Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “Octombrie, 2012”

Pe scurt

Uniunea Ciclistă Internaţională a anunţat cele 15 echipe care vor primi licenţă World Tour în 2013, pe baza criteriului sportiv, care se traduce prin punctele acumulate de rutieri în ultimele două sezoane. AG2R, Astana, BMC, Cannondale, Euskaltel, Garmin-Sharp, Lampre-Merida, Katusha, Movistar, Omega Pharma-Quick Step, Orica-GreenEdge, Rabobank, RadioShack-Nissan, Sky şi Vacansoleil sunt sigure de licenţă, în timp ce Argos-Shimano, Lotto-Belisol, FDJ, Europcar şi Saxo Bank-Tinkoff Bank luptă pentru ultimele trei locuri disponibile în primul eşalon valoric.

Bradley Wiggins a primit prestigiosul premiu Velo d’Or, care îl recompensează pe cel mai bun ciclist din 2012. Britanicul, învingător în Paris-Nisa, Turul Romandiei, Criteriul Dauphiné, Turul Franţei şi în cursa de contratimp de la Jocurile Olimpice, i-a devansat pe Tom Boonen şi Joaquim Rodriguez, care au terminat pe următoarele două locuri. De la instituirea anchetei Velo d’Or, în 1992, câştigătorul Turului Franţei a terminat primul în această anchetă în 12 ocazii. În vârstă de 32 de ani, Wiggins este cel dintâi britanic care a fost recompensat cu trofeul Velo d’Or.

Rămasă fără Sean Yates, retras din ciclism din cauza unor probleme de sănătate, Sky se află în căutarea unui director sportiv care să îl înlocuiască pe britanic. Potrivit VeloNews, Bradley McGee, Valerio Piva şi Steve Bauer ar putea fi candidaţii asupra cărora îşi va îndrepta atenţia managerul echipei, David Brailsford, însă nu este exclus ca acesta să aleagă un director sportiv din Marea Britanie. În cazul în care se va ajunge la asta, cele mai probabile nume sunt Roger Hammond şi Daniel Lloyd, deşi un minus al acestora îl constituie lipsa experienţei.

Conform cotidianului Belfast Telegraph, Irlanda este interesată să organizeze startul Turului Italiei din 2014, fiind dispusă să îi ofere lui RCS Sport 3,8 milioane de lire sterline pentru a avea plutonul în primele trei zile ale cursei. Dublin şi Belfast sunt oraşele alese de către organizatori pentru a primi evenimentul, unul de pe urma căruia sunt aşteptate câştiguri de zece milioane de lire sterline. Momentan, candidatura irlandezilor nu este oficială, dar are şanse mari de reuşită, în condiţiile în care Shade Tree Sports, compania ce se ocupă de dosarul acesteia, este manageriată de Darach McQuaid, fratele lui Pat McQuaid, preşedintele UCI.

Chris Froome şi-a stabilit calendarul pentru prima jumătate a sezonului viitor: rutierul lui Sky va începe anul în Turul Algarve, după care va merge în Criteriul Internaţional, Turul Romandiei şi Criteriul Dauphiné, înainte de a participa în Turul Franţei, unde va fi liderul echipei. Potrivit ziarului francez L’Equipe, sunt şanse ca britanicul în vârstă de 27 de ani să mai concureze în Paris-Nisa şi Turul Ţării Bascilor.

Curăţenie de toamnă la Sky

David Brailsford este decis să îi îndepărteze din echipa sa pe toţi cei care au avut în trecut legătură cu dopajul sau cu Lance Armstrong, indiferent de cât de subţire a fost aceasta şi fără a mai ţine cont de ce înseamnă oamenii respctivi pentru ciclism sau care a fost aportul lor la succesele obţinute de Sky în ultimii ani.

Întrebarea logică este: după Bobby Julich, Sean Yates şi Steven de Jongh, urmează Michael Rogers?

A existat vreodată Lance Armstrong?

Conform Uniunii Cicliste Internaţionale, da, dar numai până la finalul lui 1997. Vineri, forul din Elveţia a şters toate rezultatele obţinute de american între 1998 şi 2011, ceea ce înseamnă că acesta rămâne cu un palmares sărac, în care se regăsesc două etape în Turul Franţei, două clasice de mai mică importanţă – Flèche Wallonne şi Clasica San Sebastian – şi un titlu de campion mondial pe şosea, obţinut cu numai câteva zile înainte de a împlini 22 de ani. În ceea ce priveşte ierarhia generală din Marea Buclă, Lance Armstrong este un ciclist mediocru acum, cel mai bun rezultat din cariera sa fiind un loc 36, pe care s-a clasat în 1995, la ultimul triumf al lui Miguel Indurain.

Decizia de vineri pune punct cazului “Lance Armstrong” în ceea ce îl priveşte strict pe acesta şi lasă în istoria Turului Franţei un gol similar cu cele din perioada războaielor mondiale. Din unul dintre cei mai titraţi şi apreciaţi ciclişti ai tuturor timpurilor, Armstrong a devenit cel mai detestat fost rutier şi a fost transformat în ţapul ispăşitor pentru toate probleme prin care trece ciclismul astăzi. Dar asta e o discuţie pentru altă dată, după ce se vor cristaliza opiniile şi informaţiile care treptat-treptat ies la suprafaţă.

Până atunci, câteva cuvinte despre hotărârea luată de UCI (care a mai decis ca nimeni să nu primească acele victorii) şi acceptată şi de ASO. Lumea ciclismului esta una în care ipocrizia este foarte des întâlnită, iar asta s-a văzut şi în măsura luată de organizatorii Turului Franţei, care au şters de pe site-ul oficial tot ce s-a întâmplat între 1999 şi 2005. ASO, după ce ani la rândul a închis ochii la multe, a decis că  acum este bine să uite ce s-a întâmplat în acea perioadă, ca şi cum nu a avut un rol în ceea ce s-a petrecut. Dacă tot vrea să lase în urmă acei ani şi pe toţi “actorii” de atunci (deşi mulţi nu merită uitaţi), poate nu ar fi rău ca Amaury Sport Organisation să dea înapoi, la fel ca rutierii dopaţi, şi profiturile înregistrate cu ocazia acelor ediţii, când a făcut sume impresionante pe spatele acestora. Dacă uiţi trecutul, nu ai nicio şansă să construieşti viitorul, aşa cum afirmi că vrei să faci cu fiecare ocazie avută la dispoziţie!

Topul victoriilor în 2012

Clasamentul individual:

1 – André Greipel – 19

2 – Peter Sagan – 16

3 – Mark Cavendish – 15

4 – Reinardt Janse Van Rensburg – 14

5 – Tom Boonen – 13

6 – Marcel Kittel – 13

7 – Maximiliano Richeze – 13

8 – Bradley Wiggins– 12

9 – John Degenkolb – 12

10 – Joaquim Rodriguez – 10

Clasamentul pe echipe:

1 – Sky – 47

2 – Omega Pharma-Quick Step – 42

3 – Liquigas – 35

4 – Argos-Shimano – 29

5 – Lotto-Belisol – 28

6 – Katusha – 27

7 – Movistar – 27

8 – Orica-GreenEdge – 25

9 – FDJ-BigMat – 22

10 – Rabobank – 22

Turul Franţei 2013 – patru finişuri în căţărare

Image

Nu ştiu dacă traseul ediţiei cu numărul 100 a Marii Bucle este unul dintre cele mai bune din ultimii ani, dar cert e că parcursul ales de organizatori este cu mult peste cel din 2012, care a produs puţine “scântei” şi a suferit la capitolul spectacol. Miercuri, la Paris, în Palatul Congreselor, organizatorii cursei au oferit atât o prezentare de excepţie, demnă de ediţia centenară, dar au şi ţinut să transmită un mesaj puternic, prin care şi-au reafirmat dorinţa de a lupta împotriva dopajului, în ceea ce speră ei să fie un nou început.

Mai multe căţărări legendare ale Turului Franţei îşi vor face apariţia pe harta cursei din 2013, în timp ce altele, ca Tourmalet sau Galibier, au fost lăsate pe dinafară, poate şi pentru că au devenit o prezenţă constantă în ultimele decenii, fiind sărbătorite cu alte ocazii. În total, 28 de ascensiuni de categoria a doua, întâi şi specială vor fi parcurse, cu trei mai multe decât sezonul acesta, plutonul urmând să aibă patru sosiri la altitudine. De asemenea, Christian Prudhomme şi ASO au călcat pe urmele organizatorilor Turului Italiei şi au ales să introducă etape mai scurte, lungimea medie fiind de 181 de kilometri. Dar cum arată ediţia cu numărul 100 a Le Tour?

Prima săptămână

Pentru prima oară din 1966 încoace, sprinterii vor avea ocazia să îmbrace tricoul galben în etapa inaugurală, iar asta va fi pe placul lui Mark Cavendish, care va porni cu prima şansă la victorie în Bastia, unul dintre oraşele importante de pe Insula Corsica. Singura regiune care nu a fost vizitată de cursă în istoria de peste un secol, Corsica va găzdui timp de trei zile caravana, o onoare pentru care oficialităţile de acolo ar fi plătit undeva la 5-6 milioane de euro.

Image

Următoarele două zile, cu Col de Vizzavona şi Col de Marsolino, vor fi perfecte pentru puncheuri, ceea ce înseamnă că liderul clasamentului general se va schimba, o situaţie care se poate repeta şi în etapa a patra, un contratimp pe echipe ce se va desfăşura la Nisa, pe distanţa de 25 de kilometri. Faţă de alţi ani, Pirineilor li s-a acordat o mai mică atenţie, doar două runde urmând să aibă loc acolo: una dintre acestea se va încheia la Ax 3 Domaines, în timp ce următoarea se va termina la Bagnères-de-Bigorre, după ce vor fi parcurse cinci căţărări: Portet d’Aspet, Menté, Peyresourde, Val Louron-Azet şi Hourquette d’Ancizan.

Săptămâna a doua

Primul contratimp individual va avea loc între Avranches şi superbul Mont-Saint-Michel, care nu a mai fost prezent în Turul Franţei din 1990, atunci când Johan Museeuw i-a învins la sprint pe Guido Bontempi şi Olaf Ludwig. Cum contratimpul va avea 33 de kilometri lungime, diferenţele nu vor fi mari, însă oamenii care nu sunt specialişti la această disciplină vor întâmpina mari probleme, deoarece vor fi câteva lungi porţiuni drepte, unde vântul va avea şi el un cuvânt important de spus.

Lyon, oraş care a figurat şi la prima ediţie, va aştepta plutonul cu un finiş pentru rutierii cu “explozie”. Peste doar o zi, “gigantul din Provence” îşi va face apariţia, la capătul celei mai lungi etape din 2013 – 242 de kilometri. Mont Ventoux va fi singura căţărare de pe traseu şi va oferi cadrul ideal pentru o bătălie pe cinste între favoriţii la ierarhia generală. În lungime de peste 20 de kilometri şi cu pantă medie 7%, Mont Ventoux va avea darul de a oferi câteva răspunsuri cu privire la cine se poate impune în Marea Buclă.

Image

În 2009, o evadare a avut câştig de cauză acolo, dar asta şi pentru că oamenii de general nu au fost interesaţi de victorie. Anul viitor, situaţia va fi cu totul alta, deoarece Mont Ventoux va reprezenta ocazia ideală pentru a se crea diferenţe. În mod normal, atacurile ar trebui să fie la ordinea zilei, mai ales că organizatorii au pus Mont Ventoux pe traseu la doar câteva zile după contratimpul individual de la Mont-Saint-Michel.

Ultima săptămână

Cu excepţia etapei finale, toate rundele din săptămâna a treia a cursei vor fi rezervate cicliştilor de clasament general. Pentru început, Gap îi va pune pe rutieri în gardă, deoarece chiar dacă traseul nu este greu, ziua va fi tensionată, având în vedere că se pot da atacuri pe ultima ascensiune sau pe coborâre, una pe care s-au scris momente importante în istoria Turului Franţei.

Pe 17 iulie, între Embrun şi Chorges, rutierii vor avea parte de o nouă provocare, un contratimp montan cu două ascensiuni dificile, în lungime de câte şase kilometri. Ambele au o pantă medie de peste 6% şi îi vor solicita din plin de ciclişti. De altfel, Jean-François Pescheux, directorul tehnic al Amaury Sport Organisation, a spus că acesta este cel mai dificil contratimp individual pe care “l-a desenat” pentru Turul Franţei de când se află în funcţie.

Image

Evident, Alpe d’Huez nu putea lipsi de la această sărbătoare, căţărarea “botezată” de Fausto Coppi, în 1952, urmând să îşi consolideze statutul de ascensiune legendară a ciclismului. Şi aceasta, deoarece plutonul o va urca de două ori în aceeaşi zi. După ce vor trece de Col de Manse şi Col d’Ornon, rutierii vor trece peste Alpe d’Huez, vor continua apoi cu Col de Sarenne, pentru ca finalul etapei să îi găsească tot pe Alpe d’Huez, unde învingătorul va avea onoarea de a-şi vedea numele inscripţionat pe unul dintre cele 21 de viraje.

Vineri, Col du Glandon, Col de la Madeleine, Col de Tamié, Col de l’Epine şi Col de la Croix-Fry se vor afla în meniu, înainte de o sosire la Le Grand-Bornand, localitate care în 2009 a consemnat victoria lui Frank Schleck. Alpii vor fi gazda şi celui de-al patrulea finiş în urcare, Le Semnoz, o ascensiune rămasă celebră după ce plutonul a fost foarte aproape de a se opri acolo în 1998, când scandalul “Festina” se afla la apogeu. În lungime de 10,7 kilometri şi cu pantă medie 8,5%, Le Semnoz are toate şansele ca acum să intre în istorie drept căţărarea care îl va desemna pe câştigătorul ediţiei centenare a Turului Franţei.

Image

O cursă precum cea de anul viitor nu putea să aibă decât un final de gală. La asta s-au gândit şi organizatorii atunci când au ales ca rutierii să ia startul în ultima etapă din grădinile regale ale Palatului Versailles. De acolo, caravana va urma un traseu diferit de cel obişnuit: va trece pe lângă Turneul Eiffel, Podul Alexandru al lll-lea, Cheiul Senei, Muzeul Luvru şi abia apoi va ajunge pe Champs-Élysées. Spre deosebire de anii anteriori, cicliştii vor merge pe lângă Arcul de Triumf de zece ori, urmând ca după aceea să dea sprintul final. Totul se va întâmpla seara, în jurul orei 23, astfel încât întreaga lume să vadă de ce Parisul are supranumele “Oraşul Luminilor”.

Concluzii

Aproximativ 3360 de kilometri, patru finaluri în căţărare, şapte etape de plat, cinci pentru puncheuri şi 90 de kilometri de contratimp, acestea sunt datele Turului Franţei din 2013, o cursă cu un traseu frumos, dar care se va ridica la nivelul aşteptărilor doar în funcţie de cum vor “juca” rutierii şi de planurile acestora, ce pot fi influenţate de mai mulţi factori.

Miercuri, după încheierea ceremoniei de prezentare, Bradley Wiggins a anunţat că doreşte să ţintească victoria în Turul Italiei din 2013, ceea ce înseamnă că nu el, ci Chris Froome va fi liderul lui Sky în Marea Buclă, o decizie logică, în condiţiile în care traseul i se potriveşte mai tânărului său coechipier. Chiar dacă va concura în Il Giro, Wiggins va fi prezent şi la startul Turului Franţei, el anunţând deja că va merge ca să îl răsplătească pe compatriotul său pentru ajutorul acordat anul acesta.

Dacă Froome va prinde forma arătată în iulie 2012, atunci va fi cu siguranţă unul dintre marii favoriţi la tricoul galben, la fel ca Alberto Contador, care a şi spus că îl consideră pe britanic principalul său adversar. În afară de cei doi, Andy Schleck (în cazul în care acesta îşi va reveni după accidentarea suferită la pelvis), Tejay van Garderen, Cadel Evans, Samuel Sanchez, Ryder Hesjedal, Joaquim Rodriguez, Robert Gesink şi Jurgen Van Den Broeck vor fi alţi actori de seamă, asta dacă vor decide să ia startul.

Este 24 octombrie 2012 şi numărătoarea inversă a început!

Numele ascunse din dosarul USADA

Nu toţi rutierii implicaţi în povestea de dopaj scoasă la suprafaţă de Agenţia Anti-Doping din Statele Unite sunt cunoscuţi. În raportul final, aceste nume apar înlocuite de un număr, intimitatea fiindu-le protejată momentan. Totuşi, este foarte posibil ca Uniunea Ciclistă Internaţională să le ceară federaţiilor naţionale să îi cerceteze pe aceşti ciclişti, mai ales că unii se află încă în activitate.

Citind dosarul USADA, i-am identificat pe câţiva rutieri, însă cum totul este la nivel de speculaţie, cel puţin până când UCI sau federaţiile naţionale vor decide că a venit clipa să ofere mai multe detalii, mă voi limita la a oferi doar câteva informaţii despre ei. În plus, cine cunoaşte bine fenomenul ciclist nu va avea probleme în a-i identifica. Ar mai fi ceva: nu toţi cei implicaţi vin de la US Postal.

– Şase dintre aceşti rutieri au făcut parte din echipa trimisă de US Postal în Turul Franţei din 2003

– Ciclistul 1 a câştigat de două ori Turul Italiei

– Rutierul 3 a fost cândva cel mai bun sprinter din Il Giro şi se ocupă acum de o importantă echipă de tineret

– Retras din activitate, Ciclistul 4 ocupă funcţia de antrenor la una dintre cele mai puternice grupări din World Tour

– Rutierul 10 face parte din lumea ciclismului, ca director sportiv, după ce ani buni a fost “locotenentul” lui Lance Armstrong

– Ciclistul 12 este acum unul dintre “locotenenţii” celui mai important rutier pe etape prezent în pluton

– Rutierul 14 a câştigat de două ori tricoul alb cu buline roşii în Marea Buclă şi a fost foarte aproape să se impună şi la general în una dintre ediţiile post-Armstrong

– Ciclistul 15, un veteran, a triumfat în una dintre cele mai vechi curse pe etape din Europa şi se află în continuare în lotul unei echipe din World Tour

– Rutierul 16 a fost văzut ca un mare talent, după ce a terminat pe podiumul Turului Italiei la numai 23 de ani, dar s-a plafonat odată ce a ajuns sub conducerea celui mai titrat manager din istoria ciclismului

Damage control

Termenul din titlu este extrem de folosit în zilele noastre, de obicei atunci când companiile sau organizaţiile încearcă să limiteze pierderile şi să îi găsească o parte pozitivă unei situaţii care părea iniţial fără scăpare. La origine, “damage control” vine din lumea marinei şi se referă la gestionarea momentelor ce pot ducea la scufundarea unei nave. Acuzată de mulţi că este o instituţie învechită, care nu are o înclinaţie spre nou şi reformă, Uniunea Ciclistă Internaţională a dovedit că ştie ce înseamnă “damage control” şi şi-a salvat “corabia”, după ce a ratificat verdictul Agenţiei Anti-Doping din Statele Unite în cazul “Lance Armstrong”.

De asemenea, blamată de opinia publică că a avut cu americanul o relaţie mult prea solidă, care a dus la primirea unor donaţii în schimbul acoperirii unor teste pozitive (potrivit declaraţiilor date de martorii USADA), confruntată cu cât mai multe voci care au cerut demisia lui Pat McQuaid şi Hein Verbruggen, UCI a decis să “taie” orice legătură cu Lance Armstrong şi să ia nu numai decizia logică în această problemă, dar şi să îşi salveze pielea, destul de tăbăcită în ultima vreme.

Mulţi credeau că forul din Elveţia va merge la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne, însă acest lucru era puţin probabil, în condiţiile în care a anunţat de săptămâna trecută că la conferinţă de presă de luni urmau să mai participe doctorul Mario Zorzoli şi Francesca Rossi, ambii implicaţi în programul de luptă împotriva dopajului. UCI avea posibilitatea de a respinge raportul USADA, câteva puncte din el sau de a-l accepta în totalitate şi a ales ultima varianta, deoarece era cea normală într-o astfel de situaţie. Orice altă soluţie ar fi însemnat aruncarea ciclismului într-o gaură neagră din care acesta ar mai fi ieşit doar peste câţiva ani, nu fără daune iremediabile.

