Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “Februarie, 2013”

Sezonul italian de ciclism

Montepaschi Strade Bianche, Roma Maxima, Tirreno-Adriatico, Milano-San Remo, Turul Italiei, Il Lombardia = spectacol, emoţie, pasiune, entuziasm, suspans, dramatism.

Filippo Pozzato: “Sunt motivat pentru marile clasice”

În toamna lui 2012, după un sezon petrecut în eşalonul Pro Continental, Filippo Pozzato a semnat cu Lampre-Merida, care i-a oferit oportunitatea de a concura în toate cursele din World Tour şi de a fi liderul echipei în clasice. Până acum, italianul nu a dezamăgit şi i-a adus formaţiei sale o victorie, în Trofeo Laigueglia, cursa care a deschis sezonul în Peninsulă.

Pozzato a impresionat prin pregătirea făcută în iarnă şi determinarea arătată în acest debut de an, elemente care l-au readus pe lista favoriţilor pentru clasicele de primăvară. Cât de mulţumit e ciclistul lui Lampre de cum au decurs lucrurile în februarie, care sunt planurile sale în următoarele luni şi ce părere are despre adversarii din cursele de o zi, în interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Andrea Appiani, ofiţerul de presă al grupării italiene.

– Filippo, felicitări pentru victoria din Trofeo Laigueglia! Cât de important a fost să obţii un succes atât de devreme în noul sezon?

Înseamnă foarte mult, deoarece datorită acestei victorii am primit mai multă încredere, care îmi va fi de folos în marile clasice ale primăverii. În plus, datorită faptului că am finalizat ca la carte efortul depus de colegii mei de-a lungul cursei, am câştigat pe deplin încrederea lor.

– Mulţi oameni încă nu au încredere în tine, în ciuda faptului că ai declarat că te vei concentra 100% pe clasice în prima parte a anului. Te motivează acest lucru?

Nu îmi pasă absolut deloc de ce spune lumea. Pentru mine este suficient că echipa are încredere că voi fi unul dintre protagonişti în clasice. De aceea m-a adus Lampre-Merida şi de aceea sunt foarte fericit pentru că am venit aici. Echipa, fanii şi ambiţiile personale mă ajută să mă antrenez din greu pentru a fi unul dintre actorii principali în clasice.

– Cum a fost Omloop Het Nieuwsblad, ai fost mulţumit de evoluţia ta?

M-am prezentat acolo într-o condiţie fizică destul de bună, însă desfăşurarea tactică a cursei nu mi-a permis să lupt pentru victorie. Este păcat, mai ales pentru că îmi doream atât de mult să bifez un rezultat bun. În ceea ce priveşte Kuurne-Bruxelles-Kuurne, îmi pare rău că ninsoarea a dus la anularea acesteia, deoarece ar fi reprezentat o bună ocazie de a mă obişnui cu bicicleta Merida.

– Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix sunt cele trei “Monumente” pe care ţi le-ai fixat ca obiective în 2013. În care dintre aceste clasice ai dori să te impui?

Am câştigat deja Milano-San Remo, dar asta nu înseamnă că “La Primavera” nu reprezintă în continuare un vis pentru mine. Ciclismul italian aşteaptă de multă vreme un succes în Paris-Roubaix, aşa că ar fi frumos să mă impun acolo. În ceea ce priveşte Turul Flandrei, am fost foarte aproape de victorie anul trecut, iar acum vreau să îmi iau revanşa. Sincer să fiu, îmi e dificil să spun pe care dintre aceste clasice aş dori cel mai mult să o câştig.

– Ai fost al doilea în Turul Flandrei din 2012. Cum ţi s-a părut noul traseu?

Aş spune că este ceva cu adevărat special pentru fani, un spectacol ciclist total; este uimitor să pedalezi pe acele dealuri, înconjurat în permanenţă de fani care strigă şi te susţin. E adevărat, o parte din tradiţia cursei a fost ştearsă, însă noul traseu este încântător.

– Ce avantaje ai spune că ai în faţa lui Tom Boonen şi Fabian Cancellara, principalii favoriţi din clasicele pe pavate?

Nu cred că am vreun avantaj, toţi trei putem obţine rezultate de top în clasice. Totuşi, aş putea avea un avantaj în raport cu Boonen, deoarece pe umerii mei nu se află presiunea unei ţări întregi, aşa cum stau lucrurile în cazul lui.

– În afară de cei doi, cine crezi că ar mai putea avea un cuvânt de spus în cursele de o zi din primăvară?

În condiţiile în care Alessandro Ballan va fi absent, din cauza accidentării teribile pe care a suferit-o în iarnă, periculoşi vor fi Greg Van Avermaet, Luca Paolini şi poate, Peter Sagan.

– Te-ai gândit ce faci după clasice, în ce Mare Tur vei participa?

Împreună cu staff-ul lui Lampre-Merida, mi-am definitivat calendarul până la clasice. Încă nu ştiu cu exactitate ce voi face apoi, sunt şanse să particip în Turul Italiei, dar voi confirma asta ceva mai târziu.

Reforma punctelor World Tour

În ultimele sezoane, multe echipe au criticat criteriul sportiv, unul dintre cei patru factori luaţi în calcul de Uniunea Ciclistă Internaţională atunci când decide cine primeşte licenţă World Tour. Cele mai multe nemulţumiri au fost legate de modul în care sunt acordate punctele, dar şi de cum acestea au ajuns să fie “comercializate”, prin transferarea unor rutieri a căror singură utilitate era că îi asigurau unei formaţii dreptul de a evolua încă un sezon în primul eşalon valoric.

Confruntată cu semnalele negative din ce în ce mai dese trimise de echipe, care au cerut o schimbare a actualului regulament, UCI a hotărât să aplice câteva modificări ce vor intra în vigoare toamna aceasta, când va fi realizat clasamentul pe baza căruia vor fi acordate licenţele pentru sezonul 2014. Care vor fi schimbările gândite de membrii forului mondial (conform Velofutur, care ar fi intrat în posesia acestor informaţii)?

– Până acum, pentru ca o formaţie să fie luată în calcul, trebuia ca la finalul unei stagiuni să aibă în lot cel puţin 12 ciclişti care să fi punctat. Din 2014, numărul scade la 10, ceea ce înseamnă că rutierii aflaţi în plan secund vor beneficia de şi mai puţine şanse), deoarece managerii vor insista şi mai mult pe principalii oameni ai echipei, care aduc în mod constant puncte şi primesc cele mai mari salarii (asta ar putea duce la încheierea multor cariere, aşa cum a fost cazul cu Joost Posthuma).

– Începând cu anul viitor, când un rutier va pleca la o altă grupare, nu va lua cu el toate punctele obţinute în ultimele două stagiuni, ci 80% dintre acestea, restul de 20% urmând să îi revină fostei echipei, o măsură cinstită, în condiţiile în care formaţia pe care o părăseşte l-a sprijinit şi a investit în el, ajutându-l să obţină succesele ce i-au adus punctele respective.

– Victoriile obţinute la Campionatele Naţionale nu vor mai fi recompensate cu puncte. Înainte, învingătorul de pe şosea primea trei puncte, în timp ce câştigătorul de la contratimp lua un punct, însă UCI a ajuns la concluzia că eliminarea punctelor în aceste curse va duce la eliminarea unora dintre transferurile de umplutură, deoarece echipele nu ar mai fi interesate să aducă rutieri din Africa şi Asia, în condiţiile în care aceştia nu le-ar mai asigura prezenţa în World Tour.

Concluzii  

În principiu, modificările sunt binevenite, dar senzaţia generală, dacă informaţiile se confirmă, nu este că Uniunea Ciclistă Internaţională doreşte să facă aceste schimbări pentru că ar considera actualul sistem greşit, ci pentru a mai scăpa de presiunea imensă cu care s-a confruntat în ultima vreme şi a-şi asigura astfel bunăvoinţa echipelor şi a sponsorilor, reducând riscul formării unei ligi private.

