Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Matthews, actor pe scena mare

În 2012, John Degenkolb a fost rutierul care s-a aflat în prim-plan la sprinturile din Vuelta, câştigând nu mai puţin de cinci etape. La ediţia aceasta, germanul nu s-a mai prezentat, iar locul său poate fi luat de cel în faţa căruia a pierdut titlul mondial la tineret, în urmă cu trei ani. Este vorba despre Michael Matthews, tânărul ciclist al echipei Orica-GreenEdge, care traversează cea mai bună perioadă de când a trecut la profesionişti. Venit în Spania din Turul Utah, acolo unde a câştigat clasamentul pe puncte, australianul a arătat că se află într-o formă excelentă încă de marţi, atunci când a fost cel mai bun dintre sprinteri, sosind pe locul al treilea.

O zi mai târziu, Matthews a demonstrat că are şi inteligenţă tactică, nu doar viteză, gândind excelent finalul rundei încheiate la Lago de Sanabria. Aflat pe cont propriu în ultimul kilometru al etapei a cincea, rutierul de la Antipozi s-a infiltrat în “trenuleţul” lui Argos-Shimano, a declanşat sprintul cu mai puţin de 200 de metri rămaşi până la sosire şi a câştigat cu un avans liniştitor în faţa adversarilor săi, bifând astfel primul succes al carierei într-un Mare Tur.

La startul stagiunii, Michael Matthews a oferit un interviu îndrăzneţ, în care a declarat că este un rutier care îi seamănă mult lui Peter Sagan şi că îi poate pune probleme slovacului în viitor. Privit cu neîncredere de mulţi la acea vreme, australianul a început să arate că vorbele sale pot avea acoperire, iar paşii făcuţi în Turul Spaniei cu siguranţă îl vor ajuta să ajungă la nivelul dorit, un nivel datorită căruia ar putea fi una dintre revelaţiile sezonului viitor.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: