Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “noiembrie, 2012”

Claudio Corti: “Vrem într-un Mare Tur anul viitor”

Image

Interviul următor, cu managerul echipei Colombia-Coldeportes, este primul dintr-o serie care sper să fie cât mai lungă în luna noiembrie. Aflat la conducerea grupării sud-americane de la startul acestui proiect, care a luat fiinţă în toamna lui 2011, Claudio Corti a acceptat să vorbească pentru Cafe Roubaix despre primul sezon al Colombiei-Coldeportes în Europa şi aşteptările pe care le are pentru 2013.

– Domnule Corti, sunteţi mulţumit de cum au decurs lucrurile în această stagiune?

Da, sunt fericit, deoarece am demonstrat o bună organizare, profesionalism şi am primit invitaţii în cursele importante. De asemenea, am obţinut şase victorii (n.r.  – etape în Turul Trentino, Turul Columbiei şi Turul Burgosului, Gran Premio Citta di Camaiore şi Coppa Sabatini), toate cu rutieri tineri, un alt aspect important. Nu am cum să nu fiu mulţumit.

– Care a fost cel mai frumos succes al echipei?

Primul, pe Passo Pordoi, în Turul Trentino. Ştiam că avem potenţialul de a obţine victorii, mai ales pe căţărări. Toate victoriile noastre mi-au plăcut, dar cea din Trentino a fost esenţială, deoarece a venit în prima parte a anului şi a avut darul de a-i face mai încrezători pe toţi cei din echipă.

– Recent, aţi semnat cu câţi ciclişti. Care sunt aşteptările dumneavoastră de la ei?

Julio Alexis Camacho este tânăr şi un bun căţărător, însă are nevoie de ceva timp pentru a înţelege ciclismul. Am încredere mare şi în Edwin Avila, deoarece a fost campion mondial în Olanda. Este un sprinter bun şi sunt convins că şi pe şosea va avea rezultate. L-am urmărit sezonul acesta în Turul Columbiei şi sunt convins că se poate adapta cu uşurinţă la rigorile sportului în Europa. Are calitatea necesară pentru a obţine rezultate bune.

– Este adevărat zvonul potrivit căruia Colombia-Coldeportes are de gând să semneze cu câţiva ciclişti europeni?

E posibil, dar încă nu ştiu când s-ar putea produce asta. Voi analiza cu staff-ul tehnic al echipei care sunt capitolele pe care trebuie să le îmbunătăţim din punct de vedere calitativ, iar apoi sunt şanse să transferăm unul sau doi rutieri europeni.

– Care vor fi obiectivele pentru sezonul următor?

Să ne aflăm la startul unui Mare Tur! Acesta este mare nostru ţel. Ştiu care e valoarea cicliştilor mei şi asta mă face încrezător că putem concura la nivel înalt, indiferent că este vorba despre Giro, Le Tour sau Vuelta. De asemenea, dorim să contribuim la imaginea ciclismului columbian şi tocmai pentru asta trebuie să mergem într-un Mare Tur.

– Domnule Corti, aţi spus mai devreme că sunt şanse ca echipa dumneavoastră să aducă rutieri europeni. Poate fi acest lucru interpretat şi ca un pas pentru obţinerea unei licenţe World Tour?

Anul viitor sigur nu se va întâmpla asta, este o posibilitate pentru 2014 sau 2015. De fapt, acesta e al doilea meu obiectiv pe termen lung. Dacă vom participa într-un Mare Tur sezonul următor, cu siguranţă vom avea şi un buget mai mare apoi. Astfel, vom aduce mai mulţi ciclişti la echipă şi calitatea acestora ne va ajuta să ajungem în World Tour.

Jocul lui Vaughters

În dosarul pe care USADA şi-a construit acţiunea disciplinară împotriva lui Lance Armstrong, Jonathan Vaughters a fost unul dintre oamenii a căror mărturie a dat şi mai multă greutate probelor ce au dus la sancţionarea fostului câştigător al Turului Franţei. Mulţi s-au întrebat ce a avut de câştigat managerul lui Garmin-Sharp, în condiţiile în care cariera sa de ciclist a fost mânjită, iar trei dintre rutierii lui au fost suspendaţi. Alţii au văzut în declaraţiile sale o răzbunare faţă de Armstrong, dar această teorie nu prea stă în picioare, deoarece cei doi nu au avut nimic de împărţit. Şi atunci, care este răspunsul?

