Cafe Roubaix

Cancellara, imperial în Flandra

Forţa incredibilă a lui Fabian Cancellara era binecunoscută şi respectată de toţi ceilalţi rutieri din pluton, însă doar acest atribut nu a mai fost suficient în ultimele sezoane pentru ca elveţianul să se impună într-o clasică “Monument”. Duminică, în Turul Flandrei, acesta a mai avut două avantaje, care au făcut clar diferenţa şi l-au ajutat să câştige: o tactică excelentă şi o echipă cu adevărat impresionantă, mult peste cele din 2011 şi 2012, când s-a trezit de multe ori singur la jumătatea unei curse.

Colegii lui Cancellara au depus o muncă incredibilă şi au controlat plutonul aşa cum mulţi s-ar fi aşteptat să o facă doar Omega Pharma-Quick Step, însă gruparea belgiană a fost invizibilă la vârf (cu excepţia unor evadări), atât din cauza abandonului înregistrat de Tom Boonen, cât şi absenţei unui plan B. Spre deosebire de alţi ani, ciclistul echipei RadioShack-Leopard nu a mai riscat cu un atac dat devreme, ascultându-l pe Luca Guercilena, managerul echipei luxemburgheze, care i-a transmis că are nevoie nu doar de putere, ci şi de inteligenţă pentru a triumfa.

Victoria a fost construită în doi paşi: primul a venit pe Oude Kwaremont, acolo unde Cancellara a decimat plutonul, nu doar pentru a le lua pulsul celorlalţi favoriţi, ci şi pentru a-i lăsa fără colegi. Apoi, pe Paterberg, a forţat la maximum şi a dat totul metru cu metru, în ciuda încăpăţănării lui Peter Sagan de a se ţine de roata lui. Pe ultima porţiune a dealului, slovacul a intrat în zona de avarie şi a rămas fără aer, iar Fabian Cancellara s-a desprins decisiv, în ciuda faptului că nici el nu a avut parte de o viaţă atât de uşoară cum s-a văzut la televizor.

Succesul elveţianului, anunţat încă de săptămâna trecută, atunci când acesta a câştigat E3 Prijs Harelbeke, este al doilea pe care îl obţine în Turul Flandrei într-o zi de Paşti şi îl transformă pe acesta în doar al al treilea ciclist străin din istorie care se impune de mai multe ori în De Ronde, după italianul Fiorenzo Magni şi olandezul Jan Raas. De asemenea, diferenţa dintre Fabian Cancellara şi Peter Sagan, un minut şi 27 de secunde, este cea mai mare dintre primii doi clasaţi în ultimii 30 de ani (în 1983, Raas l-a învins pe Ludo Peeters cu un avans de un minut şi jumătate).

Cel mai vârstnic rutier (32 de ani) care şi-a trecut în palmares Turul Flandrei în ultimul deceniu, Cancellara a ajuns acum la cinci succese în clasicele “Monument”, egalându-i pe Gaetano Belloni, Rik Van Steenbergen, Bernard Hinault, Michele Bartoli şi Paolo Bettini. Mai important este că victoria de duminică îi redă încrederea care i-a lipsit în sezoanele anterioare şi care îl va ajuta să rămână unul dintre protagonişti în cursele de o zi şi anul viitor.

Cine a mai fost pe plus duminică

Peter Sagan – slovacul va mai trebui să aştepte cel puţin un an pentru a câştiga un “Monument” (deşi nu este exclus să îl vedem în Liège–Bastogne–Liège, după ce Côte de la Roche aux Faucons a fost scoasă de pe traseu), însă prin locul secund ocupat la final a arătat din nou că este un adevărat fenomen, un ciclist cum apare doar o dată la o generaţie, aşa cum a spus Mark Cavendish. Sagan va fi marele favorit în Amstel Gold Race, cursă pe care o poate pierde doar din cauza unei erori mari sau a unei excelente strategii a uneia dintre echipele adverse.

Jurgen Roelandts – Belgia a rămas fără victorie în clasicele de primăvară şi după Turul Flandrei, însă rutierul echipei Lotto-Belisol merită toate aprecierile, deoarece a atacat fără să aştepte deznodământul luptei dintre Fabian Cancellara şi Peter Sagan, aşa cum a fost cazul cu alţi oameni. Locul al treilea în De Ronde este cel mai bun rezultat din cariera lui Roelandts, care poate spera acum şi mai mult că într-o bună zi se va impune într-o clasică.

