Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the category “Concluzii 2013”

Concluzii după Turul Burgosului

Cu câteva excepţii (Joaquim Rodriguez, Alejandro Valverde şi Sergio Henao), favoriţii din Turul Spaniei au participat în Turul Burgosului, o competiţie care în ultimii ani a devenit din ce în ce mai importantă în pregătirea pentru Vuelta. Cursa iberică nu a dezamăgit nici acum, oferind spectacol zi de zi, câştigători de etapă surprinzători şi un învingător aşteptat – Nairo Quintana. Care sunt concluziile ce pot fi trase după cele cinci etape din Turul Burgosului?

– Nairo Quintana are un potenţial ce îi permite să câştige aproape orice cursă pe etape sau de o zi pe al cărei traseu se află căţărări. Posesor al unui stil fluid, elegant şi foarte plăcut ochiului, columbianul poate fi considerat fără probleme cel mai bun căţărător din lume în acest moment. La doar 23 de ani, ciclistul echipei Movistar are deja 12 victorii ca profesionist, dar şi o ambiţie enormă, care îl va ajuta să îşi construiască un palmares impresionant în sezoanele următoare. Acum, Quintana va lua o scurtă pauză pentru a se întoarce în ţara natală, dar va reveni în Europa luna viitoare, iar dacă va avea nivelul din această vară, toamna l-ar putea găsi învingător în una dintre cele două mari curse de o zi programate la final de stagiune, Campionatele Mondiale sau Turul Lombardiei.

– În primăvară, mulţi se aşteptau ca Ivan Basso să îşi anunţe retragerea, după ce a ratat Giro din cauza unor probleme de sănătate, însă veteranul italian nu are astfel de gânduri, şi pe bună dreptate. În Burgos, Basso a arătat că se află pe un drum ce îl poate duce la un nivel similar cu cel din 2010, când a câştigat pentru a doua oară în carieră Il Giro. Asta nu înseamnă că rutierul lui Cannondale va fi un favorit la tricoul roşu în Turul Spaniei, dar o clasare pe podium poate obţine, în condiţiile în care şi traseul i se potriveşte.

– Ca orice Mare Tur, Vuelta va avea propriile surprize, iar acestea pot veni în 2013 de la Caja Rural, o echipă Pro Continentală foarte ofensivă, care mai mult ca sigur va încerca să se facă remarcată în toate etapele de munte mediu şi înalt. David Arroyo poate aduce o clasare în top zece, la fel ca Andre Cardoso, în timp ce Amets Txurruka va fi un candidat la tricoul de cel mai bun căţărător. În fine, şi Francesco Lasca va fi unul dintre actori, italianul în vârstă de 25 de ani având calităţi care îl recomandă la o victorie de etapă.

– Criticat de Giuseppe Martinelli, managerul Astanei, pentru pauza lungă pe care a luat-o după succesul din Turul Italiei, Vincenzo Nibali îşi intră treptat-treptat în formă. Al treilea în Turul Burgosului, “Rechinul” va fi cu siguranţă un pretendent la cea mai înaltă treaptă a podiumului în Turul Spaniei, însă nu ar trebui să surprindă pe nimeni dacă acesta va termina cursa mai jos de locul trei, deoarece marele său obiectiv în a doua jumătate a stagiunii rămâne tricoul curcubeu la Florenţa, acolo unde vrea să atingă forma maximă.

– 2010 a fost anul care a anunţat apariţia lui Jens Keukeleire în plutonul profesionist, acesta câştigând Le Samyn, Nokere Koerse, dar şi Cele Trei Zile ale Flandrei de Vest (acolo unde s-a impus şi într-o etapă). Transferat la Orica-GreenEdge în 2012, belgianul a stagnat timp de un sezon şi jumătate, dar a explodat în Turul Burgosului, arătând de ce a fost considerat încă de la tineret un ciclist cu un viitor frumos în cursele de o zi. Învingător în două etape din Burgos, Keukeleire tocmai a dobândit un alt statut în cadrul echipei australiene şi poate fi surpriza clasicelor de primăvară din 2014.

Concluzii după Tirreno-Adriatico

Vincenzo Nibali a câştigat pentru a doua oară consecutiv “Cursa celor Două Mări”, iar în luna mai va încerca să devină primul ciclist din istorie care se impune în Tirreno-Adriatico şi în Turul Italiei în acelaşi sezon. Rutierul Astanei nu a fost neapărat cel mai puternic om pe durata competiţiei, dar a fost cel mai inteligent, ştiind să se folosească de traseu, vreme şi alianţe pentru a întoarce în favoarea sa o cursă ce părea pierdută cu doar două etape înainte de final. Rezumând, victoria obţinută de Nibali în faţa lui Chris Froome a fost una a ciclismului bazat pe instinct în faţa ciclismului pragmatic, cu care Sky încearcă să cucerească lumea. “Rechinul” o conduce pe Sky cu 1-0, însă echipa britanică poate reveni în Giro, acolo unde italianul va trebui să confirme ce a arătat în Tirreno-Adriatico.

Chris Froome şi Sky au multe de învăţat din această cursă, una care i-a prins cu garda lăsată atunci când nimeni nu se mai aştepta. După succesul din Turul Omanului, “il keniano blanco” părea setat pentru a obţine cea mai importantă victorie a carierei, însă tocmai sistemul pe care Sky l-a implementat l-a trădat, deoarece nimeni din cadrul echipei nu a ştiut cum să reacţioneze în momentul în care toţi factorii s-au întors împotriva sa. Evident, e timp suficient pentru ca toate aceste probleme să fie remediate până la startul Turului Franţei, dar acum adversarii lui Froome au ceva mai multă încredere, deoarece au văzut că acesta poate fi învins.

Epoca “Fabian Cancellara” la contratimp a trecut, însă asta nu trebuie să reprezinte o surpriză, nu doar din cauza vârstei elveţianului, dar şi pentru că acesta se concentrează acum pe alte obiective. Prezentul şi viitorul la contratimp le aparţin lui Tony Martin, Taylor Phinney şi Luke Durbridge, lucru de care este conştient şi Cancellara. Acestuia îi rămân clasicele, acolo unde nu a mai bifat un succes major din 2010, însă rezultatele de până acum şi forma arătată nu sunt încurajatoare. Pe de altă parte, la fel de adevărat poate fi şi faptul că Fabian Cancellara a preferat să nu le arate prea mult rivalilor, pentru a nu se repeta situaţiile din sezoanele anterioare, când a fost marcat în permanenţă. Milano-San Remo, dar mai ales E3 Prijs, vor oferi indicii importante despre nivelul său.

Peter Sagan are totul de pierdut în Milano-San Remo, acolo unde de mult timp un rutier nu s-a mai bucurat de statutul pe care îl are el, de ultra favorit la victorie. Impresionant în Tirreno-Adriatico, indiferent de traseu sau de condiţiile meteo, ciclistul echipei Cannondale se va afla sub un asediu continuu în ultima parte din “La Primavera”, atunci când toţi adversarii vor încerca să îi dea lovitura şi să scape de el. În acele momente, Sagan va avea nevoie de ceva ce i-a lipsit sezonul trecut: capacitatea de a citi cursa şi de a schimba scenariul din mers, în doar câteva secunde.

Toată lumea a vorbit despre Peter Sagan, Vincenzo Nibali, Alberto Contador şi Chris Froome la finalul etapei a şasea, astfel încât clasarea excelentă a lui Thor Hushovd a trecut nebăgată în seamă. Norvegianul a terminat la locul nouă, la finalul uneia dintre cele mai dificile etape din 2013, iar asta înseamnă că se află pe drumul cel bun pentru a atinge vârful de formă în Paris-Roubaix. Ajuns aproape de finalul carierei, fostul campion mondial (35 de ani) ar putea să îşi vadă realizat marele vis, acela de a se impune în “Regina Clasicelor”, iar statutul de outsider de care se bucură acum s-ar putea dovedi în avantajul său pe 7 aprilie.

Concluzii după Paris-Nisa

Richie Porte este primul australian din istorie triumfător în Paris-Nisa, care între timp a devenit cursa de casă a lui Sky, după ce anul trecut l-a avut drept învingător pe Bradley Wiggins. Dintr-un rutier care se dădea jos de pe bicicletă pe pantele dure din Turul Ţării Bascilor, Porte s-a transformat într-un adevărat ciclist de curse pe etape, confirmând potenţialul pe care l-a arătat în primul sezon ca profesionist, când a terminat pe locul şapte Turul Italiei. După acest succes, ciclistul de la Antipozi va redeveni “locotenentul” lui Bradley Wiggins, însă asta nu înseamnă că 2014 nu l-ar putea găsi ca unul dintre liderii lui Sky pentru Marile Tururi.

Sylvain Chavanel arată din ce în ce mai bine primăvara aceasta, iar progresul înregistrat l-ar putea transforma în căpitanul lui Omega Pharma-Quick Step pentru Turul Flandrei, mai ales că Tom Boonen încă este urmă cu pregătirea, din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut la startul stagiunii. Ajuns la aproape 34 de ani, francezul s-ar putea afla înaintea ultimei oportunităţi de a câştiga o clasică majoră, ceva ce un ciclist din Hexagon nu a mai reuşit din 1997, atunci când Laurent Jalabert s-a impus în Turul Lombardiei.

De câţiva ani, Lampre tot caută un rutier pentru cursele pe etape, iar acum se pare că l-a găsit: numele său, Diego Ulissi. Aflat la gruparea manageriată de Giuseppe Saronni din 2010, ciclistul originar din Toscana a arătat de ce este în stare la doar 23 de ani, terminând “Cursa Soarelui” pe locul şapte. Clasarea de acolo ar trebui să îi aducă dublului campion mondial al juniorilor susţinerea echipei sale sezonul acesta, cu atât mai mult cu cât Damiano Cunego şi Michele Scarponi nu mai reprezintă o garanţie pentru obţinerea unor rezultate bune.

Una dintre echipele “răsfăţate” de către organizatori atunci când a fost vorba despre acordarea invitaţiile World Tour, IAM a demonstrat că a meritat să fie primită în Paris-Nisa. Deşi nu a câştigat o etapă şi nici nu a plasat un om în top zece la general, formaţia elveţiană poate fi mulţumită de cum au decurs lucrurile, deoarece a plecat din Hexagon cu tricoul de cel mai bun căţărător, obţinut de Johann Tschopp. La cum au mers lucrurile de la începutul anului, ceva îmi spune că IAM va fi una dintre protagoniste în majoritatea curselor din 2013, iar promovarea în eşalonul World Tour pentru sezonul următor va reprezenta o simplă formalitate.

Paris-Nisa a reprezentat şi o luptă între echipele aflată în cursa pentru primirea unui wild card pentru ediţia cu numărul o sută a Turului Franţei. Dacă IAM a luat tricoul de cel mai bun căţărător, Europcar a câştigat prologul, prin Damien Gaudin, rutier aflat la primul succes al carierei. La polul opus sunt Cofidis şi Sojasun, echipe care au dezamăgit de-a lungul săptămânii trecute (atât în cele şapte etape, cât şi la general), ratând astfel o şansă importantă de a-i convinge pe cei de la ASO că merită să se afle la startul din Corsica.

Concluzii după Turul Omanului

Chris Froome, Alberto Contador, Cadel Evans şi Joaquim Rodriguez merită toate aprecierile fanilor, deoarece au venit în Orientul Mijlociu cu gândul de a lupta pentru victorie la general, şi nu doar să se pregătească pentru Turul Franţei. Cei patru au oferit un spectacol fabulos în Turul Omanului, făcând din această cursă cea mai frumoasă de până acum în sezonul 2013. Organizatorii au dat lovitura cu ediţia de anul acesta, ajutaţi de traseul foarte bine gândit de Eddy Merckx, dar şi de dispoziţia excelentă a rutierilor. Singurul minus al cursei a fost faptul că nu a beneficiat de o transmisiune în direct, aspect la care ar trebui să se lucreze pentru 2014.

Sky are şanse imense să câştige pentru al doilea an consecutiv Turul Franţei, chiar dacă Bradley Wiggins nu se va concentra pe această cursă, ci pe Giro. Şi aceasta, deoarece Chris Froome face deja figură de mare favorit la tricoul galben, iar duelul dintre el şi Alberto Contador se anunţă memorabil. Intrat pe mâna lui Tim Kerrison, cel care sezonul trecut l-a pregătit şi pe Bradley Wiggins, Froome dă senzaţia că va fi tot sezonul undeva la 95% din potenţial, aşa cum s-a întâmplat şi cu compatriotul său în 2012, când acesta s-a impus în patru curse pe etape. Momentan, Froome îl conduce pe Contador cu 1-0 la trofee în 2013, dar ibericul va avea şansa să egaleze scorul la jumătatea lunii martie, în Tirreno-Adriatico.

Peter Sagan este marele favorit pentru Milano-San Remo, clasica din Italia fiind parcă desenată special pentru calităţile ciclistului slovac, care pe zi ce trece aduce din ce în ce mai mult cu o combinaţie perfectă între Laurent Jalabert şi Sean Kelly. Este adevărat că “La Primavera” e mereu o cursă ciudată, greu de citit şi cu multe scenarii, dar toate i se potrivesc lui Sagan: rutierul lui Cannondale poate ataca pe Poggio, poate realiza diferenţa pe coborâre, dar şi sprinta, în cazul în care va ajunge cu un grup mai numeros la sosire. Tot ce trebuie să facă este să citească mai bine cursa, să nu repete greşelile comise în clasicele din 2012, dar şi să se asigure că va avea o echipă suficient de puternică alături de el.

Zdenek Stybar are potenţialul de a fi una dintre surprizele plăcute ale stagiunii în clasicele pe pavate: cehul în vârstă de 27 de ani, fost campion mondial la ciclo-cross, a crescut mult în ultimele două sezoane petrecute alături de Omega Pharma-Quick Step, a început să obţină victorii şi clasări bune pe şosea, iar acum trage serios pentru a prinde unul dintre puţinele locuri libere ale echipei belgiene pentru Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. În cazul în care va fi ales de Patrick Lefevere, Stybar ar putea reprezenta una dintre variantele-surpriză ale Omegăi Pharma-Quick Step, aşa cum s-a întâmplat cu Stijn Devolder în trecut.

Concluzii după Turul Qatarului

Mark Cavendish rămâne cel mai valoros sprinter din lume, în ciuda faptului că nu beneficiază de cel mai bun “trenuleţ”, cel puţin pentru moment (Lotto-Belisol este etalonul în acest start de stagiune). De când a venit la Omega Pharma-Quick Step, britanicul a renăscut, iar liniştea şi susţinerea pe care le-a găsit-o acolo sunt transpuse în rezultatele sale. Nu doar viteza îl ajută pe Cavendish să fie în continuare cel mai bun sprinter, ci şi inteligenţa şi intuiţia de care dă dovadă în momentele în care adversarii îl consideră ieşit din calculele pentru victorie. Chiar dacă nu a avut cei mai puternici adversari în Qatar, ciclistul originar din Insula Man a oferit câteva demonstraţii de sprint, iar acestea l-au ajutat să ajungă la 101 de succese obţinute de-a lungul carierei.

Taylor Phinney este un talent excepţional, fie că vorbim despre contratimp, fie despre cursele de o zi. Americanul a fost “motorul” lui BMC în Turul Qatarului, memorabilă fiind întâmplarea din ultimul kilometru al contratimpului pe echipe, acolo unde i-a lăsat pe trei colegi în urmă, urmare a ritmului ridicat pe care l-a impus, asta după ce deja dusese trena în marea majoritate a timpului. Dacă nu cumva a atins vârful de formă prea devreme, Phinney va fi unul dintre protagonişti în Paris-Roubaix, nu un simplu “locotenent” pentru Thor Hushovd, care în continuare îşi caută nivelul din urmă cu trei ani.

Anul viitor, organizatorii trebuie să schimbe neapărat ceva pentru a avea mai mult spectacol şi o luptă mai palpitantă pentru tricoul auriu. Cum pe vânt nu s-a prea putut conta, aşa cum s-a întâmplat la ediţiile precedente, cursa a fost foarte previzibilă, în mare parte din cauza contratimpului pe echipe din etapa secundă. Drept dovadă, cu excepţia lui Mark Cavendish, nouă dintre cicliştii clasaţi în top zece au venit de la doar două echipe, BMC şi Sky. Mult mai inspirat decât un contratimp pe echipe ar fi unul individual, nu lung, de 2-4 kilometri şi cu câteva viraje tehnice, programat chiar în prima zi, care ar avea darul de a-i da o cu totul altă dimensiune clasamentului general.

Barry Markus va fi un rutier de urmărit sezonul acesta. Adus de Vacansoleil în 2012, de la Rabobank Continental, olandezul în vârstă de 21 de ani a impresionat cu rezultatele din Orientul Mijlociu: trei clasări pe podium, în două dintre ocazii fiind devansat doar de Mark Cavendish. Conducerea lui Vacansoleil a anunţat că îl va trimite în curse de mai mică importanţă în 2013, o strategie foarte bună, deoarece sprinterul originar din Amsterdam va evolua fără prea mare presiune şi va beneficia astfel de mediul potrivit pentru a-şi dezvolta calităţile.

Concluzii după Turul Down Under

mai aduceţi aminte de etapa a cincea a Turului Italiei din 2011? Atunci, un tânăr rutier al lui Rabobank a căzut cu aproximativ 15 kilometri înainte de final, suferind răni multiple, inclusiv o fractură de mandibulă. La aproape doi ani de la acel incident, ciclistul olandez a obţinut primul triumf al carierei într-o cursă pe etape: este vorba despre Tom-Jelte Slagter, care s-a impus în Turul Down Under, deşi la startul competiţiei nu era nici măcar pe lista favoriţilor. Foarte puternic pe căţărările scurte, ciclistul în vârstă de 23 de ani a impresionat prin evoluţia sa şi le-a arătat conducătorilor echipei Blanco că victoriile pot veni de unde nici nu se aşteaptă. Şi aceasta, deoarece despre Slagter nu s-a vorbit niciodată aşa cum s-a vorbit despre Robert Gesink sau Steven Kruijswijk, rutieri creditaţi de ani buni cu şanse la câştigarea unui Mare Tur, dar care au dezamăgit aproape de fiecare dată.

Succesul lui Tom-Jelte Slagter s-ar putea să o ajute pe Blanco să îşi găsească mai repede decât se aşteaptă un sponsor principal. Echipa batavă, compătimită de mulţi după retragerea lui Rabobank, evoluează fără presiune acum, oricât de ciudat ar suna, iar asta le permite rutierilor săi să obţină rezultate importante. În plus, dată fiind situaţia în care se află echipa şi foamea de succese pe care o are, mai mulţi ciclişti vor avea şansa lor în cursele importante, unde Blanco va încerca să scoată maximum din fiecare situaţie.

André Greipel a continuat să scrie istorie în Turul Down Under, ajungând la 14 victorii de etapă, dar mai impresionant decât acest număr este “trenuleţul” avut la dispoziţie, mult peste al celorlalţi sprinteri. Ajuns la 30 de ani, germanul nu a stagnat, ci a continuat să crească de la sezon la sezon, devenind unul dintre primii trei sprinteri ai plutonului. 2013 anunţă o nouă luptă fabuloasă între el şi Mark Cavendish în Turul Franţei, iar avantajat momentan este ciclistul echipei Lotto-Belisol, care se bazează pe un “trenuleţ” omogen, în timp ce rivalul său încă mai caută variante şi nu ştie dacă “lansatorul” său în Marea Buclă se va numi Matteo Trentin, Tom Boonen sau Gert Steegmans.

Anul trecut, Geraint Thomas a spus că vrea să calce pe urmele lui Bradley Wiggins şi să câştige într-o bună zi Turul Franţei. Mulţi au zâmbit la această declaraţie, însă britanicul are potenţialul de a deveni un pretendent la victorie într-un Mare Tur. Până atunci, Thomas probabil că va începe cu câteva clasice (unde va fi unul dintre liderii lui Sky) şi curse scurte pe etape, perfecte pentru a-şi dezvolta potenţialul. Apoi, peste trei sau patru ani, nu ar trebui să mire pe nimeni dacă galezul se va alinia la startul Marii Bucle ca unul dintre principalii favoriţi la tricoul galben.

Andy Schleck nu se regăseşte, Turul Down Under consemnând încă un abandon al luxemburghezului. Fără să iasă în evidenţă pe parcursul cursei, acesta s-a retras în ultima etapă, după o problemă mecanică, iar din această cauză nu a mai fost prezent pe podium, acolo unde RadioShack Leopard Trek a primit premiul pentru cea mai bună echipă. Recent, Schleck a declarat că sunt şanse mari să nu mai revină niciodată la nivelul din 2011, iar la cum merg lucrurile, viitorul nu arată deloc bine pentru el. Ultima cursă încheiată de câştigătorul Turului Franţei din 2010 a fost Liège–Bastogne–Liège 2012.

Post Navigation