Cafe Roubaix

Cine câştigă noul Tur al Flandrei?

Au mai rămas doar două zile până la startul celei de-a 96-a ediţii a Turului Flandrei, una dintre cele mai aşteptate clasice din această primăvară. De fapt, se poate spune că fanii aşteaptă această cursă încă din aprilie 2011, de când s-a încheiat Paris-Roubaix, ultima mare clasică pe pavate. Turul Flandrei din acest an este extrem de important din mai multe puncte de vedere: pentru prima oară după aproape un sfert de secol nu va mai exista combinaţia Muur-Kapelmuur – Bosberg la final; Fabian Cancellara va dori să îşi ia revanşa după înfrângerea din stagiunea precedentă, când a pierdut din cauza crampelor musculare, iar Tom Boonen va încerca să câştige cursa din ţara natală pentru a treia oară şi să devină “Leu al Flandrei”, titlu pe care l-au mai primit Achiel Buysse, Fiorenzo Magni, Eric Leman şi Johan Museeuw, idolul său.

La cum au decurs lucrurile până acum, Tom Boonen este principalul favorit la ceea ce ar fi o victorie istorică pentru el. Belgianul se bucură de una dintre cele mai bune primăveri din carieră, cu victorii în Turul San Luis, Turul Qatar-ului, Paris-Nisa, E3 Prijs Harelbeke şi Gent-Wevelgem. Pe de altă parte, Boonen de acum nu mai seamănă cu cel din anii de apogeu, în care a obţinut primele succese în clasicele pe pavate şi tricoul curcubeu. Rutierul lui Omega Pharma-Quick Step este mai calculat, nu îşi risipeşte energia şi răspunde doar la anumite atacuri. O contribuţie importantă la această transformare o are echipa sa (Sylvain Chavanel, Niki Terpstra, Gert Steegmans), una dintre cele mai bune din pluton pentru clasice, un alt avantaj al lui Boonen în raport cu Cancellara.

După succesul din Gent-Wevelgem, campionul mondial din 2005 a ţinut să sublinieze că nu el, ci tot elveţianul rămâne principalul favorit la victorie în Turul Flandrei. Din punctul meu de vedere, aceasta este o tactică a lui Tom Boonen, care încearcă să evite repetarea situaţiei din 2010. Atunci, în Paris-Roubaix, Thor Hushovd, Filippo Pozzato şi Roger Hammond au refuzat să colaboreze cu el pentru a-l prinde pe Fabian Cancellara, conştienţi că nu au şanse la sprint. La ce a arătat în cursele pe o zi din Flandra, este clar că Tom Boonen nu are rival dacă se ajunge pe final într-un grup redus, fiind clar în avantaj. Tocmai de aceea declaraţia dată după Gent-Wevelgem are rolul de a-i determina pe ceilalţi ciclişti să îl supravegheze în permanenţă pe rivalul de la RadioShack-Nissan.

Cum poate răspunde Cancellara?

Spre deosebire de Milano-San Remo, “Spartacus” se bucură de un traseu dificil în Turul Flandrei, care îi permite să facă diferenţa şi să îşi lase adversarii în urmă. Cursa din acest an are trei treceri peste Oude Kwaremont şi Paterberg, iar Cancellara s-a declarat mulţumit de cum arată traseul şi a subliniat că acum nu vor mai exista momente moarte, precum cel dintre Tenbosse şi Muur-Kapelmuur, sau cel de după Bosberg.

Deşi considerat de mulţi cel mai puternic rutier în clasicele pe pavate, elveţianul nu se bucură şi de cea mai valoroasă echipă, chiar dacă este adevărat că RadioShack-Nissan arată mai bine decât Leopard-Trek. Daniele Bennati, Tony Gallopin, Markel Irizar, Yaroslav Popovych, Gregory Rast, Hayden Roulston şi Jesse Sergent vor îmbina experienţa cu tinereţea şi vor încerca să îl ajute pe Fabian Cancellara să devină doar al 13-lea ciclist care se impune de cel puţin două ori în Turul Flandrei. La un moment dat, pentru a le obliga pe celelalte echipe să ducă trena, Bennati ar putea fi trimis în evadare, aşa cum s-a întâmplat în Montepaschi Strade Bianche.

Personal, mă aştept la un scenariu de genul acesta, aşa cum mă aştept şi la un atac dat devreme de Cancellara, prin care să încerce fragmentarea plutonului, astfel încât să scape de unii oponenţi sau de colegii acestora. Important pentru el va fi să nu mai încerce o acţiune epică, precum cea din 2011, ci să îşi păstreze forţele şi să răspundă la atacuri în primă fază, deoarece acestea vor veni. De asemenea, pentru a-şi mări şansele la victorie şi pentru a-şi economisi forţele, Cancellara va trebui să aibă un coleg alături până în ultima parte a cursei, de preferat până după al doilea circuit peste Oude Kwaremont – Paterberg. Apoi, dacă nu va reuşi să se desprindă decisiv şi să îşi lase adversarii în urmă, rămâne de văzut ce tactică va adopta atunci când se va afla într-un grup restrâns şi ce momente va alege pentru a accelera din nou.

Ceilalţi candidaţi

Toată lumea vorbeşte despre Peter Sagan, aşa cum a fost cazul şi înainte de Milano-San Remo, dar eu nu aş miza pe slovac pentru o surpriză, în ciuda potenţialului său enorm. Deşi susţine că îi va fi mai uşor în cursă, deoarece va parcurge circuitul de final de două ori înainte de declanşarea adevăratelor atacuri, Sagan s-ar putea să nici nu mai facă parte din primul grup în acea clipă, din cauza durităţii extrem de ridicate a traseului.

În schimb, ceva îmi spune că Filippo Pozzato va realiza o cursă bună, care se poate încheia cu cel puţin o clasare între primii cinci, dacă nu chiar un loc pe podium. În Qatar, italianul şi-a fracturat clavicula şi mulţi au crezut că sezonul său de primăvară s-a încheiat, dar se poate ca acea accidentare să fie cel mai bun lucru care i se putea întâmpla în actuala stagiune, deoarece i-a schimbat programul de pregătire şi l-a ajutat să atingă vârful de formă la momentul potrivit. Într-un interviu pentru Sporza, Pozzato a spus că va răspunde la accelerările venite din partea lui Gilbert, Boonen şi Cancellara, dar şi că ia în calcul un atac la ultima trecere peste Oude Kwaremont.

Francezii aşteaptă de două decenii un câştigător în Turul Flandrei, iar acesta ar putea veni în persoana lui Sylvain Chavanel. Campionul Franţei a mers bine în E3 Prijs, a câştigat Cele Trei Zile de la De Panne (primul ciclist din Hexagon care s-a impus acolo) şi ar putea juca rolul lui Stijn Devolder din 2008, când belgianul a reprezentat varianta-surpriză a lui Quick Step. Locul secund din 2011 arată că Turul Flandrei este o clasică pe gustul lui Chavanel, iar acesta ar putea avea şansa lui dacă adversarii se vor supraveghea şi îl vor neglija, lăsându-l să plece. Patrick Lefevere nu s-ar supăra în cazul în care Chavanel va ajunge primul la final, şi nu Boonen.

Philippe Gilbert rămâne în continuare o enigmă. Campionul Belgiei a scăpat de infecţia la măsea, dar a recunoscut că nu se află la cel mai ridicat nivel, în condiţiile în care obiectivele sale vin în a doua jumătate a lunii, în Ardeni. Cu el, Alessandro Ballan, George Hincapie şi Greg Van Avermaet, BMC are mai multe cărţi de jucat şi mă gândesc dacă nu cumva a început deja cu un bluf, numit Gilbert, care ar putea ataca atunci când nimeni nu îl ia în calcule.

Stijn Devolder nu a mai bifat un succes de aproape doi ani, dar mi-a plăcut cum s-a prezentat în clasicele din martie şi în Cele Trei Zile de la De Panne. Turul Flandrei ar putea consemna revenirea ciclistului echipei Vacansoleil între cei mai buni, dar pentru asta el trebuie să treacă peste problemele mentale care îl frământă de aproape un an şi jumătate. Devolder nu este singurul rutier pe care sunt curios să îl văd la lucru: Edvald Boasson Hagen va fi liderul lui Sky şi aşteptările sunt mari din partea celui care a fost comparat de multe ori cu Sean Kelly.