Alexander Kristoff – mulţi au râs atunci când norvegianul a declarat după Cele Trei Zile de la De Panne că ţinteşte un top 10 în Turul Flandrei, însă aceştia sunt nevoiţi să tacă acum, după ce rutierul Katushei a terminat pe patru. În condiţiile în care nu are nici măcar 26 de ani, scandinavul mai poate creşte, astfel încât în următoarele sezoane să se prezinte la startul clasicei din Belgia din postura de favorit.

Heinrich Haussler – şi australianul se află într-o formă din ce în ce mai bună, aspect datorat nu doar pregătirii excelente din iarnă, ci şi echipei, IAM, care i-a oferit un mediu ideal pentru a se dezvolta, mult peste ceea ce a avut la Garmin-Sharp. Haussler va împlini 30 de ani în 2014, dar asta nu înseamnă că poate reveni la nivelul arătat în 2009, atunci când se punea doar problema clasicei de primăvară în care va triumfa.

John Degenkolb – germanul nu a ieşit în evidenţă până duminică, însă locul nouă pe care s-a clasat în Oudenaarde demonstrează că a scăpat de problemele de sănătate care l-au chinuit în ultimele luni şi îi dă speranţe că prima victorie a sezonului va veni cât mai curând.

André Greipel – în cea mai mare parte a anului, sprinterul originar din Rostock este liderul lui Lotto-Belisol, însă Turul Flandrei a arătat că ştie să fie şi un foarte bun om de echipă, punându-se în slujba colegilor săi. Efortul depus de Greipel vreme de mai mult de o sută de kilometri nu trebuie trecut cu vederea.

Cine a fost pe minus

Traseul – anul trecut a primit o şansă, însă noul profil al Turului Flandrei este de-a dreptul iritant. De acord, rutierii sunt cei care fac cursa, dar vina nu poate cădea mereu pe ei. În primul rând, parcurgerea dealurilor Oude Kwaremont şi Paterberg de trei ori e o decizie nefericită, născută doar din dorinţa organizatorilor de a vinde cât mai multe bilete VIP. Rutierii aşteaptă finalul pentru a încerca ceva, spre deosebire de anii precedenţi, când apăreau atacuri şi cu 50 de kilometri înainte de sosire. În al doilea rând, ultima porţiune de plat este total neinspirată: din cauza vântului puternic, cicliştii care încearcă o acţiune solitară au şanse mici de reuşită (anul acesta nu a fost cazul, însă asta a reprezentat o excepţie); în plus, nici la capitolul decor nu oferă nimic, aşa cum se întâmpla cu vechea sosire din Ninove. În fine, Muur-Kapelmuur este o legendă a ciclismului, la fel ca Poggio, Pădurea Arenberg sau Madonna del Ghisallo, şi îşi merită locul într-o clasică “Monument”.

Omega Pharma-Quick Step – deşi Tom Boonen a abandonat, tot este ruşinos pentru echipa belgiană să nu plaseze un ciclist între primii zece chiar la ea acasă. Nu doar că Sylvain Chavanel şi Niki Terpstra inspirate (poate ar fi fost mai bine ca Michal Kwiatkowski să fie păstrat pentru final, în loc să fie trimis în faţă atât de devreme).

Greg Van Avermaet – era marea şansă a ciclistului lui BMC să termine pe podium o clasică “Monument”, însă a ratat-o. Totodată, după locul şapte de duminică, venit în urma unei curse în care nu a ieşit cu nimic în evidenţă, este foarte posibil ca gruparea nord-americană să nu îi mai prelungească înţelegerea lui la finalul sezonului.

Sky – Edvald Boasson Hagen a fost cel mai bine plasat rutier al echipei britanice, doar locul 17. Încă o dată, Sky a propus mai multe ciclişti puternici, însă nu a făcut nimic pentru a le crea condiţii acestora. Formaţia manageriată de David Brailsford nu a venit la trenă pentru a imprima un ritm infernal, nu a trimis un om în evadare şi a părut foarte dezorganizată pe parcursul întregii curse, senzaţia generală fiind că fiecare om a rulat doar pentru el.

Filippo Pozzato – încă un “Monument” pe care italianul l-a ratat, continuând trendul din ultimele săptămâni. Invizibil tot timpul, liderul lui Lampre a ajuns în Oudenaarde într-un anonimat complet, cu o întârziere de aproape cinci minute.

Turul Flandrei 2013

În urmă cu un secol, când a înfiinţat Turul Flandrei, Karel Van Wijnendaele a avut două motivaţii: să promoveze ziarul Sportwereld, la a cărui conducere se afla, şi să îi prezinte lumii ciclismului o cursă dură, care să îi chinuie pe rutieri, să îi oblige să îşi depăşească limitele şi să ofere un spectacol desăvârşit (această a doua idee i-a venit în timp ce a urmărit de la faţa locului Turul Franţei, Van Wijnendaele fiind un mare admirator al lui Henri Desgrange, directorul Marii Bucle).

Încă de la început, Turul Flandrei a reprezentat o afacere între belgieni, un singur ciclist din afara acestei ţări – elveţianul Heiri Suter – impunându-se în primele 32 de ediţii. Lucrurile au început să se schimbe odată cu apariţia italianului Fiorenzo Magni, primul “Leu al Flandrei”, titlu onorific acordat fiecărui ciclist care a câştigat de trei ori Turul Flandrei. De la Magni, doar 25 de rutieri străini au mai încheiat victorioşi De Ronde, ultimul fiind Fabian Cancellara, în 2010.

La fel ca Paris-Roubaix, şi clasica din Belgia s-a confruntat cu probleme serioase în ceea ce priveşte traseul, atunci când tot mai multe porţiuni de pavate au fost asfaltate. Totuşi, un lucru bun a ieşit din asta: organizatorii au fost nevoiţi să caute alte rute, ceea ce a dus la descoperirea unor dealuri necunoscute până atunci şi la “desenarea” unui traseu din ce în ce mai dificil, care a ajuns la un moment dat să numere şi 19 căţărări.

Traseul ediţiei cu numărul 97

Anul trecut, organizatorii au schimbat profilul cursei în a doua sa jumătate, o decizie pentru care au fost criticaţi de mulţi foşti şi actuali ciclişti, care au subliniat atât dificultatea traseului, cât şi absenţa lui Muur-Kapelmuur, celebrul deal pe care s-au scris unele dintre cele mai frumoase momente din istoria Turului Flandrei. Acesta a fost înlocuit cu combinaţia Oude Kwaremont – Paterberg, care a fost parcursă de trei ori, ultima dată cu 30 de kilometri înainte de sosire.

Anul acesta, traseul este aproape la fel, singurele deosebiri faţă de ediţia anterioară fiind introducerea dealului Tiegemberg, ce îşi va face apariţia după aproximativ 91 de kilometri de la start, şi a porţiunii de piatră cubică Jagerij, care a fost plasată chiar înainte de Molenberg, a patra ascensiune a zilei. Molenberg va da startul primei secţiuni dificile, care mai cuprinde dealurile Rekelberg, Berendries şi Valkenberg. Grupate în doar 26 de kilometri, aceste căţărări vor realiza o selecţie importantă, obiectivul favoriţilor acolo fiind nu doar să nu piardă poziţii, ci şi să îşi păstreze cât mai mulţi coechipieri.

Prima trecere peste Oude Kwaremont şi Paterberg va fi consemnată cu ceva mai mult de 70 de kilometri rămaşi până la finalul din Oudenaarde şi va fi dublată imediat de apariţia lui Koppenberg, deal care va fragmenta serios plutonul. Acolo, rutierii vor fi pe cont propriu, aportul echipei fiind ca şi inexistent. Tocmai de aceea, lupta pentru o poziţie cât mai bună va fi crâncenă, spre deliciul spectatorilor prezenţi pe căţărarea introdusă în cursă în urmă cu 37 de ani.

Apoi, în ultima parte a Turului Flandrei, combinaţia Oude Kwaremont – Paterberg va reveni în prim-plan, cu un plus pentru prima căţărare, care este mult mai selectivă. În lungime de 2200 de metri, Oude Kwaremont începe cu o porţiune asfaltată, urmată de 1600 de metri acoperiţi cu pavate. Acolo se vor declanşa atacurile, undeva în porţiunea de mijloc, unde panta ajunge la 11%. Cum Oude Kwaremont continuă cu o porţiune de fals plat, care apoi iar urcă, cicliştii nu vor avea niciun moment de respiro până în vârf, acolo unde mulţi se pot trezi că au pierdut cursa.

Pentru cei care nu doresc o sosire la sprint, Paterberg va reprezenta ultima opţiune de atac. Chiar dacă e scurt, doar 360 de metri, dealul impresionează prin pantă (medie – 12,9%, maximă – 20,3%), ce poate face diferenţa, în condiţiile în care tot ce va conta acolo va fi energia pe care o vor mai avea rutierii. După Paterberg, care va apărea a treia oară la 242,9 kilometri de la startul din Brugge, mai urmează 13 kilometri până în Oudenaarde, unde va fi cunoscut învingătorul ediţiei din 2013.

Favoriţii

Fabian Cancellara – după demonstraţia impresionantă din E3 Prijs Harelbeke, elveţianul a demonstrat că a revenit în cea mai bună formă, însă statutul de mare favorit la victorie vine şi cu o parte mai puţin plăcută, Cancellara urmând să fie unul dintre cei mai supravegheaţi ciclişti din cursă. Oude Kwaremont pare să fie terenul ideal pentru o acceleraree a liderului echipei RadioShack-Leopard, care e foarte probabil să dea un prim atac devreme, la prima trecere, pentru a realiza o selecţie (la fel ca în 2010, pe Molenberg). Apoi, momentul celui de-a doua acţiuni va depinde doar de desfăşurarea cursei şi de picioarele sale. De asemenea, nu este exclus a Fabian Cancellara să îşi trimită în faţă un coleg, nu atât pentru ca RadioShack-Leopard să nu ducă trenă, ci pentru a beneficia de ajutorul acestuia pe ultima parte.

Peter Sagan – la două zile după succesul înregistrat de Cancellara în E3 Prijs, slovacul a avut grijă să îi răspundă acestuia cu o victorie în Gent-Wevelgem. Fără să aibă o echipă de top, liderul ierarhiei World Tour se bucură de un avantaj clar în faţa rivalilor săi: sprintul foarte bun, pe care puţini oameni din pluton îl au. Sagan trebuie să fie atent să aibă un plasament cât mai bun pe căţărări, dar şi să beneficieze de ajutorul unui coleg până pe finalul cursei, deoarece restul cicliştilor nu vor fi dispuşi să colaboreze cu el. Singurul său minus, aşa cum s-a văzut în E3 Prijs, este că nu “pluteşte” pe dealurile pavate, spre deosebire de adversarii mai experimentaţi, chinuindu-se de cele mai multe ori să îşi găsească o poziţie cât mai bună pe bicicletă.

Tom Boonen – după căzătura suferită în Gent-Wevelgem, belgianul a luat startul în Cele Trei Zile de la De Panne şi a arătat că se simte foarte bine, însă evoluţia lui poate fi înşelătoare, la fel ca atacul dat pe Taaienberg, în E3 Prijs. Cert este că Boonen se află la un nivel mai scăzut decât cel arătat în 2012, iar asta înseamnă că se va baza mai mult pe echipa sa în cursa de duminică. Tocmai de aceea, Patrick Lefevere ar putea alege o acţiune similară cu cea pusă în scenă în 2008 şi 2009, atunci când la Quick Step se afla Stijn Devolder. O victorie solitară a lui Boonen pare exclusă, singura sa şansă fiind să ajungă în Oudenaarde cu un grup restrâns, din care să fie cel mai bun sprinter.

Sylvain Chavanel – clasat pe locul secund în 2011, francezul se află din nou într-o formă excelentă, care îl poate transforma în liderul lui Omega Pharma-Quick Step. Dacă Fabian Cancellara şi Peter Sagan se vor anihila reciproc, atunci şansele lui Chavanel vor creşte considerabil, iar acesta ar putea deveni primul ciclist din Hexagon, de la Jacky Durand, în 1992, care va triumfa în Turul Flandrei. Oricum, cert este că el îşi va face tactica în funcţie de acţiunile celor doi mari favoriţi la victorie, o acţiune similară celei de acum doi ani părând improbabilă.

