Cafe Roubaix

Axel Merckx: “Bissell are un program unic”

Trek-Livestrong a apărut în 2009, şi-a schimbat numele şi rutierii de-a lungul anilor, dar un lucru a rămas constant: abilitatea echipei de a creşte tinerele talente şi de a le lansa pe scena mare a ciclismului. În ultimii cinci ani, echipa lui Axel Merckx a trimis în World Tour nu mai puţin de 14 ciclişti, printre aceştia numărându-se Taylor Phinney, Alex Dowsett, Jesse Sergent, Joe Dombrowski, Ian Boswell, Lawson Craddock sau Jasper Stuyven.

În a doua jumătate a lui 2013, au apărut întrebări privind continuitatea grupării nord-americane, după ce Trek a decis să se concentreze pe echipa de World Tour, însă Axel Merckx a reuşit să îi asigure un viitor proiectului său, după ce a convins compania Bissell să fie sponsorul principal în 2014. Sezonul următor, echipa Continentală va avea 14 ciclişti – Nicolai Brøchner, Clément Chevrier, Geoffrey Curran, Gregory Daniel, Alex Darville, Ryan Eastman, Tao Geoghegan Hart, James Oram, Logan Owen, Christopher Putt, Tanner Putt, Keegan Swirbul, Nathan Van Hooydonck şi Ruben Zepuntke – şi Axel Merckx, managerul echipei, speră la o nouă serie de rezultate excelente.

– Domnule Merckx, ce înseamnă proiectul Bissell pentru dumneavoastră?

Pentru mine este o continuare a ceea ce am făcut în ultimii cinci ani. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu rutieri sub 23 de ani, iar Mark Bissell, din fericire, a fost dispus să investească în aceşti tineri. Din cauza proiectului pe care îl are cu echipa de World Tour, Trek nu a mai putut continua ca sponsor al nostru, dar ne va susţine în continuare, ceea ce este foarte bine.

– Cât de dificil a fost în ultimele luni să îi asiguraţi un viitor echipei?

Nu a fost deloc uşor. Din păcate, economia şi economia industriei ciclismului au trecut printr-o perioadă dificilă şi întotdeauna este greu să găseşti un sponsor. Multe echipe se desfiinţează şi eşti nevoit să convingi sponsorii să investească în tineret, unde se bucură de o vizibilitate mare, dar la un cu totul alt nivel decât cel din World Tour. În acelaşi timp, e adevărat că investiţia este mai mică decât cea într-o echipă de World Tour, aşa că totul depinde de ce îşi doresc sponsorii.

– Contractul cu Bissell este doar pentru un an?

Da, aşa e.

– Şi există posibilitatea să semnaţi pentru mai mulţi ani după sezonul 2014?

Există varianta ca Bissell să continue până în luna august, însă eu am ambiţia şi dorinţa de a asigura viitorul echipei alături de Bissell pentru o perioadă mai îndelungată, dar asta va depinde de mai mulţi factori şi de ceea ce vom face.

– Presupun că principalele obiective ale echipei vor rămâne aceleaşi pentru anul viitor: California, Colorado şi Utah.

Exact, în mare va fi acelaşi calendar pe care l-am avut în ultimele două sezoane şi sper că vom avea succes.

– Care au fost cele mai bune momente ale echipei în ultimii cinci ani?

Este o întrebare foarte dificilă. Este greu de menţionat un sigur moment, deoarece am avut multe satisfacţii de-a lungul anilor şi am obţinut rezultate excelente prin Taylor Phinney, Alex Dowsett, George Bennett, Ian Boswell sau Joe Dombrowski. Tocmai de aceea proiectul este incredibil, pentru că nu pot spune care moment a fost mai bun. Mai importantă e constanţa arătată în aceşti ani în a obţine rezultate cu rutierii respectivi.

– Cine va fi ciclistul care va impresiona în 2014?

Chiar nu ştiu. Aşa cum am spus şi înainte, tocmai în asta constă frumuseţea. Sper că vor fi multe poveşti de succes similare cu cele de anul acesta, dar întotdeauna există un semn de întrebare. Ştiu că am mulţi rutieri talentaţi pentru sezonul următor, însă există o necunoscută: vor ieşi la suprafaţă anul viitor sau mai târziu în cariera lor? Nu poţi să ştii asta dinainte. Poţi să observi că un rutier progresează constant, iar un exemplu este Tanner Putt, care are un rol bine conturat în echipă. A fost campion naţional anul acesta şi încă poate deveni mai bun, iar eu sper că va fi unul dintre aceşti băieţi anul viitor.

– Aţi făcut câteva transferuri interesante, aducând rutieri ca Tao Geoghegan Hart, Nathan Van Hooydonck sau Clément Chevrier.

Am încercat să aduc rutieri despre care am crezut că pot beneficia de pe urma programului meu, astfel încât să le ofer o vizibilitate mare la nivel internaţional, nu doar în Europa, dar şi în cursele importante. Nu există multe programe precum cel derulat de mine, de fapt, nu cred că mai există un program precum acesta, unde rutierii tineri pot concura în curse mari, ca Turul Californiei sau Turul Colorado, la startul cărora sunt prezente echipe pe care le vedem şi în Turul Franţei. Asta este esenţial, îi obligă să îşi forţeze limitele şi le arată cât de mult trebuie să muncească pentru a ajunge la nivel înalt.

– Ştiu că sunteţi fericit când rutierii pleacă la echipe de World Tour, dar nu există şi ceva regrete?

Singurul regret pe care îl am este ca nu mai pot să colaborez cu ei. De-a lungul anilor, dezvolţi o relaţie cu aceşti ciclişti şi se creează o anumită legătură între tine şi ei. Sunt trist atunci când pleacă, dar în acelaşi timp sunt bucuros să îi văd cum devin mai buni şi cum se descurcă la echipele mari.

– Aţi colaborat cu mulţi tineri rutieri americani în ultimii ani, aşa că vreau să vă întreb: cum arată viitorul pentru această ţară?

USA Cycling a făcut o treabă excelentă în a creşte rutieri, iar anul acesta am avut o relaţie foarte bună cu cei de acolo. Au acelaşi proiect şi acelaşi obiectiv final ca şi mine, şi anume, să îi pregătească pe aceşti băieţi cât mai bine, astfel încât să devină ciclişti buni de World Tour. Cât timp înţelegem cu toţii asta, avem un obiectiv comun, iar succesul va veni de la sine. USA Cycling investeşte mult în tineri şi în juniori, oferindu-le automat acestora oportunităţi de a concura în Europa şi Statele Unite. Dacă vom continua astfel, atunci vom avea rezultate extraordinare în viitor.

Tao Geoghegan Hart: “Va fi o provocare uriaşă să concurez pentru Bissell”

Unul dintre cei mai talentaţi rutieri care se vor afla sezonul viitor la categoria sub 23 de ani, Tao Geoghegan Hart a avut o serie impresionantă de rezultate în 2013. Aventura sa a început în versiunea pentru juniori a Paris-Roubaix şi s-a încheiat câteva luni mai târziu, la Campionatele Mondiale de la Florenţa, acolo unde a participat în cursa pe şosea. În doar jumătate de an, a câştigat două curse pe etape (Turul Istriei şi Giro della Lunigiana) şi a avut grijă ca astfel să se facă remarcat, convingându-l pe Axel Merckx să îi ofere un contract pentru a i se alătura lui Bissell (fosta Bontrager).

Sezonul 2013 abia s-a încheiat, dar Tao Geoghegan Hart a început deja să se pregătească pentru stagiunea următoare, când vrea să facă un nou pas important pe drumul ce speră să îl ducă în plutonul profesionist. Care sunt gândurile sale după ultimul an petrecut la juniori şi obiectivele pentru viitor? Aflaţi totul din interviul de mai jos.

– Tao, de ce ai ales ciclismul?

La început, ciclismul a reprezentat o modalitate extraordinară pentru a ieşi din oraş. Să pot merge în zonele rurale şi să le explorez în fiecare zi a fost şi este în continuare ceva foarte special. Odată ce am început să mă adâncesc în sport, cultura şi istoria sa m-au atras, deoarece sunt mulţi oameni extraordinari care merită întâlniţi şi poveşti ce merită spuse. De asemenea, ciclismul reprezintă o modalitate excelentă pentru a mă testa în fiecare zi şi a-mi descoperi noi limite – chiar dacă acesta este un clişeu extrem de des folosit, presupun că e unul bun.

– Cine te-a inspirat la început?

Am pornit cu ciclismul la 14 ani, după ce mai întâi am practicat fotbalul şi nataţia. Ciclismul a fost un sport cu totul diferit şi mi-a plăcut mult asta. De când eram mic, indiferent de sport, părinţii m-au inspirat. Întotdeauna muncesc din greu şi mi-au permis să fac ceea ce vreau fără nicio presiune, şi poate intenţionat sau nu, mi-au oferit un exemplu pentru direcţia pe care trebuie să o urmez în viaţă. Niciunul dintre ei nu are un trecut în sport, însă ar fi putut fi sportivi extraordinari, au o tonă de ambiţie şi determinare, iar eu văd asta în fiecare zi.

– Cum au fost primii tăi ani în ciclism?

Ei bine, am terminat ultimul (sau penultimul?! Trebuie să verific asta înainte de a mai spune povestea de multe ori) în prima mea cursă. Am fost norocos ca după doar un sezon, la numai 15 ani, să fiu integrat în sistemul dezvoltat de British Cycling, iar asta a fost ceva ce nu pot exprima în cuvinte. De la un ciclist care nu concurase niciodată până atunci pe velodrom, am ajuns să particip la Campionatele Europene, iar apoi la Mondiale, după numai câţiva ani. Programele lor sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai bune din lume, aşa că să fac parte din Echipa de Talente (sub 16 ani) şi Programul Olimpic de Dezvoltare (sub 18 ani) a fost cu adevărat o experienţă incredibilă. Nu voi uita niciodată lecţiile învăţate şi relaţia excelentă pe care am avut-o cu cei doi antrenori ai mei, Stuart Blunt şi Matthew Winston. Însă înainte de ajutorul primit de la British Cycling, în primul meu an plin, pur şi simplu m-am aruncat cu capul înainte. Am participat în curse sub 16 ani din Belgia, fără să mai fi concurat vreodată la acel nivel, iar aceea a fost o experienţă cu totul nouă. Trebuie să le mulţumesc regretatului Alan Rosner şi lui John Barclay, un alt mentor extraordinar, pentru sfaturile primite şi cursele în care m-au trimis de-a lungul carierei, până acum. Îmi place să cred că toate rezultatele obţinute sunt o reflecţie a ajutorului pe care l-am primit. Însă sunt departe de a termina!

– 2013 a fost un sezon excelent cu multe victorii şi rezultate bune. Eşti mulţumit de cum au decurs lucrurile?

Atunci când voi fi mulţumit, va fi momentul să mă retrag din activitate. Mi-am îndeplinit aproape toate obiectivele pentru acest sezon, dar cu toate acestea, nu a fost extraordinar. Sincer să fiu, am simţit că am avut o evoluţie sub aşteptări la Campionatele Mondiale de Ciclism pe Velodrom şi asta a fost cu adevărat frustrant. Credem că am fost puţin bolnav la acel moment, însă în ciuda acestui fapt, am fost extrem de dezamăgit că munca grea pe care am depus-o în lunile premergătoare Mondialelor nu s-a concretizat în nişte rezultate bune. Locul patru în cursa de urmărire pe echipe nu a fost ceea ce mi-am dorit. În general, nu îmi place să mă gândesc la rezultatele bune şi sunt dornic să demonstrez de ce sunt în stare la categoria sub 23 de ani şi la profesionişti, acolo unde contează cel mai mult. E aşa cum se spune: eşti atât de bun precum a fost ultima ta cursă.