De asemenea, nu ar strica să se revizuiască şi punctajul acordat fiecărei competiţii din World Tour, care este defectuos, o situaţie întâlnită şi în tenis. Dacă în circuitul ATP două victorii într-un turneu din Seria Masters echivalează cu câştigarea unui turneu de Mare Şlem, aici, două succese ale aceluiaşi ciclist la general, în Turul Poloniei şi Turul Beneluxului, aduc 200 de puncte, adică totalul pe care îl primeşte campionul din Turul Franţei. Lăsând la o parte concurenţa şi presiunea dintr-o cursă majoră, incomparabilă cu ceea ce se întâmplă într-o competiţie de mai mică importanţă, nu trebuie uitat că un Mare Tur înseamnă 21 de etape, în timp ce cursele menţionate mai sus duc la un total de 15 zile, şi acelea cu pauze. Oare nu ar fi o idee mai bună ca punctele să fie acordate în funcţie de istoria, de tradiţia şi de dificultatea unei curse?

De ce a fost anulată Kuurne-Bruxelles-Kuurne?

Cel mai bun răspuns a fost oferit de Patrick Lefevere, managerul echipei Omega Pharma-Quick Step, pe contul său de Twitter: o vreme perfectă pentru schi fond.

Image

Sezonul de clasice a debutat fără “artificii”

Din start, trebuie spus că ediţia cu numărul 68 a Omloop Het Nieuwsblad nu a fost una dintre cele mai reuşite, poate şi pentru că aşteptările au fost prea mari, iar favoriţii la victorie au lăsat impresia că nu sunt dispuşi să îşi scoată la vedere arsenalul atât de devreme. Tocmai de aceea, clasica din Belgia a avut drept actori principali mai mulţi rutieri obişnuiţi să stea de obicei în plan secund, iar unul dintre aceştia a fost Luca Paolini, care a obţinut cel mai important succes al carierei, fiind răsplătit astfel pentru curajul arătat cu ceva mai mult de 20 de kilometri înainte de sosire, când a fost singurul care l-a urmat pe Stijn Vandenbergh.

La 36 de ani şi o lună, Paolini a devenit al doilea cel mai vârstnic câştigător din istoria Omloop Het, fiind devansat doar de legendarul Johan Museeuw, care avea 36 de ani şi patru luni la ultimul său triumf aici, în 2003. Victoria de sâmbătă a venit cum nu se putea mai bine pentru ciclistul Katushei, care nu mai terminase pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de trei ani şi şase luni, precedentul său succes fiind consemnat în Coppa Bernocchi din 2009.

Fiind prima clasică a sezonului, este greu de tras concluzii după Omloop Het Nieuwsblad, singurul lucru clar fiind că primăvara aceasta sunt şanse să vedem multe surprize în cursele de o zi. Care ar fi cauzele? Teama echipelor favoriţilor de a-şi asuma responsabilitatea şi lipsa de comunicare între acestea, factori din ce în ce mai prezenţi în ciclismul din zilele noastre, când totul este mai calculat.

Ce ar mai fi de spus? Un singur lucru: să vină Kuurne-Bruxelles-Kuurne, o cursă care, date fiind condiţiile meteo anunţate, poate salva spectacolul în acest week-end.

Favoriţii pentru Omloop Het Nieuwsblad

Omloop Het Nieuwsblad 2013

Turul Down Under, Turul Omanului sau Turul Mediteranean sunt doar câteva dintre cursele programate în prima parte a anului (ianuarie – februarie), dar pentru mulţi, anul în ciclism debutează odată cu Omloop Het Nieuwsblad, prima clasică importantă din calendar. Înfiinţată în 1945, la dorinţa ziarului Het Volk, ce se afla în concurenţă cu Het Nieuwsblad (ziar ce organiza Turul Flandrei), cursa din Belgia atrage la start în fiecare an mulţi ciclişti importanţi, care oferă un spectacol total, rare fiind ocaziile când Omloop Het nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor.

