Turului Dubaiului, mulţi au spus că Marcel Kittel e cel mai rapid ciclist din pluton, însă compatriotul acestuia, André Greipel, a ţinut să îi contrazică şi a arătat că este sprinterul momentului. În vârstă de 31 de ani, germanul a adunat deja şase victorii, punctând în toate cursele în care a participat. Mai mult, Greipel a arătat că a făcut progrese evidente pe căţărări, fără ca asta să îi afecteze viteza dezvoltată la sprinturi. Dacă Pompeiana va fi scoasă din Milano-San Remo, rutierul lui Lotto-Belisol va fi unul dintre marii favoriţi la victorie.

– BMC a semnat cu şapte noi rutieri pentru 2014, dar cel mai important transfer este Allan Peiper, care ocupă de câteva luni funcţia de director sportiv, în locul lui John Lelangue. Acesta a schimbat în bine faţa echipei nord-americane, iar BMC a obţinut în primele săptămâni ale stagiunii şase victorii, aproape un sfert din totalul de anul trecut. Mai important decât succesele de până acum e că australianul, ajutat de Valerio Piva şi Bobby Julich, a resuscitat câţiva ciclişti care se aflau de mult într-un con de umbră sau păreau să nu mai progreseze. Dacă următorul care va trece prin acest proces va fi Philippe Gilbert, atunci Andy Rihs va avea toate motivele să se felicite pentru alegerea făcută.

– Sam Bennett şi-a început timid aventura la profesionişti, dar apoi a început să se facă remarcat, doar în Turul Qatarului adunând trei clasări între primii zece. În Turul Omanului, irlandezul a obţinut un singur rezultat important, însă acesta a fost suficient ca să-i dea încredere pentru cursele care urmează. În ultima etapă, la Muscat Corniche, Bennett a venit pe trei, după André Greipel şi Nacer Bouhanni, bifând primul podium pentru NetApp-Endura şi confirmând că îl aşteaptă un viitor frumos, strâng legat nu doar de sprinturi, ci şi de clasice.

– Chris Froome a început sezonul la fel cum a făcut-o în 2013, cu o victorie de etapă şi un succes la general în Turul Omanului, devenind astfel primul ciclist care s-a impus de două ori acolo. Deşi e încă devreme, britanicul trebuie considerat principalul favorit la victorie în Turul Franţei, mai ales că în Oman au fost indicii că poate ajunge la un nivel mai ridicat decât anul trecut. Partea bună pentru adversarii lui Froome la tricoul galben este că au la dispoziţie patru luni pentru a încerca să afle cum să îl învingă. Partea proastă e că o eventuală soluţie nu pare să ţină de forma fizică, ci doar de o strategie impecabilă.

– Dacă tot vorbim despre oamenii de clasament general, Andy Schleck nu trebuie trecut cu vederea. Aflat în Turul Omanului la prima cursă a anului, luxemburghezul a spus că ţinteşte o clasare în top zece şi declaraţia sa nu a fost considerată îndrăzneaţă după ce a terminat în acelaşi timp cu favoriţii în etapa a treia, una cu un profil accidentat şi un ritm foarte ridicat. Din păcate pentru el, totul s-a năruit o zi mai târziu, atunci când a sosit cu o întârziere de 17 minute. Până la urmă, Schleck a fost al 72-lea la general, iar forma arătată îl apropie mai mult de 2013 decât de sezoanele în care lupta pentru victorie în Turul Franţei. Singurul alibi (dacă mai are voie să aibă unul) este că a fost prima cursă a stagiunii, iar rezultatele sale vor fi judecate doar la finalul lunii aprilie.

Rutierul săptămânii

Nu mai puţin de patru curse pe etape s-au încheiat duminică, iar în trei dintre acestea au obţinut victorii (de etapă şi/sau la general) rutieri al căror principal obiectiv în 2014 este Turul Franţei: Alejandro Valverde s-a impus în Turul Andaluziei, Alberto Contador a terminat pe locul secund Turul Algarve, după ce a câştigat pe Alto do Malhão, în timp ce Chris Froome a bifat al doilea succes consecutiv în Turul Omanului. De altfel, britanicul este alegerea pentru săptămâna trecută, din mai multe motive, pe care le voi prezenta în continuare.

