Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “iunie, 2014”

Alex Kirsch: “My eyes are on L’Avenir and Ponferrada”

Alex Kirsch

Just 22-year-old and riding for the Leopard Development Team since 2012, Alex Kirsch is turning out to be one of the best all-rounders in the U23 ranks, with solid results in the Classics, individual time trials, sprints, and even some stage races, like the prestigious Tour de Normandie and Le Triptyque des Monts et Châteaux. This season, he had 11 top-10 placings, the highlight being a podium he got in the prologue of his home race, the Tour de Luxembourg.

But how did he became fond of cycling? What are his goals for this season and what plans does he have for the future? You can read more about these in the first-ever interview of Alex Kirsch.

– Alex, how did you start cycling?

My dad has always been a cycling fan, traveling to watch the Tour de France. One day, the Tour de Luxembourg passed through my hometown. I saw the bunch passing and even got a bottle. After that I said to my father that I wanted to start cycling. 

– What do you recollect from your first years?

The first years were not so serious. In my amateur team we learned a lot about team spirit and they put importance on bike handling skills. In Luxembourg nobody puts pressure on you in opposite to other countries where you have to fight early on to get into the national team. We had all these experiences without stress and had a lot of fun during the years. 

– How important were for your progress the seasons spent with Leopard Development?

The Leopard project was an important step in my development. In 2012 I said to myself: “now you focus on cycling and see how far you get”. Maybe I was still physically not ready for that, because I suffered a lot the first part of the season. But I got through and just progressed steadily from that point on. A Continental team is really what you need to progress, because the step from amateur to World Tour level is just too big. 

– What are your strong points?

I think my strong points are that I’m very serious and hard working. I had a lot of setbacks with knee injuries and sickness in the early years, but I always kept going and tried to pursue my dream, although the results didn’t come so early. I work a lot on my weaknesses to prevent injuries and just try to be the best athlete I can. 

– And what do you feel you still need to improve?

I’m still young, so I feel like I can improve in every field. Physically I think I can make further steps in the next years. Mentally I improved already a lot, because I can manage the pressure better, but I still need to be more confident. For example, it still feels strange that people see me as one of the favourites of a race. 

– This season you’ve got strong results in one-day races and stage races, but not a win. What do you thing you missed?

It is true that this season I am very consistent. I’ve been on the podium four times and regularly in the top 10. I think the difference between winning and getting second or third is experience. I was not used to be in the game for the victory so I still make some mistakes like attacking too much or at the wrong time. But the more often you come into the situation to win, the more experience you get to make the right decision or taking risks in the good moment. Of course, you also need that tiny bit of luck, like always in sport. But as we say in sports: “Luck is when preparation meets opportunity”! 

– Is there a mental pressure on you to get that first win?

No, there is no mental pressure at all. Until now my whole season has been a surprise to myself. Third in the prologue of the Tour de Luxembourg or in the time trial in a famous race like Le Triptyque des Monts et Châteaux felt already like a personal victory. It is true that now I came close a lot of times. My goal for the second part of the season is to go for that win, but it is not an obsession. 

– What’s the result you’re most proud of so far in your career?

Without any doubt it is 3rd in the prologue of the Tour de Luxembourg. I remember going to watch that race when I was a child. I could hardly imagine starting there one day, not even thinking about being close to winning. It is a category 2.HC race and I beat a lot of big names from World Tour and Pro Continental teams. That makes me proud and motivates me a lot for the future! 

– What is your schedule for the rest of the season? 

I will line up for the Oberösterreich Rundfahrt and the National Championships. I hope I can keep my shape high for these races, before taking a good rest. After that, my eyes are on the Tour de l’Avenir, which starts with a prologue, and the World Championships. I will have a good build up for those races with the Czech Cycling Tour and the Tour d’Alsace.

– And what goals do you have for these races? 

My main goals are the Tour de l’Avenir and the World Championships. I really want to do well there. But until that, there are so many beautiful races and I want to take every opportunity I can get.

– Did you give a thought about turning pro next year?

Turning pro has always been a long time goal, but now things start to get more serious. I don’t want to spend too much energy on thinking about that. I mean I’m still very young, I just try to get as many results as I can and do my best in every race and hopefully I get rewarded with a pro contract at the end of the season.

Alex Kirsch: “Mă concentrez pe L’Avenir şi Mondiale”

Alex Kirsch

În vârstă de doar 22 de ani şi aflat alături de echipa Leopard Development din 2012, Alex Kirsch se dovedeşte a fi unul dintre cei mai buni all-rounderi ai categoriei sub 23 de ani, cu rezultate bune în clasice, contratimpuri, sprinturi şi chiar în unele curse pe etape, ca Turul Normandiei şi Le Triptyque des Monts et Châteaux, două curse foarte prestigioase. Sezonul acesta, a adunat deja 11 clasări în top zece, cel mai bun rezultat fiind locul trei ocupat pe teren propriu, în prologul Turului Luxemburgului.

Dar cum a ajuns să practice ciclismul? Care sunt obiectivele sale pentru acest sezon şi ce planuri are pentru viitor? Puteţi afla mai multe despre toate acestea în următorul interviu, primul pe care Alex Kirsch l-a acordat vreodată.

– Alex, cum ai început ciclismul?

Tatăl meu a fost întotdeauna un fan al ciclismului, călătorind pentru a urmări Turul Franţei. Într-o zi, Turul Luxemburgului a trecut prin oraşul meu, am văzut plutonul şi chiar am intrat în posesia unui bidon. Apoi, i-am spus tatălui meu că vreau să mă apuc de ciclism.

– Ce amintiri ai din primii ani?

Primele sezoane nu au fost foarte serioase. În echipa de amatori pentru care am concurat am învăţat multe despre spiritul de echipă, iar cei de acolo au pus accentul şi pe abilităţile tehnice. În Luxemburg, nimeni nu pune presiune pe tine, spre deosebire de celelalte ţări, unde trebuie să lupţi de devreme pentru a ajunge în echipa naţională. Am trecut prin toate aceste experienţe fără stres şi m-am simţit foarte bine în acei ani.

– Cât de importante au fost pentru progresul tău sezoanele petrecute alături de Leopard Development?

Proiectul Leopard a fost un pas important în evoluţia mea. În 2012 mi-am spus că trebuie să mă concentrez pe ciclism şi să văd cât de departe pot ajunge. Poate nu eram încă pregătit din punct de vedere fizic, pentru că am suferit mult în prima parte a sezonului, dar am trecut peste asta şi am progresat constant din acel moment. O echipă Continentală este ceea ce îţi trebuie pentru a evolua, deoarece pasul de la amatori la World Tour este prea mare.

– Care sunt atuurile tale?

Cred că punctele mele forte sunt seriozitatea şi faptul că muncesc din greu. Am avut multe probleme de sănătate şi accidentări la genunchi în primii ani, însă am continuat să merg mai departe şi să încerc să îmi ating visul, chiar dacă rezultatele nu au venit atât de devreme. Muncesc mult la punctele slabe pentru a preveni accidentările şi pentru a fi cel mai bun sportiv posibil.

– Ce simţi că mai trebuie să îmbunătăţeşti?

Sunt încă tânăr şi îmi dau seama că pot îmbunătăţi fiecare aspect. Din punct de vedere fizic, cred că mai pot face paşi în sezoanele viitoare. Am crescut deja mult la nivel mental, deoarece mă pot descurca mai bine sub presiune, dar încă trebuie să devin mai încrezător. Spre exemplu, mă simt ciudat atunci când oamenii mă consideră unul dintre favoriţi într-o cursă.

– Sezonul acesta ai avut rezultate bune în cursele de o zi şi în cele pe etape, dar nu ai obţinut o victorie. Ce crezi că ţi-a lipsit?

Este adevărat că în acest an sunt foarte constant, m-am clasat de patru ori pe podium şi de mai multe ori în top zece. Cred că diferenţa dintre a câştiga şi a termina pe doi sau pe trei e dată de experienţă. Nu am fost obişnuit să lupt pentru victorie, aşa că mai comit unele greşeli, cum ar fi să atac de prea multe ori sau la momentul inoportun. Însă cu cât te afli mai des în situaţia de a te impune, cu atât capeţi mai multă experienţă pentru a lua decizia bună sau pentru a-ţi asuma riscuri la momentul potrivit. Evident, ai nevoie şi de aceea bucăţică de noroc, cum e cazul mereu în sport. Însă, aşa cum spunem de obicei, “norocul vine atunci când pregătirea întâlneşte oportunitatea”.

– Există o anumită presiune la nivel mental pentru a obţine acel prim succes?

Nu, chiar deloc. Până acum am fost surprins de sezonul avut, iar locul al treilea din prologul Turului Luxemburgului sau din contratimpul individual al unei curse faimoase, precum Le Triptyque des Monts et Châteaux, au fost ca o victorie personală. Este adevărat că m-am aflat aproape de multe ori, iar obiectivul meu pentru a doua jumătate a sezonului este să încerc să obţin acel succes, dar asta nu va fi o obsesie.

– Care este cel mai important rezultat din cariera ta de până acum?

Fără îndoială, locul al treilea din prologul Turului Luxemburgului. Îmi amintesc cum mergeam să urmăresc cursa atunci când eram mic şi îmi era greu să îmi imaginez că voi concura acolo într-o bună zi, cu atât mai mult să mă gândesc că pot fi atât de aproape de un succes. Este o cursă 2.HC şi am devansat multe nume mari din echipe World Tour şi Pro Continentale. Asta mă face mândru şi mă motivează pentru viitor.

– Ce program ai pentru restul stagiunii?

Voi merge în Oberösterreich Rundfahrt şi apoi la Campionatele Naţionale. Sper să îmi pot păstra nivelul ridicat pentru aceste curse, înainte de a mă odihni. După aceea, mă voi concentra pe Tour de l’Avenir, care începe cu un prolog, şi pe Campionatele Mondiale. Mă voi pregăti pentru aceste curse în Turul Cehiei şi în Turul Alsaciei.

– Şi ce obiective ţi-ai fixat?

Principalele mele ţinte sunt Tour de l’Avenir şi Campionatele Mondiale. Îmi doresc mult să mă descurc bine acolo. Până atunci, sunt alte curse frumoase şi vreau să profit de fiecare oportunitate pe care o voi avea.

– Te-ai gândit dacă vei deveni profesionist anul viitor?

Acest lucru a fost întotdeauna un obiectiv pentru mine, iar lucrurile încep să devină tot mai serioase. Nu vreau să îmi consum prea multă energie gândindu-mă la asta. Sunt încă foarte tânăr, încerc să obţin cât mai multe rezultate şi să dau tot ce am mai bun în fiecare cursă. Sper ca toate acestea să îmi aducă un contract de profesionist la finalul sezonului.

Rutierul săptămânii

Andrew Talansky nu este o vedetă şi nici nu îl interesează să ajungă. În schimb, americanul în vârstă de 25 de ani e un rutier care munceşte mult, face sacrificii şi este concentrat mereu pe a deveni mai bun, astfel încât să transforme toate orele petrecute pe bicicletă în rezultate care să îi asigure un loc în istoria sportului. O astfel de victorie a fost cea obţinută în Criteriul Dauphiné, acolo unde a fost răsplătit pentru strategia extrem de curajoasă cu un succes uriaş, la care nimeni nu s-a aşteptat.

Aflat pe locul trei înainte de ultima etapă, ciclistul echipei Garmin-Sharp a riscat totul în ultima zi şi la final a fost victorios, ajutat şi de faptul că principalii doi favoriţi la tricoul galben, Chris Froome şi Alberto Contador, au fost încleştaţi într-o luptă surdă la un moment dat. Un rutier foarte bun pe munte, dar care impresionează şi la contratimp, Talansky se transformă într-unul dintre cei mai compleţi oameni de curse pe etape din pluton, în acelaşi timp fiind un exponent important al noii generaţii, despre care se vorbeşte de câţiva ani.

De altfel, Talansky şi-a făcut cunoscut potenţialul încă din 2010, când a devenit campion naţional la tineret şi a terminat pe locul secund Tour de l’Avenir, după columbianul Nairo Quintana. De atunci, ciclistul din Statele Unite a participat în trei Mari Tururi, a terminat două dintre acestea în top zece (Vuelta 2012 şi Le Tour 2013), iar acum este pregătit pentru un altul – Turul Franţei – acolo unde nu e exclus să ajungă să lupte pentru podium în ultima săptămână.

Andrew Talansky nu este o vedetă şi nici nu îl interesează să ajungă. În loc să îşi facă timp să sărbătorească succesul din Criteriul Dauphiné, a plecat imediat după încheierea cursei la Bergerac, pentru a inspecta traseul contratimpului individual din penultima etapă a Marii Bucle.

Concluzii după Criteriul Dauphiné

Cea de-a 66-a ediţie a Criteriului Dauphiné a fost nu doar cea mai bună cursă pe etape a sezonului, dar şi cea mai spectaculoasă din ultimii ani. Ultima repetiţie înaintea Turului Franţei pentru marii favoriţi la tricoul galben, competiţia din Hexagon a avut opt zile intense şi o desfăşurare nebună, învingătorul fiind cunoscut doar în ultima etapă, după răsturnări incredibile de situaţie şi un final care a sfidat orice logică. Criteriul Dauphiné, cu a sa ultimă etapă fabuloasă, a fost o competiţie de pus în ramă şi de păstrat pentru anii următori, când va îi va fi prezentată noii generaţii de fani şi rutieri tot aşa cum acum sunt arătate imaginile cu Fausto Coppi, Eddy Merckx sau Bernard Hinault.

Andrew Talansky, unul dintre cei mai promiţători tineri rutieri din pluton, a dat o lovitură incredibilă în etapa finală a competiţiei din Hexagon şi a obţinut cea mai mare victorie din carieră, furnizând o surpriză cum rar a fost văzută în ultimele sezoane. În vârstă de 25 de ani, ciclistul lui Garmin-Sharp a devenit cel mai tânăr învingător din ultimele două decenii în Criteriul Dauphiné şi a arătat că Statele Unite au un viitor frumos în acest sport şi sunt capabile să ofere în continuare pretendenţi la câştigarea unui Mare Tur. Pentru Talansky, cursa din Franţa a reprezentat o repetiţie mai mult decât reuşită înainte de Marea Buclă, acolo unde americanul va fi un outsider periculos, capabil de câteva surprize.

În acest moment, Alberto Contador este la un nivel similar celui din primăvara lui 2011, atunci când a câştigat Giro. Spaniolul a arătat o dispoziţie excelentă şi a fost protagonistul principal, fiind pregătit în permanenţă să îşi asume riscuri pentru a se asigura că îi va pune probleme lui Sky. Contador nu a câştigat Criteriul Dauphiné, una dintre puţinele curse importante ce nu se află în palmaresul său, dar a arătat că este pregătit de o luptă fantastică în iulie, când va încerca să câştige un Tur al Franţei ce riscă să se transforme într-o obsesie. Pe lângă forma sa foarte bună, rutierul lui Tinkoff-Saxo a impresionat şi prin faptul că a făcut totul de unul singur, fără ajutorul unei echipe. Cum lucrurile se vor schimba pentru Marea Buclă, este de aşteptat ca ibericul să devină şi mai periculos.

Chris Froome a părut că nu va avea dificultăţi în a bifa un nou triumf în Criteriul Dauphiné, dar lucrurile s-au schimbat după căzătura suferită în etapa de vineri, iar britanicul nu s-a mai ridicat la nivelul din primele zile şi a ratat ocazia de a repeta succesul din 2013. Dacă pentru Alberto Contador rezultatul din această cursă a reprezentat o excelentă injecţie de moral, pentru Froome va fi un element care îl va motiva enorm în Turul Franţei, rutierul echipei Sky fiind recunoscut pentru capacitatea sa de a se întări psihic după evoluţii nereuşite. Pe de altă parte, deţinătorul trofeului în Le Tour nu are cum să nu fie conştient că rivalul său e mult mai puternic acum, iar asta îl va obliga să se bazeze şi pe tactică peste o lună, nu doar pe forţa pură de care dispune.

Vincenzo Nibali a declarat că s-a simţit din ce în ce mai bine pe parcursul săptămânii precedente, dar impresia generală este că italianul nu se află decât la 70% din potenţial, situaţia sa fiind similară cu cea prin care a trecut Alberto Contador, în urmă cu un an. E de aşteptat ca rutierul Astanei să mai crească până la startul Turului Franţei, unde va miza pe o strategie extrem de agresivă, dar este greu de crezut că Nibali poate fi mai mult decât un pretendent la podium. Ceva nu a mers deloc bine în pregătirea “Rechinului”, iar dacă lucrurile nu au fost alarmante până acum, tocmai au devenit, deoarece Turul Franţei se apropie şi nu a mai rămas suficient timp pentru a atinge nivelul optim pentru această cursă.

Joe Dombrowski: “The plan is to start the Vuelta”

When I spoke with Joe Dombrowski, he was in the French Alps, at Isola 2000, where he was preparing for the Tour de Suisse, which starts today. A rider with a huge potential for the stage races, the young American isn’t bothered anymore by the knee problems that troubled him in the first months of the year and is confident his season will become better and better from now on. Then, if he will be injury-free and will reach a good level in August, Joe Dombrowski will start the Vuelta, where there’s a strong chance for him to be among the protagonists and show why everybody tipped him as a future Grand Tour winner since 2012, when he was first in the Girobio.

– Joe, how would you describe your season so far?

So far it has been a bit of a slow start really, because I had a knee injury in the spring, so my first real race was the Tour of California. I did that and it went well, and then I came back to Europe and I started Bayern Rundfahrt, but unfortunately I had a crash in stage two and I had to go to the hospital and got some stitches. I’ve really not done so many race days yet, but I’m working forward to the Tour de Suisse and I’m getting my rhythm, even though I’ve had a slow start.

– What are the differences between your first season as a pro and your second one?

The biggest difference is the familiarity. Last year I was moving to a new team, a different country and there is a lot of changes, while this year I already had an apartment set up in Nice and I felt a bit like home. I know the area, everything was more familiar and you know what are you getting yourself into, while in your first year you’re doing all those World Tour races, you’re in a new team, new environment, it’s a big step up in terms of the level of the riders you are competing against. There is also a big lifestyle change, especially for us, the Americans.

– What did you improve this season?

There’s been on and off the bike improvements. Off the bike there is a big life change, setting myself in Nice. On the bike, with the injury I had this spring, I wasn’t really able to train a lot, but in the winter I’ve did a lot of gym and tried to work on my overall strength which should give me a lot of power and resilience.

– How important was the Tour of California for your confidence?

I think it was really important, because I didn’t have weeks of real training for California, and it was a big goal for the team with our sponsor 21st Century Fox, it was a big objective for them from the start, behind the Tour de France they really wanted to win the Tour of California as well. I wanted to do a good ride and support Bradley Wiggins in the mountain stages, it was a big step after a rough start, and gave me the confidence I really needed for the other races.

– Do you feel any pressure for getting that first win?

Yes, a little bit. There’s not pressure from the team, as we have great riders who get the wins, but there’s some pressure from yourself to perform, because everybody is getting to this level, by being driven and competitive athletes, so I think we all want to do well. Once you step up to World Tour racing it becomes more of a job and is not like in the amateurs where we all raced for ourselves. For myself I’d like to get some results this year, maybe not in the big races where we may have a Froome or Wiggins, but in some of the smaller races where the young guys can get more opportunities. Something like the Tour of Austria, Tour de L’Ain, or Vuelta a Burgos.

– With what goals will you start the Tour de Suisse?

We are bringing Wiggins to Suisse and he’ll be our GC leader. They are still trying to figure out what will our Tour de France team is going to be and some of the guys from the Tour de Suisse will be looking for a Tour de France spot. As for me, I hope I can help Bradley in some of the mountain stages, and just be there. That way, I think you can still show yourself in some of the key moments of the race.

– Did you get to talk with the team about a possible start in the Vuelta?

Yes, we talked at the beginning of the season and the plan is to start the Vuelta at the end of the year, I will really love to do that race, especially now that I had such a slow start to the season. I think it will work really well because Vuelta is late in the year and sometimes it’s good to go in these races fresher.

– And with what thoughts will you go there?

I guess it will depend on who will be sent as the leader. If there will be only young guys, then maybe I will get the chance to ride for the GC there without too much pressure, just being at the front in the important moments. If we will have a big rider who is going to be our GC leader, then I will also be ok with supporting him in the mountains and maybe try to get a stage win. If I will do that, it will be great. To ride the Vuelta will also be important for my experience, as you learn and grow a lot in your first three-week race.

Joe Dombrowski: “Planul este să iau startul în Vuelta”

Când am vorbit cu Joe Dombrowski, se afla în Alpii Francezi, la Isola 2000, acolo unde se pregătea pentru Turul Elveţiei, care debutează astăzi. Un rutier cu un potenţial uriaş pentru cursele pe etape, tânărul american a scăpat de problemele la genunchi care i-au dat bătăi de cap în primele luni ale sezonului şi este încrezător că sezonul său poate deveni din ce în ce mai bun. Apoi, dacă va fi ferit de accidentări şi va atinge un nivel ridicat în august, Joe Dombrowski va lua startul în Vuelta, unde nu este deloc exclus să fie printre protagonişti şi să confirme astfel de ce mulţi l-au considerat un viitor câştigător de Mari Tururi încă din 2012, când s-a impus în Girobio.

– Joe, cum ai descrie sezonul avut până acum?

Am avut un start mai lent, deoarece în primăvară m-am confruntat cu acea accidentare la genunchi, aşa că prima mea cursă adevărată a fost Turul Californiei. M-am descurcat bine şi lucrurile au decurs ok, după care m-am întors în Europa şi am luat startul în Turul Bavariei, însă, din păcate, am căzut în etapa secundă şi am fost nevoit să merg la spital pentru nişte copci. Nu am prea multe zile de cursă, dar mă pregătesc pentru Turul Elveţiei şi îmi găsesc ritmul, chiar dacă startul de sezon a fost mai dificil.

– Care sunt diferenţele dintre primul şi al doilea tău sezon ca profesionist?

Cea mai mare diferenţă este reprezentată de nivelul de familiaritate. Anul trecut am ajuns la o echipă nouă, m-am mutat într-o altă ţară, iar asta a adus multe schimbări, în timp ce anul acesta aveam apartamentul deja pregătit la Nisa şi m-am simţit mai mult ca acasă. Cunosc zona şi ştiu la ce să mă aştept, spre deosebire de primul sezon, când participam în World Tour într-o echipă nouă, într-un mediu nou; a fost un pas uriaş în ceea ce priveşte cicliştii împotriva cărora am concurat. De asemenea, pentru noi, americanii, a fost vorba şi despre o schimbare importantă a stilului de viaţă.

– Ce îmbunătăţiri ai făcut în acest sezon?

Au fost îmbunătăţiri realizate atât pe bicicletă, cât şi în afara curselor, cum ar fi schimbarea majoră a stilului de viaţă, adusă de faptul că m-am instalat în Nisa. Pe bicicletă, din cauza accidentării pe care am suferit-o în primăvară, nu am putut să mă pregătesc aşa cum am vrut, dar în iarnă am tras din greu în sala de forţă, astfel încât să devin mai puternic şi să mă pot recupera mai bine.

– Cât de important a fost Turul Californiei pentru încrederea ta?

Cred că a fost foarte important, deoarece nu am avut săptămâni de antrenamente ca la carte înainte de cursă, care era un obiectiv important pentru echipă şi sponsorul nostru, 21st Century Fox, deoarece, pe lângă Turul Franţei, doreau să câştige şi această cursă. Eu am vrut să mă descurc bine şi să îl susţin pe Bradley Wiggins în etapele montane, iar acesta a fost un pas important după startul slab de sezon avut şi mi-a dat încrederea de care aveam nevoie pentru următoarele curse.

– Te afli sub o anumită presiune pentru a obţine primul succes la profesionişti?

Da, este ceva presiune, dar nu din partea echipei, deoarece avem ciclişti mari care pot obţine victorii, ci presiune pe tine însuşi pentru a obţine rezultate, în condiţiile în care toţi cei care ajung la acest nivel sunt motivaţi, competitivi şi îşi doresc să se descurce bine. Odată ce ai ajuns în World Tour, să fii ciclist devine mai mult o meserie, nu mai e la fel ca la amatori, acolo unde concuram doar pentru noi. Aş vrea să obţin câteva rezultate anul acesta, poate nu în cursele mari, unde i-am putea avea pe Froome sau Wiggins, dar în competiţiile de mai mică anvergură, ce le oferă oportunităţi tinerilor. Mă refer aici la curse ca Turul Austriei, Tour de L’Ain sau Vuelta a Burgos.

– Cu ce obiective vei lua startul în Turul Elveţiei?

Mergem cu Wiggins acolo şi el va fi liderul nostru pentru clasamentul general. Managementul în continuare încească să îşi dea seama pe cine va trimite în Turul Franţei, iar câţiva dintre rutierii prezenţi în Turul Elveţiei vor căuta să prindă echipa pentru Le Tour. În ceea ce mă priveşte, sper să îl ajut pe Bradley în munţi, să fiu prezent în frunte. Astfel, te poţi face remarcat în momentele-cheie ale cursei.

– Ai discutat cu echipa despre un posibil start în Vuelta?

Da, am vorbit la începutul sezonului, şi planul este să particip în Turul Spaniei. Mi-ar plăcea mult să concurez în acea cursă, mai ales că am avut un start mai lent de sezon. Cred că asta va conta, deoarece Vuelta apare pe finalul stagiunii şi uneori e mai bine să ajungi proaspăt la startul acestor curse.

– Şi cu ce gânduri vei merge acolo?

Totul va depinde de cine va fi liderul nostru. Dacă în echipă vor fi doar ciclişti tineri, atunci poate voi avea ocazia să lupt pentru clasamentul general fără presiune şi să mă aflu în faţă în momentele importante. În cazul în care vom avea un rutier important care va fi liderul pentru general, atunci nu aş avea probleme în a-l susţine pe munţi şi a încerca să obţin o victorie de etapă. Dacă aş reuşi asta, ar fi extraordinar. Să particip în Turul Spaniei ar fi important şi pentru a câştiga experienţă, deoarece înveţi şi progresezi mult în prima ta cursă de trei săptămâni.

Turul Elveţiei 2014

Turul Elvetiei 2014

Ultima cursă de World Tour programată înainte de Turul Franţei, Turul Elveţiei nu adună la start cele mai mari nume, dar se anunţă a fi o competiţie extrem de spectaculoasă, deoarece mulţi rutieri din noua generaţie şi-au anunţat prezenţa şi sunt dornici să obţină un rezultat bun. În plus, traseul e extrem de ofertant şi promite să ofere oportunităţi tuturor tipurilor de ciclişti. Competiţia va începe la Bellinzona, cu un contratimp individual în lungime de 9,4 kilometri, ce are o ascensiune plasată în a doua jumătate; nu doar aceea (2,5 kilometri, pantă medie 7%) va fi importantă, ci şi coborârea, pe care se pot câştiga sau pierde secunde serioase.

Ziua secundă va veni cu patru căţărări repertoriate, însă acestea nu vor avea niciun impact asupra clasamentului general, deoarece vin departe de final, şi tot ce vor face va fi să subţieze plutonul şi să asigure un final la sprint dintr-un grup redus. Etapa următoare se va termina în căţărare, dar va fi perfectă pentru o evadare, deoarece e de munte mediu, fără prea mari dificultăţi, în timp ce runda a patra le va da o şansă sprinterilor prezenţi aici, cu menţiunea că va fi un sprint atipic, pentru că drumul urcă pe final. Tot sprinterii vor fi în prim-plan şi o zi mai târziu, la Buren, acolo unde îşi vor încheia socotelile cu cea de-a 78-a ediţie a Turului Elveţiei.

Etapa a şasea va aduce o nouă oportunitate pentru atacanţi, însă nu ar fi deloc exclus ca unele echipe să controleze evadarea şi acţiunile care vor fi iniţiate pe ultima ascensiune a zilei, cu ceva mai mult de 12 kilometri înainte de sosire, astfel încât să se ajungă la pluton, iar victoria să fie decisă din nou pe final. Apoi, ultimele trei zile vor aduce şi cele mai interesante bătălii pentru tricoul galben. Mai întâi, favoriţii vor lupta într-un contratimp individual valonat, în lungime de 24,7 kilometri, care va avea loc în jurul oraşului Worb, aflat pentru prima dată pe harta cursei.

Etapa a opta îi va duce pe rutieri pe Verbier, acolo unde se va ajunge pentru a şasea oară în ultimii 14 ani. Verbier are zece kilometri lungime, cei mai dificili fiind primii opt, care au o pantă medie de 7,2%. Atacurile trebuie să apară acolo, deoarece penultimul kilometru este în coborâre, înainte ca drumul să înceapă să urce din nou, la o pantă medie de 6,6%. Etapa finală va fi şi cea mai dură de la această ediţie, cu patru ascensiuni repertoriate: Veysonnaz, St.Martin, Eischoll şi Saas-Fee. Ultima căţărare are 21 de kilometri lungime şi o pantă maximă ce ajunge la aproape 10%, în două rânduri. Pe Saas-Fee sunt şanse să se realizeze diferenţe mari, iar ecarturile din zilele anterioare să fie recuperate cu uşurinţă.

Favoriţii

Rui Costa încă nu a obţinut o victorie în 2014, dar este încrezător că se va impune în Turul Elveţiei şi va deveni primul rutier cu trei succese consecutive aici. Recent, portughezul a declarat că se află în cea mai bună formă a sezonului, însă rămâne de văzut dacă asta va fi suficient pentru a câştiga cursa, mai ales că traseul este mult mai dificil decât la ediţiile precedente. Pentru campionul mondial, un succes în cursa din Ţara Cantoanelor va conta mult nu doar pentru a sparge gheaţa în tricoul curcubeu, dar şi pentru a avea un moral ridicat la startul Turului Franţei, acolo unde va ţinti clasamentul general, pentru prima oară în carieră.

Învingător în 2008, Roman Kreuziger speră să reediteze acel succes, mai ales că aceasta va fi ultima sa ocazie să o conducă pe Tinkoff-Saxo în prima jumătate de sezon, urmând ca apoi să redevină “locotenentul” lui Alberto Contador. Deşi se află într-o formă bună, Kreuziger are un handicap important în această cursă – echipa slabă – ce îl poate trăda în momentele-cheie. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Bradley Wiggins, care se va baza pe oameni ca Joe Dombrowski, Dario Cataldo, Peter Kennaugh sau Philip Deignan. Britanicul va fi motivat să demonstreze că merită să meargă în Turul Franţei, însă problema sa o reprezintă căţărările, teren unde e mult sub adversarii săi, neavând explozia necesară pentru a răspunde atacurilor. De asemenea, rămâne de văzut dacă Wiggins va fi liderul lui Sky, în condiţiile în care columbianul Sergio Haneo va reveni în curse după o pauză de câteva luni şi îi este net superior pe munţi.

Olandezul Bauke Mollema, ocupantul locului secund la ediţia precedentă, va fi un alt om de luat în seamă, mai ales că se prezintă la start după un cantonament montan şi va fi susţinut de Steven Kruijswijk, care a participat recent în Giro. Tot de acolo vine şi Cadel Evans, însă este greu de crezut că australianul poate spera la mai mult de un top cinci, chiar şi podiumul părând un obiectiv îndrăzneţ. Dacă fostul campion mondial va pune punct primei jumătăţi de an cu această ocazie, fraţii Schleck vor căuta să îşi relanseze sezonul şi să arate că merită să facă parte din echipa pe care Trek Factory Racing o va trimite în Marea Buclă. Deşi nu vor fi favoriţi, cei doi vor fi printre cei mai urmăriţi ciclişti.

Nu mai puţin de 16 rutieri elveţieni vor fi în cursă, iar speranţele gazdelor vor sta în Mathias Frank, autor al unui sezon foarte bun, de-a lungul căruia a obţinut un succes şi trei clasări în top cinci la general: Criteriul Internaţional, Turul Romandiei şi Turul Bavariei. Anul trecut, actualul ciclist al lui IAM a venit pe cinci, iar dacă va avea forma arătată în ultimele săptămâni, poate obţine un rezultat similar şi acum. Alţi rutieri ce ar mai putea avea un cuvânt important de spus sunt Warren Barguil, Lawson Craddock, Rohan Dennis, Domenico Pozzovivo sau Thibaut Pinot.