De-a lungul timpului, cele mai multe victorii au fost obţinute de Belgia, o statistică logică, nu doar datorită faptului că rutierii de acolo cunoşteau perfect traseul, dar şi pentru că cicliştii din alte ţări s-au concentrat multă vreme pe cursele de pe teren propriu şi rar au călătorit în afara graniţelor. Pe lista câştigătorilor se află nume mari, ca Roger De Vlaeminck, Eddy Merckx, Freddy Maertens, Franco Ballerini, Johan Museeuw sau Peter Van Petegem. Mai recent, în Omloop Het Nieuwsblad s-au impus Thor Hushovd, Filippo Pozzato, Juan Antonio Flecha şi Sep Vanmarcke, cu toţii aflaţi la start şi acum. Cine are şanse să câştige anul acesta?

Filippo Pozzato – italianul a avut un start excelent de sezon, fiind pentru prima dată după şase ani când a obţinut o victorie în luna februarie. Succesul din Trofeo Laigueglia a arătat un Pozzato determinat, ambiţios şi dornic să facă din 2013 stagiunea în care va obţine primul triumf al carierei într-o mare clasică pe pavate. Aflat într-o formă excelentă şi decis să îşi asume riscuri, nu doar să urmeze roţi, Pozzato are un singur dezavantaj, echipa slabă, fără experienţă pentru astfel de curse.

Jurgen Roelandts – în vârstă de 27 de ani, ciclistul lui Lotto-Belisol s-a transformat frumos de-a lungul ultimelor sezoane, ajungând principalul om de clasice al grupării belgiene, după ce multă vreme a fost doar o piesă în “trenuleţul” lui André Greipel. Autor al unui Tur Mediteranean foarte bun, în care a dat dovadă de versatilitate şi de multă inteligenţă, Roelandts este în continuare subestimat de mulţi, iar asta îl va ajuta, mai ales că nici nu trebuie să atace, ci doar să stea alături de ceilalţi şi să sprinteze la final. Belgianul poate face un pas uriaş în carieră sâmbătă, un pas care l-ar putea propulsa pe lista principalilor favoriţi pentru Milano-San Remo, o altă clasică ce i se potriveşte de minune.

Lars Boom – deşi Blanco îl are şi pe Sep Vanmarcke, învingătorul din 2012, echipa olandeză dă senzaţia că îl va susţine pe Lars Boom, care pare să fi ajuns la maturitatea necesară pentru a fi considerat unul dintre oamenii de luat în seamă în clasicele pe pavate. Ajutat de trecutul din ciclo-cross, dar şi de faptul că adversarii ar putea sta cu ochii pe Vanmarcke, Boom are forţa de a se desprinde pe una dintre cele 12 căţărări de pe traseu şi de a pleca de unul singur spre linia de sosire din Gent.

Juan Antonio Flecha – spre deosebire de cei enumeraţi mai sus, spaniolul nu a ieşit deloc în evidenţă sezonul acesta, însă are o mare calitate: mereu ajunge în cea mai bună formă la startul lui Omloop Het, una dintre cursele sale favorite. Drept dovadă stau victoria din 2010 şi alte patru podiumuri pe care s-a clasat din 2007 încoace. Singurul minus al lui Flecha îl reprezintă sprintul, capitol la care este întrecut de aproape toţi adversarii.

Niki Terpstra – în condiţiile în care Tom Boonen încă nu e perfect recuperat după infecţia avută la cot (cum ar fi ca belgianul să se impună în anul în care nimeni nu se aşteaptă să facă asta?), Terpstra va fi liderul lui Omega Pharma-Quick Step pentru clasica din Belgia. În vârstă de 28 de ani, batavul a arătat de ce este în stare în ediţia din 2012 a Dwars door Vlaanderen, o acţiune similară cu cea de atunci, lansată pe Molenberg sau poate Lange Munte, având toate şansele să se încheie cu un succes.

Sky – atât de bine arată gruparea britanică, încât e dificil de spus cine va fi liderul ei pentru Omloop Het. Logica spune că Bernhard Eisel, aflat într-o dispoziţie excelentă încă din timpul Turului Qatarului, ar trebui să fie susţinut de colegii de la Sky, însă Geraint Thomas şi Edvald Boasson Hagen pot oricând să îi ia locul austriacului, în funcţie de cum va decurge cursa. Totuşi, există un semn de întrebare cu privire la forma norvegianului, vice-campion mondial la Valkenburg, care a lăsat impresia că a început sezonul mult sub nivelul din precedentele stagiuni. Formaţia britanică va trebui urmărită şi pentru un alt motiv: Omloop Het va fi primul test pentru Rod Ellingworth şi Tim Kerrison, care şi-au luat angajamentul ca în 2013 să o transforme pe Sky într-o echipă invincibilă în cursele de o zi.

Greg Van Avermaet – belgianul aşteaptă din 2011 un nou succes într-o clasică, iar Omloop Het Nieuwsblad ar putea fi oportunitatea mult visată. Cu o echipă solidă alături de el, dar şi o atitudine mereu înclinată spre atac, Van Avermaet nu va trebui scăpat din ochi de către ceilalţi favoriţi. Alături de belgian, BMC îi va mai avea în cursă pe Taylor Phinney şi Thor Hushovd, însă niciunul dintre aceştia nu pare capabil să facă parte din selecţia finală: primul are câteva kilograme în plus, care îl dezavantajează clar pe dealuri, în timp ce norvegianul, chiar dacă s-a impus într-o etapă din Tour du Haut-Var, încă se află în căutarea formei din urmă cu câteva sezoane.

Alţi rutieri de urmărit: Heinrich Haussler (Omloop Het poate marca revenirea australianului în cursele de o zi), John Degenkolb (traseul i se potriveşte germanului, dar nivelul său în acest început de sezon nu este cel dorit), Sebastian Langeveld (e câştigătorul din 2011, însă de atunci nu a mai arătat nimic în clasicele pe pavate) şi Oscar Gatto (odată cu plecarea lui Filippo Pozzato, va avea mână liberă la Vini Fantini). De ce nu şi Vanmarcke? În primul rând, Boom este într-o formă mult mai bună decât el; în al doilea rând, deoarece nimeni nu a mai câştigat Omloop Het de două ori la rând de 15 ani. Un motiv în plus pentru a avea o cursă şi mai imprevizibilă sâmbătă.

Trei zile până la Omloop Het Nieuwsblad

Tom Boonen, Sep Vanmarcke, Taylor Phinney, Juan Antonio Flecha, Lars Boom, Thor Hushovd, Filippo Pozzato, Edvald Boasson Hagen, Bernhard Eisel, John Degenkolb şi Heinrich Haussler sunt doar câţiva dintre rutierii care şi-au dat întâlnire pentru prima clasică a sezonului. Până la startul din Gent, o aducere aminte a ceea ce s-a întâmplat în 2012.

Roma Maxima

Image

Cu un nou nume, care trimite cu gândul la celebrul film “Gladiatorul”, Giro del Lazio revine în ciclism după cinci ani, pauză luată forţat, din cauza crizei financiare. Roma Maxima, aşa cum se va numi cursa de o zi de acum înainte, propune un traseu spectaculos, prin care organizatorii vor promova o altă regiune superbă a Italiei, aşa cum se întâmplă de câţiva ani cu Montepaschi Strade Bianche. Mai mult, odată cu apariţia în calendar a Romei Maxima, RCS Sport pune la dispoziţia rutierilor un week-end prin care anunţă startul marilor clasice de primăvară, similar într-o oarecare măsură cu combinaţia Omloop Het Nieuwsblad – Kuurne-Bruxelles-Kuurne, care dă oficial startul curselor de o zi în fiecare sezon.

