Cafe Roubaix

Vuelta 2013 – etapa a Vlll-a

A doua zi petrecută în Andaluzia aduce şi primul finiş adevărat la altitudine de la această ediţie, unul inedit pentru Turul Spaniei: Alto de Peñas Blancas, o căţărare în lungime de 14,5 kilometri, cu pantă medie 6,6% şi maximă 12,5%. Prima parte a ascensiunii este mai dificilă, drumul devenind mai regulat în a doua jumătate, aspect din cauza căruia e greu de crezut că pot apărea diferenţe mari la final între oamenii de general. În plus, cum Vuelta se află încă în prima săptămână, iar favoriţii nu sunt dispuşi să arunce în joc tot ce au, o evadare va avea şanse să ajungă prima la final.

Mai mult ca sigur, etapa va consemna atacuri ale lui Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez, ciclişti care au deja o întârziere de ordinul zecilor de secunde în raport cu liderul cursei, Vincenzo Nibali. Italianul a spus că nu e interesat să păstreze tricoul roşu, însă asta nu înseamnă că va îşi va permite să piardă timp dacă spaniolii vor ataca. Aflaţi într-o formă foarte bună, Chris Horner şi Nicholas Roche ar trebui să fie şi ei protagonişti pe Alto de Peñas Blancas, la fel ca Sergio Henao, columbianul fiind dornic să arate că rămâne unul dintre candidaţii la un loc pe podium, în ciuda sincopelor de până acum.

Dintre cicliştii fără pretenţii la ierarhia generală, care şi-au fixat ca obiectiv o victorie de etapă, trei oameni îmi atrag atenţia: Samuel Sanchez, Leopold König şi André Cardoso, cu un plus pentru ultimii doi, care au impresionat în ultima vreme (Konig în runda a doua din Vuelta, iar Cardoso în Turul Burgosului, unde a venit pe locul cinci). Dacă Sanchez are deja un palmares solid, cehul şi portughezul caută victorii ce le pot redefini cariera, iar dorinţa imensă de a se face remarcaţi îi poate transforma în revelaţiile Turului Spaniei.

Un tricou cu ghinion pentru Gilbert?

În urmă cu câteva luni, scriam despre “blestemul” tricoului curcubeu, unul dintre cele mai cunoscute mituri din ciclism, un mit în care Philippe Gilbert, deţinătorul titlului mondial, a declarat la startul Turului Spaniei că începe să creadă din ce în ce mai tare. După ce s-a întâmplat vineri, este foarte posibil ca belgianul să fie convins cu adevărat că anul acesta a fost urmărit de un ghinion teribil, ce l-a împiedicat în mai multe rânduri să treacă victorios linia de sosire în clasicele sau în cursele pe etape în care a participat.

Este greu de spus de ce Gilbert a mers atât de prost în 2013, un sezon pe care are toate şansele să îl încheie fără niciun succes, însă cert e că rutierul lui BMC şi-a pierdut total aura de invincibilitate afişată în 2011, când aduna victorii pe bandă rulantă. Deşi a pierdut vineri, e posibil ca această înfrângere să nu îl afecteze prea mult, în condiţiile în care el se afla deja într-o spirală a eşecurilor, accidentărilor şi ghinionului, începută anul trecut, când a căzut şi s-a retras din Turul Lombardiei, prima sa cursă din postura de campion mondial.

Doar câteva săptămâni i-au mai rămas lui Philippe Gilbert în tricoul curcubeu, şi pe măsură ce zilele vor trece, disperarea şi foamea sa de victorii vor fi din ce în ce mai mari. Tocmai de aceea, atacuri precum cel de la Mairena del Aljarafe vor deveni o obişnuinţă, iar belgianul va spera ca măcar unul dintre acestea să se concretizeze într-un succes, pentru a evita contraperformanţa lui Luc Leblanc, ultimul campion mondial care nu a bifat un succes.

PS: transformarea lui Zdenek Stybar într-un rutier de şosea este fantastică, 2013 fiind sezonul în care potenţialul cehului pe şosea a ieşit cu adevărat la suprafaţă. La calităţile sale, în palmaresul pe care îl va avea atunci când se va retrage din activitate, ar trebui să fie cel puţin o victorie în Paris-Roubaix.

Vuelta 2013 – etapa a Vll-a

La Mairena del Aljarafe, localitatea andaluză unde caravana va ajunge vineri, sprinterii vor avea ultima ocazie de a câştiga o etapă în această primă săptămână a Turului Spaniei. Traseul nu are nicio căţărare repertoriată, iar finalul, chiar dacă înregistrează o uşoară diferenţă de nivel, le este rezervat sprinterilor puri. Tocmai de aceea, nu ar fi exclus ca Orica-GreenEdge să încerce varianta Leigh Howard, asta deşi compatriotul lui, Michael Matthews, e lider în clasamentul pe puncte şi a declarat că are ca obiectiv obţinerea unei a doua victorii, după cea de la Lago de Sanabria, până la finalul cursei.

Anul acesta, în cursele din Europa, Maximiliano Richeze a terminat de cinci ori pe podium, fără să obţină o victorie. Plasamentul greşit sau sprintul deschis prea devreme, acestea au fost principalele cauze pentru care argentinianul nu a terminat primul într-o cursă de pe Bătrânul Continent. Dacă va remedia aceste probleme şi va avea puţin noroc, este posibil să îl vedem pe Richeze învingător la Mairena del Aljarafe. În afară de el şi cei doi ciclişti de la Orica-GreenEdge, în cărţi pentru un succes vor mai fi Ramon Sinkeldam şi Gianni Meersman. Un rol important în stabilirea câştigătorului l-ar putea avea configuraţia ultimului kilometru, acolo unde îşi vor face apariţia un sens giratoriu şi un viraj în care poziţionarea va fi esenţială.

Cum vineri se va ajunge în Andaluzia, plutonul va trece prin Sevilla, unul dintre cele mai importante oraşe ale regiunii, şi totodată, localitatea natală a lui Antonio Piedra. Rutierul echipei Caja Rural a devenit cunoscut după ce a câştigat etapa a 15-a a ediţiei din 2012. Aflat atunci în evadare, Piedra s-a impus la Lagos de Covadonga şi i-a adus formaţiei pentru care evoluează primul succes în Vuelta.

Ce-ar fi fost dacă

Fabian Cancellara nu ar fi sprintat în ultimii 300 de metri ai etapei a şasea din Vuelta, aducând un întreg pluton în roata lui? Atunci, Tony Martin ar fi obţinut unul dintre cele mai răsunătoare succese văzute vreodată în ciclism, după o evadare în lungime de 174 de kilometri. Aşa, rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step va rămâne în istorie pentru efortul său incredibil, dar şi pentru înfrângerea dureroasă pe care a suferit-o la Caceres, unde a fost prins cu doar 20 de metri înainte de sosire. Tipic pentru un german, acesta a crezut până la capăt în victorie, deşi nimeni nu îi mai dădea vreo şansă în ultimii zece kilometri, când exista deja contact vizual între el şi pluton.

Dacă Tony Martin a fost omul zilei (acţiunea sa amintind de cea a lui David Zabriskie, la Caravaca de la Cruz, în 2004), echipele sprinterilor s-au aflat la polul opus, făcându-se de ruşine într-o etapă în care nu aveau voie să greşească. Chiar dacă dublul campion mondial la contratimp a fost prins, nu este meritul lor, ci al lui Cancellara, un ciclist considerat de mulţi “vinovat” pentru că Martin nu a câştigat. Nimic mai neadevărat, în condiţiile în care elveţianul nu se află la prima tentativă într-un sprint masiv, drept dovadă stând locul cinci de pe Champs-Élysées, în 2011, şi poziţia a patra de la Mondialele din acelaşi an (asta fără a aminti de ce s-a întâmplat la Compiègne, în 2007).

Pe lângă cei doi, celălalt actor principal a fost Michael Mørkøv, care a beneficiat de trena lungă a lui Cancellara (ce bun “lansator” ar fi acesta) şi s-a impus la Caceres, devenind primul danez din ultimii cinci ani care a câştigat o etapă în Vuelta, după Matti Breschel. A fost o recompensă binemeritată pentru un ciclist obişnuit mereu să se gândească la alţii, un ciclist care pare să fi intrat pe un alt drum al carierei după victoria de la Campionatele Naţionale.

Vuelta 2013 – etapa a Vl-a

Traseul rundei de joi va fi poate cel mai prietenos cu cicliştii de până acum, aceştia având puţini metri de urcat. Dacă miercuri evadarea nu a reuşit, deşi la un moment dat părea că poate păcăli plutonul, este şi mai greu de crezut că acum va avea vreo şansă. Tocmai de aceea, Michael Matthews va porni ca favorit, mai ales după ce miercuri a câştigat categoric etapa încheiată la Lago De Sanabria, confirmând astfel o parte din aşteptările puse în el încă din 2010, când a obţinut titlul mondial la tineret.

În mare, adversarii australianului vor fi aceiaşi ca miercuri – Gianni Meersman, Maximiliano Richeze (care pare din ce în ce mai aproape de prima victorie a carierei într-o cursă majoră), Tyler Farrar, Nikias Arndt, Edvald Boasson Hagen şi Greg Henderson – dar nu ar trebui să mire pe nimeni dacă la final îşi vor mai face apariţia Barry Markus, Andrew Fenn, Francesco Lasca şi Lloyd Mondory. În cazul în care aceştia nu îi vor putea pune probleme lui Matthews, atunci australianul va deveni primul dublu învingător de etapă de la această ediţie.

Plutonul va ajunge după şapte ani la Caceres, capitala provinciei omonime. În 2006, germanul Erik Zabel, aflat la acea vreme pe final de carieră, i-a învins pe Thor Hushovd şi Jean-Patrick Nazon, obţinând a 19-a victorie într-un Mare Tur.

Matthews, actor pe scena mare

În 2012, John Degenkolb a fost rutierul care s-a aflat în prim-plan la sprinturile din Vuelta, câştigând nu mai puţin de cinci etape. La ediţia aceasta, germanul nu s-a mai prezentat, iar locul său poate fi luat de cel în faţa căruia a pierdut titlul mondial la tineret, în urmă cu trei ani. Este vorba despre Michael Matthews, tânărul ciclist al echipei Orica-GreenEdge, care traversează cea mai bună perioadă de când a trecut la profesionişti. Venit în Spania din Turul Utah, acolo unde a câştigat clasamentul pe puncte, australianul a arătat că se află într-o formă excelentă încă de marţi, atunci când a fost cel mai bun dintre sprinteri, sosind pe locul al treilea.

O zi mai târziu, Matthews a demonstrat că are şi inteligenţă tactică, nu doar viteză, gândind excelent finalul rundei încheiate la Lago de Sanabria. Aflat pe cont propriu în ultimul kilometru al etapei a cincea, rutierul de la Antipozi s-a infiltrat în “trenuleţul” lui Argos-Shimano, a declanşat sprintul cu mai puţin de 200 de metri rămaşi până la sosire şi a câştigat cu un avans liniştitor în faţa adversarilor săi, bifând astfel primul succes al carierei într-un Mare Tur.

La startul stagiunii, Michael Matthews a oferit un interviu îndrăzneţ, în care a declarat că este un rutier care îi seamănă mult lui Peter Sagan şi că îi poate pune probleme slovacului în viitor. Privit cu neîncredere de mulţi la acea vreme, australianul a început să arate că vorbele sale pot avea acoperire, iar paşii făcuţi în Turul Spaniei cu siguranţă îl vor ajuta să ajungă la nivelul dorit, un nivel datorită căruia ar putea fi una dintre revelaţiile sezonului viitor.