În Turul Elveţiei, şi sprinturile vor fi foarte interesante, deoarece mulţi dintre actorii principali vor merge în Turul Franţei, peste mai puţin de o lună. Cu victorii în precedentele două curse pe etape în care a participat, Mark Cavendish va căuta să obţină măcar un succes aici, însă misiunea sa va fi dificilă, chiar dacă din echipa lui Omega Pharma-Quick Step nu vor lipsi Tom Boonen, Matteo Trentin şi Mark Renshaw. Peter Sagan, John Degenkolb, Alexander Kristoff şi Sacha Modolo vor fi principalii adversari ai britanicului, toţi fiind conştienţi că o victorie aici contează mult pentru moralul pe care îl vor avea în Le Tour.

Date statistice

– Italianul Pasquale Fornara deţine recordul de victorii la general, patru, obţinute între 1952 şi 1958

– Fornara e şi ciclistul cu cele cu cele mai multe zile petrecute în tricoul de lider al ierarhiei generale, 18

– Clasamentul naţiunilor este condus de Elveţia, care a adunat 23 de succese

– Doar patru ciclişti din afara Europei s-au impus până acum: Phil Anderson (Australia), Andy Hampsten (S.U.A.), Alexandre Vinokourov (Kazahstan) şi Levi Leipheimer (S.U.A.)

– Ultimul purtător de tricou curcubeu care şi-a adjudecat cursa e olandezul Hennie Kuiper, în 1976

– Elveţienii Hugo Koblet şi Ferdi Kubler se află pe primul loc în ierarhia etapelor câştigate, cu câte 11 victorii

– Zurich este oraşul care a figurat de cele mai multe ori pe harta cursei

– În afară de Elveţia, o singură ţară a mai monopolizat podiumul – Italia – la ediţia din 1954

– Belgianul Daniel Willems deţine recordul pentru cele mai multe etape câştigate la aceeaşi ediţie, şase, în 1980

– În 1941, Josef Wagner şi Werner Buchwalder au încheiat în acelaşi timp, victoria revenindu-i primului

– Cea mai mare diferenţă a fost înregistrată în 1947, când Gino Bartali l-a învins pe Giulio Bresci pentru 21 de minute şi 16 secunde

– 1991 este anul în care a avut loc cea mai lungă ediţie, 1921 de kilometri; cea mai scurtă ediţie s-a desfăşurat în 1941, doar 606 kilometri

Who is Greg Daniel?

Greg Daniel

Greg Daniel announced his presence on cycling’s big stage in the fourth stage of the Tour of California, which he finished in second place, after an escape that fooled the peloton. The native of Colorado – who is in his second U23 season – races for Bissell Development, a team that sent many riders in World Tour over the past seasons. Daniel – just 19-years-old – hopes to also make this step in the future, but until this happens he focuses on his next races and making himself noticed. At the moment, he hasn’t any races on his schedule, so I took advantage of this break and talked with the young American about his first years in cycling, his season so far, and future goals.

– Greg, you started in triathlon, but switched to cycling at the age of 13. Why was that?

I started cycling to follow in my uncle’s footsteps and to hopefully do the Kona Ironman. There was just one issue. I couldn’t swim. I enjoyed running and riding but when it came to swimming, I sank like a rock so I decided to stick with cycling. I did my first race not knowing what to expect and I won, and couldn’t stop winning, winning my first 3 races I did.

– How were your first years?

They were really enjoyable! I spent my first two years racing on a local team which concentrated on getting inner city underprivileged kids on bikes to get them out of the harsh neighborhoods they were growing up in. It was nice to race for a team and also give back to my hometown city by helping these families get out of their rough neighborhoods. When I was 16, USA Cycling invited me to go to Europe for the first time to race over there. I was ecstatic! I knew that all the big races are in Europe and USA Cycling gave me the chance to experience these races at such an early age. Without USA Cycling’s help, I would never be where I am today.

– You had good results on the road, but also in the ITT. Do you know what road would you like to follow as a pro? Or is it too early to figure it out?

I think it’s a bit too early to tell. I still have a few years to develop so I am keeping my options open. I’m just concentrating on being the best racer I can be at the moment and then letting the other disciplines develop on their own. I’d like to develop into more of a GC rider but to be honest, there is nothing like going in the breakaway. Makes the race more interesting.

– How did you end up riding for Bissell?

I knew Axel Merckx had a great program and he has sent more riders to the pro tour than any other team so that is the team to be on. In my mind, there is no better development team. Axel is a great guy and know what it takes to be a pro tour rider because he was there. His experience and expertise is priceless. I’ve learned so much over the past year and a half I’ve been racing with the team, and I can already notice a difference in how I race. He’s the reason why this program has been so successful.

– After a couple of promising results as a Junior, you won a race last year in Europe, in the Arden Challenge. How was that day?

That day was really surprising to me. I just came back from my appendicitis so I wasn’t expecting a result at that race. However, I just felt really good that day and felt that I may as well go for it. No sense it not trying because then you never know what could’ve happened. I could hardly believe I won that day, and to win solo was just surreal. But I would not have been able to do it without the help of the riders and staff of USA Cycling! They were behind me the entire way and I will never take the support they continue to give me for granted.

– You surprised a lot of people with your second place in stage four of the Tour of California. What did that result meant for you?

It meant so much to me. I could hardly believe it! This was a race I only dreamed of competing in, and to not only compete but to get second on a stage was fantastic! I honestly didn’t think the breakaway was going to make it so it took awhile to sink in. Obviously it was a bit bittersweet because that first place was just so close but I’m happy with second. Getting second only motivates me even more to get that win I’ve been dreaming of.

– I know you like Paris-Roubaix and this year you got the chance to race there. How was the whole experience?

To be honest, I was a bit nervous at the start. I’ve never raced on cobbles before, except for at flanders but I didn’t finish due to an illness. I really wanted to give my 100% at the race though so I made sure to get in the break to hopefully help out our team leaders later in the race. Sadly, back to back mechanicals forced me out of the break. That’s racing sometimes and Paris Roubaix is a race where you can’t afford to have any bad luck. The race was so much fun though and such a great learning experience.

– Will you come back as a pro?

I sure hope so. It’s Paris Roubaix and it has a beautiful history. I had so much fun racing it and what I learned in those 4.5 hours of racing is priceless.

– What are the differences between racing in Europe and racing in the US?

One big difference is the road size. In the US, the roads are so wide that position isn’t necessarily hard to get. When in Europe the roads are so small, you need to be more aggressive to stay up there. Luckily, since the roads are small, you don’t get swarmed often so if you’re at the front, you stay at the front. If you’re in the US at the front, you can easily get swarmed by the peloton and if you’re not careful, you’ll find yourself at the back in no time. Besides that, it depends on the race. I noticed that big races like the Tour of California are very organized, while in many U23 races, since the teams don’t have as many riders, it’s more hectic. I think it’s important though to get both European and US racing under your belt because they both offer vital lessons in racing, and the only reason I was able to get a taste for both European and American racing is through the continued support of USA Cycling which sends young Americans over there for that very reason, to develop the future of American cycling.

– I know that the National Championships are next. With what goals will you go there?

I would like to win the time trial. Time trials are a true test of fitness and strength so those are always my favorite. The road race is sometimes difficult to call because it can be a bit hectic but I think Bissell will have a good chance at keeping both the national titles.

– What’s your schedule for the second half of the season?

I’m not sure yet. It depends a lot on invites Bissell gets. I’d like to do Cascade, Tour of Utah and Colorado, and hopefully Worlds, but it all depends on who’s going well at certain times of the year and if Bissell even gets invited to Colorado. Colorado is my hometown race though so if I were to do that race, I’d be really motivated for a good result there. It’s not often I get to do races in my home state, let alone my home country.

– And what expectations do you have from these races?

It’s hard to say. Bissell will have some good riders for the GC but I’d like to give it a go and go for a stage win. We have some great riders though on the team so I will also try to help their chances as well to get a good overall results or maybe help lead out some of our sprinters on the flatter stages. And I’d like to do the TT at worlds and see if I can get a good result there. The World’s road race will be a good course for me but the USA has a lot of strong riders this year so if someone is looking like they have a good shot at winning or getting a podium, I will gladly try my best to help them.

Cine este Greg Daniel?

Greg Daniel

Greg Daniel şi-a anunţat prezenţa pe scena mare a ciclismului odată cu etapa a patra din Turul Californiei, pe care a terminat-o pe locul secund, după o evadare ce a păcălit plutonul. Aflat în al doilea sezon la tineret, ciclistul originar din Colorado concurează pentru Bissell Development, echipă care în ultimele sezoane a trimis mulţi rutieri în World Tour. Daniel, în vârstă de 19 de ani, speră să facă şi el acest pas în viitor, însă până atunci se concentrează asupra curselor din 2014 şi speră să se facă în continuare remarcat. Cum momentan nu are nimic în calendar, am profitat de ocazie pentru a vorbi cu tânărul rutier american despre primii săi ani în ciclism, sezonul avut până acum şi viitoarele obiective.

– Greg, ai început în triatlon, dar la vârsta de 13 ani te-ai reorientat spre ciclism. De ce ai făcut asta?

M-am apucat de ciclism pentru a călca pe urmele unchiului meu, cu speranţa că voi participa la Triatlonul Kuna, însă a apărut o problemă: nu puteam să înot. Îmi plăcea să alerg şi să merg pe bicicletă, dar atunci când trebuia să înot, mă scufundam ca un bolovan. Aşa că am decis să rămân la ciclism. Am participat în prima mea cursă fără să ştiu la ce să mă aştept, m-am impus şi nu m-am putut opri din a câştiga, obţinând trei victorii la rând.

– Cum au fost primii tăi ani?

Mi-au plăcut mult! Mi-am petrecut primele două sezoane alături de o echipă locală, care se concentra pe a le oferi o şansă copiiilor defavorizaţi din oraş, astfel încât să îi scoată din cartierele dure în care trăiau. A fost frumos să concurez pentru o echipă, şi în acelaşi timp, să îi dau ceva înapoi oraşului, ajutând acele familii să scape din cartierele cu probleme în care locuiau. Apoi, la vârsta de 6 ani, Federaţia de Ciclism din Statele Unite m-a invitat în Europa pentru prima mea cursă acolo. Am fost în culmea fericirii! Ştiam că toate cursele mari se desfăşoară în Europa, iar Federaţia noastră mi-a oferit şansa să trăiesc pe viu aceste curse la o vârstă fragedă. Fără ajutorul celor de acolo, nu aş fi ajuns unde mă aflu astăzi.

– Ai avut rezultate bune atât pe şosea, cât şi la contratimp. Ai idee ce drum vrei să urmezi?

Cred că este prea devreme pentru a mă pronunţa. Mai am la dispoziţie câţiva ani în care pot progresa şi vreau să păstrez cât mai multe opţiuni. Mă concentrez pe a deveni cât mai bun, după care voi lăsa restul disciplinelor să se dezvolte de la sine. Aş vrea să mă transform într-un rutier de clasament general, însă trebuie să recunosc că nimic nu se compară cu a merge într-o evadare, deoarece aceasta face cursa mult mai interesantă.

– Cum ai ajuns să concurezi pentru Bissell?

Ştiam că Axel Merckx derulează un program extraordinar şi că a trimis în World Tour mai mulţi ciclişti decât orice altă grupare, aşa că asta era echipa de ales. Din punctul meu de vedere, nu există o echipă mai bună în care poţi creşte. Axel este o persoană extraordinară şi ştie de ce ai nevoie pentru a deveni rutier profesionist, deoarece el a fost unul. Experienţa şi sfaturile sale sunt de nepreţuit. Am învăţat enorm în ultimul sezon şi jumătate, de când sunt aici, şi deja pot să observ o diferenţă în felul cum concurez. El e motivul pentru care programul are atât de mult succes.

– După câteva rezultate promiţătoare ca junior, ai câştigat anul trecut o cursă în Europa, mai exact, o etapă din Arden Challenge.

Acea zi a fost cu adevărat surprinzătoare pentru mine. Tocmai revenisem după o operaţie de apendicită şi nu mă aşteptam la vreun rezultat în acea cursă. Totuşi, m-am simţit foarte bine atunci şi mi-am spus că merită să încerc ceva. Nu avea sens să renunţ la această oportunitate, deoarece apoi nu aveai de unde să afli ce s-ar fi putut întâmpla. Cu greu mi-a venit să cred că m-am impus în acea zi. Să câştig în solitar a fost incredibil, însă nu aş fi putut face asta fără ajutorul cicliştilor şi staff-ului american. M-au susţinut în permanenţă şi nu voi lua niciodată ajutorul pe care vor continua să mi-l dea ca pe ceva ce merit în mod automat.

– I-ai surprins pe mulţi cu locul secund din etapa a patra a Turului Californiei. Ce a însemnat acel rezultat pentru tine?

A însemnat enorm, pur şi simplu nu mi-a venit să cred. Era vorba despre o cursă în care doar visasem să particip, aşa că să obţin un loc doi a fost ceva fantastic. Sincer să fiu, nu mă aşteptam ca evadarea să reuşească şi am avut nevoie de timp pentru a realiza ce s-a întâmplat. Evident, a fost un moment dulce-amar, deoarece am fost atât de aproape de victorie, însă, până la urmă, am fost mulţumit de locul secund. Acel rezultat m-a motivat mai mult să obţin succesul la care visez.

