Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “Octombrie, 2013”

Clasamentul victoriilor din 2013

Ierarhia individuală:

1 – Peter Sagan – 22

2 – Mark Cavendish – 19

3 – Marcel Kittel – 16

4 – André Greipel – 15

5 – Chris Froome – 13

6 – Theo Bos, Tony Martin – 12

7 –Nacer Bouhanni, Riccardo Zoidl – 11

8 – Vitaliy Buts, Arnaud Démare, Thor Hushovd, Sacha Modolo – 9

9 – Rui Costa, Alois Kankovsky, Ghader Mizbani – 8

10 – Bryan Coquard, John Degenkolb, Alexander Kristoff, Vincenzo Nibali, Nairo Quintana, Diego Ulissi, Elia Viviani – 6

Ierarhia pe echipe:

1 – Omega Pharma-Quick Step – 49

2 – Belkin – 38

3 – Sky – 33

4 – Cannondale – 32

5 – FDJ – 31

6 – Argos-Shimano – 29

7 – Katusha, Movistar – 28

8 – Lotto-Belisol – 27

9 – BMC, Orica-GreenEdge – 26

10 – Europcar – 25

Axel Merckx: “Bissell has an unique programme”

Trek-Livestrong started in 2009, changed its name and riders over the years, but one thing remained certain: the ability of the team to nurture young talents and launch them on the big stage of cycling. This being said, in the past five years Axel Merckx’s team sent to the World Tour no less than 14 riders, among those being Taylor Phinney, Alex Dowsett, Jesse Sergent, Joe Dombrowski, Ian Boswell, Lawson Craddock or Jasper Stuyven.

In the second half of 2013, question marks were being raised concerning the continuity of the US team, after Trek decided to focus on the World Tour team, but Axel Merckx managed to secure the future of his project by convincing Bissell to come aboard for 2014 as the main sponsor. Next season, the Continental team will have 14 riders – Nicolai Brøchner, Clément Chevrier, Geoffrey Curran, Gregory Daniel, Alex Darville, Ryan Eastman, Tao Geoghegan Hart, James Oram, Logan Owen, Christopher Putt, Tanner Putt, Keegan Swirbul, Nathan Van Hooydonck and Ruben Zepuntke – and Axel Merckx, the manager of the team, hopes for a new series of great results.

– Mister Merckx, what does the Bissell project mean to you?

To me it’s a continuation of what I’ve been doing for the last five years. Working with the young U23 riders is something I’ve really enjoyed doing, and thankfully Mark Bissell was willing to invest in youth. Because of the project it has with the World Tour team, Trek couldn’t continue as our sponsor, but they are still supporting us and that’s very good.

– How difficult was to secure a future for the team in the last couple of months?

It was not very easy. Unfortunately, the  economy and the cycling industry economy had a hard time and it’s always difficult finding sponsorship. Many teams are disappearing and you have to persuade the sponsors to invest in the youth, were they have a great amount of exposure, but at a different level then that of a World Tour team. In the same time, it’s true that there’s a lesser investment than that of a World Tour team, so it depends on what the sponsors are looking for.

– The contract with Bissell is for just one year?

It is, yes.

– And is there an option to sign for more years after the 2014 season?

There is an option for Bissell to continue up until August, but my ambition and my will is to secure the future of the team with Bissell for a longer time, but that will depend on many factors and the job we’re doing.

– I presume the main objectives of the team remain the same for next year: California, Colorado and Utah.

Indeed. It’s going to be roughly the same schedule that we had in the past two years and I hope we are going to be successful.

– If you look back at the past five years, what were the best moments of the team?

That’s a very difficult question. It’s hard to talk about just one moment, because I’ve had many satisfactions over the years and we’ve had great results with Taylor Phinney, Alex Dowsett, George Bennett, Ian Boswell or Joe Dombrowski. That’s why this project is so amazing, you can’t really say a moment was the best, more important is the consistency we’ve had over the years in getting results with these riders.

– Who will this rider be in 2014?

I don’t know, is as I said before, that’s the beauty. I hope there will be many successful stories like the ones I’ve had this year, but there’s always a question mark. I know I have many good talents for next season, but there’s a question: will they have a breakthrough next season or later in their career? You can’t know this ahead of time. You can see there’s a stable progression, look at Tanner Putt, he is a well-established rider in the team, was national champion this year, he still has room to improve, and I hope that he can be one of those guys for next season.

– You’ve made a couple of interesting transfers, bringing to the team talented riders like Tao Geoghegan Hart, Nathan Van Hooydonck or Clément Chevrier.

I try to get anybody on board that I think my programme is going be beneficial for them, to give them a great amount of exposure internationally, not only in Europe, but also in big races. There aren’t a lot of programmes like mine, as a matter of fact I can’t see another programme like mine, where these kids are able to ride in big races, like California or Colorado, where there are also teams we see in the Tour of France. This is very important, it pushes them and it tells them how much work they have to do in order to get there.

– I know you are happy for them when they leave to World Tour teams, but isn’t there also some regret?

The only regret I have is that I don’t get to work anymore with them personally. Throughout the years, you develop a relationship with those riders and you create a certain bound between those riders and you. I’m sad when they leave, but at the same time I’m excited to see them developing and how they are going to do in the big teams.

– You worked with many young American riders in the last couple of years, so I want to ask you what does the future look like for this country?

USA Cycling is doing a very good job at developing riders and this year we had a very good relationship with them. They have the same project and the same final goal that I do, and that is to prepare those guys in the best way to make them really good World Tour riders. As long as we all understand that, then we have a common goal and the success will come by itself. They are investing a lot in youth, in juniors, and automatically they give those guys opportunities to race in Europe and in the United States. If we can keep going like this, we can really have some great results in the future.

Axel Merckx: “Bissell are un program unic”

Trek-Livestrong a apărut în 2009, şi-a schimbat numele şi rutierii de-a lungul anilor, dar un lucru a rămas constant: abilitatea echipei de a creşte tinerele talente şi de a le lansa pe scena mare a ciclismului. În ultimii cinci ani, echipa lui Axel Merckx a trimis în World Tour nu mai puţin de 14 ciclişti, printre aceştia numărându-se Taylor Phinney, Alex Dowsett, Jesse Sergent, Joe Dombrowski, Ian Boswell, Lawson Craddock sau Jasper Stuyven.

În a doua jumătate a lui 2013, au apărut întrebări privind continuitatea grupării nord-americane, după ce Trek a decis să se concentreze pe echipa de World Tour, însă Axel Merckx a reuşit să îi asigure un viitor proiectului său, după ce a convins compania Bissell să fie sponsorul principal în 2014. Sezonul următor, echipa Continentală va avea 14 ciclişti – Nicolai Brøchner, Clément Chevrier, Geoffrey Curran, Gregory Daniel, Alex Darville, Ryan Eastman, Tao Geoghegan Hart, James Oram, Logan Owen, Christopher Putt, Tanner Putt, Keegan Swirbul, Nathan Van Hooydonck şi Ruben Zepuntke – şi Axel Merckx, managerul echipei, speră la o nouă serie de rezultate excelente.

– Domnule Merckx, ce înseamnă proiectul Bissell pentru dumneavoastră?

Pentru mine este o continuare a ceea ce am făcut în ultimii cinci ani. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu rutieri sub 23 de ani, iar Mark Bissell, din fericire, a fost dispus să investească în aceşti tineri. Din cauza proiectului pe care îl are cu echipa de World Tour, Trek nu a mai putut continua ca sponsor al nostru, dar ne va susţine în continuare, ceea ce este foarte bine.

– Cât de dificil a fost în ultimele luni să îi asiguraţi un viitor echipei?

Nu a fost deloc uşor. Din păcate, economia şi economia industriei ciclismului au trecut printr-o perioadă dificilă şi întotdeauna este greu să găseşti un sponsor. Multe echipe se desfiinţează şi eşti nevoit să convingi sponsorii să investească în tineret, unde se bucură de o vizibilitate mare, dar la un cu totul alt nivel decât cel din World Tour. În acelaşi timp, e adevărat că investiţia este mai mică decât cea într-o echipă de World Tour, aşa că totul depinde de ce îşi doresc sponsorii.

– Contractul cu Bissell este doar pentru un an?

Da, aşa e.

– Şi există posibilitatea să semnaţi pentru mai mulţi ani după sezonul 2014?

Există varianta ca Bissell să continue până în luna august, însă eu am ambiţia şi dorinţa de a asigura viitorul echipei alături de Bissell pentru o perioadă mai îndelungată, dar asta va depinde de mai mulţi factori şi de ceea ce vom face.

– Presupun că principalele obiective ale echipei vor rămâne aceleaşi pentru anul viitor: California, Colorado şi Utah.

Exact, în mare va fi acelaşi calendar pe care l-am avut în ultimele două sezoane şi sper că vom avea succes.

– Care au fost cele mai bune momente ale echipei în ultimii cinci ani?

Este o întrebare foarte dificilă. Este greu de menţionat un sigur moment, deoarece am avut multe satisfacţii de-a lungul anilor şi am obţinut rezultate excelente prin Taylor Phinney, Alex Dowsett, George Bennett, Ian Boswell sau Joe Dombrowski. Tocmai de aceea proiectul este incredibil, pentru că nu pot spune care moment a fost mai bun. Mai importantă e constanţa arătată în aceşti ani în a obţine rezultate cu rutierii respectivi.

– Cine va fi ciclistul care va impresiona în 2014?

Chiar nu ştiu. Aşa cum am spus şi înainte, tocmai în asta constă frumuseţea. Sper că vor fi multe poveşti de succes similare cu cele de anul acesta, dar întotdeauna există un semn de întrebare. Ştiu că am mulţi rutieri talentaţi pentru sezonul următor, însă există o necunoscută: vor ieşi la suprafaţă anul viitor sau mai târziu în cariera lor? Nu poţi să ştii asta dinainte. Poţi să observi că un rutier progresează constant, iar un exemplu este Tanner Putt, care are un rol bine conturat în echipă. A fost campion naţional anul acesta şi încă poate deveni mai bun, iar eu sper că va fi unul dintre aceşti băieţi anul viitor.

– Aţi făcut câteva transferuri interesante, aducând rutieri ca Tao Geoghegan Hart, Nathan Van Hooydonck sau Clément Chevrier.

Am încercat să aduc rutieri despre care am crezut că pot beneficia de pe urma programului meu, astfel încât să le ofer o vizibilitate mare la nivel internaţional, nu doar în Europa, dar şi în cursele importante. Nu există multe programe precum cel derulat de mine, de fapt, nu cred că mai există un program precum acesta, unde rutierii tineri pot concura în curse mari, ca Turul Californiei sau Turul Colorado, la startul cărora sunt prezente echipe pe care le vedem şi în Turul Franţei. Asta este esenţial, îi obligă să îşi forţeze limitele şi le arată cât de mult trebuie să muncească pentru a ajunge la nivel înalt.

– Ştiu că sunteţi fericit când rutierii pleacă la echipe de World Tour, dar nu există şi ceva regrete?

Singurul regret pe care îl am este ca nu mai pot să colaborez cu ei. De-a lungul anilor, dezvolţi o relaţie cu aceşti ciclişti şi se creează o anumită legătură între tine şi ei. Sunt trist atunci când pleacă, dar în acelaşi timp sunt bucuros să îi văd cum devin mai buni şi cum se descurcă la echipele mari.

– Aţi colaborat cu mulţi tineri rutieri americani în ultimii ani, aşa că vreau să vă întreb: cum arată viitorul pentru această ţară?

USA Cycling a făcut o treabă excelentă în a creşte rutieri, iar anul acesta am avut o relaţie foarte bună cu cei de acolo. Au acelaşi proiect şi acelaşi obiectiv final ca şi mine, şi anume, să îi pregătească pe aceşti băieţi cât mai bine, astfel încât să devină ciclişti buni de World Tour. Cât timp înţelegem cu toţii asta, avem un obiectiv comun, iar succesul va veni de la sine. USA Cycling investeşte mult în tineri şi în juniori, oferindu-le automat acestora oportunităţi de a concura în Europa şi Statele Unite. Dacă vom continua astfel, atunci vom avea rezultate extraordinare în viitor.

Turul Franţei 2014

Turul Frantei 2014

Speculaţiile privind traseul Marii Bucle de anul viitor au început să apară încă din această primăvară, necunoscutele fiind mai multe decât favoriţii la tricoul galben. Va exista un contratimp pe echipe? Câte etape de contracronometru vor avea rutierii? Vor fi trei, patru sau cinci finişuri în căţărare? Până la urmă, vor fi introduse sectoare cu piatră cubică? Toate aceste întrebări şi-au găsit răspunsul miercuri, când Christian Prudhomme, directorul cursei, le-a prezentat oaspeţilor din Palatul Congreselor detaliile ediţiei cu numărul 101 a Turului Franţei.

Spre deosebire de ce am văzut în ultimii ani, acum s-a mizat pe o schimbare în ceea ce priveşte căţărările, celor tradiţionale fiindu-le preferate ascensiunile mai puţin cunoscute sau chiar unele care nu au mai figurat ca finiş de etapă până acum. Mulţi se aşteptau să fie mai puţine etape cu sosiri la altitudine, dar decizia luată de ASO, de a avea cinci astfel de finaluri este una logică, venită pe fondul creşterii nivelului spectacolului din Giro şi Vuelta, cu care Le Tour se află în competiţie directă.

Prima săptămână

TDF 2014 Sheffield

Aşa cum se ştia încă din luna ianuarie, cursa va lua startul din Leeds, iar prima etapă va fi pe gustul sprinterilor. Dintre aceştia, Mark Cavendish va avea o motivaţie specială: nu doar că se va afla pe teren propriu, dar finişul va fi plasat în Harrogate, oraşul natal al mamei sale. O zi mai târziu, atacanţii vor beneficia de o oportunitate imensă, iar o schimbare la vârful ierarhiei generale este foarte probabilă, deoarece mai multe dealuri sunt înghesuite în a doua jumătate a rundei, perfecte pentru a împiedica o nouă sosire la sprint masiv. Aventura britanică se va încheia odată cu etapa a treia, care se va termina la Londra, acolo unde Fabian Cancellara a câştigat un prolog, în 2007. De această dată, nu contratimpiştii se vor afla în prim-plan, ci oameni ca Marcel Kittel, Mark Cavendish sau André Greipel.

TDF 2014 Arenberg

Prima localitate de pe continent în care se va ajunge va fi Le Touquet-Paris-Plage, despre care se spune că este cea mai elegantă staţiune din nordul Hexagonului. De acolo, se va merge la Lille, urmând ca o zi mai târziu să îşi facă apariţia pavatele, care ultima oară au fost vizitate în 2010. Nouă porţiuni îi vor aştepta pe ciclişti – Gruson au Carrefour de l’Arbre, Ennevelin à Pont-Thibaut, Mons-en-Pévèle, Bersée, Orchies à Beuvry-la-Forêt, Sars-et-Rosières à Tilloy-lez-Marchiennes, Brillon à Warlaing, Wandignies-Hamage à Hornaing şi Hélesmes à Wallers – acestea fiind grupate în ultimii 70 de kilometri. Totuşi, există deosebiri faţă de Paris-Roubaix: sectoarele vor fi parcurse din direcţia opusă şi nici nu vor fi identice ca lungime şi dificultate cu cele care se regăsesc pe traseul “Reginei Clasicelor”.

TDF 2014 Gerardmer

Câteva zile mai târziu, plutonul va avea de-a face cu primul finiş în urcare, dar nu la altitudine, sosirea de la Gérardmer fiindu-le potrivită rutierilor cu explozie, care an de an luptă pentru victorie în Flèche Wallonne. După ce vor trece de Col de la Croix des Moinats şi Col de Grosse Pierre, rutierii vor avea parte de o sosire incendiară, pe La Mauselaine, o ascensiune în lungime de 1,8 kilometri, cu pantă medie 10,3% şi maximă de 15%. Apoi, după numai două zile, va apărea şi cel dintâi finiş la altitudine, pe 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei.

Săptămâna a doua

TDF 2014 La Planche des Belles Filles

La Planche des Belles Filles a mai figurat pe harta competiţiei o singură dată, în 2012, când Chris Froome a obţinut victoria, iar Bradley Wiggins a preluat tricoul galben. De această dată, etapa va fi mult mai dificilă, ultima căţărare fiind precedată de cinci ascensiuni, care le vor face cu ochiul multor ciclişti interesaţi de tricoul alb cu buline roşii. Apoi, La Planches des Belles Filles (5,9 kilometri lungime, pantă medie 8,5%) va oferi decorul primei bătălii între favoriţii din clasamentul general şi va pune punct celor trei zile petrecute în Vosgi.

TDF 2014 Chamrousse

Alpii se vor lăsa aşteptaţi până în a doua jumătate a cursei, atunci când la orizont vor apărea Chamrousse (18,2 kilometri lungime, pantă medie 7,3%) şi Risoul (12,6 kilometri lungime, pantă medie 6,9%). Dacă Chamrousse a mai figurat în cursă şi în trecut, nu acelaşi lucru se poate spune despre căţărarea care va servi drept sosire pentru etapa a 14-a. Risoul se va afla la debut, însă este cunoscută de unii ciclişti, în special de Nairo Quintana, care a câştigat acolo două etape la ediţia din 2010 a Tour de l’Avenir. Înainte de Risoul, caravana va trece peste Col du Lautaret şi Col d’Izoard (2360 de metri altitudine), care va fi “acoperişul” Turului anul viitor.

TDF 2014 Risoul

A doua treime a cursei se va încheia la Nimes, oraş care a apărut pentru prima oară în Marea Buclă la ediţia din 1908, atunci când Lucien Petit-Breton i-a învins pe italienii Giovanni Gerbi şi Luigi Ganna. Cea mai recentă vizită la Nimes a fost făcută în 2008, iar câştigător a fost Mark Cavendish.

Săptămâna a treia

TDF 2014 Saint-Lary-Soulan

Pirineii vor fi scena ultimelor bătălii montane din 2014. În primă fază, cicliştii vor avea parte de Col de Portet-d’Aspet şi Port de Balès, înainte de un finiş în coborâre, la Bagnères-de-Luchon, după ceea ce va fi cea mai lungă etapă a ediţiei de anul viitor (237 de kilometri). Aceasta va fi doar încălzirea pentru ceea ce va urma miercuri, atunci când în “meniu” se vor regăsi Col du Portillon, Col de Peyresourde, Col de Val Louron-Azet şi Saint-Lary-Soulan (10,2 kilometri lungime, pantă medie 8,3%), ascensiune făcută celebră de Raymond Poulidor, în 1974, care a câştigat acolo cu un avans de peste un minut în faţa lui Eddy Merckx.

TDF 2014 Hautacam

Ultima zi petrecută în Pirinei are pe traseu Col du Tourmalet, dar impactul legendarei căţărări asupra cursei va fi insignifiant, deoarece din vârful său vor trece 35 de kilometri până când se va ajunge la poalele ascensiunii finale a etapei, Hautacam. În lungime de 13,6 kilometri şi cu pantă medie 7,8%, aceasta este o căţărare relativ nouă în Marea Buclă, debutul său fiind consemnat în 1994. Primul învingător a fost Luc Leblanc, în timp ce Bjarne Riis este cel mai sonor nume care s-a impus acolo, în 1996, când a şi câştigat tricoul galben.

Obstacolul final pentru oamenii de clasament general va fi contratimpul individual de sâmbătă, care se va desfăşura între Bergerac şi Périgueux, pe distanţa de 54 de kilometri. Va fi pentru prima oară din 1953 încoace când Turul Franţei va avea un singur contratimp, iar traseul a fost ales de către organizatori pentru a-l omagia pe Miguel Indurain, câştigător la Périgueux în 1994. După această etapă (în care vor conta mai multe resursele de energie ale rutierilor, şi nu aptitudinile lor), va mai urma doar cea de la Paris, cu tradiţionala paradă a câştigătorului şi sprintul de pe Champs-Élysées.

Concluzii

Turul Franţei 2014 va avea 3656 de kilometri, va vizita trei ţări (Marea Britanie, Belgia şi Spania) şi le va aduce un omagiu victimelor Primului Război Mondial, între care şi trei câştigători ai cursei: François Faber, Octave Lapize şi Lucien Petit-Breton. De asemenea, nouă oraşe/localităţi îşi vor face debutul pe harta Marii Bucle: Leeds, Harrogate, York, Sheffield, Cambridge, Ypres, Oyonnax, Risoul şi Maubourguet Pays du Val d’Adour.

