Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “Noiembrie, 2013”

Il Giro 2014: 8 pentru 3 locuri

Giro 2014 Wild Cards

Odată cu desfiinţarea lui Euskaltel şi Vacansoleil, în World Tour vor fi 18 echipe, celor 17 rămase urmând să li se alăture Europcar, care a aplicat pentru o licenţă. În aceste condiţii, fiecare Mare Tur va pune la bătaie patru wild card-uri pentru 2014. Când vine vorba despre Turul Italiei, se cunoaşte deja o echipă Pro Continentală care se va afla la startul din Belfast: este vorba despre Androni Giocattoli-Venezuela, formaţie clasată pe locul secund în ierarhia finală a Campionatului Naţional, după Lampre. Cum aceasta se află în primul eşalon valoric, Androni a primit automat o invitaţie, ceea ce înseamnă că au mai rămas trei locuri disponibile.

Miercuri, RCS Sport a anunţat echipele care vor fi luate în calcul pentru a participa la ediţia cu numărul 97 a Il Giro: Bardiani Valvole, Caja Rural, Colombia, IAM, MTN-Qhubeka, NetApp-Endura, Novo Nordisk şi UnitedHealthcare. Care sunt şansele acestora să primească un wild card?

Bardiani Valvole – deşi l-a pierdut pe Sacha Modolo (plecat la Lampre), gruparea lui Roberto Reverberi nu are cum să rateze Turul Italiei, pentru simplul fapt că este o echipă italiană. În plus, Bardiani nu a avut niciun scandal de dopaj recent şi poate trimite în cursă rutieri cu mult potenţial, în ciuda vârstei fragede: Francesco Manuel Bongiorno, Enrico Battaglin sau Sonny Colbrelli, la care se adaugă Stefano Pirazzi, cel mai bun căţărător al ediţiei din 2013.

Caja Rural – în mod normal, echipa spaniolă se va concentra pe calendarul intern şi anul viitor, obiectivul principal fiind o noua prezenţă în Vuelta. Asta nu înseamnă că formaţia manageriată de Jose Manuel Hernandez nu are un lot competitiv, care cu siguranţă ar face spectacol în Corsa Rosa (Caja Rural este versiunea spaniolă a lui Androni Giocattoli), printre rutierii pe care i-ar putea alinia la start numărându-se Angel Madrazo, David Arroyo (ocupantul locului al doilea în 2010), Francesco Lasca, Davide Vigano sau Amets Txurruka.

Colombia – aşteptările mari pe care organizatorii le-au avut de la gruparea sud-americană nu au fost confirmate în primăvară, atunci când rutierii lui Claudio Corti s-au remarcat doar prin câteva evadări şi clasări pe podium. Colombia i-a pierdut în toamnă pe Darwin Atapuma şi Esteban Chaves, ceea ce înseamnă că toate speranţele sale vor sta în Fabio Duarte. Echipa vrea în continuare să îl transfere pe Samuel Sanchez, iar dacă va reuşi, cel mai probabil va încerca să obţină o invitaţie pentru Vuelta şi se va mulţumi cu participări în celelalte curse aflate sub patronajul RCS.

IAM – echipa elveţiană se află pe listă, dar nu este interesată cu adevărat de o prezenţă în Corsa Rosa, obiectivul său declarat fiind să meargă în Turul Franţei. Drept dovadă stau transferurile realizate în ultimele luni – Sylvain Chavanel, Mathias Frank şi Jerome Pineau. O invitaţie pentru Giro i-ar da peste cap planurile lui IAM, formaţia elveţiană neputând alinia în acest moment echipe competitive pentru două Mari Tururi consecutive.

MTN-Qhubeka – gruparea africană îl are pe câştigătorul clasicei Milano-San Remo (Gerald Ciolek), RCS Sport doreşte globalizarea cursei şi recent a donat 58 de biciclete copiilor din Africa. Practic, suficiente motive pentru ca MTN să fie admisă la startul Turului Italiei. În plus, pe lângă Ciolek, poate aduce şi ciclişti ca Linus Gerdemann sau Daniel Teklehaymanot, care să se facă văzuţi în etapele montane.

NetApp-Endura – a participat la ediţia din 2012, când a obţinut câteva clasări pe podium, iar un an mai târziu, în Vuelta, a atras atenţia tuturor, după evoluţia foarte bună a lui Leopold König. Cu toate acestea, NetApp-Endura nu se gândeşte la Giro, ci la Turul Franţei, obiectiv pe care l-au confirmat atât König, cât şi managerul formaţiei germane, Ralph Denk.

Novo Nordisk – echipa americană, care promovează lupta împotriva diabetului de tip l, are şanse infime să fie aleasă de către organizatori, deoarece nu propune niciun ciclist important, fie pentru victorii de etapă, fie pentru clasamentul general. Cea mai bună ocazie pentru Novo Nordisk să concureze în Giro va fi atunci când startul va fi dat din Statele Unite, o variantă despre care a început din nou să se vorbească.

UnitedHealthcare – în cazul în care Philip Deignan (un bun căţărător) nu s-ar fi transferat la Sky, americanii ar fi putut emite pretenţii la un wild card. Aşa însă, fără irlandez şi cu o campanie de transferuri slabă, UnitedHealthcare poate spera cel mult să fie invitată în alte curse (de o zi sau pe etape) organizate de RCS Sport.

Cu un lot aproape în totalitate nou, dar momentan fără un sponsor principal, Yellow Fluo (fosta Vini Fantini) spera să fie luată în considerare de organizatori, dar aceştia au trecut-o cu vederea şi au trecut-o în “carantină”, aşa cum au mai făcut în trecut şi cu alte echipe care au avut probleme cu dopajul. Practic, Yellow Fluo plăteşte pentru scandalurile din primăvară, în centrul cărora s-au aflat Danilo Di Luca şi Mauro Santambrogio, prinşi cu eritropoetină, iar o revenire a echipei în Giro nu este posibilă mai devreme de 2015.

În ceea ce priveşte cele opt echipe care luptă pentru o invitaţie în Turul Italiei, acestea vor afla dacă au primit sau nu un wild card în luna ianuarie, atunci când RCS Sport va anunţa şi formaţiile care vor participa în Turul Dubaiului, Strade Bianche, Roma Maxima, Tirreno-Adriatico, Milano-San Remo, Milano-Torino, Giro del Piemonte şi Il Lombardia.

Double or nothing: an interview with Adam and Simon Yates

Just 21 years old, the Yates twins have decided to make the step to the World Tour level after a successful 2013 season, in which Simon won the world title on the track, two stages in the Tour de l‘Avenir and one in the Tour of Britain, while Adam finished second overall in the Avenir, the first British rider to do so in more than 30 years. In September, they announced their transfer to Orica-GreenEdge, a decision which surprised many, because Sky was also very interested in signing them.

What will follow now? The pre-season team camp, some hard training, and of course, their debut in the pro peloton, next February. Even if they are very young, don’t be surprised if Adam and Simon Yates will have some strong results in 2014, as we’re talking about two of the most talented neo-pros in the World Tour. This being said, I invite you to know them better.

Question Adam Yates Simon Yates
Why did you choose cycling? It started out just a bit of fun at the Velodrome in Manchester, just messing around and having a laugh and once we got hooked, we couldn’t stop going. After a few years we started up on the road and we haven’t looked back! I loved riding my bike from an early age, but I never did any competitive racing. My Dad, a keen cyclist himself, went to watch some friends race on the velodrome in Manchester and me and my brother Adam went with him. It looked like great fun and we both wanted a go! I booked a session a few weeks later and haven’t looked back since.
What’s the best advice you’ve received? Never really had a certain piece of advice that really sticks out or that I could say was the “best advice”. Over the years, growing up, you meet some real characters who give you hints and tips here and there, pointing you in the right direction, but ultimately I try to do my own thing or what I feel is best for me. My parents always give the best advice. One that has stuck with me throughout my short career is, “Always go to the line, never give up”, which came from my Dad!
Is there a rider you admire? It’s got to be Joaquim Rodriquez; when I first started getting serious with cycling and watching it on TV, I can remember watching a stage of Tirreno-Adriatico a few years ago and one of the stages finished on a steep climb which he won in emphatic style. Ever since then I’ve wanted to win races like that and turn myself into that style of rider. My favorite rider is Joaquim Rodriquez. I would love to develop into a similar type of ride! Also, being British, I can’t forget Bradley Wiggins, the first British winner of the Tour de France, so he is a huge inspiration.
What races would you like to win as a pro? At the moment I don’t have any real goals, just have to find my place in the peloton before I can state any ambitions, but in the future I would like to have a go at some of the classics like Liège–Bastogne–Liège, Flèche Wallonne or Il Lombardia, and once I have improved as a rider then I can try to target a Grand Tour, but as I said, it’s a long way to go before I can start thinking about winning races like that. I would love to do well in the Ardennes Classics and I think every rider dreams of riding the Tour de France! Hopefully after a few years developing in the pro ranks I will find the races which suit me, and hopefully I can gain the experience and trust of my teammates to be able to target these race.
What are your main strengths? Definitely the climbs. I’m a small rider, around 58-59 kg, so the hillier terrain comes a bit more naturally. I’m not too bad at the steeper ones, but generally I prefer the long steady climbs. My weakness would be the crosswinds, even though I’m still fairly strong on the flat, the fighting for position and maneuvering yourself through the bunch can be a bit difficult. I would describe myself as a punchy climber, with only having a small build I don’t weigh that much, but because I have a background in track racing I am quite quick.
Do you have any superstitions? Not really. No, you make your own luck.
Most important result so far? I’ve had some decent top 10s this year in big races, but for U23 riders the big goal is the Tour de l’Avenir, so I would have to say my 2nd overall in Tour de l’Avenir is my biggest result so far. It was the one big result to really get my name out and show everyone what I can do when I have some form. I’ve been strong in other races, but either had back luck with crashes or got sick the week beforehand, but at l’Avenir everything just came together on the day. My world title on the track is probably my biggest result to date, I grew up wanting to be worlds points race champion, so it’s a dream come true! Then again, my Tour of Britain stage win is also a huge result!
Being identical twins, when one of you has a good or bad day on the road, does this has an influence on the other? Nothing really changes, this year when we raced whoever was strongest got the go ahead to be leader if the course suited us and at the end of the day it’s all about just putting the effort in and trying our best to win, so if that means one of us has a bad day we can help each other out then it wouldn’t be a problem. An example would be stage four of l’Avenir, which finished on the Col de Madeleine. Simon wasn’t feeling great, so he protected me from the wind the whole stage and I managed to come away 3rd and then a few days later his form returned and I helped him with two stages. Not really, being a bike rider you have to be able to adapt to different situations on the road whilst racing, so although I would like him to do a good ride, it doesn’t influence me otherwise.

Dublu sau nimic: un interviu cu Adam şi Simon Yates

În vârstă de doar 21 de ani, gemenii Yates au decis să facă pasul spre World Tour, după un 2013 de succes, în care Simon  a câştigat un titlu mondial pe velodrom, două etape în Tour de l‘Avenir şi o alta în Turul Marii Britanii, iar Adam a terminat pe locul secund în Avenir, devenind primul rutier britanic clasat pe podium acolo după mai mult de trei decenii. În septembrie, cei doi au anunţat că au semnat cu Orica-GreenEdge, o decizie care i-a surprins pe mulţi, deoarece şi Sky a fost foarte interesată de transferul lor.

Ce va urma acum pentru ei? Cantonamentul cu echipa, antrenamente multe şi debutul în plutonul profesionist, care va fi consemnat în februarie 2014. Deşi sunt tineri, să nu fiţi surprinşi dacă Adam şi Simon vor obţine câteva rezultate importante anul viitor, în condiţiile în care vorbim despre doi dintre cei mai talentaţi neo-profesionişti din World Tour. Acestea fiind spuse, vă invit să îi cunoaşteţi mai bine.

Întrebare Adam Yates Simon Yates
De ce ai ales ciclismul? A pornit ca o distracţie pe velodromul din Manchester, învârtindu-ne pe acolo şi râzând, dar după ce am fost captivaţi, nu ne-am mai putut opri. După câţiva ani, am început cu ciclismul pe şosea şi nu ne-am mai uitat înapoi. Mi-a plăcut să merg pe bicicletă de la o vârstă fragedă, dar niciodată nu m-am gândit că voi ajunge profesionist. Tatăl meu, la rândul lui un ciclist pasionat, a mers să-şi urmărească nişte prieteni pe velodromul din Manchester, iar eu şi Adam, fratele meu, l-am însoţit. A părut a fi ceva distractiv şi amândoi am vrut să încercăm asta. Am făcut o rezervare peste câteva săptămâni, iar de atunci nu m-am mai uitat înapoi.
Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit? Niciodată nu am primit un sfat care să îmi rămână în minte sau despre care să pot spune că a fost “cel mai bun sfat”. De-a lungul anilor, pe măsură ce creşti, întâlneşti oameni de caracter, care îţi dau ponturi şi te îndrumă în direcţia corectă, însă până la urmă încerc să fac ceea ce vreau sau ce simt că este cel mai bun lucru pentru mine. Părinţii îmi oferă întotdeauna cele mai bune sfaturi. Unul pe care l-am ţinut minte pe parcursul scurtei mele cariere e “Întotdeauna mergi până la capăt, nu renunţa niciodată”, care mi-a fost dat de tatăl meu.
Ai vreun rutier preferat? Acesta ar fi Joaquim Rodriguez; când am început serios ciclismul şi l-am urmărit la televizor, îmi amintesc că am văzut o etapă din Tirreno-Adriatico în urmă cu câţiva ani, iar una dintre etape s-a terminat pe o căţărare abruptă, pe care el a câştigat-o într-o manieră entuziasmantă. De atunci, mi-am propus să câştig curse în stilul acela şi să devin un astfel de ciclist. Ciclistul meu favorit este Joaquim Rodriguez. Mi-ar plăcea să devin un rutier similar. De asemenea, fiind britanic, nu îl pot uita pe Bradley Wiggins, primul britanic învingător în Turul Franţei, care mă inspiră mult.
Ce curse ai vrea să câştigi ca profesionist? În acest moment, nu am mari obiective, mai întâi trebuie să-mi găsesc locul în pluton înainte de a emite pretenţii, însă în viitor mi-ar plăcea să îmi încerc şansa în Liège–Bastogne–Liège, Flèche Wallonne sau Turul Lombardiei. Apoi, odată ce am progresat, pot ţinti un Mare Tur, dar aşa cum am mai spus, e drum lung până când să mă gândesc la câştigarea unor astfel de curse. Mi-ar plăcea să mă descurc bine în clasicele din Ardeni şi în Turul Franţei, la care visează orice rutier. Sper că după câţiva ani în care voi creşte în plutonul profesionist, voi găsi cursele potrivite pentru mine, şi mai sper că voi câştiga încrederea colegilor mei, astfel încât să pot face din aceste curse un obiectiv.
Care sunt principalele tale atuuri? Categoric, căţărările. Sunt un rutier cu un fizic mai mic, în jur de 58-59 de kilograme, iar terenul valonat mi se potriveşte în mod natural. Nu mă descurc rău pe cele abrupte, dar în general prefer ascensiunile lungi şi regulate. În ceea ce priveşte punctele slabe, acestea ar fi reprezentate de vânturile laterale. Chiar dacă sunt destul de puternic pe plat, lupta pentru poziţie şi felul cum trebuie să te descurci în pluton se pot dovedi dificile. Aş spune că sunt un puncheur, şi cum nu cântăresc mult, am o constituţie mică. De asemenea, deoarece am un trecut pe velodrom, sunt destul de rapid.
Ai superstiţii? Nu, chiar deloc. Nu, sunt de părere că îţi faci singur norocul.
Care este cel mai important rezultat de până acum? Am avut câteva clasări bune sezonul acesta în top 10 în câteva curse mari, dar cum pentru cicliştii sub 23 de ani Tour de l’Avenir este cea mai importantă cursă, trebuie să recunosc că locul secund de acolo este cel mai bun rezultat al meu. A contat mult să îmi trec numele acolo şi să le arăt tuturor ce pot să fac atunci când sunt în formă. Am fost puternic şi în alte curse, dar fie am avut ghinion şi am căzut, fie am fost bolnav în săptămâna premergătoare. În Avenir însă, totul a mers de minune. Titlul mondial este probabil cel mai important rezultat de până acum, am crescut visând să devin campion mondial în cursa cu adiţiune pe puncte, aşa că acesta e un vis devenit realitate. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că şi etapa câştigată în Turul Marii Britanii este un rezultat uriaş.
Având în vedere că sunteţi gemeni identici, atunci când unul dintre voi prinde o zi mai bună sau mai slabă, celălalt este influenţat de asta? Nimic nu se schimbă. Anul acesta, cine a fost mai puternic în curse a fost şi lider, dacă traseul ni s-a potrivit. Până la urmă, tot ce contează este să munceşti şi să dai totul pentru a câştiga. Dacă asta înseamnă că unul dintre noi prinde o zi proastă şi ne putem ajuta, atunci nu e nicio problemă. Un exemplu e etapa a patra din Tour de l’Avenir, care s-a încheiat pe Col de la Madeleine: Simon nu s-a simţit bine, aşa că m-a protejat de vânt pe parcursul zilei, iar au am terminat pe locul trei. Câteva zile mai târziu, şi-a regăsit forma, iar eu l-am ajutat să se impună în două etape. Nu, deloc. Dacă eşti ciclist, trebuie să te adaptezi diferitelor situaţii cu care te poţi confrunta în timpul unei curse. Aşadar, chiar dacă îmi doresc ca fratele meu să aibă o evoluţie foarte bună, nu sunt influenţat de felul cum se simte.

Joe Dombrowski: “I want to ride a Grand Tour in 2014”

Joe Dombrowski is one of the most promising riders in the pro peloton, but before coming into road cycling, he started in mountain bike, thanks to some high school friends, who used to take him to the trails on the week-ends. He was hooked and soon began to dream of becoming a professional rider. With the help of Jeremiah Bishop, a good friend and training partner, Joe made some important steps in his career and in 2011 signed with Trek-Livestrong, the Continental team managed by Axel Merckx.

In his two seasons there, he had plenty of opportunities to show his talent: after a stage win and a second place overall in the Giro della Valle d’Aosta in his first year, the young American had his breakthrough season in 2012, when he had top 10 placings in the Tour of Utah and the USA Pro Cycling Challenge. As if this wasn’t enough to make some World Tour teams interested in signing him, Joe won the Girobio, the first American to do so.

After these impressive results, he eventually signed with Sky, but things didn’t go as he planned in the first part of 2013, because of an ongoing knee injury. With the help of his management company, Trinity Sports Management, I’ve got in touch with Joe Dombrowski, and he answered to a couple of questions about his season and future plans.

– Joe, how was the step from Continental to World Tour?

It’s a demanding step. Leap is probably more appropriate. The racing is faster obviously, but it quickly becomes apparent quality, and depth of the fields you are racing against. Everyone is fit, everyone is focused, everyone is a good bike handler etc. All that, combined with more race days, over the course of a longer season makes for a tough, but manageable transition from amateur to professional.

– What expectations did you have when signing with Sky?