Vaughters e un tip meticulos, care pune bine la punct toate lucrurile şi îşi calculează cu atenţie acţiunile, astfel încât acestea să fie cu bătaie lungă şi să aibă un impact serios într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. De mai bine de un an, a apărut pe tapet ideea înfiinţării unei ligi private autonome, care să iasă de sub egida Uniunii Cicliste Internaţionale şi să fie guvernată de sponsori, de companiile care organizează cursele importante şi de câţiva manageri, între care Jonathan Vaughters (un alt nume vehiculat era cel al lui Johan Bruyneel, o asociere curioasă pentru Vaughters, care s-a transformat de-a lungul anilor într-un războinic aflat într-o permanentă luptă împotriva dopajului).

La această ligă privată ar fi trebuit să adere echipele de World Tour, care ar fi concurat în zece curse noi (pe lângă cele obişnuite), dar cel mai important aspect era cel financiar. Ce presupunea acesta? Transformarea echipelor în francize, la fel ca în NBA sau NFL, şi atragerea unor fonduri mai mari, atât din emiterea unor abonamente de “socios”, dar şi din banii obţinuţi din vânzarea biletelor pentru porţiunile-cheie ale anumitor curse: Poggio, Pădurea Arenberg, Cauberg, Monte Zoncolan, Alpe d’Huez, etc. Cum pârghiile Uniunii Cicliste Internaţionale au fost mai puternice, proiectul nu a fost pus în aplicare, dar nici nu a fost abandonat, ci depozitat într-un dulap, de unde trebuia să fie scos la momentul oportun. Acum se pune întrebarea: care ar fi fost acesta?

Cine a urmărit cazul “Lance Armstrong”, a putut vedea că nu americanul a reprezentat personajul principal al poveştii; din contră, el a intrat într-un con de umbră şi chiar a ajuns să fie compătimit de foşti sau actuali rutieri pentru ceea ce i s-a întâmplat. Nici măcar Bjarne Riis, aflat în ape foarte tulburi după dezvăluirile lui Tyler Hamilton, nu este o ţintă de top în acest moment, toate tunurile fiind puse pe UCI.

De la Paul Kimmage la David Millar, de la Greg LeMond la Jonathan Vaughters, toată lumea cere o reformă în cadrul forului din Elveţia, pe care îl consideră principalul vinovat pentru situaţia apărută în ciclism şi pentru dopajul organizat din ultimele două decenii. Pat McQuaid şi Hein Verbruggen sunt aproape crucificaţi şi sunt aştepţi să demisioneze, în funcţie de turnura pe care o vor lua evenimentele şi de dezvăluirile ulterioare. Climatul existent acum este unul extrem de tensionat, iar partea aflată în ofensivă se bucură de un arsenal foarte variat. Practic, este mediul perfect pentru revenirea la discuţia privind apariţia ligii private.

Un prim pas important a fost făcut la începutul acestei săptămâni, când Jonathan Vaughters a cerut înfiinţarea unei organizaţii separate care să lupte împotriva dopajului, o organizaţie independentă de UCI, ce ar urma să fie susţinută financiar de echipe şi de companiile ce patronează marile curse, asupra căreia doar Agenţia Mondială Anti-Doping să aibă autoritate. Nu comentez aici cât de bună ar fi sau nu o astfel de iniţiativă. În schimb, nu pot să nu observ cum mutările făcute de Vaughters la un anumit interval de timp sunt foarte inteligente, precum cele dintr-o partidă de şah. La cum merg lucrurile, liga privată va reprezenta un subiect de actualitate până în toamna anului viitor, iar UCI va fi foarte aproape să primească mat.

Supa “Cancellara”

Săptămâna aceasta, Uniunea Ciclistă Internaţională a anunţat primele opt echipe care au primit licenţă World Tour pentru 2013, Agenţia Mondială Anti-Doping a refuzat să facă recurs în cazul “USADA vs Lance Armstrong”, iar Sean Yates a demisionat din funcţia de director sportiv al lui Sky. Între atâtea ştiri serioase, şi-a făcut loc şi una mai neobişnuită, venită din oraşul belgian Oudenaarde.