Traseul este mult mai reuşit decât cel din 2013, iar surprize ar mai putea apărea, deoarece cele nouă etape considerate de către organizatori ca fiind de plat nu au încă traseul bine definit. Săptămâna inaugurală este una extrem de atractivă, însă are nevoie şi de ajutorul cicliştilor pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor. Vosgii vor aduce un parfum interesant şi vor contribui la creşterea tensiunii înainte de prima sosire la altitudine, iar Alpii, Pirineii şi contratimpul vor modela ierarhia generală, însă nu doar sosirile în căţărare sunt aşteptate să producă spectacol, ci şi finalurile în coborâre, de care unii ciclişti vor încerca să profite.

La fel ca în 2013, Chris Froome va fi principalul favorit la tricoul galben, David Brailsford, managerul lui Sky, anunţând deja că britanicul va avea la dispoziţie o echipă mult mai puternică decât cea din acest sezon. Alberto Contador va fi dornic de revanşă, după ceea ce a fost o stagiune dezamăgitoare, în timp ce Vincenzo Nibali va încerca să devină doar al şaselea ciclist din istorie care îşi trece în palmares toate Marile Tururi. În schimb, Nairo Quintana, al doilea la ediţia centenară, ar putea decide să nu mai vină în cursă şi să se concentreze pe Giro, din cauza contratimpului foarte lung, unde mai mult va sigur va pierde minute bune.

Până la startul cursei au mai rămas aproape opt luni şi tot ce putem face în această perioadă este să urmărim mişcările de pe piaţa transferurilor, evoluţia favoriţilor în cursele pregătitoare pentru Turul Franţei şi să aşteptăm momentul când Christian Prudhomme va flutura steagul alb pentru a marca startul primei etape a ediţiei cu numărul 101.

Tao Geoghegan Hart: “Riding for Bissell will be a huge challenge”

One of the most brightest talents that will race next season in the U23 ranks, Tao Geoghegan Hart had an impressive series of results in 2013. His adventure started in the Junior Paris-Roubaix and ended a couple of months later, in Firenze, where he raced the Road Race at the World Championships. In just half of year, he won two stage races (Tour of Istria and Giro della Lunigiana) and made sure of showing his potential, thus convincing Axel Merckx to offer him a contract at Bissell (ex-Bontrager).

His 2013 season might be over, but Tao Geoghegan Hart already strated preparing for next year, when he wants to make another important step on the road he hopes will get him in the pro peloton. What are his thoughts after his last season as a Junior and what objectives he has for the future? Find out from the following interview.

– Tao, first things first: why cycling?

At first, cycling was just a great way to get out of the city. To be able to go into the countryside and explore everyday was and still is pretty special. Once I started to delve into the sport the history and culture also really appealed to me, there are so many extraordinary people to meet and stories to be told. However, mostly cycling simply serves as a great way to test myself day in day out, to push myself and find new limits, even if that is an overused cliche – because it is a good one I guess!

– Was there a person who inspired you in the beginning?

I started aged fourteen after playing football and swimming, however cycling was a completely different sport and I really loved that. Since I was young, regardless of the sport, my parents have inspired me. They work so hard and have always allowed me to do my own thing without any pressure, whilst intentionally or not, quietly setting an example of how to lead your life. Neither of them have any sporting background whatsoever, but I think they could have been great athletes, they have drive and determination by the bucketload, I see that every single day.

– How where your first years in the sport?

Well, I came last (maybe it was second from last?! I need to look it up before I tell this story any more times!) in my first race! I was lucky that after only a year of racing I was taken into the British Cycling system aged fifteen, that brought me on more than I can really express in words. I went from never having ridden the track to riding the European Championships and then later World Championships within a few years. Their programmes are without a doubt some of the best in the world, so to be a part of the Talent Team (under sixteen) and Olympic Development Programme (under eighteen) was really an amazing experience. I won’t ever forget the lessons I learnt and the great working relationships I had with my two coaches, Stuart Blunt and Matthew Winston. But before the help from British Cycling, in my first proper year racing, I simply threw myself in the deep end. I raced under sixteen races out in Belgium having never really done any high level racing before, that was a new experience at the time! I have the late Alan Rosner and another great mentor of mine, John Barclay, to thank for all the advice and racing they gave me throughout my career thus far. I would like to think the results I have gained so far have been a few years in the making, a reflection of all the different help I have had. But I am far from done!

– 2013 was a great season, with many wins and good results. Are you satisfied with how things went?

When I am satisfied I think it will be time to hang up my wheels. I met almost all of my goals for the season, however it wasn’t all that great. Personally I felt I under performed at the World Track Championships and that was really gutting. We think I was a little ill at the time, but regardless, I was really disappointed that all the hard work I put in in the months prior to the Worlds didn’t really show, or at least I felt like I didn’t show. Fourth in the Team Pursuit just wasn’t what we wanted. In general, I don’t really like to dwell on good results, I am really hungry to show myself again next year in the U23’s and seniors – that is the main thing. You are only as good as your last race, as they say.

– How important was the win in Giro della Lunigiana, a race won in the past by riders like Gilberto Simoni, Damiano Cunego or Vincenzo Nibali?

If I am honest, at the time it wasn’t really that important. We were using the race as preparation for the World Championships so the result was a little less crucial, the concentration on getting the hard work in and attempting to perfect the processes, as a team, that we had been putting in place all year. I really respect the heritage and history of the race and it was a great event to be a part of, however in the grand scheme of things it was just another step toward my dreams and ambitions. However, yes, to win another stage race after my victory in the Tour Of Istria in April, that was pretty cool. I had a great team around me, I enjoyed winning it with them more than anything else, especially as it was just before we all headed our separate ways and into the U23’s.

– Do you have any regrets after what happened at the World Championships in Firenze?

I do and I don’t. I had really big goals for the race, however there was nothing I could have done. To snap a chain that was less than a week old and had been checked and rechecked again and again, that is simply a part of the crazy sport of cycling. Afterwards I told myself, as a fan of the sport, it is the millions of things that can happen in a race that make it so exciting, it is that uncertainty that makes me love the sport. It was true then and it is still true now, I just have to accept that these things happen and move on, which I have done. It will certainly add fuel to my fire this winter.

– A couple of days ago, your transfer to Bissell was announced. What made you accept that offer?

I spoke with Axel a couple of times a few months ago and from those conversations forward my mind was set, I really wanted to be a part of his programme. At the beginning of the year I had a small dream to join the team and it ended up coming true which is pretty cool. My good friend Alex Dowsett also rode for the team, he gave me a lot of advice and that made me a lot less nervous for what is a pretty big life-change! It also helps that Nathan Van Hooydonck, another really close friend of mine, is riding for the team – I can’t wait to race alongside him. Ultimately, though it was my own decision, there were quite a few different exciting options, but I am really looking forward to working under Axel and racing for the team. I think it will be a huge challenge, but I am really excited to give it my all.

– What will your objectives be for next season?

Personally I want to contribute as much as possible to the team, to learn about the races and try and show the teammate I can be as much as possible. If I can gain experience, improve as a bike rider and help out some of my older teammates, I think it will be a successful season. I am always ready to grasp any opportunity, so I will wait and see what happens!

– And speaking on long-term, what races do you dream of winning? 

I dream of becoming a professional bike rider. The races that really appeal to me are Grand Tours and the hilly classics, although Paris-Roubaix is also super cool. Past that I think I will have to wait and see what comes my way!

Tao Geoghegan Hart: “Va fi o provocare uriaşă să concurez pentru Bissell”

Unul dintre cei mai talentaţi rutieri care se vor afla sezonul viitor la categoria sub 23 de ani, Tao Geoghegan Hart a avut o serie impresionantă de rezultate în 2013. Aventura sa a început în versiunea pentru juniori a Paris-Roubaix şi s-a încheiat câteva luni mai târziu, la Campionatele Mondiale de la Florenţa, acolo unde a participat în cursa pe şosea. În doar jumătate de an, a câştigat două curse pe etape (Turul Istriei şi Giro della Lunigiana) şi a avut grijă ca astfel să se facă remarcat, convingându-l pe Axel Merckx să îi ofere un contract pentru a i se alătura lui Bissell (fosta Bontrager).

Sezonul 2013 abia s-a încheiat, dar Tao Geoghegan Hart a început deja să se pregătească pentru stagiunea următoare, când vrea să facă un nou pas important pe drumul ce speră să îl ducă în plutonul profesionist. Care sunt gândurile sale după ultimul an petrecut la juniori şi obiectivele pentru viitor? Aflaţi totul din interviul de mai jos.

– Tao, de ce ai ales ciclismul?

La început, ciclismul a reprezentat o modalitate extraordinară pentru a ieşi din oraş. Să pot merge în zonele rurale şi să le explorez în fiecare zi a fost şi este în continuare ceva foarte special. Odată ce am început să mă adâncesc în sport, cultura şi istoria sa m-au atras, deoarece sunt mulţi oameni extraordinari care merită întâlniţi şi poveşti ce merită spuse. De asemenea, ciclismul reprezintă o modalitate excelentă pentru a mă testa în fiecare zi şi a-mi descoperi noi limite – chiar dacă acesta este un clişeu extrem de des folosit, presupun că e unul bun.

– Cine te-a inspirat la început?

Am pornit cu ciclismul la 14 ani, după ce mai întâi am practicat fotbalul şi nataţia. Ciclismul a fost un sport cu totul diferit şi mi-a plăcut mult asta. De când eram mic, indiferent de sport, părinţii m-au inspirat. Întotdeauna muncesc din greu şi mi-au permis să fac ceea ce vreau fără nicio presiune, şi poate intenţionat sau nu, mi-au oferit un exemplu pentru direcţia pe care trebuie să o urmez în viaţă. Niciunul dintre ei nu are un trecut în sport, însă ar fi putut fi sportivi extraordinari, au o tonă de ambiţie şi determinare, iar eu văd asta în fiecare zi.

– Cum au fost primii tăi ani în ciclism?

Ei bine, am terminat ultimul (sau penultimul?! Trebuie să verific asta înainte de a mai spune povestea de multe ori) în prima mea cursă. Am fost norocos ca după doar un sezon, la numai 15 ani, să fiu integrat în sistemul dezvoltat de British Cycling, iar asta a fost ceva ce nu pot exprima în cuvinte. De la un ciclist care nu concurase niciodată până atunci pe velodrom, am ajuns să particip la Campionatele Europene, iar apoi la Mondiale, după numai câţiva ani. Programele lor sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai bune din lume, aşa că să fac parte din Echipa de Talente (sub 16 ani) şi Programul Olimpic de Dezvoltare (sub 18 ani) a fost cu adevărat o experienţă incredibilă. Nu voi uita niciodată lecţiile învăţate şi relaţia excelentă pe care am avut-o cu cei doi antrenori ai mei, Stuart Blunt şi Matthew Winston. Însă înainte de ajutorul primit de la British Cycling, în primul meu an plin, pur şi simplu m-am aruncat cu capul înainte. Am participat în curse sub 16 ani din Belgia, fără să mai fi concurat vreodată la acel nivel, iar aceea a fost o experienţă cu totul nouă. Trebuie să le mulţumesc regretatului Alan Rosner şi lui John Barclay, un alt mentor extraordinar, pentru sfaturile primite şi cursele în care m-au trimis de-a lungul carierei, până acum. Îmi place să cred că toate rezultatele obţinute sunt o reflecţie a ajutorului pe care l-am primit. Însă sunt departe de a termina!

– 2013 a fost un sezon excelent cu multe victorii şi rezultate bune. Eşti mulţumit de cum au decurs lucrurile?

Atunci când voi fi mulţumit, va fi momentul să mă retrag din activitate. Mi-am îndeplinit aproape toate obiectivele pentru acest sezon, dar cu toate acestea, nu a fost extraordinar. Sincer să fiu, am simţit că am avut o evoluţie sub aşteptări la Campionatele Mondiale de Ciclism pe Velodrom şi asta a fost cu adevărat frustrant. Credem că am fost puţin bolnav la acel moment, însă în ciuda acestui fapt, am fost extrem de dezamăgit că munca grea pe care am depus-o în lunile premergătoare Mondialelor nu s-a concretizat în nişte rezultate bune. Locul patru în cursa de urmărire pe echipe nu a fost ceea ce mi-am dorit. În general, nu îmi place să mă gândesc la rezultatele bune şi sunt dornic să demonstrez de ce sunt în stare la categoria sub 23 de ani şi la profesionişti, acolo unde contează cel mai mult. E aşa cum se spune: eşti atât de bun precum a fost ultima ta cursă.

– Cât de importantă a fost victoria din Giro della Lunigiana, o cursă care a fost câştigată în trecut de rutieri ca Gilberto Simoni, Damiano Cunego sau Vincenzo Nibali?

Să fiu complet sincer, la acel moment nu a fost atât de importantă. Am folosit acea cursă ca pregătire pentru Campionatele Mondiale, aşa că rezultatul a fost mai puţin semnificativ. Mai important a fost să ne concentrăm, să ne facem treaba şi să încercăm să perfecţionăm angrenajul la care am lucrat ca echipă, pe parcursul anului. Respect cu adevărat moştenirea şi istoria cursei, a fost o competiţie extraordinară la care să particip, însă pe termen lung a fost doar un alt pas pe care l-am facut pentru a-mi împlini visurile. Totuşi, să câştig încă o cursă pe etape după Turul Istriei, în aprilie, a fost frumos. Am avut o echipă extraordinară alături de mine, m-a bucurat mai mult decât orice să o câştig alături de colegi, cu atât mai mult cu cât a venit înainte de a ni se despărţi drumurile, ca urmare a trecerii la tineret.