Câştigător în Omloop Het, Sep Vanmarcke este un candidat la podium, cu atât mai mult cu cât se va bucura de ajutorul unei echipe puternice a lui Garmin-Barracuda. Un alt ciclist tânăr şi extrem de talentat este John Degenkolb; al cincilea în Milano-San Remo, germanul a mărturisit într-un interviu acordat pentru Cafe Roubaix că obiectivul său e să termine între primii zece în Flandra. În fine, aş încheia lista favoriţilor cu Matti Breschel. Danezul de la Rabobank a avut un 2011 de coşmar, cu multe accidentări, însă acum şi-a revenit, a obţinut clasări importante în actualul sezon şi va fi un om de luat în seamă în Turul Flandrei.

16 dealuri în 2012

255 kilometri are traseul din acest an, cu un kilometru mai scurt decât la ediţia precedentă. Vremea se anunţă relativ bună – cer înnorat, 10 grade Celsius, un vânt care nu va bate cu putere şi 20% şanse de precipitaţii – ceea ce înseamnă că diferenţele vor fi făcute strict pe şosea. Primii 115 kilometri vor fi liniştiţi, urmând ca apoi să îşi facă apariţia cel dintâi deal al zilei, Taaienberg.

Multă lume vorbeşte despre combinaţia Oude Kwaremont – Paterberg ca fiind cea mai importantă a cursei, dar nu trebuie uitat că plutonul va trece peste Koppenberg, unde mă aştept să se formeze mai multe grupuri. Dealul are doar 600 de metri lungime, este acoperit cu piatră cubică, iar panta maximă e de 22%. Plasamentul va fi extrem de important acolo, deoarece Koppenberg nu măsoară mai mult de doi metri în lăţime, iar unii rutieri se vor folosi cu siguranţă de acest decor pentru a-i lăsa pe adversari fără “locotenenţi”.

Oude Kwaremont şi Paterberg, obstacolele care se repetă de trei ori, sunt la rândul lor pavate şi au pante dure, în special Paterberg, unde se trece de 20%. Un alt aspect care diferenţiază această ascensiune de Oude Kwaremont este drumul foarte îngust şi întortocheat, ce permite atacuri atât la urcare, cât şi la coborâre. Când se va trece într-un grup numeros pe acolo, se vor da lupte serioase pentru un loc cât mai bun, iar blocajele pot apărea la tot pasul, favorizându-i pe cei aflaţi în faţă. De la ultima prezenţă a lui Paterberg până la final mai sunt doar 13 kilometri, ceea ce înseamnă că dacă un ciclist va scăpa de acolo cu un avans de 20 de secunde, are toate şansele să se impună.

Turul Flandrei va fi transmis de Eurosport, la fel ca în fiecare an, şi va putea fi urmărit în două părţi: prima începe la 12:45, iar ultima, la 16:15.

Concluzii după E3 Prijs

• Tom Boonen se află într-o formă incredibilă, iar dacă va rămâne pe această traiectorie, atunci are toate şansele să facă dubla Turul Flandrei – Paris-Roubaix, la fel ca în 2005. Belgianul a arătat că are mare încredere în forţele sale şi că nu îi este deloc frică să lupte cu cei mai buni. Boonen a fost omul care a animat ediţia din acest an a E3 Prijs, cu două atacuri foarte bune, ce au fragmentat plutonul, pentru ca apoi, la final, să mai păstreze suficientă energie încât să îl învingă pe Oscar Freire la sprint.
• Am mai spus-o şi după Milano-San Remo, o spun şi acum: Oscar Freire nu are motive să se retragă din activitate în această toamnă. Spaniolul a mers excelent vineri, când puţini îi dădeau şanse, şi a încheiat pe locul secund, fiind privat de victorie doar pentru că a declanşat sprintul prea târziu. Din cele 216 puncte obţinute de Katusha în ierarhia World Tour, o sută au fost aduse de veteranul iberic.
• Fabian Cancellara poate da vina pe ghinion pentru rezultatul sub aşteptări din E3 Prijs: elveţianul spera să se impună pentru al treilea an la rând, însă două căzături şi alte două pene de cauciuc l-au împiedicat să lupte pentru victorie. Cu toate acestea, ciclistul echipei RadioShack-Nissan a avut forţa de a recupera diferenţa care îl separa de grupul lui Tom Boonen, arătând prin asta că nu trebuie exclus sub nicio formă din calcule. Din ce s-a văzut la televizor, căzăturile nu au avut urmări, ceea ce înseamnă că Fabian Cancellara îşi va reveni până duminica viitoare, când este programat Turul Flandrei.
• John Degenkolb a continuat să impresioneze şi să mai obţină un rezultat valoros: după ce în “La Primavera” a terminat pe cinci, acum a sosit pe poziţia a şasea, la finalul unei curse dure, un Tur al Flandrei în miniatură. Risc un pronostic: sezonul acesta, germanul în vârstă de numai 23 de ani va termina între primii zece una dintre cele două mari clasice pe pavate.
• Philippe Gilbert este ieşit din formă şi nu îi dau şanse la victorie în Turul Flandrei. Vineri, belgianul a fost primul favorit rămas în urmă, după care nici nu a mai ajuns la final, deoarece a hotărât să abandoneze când mai erau 43 de kilometri până la sosire. Sunt curios să văd dacă Gilbert îşi va intra în ritm până la startul clasicelor din Ardeni. În orice caz, spun de pe acum că va avea un sezon mult sub precedentul, când a obţinut 18 succese.
• Senzaţia mea este că echipele vor face diferenţa în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. La acest capitol, Omega Pharma-Quick Step stă mult mai bine decât RadioShack-Nissan. Primul exemplu a venit în E3 Prijs: pe lângă faptul că OPQS a condus mereu plutonul, patru oameni ai grupării belgiene au venit în acelaşi timp cu Tom Boonen. De cealaltă parte, RadioShack-Nissan a avut un singur rutier, pe Fabian Cancellara.

Cu ce am rămas după Milano-San Remo

• Fabian Cancellara a atins din nou o formă incredibilă, aşa cum s-a întâmplat şi în 2011, însă a pierdut încă o dată în faţa unui australian. Semnele nu sunt neapărat încurajatoare pentru rutierul lui RadioShack-Nissan: deşi este cel mai puternic, riscă să păţească la fel ca anul trecut, când nu a avut adversar în primele clasice ale primăverii, dar cu toate acestea nu s-a impus în niciuna.
• Simon Gerrans nu este un câştigător meritoriu. Pe Vincenzo Nibali l-am înţeles de ce nu a dus trena, însă australianul nu avea nicio scuză pentru a nu colabora. Comportamentul lui a dat de înţeles că este interesat de victorie doar dacă este tras până la sosire de un alt rutier. Ştiu că mulţi vor spune că în ciclism contează să fii oportunist, însă pentru Gerrans se pare că doar acest aspect a fost esenţial. Nu sunt de acord cu aşa ceva, la fel cum în fotbal nu îmi plac cei care fac anti-joc. Adevărul este că nu poţi avea mari aşteptări de la un om care a scris pe contul său de Twitter, după ce Valverde a fost suspendat, “Adios Alejandro!”.
• Peter Sagan şi John Degenkolb vor domina cursele de o zi peste câţiva ani. S-a tot spus despre Sagan că până la Milano-San Remo concurase în doar trei curse de peste 250 de kilometri lungime, dar dacă nu ar fi existat atacul de pe Poggio, atunci sunt sigur că ar fi câştigat primul “Monument” din carieră. În ceea ce îl priveşte pe german, acesta şi-a mai trecut un rezultat important în palmares: după locul 19 din Paris-Roubaix 2011, acum a venit un loc cinci în cea mai lungă cursă de o zi din calendar.
• Oscar Freire mai poate! Dat afară de la Rabobank în toamna lui 2011, fostul campion mondial a încheiat pe şapte în clasica pe care a câştigat-o de trei ori în carieră. La 36 de ani, spaniolul aflat acum la Katusha a demonstrat că mai are un cuvânt de spus în cursele mari şi sunt sigur că nu se va opri aici, iar sezonul acesta va bifa alte victorii.
• Ca spectacol, “La Primavera” din acest an mi s-a părut sub cea din 2011. Au lipsit multe lucruri: ploaia, o căzătură care se rupă plutonul cu 90 de kilometri înainte de final, un campion mondial care să iasă cu adevărat în evidenţă. Dar cel mai mult cred că mi-a lipsit un atac nebunesc precum al lui Michele Scarponi, care a devorat Cipressa, i-a prins pe cei din grupul fruntaş şi apoi a mai avut puterea de a termina pe locul şase.