Roma Maxima va consta într-o buclă în lungime de 180 de kilometri, startul şi finalul fiind programate în faţa Forului Roman. Imediat după ce va pleca, plutonul va intra pe celebrul Drum Appian, construit în urmă cu mai mult de 2300 de ani. Aici, rutierii vor da peste o secţiune de piatră cubică asemănătoare cu cele din Paris-Roubaix: un drum îngust, cu pietre mari şi neregulate, care pot duce la eliminarea unor ciclişti din cursă, fiind nevoie de o simplă clipă de neatenţie pentru a se ajunge la aşa ceva.

Apoi, aşa cum se vede şi pe profilul de mai sus, vor fi parcurse trei căţărări: Rocca Massima (8,2 kilometri, pantă medie 5,4%), Rocca Priora (13,5 kilometri lungime, pantă medie 4,9%) şi Campi di Annibale (cunoscută şi ca Rocca di Papa, aceasta are 6,4 kilometri lungime şi pantă medie 6%). După cele trei ascensiuni, va urma o lungă coborâre, care va duce plutonul pe lângă Castel Gandolfo, reşedinţa de vară a Papilor, acolo unde, în 1948, Papa Pius al Xll-lea a aprins candela pe care Gino Bartali şi Fausto Coppi, alături de alţi ciclişti, au dus-o la Madonna del Ghisallo.

Finalul va coincide cu o porţiune a traseului folosit pentru contratimpul individual din Giro 2009, câştigat de lituanianul Ignatas Konovalovas. Asta înseamnă că rutierii vor trece pe lângă Colosseum şi peste o altă porţiune de piatră cubică (în lungime de 1,6 kilometri), nu la fel de dificilă precum Drumul Appian, dar care poate crea probleme, în cazul în care va ploua. Pe 3 martie vom afla dacă Roma Maxima va avea succesul lui Montepaschi Strade Bianche, însă logica spune că organizatorii nu au cum să greşească, în condiţiile în care cele două curse, urmate de Tirreno-Adriatico, reprezintă pregătirea ideală pentru Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix.

19 echipe în World Tour

Uniunea Ciclistă Internaţională a gândit bine şi repede, una dintre puţinele ocazii în care a făcut asta în ultimii ani. După ce Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv i-a permis Katushei să facă parte din primul eşalon valoric, UCI a decis ca 19 formaţii să aibă licenţă World Tour sezonul acesta, o hotărâre care scuteşte forul de la Aigle de un nou proces, deoarece la asta s-ar fi ajuns dacă o altă echipă ar fi fost exclusă.

Singura problemă este că Uniunea Ciclistă Internaţională nu a menţionat nimic în comunicatul de presă despre o eventuală înţelegere cu organizatorii Marilor Tururi, care ar putea avea de obiectat, mai ales că au afirmat răspicat că nu iau în calcul retragerea uneia dintre invitaţiile acordate grupărilor Pro Continentale. Cel mai probabil, UCI va închide ochii la regula care spune că o cursă de trei săptămâni poate avea cel mult 200 de rutieri şi va accepta ca în 2013 să participe 23 de formaţii în Il Giro, Le Tour şi La Vuelta. Cum un precedent există (Turul Italiei din 2011, când RCS Sport a dorit 23 de echipe la start, iar UCI şi-a dat acordul), sunt şanse mari ca părţile implicate să ajungă cât mai curând la un consens.

Echipele de World Tour din 2013: AG2R, Argos-Shimano, Astana, Blanco, BMC, Cannondale, Euskaltel, FDJ, Garmin-Sharp, Katusha, Lampre-Merida, Lotto-Belisol, Movistar, Omega Pharma-Quick Step, Orica-GreenEdge, RadioShack-Leopard, Saxo-Tinkoff, Sky, Vacansoleil.