– Ai vreun regret după ceea ce s-a întamplat la Campionatele Mondiale de la Florenţa?

Da şi nu. Am avut obiective mari pentru cursă, dar chiar nu am avut ce face mai mult în timpul ei. Să ţi se rupă lanţul care nu era vechi de nicio săptămână, un lanţ verificat de mai multe ori, este doar o parte a acestui sport nebun. După cursă, ca fan al ciclismului mi-am spus că milioanele de lucruri care se pot întâmpla fac ca totul să fie atât de palpitant, incertitudinea este ceea ce mă face să iubesc acest sport. A fost valabil atunci şi este valabil şi acum, trebuie sa accept că astfel de lucruri se pot întâmpla şi să merg mai departe, iar eu exact asta am făcut. Cu siguranţă, e ceva ce mă va motiva în această iarnă.

– În urmă cu câteva zile a fost anunţat transferul tău la Bissell. Ce te-a determinat să accepţi acea ofertă?

Am discutat cu Axel de câteva ori acum câteva luni, iar în urma acelor conversaţii am luat o decizie, aceea că vreau să fac parte din programul său. La începutul anului am avut un mic vis: să mă alătur echipei, iar acest vis a devenit realitate, şi asta este extraordinar. Alex Dowsett, bunul meu prieten, a concurat de asemenea pentru echipă, mi-a oferit multe sfaturi şi asta m-a ajutat să fiu mai puţin tensionat înainte de schimbarea majoră din viaţa mea. De asemenea, m-a ajutat că Nathan Van Hooydonck, un alt prieten apropiat, va concura pentru echipă. Abia aştept să particip în curse alături de el. Până la urmă, chiar dacă aceasta a fost decizia mea, au fost câteva variante interesante, însă abia aştept să lucrez cu Axel şi să concurez pentru echipă. Va fi o provocare uriaşă, dar sunt determinat să dau tot ce pot.

– Care vor fi obiectivele tale pentru anul viitor?

Vreau să ajut cât mai mult echipa, să învăţ multe lucruri despre curse şi să demonstrez că pot fi un coleg de nădejde. Dacă voi câştiga experienţă, voi face progrese ca rutier şi îmi voi ajuta colegii mai în vârstă, cred că va fi un sezon de succes. Întotdeauna sunt pregătit să speculez orice oportunitate, aşa că voi aştepta şi voi vedea ce se va întâmpla.

– Pe termen lung, ce curse visezi să câştigi?

Visez să fiu ciclist profesionist, iar cursele care îmi atrag atenţia sunt Marile Tururi şi clasicele valonate, deşi Paris-Roubaix e de asemenea senzaţională. În afară de acestea, trebuie să aştept şi să văd ce îmi va apărea în cale.

Cine ar fi câştigat Cupa Mondială în 2013

Este un exerciţiu de imaginaţie pe care l-am făcut şi sezonul trecut, când Joaquim Rodriguez a fost primul în ierarhia World Tour, dar ar fi terminat doar pe locul şase dacă s-ar fi folosit sistemul Cupei Mondiale din 2004, ultimul an în care a funcţionat această structură. La fel ca în 2012, “Purito” a încheiat şi acum victorios în World Tour, însă nici de această dată nu ar fi avut vreo şansă la câştigarea ierarhiei întocmite pe baza vechiului sistem, iar explicaţia este simplă: dacă acum sunt contabilizate şi punctele din cursele pe etape, în perioada 1989-2004 contau doar cursele de o zi.

Evident, şi în calendarul de atunci au existat modificări, dar în ultimii ani se ajunsese la o agendă cu nouă curse, în care le erau acordate puncte primilor 25 clasaţi: Milano–San Remo, Turul Flandrei, Paris-Roubaix, Amstel Gold Race, Liège–Bastogne–Liège, Clasica San Sebastian, Clasica de la Hamburg, Turul Lombardiei şi Paris-Tours. Aşadar, dacă ar fi contat doar aceste clasice în 2013, cum ar fi arătat clasamentul individual al rutierilor?

1 – Alejandro Valverde – 260 de puncte

2 – Fabian Cancellara – 250 de puncte

3 – John Degenkolb – 228 de puncte

4 – Joaquim Rodriguez – 180 de puncte

5 – Roman Kreuziger – 150 de puncte

6 – Daniel Martin – 140 de puncte

7 – Peter Sagan – 140 de puncte

8 – Alexander Kristoff – 134 de puncte

9 – Gerald Ciolek – 105 puncte

10 – Tony Gallopin – 100 de puncte

Ierarhiile World Tour la finalul lui 2013

Clasamentul individual:

1 – Joaquim Rodriguez – 607 puncte

2 – Chris Froome – 587 de puncte

3 – Alejandro Valverde – 540 de puncte

4 – Peter Sagan – 491 de puncte

5 – Vincenzo Nibali – 474 de puncte

6 – Daniel Martin – 432 de puncte

7 – Fabian Cancellara – 384 de puncte

8 – Nairo Quintana – 366 de puncte

9 – Rui Costa – 352 de puncte

10 – Richie Porte – 327 de puncte

11 – Roman Kreuziger – 308 puncte

12 – Daniel Moreno – 295 de puncte

13 – Chris Horner – 257 de puncte

14 – Carlos Betancur – 255 de puncte

15 – Alberto Contador – 252 de puncte

16 – Michele Scarponi – 235 de puncte

17 – Bauke Mollema – 232 de puncte

18 – Greg Van Avermaet – 230 de puncte

19 – Sergio Henao – 227 de puncte

20 – Rafal Majka – 201 puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Movistar – 1610 puncte

2 – Sky – 1561 de puncte

3 – Katusha – 1340 de puncte

4 – RadioShack-Leopard – 1056 de puncte

5 – Astana – 1045 de puncte

6 – Saxo-Tinkoff – 1030 de puncte

7 – Omega Pharma-Quick Step – 1013 puncte

8 – Garmin-Sharp – 855 de puncte

9 – Cannondale – 750 de puncte

10 – BMC – 731 de puncte

11 – Belkin – 714 puncte

12 – AG2R – 691 de puncte

13 – Orica-GreenEdge – 600 de puncte

14 – Lampre – 543 de puncte

15 – Euskaltel – 391 de puncte

16 – Argos-Shimano – 355 de puncte

17 – FDJ – 338 de puncte

18 – Lotto-Belisol – 307 puncte

19 – Vacansoleil – 125 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 1890 de puncte

2 – Italia – 1082 de puncte

3 – Columbia – 1011 puncte

4 – Marea Britanie – 975 de puncte

5 – Olanda – 806 puncte

6 – Belgia – 645 de puncte

7 – Franţa – 640 de puncte

8 – Australia – 628 de puncte

9 – S.U.A. – 617 puncte

10 – Irlanda – 568 de puncte

11 – Polonia – 515 puncte

12 – Slovacia – 501 puncte

13 – Cehia – 480 de puncte

14 – Germania – 478 de puncte

15 – Elveţia – 467 de puncte

16 – Portugalia – 363 de puncte

17 – Slovenia – 295 de puncte

18 – Norvegia – 267 de puncte

19 – Danemarca – 214 puncte

20 – Estonia – 116 puncte

Toms Skujiņš: “I want to show that I belong with the best”

Image

This year, Latvian cycling received a boost at the U23 category, and one of the riders responsible for this is Toms Skujiņš. Only 22 years old, the cyclist from Carnikava had three wins, the most important of these coming in the overall classification of the Peace Race. It wasn’t the only highlight of the season for Skujiņš, who raced also the World Championships in Firenze and finished the road race 5th.

