Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “Noiembrie, 2012”

Tabăra militară

“Nu am mai trecut niciodată prin aşa ceva. Nu aveam idee unde ne aflăm şi cât este ceasul. Nu am ştiut unde ne-au dus şi am fost obligaţi să predăm telefoanele mobile şi ceasurile. În ultimele două zile nu am dormit decât câteva ore. A fost îngrozitor” – asta a spus Scott Sunderland, directorul sportiv al lui CSC, pentru Cyclingnews, în decembrie 2004, la puţin timp de la întoarcerea sa din stagiul de pregătire derulat în pădurile din Viborg, în nordul Danemarcei, după un plan gândit de Bjarne Riis şi B.S. Christiansen, unul dintre cei mai apreciaţi soldaţi de elită din NATO.

Pentru mulţi oameni din ciclism o ciudăţenie la acea vreme, antrenamentele militare (desfăşurate ziua şi noaptea) aveau ţinte precise: crearea unei stări de codependenţă între rutieri, creşterea nivelului de încredere, dezvoltarea unui simţ al responsabilităţii, o mai bună condiţie fizică, un psihic mai puternic şi evaluarea cicliştilor în condiţii de presiune, care de obicei scot la iveala latura egoistă a sportivului.

Antrenamentele cu specific militar ale lui Bjarne Riis au devenit cu timpul o “marcă înregistrată” a managerului danez, însă la un moment dat au fost abandonate de acesta, Riis revenind la pregătirea tradiţionala, în însoritele insule ale Spaniei. Totuşi, cantonamentele militare nu au fost date cu totul uitării: în acest final de toamnă, trei echipe şi-au amintit de ele şi au decis să le pună în aplicare: RadioShack-Nissan, Lotto-Belisol şi Omega Pharma-Quick Step. Prima a hotărât să se pregătească în Luxemburg, a doua a ales Belgia, în timp ce ultima a mers în Slovacia, într-un loc mai degrabă uitat de lume decât apropiat de civilizaţie. Cum s-au descurcat membrii Omegăi Pharma-Quick Step acolo, în materialul de mai jos.

Cele mai frumoase victorii din 2012

Ca orice ierarhie, şi cea de mai jos are o doză de subiectivism, pentru că astfel de clasamente sunt întocmite şi pe baza impresiei produse la momentul respectiv, nu numai a importanţei unui succes sau a statutului pe care l-a dobândit un anumit rutier prin ceea ce a realizat. Totuşi, cred că termenul “ierarhie” nu e cel mai bine ales, cel puţin în acest caz, deoarece m-am ferit să stabilesc un clasament clar, postarea următoare fiind mai mult o trecere în revistă a celor mai frumoase zece victorii din ultimul sezon.

Tom Boonen – Paris-Roubaix

Fabian Cancellara – Montepaschi Strade Bianche

Alberto Contador – Fuente Dé (Turul Spaniei)

Thomas De Gendt – Passo dello Stelvio (Turul Italiei)

Iljo Keisse – Kusadasi (Turul Turciei)

Nairo Quintana – Giro dell’Emilia

Joaquim Rodriguez – Turul Lombardiei

Sep Vanmarcke – Omloop Het Nieuwsblad

Thomas Voeckler – Bagnères-de-Luchon (Turul Franţei)

Jens Voigt – Beaver Creek (Turul Colorado)

Ralph Denk: “Vrem într-un Mare Tur şi anul viitor”

Image

Încet, dar sigur, Team NetApp a devenit o prezenţă constantă pe scena ciclismului internaţional. Apărută în pluton în 2010, echipa germană a avut nevoie de numai două sezoane şi jumătate pentru a-şi face debutul într-un Mare Tur – Il Giro 2012. Acolo, NetApp a bifat două podiumuri de etapă şi a arătat că are potenţialul de a urca valoric, astfel încât să ajungă în World Tour peste câţiva ani.

Autoare a 11 succese în 2012, venite atât în curse de o zi, cât şi în curse pe etape, echipa germană a realizat o mutare importantă în toamnă, fuzionând cu Endura Racing. Noua grupare, NetApp-Endura, va avea licenţă Pro Continentală anul viitor şi speră să îi fie acordate cât mai multe invitaţii în cursele de World Tour. Despre aceste obiective, dar şi despre felul în care este privit ciclismul în Germania, a vorbit Ralph Denk, managerul echipei NetApp-Endura, într-un interviu pentru Cafe Roubaix, la realizarea căruia m-a ajutat Sandra Schmitz, ofiţerul de presă al grupării germane.

– Domnule Denk, cum aţi descrie sezonul pe care l-a avut Team NetApp?

Anul acesta a fost cel mai bun din istoria de trei ani a echipei. Am avut multe momente bune, cu 11 victorii şi de două ori mai multe clasări pe podium. Încă de la începutul stagiunii, ne-am aflat între primele 10 echipe din UCI Europe Tour. Cel mai mult mă încântă că succesele au fost aduse de diverşi rutieri – sprinteri, oameni de clasice şi specialişti ai curselor pe etape. Aceasta este confirmarea faptului că gruparea noastră se descurcă în orice fel de cursă şi prin asta a reuşit să creeze o motivaţie imensă în cadrul echipei.

– NetApp a participat pentru prima oară într-un Mare Tur – Il Giro – şi a obţinut câteva podiumuri de etapă. Cum a fost acea experienţă, aţi fost mulţumit?

Turul Italiei nu a fost doar punctul culminant al sezonului, a fost şi cel mai important moment sportiv al echipei de la înfiinţarea acesteia. Suntem recunoscători pentru că am avut şansa de a arăta de ce suntem în stare. De asemenea, sunt convins că organizatorii au simţit că au fost răsplătiţi pentru invitaţia pe care ne-au acordat-o. Am muncit din greu pentru locul secund de la Assisi, unde a fost o pantă incredibil de abruptă, dar şi pentru poziţia a doua obţinută la Cervinia, pe un finiş de munte înalt. La acestea se adaugă alte şase clasări între primii zece şi infiltrarea în opt evadări. Un nivel incredibil de motivaţie şi o muncă perfectă de echipă sunt necesare pentru a avea un astfel de succes, iar băieţii noştri s-au descurcat de minune.

– În urmă cu câteva luni, a fost anunţată oficial fuziunea cu Endura Racing, începând cu 2013. Cum au început negocierile dintre cele două părţi?

Noi intenţionăm să creştem şi să dezvoltăm echipa din ce în ce mai mult. Pentru a reuşi asta, avem nevoie de o mai mare forţă financiară. În timp ce căutam sponsori, am demarat discuţiile cu Endura. În ultimii ani, Endura Racing a urmat o filosofie similară cu cea a lui Team NetApp. Acesta a fost punctul perfect de plecare nu doar pentru cooptarea Endurei ca al doilea sponsor, ci şi pentru recrutarea a opt rutieri noi în echipă.

– Care au fost motivele care au dus către această fuziune? Ce le-a făcut pe cele două echipe să se gândească la o astfel de mişcare?

Noua echipă îi permite Endurei să ia startul în cele mai importante curse din lume, deoarece participarea în cursele de World Tour nu îi era la îndemână unei echipe continentale, aşa cum era Endura Racing. Pentru noi, ca echipă, sponsorii noi, precum Endura şi Fuji, care ne va furniza bicicletele, sunt foarte importanţi, deoarece ne ajută să îi păstrăm pe cicliştii de top şi să avem o mai mare profunzime. Drept dovadă, ne bazăm acum pe 21 de rutieri, am mărit numărul directorilor sportivi şi ne-am intensificat activităţile de scouting.

– Reprezintă această fuziune un pas spre World Tour?

Acesta este cel mai mare obiectiv al nostru: să concurăm cu echipa în cea mai importantă ligă. Totuşi, asta înseamnă că trebuie să facem importante investiţii financiare. Bugetul mediu al unei echipe de World Tour este de trei ori mai mare decât cel al unei grupări aflate în eşalonul Pro Continental. Este logic să urcăm un nivel, evident, dacă vor fi îndeplinite toate condiţiile financiare.

– Aşadar, anul viitor, NetApp-Endura va avea licenţă Pro Continentală. Care vor fi obiectivele echipei, în ce curse importante speraţi să participe?

În trecut, noi am încercat să punem la punct un calendar foarte bun şi vom încerca să facem asta şi acum, în vederea sezonului următor. Asta înseamnă că vrem că concurăm într-un tur de trei săptămâni şi în câteva clasice de prestigiu. Am demonstrat că suntem capabili de aşa ceva şi suntem nerăbdători să îmbunătăţim performanţele obţinute în trecut.

– Veţi ţinti şi clasicele de primăvară, având în vedere că NetApp-Endura are câţiva ciclişti buni în astfel de curse?