În primul rând, campionul din Marea Buclă i-a învins pe mulţi dintre cicliştii pe care îi va întâlni în luna iulie: Tejay van Garderen (aflat într-o formă impresionantă), Vincenzo Nibali (care are câteva kilograme serioase în plus), Robert Gesink sau Jurgen Van Den Broeck, fără a-i pune la socoteală pe rutierii de general care nu se vor afla la startul din Yorkshire (Joaquim Rodriguez, Rigoberto Uran), dar au făcut implozie atunci când Froome a accelerat pe Muntele Verde.

Liderul lui Sky, venit în Oman după câteva săptămâni de antrenamente în Africa de Sud, a arătat o formă mai bună decât anul trecut în această perioadă şi a profitat de fiecare ocazie pentru a ataca. După “antrenamentele” din etapa a treia şi a patra, Chris Froome “a aprins artificiile” în penultima zi, profitând de munca excelentă a columbianului Sergio Henao – care a arătat că îl poate înlocui cu succes pe Richie Porte – şi şi-a învins adversarii fără drept de apel, diferenţa realizată pe doar un kilometru şi jumătate fiind de ordinul zecilor de secundă (totodată, Froome a stabilit un nou record de ascensiune pe Muntele Verde).

Primă cursă a sezonului a fost şi primul obiectiv îndeplinit de britanic în 2014, nivelul arătat de acesta atât de devreme fiind cu adevărat impresionant. Până la Turul Franţei, mai rămân alte patru obstacole pentru Froome, iar următorul este Tirreno-Adriatico. Acolo, cu Alberto Contador de asemenea la start, vom afla dacă Le Tour va fi sau nu din nou un “one-man show”.

Eduard Grosu: “I want to become national champion in 2014”

A promising Junior, with good results in Switzerland and Italy, 21-year old Eduard Grosu caught the attention of Pro teams in 2013, after he won stage 3 in the Tour of Romania and Gran Premio Sannazzaro. These wins helped him get a contract with Vini Fantini-Nippo-De Rosa, a Continental team run by Stefano Giuliani and Alessandro Spezialetti. For his new team, Edi Grosu raced in the Gran Premio Costa degli Etruschi, and his debut was promising, riding in the break and getting the the award for the most aggressive cyclist.

What’s next now for the young Romanian? What are his objectives for this season? You can find out from the following interview.

– Edi, you’re racing in Italy for some years now. How were the first seasons?

I’m here since 2009, and in my first year I won seven races in the Junior ranks. Then. in 2010, I was at the World Cycling Center, after which I returned to Italy. In the next season, I won the points jersey at the Giro della Valle d’Aosta and had several top ten finishes, but I didn’t get a win or a podium. Instead, in 2013, I won two races and I often finished on the podium, and also had many top ten placings. I made some progress, and this was obvious, as I’ve found my form and I adapted to the requirements there.

– While in the Junior ranks, I know you were at the start of some important races, like the Tour du Pays de Vaud.

At that time I still was at the World Cycling Center in Switzerland and I prepared that race. I finished it with the best climber jersey, a second place in the last stage, and another second place in the points standings. I was part of the UCI team and I was preparing the World Championships in Moscow.

– What’s the story behind your transfer to Vini-Fantini-Nippo-De Rosa?

Last year, mid-season, after winning the stage three of the Tour of Romania, I was contacted by Stefano Giuliani, sports director of the team. He told me that he wants to set up a Continental team and asked if I would agree to be part of this project. I said yes, and then for three or four months I haven’t heard anything and did not know what was happening. Meanwhile, I signed a contract with an amateur team in Italy, Viris-Maserati, but I had a clause according to which all that becomes void if I get a contract with a professional team. At Christmas, Stefano called again and asked me to come to his team. I agreed, and that was it.

– Did you get to talk to the team at the start of the season? What expectations do they have from you?

I attended a training camp in January and there we talked about the goals and the future of the team. My main goal is winning the National Championships. The team also wants this, because it’s important to have a distinctive jersey, it’s a good publicity. Besides the Nationals, I want to race in the Tour of Sibiu. Vini-Fantini, being affiliated to the Asia Tour, plans to be present in all of those races and I would love to go there and be in a very good shape, in order to get myself noticed, especially as several World Tour teams will be at start of the races. The Tour of Japan will be important as well and I will prepare specifically for it, because the stages suit me. Obviously, I will do some Italian races. For the moment, I don’t know all the races I will do. What I know is that on Sunday I will be in Slovenia for the GP Izola and I have big goals, that I hope to achieve.

– You’ve made an early start this season, in the Gran Premio Costa degli Etruschi, and you were very active, going in the break and getting at the finish the prize for the most aggressive rider. How was that experience?

It was my first race and I wanted to leave my mark on it. Before the race, Stefano Giuliani and Alessandro Spezialetti said that Pierpaolo De Negri and I will be the riders on which they count for a good result. However, if we were to go in the escape, we had to change the plan and keep going. So I did it and I stayed in the front for 150 kilometers. I was the second-to-last to get caught after trying to attack at the beginning of the last climb. Once back in the bunch I worked for my three teammates that were still there and then I got myself to the finish line.

– Were you nervous during the race?

To be quite frankly, I wasn’t. But I must admit there was a special moment. At the start of the race several riders attempted to go in the break, and I was in the group, along with six other guys, but I got caught immediately because there were also riders from Lampre and Cannondale in the group. That break had also Ivan Basso there, who was at the front, and when I passed him he said “Vai, giovane”. It was beautiful. 

– Depending on how you will do this year, is there a chance to sign a contract extension with Vini-Fantini?  

Yes, definitely. I talked to the staff and they have told me that there are no problems with the signing of a new contract. Obviously, I need results for this to happen.  

–  Do you have a dream, a race you want to win?    

There are many races, but my biggest dream is to become world champion, it would be the best win of my career. Of course, a stage win in a Grand Tour is also important. I do not know if I’ll get the rainbow jersey, but I want at least a podium at the World or European Championships.

Eduard Grosu: “Vreau să devin campion naţional în 2014”

Un junior promiţător, cu rezultate bune în curse din Elveţia şi Italia, Eduard Grosu a intrat în atenţia echipelor profesioniste în 2013, după ce a câştigat etapa a treia din Turul României şi Gran Premio Sannazzaro. Acele victorii i-au adus un contract cu Vini-Fantini-Nippo-De Rosa, echipa Continentală condusă de Stefano Giuliani şi Alessandro Spezialetti. Pentru noua sa grupare, Edi Grosu a concurat în Gran Premio Costa degli Etruschi, iar debutul a fost promiţător, cu o prezenţă în evadare şi premiul pentru cel mai combativ ciclist.

Ce va urma de acum înainte? Care sunt obiectivele românului în vârstă de 21 de ani pentru acest sezon? Vă invit să aflaţi din interviul următor.

– Edi, eşti de câţiva ani în Italia. Cum au fost primele sezoane?

Sunt din 2009 acolo, iar în primul an am câştigat şapte curse la juniori. Apoi, în 2010, am fost la Centrul Mondial de Ciclism, după care m-am întors în Italia. În următorul sezon, am obţinut tricoul de sprinter în  Giro della Valle d’Aosta şi am avut câteva clasări în top zece, însă nu am bifat vreo victorie şi nici nu am terminat pe podium. În schimb, în 2013, m-am impus în două curse şi m-am clasat de multe ori pe podium, la care s-au adăugat şi clasări între primii zece. Am progresat, s-au văzut creşterea de formă şi faptul că m-am adaptat cerinţelor de acolo.

– Ştiu că ai concurat încă de la juniori în curse importante, cum a fost şi Tour du Pays de Vaud.

În acea perioadă mă aflam tot la Centrul Mondial din Elveţia şi am pregătit bine cursa. Am încheiat cu tricoul de căţărător şi cu un loc secund în ultima etapă, plus un alt loc doi în clasamentul pe puncte. Făceam parte din echipa UCI şi pregăteam Campionatele Mondiale de la Moscova.

– Cum ai ajuns să semnezi cu Vini-Fantini-Nippo-De Rosa?

Anul trecut, la jumătatea sezonului, după victoria de etapă din Turul României, am fost contactat de Stefano Giuliani, directorul sportiv al echipei. El mi-a spus că doreşte să pună bazele unei echipe Continentale şi m-a întrebat dacă aş fi de acord să fac parte din acest proiect. Am răspuns afirmativ, iar apoi, timp de trei-patru luni nu ne-am mai auzit şi nu am ştiut ce se întâmpla. Între timp, am semnat un contract cu o grupare de amatori din Italia, Viris-Maserati, dar am pus o clauză, conform căreia înţelegerea se anula dacă urma să primesc un contract de la o echipă profesionistă. De Crăciun, Stefano m-a sunat din nou şi m-a întrebat dacă vreau să vin la echipa lui. Am acceptat, şi asta a fost.

– Ai discutat cu staff-ul la startul sezonului, ţi-au spus cei de acolo ce aşteptări au de la tine?

Am fost în cantonament în luna ianuarie şi am vorbit despre obiective şi despre viitorul grupării. Principalul meu obiectiv îl reprezintă câştigarea Campionatelor Naţionale. Şi echipa îşi doreşte asta, deoarece un tricou distinctiv contează mult, este o publicitate bună. Pe lângă Naţionale, vreau să particip şi în Turul Sibiului. Apoi, Vini-Fantini, fiind afiliată la Asia Tour, are în plan să fie prezentă în toate cursele din calendar şi mi-ar plăcea să merg acolo şi să fiu în formă, pentru a mă face remarcat, mai ales că vor fi câteva grupări de World Tour la startul acelor competiţii. Important va fi Turul Japoniei şi mă voi pregăti special pentru acesta, deoarece etapele mi se potrivesc. Evident, voi participa şi în cursele de o Italia. Momentan, nu ştiu care sunt acestea. Cert e că duminică voi fi în Slovenia, pentru GP Izola şi am obiective mari, pe care sper să le ating.

– Ai debutat devreme în 2014, în Gran Premio Costa degli Etruschi, şi ai fost foarte activ: prezenţă în evadare, premiul pentru cel mai combativ rutier. Cum a fost acea experienţă?

A fost prima mea cursă şi am avut dorinţa de a mă face remarcat. Înainte de cursă, Stefano Giuliani şi Alessandro Spezialetti, directorii sportivi ai echipei, au spus că eu şi Pierpaolo De Negri vom fi oamenii pe care se vor baza. Totuşi, dacă în timpul cursei ne aflam în evadare, trebuia să schimbăm planul şi să mergem mai departe. Aşa s-a întâmplat şi am stat în evadare aproape 150 de kilometri. Am fost penultimul prins, după ce am încercat să atac la baza ultimei căţărări. Odată revenit în pluton, am muncit puţin pentru cei trei colegi aflaţi acolo şi am avut grijă să ajung cu bine la final.

– Ai avut emoţii în timpul cursei?

Sincer, nu. Însă trebuie să recunosc că a fost un moment mai special. La începutul cursei au existat mai multe încercări de evadare, iar eu am am fost prezent în acel grup, alături de alţi şase oameni, însă am fost prinşi imediat, deoarece se mai aflau acolo rutieri de la Lampre şi Cannondale. În acea evadare era şi Ivan Basso, care se afla la trenă, iar eu am trecut pe lângă el şi mi-a zis “Vai, giovane”. A fost ceva frumos.

– În funcţie de cum te vei descurca anul acesta, există posibilitatea să semnezi o prelungire a contractului cu Vini-Fantini?

Da, categoric. Am discutat cu directorii sportivi şi mi-au spus că nu sunt probleme cu semnarea unei noi înţelegeri. Evident, pentru asta trebuie şi să aduc rezultate.

– Ai un vis, o cursă pe care doreşti să o câştigi?

Curse sunt multe, însă cel mai mare vis al meu este să devin campion mondial, ar fi cea mai frumoasă victorie a carierei. Normal, niciun succes de etapă într-un Mare Tur nu este de neglijat. Nu ştiu dacă voi obţine tricoul curcubeu, dar îmi doresc măcar un podium la Mondiale sau la Campionatele Europene.

Pe scurt

Organizatorii Turului Californiei au oferit noi detalii despre ediţia din acest an. Astfel, au fost anunţate echipele Pro Continentale şi Continentale invitate la start – Bissell Development Team, Jamis-Hagens, Jelly Belly, NetApp-Endura, Novo Nordisk, Optum-Kelly şi UnitedHealthcare – care li se alătură celor nouă grupări de World Tour deja confirmate: Belkin, BMC, Cannondale, Garmin-Sharp, Giant-Shimano, Omega Pharma-Quick Step, Orica-GreenEdge, Sky şi Trek Factory Racing. Cursa din Statele Unite (11-18 mai) va avea trei etape ce îşi vor pune amprenta asupra clasamentului general: un contratimp plat, în lungime de 20,1 kilometri, şi două finişuri în căţărare, pe Mount Diablo, respectiv Mountain High North.

În Italia, RCS Sport a făcut public traseul uneia dintre cele mai populare curse de o zi din calendar, Strade Bianche, care va avea câteva modificări faţă de ediţia precedentă. Cursa nu va mai pleca din Gaiole in Chianti, ci din San Gimignano, va fi mai lungă decât în 2013 (197 de kilometri) şi zece porţiuni de drum alb. Până acum, patru dintre cei şase câştigători şi-au anunţat prezenţa la ediţia din acest an, ce se va desfăşura pe opt martie: Alexandr Kolobnev, Fabian Cancellara, Thomas Löfkvist şi Moreno Moser, deţinătorul trofeului.

Continuă controversele privind Milano-San Remo: după ce autoriţătile din provincia Imperia au declarat că noua căţărare de pe traseu, Pompeiana, nu poate fi utilizată, din cauza alunecărilor de teren şi pericolelor pe care le presupune coborârea, RCS Sport a declarat că încă nu renunţă la ideea de a folosi noua ascensiune. Totuşi, dacă organizatorii vor fi obligaţi să schimbe traseul, atunci acesta va reveni la profilul dinainte de 2008, ceea ce înseamnă că nu se va mai trece peste Le Mànie. O astfel de decizie ar veni în favoarea sprinterilor, ale căror şanse la victorie ar creşte considerabil.

Programat iniţial să se desfăşoare între 13 şi 22 iunie, Girobio a fost din nou anulat, urmare a problemelor financiare cu care se confruntă de doi ani. Una dintre cele mai prestigioase curse pentru rutieri sub 23 de ani, Girobio a fost înfiinţat în 1970 şi a fost câştigat de-a lungul vremii de ciclişti ca Francesco Moser, Giovanni Battaglin, Gianbattista Baronchelli, Piotr Ugrumov, Marco Pantani, Gilberto Simoni sau Danilo Di Luca. Ultima oară când a avut loc, în 2012, Baby Giro l-a avut ca învingător pe americanul Joe Dombrowski.

Bissell Development Team

De cinci ani, actuala Bissell Development Team continuă să producă şi să lanseze talente pe bandă rulantă. Taylor Phinney (BMC), Joe Dombrowski (Sky), Lawson Craddock (Giant-Shimano), Alex Dowsett (Movistar), Jesse Sergent (Trek Factory Racing), George Bennett (Cannondale), Nathan Brown (Garmin-Sharp) şi Jasper Stuyven (Trek Factory Racing) sunt doar câţiva dintre rutierii care au ajuns în World Tour după ce şi-au făcut ucenicia în Statele Unite, alături de Axel Merckx. Echipa condusă de fostul ciclist belgian a fost cunoscută la început ca Trek Livestrong, dar şi-a schimbat numele de mai multe ori pe parcursul sezoanelor, iar în 2013 a figurat în pluton ca Bontrager.

În toamna lui 2013, proiectul risca să se oprească, urmare a deciziei lui Trek de a se concentra doar pe gruparea de World Tour, însă Merckx a redresat situaţia atunci când puţini se mai aşteptau, semnând cu Bissell, care până atunci sponsorizase o echipă din liga a treia. Tot din eşalonul Continental va face parte şi Bissell Development Team, dar se va concentra pe tinerii rutieri, continuând tradiţia de până acum. Astfel, pentru 2014, au fost realizate câteva transferuri, iar lotul va fi compus din 14 ciclişti (opt americani şi şase din afara Statelor Unite). Cine sunt aceştia?

Nicolai Brøchner (20 de ani) – a început ciclismul la 11 ani şi nu a avut nevoie de mult pentru a ieşi în evidenţă, terminând câteva curse regionale în faţa unor ciclişti mult mai experimentaţi. 2012 l-a găsit pe danez la Designa Køkken, echipă care de multe ori a dat rutieri la actuala Tinkoff-Saxo, după care s-a mutat în Statele Unite. Cele mai bune rezultate alături de Bissell Pro Cycling au venit pe finalul anului trecut, în Turul Albertei, unde a terminat două etape în top zece. Brøchner nu este doar un sprinter, ci are şi calităţi ce îl recomandă pentru cursele pe pavate pe care le iubeşte atât de mult încă de mic.