A strong rider, who isn’t afraid of pain, hard one-day races and mountains, Toms Skujiņš now hopes to get a contract in the pro peloton, in order to show on the big stage what he’s made of. If you would like to know more about why he got into cycling, what he thinks of his results so far and what are his dreams for the future, read the following interview.

– Toms, how did you start cycling, what made you choose this sport?

I was doing all kinds of sports before I started cycling. I started with judo, went to ice hockey and then played floorball. But when I was playing floorball it was a bit too easy. My sister’s boyfriend (Janis Kaupe) at the time was really keen on cycling and he took me to my first MTB race. I loved it. The freedom, the adventure, it was a real challenge, so at first I started racing MTB and then a few months later, another friend (Reinis Simanovskis), who was already training in road cycling, took me to his coach and I started training with that group.

– Who supported you in the beginning?

The club I joined had almost everything. In the beginning you got a shitty bike, when you started showing you were good, you got a better one, then if you really could hurt everyone, you moved another level up and so on. They also had some shoes, clothes and other stuff. I also got some accessories from friends, and a few things my parents bought me.

– After a very good 2010 season, you started riding for La Pomme Marseille and finished 2nd in the Tour of Flanders. How would you rate that performance from back then?

The 2nd place in Flanders felt like a win. I was super happy, because we went 2nd-3rd with a really good friend of mine. And because it’s a race where everyone watches the names in the top 6, I think it was better that we both got on the podium, then one of us win, and the other one arrive outside the top 10.

– Still, after another season with the team, you were dropped by them. Why was that?

In short, I was dropped due to the lack of results. If you look back at 2011, I really had almost nothing. Races when I was feeling good I just missed even a whisker of luck. But still the relationships with the manager are good. It was nothing personal, just business.

– This year, you’ve had some very impressive results, like winning the Peace Race, after attacking in the last stage. How was that win?

That was a really pleasant win. Especially, because of the treatment I got in the bunch after the first part of the race. I was alone, because the other guys from the team got dropped fast and no one would give me a millimetre in the bunch. I knew I was going good, but I didn’t know that it could be that good. The plan was easy though. Get away from the group and then be smarter then the guys in the break. Ok, it wasn’t a Nations Cup race, but still the field had really good names. And also it was quite a big hit in Latvia, because the Peace Race has traditions and was a huge race in the Soviet Union.

– You raced also the Tour of Norway and finished 10th, ahead of many well-known pro riders. Did that result gave you confidence for the future?

Yeah, for sure. When you are climbing with Laurent ten Dam and Bauke Mollema you know that you’re not the worst climber. That race for sure helped me to win the Peace Race a week later.

– Then came the Tour de l’Avenir and another top 10. Were you satisfied or do you think you could have done better?

L’Avenir was also one of the good weeks this year. I was a bit tired going into the race, but I kept my cool during the first stages and just sat in the bunch. When the first mountain stage hit I had a bit of technical problems and combine that with the fact that I hadn’t ridden in long cols for a really long time I lost a lot of time on the last climb. At that moment a 20th place on such I stage I was super pleased anyway, but when on the last stage I could attack the maillot jaune group and get a good gap I knew that if the race would have been a few more stages in the mountains I could have climbed up the top 10 more.

– One of your most impressive results in 2013 was finishing 5th at the World Championships, despite some serious knee problems. What are your memories from this race, was it above your expectations?

Worlds were above and beyond my expectations. 100%! The memories from that race won’t ever go away. Before the start I had 0 expectations. I hadn’t ridden the previous two days, just to let the knee rest. But even then when we started it hurt like hell. It felt really like someone was playing a guitar on your nerves, just from time to time he would pull on a string and you would feel the pain in your brain. But when we got to the laps I started to concentrate on the race, the knee warmed up and I could block out the pain. But it was still there and the last two laps I was sending mind signals to the bunch to go faster, because I was feeling that it’s starting to get worse and worse again.

– Over the years, you showed your huge potential in stage races, but also in one-day races. What kind of rider do you see yourself becoming in the future?

At L’Avenir and Norway I saw that my recovery is really good, so it would be a pity not to use it. But I have the head and the capabilities to ride one-day races with the best, so at least for now I will definitely do both with 100% commitment.

– And what race do you dream of winning?

To win a classic or any week long stage race would be a dream come true. The hilly classics, the cobbled ones, Tour de Suisse or a stage in a Grand Tour, I wouldn’t care.

– What are your chances of turning pro next year, considering the financial problems of more and more teams?

Chances are not that good. You can tell that it’s because of all the teams folding or that there are no new teams being built, but in reality there are a lot of U23 guys that get contracts, if you’re not one of them, then I guess you are not one of the best. But I’ll stay optimistic until I sign with a team for 2014, and then I’ll just do my very best again to show that I belong with the best in 2015.

– And what will you do if you don’t get a contract? Any back-up plan?

Yeah, for now I am talking with a few continental teams that would like to have me, so I won’t get kicked out of the sport I guess.

Toms Skujiņš: “Vreau să demonstrez că locul meu este alături de cei mai buni”

Image

Anul acesta, ciclismul leton a primit o infuzie de rezultate la categoria sub 23 de ani, iar unul dintre rutierii responsabili pentru asta este Toms Skujiņš. În vârstă de numai 22 de ani, ciclistul originar din Carnikava a obţinut trei victorii, cea mai importantă dintre acestea venind în Cursa Păcii. Nu a fost singurul punct de referinţă al sezonului pentru Skujiņš, care a concurat şi la Campionatele Mondiale de la Florenţa, terminând al cincilea cursa pe şosea.

Un ciclist puternic, căruia nu îi este teamă de durere, clasice sau munţi, Toms Skujiņš speră acum să primească un contract de profesionist, pentru a arăta pe scena mare de ce e în stare. Dacă vreţi să aflaţi de ce s-a apucat de ciclism, care este părerea sa despre rezultatele de până acum şi ce visuri are pentru viitor, citiţi interviul următor.

– Toms, cum ai început ciclismul, ce te-a determinat să alegi acest sport?

