Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “Iulie, 2012”

Valerio Piva: “Joaquim Rodriguez va fi liderul în Vuelta”

Pentru Katusha, ediţia din acest an nu a fost una de ţinut minte. Venită cu gânduri mari acolo, echipa din Rusia a fost nevoită să se mulţumească cu puţin, după ce liderul ei, Denis Menchov, a pierdut timp serios în etapa-regină din Alpi. După dezamăgirea din Hexagon, Katusha şi-a fixat alte obiective, iar despre acestea, dar şi despre Turul Franţei, a vorbit Valerio Piva, directorul sportiv al echipei, într-un interviu pe care l-am realizat cu ajutorul ofiţerului de presă al grupării de World Tour, Paolo Grillandi

– Domnule Piva, ce gânduri aveţi după Turul Franţei?

Evident, ne-am aşteptat la un rezultat mai bun în clasamentul general. După prima săptămână, Denis Menchov se afla între primii cinci şi ne-am gândit atunci că un top trei este posibil. Din păcate, a suferit în acea etapă din Alpi şi nu şi-a mai putut reveni. În plus, am fost loviţi de ghinion: am avut un plan B ce îl implica pe Oscar Freire, un rutier care putea câştiga cel puţin o etapă, dar el a căzut şi acea accidentare l-a scos din Turul Franţei. Pe de altă parte, Eduard Vorganov a realizat o treabă foarte bună: a terminat între primii 20 şi a făcut parte din multe evadări. Să nu îl uităm nici pe Luca Paolini, care a fost prins cu 200 de metri înainte de sosire în etapa a 18-a. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, ar fi luptat pentru victorie.

– Ce s-a întâmplat cu Menchov în Alpi, de ce a pierdut atât de mult timp?

Pur şi simplu a prins o zi slabă. A simţit că nu mai are deloc rezerve de energie, a acumulat oboseală după fiecare căţărare şi astfel a ajuns să piardă 13 minute. E ceva ce i se poate întâmpla oricui.

– După acel moment, care au devenit obiectivele Katushei?

Am fost obligaţi să ne schimbăm planurile: Denis urma să încerce să îşi îmbunătăţească poziţia la general, în timp ce restul cicliştilor noştri trebuiau să meargă în evadări, pentru a încerca să câştige o etapă. Însă toată lumea a dorit să plece în evadari, iar din această cauză a fost foarte dificil să o găseşti pe cea potrivită.

– V-aţi aşteptat ca Sky să domine atât de categoric cursa?

Sky este o echipă foarte puternică şi toţi ştiau că traseul i se potriveşte lui Bradley Wiggins. În plus, alături de el era Chris Froome, care demonstrase în Vuelta 2011 de ce e în stare. Au depus o muncă incredibilă pentru a păstra tricoul galben atât de mult timp şi au meritat să câştige clasamentul general.

– Revenind la Katusha, sunteţi mulţumit de sezonul avut până acum?

Da, deoarece este un an pozitiv pentru noi: am obţinut multe victorii, am fost foarte aproape să câştigăm Turul Italiei, iar înainte de Turul Franţei am condus clasamentul World Tour, atât la individual, cât şi la echipe. Obiectivul nostru e să revenim acolo după Vuelta.

– Cum va arăta Turul Spaniei pentru Katusha?

Liderul nostru va fi Joaquim Rodriguez, dar s-ar putea să îl trimitem acolo şi pe Denis Menchov. Momentan, el este pe lista provizorie, iar dacă îl vom selecta, va fi pentru a-l ajuta pe Rodriguez în ierarhia generală. Însă nu doar acolo s-ar vedea aportul său, ci şi în contratimpul pe echipe. Dacă va fi posibil, Menchov va încerca şi să câştige o etapă.

Retragerea perfectă

Foarte puţini sportivi au ocazia să pună punct carierei printr-un succes major. Un exemplu pozitiv este Pete Sampras, care a câştigat la US Open în 2002, după o finală disputată împotriva lui Andre Agassi, iar apoi s-a retras din activitate. În schimb, la polul opus, se află mai mulţi sportivi care nu şi-au luat adio aşa cum şi-ar fi dorit: Zinedine Zidane, eliminat în finala Cupei Mondiale din 2006, în ceea ce a fost ultimul său meci, Michael Jordan, care nu a ajuns cu Washington Wizards în play-off în sezonul de final sau Miguel Indurain, care a ratat în 1996 şansa de a câştiga pentru al şaselea an la rând Turul Franţei.

Începând de sâmbătă, Alexandre Vinokourov se află în primul grup, al celor care s-au retras din sport printr-o victorie de vis. Kazahul în vârstă de 38 de ani, un outsider la Londra, a obţinut unul dintre cele  mai surprinzătoare succese din cariera sa, un triumf care a confirmat că, indiferent de traseu, cursa olimpică pe şosea este întotdeauna atipică. Arătând aceeaşi determinare şi ambiţie care l-au făcut popular printre fani la începutul deceniului trecut, Vinokourov a dat o lovitură de maestru în ultimii opt kilometri ai cursei din capitala Marii Britanii, simţind perfect care este momentul pentru a face mişcarea câştigătoare. Apoi, când mai erau doar 300 de metri, experienţa sa vastă şi-a spus cuvântul în faţa unui Rigoberto Uran ce a părut copleşit de situaţia în care se afla.

Astfel, Alexandre Vinokourov a intrat în posesia aurului, medalie care a venit în completarea celei de argint de la Sydney, când doar ordinele de echipă (T-Mobile) l-au împiedicat să termine primul, înaintea lui Jan Ullrich. Şi când te gândeşti că Vino nu s-ar mai fi aflat la Londra, dacă nu ar fi suferit acea fractură de femur în etapa a noua a Turului Franţei din 2011…

Nu îmi vine să cred

cât ghinion poate avea Fabian Cancellara! După ce o cvadruplă fractură de claviculă l-a scos din joc pentru Turul Flandrei şi Paris-Roubaix, o accidentare suferită exact în acelaşi loc l-a împiedicat să lupte pentru o medalie în cursa pe şosea de la Jocurile Olimpice.

Momentele de după final, cu rutierul elveţian plângând de supărare şi de durere în braţele antrenorului său, au fost cele mai emoţionante de până acum la această ediţie a competiţiei. În plus, e foarte posibil ca incidentul de sâmbătă să îl împiedice pe Cancellara să lupte pentru o medalie în contratimpul individual programat miercuri.

Chiar dacă a câştigat prologul în Turul Franţei şi a purtat tricoul galben timp de şapte zile, 2012 este un sezon de uitat cât mai repede pentru ciclistul în vârstă de 31 de ani.

Cum ar putea arăta Turul Franţei 2013

Mai sunt aproximativ trei luni până când Christian Prudhomme va face cunoscut traseul ediţiei cu numărul 100 din Marea Buclă, însă au apărut deja zvonuri despre etapele de anul viitor. Ce se ştie clar este că plutonul va pleca pentru prima oară din Corsica, unde rutierii vor sta trei zile: prima rundă le este destinată sprinterilor, în timp ce următoarele vor fi pe gustul atacanţilor şi puncheurilor, deoarece vor avea câteva căţărări dificile, precum Col de Vizzavona, Col de San Martinu sau Col de Marsulinu. De asemenea, după ce caravana va reveni pe continent, pe rutieri îi va aştepta un contratimp pe echipe, în lungime de 24,5 kilometri.

Cum în 2013 va fi celebrată ediţia cu numărul 100, organizatorii se pare că au de gând să pună pe traseu oraşele care au fost punct de plecare sau de sosire la ediţia inaugurală, în 1903. Care sunt acestea? Montgeron, Lyon, Marseille, Toulouse, Bordeaux, Nantes şi Paris. Prima etapă care va zgudui serios clasamentul general va fi a şaptea, când s-ar ajunge pe Mont Ventoux, ascensiune ce va reveni după patru ani în cursă. Totuşi, momentan nu este clar sub ce formă va figura aceasta: final în căţărare după o etapă în linie sau după un contratimp individual?

În 2013, caravana ar putea petrece trei zile în Pirinei, dar numai una ar oferi o sosire la altitudine; care va fi, încă nu se ştie. 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, are toate şansele să organizeze o rundă spectaculoasă prin prisma decorului: este vorba despre un contratimp individual la Mont-Saint-Michel, unde ar urma să se ajungă pentru doar a doua oară în istorie.

Ultima săptămână va aduce în prim-plan Alpii, iar dacă zvonurile se vor confirma, atunci spectacolul se anunţă unul cu adevărat deosebit. Miercuri, 17 iulie, plutonul va termina la Annecy, pentru ca doar o zi mai târziu să ajungă la Morzine-Avoriaz, căţărare unde Andy Schleck a obţinut o victorie de etapă în 2010. Ultimul finiş în căţărare va fi Alpe d’Huez, însă şi aici există câteva discuţii interesante. În primul rând, nu e clar dacă legendara ascensiune va găzdui o etapă normală sau un contratimp (lupta se dă cu Mont Ventoux); în al doilea rând, dacă etapa va fi în linie, sunt zvonuri potrivit cărora ascensiunea va figura de două ori. Practic, plutonul ar urca o dată pe Alpe d’Huez, ar face apoi o buclă, folosind un drum utilizat de către localnici, după care ar încheia pe căţărarea apărută în Le Tour în 1952.

Aşadar, făcând un scurt rezumat, ce ar putea oferi ediţia cu numărul 100 a Turului Franţei? O primă săptămână care ar contabiliza mai mulţi purtători ai tricoului galben, foarte puţini kilometri de contratimp, un contratimp montan (ceva ce nu a mai fost din 2004) şi patru sosiri în ascensiune. Câte dintre zvonurile de mai sus se vor confirma, rămâne de văzut în luna octombrie.

Pe scurt

Cyclingnews oferă o foarte bună prezentare a traseului cursei masculine de la Jocurile Olimpice: http://www.cyclingnews.com/features/preview-london-2012-olympic-road-race-course. De asemenea, Philippe Gilbert a dat o declaraţie care sintetizează perfect cum vor sta lucrurile acolo: “vor fi toţi împotriva lui Cavendish”. Britanicul este principalul favorit, are alături cea mai puternică echipă, însă ar putea întâmpina probleme, nu doar din cauza celor nouă treceri peste Box Hill (2,5 kilometri lungime, pantă medie 5%), ci şi a alianţelor între Spania, Italia, Belgia şi Australia, naţionale cu mulţi atacanţi. Singura echipă care ar putea să o ajute pe cea a gazdelor ar fi Germania, de unde nu va lipsi André Greipel.

Deşi va împlini 41 de ani în luna septembrie, Jens Voigt este dorit de trei grupări importante de World Tour: RadioShack-Nissan, Sky şi Saxo Bank-Tinkoff Bank. Germanul lua în calcul o retragere din activitate la finalul stagiunii, însă evoluţia foarte bună din Turul Franţei l-a convins să meargă mai departe, aşa cum le-a determinat şi pe aceste echipe să îi ofere un contract pentru sezonul viitor. Tot germanul a anunţat că nu a mai primit niciun semnal din partea compatrioţilor de la Alpecin, ceea ce înseamnă cun sunt şanse mici ca acest proiect să se mai materializeze.

RadioShack-Nissan ar putea face parte din pluton şi în sezonul următor. Un indiciu în acest sens a fost oferit de Haimar Zubeldia, bascul care a terminat pe locul şase Turul Franţei. La finalul cursei din Hexagon, el a fost abordat de Vincenzo Nibali, care i-a spus că îl doreşte la Astana, acolo unde se pare că va ajunge în această toamnă, împreună cu alţi doi ciclişti de la Liquigas, Alessandro Vanotti şi Valerio Agnoli. Zubeldia l-a refuzat pe italian, spunând că vrea să continue alături de actuala sa grupare.