Emir Abdul Jalal: “Turul Langkawi poate ajunge în World Tour peste doi ani”

Emir Abdul Jalal

În 1996, atunci când a fost înfiinţat, Turul Langkawi a fost privit de mulţi cu reticenţă, însă asta nu i-a descurajat pe organizatori, care au continuat să creadă în proiectul lor. Drept urmare, cursa din Malaezia a cunoscut o dezvoltare fantastică în ultimele două decenii şi a devenit cea mai importantă competiţie sportivă din această ţară. De la an la an, calitatea rutierilor veniţi la start a crescut, iar Turul Langkawi a ajuns să se bucure de prezenţa unor ciclişti ca Gianni Bugno, Andrea Tafi, Chris Horner, Paolo Bettini, Stuart O’Grady, Jose Serpa, Andrea Guardini sau David Zabriskie.

Stimulaţi de acest succes, organizatorii au continuat să investească din ce în ce mai mult în dezvoltarea ciclismului din Malaezia şi a Turului Langkawi, obiectivul fiind transformarea cursei într-una recunoscută şi apreciată la nivel internaţional. Evident, pasul decisiv este promovarea în World Tour, care ar putea veni foarte curând, chiar în anul în care Turul Langkawi va sărbători a 20-a ediţie. Despre acest obiectiv, dar şi despre nivelul ciclismului din Malaezia, Emir Abdul Jalal, directorul Turului Langkawi, a vorbit în interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Sharonjane Liau, ofiţerul de presă al cursei din Asia.

– Domnule Emir Abdul Jalal, prima ediţie a Turului Langkawi s-a disputat în 1996. Spuneţi-mi, vă rog, care este povestea înfiinţării cursei?

A fost un proiect iniţiat de Tun Mahathir Mohamed, fostul premier al Malaeziei. Ideea de bază era să avem o cursă ciclistă care să promoveze insula Langkawi, prezentată nu doar ca una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice ale Malaeziei, dar şi ca o insulă de duty free. Practic, s-a dorit o mai bună promovare a industriei turismului prin intermediul unei competiţii cicliste de nivel internaţional. Apoi, cu timpul, cursa s-a dezvoltat şi a ajuns un tur, aspect care a dus la implicarea celorlalte state ale Malaeziei.

– Aproape două decenii mai târziu, Turul Langkawi este o cursă 2.HC şi atrage multe nume importante la start. Care au fost ingredientele acestei ascensiuni?

Principalul factor e angajamentul pe care şi l-au luat organizatorii, acela de a pune la punct o competiţie care să se desfăşoare fără greşeală. În ultimii trei ani, cursa a avut parte de o organizare perfectă, iar Uniunea Ciclistă Internaţională a etichetat-o ca beneficiind de un “excelent nivel de organizare”. Susţinerea guvernului Malaeziei este extrem de importantă pentru buna desfăşurare a competiţiei. Agenţiile guvernamentale şi autorităţile colaborează perfect, astfel încât să scoată tot ce e mai bun din acest eveniment sportiv. Chiar dacă unele locaţii nu au fost întotdeauna de primă clasă, primirea făcută de Malaezia a fost mereu de cel mai înalt nivel, astfel încât echipele participante, oficialii internaţionali şi reprezentanţii presei să rămână numai cu amintiri plăcute din Malaezia.

– Există un proiect prin care Turul Langkawi să ajungă în World Tour? Dacă da, de ce ar fi nevoie şi când s-ar putea întâmpla asta?

Ministerul Tineretului şi Sportului a început deja să lucreze la asta, astfel încât Turul Langkawi să facă parte din World Tour. Personal, având în vedere organizarea de nivel înalt de până acum, consider că suntem pregătiţi. Evident, principalul factor este susţinerea financiară a competiţiei. De asemenea, e foarte important să ajutăm echipa locală, Terengganu, să obţină o licenţă Pro Continentală, astfel încât să fie eligibilă pentru primirea unei invitaţii. Sunt încrezător că Turul Langkawi va face parte din World Tour în doi ani.