Vuelta 2013 – etapa a V-a

Puţinii sprinteri prezenţi în Turul Spaniei au avut multe de îndurat în primele zile ale competiţiei, dar toate eforturile pe care le-au făcut vor fi uitate miercuri, atunci când vor beneficia de cea dintâi ocazie de a obţine un succes, deşi la fel de adevărat este că etapa a cincea nu poate fi catalogată ca fiind uşoară, deoarece pe traseu sunt plasate două căţărări de categoria a treia, iar finalul vine după o serie de dealuri scurte.

Multă lume îl vede pe Tyler Farrar favorit, dar nimic nu îl recomandă pe american la acest statut. A obţinut un singur succes în 2013 (şi acela pe teren propriu, în Turul Californiei) şi nu a mai câştigat o etapă într-un Mare Tur de doi ani. În plus, Farrar nici nu are la dispoziţie un “trenuleţ” convingător, aşa cum e cazul cu Argos-Shimano, care îl poate proteja şi scoate în faţă pe Nikias Arndt. Germanul este un debutant, însă a impresionat pe dealurile din Cursa Arctică a Norvegiei şi are un kick ce îl poate ajuta să facă diferenţa împotriva adversarilor din Vuelta.

În afară de Arndt, echipa olandeză poate miza şi pe sud-africanul Reinardt Janse Van Rensburg, într-o situaţie similară aflându-se şi Orica-GreenEdge, care are tot două variante, Michael Matthews şi Leigh Howard. Aici, luându-se în considerare forma şi rezultatele din ultima vreme, logic ar fi să se meargă pe Matthews. Edvald Boasson Hagen şi Gianni Meersman vor fi alţi rutieri de urmărit, la fel ca Barry Markus, talentatul sprinter batav al lui Vacansoleil, care i-ar putea surprinde pe mulţi în acest Tur al Spaniei.

Moreno şi Cancellara

Un “locotenent” fidel ani de zile, un om care întotdeauna i-a fost alături liderului său, Daniel Moreno a ieşit în cele din urmă de sub umbra aruncată de Joaquim Rodriguez, în ceea ce cu siguranţă va rămâne cel mai bun sezon al carierei sale. După ce în primăvară s-a impus în Flèche Wallonne, ibericul a câştigat acum o etapă în Vuelta, devenind doar al cincilea rutier din istorie care reuşeşte această performanţă în acelaşi an (Bernard Hinault, Laurent Jalabert, Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez sunt ceilalţi ciclişti aflaţi pe listă). Succesul de marţi a fost planificat încă de dimineaţă, atunci când Moreno a discutat cu Rodriguez şi i-a spus că va încerca un atac, motivaţia fiind cu atât mai mare, cu cât spaniolul are o casă la Fisterra.

La fel ca în 2011, când “a spart gheaţa” în cursa de pe teren propriu, Moreno a câştigat etapa a patra, însă nu mult a lipsit ca rutierul Katushei să fie prins de un Fabian Cancellara care probabil l-ar fi ajuns dacă nu se termina brusc “lumea”. Locul secund al elveţianului contează mai puţin, mult mai important este ce a arătat acesta pe o ascensiune care li se potrivea puncheurilor. Cancellara a fost capabil să accelereze puternic, ducând un ritm îndelungat mult timp şi făcându-le viaţa dificilă celorlalţi rutieri, demonstrând astfel că se află pe drumul cel bun pentru a-şi împlini visul, câştigarea titlului mondial pe şosea, la Florenţa, acolo unde sunt toate şansele să vedem cea mai disputată ediţie din ultimii ani.

Pentru ca Vuelta să fie şi mai nebună, liderul clasamentului general s-a schimbat încă o dată, a patra oară în patru zile, o situaţie care a mai fost întâlnită în 1948, 1987 şi 2011. Chris Horner a pierdut tricoul roşu, acesta ajungând la Vincenzo Nibali, care a fost întors din drum de organizatori pentru a urca pe podium la finalul zilei. Cum etapele următoare le sunt favorabile sprinterilor, italianul ar trebui să ajungă în Andaluzia pe primul loc în ierarhia generală, dar la cum au decurs lucrurile până acum în Turul Spaniei, nimic nu este sigur.