Lotul nostru a ajuns la 21 de ciclişti. Am semnat cu sprinteri şi oameni specializaţi pe clasice, dar ne-am întărit şi în ceea ce priveşte cursele pe etape. Echipa va urma două planuri în viitor: pe de o parte, vom avea ocazia să îi rotim pe rutierii noştri în clasicele de primăvară, permiţându-le astfel o mai lungă perioadă de recuperare. De asemenea, am adus şi câţiva căţărători, cu gândul la cursele pe etape. Aceştia ne vor ajuta să beneficiem de şanse mai mari în etapele dificile.

– De la ce rutieri aveţi aşteptări mari pentru 2013?

Sunt fericit pentru că succesele noastre din acest sezon au fost obţinute de mai mulţi ciclişti, pe care am reuşit să îi păstrăm la echipă. Ciclişti ca Leopold König, Jan Barta, Bartosz Huzarski şi Daniel Schorn, în ciuda faptului că au primit oferte de la grupări din World Tour, au ales să continue cu noi, deoarece echipa îşi va păstra nucleul. Suntem şi mai optimişti înaintea noului sezon, după ce am realizat câteva transferuri, şi suntem siguri că mai mulţi ciclişti importanţi din echipă au potenţialul de a obţine rezultate bune de unii singuri.

– Cum este văzută echipa dumneavoastră de opinia publică din Germania?

De la înfiinţare, am evoluat cu licenţă germană, în ciuda faptului că avem sponsori internaţionali. Obţinerea unei licenţe germane şi plasarea echipei sub un management german au reprezentat decizii pe care le-am luat în cunoştinţă de cauză. Filosofia grupării noastre prevede şi o clauză care spune că 30% dintre ciclişti trebuie să fie germani. Fiind cea mai bună echipă germană din ierarhia mondială, considerăm cursele din această ţară drept principalele obiective ale sezonului. Pe de altă parte, uitaţi-vă ce s-a întâmplat când am primit invitaţia pentru Turul Italiei. Presa din Germania a tratat pe larg aplicaţia noastră pentru Giro, iar acordarea licenţei a fost prezentată în aproape fiecare ziar. În Germania, aproximativ 1 000 de articole despre noi şi Il Giro au fost publicate doar în luna ianuarie. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat Team NetApp. Aşadar, şi Turul Italiei a avut de câştigat de pe urma acestui lucru.

– Sunteţi de părere că eforturile făcute de echipa dumneavoastră şi de alţi rutieri germani vor contribui la creşterea interesului pentru ciclism în Germania, interes care poate deveni sinonim cu apariţia unor noi echipe sau curse?

Ciclismul continuă să fie un sport important în Germania, iar noi nu suntem singurii care facem diferenţa. La acest aspect contribuie şi rutierii germani prezenţi în echipele din afara ţării. Când vine vorba despre noua generaţie de ciclişti, Germania a dovedit că are mult succes cu echipele şi cursele sub 23 de ani. Din punctul meu de vedere, interesul pentru ciclism este stabil, iar la nivel de curse se află într-o continuă creştere. Cele mai mari curse de amatori din Europa au loc în Germania. Una peste alta, sunt convins că în anii următori vom primi din ce în ce mai multe companii germane ca sponsori.

Lieuwe Westra: “Paris-Nisa, obiectivul meu în 2013”

2012 a fost cel mai bun sezon din cariera lui Lieuwe Westra. Olandezul, ajuns la 30 de ani, a obţinut o victorie de etapă entuziasmantă în Paris-Nisa şi a terminat la final “Cursa Soarelui” pe locul al doilea, la doar opt secunde de Bradley Wiggins, omul care a dominat cursele pe etape din acest an. După aventura din Hexagon, au venit alte rezultate foarte bune pentru ciclistul echipei Vacansoleil, care a prins mai multă încredere în el şi speră să fie unul dintre rutierii importanţi ai sezonului următor.

Despre evoluţia sa din 2012 şi planurile pentru anul viitor, Lieuwe Westra a vorbit pentru Cafe Roubaix, în interviul de mai jos, realizat cu ajutorul lui Sander Slager, ofiţerul de presă al batavului.

– Lieuwe, te aşteptai la un parcurs atât de bun la startul anului?

Trebuie să recunosc că nu, dar am sperat, deoarece am muncit din greu, mai ales în iarna trecută, când m-am antrenat în Spania.

– Prima ta clasare bună a venit în Paris-Nisa. Ai fost surprins de cum te-ai descurcat acolo?

Nu chiar, deoarece în cursele pregătitoare am observat că am picioare puternice, iar acest aspect m-a ajutat să fac o cursă foarte bună în Franţa.

– Te-ai gândit cum va arăta sezonul următor pentru tine?

Voi începe în Grand Prix La Marseillaise, iar apoi voi merge în Étoile de Bessèges şi în Turul Algarve. Practic, vreau să mă concentrez pe cursele pe etape care au un contratimp individual, deoarece aceste competiţii mi se potrivesc de minune. Apoi, în vară, vreau să particip în Turul Franţei.

– Ce astfel de cursă ai dori să câştigi?

Paris-Nisa, evident, însă sunt conştient că va fi foarte dificil. De asemenea, sper ca 2013 să fie anul în care să mă impun în Cele Trei Zile de la De Panne.

– Sunt şi curse de o zi în calendarul tău?

Nu, momentan nu m-am gândit la acestea.

– Ştiu că mai sunt zece luni până atunci, dar ai vrea să participi la Campionatele Mondiale de la Florenţa?

Mi-ar plăcea foarte mult să fiu acolo, deşi trebuie să recunosc că încă nu am studiat cu atenţie traseul cursei de contratimp şi nu cunosc toate detaliile. Însă vreau să îmi iau revanşa după ce a fost la Valkenburg, anul acesta.

Neo-profesionişti de urmărit în 2013

Warren Barguil (21 de ani, Argos-Shimano) – triumfător în Tour de l’Avenir, acolo unde a avut o concurenţă foarte puternică, Barguil s-a trezit la începutul toamnei cu mai multe oferte din Hexagon, dar a hotărât să nu concureze pentru o echipă din ţara sa, ci pentru una olandeză. Barguil pare făcut pentru cursele pe etape, iar compatrioţii lui îşi pun speranţe în el că poate deveni un viitor câştigător de Mari Tururi. Cu rezultate bune şi în cursele de o zi rezervate tinerilor, francezul promite să se facă remarcat încă de la sezonul de debut la profesionişti.

Francesco Manuel Bongiorno (22 de ani, Bardiani-CSF Inox) – campion al Italiei la tineret, Bongiorno s-a aflat pe lista mai multor echipe de World Tour, însă până la urmă a ales să semneze cu fosta Colnago, cea mai tânără echipă din pluton. Italianul a obţinut patru succese în 2012 şi alte 12 clasări în top zece în curse de o zi sau pe etape, precum Toscana Coppa delle Nazioni sau Giro del Friuli Giulia Venezia. Cum Bardiani s-a reînnoit în această toamnă, mizând pe mulţi tineri, iar echipa nu se află sub presiune, Bongiorno beneficiază de cadrul ideal pentru a-şi arăta potenţialul.

Rohan Dennis (22 de ani, Garmin-Sharp) – până anul acesta, mulţi credeau că va fi doar un alt foarte bun contratimpist produs de şcoala australiană. Însă Dennis are mai mulţi aşi ascunşi în mânecă şi unul dintre ei este reprezentat de abilităţile sale de a se căţăra foarte bine pe dealuri, lucru arătat de victoria înregistrată în Thüringen-Rundfahrt. Dacă la acest succes se adaugă cele din Memorialul Davide Fardelli şi Chrono Champenois, precum şi argintul mondial obţinut la contratimp, se conturează profilul unui viitor mare campion.

Joe Dombrowski (21 de ani, Sky) – este autorul uneia dintre cele mai impresionante victorii în Baby Giro din ultimii ani. Americanul, primul ciclist din Statele Unite care a câştigat această cursă, e un căţărător pur, cu o rezistenţă foarte mare la efort. Pe lângă succesul de acolo, a arătat că se poate ridica la nivelul unor adversari cu mult mai multă experienţă, relevante în acest sens fiind clasările sale foarte bune din Turul Californiei, Turul Utah şi Turul Colorado. Anul viitor, alături de Sky, sunt şanse foarte mari să debuteze într-un Mare Tur şi să se facă remarcat imediat.

Bob Jungels (20 de ani, RadioShack-Nissan) – luxemburghezul iubeşte pavatele şi a arătat asta prin victoria obţinută în versiunea pentru tineret a Paris-Roubaix. Pe lângă asta, Jungels a mai triumfat în diferite curse pe etape (Flèche du Sud sau Le Triptyque des Monts et Châteaux), ajutat atât de “motorul” său foarte puternic, cât şi de aptitudinile de contratimpist. Deşi este foarte tânăr, nu ar trebui să mire pe nimeni dacă Jungels va fi trimis de RadioShack-Nissan în câteva clasice importante din primăvara lui 2013.

Sebastian Lander (21 de ani, BMC) – un puncheur, dar în acelaşi timp un rutier foarte versatil, danezul vine de pe velodrom, acolo unde a obţinut un titlu mondial la juniori. Rezistenţa sa foarte ridicată, dezvoltată pe pistă şi în cursele de contratimp, îi permite să ajungă la sosire în primul grup, de unde poate face diferenţa la sprint. Deşi are un loc trei în Liège-Bastogne-Liège, versiunea pentru tineret, asta nu înseamnă că viitorul lui Lander se leagă neapărat de Ardeni, relevant în acest sens fiind locul şapte pe care a terminat în Paris-Roubaix pentru juniori, în 2009.

Alexey Lutsenko (20 de ani, Astana) – mulţi spun despre el că poate fi urmaşul lui Alexandre Vinokourov şi nu greşesc atunci când afirmă asta. Kazahul e un rutier extrem de talentat şi versatil, care are toate şansele să aibă un debut la profesionişti similar cu cel al lui Peter Sagan, în 2010. Campion mondial de tineret la Valkenburg, succes pentru care a primit un apartament în ţara sa natală, Lutsenko atrage atenţia prin sprintul său foarte bun, dar şi prin uşurinţa cu care se descurcă în cursele valonate. Peste ani, poate fi ciclistul dominant în clasicele din Ardeni.

Jay McCarthy (20 de ani, Team Saxo-Tinkoff) – specialiştii sunt de părere că echipa daneză a pus mâna pe unii dintre cei mai promiţători tineri ciclişti la ora actuală, iar Saxo-Tinkoff trebuie să îi mulţumească pentru asta lui Bradley McGee, fostul director sportiv al echipei. Autor a şapte succese în 2012, australianul are un potenţial care îi permite să se transforme în om de sprinturi, de contratimp, dar şi de curse pe etape. Totul depinde de cum va alege Saxo-Tinkoff să îl “modeleze” şi de grija pe care i-o va purta în următorii doi ani.

Argiro Ospina (21 de ani, Movistar) – după Nairo Quintana, gruparea spaniolă mizează pe un alt columbian, iar acesta are potenţialul să fie o revelaţie mai mare decât s-a dovedit a fi compatriotul său. Învingător în una dintre cele mai dificile etape din Clasico RCN, în faţa unor ciclişti ca Oscar Sevilla, Mauricio Ardila sau Rafael Infantino, Ospina are un talent imens pe munţi, unde se caţără cu o uşurinţă dezarmantă pentru adversari. Calităţile sale îl recomandă drept un viitor candidat la câştigarea unui Mare Tur.

Danny Van Poppel – (19 ani, Vacansoleil) – cel mai tânăr rutier prezent în World Tour, olandezul este unul dintre diamantele care aşteaptă să fie şlefuite, şi ce echipă mai bună îşi putea găsi decât cea la care se află Jean-Paul Van Poppel, tatăl său. Fost cel mai bun sprinter din Turul Franţei, actualmente director sportiv la Vacansoleil, acesta va reprezenta ghidul perfect pentru Danny Van Poppel în primul său sezon ca profesionist, unul în care batavul în vârstă de numai 19 ani are toate şansele să impresioneze, deşi nu va fi aruncat de echipa sa în cursele dificile. Poate cel mai bun produs al ciclismului batav din ultimii ani, Danny Van Poppel are toate şansele să îi calce pe urme mult mai titratului său tată şi să fie unul dintre sprinterii de marcă ai plutonului în următorul deceniu.

Salariile din ciclism

Spre deosebire de fotbal, baschet sau hochei pe gheaţă, ciclismul este un sport închis atunci când vine vorba despre salariile principalilor protagonişti. Foarte puţine detalii se cunosc despre contractele rutierilor, informaţiile care apar în presă fiind de fiecare dată neoficiale. Singurele date concrete sunt cele care vin dinspre UCI: astfel, contractul minim anual al unui ciclist aflat la o echipă de World Tour este de 36 000 de euro, în timp ce un neo-profesionist trebuie să primească cel puţin 29 000 de euro. La nivel Pro Continental, aceste sume scad cu 9 000, respectiv 6 000 de euro.

Potrivit unui articol apărut în L’Equipe în urmă cu ceva vreme, Alberto Contador este cel mai bine plătit rutier, Saxo Bank-Tinkoff Bank virându-i în cont peste patru milioane de euro pe sezon. Suma pe care o primeşte ibericul este de aproape două ori şi jumătate mai mare decât cea care îi revine câştigătorului Turului Franţei din 2012, Bradley Wiggins. Aşa cum era de aşteptat, Mark Cavendish ocupă primul loc în lumea sprinterilor, în timp ce Philippe Gilbert, campionul mondial, se remarcă din rândul cicliştilor specializaţi pe clasice.

Înainte de o listă a sumelor neoficiale care se învârt în lumea ciclismului, încă un lucru: în 1981, când a semnat primul său contract de profesionist, cu echipa franceză Renault-Elf-Gitane, Greg Lemond a avut în primul an de contract un salariu de 15 000 de dolari. Era startul unei noi epoci, care a dus la o adevărată revoluţie pe plan financiar în rândurile rutierilor.

Alberto Contador – 4,5 milioane de euro

Philippe Gilbert – 3 milioane de euro

Vincenzo Nibali – 2,8 milioane de euro

Mark Cavendish – 2,2 milioane de euro

Andy Schleck, Bradley Wiggins – 2 milioane de euro

Fabian Cancellara, Cadel Evans – 1,5 milioane de euro

Chris Froome, Thor Hushovd – 1,2 milioane de euro

Sylvain Chavanel – 800 000 de euro

Michele Scarponi – 700 000 de euro

Thomas Voeckler – 450 000 de euro

Pierrick Fedrigo, Sandy Casar – 400 000 de euro

Tejay van Garderen – 350 000 de euro

Pe scurt

Gianni Meersman a plecat de la Lotto-Belisol, profitând de o clauză care îi permite să rupă contractul dacă echipa nu este sigură de primirea unei licenţe World Tour. În vârstă de 27 de ani, belgianul nu a anunţat încă unde va merge, dar indiciile duc către o înţelegere cu RadioShack-Nissan. Autor a două victorii în 2012, Meersman a mai fost dorit de gruparea luxemburgheză în toamna trecută, dar nu a mai ajuns acolo din cauza fuziunii dintre Leopard-Trek şi RadioShack. Un alt factor care l-ar putea determina pe Meersman să semneze cu RadioShack-Nissan este faptul că tatăl său lucrează acolo, făcând parte din departamentul de logistică al echipei.

Alejandro Valverde a anunţat principalele curse în care va participa anul viitor. Deşi la un moment dat s-a crezut că va merge în Giro, ciclistul lui Movistar a infirmat acele zvonuri şi a anunţat că marele său obiectiv este să termine Turul Franţei pe podium. Pe lângă Le Tour, medaliatul cu bronz de la Valkenburg se va mai concentra pe Turul Ţării Bascilor, clasicele din Ardeni, Turul Spaniei şi Campionatele Mondiale, care se vor desfăşura la Florenţa.

Rui Costa, coechipierul lui Valverde, a fost desemnat cel mai bun sportiv portughez al anului, un premiu cu atât mai surprinzător, cu cât învinsul său s-a numit Cristiano Ronaldo, jucătorul lui Real Madrid. În vârstă de 26 de ani, Rui Costa a impresionat în 2012, după ce a câştigat Turul Elveţiei, una dintre cele mai grele curse pe etape din lume. Pe lângă acel triumf, el s-a mai clasat pe podium în Marele Premiu de la Plouay, Trofeo Deia, Marele Premiu de la Quebec şi Turul Romandiei, rezultate care i-au permis să termine pe locul zece în ierarhia World Tour.

Jaan Kirsipuu este noul director sportiv al Astanei. În vârstă de 43 de ani, estonianul a evoluat în ultimul sezon pentru echipa chineză Champion System, căreia i-a adus două succese. Balticul este cunoscut mai ales din perioada când a rulat în culorile lui AG2R, alături de care a câştigat patru etape în Turul Franţei. Cariera lui Kirsipuu s-a întins pe parcursul a mai mult de două decenii, iar în palmaresul său se mai regăsesc succese în Vuelta, Turul Luxemburgului, dar şi zece titluri de campion naţional, atât pe şosea, cât şi la contratimp.

Taylor Phinney: “Înfrângerea de la Mondiale a fost dureroasă”

Image

2012 a fost anul în care Taylor Phinney a demonstrat potenţialul imens pe care îl are. După un prim sezon dificil, în care a fost chinuit de accidentări, americanul a ieşit la rampă şi a impresionat pe toată lumea, atât în cursele de o zi, cât şi în Marile Tururi. Două victorii a obţinut rutierul echipei BMC, însă la acestea se adaugă clasările foarte bune de la Mondiale, Jocurile Olimpice, precum şi zilele petrecute în tricoul roz.

Cum a trăit el al doilea sezon ca profesionist? Care sunt planurile sale pentru viitor? Ce curse şi-ar dori să câştige? Taylor Phinney a vorbit despre toate acestea în interviul de mai jos, pe care l-am realizat cu ajutorul lui Sean Weide, ofiţerul de presă al lui BMC.

– Taylor, ai avut un sezon foarte bun, cu rezultate impresionante. Pentru tine, care a fost cel mai bun moment?

Trebuie să spun că Jocurile Olimpice. Am muncit mult, timp de două luni, în oraşul meu natal, Boulder, şi m-am antrenat din greu pentru a ajunge la nivelul cerut de o astfel de competiţie. Am învăţat multe despre mine în timpul unor antrenamente care au avut rolul de a recrea condiţiile pe care urma să le întâlnesc la Londra. Deşi am fost dezamăgit pentru că nu m-am clasat pe podium şi nu am obţinut o medalie, m-au bucurat cele două locuri patru, deoarece mi-au confirmat că antrenamentele specifice pe care le-am făcut acasă au fost mult mai potrivite decât dacă aş fi rămas în Europa să mă pregătesc. Un alt moment memorabil pentru mine a fost în timpul unei etape din Turul Colorado, când am trecut prin Boulder, chiar pe lângă casa în care am crescut. A fost o zi uimitoare, cu un public numeros şi foarte gălăgios.

– Există şi un regret? O cursă în care ai sperat la un rezultat mai bun decât cel obţinut?

Nu ştiu dacă este un regret, dar cu siguranţă am fost dezamăgit să ratez tricoul curcubeu în cursa de contratimp de la Campionatele Mondiale. Ştiam că pot face o figură bună, dar nu m-am aşteptat să fiu atât de aproape de Tony Martin. Ratarea victoriei pentru doar câteva secunde m-a întristat mult. Pe de altă parte, sunt mulţumit cu progresele pe care le-am înregistrat de-a lungul anului, îmi oferă o motivaţie şi mai mare pentru Mondialele de la Florenţa şi pentru orice cursă de contratimp. A fost dureros să pierd pentru numai cinci secunde la Valkenburg. După o oră de cursă, asta nu înseamnă nimic. Dacă aş fi fost învins pentru 30 de secunde, nu ar mai fi fost atât de greu. Am ales să nu folosesc comunicaţii radio în acea cursă. Nu îmi place deloc să ştiu unde mă aflu, mai ales dacă sunt în întârziere. Nu m-am aşteptat să fiu atât de aproape, iar dacă aş fi avut radio, mi-ar fi plăcut să aflu cum stau. Totuşi, eram deja la 100% şi nu cred că lucrurile ar fi arătat altfel cu comunicaţiile radio.

– Am citit recent o declaraţie de-a ta, în care ai spus că Paris-Roubaix va fi unul dintre obiectivele tale pentru 2013. Care sunt aşteptările tale de la această cursă?

Avem o echipă foarte bună şi dinamică pentru majoritatea curselor, iar ceea ce trebuie să fac este să mă dedic obiectivului meu şi să am o iarnă puternică, din care să ies la un nivel pe baza căruia să îmi construiesc sezonul şi să îmi demonstrez valoarea. Paris-Roubaix este un obiectiv important pentru mine, cel puţin în prima parte a anului. Cel mai probabil, vom avea câţiva lideri acolo. Cum sunt tânăr, s-ar putea să fiu pus în slujba echipei, iar dacă se va întâmpla asta, mă voi conforma. În acelaşi timp, ar fi un scenariu de vis pentru mine dacă voi rezista în faţă cât mai mult şi voi putea arăta de ce sunt capabil în partea finală a cursei. Totuşi, realizez că ciclismul este un sport de echipă, iar eu sunt dispus să fiu un om important pentru echipă.

– Anul acesta ai participat pentru prima oară în Paris-Roubaix, ca profesionist, şi ai terminat pe locul 15, un rezultat foarte bun. Cum te-ai simţit?

Am fost fericit să iau startul în cursa mare. După ce am câştigat Paris-Roubaix la tineret, eram familiar cu provocările şi condiţiile. Cu siguranţă însă, situaţia a fost total diferită de cea din cursa sub 23 de ani. Oricum, eu nu am fost unul dintre liderii lui BMC în acea zi. Misiunea mea, în cea mai mare parte a timpului, a fost să am grijă de liderii echipei, să mă feresc de pericole şi să rămân în cursă până la final.

– Ai văzut cum arată Turul Italiei şi Turul Franţei din 2013. Te-ai gândit în care dintre acestea vei merge?

Nu, încă nu am decis nimic.

– Anul viitor, Campionatele Mondiale vor avea loc în Florenţa, iar opinia generală este că vei fi unul dintre favoriţii cursei de contratimp. Îţi place traseul?

Ştiu traseul, mai ales primii 30-40 de kilometri îi cunosc bine. Este un traseu cu o lungă linie dreaptă şi o căţărare plasată la început, în apropiere de locul unde locuiesc. Chiar dacă nu am parcurs până acum tot traseul, am deja un avantaj uriaş. Până la Richmond, în 2015, pot spune că va fi cea mai “aproape de casă” ediţie a Campionatelor Mondiale la care voi participa.

– Te gândeşti la o revenire pe velodrom pentru 2016, în funcţie de cum se va schimba calendarul olimpic?

Cel mai probabil, acesta este un capitol închis pentru mine.

– Taylor, aş mai vrea să ştiu un lucru: dacă ar fi să faci o ierarhie a curselor pe care ai dori să le câştigi, între Mondiale, Jocurile Olimpice şi Paris-Roubaix, cum ar arăta aceasta?

Pe primul loc se află medalia aur pe şosea la Jocurile Olimpice, apoi cea de aur la aceeaşi competiţie, dar la contratimp, urmată de medalia de aur în cursa pe şosea de la Campionatele Mondiale. Pe patru este Paris-Roubaix, iar pe locul cinci titlul mondial la contratimp. Ce vreau să spun este că tricoul curcubeu la contratimp e cel mai realizabil obiectiv. Tocmai de aceea, atunci când mă gândesc la cursele cel mai greu de câştigat, acestea sunt cele în care îmi doresc cel mai mult să mă impun. Îmi fixez mereu obiective mari pe care ştiu că le pot obţine la momentul respectiv.

Visând la Turul Franţei

Nostalgie? Regret? Linişte? Resemnare? Sfidare? Ce transmite poza postată de Lance Armstrong pe contul său de Twitter?

Image

Taiwan King of the Mountain Challenge

Săptămâna trecută, în Taiwan, a debutat Festivalul Ciclist, un eveniment al cărui scop este să promoveze insula din estul Asiei ca destinaţie turistică. Prima competiţie din program a fost Taiwan King of the Mountain Challenge, o cursă în care cicliştii aflaţi la start au fost nevoiţi să parcurgă 100 de kilometri, de la nivelul mării până la 3 275 de metri altitudine. Panta medie – 3,5% – nu a fost impresionantă în sine, dar cursa a reprezentat o provocare pe cinste pentru toată lumea, mai ales că foarte puţini erau obişnuiţi cu astfel de condiţii.

Matteo Rabottini, cel mai bun căţărător din Giro 2012, Jeremy Roy, Francisco Mancebo şi Anthony Charteau, cel mai bun căţărător din Turul Franţei 2010 au participat la Taiwan King of the Mountain Challenge, însă învingător a fost un ciclist mai puţin cunoscut, John Ebsen. Danezului în vârstă de 23 de ani (24 peste câteva zile), legitimat la CCN Cycling Team, o echipă din Brunei, i-au fost necesare ceva mai mult de trei ore şi jumătate pentru a obţine o victorie epică. La finalul căţărării în lungime de 100 de kilometri (care a avut porţiuni şi de 20%), Ebsen l-a devansat cu numai jumătate de minut pe francezul Peter Pouly, podiumul fiind completat de David McCann, fostul campion al Irlandei.

Premiul pentru primul loc a fost de 80 000 de dolari taiwanezi (aproximativ 2 758 de dolari americani), însă nu recompensa financiară a contat pentru cei înscrişi la start, ci experienţa cu adevărat de neuitat. Momentan, nu există niciun video cu ce s-a întâmplat anul acesta, dar filmuleţul video din 2011 este perfect pentru a vedea cum stau lucrurile în Taiwan King of the Mountain Challenge.

Post Navigation