– Cât de importantă a fost victoria din Giro della Lunigiana, o cursă care a fost câştigată în trecut de rutieri ca Gilberto Simoni, Damiano Cunego sau Vincenzo Nibali?

Să fiu complet sincer, la acel moment nu a fost atât de importantă. Am folosit acea cursă ca pregătire pentru Campionatele Mondiale, aşa că rezultatul a fost mai puţin semnificativ. Mai important a fost să ne concentrăm, să ne facem treaba şi să încercăm să perfecţionăm angrenajul la care am lucrat ca echipă, pe parcursul anului. Respect cu adevărat moştenirea şi istoria cursei, a fost o competiţie extraordinară la care să particip, însă pe termen lung a fost doar un alt pas pe care l-am facut pentru a-mi împlini visurile. Totuşi, să câştig încă o cursă pe etape după Turul Istriei, în aprilie, a fost frumos. Am avut o echipă extraordinară alături de mine, m-a bucurat mai mult decât orice să o câştig alături de colegi, cu atât mai mult cu cât a venit înainte de a ni se despărţi drumurile, ca urmare a trecerii la tineret.

– Ai vreun regret după ceea ce s-a întamplat la Campionatele Mondiale de la Florenţa?

Da şi nu. Am avut obiective mari pentru cursă, dar chiar nu am avut ce face mai mult în timpul ei. Să ţi se rupă lanţul care nu era vechi de nicio săptămână, un lanţ verificat de mai multe ori, este doar o parte a acestui sport nebun. După cursă, ca fan al ciclismului mi-am spus că milioanele de lucruri care se pot întâmpla fac ca totul să fie atât de palpitant, incertitudinea este ceea ce mă face să iubesc acest sport. A fost valabil atunci şi este valabil şi acum, trebuie sa accept că astfel de lucruri se pot întâmpla şi să merg mai departe, iar eu exact asta am făcut. Cu siguranţă, e ceva ce mă va motiva în această iarnă.

– În urmă cu câteva zile a fost anunţat transferul tău la Bissell. Ce te-a determinat să accepţi acea ofertă?

Am discutat cu Axel de câteva ori acum câteva luni, iar în urma acelor conversaţii am luat o decizie, aceea că vreau să fac parte din programul său. La începutul anului am avut un mic vis: să mă alătur echipei, iar acest vis a devenit realitate, şi asta este extraordinar. Alex Dowsett, bunul meu prieten, a concurat de asemenea pentru echipă, mi-a oferit multe sfaturi şi asta m-a ajutat să fiu mai puţin tensionat înainte de schimbarea majoră din viaţa mea. De asemenea, m-a ajutat că Nathan Van Hooydonck, un alt prieten apropiat, va concura pentru echipă. Abia aştept să particip în curse alături de el. Până la urmă, chiar dacă aceasta a fost decizia mea, au fost câteva variante interesante, însă abia aştept să lucrez cu Axel şi să concurez pentru echipă. Va fi o provocare uriaşă, dar sunt determinat să dau tot ce pot.

– Care vor fi obiectivele tale pentru anul viitor?

Vreau să ajut cât mai mult echipa, să învăţ multe lucruri despre curse şi să demonstrez că pot fi un coleg de nădejde. Dacă voi câştiga experienţă, voi face progrese ca rutier şi îmi voi ajuta colegii mai în vârstă, cred că va fi un sezon de succes. Întotdeauna sunt pregătit să speculez orice oportunitate, aşa că voi aştepta şi voi vedea ce se va întâmpla.

– Pe termen lung, ce curse visezi să câştigi?

Visez să fiu ciclist profesionist, iar cursele care îmi atrag atenţia sunt Marile Tururi şi clasicele valonate, deşi Paris-Roubaix e de asemenea senzaţională. În afară de acestea, trebuie să aştept şi să văd ce îmi va apărea în cale.

Toms Skujiņš: “Vreau să demonstrez că locul meu este alături de cei mai buni”

Anul acesta, ciclismul leton a primit o infuzie de rezultate la categoria sub 23 de ani, iar unul dintre rutierii responsabili pentru asta este Toms Skujiņš. În vârstă de numai 22 de ani, ciclistul originar din Carnikava a obţinut trei victorii, cea mai importantă dintre acestea venind în Cursa Păcii. Nu a fost singurul punct de referinţă al sezonului pentru Skujiņš, care a concurat şi la Campionatele Mondiale de la Florenţa, terminând al cincilea cursa pe şosea.

Un ciclist puternic, căruia nu îi este teamă de durere, clasice sau munţi, Toms Skujiņš speră acum să primească un contract de profesionist, pentru a arăta pe scena mare de ce e în stare. Dacă vreţi să aflaţi de ce s-a apucat de ciclism, care este părerea sa despre rezultatele de până acum şi ce visuri are pentru viitor, citiţi interviul următor.

– Toms, cum ai început ciclismul, ce te-a determinat să alegi acest sport?

Practicam tot felul de sporturi înainte să aleg ciclismul. Am început cu judo, am trecut la hochei pe gheaţă şi apoi am jucat floorball, însă când jucam floorball era prea uşor. Prietenul surorii mele la acea vreme (Janis Kaupe), era foarte pasionat de ciclism şi m-a dus la prima mea cursă de mountain bike. Mi-au  plăcut libertatea, aventura, faptul că era o provocare adevărată, aşa că am început să concurez la mountain bike, iar câteva luni mai târziu, un alt prieten (Reinis Simanovskis), care deja se antrena pentru ciclismul de şosea, m-a dus la antrenorul său şi am început să mă antrenez cu acel grup.

– Cine te-a susţinut la început?

Clubul la care m-am înscris avea aproape totul. La început, primeai o bicicletă de doi bani, apoi, când începeai să arăţi de ce eşti în stare, primeai una mai bună, după care dacă îi puteai face pe toţi ceilalţi să sufere, urcai la un alt nivel, şi tot aşa. Aveau şi ceva încălţăminte, echipamente şi alte lucruri. Am primit câteva accesorii de la prieteni, iar unele lucruri mi-au fost cumpărate de către părinţi.

– După un foarte bun sezon 2010, ai început să concurezi pentru La Pomme Marseille şi ai terminat pe locul al doilea Turul Flandrei. Cât de importantă a fost acea performanţă?

Locul secund din Flandra a fost ca o victorie. Am fost foarte fericit, deoarece am fost al doilea, iar pe trei a venit un foarte bun prieten. Şi pentru că este o cursă în care toată lumea îi caută pe cei aflaţi în top şase, cred că a fost mai bine pentru amândoi să fim pe podium, decât ca unul dintre noi să câştige, iar celălalt să încheie în afara topului zece.

– Totuşi după încă un sezon acolo, echipa a renunţat la tine. De ce s-a întâmplat asta?

Pe scurt, s-a renunţat la mine din cauza lipsei rezultatelor. Dacă te uiţi în urmă la sezonul 2011, nu am făcut aproape nimic. În cursele în care m-am simţit bine, mi-a lipsit un dram de noroc. Cu toate astea, relaţia cu managerul este una bună. Nu a fost nimic personal, doar afaceri.

– Anul acesta ai avut câteva rezultate impresionante, precum victoria din Cursa Păcii, venită după un atac dat în ultima etapă. Cum a fost acel triumf?

A fost un succes frumos, în special după tratamentul de care am avut parte în pluton după prima parte a cursei. Am fost pe cont propriu, deoarece ceilalţi băieţi din echipă au fost distanţaţi devreme şi nimeni nu mi-a oferit măcar un milimetru în pluton. Ştiam că sunt într-o formă bună, dar habar nu aveam că pot fi atât de bun. Totuşi, planul a fost simplu: să plec din pluton şi să fiu mai inteligent decât rutierii aflaţi în evadare. Este adevărat, nu a fost o cursă din Cupa Naţiunilor, dar tot a avut câteva nume importante la start. De asemenea, a avut un impact mare în Letonia, deoarece Cursa Păcii are o tradiţie şi a fost o competiţie importantă în Uniunea Sovietică.

– Ai concurat şi în Turul Norvegiei şi ai terminat al zecelea, înaintea unor ciclişti profesionişti. Ţi-a dat acel rezultat încredere pentru viitor?

Da, cu siguranţă. Atunci când te caţeri alături de Laurens ten Dam şi Bauke Mollema ştii că nu eşti cel mai slab căţărător. Cu siguranţă, această competiţie m-a ajutat să câştig Cupa Păcii, o săptămână mai târziu.

– Apoi a venit Tour de L’Avenir şi încă un top 10. Ai fost mulţumit sau crezi că lucrurile ar fi putut fi mai bune?

Aceea a fost o altă săptămână bună în acest sezon. Am fost puţin obosit când m-am prezentat la start, dar mi-am păstrat calmul în primele etape şi am stat în pluton. Când a venit prima rundă montană, am întâmpinat nişte probleme tehnice, la acestea s-a adăugat faptul că nu mai concurasem pe căţărări lungi de multă vreme, iar astfel am pierdut mult timp pe ultima ascensiune. În acel moment, am fost extrem de mulţumit să fiu al 20-lea într-o astfel de etapă, dar apoi, când am atacat în ultima zi grupul tricoului galben şi am luat un avans, mi-am dat seama că dacă ar mai fi fost câteva etape în munţi, aş mai fi urcat în clasament.

– Unul dintre cele mai impresionante rezultate ale tale în 2013 a fost locul cinci pe care ai terminat Campionatele Mondiale, în ciuda unei accidentări la genunchi. Ce amintiri ai de la această cursă? A fost peste aşteptările tale?

Mondialele au fost peste şi dincolo de orice aşteptări. 100%! Amintirile de la acea cursă nu vor dispărea niciodată. Înainte de start nu am avut deloc aşteptări. Nu concurasem în precedentele două zile, tocmai pentru a lăsa genunchiul să se odihnească, însă după ce am luat startul, m-a durut ca naiba. M-am simţit ca şi cum cineva s-ar fi jucat la chitară cu nervii mei, iar din când în când ciupea câte o coardă, iar eu simţeam durere în creier. După ce am intrat pe circuit, am început să mă concentrez pe cursă, genunchiul s-a încălzit şi am putut să blochez durerea. Totuşi, era în continuare acolo, iar în ultimele două tururi am transmis plutonului mesaje telepatice să meargă mai repede, deoarece simţeam cum lucrurile încep din nou să se înrăutăţească.

– De-a lungul anilor, ai arătat un potenţial uriaş, atât în cursele pe etape, cât şi în cele de o zi. Ce fel de rutier crezi că vei deveni în viitor?

În Tour de L’Avenir şi în Turul Norvegiei am văzut că mă recuperez destul de bine şi ar fi păcat să nu mă folosesc de asta. Am inteligenţa şi aptitudinile necesare pentru a concura în cursele de o zi alături de cei mai buni, aşa că cel puţin pentru moment mă voi concentra pe ambele categorii şi voi da totul.

– Ce curse visezi să câştigi?

Să mă impun într-o clasică sau într-o cursă scurtă pe etape ar fi un vis devenit realitate. Clasicele valonate, cele pe pavate, Turul Elveţiei sau o etapă într-un Mare Tur, chiar nu am vreo preferinţă.

– Care sunt şansele tale să treci la profesionişti anul viitor, având în vedere problemele financiare cu care se confruntă din ce în ce mai multe echipe?

Nu prea mari. Se poate vedea că asta se întâmplă din cauza echipelor care se desfiinţează, dar şi pentru că nu apar altele noi, însă în realitate, mulţi rutieri tineri primesc contracte, iar dacă nu eşti unul dintre aceştia, atunci presupun că nu te afli printre cei mai buni. Voi rămâne optimist până când voi semna cu o echipă pentru 2014, după care voi da totul pentru a arăta că merit să fiu printre cei mai buni în 2015.

– Ce vei face dacă nu vei semna un contract? Ai vreun plan de rezervă?

Pentru moment, discut cu câteva echipe Continentale care mă doresc, aşa că nu cred că voi fi exclus din acest sport.