Milano-San Remo – episodul 103

Prima clasică “Monument” a sezonului are loc sâmbătă, pe un traseu identic cu cel din 2011. Aşadar, 298 de kilometri, dintre care cei mai importanţi sunt ultimii, când îşi vor face apariţia Cipressa şi Poggio. Cu mici excepţii, toţi rutierii valoroşi sunt la start, lăsând loc multor scenarii şi calcule pentru victorie în una dintre cele mai importante curse de o zi din calendar.

În mare, specialiştii îl dau pe Mark Cavendish drept principal favorit, mai ales că purtătorul tricoului curcubeu a arătat o formă deosebită îm 2012, iar “trenuleţul” său de la Sky merge din ce în ce mai bine. Însă campionul mondial are mulţi adversari şi va trebui să fie atent atât la ceilalţi sprinteri, cât şi la atacanţii care vor încerca să profite de Poggio pentru a se desprinde. Ultima căţărare a zilei are doar 3,7 kilometri lungime şi o pantă medie de 3,7%, însă după 288 de kilometri parcurşi, rutierii pot simţi plumb în picioare acolo.

Prima porţiune din Poggio este cea mai dificilă şi de obicei acolo se dau atacurile celor care nu doresc să se ajungă la sprint. Asta înseamnă că Sky va trebui să aibă cel puţin trei oameni alături de Cavendish, pentru a anihila acţiunile puncheurilor, care vor forţa pentru a-i da britanicului planurile peste cap, evitând astfel un sprint masiv. Dar care este lista favoriţilor pentru a 103-a ediţie din Milano-San Remo?

– Edvald Boasson Hagen – 2012 ar putea fi anul în care norvegianul să îşi demonstreze potenţialul imens în clasice, iar Milano-San Remo este prima sa ocazie. Unul dintre cei mai importanţi oameni din angrenajul creat de Sky pentru Mark Cavendish, Boasson Hagen va fi şi a doua variantă a echipei britanice, fiind de aşteptat să devină liderul acesteia în cazul în care colegul său va ceda pe Cipressa sau pe Poggio.

– Tom Boonen – 2007 şi 2010 sunt anii în care belgianul a terminat pe podium în “La Primavera”, o clasică ce nu este  pe gustul său, mai ales că se află în perioada de pregătire pentru Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. Rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step a adunat deja cinci victorii sezonul acesta, dar niciuna nu a fost obţinută împotriva unui sprinter redutabil. Şansa sa ar fi să ajungă la finiş cu un grup redus, din care să fie cel mai puternic.

– Fabian Cancellara – “Am revenit cu picioarele pe pământ după Campionatele Mondiale de la Copenhaga şi acum ştiu ce am de făcut pentru a câştiga din nou”. Asta a declarat elveţianul în urmă cu câteva săptămâni, făcând referire la un 2011 în care nu s-a impus în nicio clasică “Monument”. Cancellara este ultimul rutier care a câştigat Milano-San Remo după un atac şi poate repeta succesul din 2008, deoarece a arătat o formă excelentă până acum, triumfând în Montepaschi Strade Bianche în urma unui atac la care nimeni nu a avut răspuns. Ajutat şi de un Daniele Bennati din ce în ce mai puternic în rolul de “locotenent” pentru clasice, Cancellara va avea o motivaţie suplimentară: o victorie ar însemna un cadou perfect pentru a 31-a aniversare a sa, la o zi după cursă.

– Mark Cavendish – În Kuurne-Bruxelles-Kuurne, campionul mondial a arătat că se caţără bine pe dealuri, nivelul la care se află acum fiind similar cu cel din 2009, când a câştigat “La Primavera”. Sky tinde să se transforme într-o maşinărie comparabilă cu cea a lui HTC-Highroad, iar britanicul este determinat să devină primul campion al lumii din ultimii 29 de ani care câştigă Milano-San Remo. Doar Alfredo Binda, Felice Gimondi, Eddy Merckx şi Giuseppe Saronni au mai realizat această performanţă.

– Oscar Freire – Spaniolul doreşte să îi demonstreze lui Rabobank că a făcut o greşeală imensă la finalul stagiunii precedente, când a decis să renunţe la el. Triplu câştigător al clasicei din Italia, fostul campion mondial ţinteşte un nou succes, iar semnele de până acum sunt încurajatoare. Sezonul său seamănă izbitor cu ce s-a întâmplat în 2004, 2007 şi 2010, anii în care s-a impus în “La Classicissima”. Unul dintre cei mai titraţi ciclişti din istoria cursei, Freire are ce îi trebuie pentru a ajunge cu primul grup la finiş. Acolo, dacă va avea picioarele din etapa secundă a Tirreno-Adriatico, poate da lovitura.

– Matthew Goss – Primul rutier din afara Europei care a câştigat Milano-San Remo, australianul pare ieşit din formă în 2012, deşi el susţine contrariul. Spre deosebire de anul trecut, când avea deja două victorii în această perioadă, actualul ciclist al lui GreenEdge nu a fost deloc vizibil la sprinturi. Totuşi, Goss trebuie luat în seamă, măcar pentru faptul că Mark Cavendish a declarat în urmă cu ceva vreme că este singurul sprinter de care îi este frică din plutonul profesionist.

– André Greipel – De ce să nu fie germanul considerat un favorit la victorie? Este adevărat că nu a înregistrat niciun rezultat semnificativ într-o mare clasică, dar forma din 2012 îi dă speranţe că poate schimba statistică de până acum. Bronz mondial la Copenhaga, ciclistul echipei Lotto-Belisol are cinci succese la activ în acest an şi o echipă care a demonstrat că se descurcă excelent atunci când vine vorba de formarea unui “trenuleţ”. În aceste condiţii, Greipel poate fi primul german de la Erik Zabel, în 2001, care câştigă Milano-San Remo.

– Vincenzo Nibali – Un atac pe Poggio şi o coborâre nebunească, precum cea a lui Sean Kelly în 1992, acestea sunt mutările care îi pot aduce lui Nibali cea mai mare victorie a carierei într-o cursă de o zi. Italienii aşteaptă de şase ani un succes în “La Primavera”, iar rutierul lui Liquigas este îndreptăţit să spere că el va fi cel care va reuşi acest lucru. Clasat pe opt anul trecut, ciclistul peninsular îşi va încerca şansa sâmbătă, deoarece nu are nimic de pierdut.

– Alessandro Petacchi – Zece luni au trecut de la ultimul succes obţinut de rutierul echipei Lampre, care a avut de suferit atât din cauza unor probleme de sănătate, cât şi a vârstei, ce apăsă din ce în ce mai mult. Totuşi, deşi a ajuns la 38 de ani, Petacchi nu poate fi exclus de pe lista favoriţilor, deoarece este inteligent, viclean şi trece bine dealurile. Câştigător al Milano-San Remo în 2005, italianul visează de mult la o nouă victorie, o performanţă ce nu a fost atinsă de compatrioţi celebri, ca Giuseppe Saronni, Francesco Moser sau Mario Cipollini.

– Peter Sagan – Este unul dintre cicliştii despre care s-a vorbit foarte mult în săptămâna premergătoare clasicei, însă problema sa e că nu a rulat decât de trei ori până acum în curse de peste 250 de kilometri lungime. Slovacul în vârstă de 22 de ani nu are experienţa de partea sa, un aspect des menţionat, dar compensează prin felul în care se caţără şi sprintează. Împreună cu Vincenzo Nibali, va forma un parteneriat similar cu cel al lui Sky şi va încerca să profite şi de cea mai mică şansă pentru a obţine un succes istoric.