I could see from my initial talks with them that they had a highly organized structure. They’ve done things differently than other cycling teams, investing a larger portion of their budget in rider support. At Sky, you have a personal coach, a nutritionist, and a psychologist all at your disposal in addition to the staff that is traditionally part of a cycling team. After seeing that, I expected that it would be a highly organized system with a strong focus on data analysis and constant rider/coach contact. I saw that as a good opportunity for me to continue my development as a young rider.

– Did you adapt to living in Europe? How was this process?

I would say that I am still adapting to living in Europe. Honestly, the process was difficult. I would say that moving to Europe, and continuing to get the best out of myself as a cyclist, was maybe the most challenging thing that I encountered in my first year. I learned a lot over the course of this first year, and I think it puts me well ahead of where I was at this point last year. I’ll look forward to returning to the familiarity of an apartment I can call my own in Nice this winter. In addition, I’ll have a roommate next year in Larry Warbasse, so I’ll look forward to the company of a fellow American while I’m in Europe. I think it’s important not to underestimate how important feeling comfortable abroad is when you want to be performing your best over there.

– How is your knee? Are your problems over?

My knee is fine. I seemed to be over the knee problems by mid-May. I think there was a few contributing factors. For one, when Team Sky took over my training, one thing they did was dramatically increase the volume. That increase in volume combined with a change in equipment left my knee pretty aggravated early on in the year. The cold, wet weather we had in Europe this Spring didn’t help either.

– Amid so many disappointments caused by your injuries, where there any positive things you can take from this season?

Yes, I think so. I’d look at any of those disappointments as learning opportunities. Moving forward, I think it just prepares me better for the season ahead.

– What’s your best memory from 2013?

Coming back to race in the US at the USA Pro Challenge. I had a lot of family that was out to watch me race. I had raced over in Europe for quite a while at that point, and I was really looking forward to returning home to race in the US, and in front of my friends and family.  I also really enjoyed racing in Japan at the tail end of the season. Japan cup was a great one day race, and we had some free time to explore Japan a bit after the race was finished. It is a beautiful country and I would love to go back!

– Do you regret not riding the Giro, as was the plan at the beginning of the season?

No. I think it was a wise decision to omit that from my race programme this year. My knee, as it was this Spring, would have left a big question mark in my ability to complete the race. In addition, I don’t want to take the spot of a strong support rider who can consistently deliver, when in some sense I would have been there gaining experience. I wouldn’t want to go there feeling like a liability, particularly with the goals that the team had in mine. I want to go, do a good job, and be seen as a valuable asset to the team.

– Could you race there next year? Have you seen the route?

It’s a possibility. I want to do a grand tour next year. I have looked through the route, briefly. It looks nice. I would love to participate. I love racing in Italy.

– Speaking of this, do you have any idea how will your calendar for 2014 look like?

Not yet. I head to the team’s first camp in Mallorca in early December. I should get a rough idea of what my calendar will look like there.

Joe Dombrowski: “Vreau să concurez într-un Mare Tur în 2014”

Joe Dombrowski este unul dintre cei mai promiţători rutieri din pluton, însă înainte de a se apuca de ciclismul pe şosea, a început în mountain bike, datorită unor colegi de liceu, care obişnuiau să îl invite la ieşirile din week-end-uri. A fost imediat atras de asta şi a început să viseze că poate deveni rutier profesionist. Cu ajutorul lui Jeremiah Bishop, un bun prieten şi partener de antrenament, Joe a făcut câţiva paşi importanţi în cariera sa, iar în 2011 a semnat cu Trek-Livestrong, echipa Continentală manageriată de Axel Merckx.

În cele două sezoane petrecute acolo, a beneficiat de suficiente oportunităţi pentru a-şi arăta talentul: după o victorie de etapă şi un loc secund în Giro della Valle d’Aosta în primul an, tânărul ciclist american a avut un sezon excelent în 2012, atunci când a terminat în top 10 atât în Turul Utah, cât şi în Turul Colorado. Ca şi cum nu era suficient pentru a trezi interesul unor echipe de World Tour, Joe a cîştigat Girobio, devenind primul american din istorie care a reuşit asta.

După aceste rezultate impresionante, a semnat cu Sky, însă lucrurile nu au mers aşa cum şi-a dorit în prima parte a lui 2013, din cauza unei accidentări la genunchi. Cu ajutorul companiei care îl manageriază, Trinity Sports Management, am luat legătura cu Joe Dombrowski, iar el şi-a făcut timp pentru a răspunde la câteva întrebări despre sezonul său şi planurile de viitor.

– Joe, cum a fost pasul de la o echipă Continentală la una de World Tour?

Este un pas solicitant şi cred că salt e cuvântul mai potrivit. Ritmul curselor este mai ridicat şi imediat îţi dai imediat seama de calitatea rutierilor împotriva cărora concurezi. Toţi sunt pregătiţi, concentraţi şi au aptitudini tehnice foarte bune. Aceste lucruri, la care se adaugă mai multe zile de curse pe parcursul unui sezon mai lung, duc la o tranziţie dură, dar realizabilă, de la amatori la profesionişti.

– Ce aşteptări ai avut atunci când ai semnat cu Sky?

Mi-am putut da seama din primele discuţii pe care le-am avut cu cei de acolo că au o structură foarte bine organizată. Au abordat lucrurile într-un mod diferit faţă de alte echipe de ciclism, investind o sumă mare din bugetul lor în susţinerea rutierilor. La Sky ai un antrenor personal, un nutriţionist şi un psiholog la dispoziţia ta, pe lângă staff-ul tradiţional al echipei. După ce am văzut asta, m-am aşteptat la un sistem foarte bine organizat, concentrat pe analiza datelor şi pe o relaţie constantă între antrenor şi rutier. Am văzut în asta o oportunitate bună de a-mi continua progresul ca tânăr ciclist.

– Te-ai adaptat la viaţa din Europa? Cum a fost acest proces?

Aş spune că în continuare mă adaptez. Sincer să fiu, procesul a fost dificil. Mutatul în Europa şi dorinţa de a scoate ce am mai bun din mine ca rutier au fost probabil cele mai solicitante lucruri cu care m-am confruntat în primul an. Am învăţat mult pe parcursul acestui prim sezon şi sunt cu mult înainte faţă de cum eram anul trecut. Aştept cu nerăbdare să mă reîntorc la familiaritatea unui apartament pe care să îl pot numi al meu, la Nisa, în această iarnă. În plus, anul viitor voi avea un coleg de apartament, pe Larry Warbasse, aşa că abia aştept să mă bucur de compania unui compatriot cât timp mă voi afla în Europa. Nu trebuie să subestimez cât de important este să te simţi confortabil în străinatate atunci când vrei să concurezi la cel mai înalt nivel acolo.