Turul Langkawi 1

– Îmi amintesc că la început, în urmă cu mai mulţi ani, cursa avea 12 etape. Se poate reveni la formatul de atunci sau sunteţi multumiţi cu formatul actual?

Organizarea unei competiţii de zece etape reprezintă deja o uriaşă binecuvântare din partea Uniunii Cicliste Internaţionale, în condiţiile în care cele mai multe curse din lume, cu excepţia Marilor Tururi, au mai puţin de şapte etape.

– Care aţi spune că este nivelul ciclismului de şosea în Malaezia?

S-a transformat într-un mod uluitor în ultimii ani. Terengganu, echipa noastră continentală, a devenit campioană a Asiei în sezonul 2011-2012, doar al doilea an al său. Începând cu 2010, cicliştii din Malaezia s-au clasat regulat pe podium în Turul Langkawi, terminând în faţa unor rutieri veniţi de la echipe de World Tour sau Pro Continentale. Programele de dezvoltare a ciclismului, desfăşurate sub tutela Consiliului Naţional Sportiv, sunt considerate prioritare. Acum, cursele cicliste sunt organizate peste tot în Malaezia, în fiecare lună. De asemenea, programul de scouting a ajuns până la nivelul şcolilor primare. Toate aceste lucruri arată cât de serioşi suntem atunci când vine vorba de producerea unor campioni în anii următori.

– Aţi vorbit mai devreme de Terengganu Pro Asia, cea mai bună echipă din Malaezia. Când credeţi că ar putea ajunge în eşalonul Pro Continental?

Având în vedere progresul actual al ciclismului, mă aştept ca Terengganu să promoveze la acest nivel în viitorul apropiat. Mai mult, au existat recent discuţii cu corporaţii şi chiar autorităţile guvernamentele, privind modalitatea prin care acestea pot înregistra o echipă Continentală.

– Am tot vorbit despre dezvoltarea ciclismului în tara dumneavoastră, aşa că acum vreau să vă întreb: credeţi că Malaezia ar putea găzdui în anii următori Campionatele Mondiale de ciclism pe şosea?

Şanse există, mai ales că UCI a recunoscut public calitatea organizării de aici. Există interes, pasiune, şi întreaga naţiune ar sărbători asta, dacă s-ar ivi oportunitatea. În plus, putem oferi oricând un traseu foarte bun pentru o cursă de o zi.

Turul Langkawi 2

– Revenind la Turul Langkawi, care este ediţia dumneavoastră preferată de până acum şi de ce?

Uitându-mă înapoi, la zilele de glorie din anii de început, pot spune că ediţia din 2001, deoarece atunci l-am avut în pluton pe Paolo Bettini, rutierul numărul unu în lume. Turul Langkawi a avut parte de alte momente frumoase şi atunci când aici a concurat Andrea Tafi, un favorit al publicului. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu victoria obţinută de sprinterul malaezian Anuar Manan, în etapa a cincea din 2010, şi cu succesul din clasamentul pe puncte, când a devenit primul ciclist din Asia care a cucerit tricoul pe puncte în Turul Langkawi.

– Care sunt aşteptările dumneavoastră de la ediţia din acest an?

2013 va reprezenta un spectacol total oferit de rutieri, mai ales că nivelul cicliştilor prezenţi aici este cel mai ridicat din istoria Turului Langkawi. Astfel, vremurile de glorie din zilele de început vor fi în continuare alături de noi.

Ediţia din 2013 a Turului Langkawi se va desfăşura între 21 februarie şi 2 martie, iar la start se vor afla 22 de echipe, dintre care cinci de World Tour: Astana, Blanco, Garmin-Sharp, Omega Pharma-Quick Step şi Orica-GreenEdge. Cursa va avea zece etape şi va include celebrele finişuri în căţărare de la Cameron Highlands şi Genting Highlands.

Post Navigation