Clément Chevrier (21 de ani) – 2013 a fost un an la finalul căruia ar fi trebuit să ajungă în World Tour, datorită rezultatelor impresionante, însă AG2R a decis că nu are nevoie de serviciile talentatului căţărător din Picardia, iar acesta a ajuns la Bissell, hotărât ca în toamnă să devină profesionist. Ocaziile nu vor lipsi, Turul Californiei, Turul Colorado, Tour des Pays des Savoie, Tour de l’Avenir, Liège-Bastogne-Liège şi Turul Lombardiei fiind în programul său. În plus, dacă va aduna clasări bune până în august, este foarte posibil ca apoi să semneze ca stagiar cu o echipă mare şi să participe deja în câteva curse de World Tour.

Geoffrey Curran (18 ani) – unul dintre cei mai promiţători tineri rutieri americani, Curran a avut un sezon 2013 foarte bun, care l-a adus imediat în atenţia lui Axel Merckx. Ciclistul de peste ocean a triumfat în Tour du Pays de Vaud (cursă câştigată în trecut de Ian Stannard, Moreno Moser sau Lasse Norman Hansen) şi a fost al doilea în Trofeo Karslberg, la doar 18 secunde în urma danezului Mads Pedersen. La cum au mers lucrurile în perioada petrecută la juniori, Geoffrey Curran are toate şansele să se transforme într-un valoros rutier de curse pe etape.

Greg Daniel (19 ani) – primul său rezultat notabil a venit în 2012, atunci când a câştigat titlul naţional la contratimp ca junior, cu un avans de un minut faţă de următorul clasat. Un an mai târziu, a venit o altă victorie importantă, în penultima etapă din Arden Challenge, acolo unde învinsul său a fost britanicul Simon Yates. Cursele de o săptămână par să i se potrivească de minune, în special datorită contratimpului, care promite să devină din ce în ce mai bun.

Alex Darville (19 ani) – un sprinter cu multe rezultate solide la juniori, americanul nu a repetat acele clasări şi în primul sezon petrecut la categoria sub 23 de ani, singurul rezultat notabil fiind un loc secund în etapa întâi din Flèche du Sud. În teorie, 2013 a fost un sezon ratat, dar numai la suprafaţă, deoarece experienţa acumulată de Darville în primul an alături de Bontrager se va vedea cu siguranţă în următoarele luni, când Axel Merckx se va baza pe el pentru a aduce rezultate în etapele de plat şi în cele uşor valonate.

Ryan Eastman (21 de ani) – aflat de trei sezoane alături de gruparea americană, Eastman nu a ieşit în evidenţă până acum, însă este obligat să o facă de această dată, în caz contrar riscând să nu facă rost de un contract de profesionist. Cum nu e un ciclist care excelează la un capitol anume, cea mai bună şansă a lui Eastman pare să vină ca urmare a unei evadări, aici fiind avantajat şi de rezistenţa mare la efort pe care o are.

Tao Geoghegan Hart (18 ani) – poate cel mai promiţător rutier britanic aflat la categoria sub 23 de ani, noul ciclist al lui Bissell trebuie urmărit în cursele pe etape şi în cele de o zi cu căţărări, deoarece a demonstrat în mai multe rânduri că viitorul său e strâns legat de acestea. Autor al unor evoluţii remarcabile în 2013 (victorii la general în Turul Istria şi în Giro della Lunigiana), Tao Geoghegan Hart a fost unul dintre favoriţi şi la Mondialele de la Florenţa, dar o problemă mecanică l-a împiedicat să lupte pentru o medalie. Are toate şansele să îşi ia revanşa la Ponferrada, în luna septembrie, dar înainte este aşteptat să iasă în evidenţă în cursele de tineret din Europa.

