Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Pe scurt

  • Omega Pharma-Quick Step ar putea fi următoarea echipă a lui Peter Sagan. Slovacul se află în ultimul an de contract cu Liquigas şi mai multe formaţii şi-au arătat interesul pentru el. O aluzie privind eventuala venire a lui Sagan la OPQS a făcut Tom Boonen, după Gent-Wevelgem, cursă în care belgianul l-a învins la sprint pe ciclistul în vârstă de 22 de ani. Fostul campion mondial a remarcat talentul uriaş al lui Sagan şi a ţinut să sublinieze că acestuia i-ar fi mai bine la o altă echipă, care să îi ofere mediul potrivit pentru a-şi dezvolta calităţile de rutier de clasice. Cuvintele lui Boonen au acoperire, deoarece Peter Sagan a comis multe greşeli în cursele de o zi din această primăvară, ce l-au costat victoria. În plus, se pare că acesta este din ce în ce mai nemulţumit de faptul că trebuie să lucreze de multe ori pentru Vincenzo Nibali, aşa cum s-a întâmplat în Milano-San Remo.
  • A fost prezentat traseul din acest an al Criteriului Dauphiné, care le va propune cicliştilor o parte din etapele Turului Franţei. Cursa va începe cu un prolog în lungime de 5,7 kilometri, nu va avea niciun finiş la altitudine, dar va introduce căţărarea de categorie specială Grand Colombier, care îşi va face debutul în Marea Buclă, după doar o lună. În etapa a treia, rutierii vor avea parte de un contratimp lung (53,5 kilometri), între Villié-Morgon şi Bourg-en-Bresse, identic cu cel care va apărea în penultima zi a Turului Franţei. Startul se va da din Grenoble, unde Cadel Evans a câştigat tricoul galben în TDF 2011, finalul fiind programat la Châtel, pe 10 iunie.
  • Alexandr Kolobnev se întoarce la Katusha, la opt luni după ce a fost dat afară de acolo, urmare a testului pozitiv din Turul Franţei. Achitat de Federaţia Rusă de Ciclism, dar şi de Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (după ce UCI a cerut suspendarea lui pentru doi ani), dublul vice-campion mondial a fost chemat la Katusha de Igor Makarov, patronul echipei, şi totodată, preşedintele Federaţiei de la Moscova. Momentan, nu este sigur când Kolobnev va reveni în curse, deoarece se reface după ce s-a accidentat la antrenamente.
  • Alberto Contador şi-a prezentat tricoul cu care se va antrena în următoarele luni, când îşi va ispăşi suspendarea dictată de Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv. Tricoul este inscripţionat cu mesajele de susţinere pe care rutierul iberic le-a primit din partea fanilor pe site-ul personal. Contador a promis că va purta acest tricou până pe şase august, dată la care îi va expira pedeapsa.
  • Yorkshire vrea să găzduiască startul Turului Franţei din 2016. Anunţul a fost făcut de Gary Verity, preşedintele Comisiei de Turism a regiunii. Săptămâna trecută, Verity i-a trimis lui Christian Prudhomme o înştiinţare oficială privind acest lucru, însă Yorkshire va avea o misiune dificilă, deoarece alte patru oraşe şi-au manifestat dorinţa de a primi plutonul Marii Bucle: Veneţia, Berlin, Barcelona şi Glasgow. Turul Franţei a mai plecat din Marea Britanie o singură dată, în 2007.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: