Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “iunie, 2014”

Rutierul săptămânii

Alberto Contador, Chris Froome, Vincenzo Nibali şi Alejandro Valverde sunt cicliştii despre care toţi vorbesc atunci când se referă la favoriţii pentru câştigarea Turului Franţei. Dintre aceştia, vreme de jumătate de sezon, singurul fără victorie a fost Vincenzo Nibali, criticat din cauza lipsei rezultatelor de managerul Astanei, Alexandre Vinokourov. Pe lângă palmaresul sărac din 2014, “Rechinul” a mai atras atenţia şi prin evoluţia slabă avută în Criteriul Dauphiné, ultima repetiţie pentru Le Tour, acolo unde a terminat pe locul şapte.

Când nimeni nu mai credea, Vincenzo Nibali a făcut uitate dezamăgirile trăite în ultimele luni şi le-a arătat tuturor că trebuie să fie luat în considerare pentru tricoul galben, câştigând titlul de campion naţional, o premieră în cariera sa. Pe traseul cursei Trofeo Melinda, folosit şi în urmă cu un an, rutierul Astanei a avut o evoluţie perfectă, în special la nivel tactic, mai întâi bazându-se pe ajutorul lui Michele Scarponi, iar apoi atacând pe ultima căţărare. Singurul care i-a putut răspunde lui Nibali a fost tânărul Davide Formolo, dar acesta nu a mai avut ce face la sprint, acolo unde a fost învins clar de compatriotul său.

La aproape 30 de ani, Vincenzo Nibali şi-a trecut în CV un nou succes de referinţă şi şi-a regăsit încrederea atât de necesară în luptele pe care le va da cu Froome şi Contador. În continuare, italianul se află sub adversarii săi, dar compensează prin determinarea fantastică şi psihicul foarte puternic de care dispune. Tocmai de aceea, este cert că Nibali va da totul în luna iulie pentru a încerca să câştige Turul Franţei în prestigiosul tricoul tricolor, o performanţă pe care a mai realizat-o doar legendarul Fausto Coppi, în 1949.

Campionii naţionali din 2014

Ţara Cursa de contratimp Cursa pe şosea
Africa de Sud Daryl Impey Louis Meintjes
Australia Michael Hepburn Simon Gerrans
Austria Matthias Brändle Riccardo Zoidl
Belarus Kanstantsin Siutsou Yauheni Hutarovich
Belgia Kristof Vandewalle Jens Debusschere
Canada Svein Tuft Svein Tuft
Cehia Jan Barta Zdenek Stybar
Columbia Pedro Herrera Miguel Angel Rubiano
Danemarca Rasmus Quaade Michael Valgren Andersen
Elveţia Fabian Cancellara Martin Elmiger
Eritreea Natnael Berhane Amanuel Gebreigzabhier
Estonia Gert Jõeäär Alo Jakin
Finlanda Samuel Pökälä Jussi Veikkanen
Franţa Sylvain Chavanel Arnaud Démare
Germania Tony Martin André Greipel
Irlanda Michael Hutchinson Ryan Mullen
Italia Adriano Malori Vincenzo Nibali
Japonia Fumiyuki Beppu Junya Sano
Kazahstan Daniil Fominykh Ilya Davidenok
Letonia Gatis Smukulis Andris Vosekalns
Lituania Ramunas Navardauskas Paulius Siskevicius
Luxemburg Laurent Didier Frank Schleck
Marea Britanie Bradley Wiggins Peter Kennaugh
Noua Zeelandă Taylor Gunman Hayden Roulston
Olanda Tom Dumoulin Sebastian Langeveld
Polonia Michal Kwiatkowski Bartlomiej Matysiak
Portugalia Nelson Oliveira Nelson Oliveira
România Andrei Nechita Zoltan Sipoş
Rusia Anton Vorobyev Alexander Porsev
Slovacia Peter Velits Peter Sagan
Spania Alejandro Valverde Ion Izagirre
S.U.A. Taylor Phinney Eric Marcotte

Turul Franţei – date statistice

– Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault şi Miguel Indurain sunt rutierii cu cele mai multe succese la general, cinci

– Ierarhia pe naţiuni e dominată de Franţa (36), care e urmată de Belgia (18) şi Spania (12)

– Echipa comercială cu cele mai multe succese la general este Peugeot, 9

– 59 de ciclişti au câştigat cel puţin o dată Turul Franţei

– Eddy Merckx conduce într-un clasament al zilelor petrecute în tricoul galben, 96

– Tot belgianul a adunat şi cele mai multe victorii de etapă, 34, între 1969 şi 1975

– Recordul de succese la o singură ediţie e împărţit de trei ciclişti: Charles Pélissier, Eddy Merckx şi Freddy Maertens

– Fabian Cancellara este rutierul cu cele mai multe zile petrecute în galben (28) fără să fi câştigat cursa

– Richard Virenque şi-a adjudecat ierarhia căţărătorilor în şapte rânduri, un record al cursei

– Un record a stabilit şi germanul Erik Zabel, care s-a impus de şase ori în clasamentul pe puncte

– Jan Ullrich şi Andy Schleck sunt singurii care au câştigat de câte trei ori tricoul alb

– Francezul Raymond Poulidor e ciclistul cu cele mai multe clasări pe podium, opt

– François Faber este singurul rutier care a câştigat cinci etape la rând, performanţă reuşită la ediţia din 1909

– Australianul Stuart O’Grady şi americanul George Hincapie au cele mai multe participări în Marea Buclă, 17

– Joop Zoetemelk deţine recordul pentru cele mai multe ediţii încheiate, 16

– Cel mai tânăr învingător din istorie este Henri Cornet, care avea 19 ani şi 355 de zile la victoria din 1904

– La polul opus se află belgianul Firmin Lambot, câştigătorul din 1922 (36 de ani şi 131 de zile)

– Italianul Fabio Battestini este cel mai tânăr câştigător de etapă, 19 ani şi 133 de zile, în 1931

– Cel mai vârstnic e belgianul Pino Cerami, care avea 41 de ani şi 95 de zile când a obţinut succesul din 1963

– Doar doi ciclişti din afara Europei s-a impus la general, americanul Greg LeMond şi australianul Cadel Evans

– 14 rutieri au părăsit competiţia în timp ce ocupau primul loc în clasament

– Jean Robic, Jan Janssen şi Greg LeMond sunt singurii rutieri care au preluat tricoul galben la finalul ultimei etape

– Firmon Lambot, Roger Walkowiak, Gastone Nencini, Lucien Aimar, Greg LeMond şi Oscar Pereiro Sio au câştigat Turul Franţei fără să obţină o victorie de etapă

– Cea mai lungă evadare solitară reuşită i-a aparţinut lui Albert Bourlon, 253 de kilometri, la ediţia din 1947

– Până acum, 23 de naţiuni au avut cel puţin un rutier care a condus ierarhia generală

– Africa de Sud, Australia, Canada, Columbia şi S.U.A. sunt cele cinci ţări din afara Europei care au dat un purtător de tricou galben

– Bernard Hinault este singurul ciclist care a purtat tricoul galben la opt ediţii

– Cea mai mică diferenţă dintre primul şi al doilea clasat a fost consemnată în 1989, când Greg LeMond l-a învins pe Laurent Fignon pentru opt secunde

– În 1903, Maurice Garin a câştigat cursa cu un avans de două ore, 59 de minute şi 21 de secunde în faţa compatriotului său, Lucien Pothier

– 11 rutieri au triumfat în Turul Franţei la prima participare, în timp ce patru ciclişti s-au impus la ultima prezenţă

– Maurice Garin, Philippe Thys, Ottavio Bottecchia, Nicolas Frantz şi Romain Maes au condus cursa din prima până în ultima etapă

– Louison Bobet, Eddy Merckx, Bernard Hinault şi Greg Lemond au câştigat Turul Franţei din postura de campioni mondiali

– Andy şi Frank Schleck sunt singurii fraţi care au terminat pe podium în acelaşi an (2011)

– Ediţia a doua a fost cea mai scurtă (2420 de kilometri), cea mai lungă având loc în 1926 (5745 de kilometri)

– Cea mai scăzută medie orară a unei ediţii a fost în 1922 – 24,1 km/h – iar cea mai mare, în 2006: 40,7 km/h

– În întreaga istorie a cursei, trei etape au fost neutralizate, în 1978, 1995 şi 1998

– Alpe d’Huez a găzduit primul finiş în căţărare, la ediţia din 1952, Fausto Coppi fiind cel care s-a impus acolo

– Prima dată când s-a ajuns în afara Franţei a fost în 1907, plutonul vizitând Metz, care aparţinea de Germania la acea vreme

– Parisul a figurat de cele mai multe ori pe traseul cursei (144), fiind urmat în această ierarhie de Bordeaux (134) şi Pau (117)

– Cel mai vizitat oraş din afara Franţei este Liège (22)

– 1992 este ediţia în care au plutonul a trecut prin cele mai multe ţări străine, 6: Belgia, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Spania

– Tricoul galben a apărut pentru prima dată la ediţia din 1919

– Clasamentul căţărătorilor a fost introdus în 1933, cel pe puncte după alte două decenii, iar ierarhia tinerilor în 1975

– Pirineii şi-au făcut debutul în 1910, în timp ce Alpii au apărut un an mai târziu

– Col du Galibier este cel mai înalt punct care a găzduit un finiş de etapă – 2645 de metri – în 2011

– Căţărarea peste care s-a trecut de cele mai multe ori e Col du Tourmalet (78)

Who will win the Tour de France?

Ierarhiile World Tour după Turul Elveţiei

Clasamentul individual:

1 – Alberto Contador – 397 de puncte

2 – Nairo Quintana – 345 de puncte

3 – Rui Costa – 268 de puncte

4 – Simon Gerrans – 264 de puncte

5 – Fabian Cancellara – 262 de puncte

6 – Alejandro Valverde – 262 de puncte

7 – Michal Kwiatkowski – 261 de puncte

8 – Niki Terpstra – 200 de puncte

9 – Sep Vanmarcke – 200 de puncte

10 – Peter Sagan – 197 de puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Omega Pharma-Quick Step – 796 de puncte

2 – Movistar – 781 de puncte

3 – Tinkoff-Saxo – 647 de puncte

4 – AG2R – 598 de puncte

5 – Katusha – 537 de puncte

6 – BMC – 531 de puncte

7 – Belkin – 518 puncte

8 – Sky – 476 de puncte

9 – Trek Factory Racing – 458 de puncte

10 – Lampre-Merida – 438 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 899 de puncte

2 – Columbia – 695 de puncte

3 – Olanda – 613 puncte

4 – Australia – 612 puncte

5 – Italia – 586 de puncte

6 – Belgia – 567 de puncte

7 – Franţa – 500 de puncte

8 – Marea Britanie – 485 de puncte

9 – Germania – 352 de puncte

10 – Elveţia – 340 de puncte

Rutierul săptămânii

267 de zile au trecut de la succesul lui Rui Costa la Firenze, acolo unde acesta l-a învins pe Joaquim Rodriguez şi a devenit primul portughez câştigător al titlului mondial. 267 de zile în care lusitanul a adunat multe căzături şi nu mai puţin de zece clasări pe podium, ce au dus la apariţia unei presiuni din ce în ce mai mari pe umerii săi, deoarece Turul Franţei se apropia, iar Rui Costa risca să se prezinte acolo fără niciun succes. Până la urmă, rutierul lui Lampre-Merida a obţinut acea atât de importantă victorie în Turul Elveţiei, cursa sa preferată, şi a arătat că blestemul tricoului curcubeu nu îl afectează.

Cu progrese evidente la contratimp, datorită cărora a limitat pierderile în raport cu germanul Tony Martin, liderul ierarhiei generale de la startul competiţiei, portughezul în vârstă de 27 de ani şi-a făcut calculele în jurul ultimei etape, în care a pornit într-o acţiune de totul sau nimic, alături de alţi oameni interesaţi să dea lovitura în clasament şi să schimbe scenariul previzibil pe care cursa l-a urmat până atunci. Autor al unei evoluţii inteligente, Rui Costa şi-a făcut perfect calculele pe căţărarea finală şi şi-a păstrat suficientă energie pentru a da un atac ce s-a dovedit decisiv.

Astfel, deţinătorul titlului mondial nu doar că s-a impus la Saas-Fee, dar a şi triumfat la general, devenind primul ciclist care a câştigat de trei ori consecutiv Turul Elveţiei, cursă pe care mulţi o consideră a patra cea mai importantă din lume, după cele trei Mari Tururi. Cu un moral solid, dar şi cu o formă din ce în ce mai bună, Rui Costa se va pregăti acum pentru Turul Franţei, unde va avea ocazia, în premieră, să conducă o echipă şi să se implice în lupta pentru clasamentul general. Având în vedere cum a mers săptămâna trecută, nu este deloc exclus ca purtătorul tricoului curcubeu să termine între primii cinci.

Concluzii după Turul Elveţiei

Rui Costa a devenit primul rutier care a câştigat cursa de trei ori consecutiv şi a urcat pe locul al doilea într-un clasament al tuturor timpurilor, după italianul Pasquale Fornara, de patru ori învingător aici. Fără victorie până de la startul stagiunii, campionul mondial a întrerupt seria negativă în Turul Elveţiei, la fel ca Thor Hushovd, în 2011, şi a confirmat aşteptările puse în el de Lampre-Merida, atunci când aceasta l-a transferat la startul sezonului. Rui Costa nu este un rutier spectaculos, dar se remarcă prin felul în care abordează fiecare cursă, extrem de clinic şi cu o tactică mereu bine pusă la punct. Asta i-a adus tricoul curcubeu, în septembrie 2013, şi l-a transformat într-un om de urmărit luna viitoare, în Turul Franţei.

Peter Sagan a demonstrat că este şi anul acesta principalul favorit la câştigarea tricoului verde în Marea Buclă, acolo unde doar o accidentare l-ar putea împiedica să îşi adjudece tunica distinctivă. În Turul Elveţiei, slovacul în vârstă de 24 de ani a câştigat o etapă, a terminat alte cinci în top zece şi s-a impus în ierarhia pe puncte. Pe de altă parte, ciclistul echipei Cannondale a mai arătat că nu a scăpat de carenţele existente la nivel tactic, supraestimându-şi forţele/subestimându-şi adversarii în momente în care mai multă cumpătare i-ar fi putut aduce noi succese. Tocmai pentru a progresa la acest capitol, Sagan trebuie să schimbe echipa şi să ajungă pe mâinile unui director sportiv care să îl poată disciplina. Un motiv în plus pentru a semna cu Tinkoff-Saxo şi Bjarne Riis.

Tony Martin a susprins pe toată lumea cu evoluţia sa foarte bună şi a terminat pe locul patru, ratând o prezenţă pe podium pentru doar 23 de secunde. Germanul, o forţă la contratimp, a devenit un om de luat în seamă şi pe munţi, iar asta îi poate oferi mai multe opţiuni pentru viitor. Dacă Marile Tururi ies din discuţie, nu acelaşi lucru se poate spune despre cursele de o săptămână, ca Turul Elveţiei, Tirreno-Adriatico sau Paris-Nisa (pe care a şi câştigat-o, în 2011). Cu câteva kilograme în minus, un contratimp de cel puţin 20 de kilometri şi o echipă mult mai puternică (nu aşa cum a fost cazul în Elveţia), rutierul lui Omega Pharma-Quick Step poate ajunge să lupte constant pentru victorie sau pentru podium în prestigioasele competiţii pe etape din World Tour.

În interval de doar o lună, Italia a demonstrat că viitorul său sună bine în cursele pe etape. După ce Fabio Aru a terminat pe locul al treilea Il Giro, a venit rândul lui Davide Formolo să iasă în evidenţă, cu un solid loc şapte în Turul Elveţiei. Un ciclist care nu s-a remarcat prin multe victorii la amatori, ci mai degrabă prin evoluţiile constante, italianul în vârstă de doar 21 de ani a surprins la sezonul său de debut şi i-a făcut pe mulţi să afirme că nu are cum să nu câştige un Mare Tur în viitor, mai ales că probele de contratimp nu reprezintă o problemă pentru el. Dacă Peter Sagan va pleca de la Cannondale, Formolo se poate transforma într-unul dintre liderii echipei şi nu ar fi deloc exclus să fie un protagonist în Giro, în ciuda vârstei fragede.

Turul Elveţiei a reprezentat un test important pentru Andy Schleck, iar acesta nu l-a trecut, deşi începutul a fost promiţător, cu luxemburghezul sosind în pluton în primele etape şi făcând un contratimp individual rezonabil. Marile examene pentru ciclistul lui Trek Factory Racing au venit sâmbătă şi duminică, când s-a ajuns la altitudine, pe Verbier, respectiv Saas-Fee. Acesta nu a impresionat acolo, iar şansele sale de a prinde echipa pentru Turul Franţei sunt mici. Totuşi, cum Frank Schleck pare aproape de un start în Le Tour, este posibil ca Andy să fie luat acolo, însă e greu de crezut că poate lupta pentru mai mult decât o victorie de etapă dintr-o evadare.

Două echipe s-au remarcat prin agresivitatea arătată – IAM Cycling şi Belkin – iar asta le-a adus câte un loc pe podium. Gruparea elveţiană a fost motivată să onoreze invitaţia primită şi a făcut asta datorită lui Mathias Frank, care şi-a relansat pe deplin cariera aici şi s-a transformat într-un adevărat lider, oferindu-i lui IAM suficiente motive să spere la un Tur al Franţei foarte bun. De cealaltă parte, Belkin a încercat să fie cât mai vizibilă, astfel încât să atragă atenţia unor sponsori, şi a reuşit, Bauke Mollema fiind unul dintre cei mai ofensivi rutieri din cursă. Dacă va repeta această strategie şi în Marea Buclă, şansele echipei olandeze de a continua şi în sezonul viitor vor creşte considerabil.

Pe scurt

Nicholas Roche a câştigat Route du Sud, trecându-şi în palmares primul succes al carierei într-o cursă pe etape. În vârstă de 29 de ani, Roche a devenit doar al treilea irlandez care s-a impus în Route du Sud, după tatăl său, Stephen Roche (1985), şi vărul său, Daniel Martin (2011). Principal favorit la startul competiţiei, Alejandro Valverde a sosit pe locul al doilea, la 45 de secunde în urma învingătorului, în timp ce pe trei s-a clasat un alt rutier de la Tinkoff-Saxo, australianul Michael Rogers. Ambii ciclişti ai echipei ruse sunt aşteptaţi să îl însoţească pe Alberto Contador în Le Tour.

Philippe Gilbert a triumfat în Ster ZLM Toer (fostul Ster Elektrotoer), câştigând şi două etape pe parcurs. Belgianul de la BMC, care nu va participa în Turul Franţei, a ajuns la trei victorii în cursa de pe teren propriu, performanţă pe care nu a mai atins-o niciun alt rutier. Pe lângă clasamentul general, Gilbert şi-a mai adjudecat şi ierarhia pe puncte. Podiumul din Ster ZLM Toer a fost 100% belgian: Tim Wellens a terminat pe doi, la 12 secunde de învingător, în timp ce a treia treaptă i-a revenit lui Gianni Meersman.

Turul Sloveniei a fost o competiţie a premierelor: dacă Sonny Colbrelli şi Francesco Manuel Bongiorno şi-au trecut în palmares cel dintâi succes la profesionişti, Tiago Machado a obţinut prima victorie într-o cursă pe etape. Portughezul în vârstă de 28 de ani, venit la NetApp-Endura la începutul acestui sezon, i-a devansat pe rusul Ilnur Zakarin, învingătorul din Turul Azerbaidjanului, şi pe italianul Matteo Rabottini. De remarcat că în ultima etapă, câştigată de Elia Viviani, Eduard Grosu a terminat pe locul secund, înaintea australianului Michael Matthews.

Înaintea Campionatelor Naţionale, programate săptămâna viitoare, ierarhia victoriilor individuale este condusă de rutierul lui Lotto-Belisol, André Greipel, care a câştigat 11 curse. Germanul în vârstă de 31 de ani e urmat de Mark Cavendish şi Alexander Kristoff, ambii cu câte nouă succese. În clasamentul pe echipe, locul întâi este ocupat de Omega Pharma-Quick Step, care a adunat 39 de victorii. Pe locul al doilea e Giant-Shimano, cu 25 de succese, podiumul fiind completat de Orica-Green-Edge, aflată la borna 21.

Într-un interviu pentru Gazzetta dello Sport, Vincenzo Nibali a declarat că în 2015 va participa în Il Giro şi Le Tour. Va fi pentru a doua oară în cariera italianului de la Astana când acesta va concura în primele două Mari Tururi ale sezonului, după 2008; atunci, el s-a clasat pe 11 în Corsa Rosa şi pe 20 în Turul Franţei. Este de aşteptat ca Nibali să îl aibă alături pe compatriotul său, Fabio Aru, care a impresionat în Il Giro, terminând pe locul al treilea. Dorit de BMC şi Sky, acesta se află foarte aproape să îşi prelungească înţelegerea cu Astana.

Lista de start pentru Turul Franţei 2014

AG2R: Romain Bardet, Mikael Cherel, Samuel Dumoulin, Ben Gastauer, Blel Kadri, Sebastian Minard, Matteo Montaguti, Jean-Christophe Peraud, Christophe Riblon.

Astana: Andriy Grivko, Dmitriy Gruzdev, Jakob Fuglsang, Maxim Iglinskiy, Tanel Kangert, Vincenzo Nibali, Michele Scarponi, Alessandro Vanotti, Lieuwe Westra.

Belkin: Lars Boom, Stef Clement, Steven Kruijswijk, Tom Leezer, Bauke Mollema, Bram Tankink, Laurens ten Dam, Sep Vanmarcke, Maarten Wynants.

BMC: Darwin Atapuma, Marcus Burghardt, Amaël Moinard, Daniel Oss, Michael Schär, Peter Stetina, Greg Van Avermaet, Tejay van Garderen, Peter Velits.

Bretagne-Séché: Jean Marc Bideau, Anthony Delaplace, Brice Feillu, Romain Feillu, Armindo Fonseca, Arnaud Gerard, Florian Guillou, Benoit Jarrier, Florian Vachon.

Cannondale: Maciej Bodnar, Alessandro De Marchi, Ted King, Kristijan Koren, Marco Marcato, Jean-Marc Marino, Fabio Sabatini, Peter Sagan, Elia Viviani.

Cofidis: Nicolas Edet, Egoitz Garcia, Cyril Lemoine, Luis Angel Mate, Rudy Molard, Daniel Navarro, Adrien Petit, Julien Simon, Rein Taaramäe.

Europcar: Yukiya Arashiro, Bryan Coquard, Cyril Gautier, Yohann Gene, Alexandre Pichot, Perrig Quemeneur, Kevin Reza, Pierre Rolland, Thomas Voeckler.

FDJ: William Bonnet, Mickael Delage, Arnaud Démare, Arnold Jeannesson, Matthieu Ladagnous, Cedric Pineau, Thibaut Pinot, Jeremy Roy, Arthur Vichot.

Garmin-Sharp: Janier Acevedo, Jack Bauer, Alex Howes, Benjamin King, Sebastian Langeveld, Tom-Jelte Slagter, Andrew Talansky, Johan Vansummeren.

Giant-Shimano: Roy Curvers, Koen de Kort, John Degenkolb, Dries Devenyns, Tom Dumoulin, Cheng Ji, Marcel Kittel, Albert Timmer, Tom Veelers.

IAM Cycling: Sylvain Chavanel, Martin Elmiger, Mathias Frank, Heinrich Haussler, Reto Hollenstein, Roger Kluge, Jerome Pineau, Sebastien Reichenbach, Marcel Wyss.

Katusha: Vladimir Isaychev, Alexander Kristoff, Luca Paolini, Alexander Porsev, Joaquim Rodriguez, Egor Silin, Gatis Smukulis, Simon Spilak, Yuri Trofimov.

Lampre-Merida: Davide Cimolai, Rui Costa, Kristijan Durasek, Chris Horner, Sacha Modolo, Nelson Oliveira, Maximiliano Richeze, Jose Serpa, Rafael Valls.

Lotto-Belisol: Lars Bak, Bart De Clercq, Tony Gallopin, André Greipel, Adam Hansen, Greg Henderson, Jurgen Roelandts, Marcel Sieberg, Jurgen Van Den Broeck.

Movistar: Imanol Erviti, John Gadret, Jesus Herrada, Beñat Intxausti, Ion Izagirre, Ruben Plaza, Jose Joaquin Rojas, Alejandro Valverde, Giovanni Visconti.

NetApp-Endura: Jan Barta, David de la Cruz, Zakkari Dempster, Bartosz Huzarski, Leopold König, Tiago Machado, Jose Mendes, Andreas Schillinger, Paul Voss.

Omega Pharma-Quick Step: Jan Bakelants, Mark Cavendish, Michal Golas, Michal Kwiatkowski, Tony Martin, Alessandro Petacchi, Niki Terpstra, Mark Renshaw, Matteo Trentin.

Orica-GreenEdge: Michael Albasini, Simon Clarke, Luke Durbridge, Simon Gerrans, Mathew Hayman, Jens Keukeleire, Christian Meier, Svein Tuft, Simon Yates.

Sky: Bernhard Eisel, Chris Froome, Vasil Kiryienka, David Lopez, Mikel Nieve, Danny Pate, Richie Porte, Geraint Thomas, Xabier Zandio.

Tinkoff-Saxo: Daniele Bennati, Alberto Contador, Jesus Hernandez, Rafal Majka, Michael Mørkøv, Sergio Paulinho, Nicholas Roche, Michael Rogers, Matteo Tosatto.

Trek Factory Racing: Matthew Busche, Fabian Cancellara, Markel Irizar, Gregory Rast, Andy Schleck, Frank Schleck, Danny van Poppel, Jens Voigt, Haimar Zubeldia.

Traseul Turului Franţei 2014

Etapa l – Leeds – Harrogate (190,5 kilometri)

Le Tour 2014 Harrogate

Etapa a ll-a – York – Sheffield (201 kilometri)

Le Tour 2014 Sheffield

Etapa a lll-a – Cambridge – Londra (155 de kilometri)

Le Tour 2014 Londra

Etapa a lV-a – Le Touquet-Paris-Plage – Lille Metropole (163,5 kilometri)

Le Tour 2014 Lille

Etapa a V-a – Ypres – Arenberg Porte du Hainaut (155,5 kilometri)

Le Tour 2014 Arenberg Porte du Hainaut

Etapa a Vl-a – Arras – Reims (194 de kilometri)

Le Tour 2014 Reims

Etapa a Vll-a – Epernay – Nancy (234,5 kilometri)

Le Tour 2014 Nancy

Etapa a Vlll-a – Tomblaine – Gerardmer La Mauselaine (161 de kilometri)

Le Tour 2014 Gerardmer La Mauselaine

Etapa a lX-a – Gerardmer – Mulhouse (170 de kilometri)

Le Tour 2014 Mulhouse

Etapa a X-a – Mulhouse – La Planche des Belles Filles (161,5 kilometri)

Le Tour 2014 La Planche des Belles Filles

Etapa a Xl-a – Besançon – Oyonnax (187,5 kilometri)

Le Tour 2014 Oyonnax

Etapa a Xll-a – Bourg-en-Bresse – Saint-Etienne (185,5 kilometri)

Le Tour 2014 Saint-Etienne

Etapa a Xlll-a – Saint-Etienne – Chamrousse (197,5 kilometri)

Le Tour 2014 Chamrousse

Etapa a XlV-a – Grenoble – Risoul (177 de kilometri)

Le Tour 2014 Risoul

Etapa a XV-a – Tallard – Nimes (155 de kilometri)

Le Tour 2014 Nimes

Etapa a XVl-a – Carcassonne – Bagneres-de-Luchon (237,5 kilometri)

Le Tour 2014 Bagneres-de-Luchon

Etapa a XVll-a – Saint-Gaudens – Pla d’Adet (124,5 kilometri)

Le Tour 2014 Pla d'Adet

Etapa a XVlll-a – Pau – Hautacam (145,5 kilometri)

Le Tour 2014 Hautacam

Etapa a XlX-a – Maubourguet Pays du Val d’Adour – Bergerac (208,5 kilometri)

Le Tour 2014 Bergerac

Etapa a XX-a – Bergerac – Perigueux (54 de kilometri)

Le Tour 2014 Perigueux

Etapa a XXl-a – Evry – Paris (137,5 de kilometri)

Le Tour 2014 Paris

Navigare în articole