Centrum Ronde Van Vlaanderen, celebrul muzeu dedicat Turului Flandrei, a fost gazda unui eveniment în cadrul căruia s-a lansat supa instant “Cancellara”, promovată chiar de câştigătorul Turului Flandrei din 2010. După ce în urmă cu un an a dat numele unui pod din Berna, Fabian Cancellara a ales acum să fie imaginea unui aliment destinat iubitorilor ciclismului, care are rolul de a-i ajuta pe aceştia să se recupereze după un efort considerabil.

Pentru cei care doresc mai multe detalii, acesta este site-ul ce comercializează supa “Cancellara”. 280 de grame costă 19,90 franci elveţieni, iar la fiecare produs vândut, un franc va fi donat Federaţiei din Ţara Cantoanelor, pentru un program de dezvoltare a juniorilor.

Cine ar fi câştigat Cupa Mondială în 2012

Timp de un deceniu şi jumătate, Cupa Mondială a fost una dintre competiţiile de top din lumea ciclismului, fiind scena unor bătălii fabuloase şi victorii memorabile. Prestigiul ei a fost dat şi de faptul că a reprezentat întotdeauna o prioritate pentru rutierii de top, care nu au neglijat-o şi au luat-o mereu în serios: Sean Kelly, Johan Museeuw, Michele Bartoli şi Paolo Bettini sunt doar câţiva dintre marii ciclişti care şi-au trecut numele pe lista câştigătorilor Cupei Mondiale, o competiţie care s-a oprit la finalul lui 2004, odată cu decizia UCI de a introduce sistemul Pro Tour.

Pentru că mi-a plăcut mult Cupa Mondială, am decis să fac un exerciţiu de imaginaţie şi să aflu cine ar fi câştigat trofeul în 2012, în cazul în care s-ar mai fi concurat după regulamentul din trecut. Pentru început, o listă a curselor care ar fi contat în stabilirea ierarhiei generale (anul luat în considerare este 2004): Milano–San Remo, Turul Flandrei, Paris-Roubaix, Amstel Gold Race, Liège–Bastogne–Liège, Clasica San Sebastian, Clasica de la Hamburg, Paris-Tours şi Turul Lombardiei. Toate cursele erau egale din punctul de vedere al punctelor acordate: 100 pentru învingător, 70 pentru locul secund, 50 în contul celui de-al treilea clasat şi tot aşa până la ciclistul aflat pe poziţia a 25-a.

Învingător în două dintre aceste clasice – Turul Flandrei şi Paris-Roubaix – Tom Boonen ar fi fost învingător în Cupa Mondială din 2012, cu un total de 244 de puncte, caz în care i-ar fi adus Belgiei al patrulea trofeu, după cele obţinute de Johan Museeuw şi Andrei Tchmil. Rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step l-ar fi devansat cu 61 de puncte pe Simon Gerrans, surprinzătorul câştigător din Milano-San Remo, în timp ce podiumul ar fi fost completat de Enrico Gasparotto, italianul care a triumfat în Amstel Gold Race. Câştigător al clasamentului World Tour, Joaquim Rodriguez s-ar fi aflat doar pe poziţia a cincea, deoarece Cupa Mondială nu lua în considerare Marile Tururi şi nici Flèche Wallonne, unde a acumulat puncte serioase sezonul acesta.

Ierarhia Cupei Mondiale din 2012:

1 – Tom Boonen – 244 de puncte

2 – Simon Gerrans – 183 de puncte

3 – Enrico Gasparotto – 150 de puncte

4 – Peter Sagan – 138 de puncte

5 – Joaquim Rodriguez – 137 de puncte

6 – Samuel Sanchez – 126 de puncte

7 – Alessandro Ballan – 124 de puncte

8 – Vincenzo Nibali – 120 de puncte

9 – Maxim Iglinskiy – 118 puncte

10 – Niki Terpstra – 118 puncte

Post Navigation