Practicam tot felul de sporturi înainte să aleg ciclismul. Am început cu judo, am trecut la hochei pe gheaţă şi apoi am jucat floorball, însă când jucam floorball era prea uşor. Prietenul surorii mele la acea vreme (Janis Kaupe), era foarte pasionat de ciclism şi m-a dus la prima mea cursă de mountain bike. Mi-au  plăcut libertatea, aventura, faptul că era o provocare adevărată, aşa că am început să concurez la mountain bike, iar câteva luni mai târziu, un alt prieten (Reinis Simanovskis), care deja se antrena pentru ciclismul de şosea, m-a dus la antrenorul său şi am început să mă antrenez cu acel grup.

– Cine te-a susţinut la început?

Clubul la care m-am înscris avea aproape totul. La început, primeai o bicicletă de doi bani, apoi, când începeai să arăţi de ce eşti în stare, primeai una mai bună, după care dacă îi puteai face pe toţi ceilalţi să sufere, urcai la un alt nivel, şi tot aşa. Aveau şi ceva încălţăminte, echipamente şi alte lucruri. Am primit câteva accesorii de la prieteni, iar unele lucruri mi-au fost cumpărate de către părinţi.

– După un foarte bun sezon 2010, ai început să concurezi pentru La Pomme Marseille şi ai terminat pe locul al doilea Turul Flandrei. Cât de importantă a fost acea performanţă?

Locul secund din Flandra a fost ca o victorie. Am fost foarte fericit, deoarece am fost al doilea, iar pe trei a venit un foarte bun prieten. Şi pentru că este o cursă în care toată lumea îi caută pe cei aflaţi în top şase, cred că a fost mai bine pentru amândoi să fim pe podium, decât ca unul dintre noi să câştige, iar celălalt să încheie în afara topului zece.

– Totuşi după încă un sezon acolo, echipa a renunţat la tine. De ce s-a întâmplat asta?

Pe scurt, s-a renunţat la mine din cauza lipsei rezultatelor. Dacă te uiţi în urmă la sezonul 2011, nu am făcut aproape nimic. În cursele în care m-am simţit bine, mi-a lipsit un dram de noroc. Cu toate astea, relaţia cu managerul este una bună. Nu a fost nimic personal, doar afaceri.

– Anul acesta ai avut câteva rezultate impresionante, precum victoria din Cursa Păcii, venită după un atac dat în ultima etapă. Cum a fost acel triumf?

A fost un succes frumos, în special după tratamentul de care am avut parte în pluton după prima parte a cursei. Am fost pe cont propriu, deoarece ceilalţi băieţi din echipă au fost distanţaţi devreme şi nimeni nu mi-a oferit măcar un milimetru în pluton. Ştiam că sunt într-o formă bună, dar habar nu aveam că pot fi atât de bun. Totuşi, planul a fost simplu: să plec din pluton şi să fiu mai inteligent decât rutierii aflaţi în evadare. Este adevărat, nu a fost o cursă din Cupa Naţiunilor, dar tot a avut câteva nume importante la start. De asemenea, a avut un impact mare în Letonia, deoarece Cursa Păcii are o tradiţie şi a fost o competiţie importantă în Uniunea Sovietică.

– Ai concurat şi în Turul Norvegiei şi ai terminat al zecelea, înaintea unor ciclişti profesionişti. Ţi-a dat acel rezultat încredere pentru viitor?

Da, cu siguranţă. Atunci când te caţeri alături de Laurens ten Dam şi Bauke Mollema ştii că nu eşti cel mai slab căţărător. Cu siguranţă, această competiţie m-a ajutat să câştig Cupa Păcii, o săptămână mai târziu.

– Apoi a venit Tour de L’Avenir şi încă un top 10. Ai fost mulţumit sau crezi că lucrurile ar fi putut fi mai bune?

Aceea a fost o altă săptămână bună în acest sezon. Am fost puţin obosit când m-am prezentat la start, dar mi-am păstrat calmul în primele etape şi am stat în pluton. Când a venit prima rundă montană, am întâmpinat nişte probleme tehnice, la acestea s-a adăugat faptul că nu mai concurasem pe căţărări lungi de multă vreme, iar astfel am pierdut mult timp pe ultima ascensiune. În acel moment, am fost extrem de mulţumit să fiu al 20-lea într-o astfel de etapă, dar apoi, când am atacat în ultima zi grupul tricoului galben şi am luat un avans, mi-am dat seama că dacă ar mai fi fost câteva etape în munţi, aş mai fi urcat în clasament.

– Unul dintre cele mai impresionante rezultate ale tale în 2013 a fost locul cinci pe care ai terminat Campionatele Mondiale, în ciuda unei accidentări la genunchi. Ce amintiri ai de la această cursă? A fost peste aşteptările tale?

Mondialele au fost peste şi dincolo de orice aşteptări. 100%! Amintirile de la acea cursă nu vor dispărea niciodată. Înainte de start nu am avut deloc aşteptări. Nu concurasem în precedentele două zile, tocmai pentru a lăsa genunchiul să se odihnească, însă după ce am luat startul, m-a durut ca naiba. M-am simţit ca şi cum cineva s-ar fi jucat la chitară cu nervii mei, iar din când în când ciupea câte o coardă, iar eu simţeam durere în creier. După ce am intrat pe circuit, am început să mă concentrez pe cursă, genunchiul s-a încălzit şi am putut să blochez durerea. Totuşi, era în continuare acolo, iar în ultimele două tururi am transmis plutonului mesaje telepatice să meargă mai repede, deoarece simţeam cum lucrurile încep din nou să se înrăutăţească.

– De-a lungul anilor, ai arătat un potenţial uriaş, atât în cursele pe etape, cât şi în cele de o zi. Ce fel de rutier crezi că vei deveni în viitor?

În Tour de L’Avenir şi în Turul Norvegiei am văzut că mă recuperez destul de bine şi ar fi păcat să nu mă folosesc de asta. Am inteligenţa şi aptitudinile necesare pentru a concura în cursele de o zi alături de cei mai buni, aşa că cel puţin pentru moment mă voi concentra pe ambele categorii şi voi da totul.

– Ce curse visezi să câştigi?

Să mă impun într-o clasică sau într-o cursă scurtă pe etape ar fi un vis devenit realitate. Clasicele valonate, cele pe pavate, Turul Elveţiei sau o etapă într-un Mare Tur, chiar nu am vreo preferinţă.

– Care sunt şansele tale să treci la profesionişti anul viitor, având în vedere problemele financiare cu care se confruntă din ce în ce mai multe echipe?

Nu prea mari. Se poate vedea că asta se întâmplă din cauza echipelor care se desfiinţează, dar şi pentru că nu apar altele noi, însă în realitate, mulţi rutieri tineri primesc contracte, iar dacă nu eşti unul dintre aceştia, atunci presupun că nu te afli printre cei mai buni. Voi rămâne optimist până când voi semna cu o echipă pentru 2014, după care voi da totul pentru a arăta că merit să fiu printre cei mai buni în 2015.

– Ce vei face dacă nu vei semna un contract? Ai vreun plan de rezervă?

Pentru moment, discut cu câteva echipe Continentale care mă doresc, aşa că nu cred că voi fi exclus din acest sport.

Post Navigation