Îmi vine greu să cred că Uniunea Ciclistă Internaţională a luat această decizie pentru că a fost în asentimentul celor care au spus că sportul va intra într-o nouă eră (de câte ori a fost folosită această expresie în ultimii 15 ani?) dacă lui Lance Armstrong îi vor fi şterse rezultatele obţinute din 1998 încoace. Senzaţia pe care o lasă UCI este că încearcă să facă primăvară cu doar o floare, sperând că astfel va mai putea lăsa lucrurile în forma lor actuală pentru alţi câţiva ani, conservându-şi poziţia şi asigurându-şi un trai liniştit.

La conferinţa de presă de luni, Pat McQuaid a spus că “Lance Armstrong nu are ce căuta în ciclism”, o afirmaţie excelentă de PR, care are rolul de a întări poziţia UCI şi de a o delimita pe aceasta de tot ceea ce a însemnat şi reprezentat texanul în ciclism. Oamenii care iubesc acest sport s-au plictisit numai de vorbe, iar forul mondial trebuie neapărat să le dubleze cu fapte. Deposedarea lui Lance Armstrong de cele şapte victorii în Marea Buclă, o decizie care trebuia luată, este obligatoriu să fie susţinută şi cu alte fapte şi acţiuni, nu cu încercări de victimizare ale UCI, prin care aceasta se arată depăşită de situaţie şi incapabilă de a face ceva.

Dosarul “Lance Armstrong” este mult mai stufos şi americanul nu este singurul personaj prezent acolo. Alexander Vinokorov, Andrey Kasheckin, Luis Leon Sanchez, Roman Kreuziger, Enrico Gasparotto sau Giovanni Visconti sunt alţi rutieri ale căror nume apar în raportul final, iar unii dintre ei figurează cu plăţi făcute în contul doctorului Michele Ferrari. Va cerceta UCI aceste informaţii? De asemenea, are de gând să ceară de la USADA numele cicliştilor care apar în declaraţiile date de martori, dar au fost şterse de Agenţia Din Statele Unite, din dorinţa acesteia de a le folosi în cazul în care Lance Armstrong ar fi făcut apel? Va oferi UCI explicaţii pentru acuzaţiile care i-au fost aduse, privind muşamalizarea unor teste pozitive şi acceptarea unei donaţii consistente din partea lui Armstrong (125 000 de dolari)? Sau va alege “să hiberneze” liniştită acum, cu un zâmbet mare pe faţă şi cu impresia că a salvat încă o dată lumea?

Rabobank se retrage din ciclism

Săptămâna trecută, atunci când USADA a publicat raportul final în cazul “Lance Armstrong”, am scris aici că acele dezvăluiri vor provoca mai multe “cutremure”, deoarece vor afecta atât echipe, cât şi rutieri încă aflaţi în activitate. Primul “seism” a venit pe finalul acestei săptămâni, după ce Rabobank, principalul sponsor al echipei cu acelaşi nume, a anunţat că nu are de gând să mai continue după 31 decembrie 2012. Afectată nu este doar gruparea masculină, ci şi cea feminină, pentru care evoluează Marianne Vos, campioana mondială de la Valkenburg.

Măsura este una cu adevărat surprinzătoare, deşi Rabobank are doi ciclişti aflaţi sub lupa UCI: primul este Luis Leon Sanchez, despre care italianul Leonardo Bertagnolli a spus că l-a văzut la mai multe tabere de antrenament ale doctorului Michele Ferrari. Celălalt, tot un spaniol, Carlos Barredo, care a fost suspendat de echipă pentru valorile neregulate ale paşaportului biologic. Totuşi, nimic nu anunţa retragerea lui Rabobank, mai ales că oficialii echipei nu s-au arătat afectaţi de cele două cazuri şi chiar au susţinut că au încredere în cei doi.

Pe de altă parte, la fel de adevărat este că Theo de Rooij, fostul manager al lui Rabobank, a admis în urmă cu ceva vreme că dopajul a fost ceva obişnuit în cadrul echipei din 1996 până în 2007. Conducerea nu a stat degeaba după acele dezvăluiri, trecând la restructurări masive, determinate şi de lipsa rezultatelor importante: Erik Breukink şi Adri van Houwelingen au părăsit formaţia batavă, în locul lor fiind adus un staff al cărui rol era să îi clădească o nouă identitate lui Rabobank – Nico Verhoeven, Merijn Zeeman, Michiel Elijzen, Jeroen Blijlevens şi Louis Delahaije au fost cei aleşi pentru această misiune.

O misiune care acum se află într-un impas imens, după ce Bert Bruggink, unul dintre membrii comitetului director al Băncii Rabobank, a anunţat, “cu durere în suflet”, că echipele de şosea nu vor mai fi susţinute financiar începând cu sezonul viitor. O măsură care va şoca pe multă lume, deoarece Rabobank părea unul dintre cele mai stabile proiecte din lumea ciclismului. Însă ceea ce s-a întâmplat acum arată că nimic nu mai este sigur în acest sport, care e foarte posibil să treacă printr-o perioadă extrem de dificilă în anii următori, o perioadă marcată de incertitudini financiare şi suspiciuni de corectitudine.

Momentan, nu se ştie ce se va întâmpla cu rutierii echipei; primele semnale sunt că se doreşte ca gruparea să continue, dar dacă nu se va mişca rapid şi nu îşi va găsi un sponsor puternic, riscă să rămănă fără o licenţă de World Tour, ceea ce ar însemna automat un exod al cicliştilor săi şi o lungă perioadă petrecută în al doilea eşalon valoric. De acolo până la desfiinţarea echipei, după nu mai puţin de 17 sezoane la cel mai înalt nivel, va mai fi doar un pas.

Ziua în care totul s-a năruit

17 octombrie 2012 va rămâne o dată marcantă în viaţa lui Lance Armstrong, una cu un impact mai puternic chiar şi decât cea în care Agenţia Anti-Doping din Statele Unite a făcut public dosarul de peste o mie de pagini în care îl acuză pe texan de dopaj organizat. 17 octombrie 2012 este ziua în care mitul “Lance Armstrong” a dispărut pentru totdeauna, după mai mult de un deceniu (atât cât i-a luat să fie construit), iar americanul a redevenit un simplu om.

Rând pe rând, sponsorii l-au părăsit pe încă septuplul câştigător al Turului Franţei, iar comunicatele de presă emise de birourile de presă ale marilor companii şi-au făcut loc pe site-urile de ciclism la fel ca victoriile obţinute odinioară de el în Alpi sau Pirinei. Nike, Budweiser, Giro, Trek, RadioShack şi Anheuser-Busch au renunţat definitiv la Lance Armstrong, în timp ce Oakley va mai rămâne în preajmă câteva săptămâni, până când Uniunea Ciclistă Internaţională va da verdictul său.

Pentru ca tabloul unei zile negre să fie complet, Armstrong a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al Fundaţiei Livestrong, o măsură logică şi necesară, ce poate fi sinonimă cu recunoaşterea înfrângerii, una la care fostul rutier al lui US Postal nu s-ar fi aşteptat niciodată. Mulţi sunt de părere că totul i se trage texanului de la faptul că a fost prea lacom cu cele şapte victorii ale sale, alţii consideră că dacă s-ar fi purtat mai frumos cu foştii săi colegi nu s-ar fi ajuns la asta. Din punctul meu de vedere, totul a plecat de la revenirea sa în ciclism, anunţată în septembrie 2009. Deşi părea un nou punct în cariera şi viaţa lui Armstrong, acel moment a reprezentat începutul unui sfârşit la care nimeni nu se gândea.

Acuzat din toate părţile, blamat de rutieri retraşi din activitate sau aflaţi în continuare în pluton, americanul vede cum imaginea sa, una dintre cele mai puternice şi solide de care s-a bucurat un sportiv vreodată, dispare precum Fantastica, lumea “înghiţită” de Nimic în romanul lui Michael Ende, “Poveste fără sfârşit”. Diferenţa este că spre deosebire de carte, în lumea reală nu există un Bastian sau un Atreyu care să îl salveze şi să readucă lucrurile la starea lor iniţială.

Allan Peiper

tocmai a anunţat că pleacă de la Garmin-Sharp. Un indiciu în plus că se pregăteşte o revenire în ciclism a lui Bob Stapleton, fostul manager al echipei HTC-Highroad, alături de care acesta a lucrat în trecut. Rămâne de văzut acum care va fi destinaţia lor; să se numească RadioShack-Nissan?

Post Navigation