Greg Van Avermaet – 3 în Gent-Wevelgem, 5 în Omloop Het Nieuwsblad şi 6 în Strade Bianche sunt rezultatele care îl fac pe ciclistul echipei BMC cel mai bun belgian din 2013 în cursele de o zi. Aflat într-o evidentă creştere de formă, Van Avermaet ţinteşte cel puţin o clasare pe podium, încurajat nu doar de nivelul la care se află, ci şi de locul patru ocupat la ediţia anterioară. Absenţa lui Philippe Gilbert este o pierdere pentru BMC, însă o oportunitate imensă pentru rutierul flamand, care va fi unicul căpitan al grupării nord-americane, urmând să se bucure de susţinerea necondiţionată a colegilor, între care se va afla şi Daniel Oss.

Geraint Thomas – dintre toţi cicliştii de clasice ai lui Sky, galezul pare cel mai bine “croit” pentru Turul Flandrei, clasică în care un singur britanic s-a impus până acum, Tom Simpson, în 1961. Victoria obţinută în etapa a doua din Turul Down Under, la Rostrevor, vine în sprijinul lui Thomas, care beneficiază de o echipă foarte puternică, cum puţini alţi rutieri vor mai avea duminică. Important pentru ciclistul în vârstă de 26 de ani va fi tactica aleasă şi momentul când va hotărî să îşi joace cartea, pentru că este greu de crezut că va mai avea apoi o a doua şansă.

Filippo Pozzato – a început excelent sezonul, iar evoluţiile din primele săptămâni păreau să le închidă gura celor care spuneau că nu poate avea un nivel ridicat din martie până în aprilie, însă ceva s-a schimbat pe parcurs şi Pozzato nu a mai ieşit deloc în evidenţă. Motivaţia cu siguranţă că nu şi-a pierdut-o, însă italianul are nevoie de mai mult de atât pentru a câştiga al doilea “Monument” al carierei. Cum echipa nu este pe măsura lui, rutierul lui Lampre va trebui să fie mereu în alertă şi să nu le ofere deloc spaţiu oponenţilor. Rămâne de văzut dacă va şi putea să facă asta.

Alţi oameni de urmărit – Luca Paolini şi Alexander Kristoff formează o combinaţie foarte periculoasă pe care o propune Katusha, forma celor doi fiind foarte bună în ultimele săptămâni. Un plus după cursele din ultima vreme va avea şi Heinrich Haussler, locul doi la ediţia din 2009, dar şi Niki Terpstra, care poate fi jokerul lui Lefevere. După ceea ce au arătat în Dwars dood Vlaanderen, Thomas Voeckler şi Oscar Gatto vor fi alţi rutieri importanţi de urmărit, la fel ca Edvald Boasson Hagen, de la care Sky aşteaptă în continuare o confirmare la nivel înalt a potenţialului pe care îl are. Lotto-Belisol se va baza pe Jurgen Roelantds, care a devenit mai puternic pe dealuri în acest sezon, în timp ce Sep Vanmarcke pare să fie cea mai bună variantă pentru Blanco. În fine, Vacansoleil speră la măcar o clasare în top zece, prin Juan Antonio Flecha sau Bjorn Leukemans, în vreme ce Orica-GreenEdge îl va avea ca lider desemnat pe Sebastian Langeveld.

Koppenberg

Printre ciclişti, este cunoscut drept “Camera Torturii”, un renume pe care îl merită pe deplin, având în vedere chinurile la care îi supune pe toţi cei ce îndrăznesc să îl urce. Koppenberg, căci acesta este numele oficial al dealului din Oudenaarde, şi-a făcut apariţia în Turul Flandrei în urmă cu mai puţin de patru decenii, dar are o istorie mai tumultoasă decât căţărări care au debutat şi cu jumătate de secol înaintea sa. Cum a ajuns Koppenberg în cea mai importantă cursă a Belgiei? “Legenda” spune că Walter Godefroot, dublul câştigător din De Ronde, i-a informat pe organizatori despre Koppenberg, iar aceştia au hotărât să introducă ascensiunea pe traseu, însă numai la câţiva ani după ce au aflat de existenţa sa.

Astfel, Koppenberg şi-a făcut debutul în Turul Flandrei la ediţia din 1976, câştigată de Walter Planckaert. Nu atât victoria belgianului a contribuit la faima dealului, cât problemele avute acolo de Eddy Merckx. “Canibalul”, care era deţinătorul trofeului, se apropia de finalul carierei, iar Koppenberg a reprezentat un test extrem de dificil pentru el în acel an, Merckx fiind nevoit să îl parcurgă pe lângă bicicletă. Timp de mai mult de un deceniu, Koppenberg a fost prezent mereu pe harta lui De Ronde, iar fanii cursei veneau de dimineaţă acolo pentru a prinde un loc cât mai bun, care să le asigure că nu vor rata supliciul parcă interminabil prin care treceau rutierii. Deşi departe de final, Koppenberg avea un rol foarte important, deoarece liderii echipelor îşi instruiau “locotenenţii” să pună intenţionat piciorul jos şi să coboare de pe bicicletă, astfel încât să îi blocheze pe adversarii lor, iar aceştia să rămână în urmă, izolaţi şi fără nicio şansă la victorie.

În 1987, Koppenberg a fost şi în prim-planul unui moment neplăcut, care a dus la excluderea sa din cursă. Jesper Skibby era în frunte, cu un avans de două minute, când a ajuns pe teribila căţărare. Acolo, danezul aflat la doar al doilea sezon ca profesionist a căzut, un incident aparent banal, dar în care nu mult a lipsit să îşi piardă viaţa. Şi aceasta, deoarece comisarul de cursă a decis să treacă peste bicicleta sa cu maşina, o decizie pentru care a oferit o explicaţie ciudată: acesta a spus că dacă ar fi oprit, ar fi riscat să blocheze întreaga cursă, pentru că plutonul nu se afla departe, iar dacă ar fi ajuns acolo, în spatele maşinii, haosul ar fi pus stăpânire pe cursă. Aşa, Turul Flandrei a continuat, Claude Criquielion s-a impus la Meerbeke, iar Koppenberg a fost scos de pe traseu pentru o perioadă nedeterminată.

Revenirea

La fel ca Poggio sau Pădurea Arenberg, Koppenberg este o legendă a curselor de o zi, iar absenţa sa nu putea dura la nesfârşit. Astfel, în 2002, organizatorii au hotărât să reintroducă ascensiunea în Turul Flandrei, însă nu înainte de a-i aduce câteva îmbunătăţiri: drumul a fost lărgit, iar vechile pietre cubice, din porfir gri, au fost înlocuit cu unele noi, realizate din granit adus din Polonia, o investitiţie care a costat jumătate de milion de dolari.

Câţiva ani mai târziu, în 2007, Koppenberg a fost din nou trecut cu vederea, după ce la ediţia precedentă aproape tot plutonul a urcat dealul pe jos. Apoi, începând cu 2008, căţărarea şi-a reluat locul pe traseul clasicei din Belgia şi de atunci nu a mai ratat niciun rendez-vous, în ciuda unor proteste (e adevărat, izolate) venite din pluton, care au semnalat problemele ce apar pe Koppenberg în a doua jumătate a ascensiunii, acolo unde pavatele sunt alunecoase şi neregulate din cauza unui izvor subteran.

Koppenberg nu impresionează prin lungime (doar 600 de metri), ci prin duritatea sa (pantă medie 11,6%, pantă maximă 22%) şi prin efectul pe care îl are la nivel psihologic asupra cicliştilor, aceştia având senzaţia că urcă pe un zid aflat într-un tunel, o zonă sălbatică, o zonă a supravieţuirii, în care au nevoie de fiecare resursă de energie, de toată atenţia, de o voinţă de fier şi de un plasament cât mai bun (cine nu este între primii 30 acolo a pierdut cursa) pentru a scăpa teferi de acest obstacol şi a-şi continua aventura în una dintre cele mai frumoase clasice din lume.