– Cum este genunchiul tău? S-au terminat problemele?

Genunchiul meu e bine. Se pare că am scăpat de toate acele probleme la jumătatea lunii mai. Pentru început, atunci când Sky a preluat antrenamentele mele, unul dintre lucrurile pe care le-a făcut a fost să crească drastic volumul lor. Acea creştere în volum, combinată cu o schimbare a echipamentului, a dus la apariţia problemei la genunchi foarte devreme în sezon. De asemenea, vremea rece şi umedă pe care am avut-o în Europa, în primăvară, nu m-a ajutat.

– Printre atâtea dezamăgiri cauzate de accidentări, au fost şi lucruri bune cu care ai rămas după acest an?

Da, aşa cred. Privesc aceste dezamăgiri ca pe nişte oportunităţi din care am de învăţat. Totul mă va pregăti mai bine pentru sezonul care mă asteaptă.

– Care este cea mai frumoasă amintire din 2013?

Faptul că m-am întors să concurez în Statele Unite, pentru Turul Colorado. Mulţi membri ai familiei au venit să mă vadă concurând. Participasem în destul de multe curse din Europa până la acel moment şi aşteptam cu nerăbdare să revin acasă pentru a concura în faţa prietenilor şi a familiei. De asemenea, mi-a plăcut să merg în Japonia chiar la finalul sezonului. Cupa Japoniei a fost o cursă de o zi extraordinară, iar după ce s-a încheiat, am avut ceva timp liber pentru a descoperi Japonia. Este o ţară frumoasă şi mi-ar plăcea să revin acolo.

– Regreţi că nu ai participat în Giro, aşa cum era planul la începutul sezonului?

Nu. Cred că a fost o decizie înţeleaptă să scot această cursă din program. Starea în care era genunchiul meu în primăvară ar fi ridicat un mare semn de întrebare în ceea ce privea capacitatea mea de a încheia cursa. Totodată, nu aş fi vrut să îi iau locul unui “locotenent” puternic, care ar fi putut fi de ajutor în permanenţă, în timp ce eu, dintr-un anumit punct de vedere, doar aş fi câştigat experienţă acolo. Nu mi-aş fi dorit să merg în Giro şi să fiu o verigă slabă, mai ales având în vedere obiectivele pe care le avea echipa. Vreau să particip, să fac o treabă bună şi să fiu considerat o piesă importantă a echipei.

– Ai putea concura în Turul Italiei anul viitor? Ai văzut traseul?

Este o posibilitate. Vreau să particip într-un Mare Tur sezonul următor. Am aruncat o privire peste parcurs şi arată bine. Aş vrea să particip, deoarece îmi place mult să concurez în Italia.

– Dacă tot am adus vorba despre asta, ai idee cum va arăta calendarul tău pentru 2014?

Încă nu. La începutul lunii decembrie voi merge în Mallorca, pentru primul cantonament al echipei. Acolo ar trebui să îmi fac o idee mai clară asupra programului meu.

Turul Flandrei – traseu schimbat pentru 2014

Image

Organizatorii clasicei belgiene au anunţat traseul ediţiei de anul viitor. Vestea bună: circuitul Oude Kwaremont – Paterberg nu va mai fi parcurs de trei ori, ci doar în două rânduri. Vestea proastă: Muur-Kapelmuur nu se va număra nici acum printre dealurile care vor fi trecute de pluton. Cursa se va desfăşura tot între Brugge şi Oudenaarde, urmând să aibă 259 de kilometri lungime, cu trei mai mult decât la ediţia centenară. Spre deosebire de ce am avut în 2013, nu Tiegemberg va fi prima căţărare abordată de rutieri, ci Oude Kwaremont, la kilometrul 109.

Cursa se va “aprinde” odată cu apariţia combinaţiei Oude Kwaremont – Paterberg, la intrarea în ultimii 50 de kilometri, iar pentru ca lucrurile să fie şi mai dificile, iar organizatorii să fie siguri că plutonul se va fragmenta decisiv, Koppenberg (pantă maximă 22%) îşi va face apariţia după numai şapte kilometri. Taaienberg, care anul acesta a fost al doilea deal parcurs de caravană, va fi al 14-lea în 2014 şi va fi urmat de Kruisberg/Hotond (care va înlocui ascensiunea Hoogberg/Hotond), Oude Kwaremont şi Paterberg.

A 98-a ediţie a Turului Flandrei se va desfăşura pe şase aprilie şi se anunţă de pe acum o luptă între trei rutieri: Fabian Cancellara (deţinătorul trofeului), Tom Boonen şi Peter Sagan.

Neo-profesionişti de urmărit în 2013 – o analiză la final de sezon

La începutul anului, am scris un articol despre tinerii ciclişti ce meritau urmăriţi cu atenţie în sezonul care stătea să înceapă. Stagiunea s-a încheiat, iar acum a venit vremea să fac o trecere în revistă a rezultatelor obţinute de rutierii respectivi. Cei mai mulţi au confirmat aşteptările (unii chiar le-au întrecut), însă au existat şi ciclişti care au dezamăgit, demonstrând că rezultatele avute la categoria sub 23 de ani nu oferă întotdeauna o asigurare pentru viitor. Aşadar, cum au stat lucrurile în 2013 pentru cei zece neo-profesionişti?

Warren Barguil – a început sezonul foarte bine, cu un loc opt în Grand Prix La Marseillaise, după care următoarele luni au trecut fără un rezultat notabil în cursele pe etape. Odată cu Criteriul Dauphiné (acolo unde a terminat al 18-lea), francezul a început să se facă remarcat, iar în Vuelta (care a coincis cu primul Mare Tur al carierei), rutierul lui Argos-Shimano a atras atenţia tuturor nu doar prin cele două victorii de etapă, ci şi prin curajul arătat de fiecare dată când a fost în evadare, în ciuda faptului că pornea ca victimă sigură în faţa unor ciclişti mult mai experimentaţi.

Francesco Manuel Bongiorno – italianul a început timid sezonul, abia pe finalul lui martie venind primul rezultat bun, locul şapte în Settimana Internazionale di Coppi e Bartali. Bongiorno a mers şi în Giro, o experienţă din care a învăţat multe pentru viitor, însă care la prima participare a fost prea dificilă pentru a obţine un rezultat bun. Ultimele luni ale anului l-au găsit la un nivel ridicat, puţin lipsind să câştige o cursă – Tre Valli Varesine – acolo unde a atacat de mai multe ori, dar a fost învins pe final de croatul Kristijan Durasek. A terminat stagiunea cu un loc cinci în Giro dell’Emilia.

Rohan Dennis – s-a spus despre australianul de la Garmin-Sharp că seamănă foarte mult cu Bradley Wiggins, iar acest lucru a fost vizibil mai ales în Criteriul Dauphiné, pe care l-a terminat pe locul opt, asta după ce a purtat tricoul galben. În iulie, problemele de sănătate l-au obligat să abandoneze Turul Franţei, însă şi-a luat revanşa ceva mai târziu, câştigând ediţia inaugurală a Turului Albertei, după ce a avut inspiraţia să meargă într-o evadare la finalul căreia a obţinut şi o victorie de etapă.

Joe Dombrowski – aşteptat să impresioneze în cursele pe etape din 2013, americanul a dezamăgit aproape de fiecare dată, în dreptul său fiind consemnate numeroase abandonuri, cauzate de problemele la genunchi cu care s-a confruntat aproape în permanenţă (o altă consecinţă a accidentării a fost faptul că nu a concurat într-un Mare Tur). Cu toate acestea, fostul învingător din Girobio a fost foarte aproape să se impună în etapa inaugurală a Turului Austriei, încheiată la Kühtai, pe o căţărare de categorie specială.

Bob Jungels – a avut nevoie de numai zece zile de cursă pentru a-şi trece în palmares primul succes al carierei, venit după o evadare dintr-o evadare, în Gran Premio Nobili. Evoluţiile bune din februarie şi martie i-au asigurat prezenţa în Paris-Roubaix, cursă pe care a câştigat-o la tineret, în 2012. În iunie, Jungels a mai bifat trei victorii (într-o etapă din Turul Luxemburgului şi la Campionatele Naţionale), după care RadioShack-Leopard l-a protejat, trimiţându-l în mai puţine curse. Pe lângă aceste succese, Bob Jungels a ieşit în evidenţă şi prin mai multe clasări în cursele valonate pe etape, arătând că poate deveni unul dintre cei mai buni all-rounderi din pluton în sezoanele următoare.

Sebastian Lander – primul an ca profesionist s-a dovedit a fi prea mult pentru danez, care nici nu a beneficiat de oportunităţi la BMC, fiind un “gregario” în toate cursele. Cum echipa nord-americană are multe vedete şi o ierarhie clară, pentru Lander va fi important nu doar să primească o şansă, dar şi să facă rost singur de una în viitor. În caz contrar, va intra în categoria “născut talent, mort speranţă”.

Alexey Lutsenko – 2013 a confirmat ce se ştia despre kazah, faptul că acesta este “construit” pentru cursele de o zi. Un ciclist cu ADN de atacant, obişnuit să îşi forţeze limitele şi niciodată dornic să renunţe, Lutsenko şi-a câştigat deja fani după această stagiune şi promite să nu îi dezamăgească nici în 2014.

Jay McCarthy – al şaselea la Campionatele Naţionale, australianul a avut o stagiune plină, poate prea încărcată pentru cei 21 de ani ai săi, cu nu mai puţin de 82 de zile de cursă. Impresia generală a fost că Saxo-Tinkoff l-a trimis în cât mai multe competiţii pentru a-şi da seama care este nişa lui, dar tot ce a reuşit a fost să îl piardă pe drum.

Argiro Ospina – atât de slab a fost columbianul în 2013, încât Movistar a decis să nu îi mai ofere un nou contract. Ce nu a mers bine? În primul rând, Ospina a fost chinuit de accidentări, din cauza cărora a participat în doar şase curse sezonul acesta. O altă cauză a eşecului său ar putea fi şocul produs de trecerea la sistemul World Tour şi la cursele din Europa, după ce în prealabil mai concurase doar în Columbia şi Costa Rica.

Danny Van Poppel – doar victoria i-a lipsit olandezului într-un sezon în care a intrat în istorie drept cel mai tânăr ciclist de după Al Doilea Război Mondial prezent în Turul Franţei. La asta se mai adaugă 17 clasări în top zece, rezultate care l-au ajutat pe batav să continue în World Tour şi după desfiinţarea lui Vacansoleil, alături de Trek Factory Racing.

Rutierii retraşi în 2013

În ultima vreme, foarte mulţi ciclişti au anunţat că anul acesta a fost ultimul al carierei. Unii au luat decizia din cauza vârstei înaintate, alţii pentru a se concentra pe continuarea studiilor la universitate, dar cei mai mulţi au fost forţaţi să se retragă din cauza lipsei ofertelor, o situaţie la care a contribuit desfiinţarea echipelor Euskaltel, Vacansoleil, Crelan-Euphony, Sojasun şi Champion System. Până acum, peste 40 de rutieri s-au retras, însă lista de mai jos ar putea deveni şi mai mare, în condiţiile în care mai mult de o sută de ciclişti care au concurat în primele două divizii nu şi-au găsit încă un contract pentru 2014.

Numele rutierului Vârsta la care s-a retras Ultima echipă Cel mai bun rezultat în 2013
Mikel Astarloza 33 de ani Euskaltel Locul 7 în etapa a 16-a din Turul Franţei
Jorge Azanza 31 de ani Euskaltel Locul 14 în Klasika Amorebieta
Koen Barbe 32 de ani Crelan-Euphony Locul 10 în Tro-Bro Leon
Assan Bazayev 32 de ani Astana Locul 39 în Turul Langkawi
Dirk Bellemakers 29 de ani Lotto-Belisol Locul 19 în Grand Prix de Wallonie
Cyril Bessy 27 de ani Cofidis Locul 17 în Boucles de l’Aulne
Franck Bouyer 39 de ani Europcar Locul 14 în Boucles de l’Aulne
Andy Cappelle 34 de ani Accent.jobs-Wanty Locul 96 în etapa a lll-a din Turul Andaluziei
Anthony Charteau 34 de ani Europcar Victorie în etapa a lV-a din Turul Normandiei
Baden Cooke 35 de ani Orica-GreenEdge Locul 19 în Turul Qatarului
Remi Cusin 27 de ani IAM Locul 3 în Tour de Berne
Timothy Duggan 31 de ani Saxo-Tinkoff Locul 20 la Campionatele Naţionale
Juan Antonio Flecha 36 de ani Vacansoleil Locul 5 în Gent-Wevelgem
Xavier Florencio 33 de ani Katusha Locul 10 în etapa a lV-a din Paris-Nisa
Jeremy Galland 30 de ani Sojasun Locul patru în Grand Prix Pino Cerami
Stefano Garzelli 40 de ani Vini Fantini Locul 15 în etapa l B din Turul Trentino
Leonardo Giordani 36 de ani Vini Fantini Locul 53 în Jurmala Grand Prix
Bert Grabsch 38 de ani Omega Pharma-Quick Step Locul 4 în etapa a Vl-a din Turul Elveţiei
Kurt Hovelynck 32 de ani Crelan-Euphony Locul 12 în Grote Prijs Stad Zottegem
Yann Huguet 29 de ani Argos-Shimano Locul 49 în etapa a lll-a din Turul Belgiei
Robbie Hunter 36 de ani Garmin-Sharp Locul l în Turul Mzansi
Andreas Klier 37 de ani Garmin-Sharp Locul 52 în Dwars door Vlaanderen
Andreas Klöden 38 de ani RadioShack-Leopard Locul 4 în Turul Belgiei
Anders Lund 28 de ani Saxo-Tinkoff Locul 43 în Dwars door Vlaanderen
Rony Martias 33 de ani Sojasun Locul 13 în prologul Turului Luxemburgului
Egoi Martinez 35 de ani Euskaltel Locul 5 în etapa a XVlll-a din Turul Spaniei
Luca Mazzanti 39 de ani Vini Fantini Locul 2 în Giro dell’Appennino
Denis Menchov 35 de ani Katusha Locul 4 în Turul Algarve
Tim Mertens 27 de ani Topsport Vlaanderen Locul 17 în Classic de l’Indre
Wouter Mol 31 de ani Vacansoleil Locul 3 în Grote Prijs Stad Zottegem
Stijn Neirynck 28 de ani Topsport Vlaanderen Locul 16 în Tour de Picardie
Benjamin Noval 34 de ani Saxo-Tinkoff Locul 35 în Turul Norvegiei
Stuart O’Grady 39 de ani Orica-GreenEdge Locul 34 în etapa l din Turul Elveţiei
François Parisien 31 de ani Argos-Shimano Victorie în etapa a V-a din Turul Cataluniei
Remi Pauriol 31 de ani Sojasun Locul 2 în Classic Sud Ardèche
Marco Pinotti 37 de ani BMC Campion naţional la contratimp
Anthony Ravard 32 de ani AG2R Locul 16 în etapa l din Etoile de Besseges
Thomas Rohregger 32 de ani RadioShack-Leopard Locul 2 în etapa a ll-a din

Turul Poloniei

Adrian Saez 27 de ani Euskaltel Locul 13 în Grand Prix de Denain
Staf Scheirlinckx 34 de ani Accent.jobs Locul 29 în Gooikse Pijl
André Schulze 38 de ani Euskaltel Locul 98 în prologul Turului Luxemburgului
Yannick Talabardon 32 de ani Sojasun Locul 11 în etapa a V-a din Turul Turciei
Jurgen Van de Walle 36 de ani Lotto-Belisol Locul 16 în etapa a lll-a din Turul Austriei
Stefan Van Dijk 37 de ani Accent.jobs-Wanty Locul 4 în etapa a lll-a din Cele Patru Zile ale Flandrei de Vest
Joost Van Leijen 29 de ani Lotto-Belisol Locul 37 în etapa secundă din Turul San Luis
Tomas Vaitkus 31 de ani Orica-GreenEdge Victorie în etapa a V-a din Turul Azerbaidjanului
Brian Vandborg 32 de ani Cannondale Campion naţional la contratimp
Christian Vandevelde 37 de ani Garmin-Sharp Locul 9 în etapa a V-a din Turul Colorado
David Veilleux 25 de ani Europcar Victorie în etapa l din Criteriul Dauphiné
Nicolas Vogondy 36 de ani Accent.jobs-Wanty Locul 11 în Grosser Preis des Kantons Aargau
David Zabriskie 34 de ani Garmin-Sharp Locul 8 în cursa de contratimp de la Campionatele Mondiale

Nathan Van Hooydonck: “My future lies in the Cobbled Classics”

Image

At the beginning of the ‘90s, Edwig Van Hooydonck was one of the best Classics riders in the pro peloton, winning the Tour of Flanders and Brabantse Pijl after some wonderful performances. Two decades later, another member of the Van Hooydonck family is prepared to have his name engraved on the Honour Roll of the cobbled Classics. He is Nathan Van Hooydonck and he made sure of showing his potential in a couple of races from the Junior ranks, before passing to the U23 level, in 2014.

A fine time trialist, with impressive results also in the one day races, Nathan Van Hooydonck will race next year for Bissell, under the guidance of Axel Merckx, who helped many of his riders from the previous seasons to get in the World Tour. That is also one of Nathan’s objective, who talked about his dreams and future goals in this exclusive interview for Cafe Roubaix.

– Nathan, how did you start cycling? 

I used to be a football player, but I wasn’t really good at it. So one day I decided to try something else. My one year younger cousin started cyclo-cross already, so I tried it to and liked it a lot. I wasn’t the best, and I finished at two or three minutes from the winner, named Mathieu Van der Poel. My daddy bought me an Eddy Merckx cyclo-cross bike and I started cycling at my former team Hoboken WAC. This was the beginning of a new part of my life.

– Did your uncle influenced you in any way or he preferred to let you find your own path? 

My uncle was kind of an inspiration for me to continue cycling. He never pushed me and my cousin (his son). We started working with a trainer in 2010. Jeroen Dingemans from the 185 coaching centre Marc Herremans is still my trainer. My uncle gave me some good tips for Paris Roubaix this and last year. He is still an inspiration to become a pro in a few year. I hope I can reach what he reached.

– Do you have any rider you admire or with whom you would like to resemble?

I really like Fabian Cancellara. The way he rides his bike and the way he talks to his fans. That’s wonderful. I think I am also the same type as him. He is a time trail rider and a classic rider and me to. Only he is still a lot more powerful then me.

– 3nd in the Tour of Flanders and 2nd in the Paris-Roubaix are some of your best results so far. How was to feel the taste of these Classics, even if as a Junior?

This year I realized I’m not a real climber like other rides in my category, for example Mathieu Van Der Poel, Laurens De Plus and Tao Geoghean Hart. I think I’m more a classic rider like my uncle. Races like Liège–Bastogne–Liège are also good for me. I want to keep on working to the Classic races, because I think it’s my speciality, but the time trail will be important to in the coming years.

– Is this your biggest dream, to win such a race as a pro? Or do you have other dreams?

Yes, my dream is to win races like Paris-Roubaix, Tour of Flanders and Brabantse Pijl. Those are the races that I really like!

– How were the World Championships in Firenze? I know you had some ambitions for the individual time trial, but finished only 17th.

The World Championships were a bit disappointing. I was a little sick when I left Belgium, and I didn’t felt good. The first two kilometers in the time trail were at a really high level, but afterwords I started feeling ill and I never had the same feeling as in the beginning again. I think when I’m not ill I can ride ten seconds faster and finish in the top ten. The parcours wasn’t also my thing.

– And at the other end, what was your best moment of the season? Winning the Keizer der Juniores race?

My victory at Tollembeek was a nice one, I rode 70 kilometres alone and won with an advantage of 2:30. The race at Keizer der Juniores was also nice, because of the many good rides who were at the start. Another nice moment wasn’t a victory, but the world title of one of my best friends, Igor! He made my day better!

– Next year, you will ride for Bissell. What do you think or what do you hope this change will mean to you?

I think I can learn a lot from Axel and the other riders. It’s a good team to develop myself over the years.

– Riding for Bissell will mean racing in the U23 ranks, but also in some races with World Tour teams. What will your objectives be?

The first year I won’t ride any World Tour races, because I have to go to school, and that makes traveling to the United States a bit difficult. What the coming years will bring, we’ll see.

Nathan Van Hooydonck: “Clasicele pe pavate sunt viitorul meu”

Image

La începutul anilor ’90, Edwig Van Hooydonck era unul dintre cei mai buni rutieri de clasice din plutonul profesionist, cu victorii în Turul Flandrei şi Brabantse Pijl, după câteva evoluţii remarcabile. Două decenii mai târziu, un alt membru al familiei Van Hooydonck e pregătit să îşi treacă numele în cartea de istorie a clasicelor pe pavate. Este vorba despre Nathan Van Hooydonck, care şi-a arătat potenţialul în cursele de la juniori, înainte de a face trecerea la categoria sub 23 de ani, în 2014.

Un bun contratimpist, cu rezultate impresionante şi în clasice, Nathan Van Hooydonck va concura anul viitor pentru Bissell, sub îndrumarea lui Axel Merckx, care i-a ajutat pe mulţi dintre cicliştii săi din sezoanele anterioare să ajungă în World Tour. Acesta este şi unul dintre obiectivele lui Nathan, care a vorbit despre visurile şi ţelurile sale în interviul exclusiv de mai jos.

– Nathan, cum ai început ciclismul?

Obişnuiam să joc fotbal, dar nu eram prea bun la asta, aşa că într-o zi am decis să încerc altceva. Vărul meu mai tânăr cu un an începuse deja ciclo-cross-ul, pe care l-am încercat şi eu şi mi-a plăcut foarte mult. Nu eram cel mai bun şi am terminat la două sau trei minute în urma câştigătorului, Mathieu Van der Poel. Tatăl meu mi-a adus o bicicletă de ciclo-cross Eddy Merckx şi am început ciclismul la fosta mea echipă, Hoboken WAC. Acesta a fost startul unei noi etape din viaţa mea.

– Te-a influenţat unchiul tău în vreun fel, sau a preferat să te lase să îţi găseşti propriul drum?

Unchiul meu m-a inspirat să continui ciclismul. Niciodată nu ne-a forţat pe mine şi pe vărul meu (fiul său). Am început să lucrăm cu un antrenor în 2010. Jeroen Dingemans, de la Centrul de Antrenament 185 Marc Herremans este în continuare antrenorul meu. Unchiul meu mi-a dat câteva sfaturi bune pentru Paris Roubaix, anul trecut şi sezonul acesta. Mă inspiră să devin profesionist în câţiva ani şi sper să obţin performanţele pe care el le-a avut.

– Există vreun rutier pe care îl admiri sau cu care ai dori să semeni?

Îmi place mult Fabian Cancellara. Felul cum concurează pe bicicletă şi cum vorbeşte cu fanii săi este cu adevărat minunat. Cred că sunt acelaşi gen de ciclist ca şi el. El e un contratimpist şi un rutier de clasice, iar eu la fel, doar că el este în continuare mult mai puternic decât mine.

– Al treilea în Turul Flandrei şi al doilea în Paris-Roubaix sunt câteva dintre cele mai bune rezultate ale tale de până acum. Cum a fost să simţi gustul acestor clasice, chiar dacă doar ca junior?

Anul acesta mi-am dat seama că nu sunt un căţărător adevărat, aşa cum este cazul cu alţi ciclişti din categoria mea de vârstă – Mathieu Van der Poel, Laurens De Plus şi Tao Geoghegan Hart. Cred că sunt mai mult un rutier de clasice, ca unchiul meu. Şi cursele ca Liège–Bastogne–Liège mi se potrivesc. Vreau să muncesc în continuare pentru clasice, deoarece cred că acestea vor fi specialitatea mea, însă şi contratimpul va fi important în anii următori.

– Este acesta cel mai mare vis al tău, să câştigi o astfel de cursă ca profesionist?

Da, visul meu e să mă impun în Paris-Roubaix, Turul Flandrei şi Brabantse Pijl, acestea sunt cursele care îmi plac mult.

– Cum au fost Campionatele Mondiale de la Florenţa? Ştiu că îţi fixaseşi un obiectiv pentru contratimpul individual, însă ai terminat doar al 17-lea.

Campionatele Mondiale au fost puţin dezamăgitoare, iar înainte de acestea am plecat din Belgia puţin bolnav şi nu m-am simţit bine. Am parcurs primii doi  kilometri ai cursei de contratimp la un nivel foarte ridicat, dar apoi am început să mă simt rău şi nu am mai putut rula la fel ca la început. Când nu sunt bolnav, sunt mai rapid cu zece secunde şi pot termina în top zece. De asemenea, parcursul nu mi s-a potrivit.

– La polul opus, care a fost cel mai bun moment al stagiunii?

Succesul meu de la Tollembeek a fost unul frumos, am concurat 70 de kilometri de unul singur şi am câştigat cu un avans de două minute şi jumătate. Victoria din Keizer des Juniores a fost la rândul ei una importantă, deoarece mulţi ciclişti buni au fost la start. Un alt moment frumos nu a fost un succes, ci titlul mondial obţinut de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Igor. El mi-a făcut ziua mai frumoasă.

– Sezonul viitor vei concura pentru Bissell. Ce impact crezi că va avea această echipă asupra ta?

Cred că pot învăţa multe de la Axel Merckx şi de la ceilalţi rutieri. Este o formaţie bună, care mă va ajuta să progresez în anii următori.

– Care vor fi obiectivele tale alături de Bissell?

În primul sezon nu voi participa în curse în care se vor afla şi echipe de World Tour, deoarece trebuie să merg la şcoală, iar asta va face călătoriile în Statele Unite mai dificile. Voi vedea apoi ce vor aduce anii următori.

Post Navigation