– Ştiu că îţi place Paris-Roubaix, iar anul acesta ai avut ocazia să participi acolo. Cum a fost întreaga experienţă?

Trebuie să recunosc, am fost puţin tensionat la start. Nu mai concurasem până atunci pe pavate, cu excepţia Turului Flandrei, acolo unde am abandonat din cauza unor probleme de sănătate. Am vrut să dau totul, aşa că m-am asigurat că voi merge în evadare, pentru a-i ajuta pe liderii echipei mai târziu. Din păcate, două probleme mecanice la rând m-au obligat să părăsesc acel grup de frunte. Aşa sunt cursele, iar Paris-Roubaix este o cursă în care nu îţi poţi permite să ai ghinion. Cursa a fost distractivă şi a reprezentat o excelentă oportunitate de a câştiga experienţă.

– Ai de gând să te întorci acolo şi ca profesionist?

Da, sper să se întâmple asta. E Paris-Roubaix şi are o istorie minunată. M-am simţit foarte bine acolo şi ce am învăţat în acele patru ore şi jumătate este de nepreţuit.

– Care sunt diferenţele între cursele din Europa şi cele din Statele Unite?

O mare diferenţă e reprezentată de lăţimea drumurilor. În Statele Unite, şoselele sunt foarte largi, astfel încât nu este deloc dificil să te poziţionezi. În Europa, drumurile sunt mult mai înguste şi trebuie să fii mult mai agresiv pentru a sta în faţă. Din fericire, cum drumurile sunt înguste, nu eşti înghiţit de ceilalţi, aşa că dacă te afli în frunte, rămâi acolo. Când eşti în Statele Unite, plutonul te poate înghiţi cu uşurinţă, iar dacă nu eşti atent, te poţi trezi dintr-o dată în coada grupului. De asemenea, totul diferă de la cursă la cursă. Am observat că există o foarte bună organizare în cursele mari, cum e Turul Californiei, în timp ce în multe dintre cursele de tineret, în care echipele nu vin acolo cu mulţi ciclişti, lucrurile sunt mult mai agitate. Cred că e important să concurezi atât în Europa, cât şi în Statele Unite, deoarece îţi oferă lecţii vitale în materie de curse, şi motivul pentru care am putut să mă bucur de cursele de pe ambele continente a fost susţinerea oferită de Federaţia de Ciclism din Statele Unite, care îi trimite pe tinerii americani acolo tocmai pentru asta, ca să dezvolte ciclismul din ţara noastră.

– Ştiu că vor urma Campionatele Naţionale pentru tine. Cu ce obiective te vei prezenta acolo?

Mi-ar plăcea să câştig contratimpul individual. Contratimpul este un adevărat test de rezistenţă şi forţă, aşa că întotdeauna mi-a plăcut mult. Cursa pe şosea e tot timpul dificil de citit, pentru că mereu este nebunie acolo, dar cred că Bissell are o şansă bună să îşi păstreze ambele titluri naţionale.

– Care este programul tău pentru a doua jumătate a sezonului?

Încă nu sunt sigur, va depinde mult de invitaţiile pe care le va primi Bissell. Mi-ar plăcea să merg în Cascade Classic, Turul Utah, Turul Colorado şi Campionatele Mondiale, dar totul va depinde de forma arătată de rutieri la momentul respectiv şi de Bissell, dacă va fi invitată în Colorado. Turul Colorado e cursa mea de casă, iar dacă voi participa acolo, voi fi foarte motivat să obţin un rezultat bun. Nu mă întâlnesc des cu oportunitatea de a concura în statul din care provin sau în ţara mea natală.

– Cu ce aşteptări vei aborda aceste curse?

E dificil de spus. Bissell va avea câţiva ciclişti puternici pentru clasamentul general, însă mi-ar plăcea să încerc să obţin o victorie de etapă. Avem rutieri buni în echipă, aşa că voi încerca şi să îi ajut să se claseze bine la general, dar nu numai pe ei, ci şi pe sprinteri, în etapele de plat. De asemenea, îmi doresc să particip la contratimpul individual de la Mondiale şi să văd dacă pot obţine un rezultat important acolo. Cursa pe şosea de la Campionatele Mondiale propune un traseu ce mi se potriveşte, însă echipa Statelor Unite are mulţi ciclişti puternici anul acesta, iar dacă vreunul dintre ei are o şansă importantă la victorie sau la podium, mă voi pune cu plăcere în slujba echipei.

Rutierul săptămânii

Matti Breschel este un ciclist de care ghinionul s-a lipit incredibil în ultimii trei ani şi parcă nu a mai vrut să plece. Unul dintre cei mai pormiţători oameni de clasice la un moment dat, dublu medaliat la Campionatele Mondiale, danezul s-a confruntat cu multe accidentări exact atunci când era aşteptat să facă un nou pas înainte şi să îşi confirme talentul ce a fost vizibil încă din perioada petrecută la tineret. Una dintre accidentări, poate cea mai ciudată întâlnită vreodată în ciclism, a venit la finalul Turului Omanului, atunci când Breschel se îndrepta către hotel, cu o viteză de 70 km/h, şi a fost lovit de o saltea zburătoarea, care l-a trimis la pământ.

Acel incident l-a obligat să stea în afara curselor până la începutul lunii aprilie, iar când a revenit, a avut parte de o nouă accidentare, de această dată în Turul Flandrei. Din această cauză, scandinavul a mai petrecut o lună pe tuşă, întorcându-se doar în Cele Patru Zile de la Dunkerque, acolo unde a abandonat în chiar ultima zi. În iunie, Matti Breschel şi-a făcut revenirea în curse în Turul Luxemburgului, iar nimeni din staff-ul lui Tinkoff-Saxo nu avea aşteptări din partea lui, însă rutierul în vârstă de 29 de ani a surprins pe toată lumea cu evoluţia sa şi a mers la un nivel foarte ridicat, profitând poate de ultima oportunitate a carierei pentru a arăta că nu este terminat.

În Luxemburg, Breschel a câştigat cele mai dificile două runde, a terminat pe locul secund o alta şi şi-a adjudecat clasamentul general, bifând primul succes al carierei într-o cursă pe etape. Astfel, el a devenit doar al treilea rutier danez din istorie care s-a impus în Turul Luxemburgului, după Sören Lilholt, în 1987, şi Jørgen Bo Petersen, în 2001. Pe lângă victoriile obţinute în Marele Ducat, vice-campionul mondial de la Geelong a intrat şi în atenţia lui Bjarne Riis pentru un loc în echipa ce va fi trimisă în Turul Franţei. Dacă va impresiona şi în Turul Elveţiei, care va debuta sâmbătă, atunci Matti Breschel se poate gândi deja la a doua participare din carieră în Le Tour.

Post Navigation