Concluzii după Săptămâna Flamandă

Fabian Cancellara a arătat exact atunci când era mai mare nevoie că este foarte aproape de nivelul din 2010, când nu a avut adversar în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. Victoria obţinută de elveţian în E3 Prijs Harelbeke a venit la capătul unei curse inteligente, în care Cancellara a mizat totul pe o singură carte, după ce în prealabil s-a mulţumit să “îi citească” pe favoriţi. Mai important decât succesul e felul în care acesta a fost obţinut, fără drept de apel în faţa lui Peter Sagan, Tom Boonen sau Edvald Boasson Hagen, care nu au avut nicio soluţie şi s-au demoralizat imediat ce rutierul echipei RadioShack-Leopard s-a desprins. Pe de altă parte, demonstraţia oferită de Cancellara le-a reamintit oponenţilor de calităţile sale, ceea ce înseamnă că va fi din nou supravegheat în marile clasice pe pavate. Partea bună este că nivelul din E3 Prijs nu a fost cel mai ridicat al lui Fabian Cancellara, iar până pe 31 martie mai are timp pentru îmbunătăţiri.

Dacă mai exista vreo îndoială privind calităţile lui Peter Sagan în clasice, aceasta a dispărut duminică, după succesul din Gent-Wevelgem. Campionul Slovaciei a bifat prima victorie a carierei într-o cursă importantă de o zi, datorită unei excelente partituri tactice. Spre deosebire de E3 Prijs, Sagan a fost mereu în faţă, a reacţionat de fiecare dată când s-a format un grup periculos şi a avut grijă să aibă un coleg lângă el, o contribuţie imensă la succesul său fiind adusă de Maciej Bodnar. Totuşi, victoria din Gent-Wevelgem nu trebuie să umbrească problemele pe care Sagan le-a arătat cu două zile înainte: ciclistul lui Cannondale are în continuare greşeli de plasament în momentele-cheie ale cursei şi nici nu se simte bine pe căţărările cu piatră cubică, ritmul său acolo fiind unul necizelat. Poate mai mult decât Cancellara, Sagan va fi inamicul numărul unu în Turul Flandrei, aspect la care a contribuit din plin evoluţia sa de duminică.

Omega Pharma-Quick Step trebuie să schimbe neapărat ceva în următoarele zile, deoarece evoluţia echipei în primele curse pe pavate ale primăverii a fost sub orice critică. Strategia grupării belgiene în E3 Prijs a fost ca şi inexistentă, în timp ce planul din Gent-Wevelgem, când a preferat să mizeze pe Stijn Vandenbergh, în loc să tragă cu Zdebek Stybar şi Nikolas Maes pentru Mark Cavendish, s-a dovedit falimentar. Dintr-o echipă invincibilă în 2012, Omega Pharma-Quick Step s-a transformat acum într-un fără viziune şi fără claritate.

Este foarte posibil ca Tom Boonen să fi ieşit din calculele pentru Turul Flandrei după căzătura suferită în Gent-Wevelgem. Ca şi cum problemele de sănătate pe care le-a avut în iarnă nu ar fi fost suficiente, belgianul s-a lovit la genunchi şi la cotul la care a fost operat în urmă cu câteva luni, fiind nevoit să abandoneze cursa. Chiar dacă va participa în Cele Trei Zile de la De Panne, este greu de crezut că Boonen va fi la un nivel optim pe 31 martie, caz în care Omega Pharma-Quick Step va schimba strategia şi va miza, cel mai probabil, pe Sylvain Chavanel şi Niki Terpstra.

La fel ca Omega Pharma-Quick Step, nici Sky nu are o idee clară pentru clasicele pe pavate, însă problema echipei britanice e cu totul alta: nu ştie cine ar trebui să fie liderul său. Geraint Thomas, Ian Stannard, Bernhard Eisel şi Edvald Boasson Hagen au obţinut cu toţii clasări în top zece până acum, dar niciunul dintre aceştia nu a arătat că este în stare să câştige. Planul lui Sky a fost similar mai mult cu o loterie, senzaţia generală fiind că gruparea manageriată de David Brailsford va continua astfel şi în viitorul apropiat, în speranţa că unul dintre “biletele” pe care le are se va dovedi norocos în cele din urmă.

În toamna lui 2012, atunci când l-a transferat pe Filippo Pozzato, Lampre l-a dorit şi pe Oscar Gatto, însă contractul acestuia cu Vini Fantini s-a dovedit a fi extrem de “solid”. Între timp, Gatto a devenit liderul echipei Pro Continentale pentru cursele de o zi, iar săptămâna trecută şi-a arătat potenţialul, devenind primul italian din istorie triumfător în Dwars door Vlaanderen. Chiar dacă obţinut în ultima clipă, succesul lui Gatto nu a fost deloc unul norocos, ci a venit ca o consecinţă a unei evoluţii foarte bune, care îl trimite pe italian pe lista cicliştilor ce pot obţine un rezultat surprinzător în Turul Flandrei. Indiferent de ce se va întâmpla acolo, un lucru este cert: anul 2014 nu îl va mai găsi pe Gatto în eşalonul Pro Continental.

Săptămâna Flamandă

Miercuri, vineri şi duminică sunt zilele pe care iubitorii ciclismului nu trebuie să le rateze săptămâna aceasta, când sunt programate nu mai puţin de trei clasice pe pavate: Dwars door Vlaanderen, E3 Prijs Harelbeke şi Gent-Wevelgem. Toate vor reprezenta antrenamentul ideal pentru rutieri (şi “aperitivul” perfect pentru fani) înaintea “Monumentelor” care vor urma ceva mai târziu, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix, poate cele mai dure şi mai intense curse de o zi ale primăverii.

Dwars door Vlaanderen (20 martie)

Foşti câştigători prezenţi la start: Niko Eeckhout, Niki Terpstra.

Podiumul din 2012: Niki Terpstra, Sylvain Chavanel, Koen de Kort.

Reprezintă o ocazie excelentă pentru “locotenenţi” de a ieşi în evidenţă, în condiţiile în care principalii oameni de pavate absentează. Dwars door Vlaanderen va oferi câteva indicii importante despre forma acestora înainte de luptele serioase din primăvară şi va semnala care dintre cicliştii aflaţi în plan secund au potenţialul de a produce surpriza în Paris-Roubaix, dar mai ales în Turul Flandrei, deoarece şi aici există combinaţia Oude Kwaremont – Paterberg. Tocmai de aceea, va fi foarte interesant de urmărit ce vor face Ian Stannard, Niki Terpstra sau Stijn Devolder.

E3 Prijs Harelbeke (22 martie)

Foşti câştigători prezenţi la start: Tom Boonen, Fabian Cancellara, Filippo Pozzato.

Podiumul din 2012: Tom Boonen, Oscar Freire, Bernhard Eisel.

O clasică prestigioasă şi înainte de a face parte din World Tour,  E3 Prijs se bucură de o şi mai mare importanţă din 2012, an în care a fost primită în calendarul mondial. Poate cea mai relevantă cursă de o zi din cele programate înainte de Turul Flandrei, E3 Prijs oferă aproape mereu un spectacol fantastic şi un învingător meritoriu. Clasica din Belgia (care numără nu mai puţin de 15 dealuri) le va oferi lui Fabian Cancellara, Tom Boonen şi Peter Sagan, favoriţii din Turul Flandrei, ocazia să se urmărească la lucru, să afle la ce nivel sunt şi să regleze ultimele lucruri pentru marea confruntare de pe 31 martie.

Gent-Wevelgem (24 martie)

Foşti câştigători prezenţi la start: Andreas Klier, Tom Boonen, Thor Hushovd, Edvald Boasson Hagen, Bernhard Eisel.

Podiumul din 2012: Tom Boonen, Peter Sagan, Matti Breschel.

Este cea mai veche dintre cele trei curse, dar şi cea mai prietenoasă cu sprinterii, care au aici o bună oportunitate de a-şi trece în palmares un succes într-o clasică pe pavate. Totuşi, e suficient ca ploaia şi vântul să îşi facă apariţia, pentru ca toate calculele să fie date peste cap, iar în faţă să apară alţi oameni. Tocmai de aceea, multe echipe aleg să vină la start cu doi lideri, pentru a se adapta imediat oricărui scenariu.