James Oram (20 de ani) – după un 2013 fără multe realizări, neo-zeelandezul a început anul determinat să arate de ce este capabil, relevant în acest sens fiind locul secund din New Zealand Cycle Classic, acolo unde a şi câştigat o etapă. Un rutier deloc rău pe căţărările mai scurte, Oram se bazează în principal pe contratimp (la care a lucrat mult în iarnă), iar cele două elemente combinate îi pot aduce câteva clasări importante în cursele din 2014, în special în cele desfăşurate în Statele Unite.

Logan Owen (18 ani) – la Campionatele Mondiale de la Florenţa, în cursa juniorilor, a ratat podiumul pentru puţin, încheind pe locul al patrulea. A fost al treilea rezultat notabil din sezonul trecut, după titlul naţional pe şosea şi poziţia secundă ocupată în Cursa Păcii, fără a pune la socoteală numeroasele victorii obţinute în ciclo-cross. Un ciclist foarte talentat, bun pe căţărări, la sprint, dar şi la contratimpurile scurte, Owen va avea destule oportunităţi de a se face remarcat în 2014.

Chris Putt (20 de ani) – nou-venit la Bissell, tânărul rutier american a participat în câteva curse anul trecut, cea mai importantă fiind Turul Gila. Totuşi, cel mai important rezultat a venit la Campionatele Naţionale, încheiate pe locul nouă, la aproximativ un minut şi jumătate în urma învingătorului, nimeni altul decât fratele său mai mare.

Tanner Putt (21 de ani) – în 2012 a concurat pentru BMC-Hincapie Sportswear Team şi a devenit vice-campion naţional de tineret, rezultat pe îmbunătăţit un an mai târziu, când a câştigat titlul, după un sprint la care l-a învins pe colegul său de la Bontrager, Nathan Brown. Cu toate acestea, rutierul originar din Utah nu este un sprinter pur, fiind capabil să treacă peste anumite ascensiuni, aspect pe care l-a arătat de mai multe ori sezonul anterior, în cursele de pe teren propriu. Dacă îşi va continua progresul în 2014, când va avea un program ce va include atât curse din Statele Unite, cât şi din Europa, americanul poate prinde un contract de profesionist pentru anul viitor.

Keegan Swirbul (18 ani) – în 2013, presa de peste ocean a început deja (prea devreme) să se gândească la el ca la un viitor câştigător de Tur al Franţei, după ce l-a învins pe Lance Armstrong într-o cursă de mountain bike desfăşurată în Aspen. Diferenţa dintre tânărul american şi mult mai celebrul compatriot a fost de peste patru minute, iar victoria i-a adus, pe lângă trofeu, şi o cină cu Armstrong, acasă la acesta. După ce şi-a dedicat primii ani unor sporturi ca schiul fond, schiul acrobatic şi mountain biking-ul (alături de echipa Orbea–Tuff Shed), Swirbul va concura în 2014 pe şosea şi mulţi sunt nerăbdători să afle ce va face în sezonul de debut.

Nathan Van Hooydonck (18 ani) – venit dintr-o familie cu tradiţie în ciclism (unchiul său, Eddy Van Hooydonck, e dublu câştigător al Turului Flandrei), belgianul pare făcut pentru clasicele pe pavate, având deja în palmares clasări pe podium în Paris-Roubaix şi Turul Flandrei la juniori. Un atu important pentru cursele de o zi îl reprezintă “motorul” puternic, care l-a ajutat pentru să termine pe locul şase cursa contratimpul de la Campionatele Mondialele din 2012, dar şi să câştige curse prestigioase pe etape, precum Keizer der Juniores. Chiar dacă 2014 va fi primul său sezon la sub 23 de ani, Van Hooydonck are toate şansele să îşi facă simţită prezenţa.

Ruben Zepuntke (21 de ani) – germanul şi-a început cariera pe velodrom, cu câteva rezultate bune în cursele din ţara natală, iar apoi a trecut pe şosea, unde a dovedit că este foarte versatil, obţinând clasări importante atât în cursele de o zi (Paris-Roubaix, Eschborn-Frankfurt City Loop, Campionatele Naţionale la contratimp), cât şi în cele pe etape (Cursa Păcii, Le Triptyque des Monts et Châteaux). Tocmai de aceea, este greu de spus în ce direcţie se va îndrepta în sezoanele care vor urma, însă rezultatele de până acum par să indice un ciclist cu potenţial pentru contratimp, dar şi pentru clasicele pe pavate.

Post Navigation