Andy Schleck nu va mai concura în Turul Spaniei, deoarece nu a avut timp suficient să se recupereze după fractura de os sacral suferită în Criteriul Dauphiné. În schimb, rutierul luxemburghez va merge în Turul Colorado, care va debuta pe 20 august şi unde organizatorii au gândit un traseu cu trei sosiri în căţărare. Apoi, ciclistul în vârstă de 27 de ani va participa în Marele Premiu de la Quebec, Marele Premiu de la Montreal, Campionatele Mondiale din Olanda, Turul Beijingului şi Turul Hangzhou.

Ierarhiile World Tour după Turul Franţei

Clasamentul individual:

1 – Bradley Wiggins – 601 puncte

2 – Joaquim Rodriguez – 404 puncte

3 – Vincenzo Nibali – 400 de puncte

4 – Tom Boonen – 368 de puncte

5 – Peter Sagan – 351 de puncte

6 – Chris Froome – 266 de puncte

7 – Samuel Sanchez – 252 de puncte

8 – Jurgen Van Den Broeck – 237 de puncte

9 – Simon Gerrans – 210 puncte

10 – Alejandro Valverde – 201 puncte

Clasamentul pe echipe:

1 – Sky – 1318 puncte

2 – Liquigas – 988 de puncte

3 – Katusha – 761 de puncte

4 – Omega Pharma-Quick Step – 677 de puncte

5 – BMC – 649 de puncte

6 – Astana – 622 de puncte

7 – RadioShack-Nissan – 529 de puncte

8 – Orica-GreenEdge – 486 de puncte

9 – Garmin-Sharp – 475 de puncte

10 – Lotto-Belisol – 472 de puncte

Clasamentul pe naţiuni:

1 – Spania – 1136 de puncte

2 – Italia – 1084 de puncte

3 – Marea Britanie – 1041 de puncte

4 – Belgia – 915 puncte

5 – Australia – 734 de puncte

6 – S.U.A. – 470 de puncte

7 – Olanda – 433 de puncte

8 – Slovacia – 361 de puncte

9 – Elveţia – 338 de puncte

10 – Portugalia – 281 de puncte

Sean Yates: “Bradley Wiggins poate deveni şi mai bun”

Nu am scris nimic imediat după finalul Turului Franţei, deoarece tot ce am avut de zis despre noul câştigător am spus pe parcurs, când victoria lui Bradley Wiggins devenea din ce în ce mai clară. În schimb, am preferat să aflu mai multe de la Sean Yates, directorul sportiv al primului rutier britanic învingător în Marea Buclă.

– Domnule Yates, felicitări pentru triumful lui Bradley Wiggins! Ce înseamnă acest succes pentru sportul britanic?

Mulţumesc! E pentru prima oară în istorie când s-a întâmplat aşa ceva şi a dus ciclismul la un cu totul alt nivel în mentalul colectiv din Marea Britanie. Singura cursă cunoscută de orice britanic este Turul Franţei, iar Bradley tocmai s-a impus acolo. E pe prima pagină în toate ziarele, se vorbeşte despre asta la toate posturile de televiziune, iar victoria este cu atât mai importantă, cu cât a venit înaintea Jocurilor Olimpice. A adus un sentiment nou în rândul britanicilor.

– Este comparabilă cu primul triumf al unui rutier american în Turul Franţei, în 1986?

Nu pot spune cu exactitate, deoarece nu mă aflam în Statele Unite când Greg LeMond a câştigat tricoul galben, însă, din punctul meu de vedere, succesul lui Bradley Wiggins e cu mult peste cel al lui LeMond. Impactul victoriei sale e imens în Marea Britanie.

– În urmă cu trei ani, când Sky a anunţat că vrea să câştige Turul Franţei cu un ciclist britanic, mulţi au privit cu neîncredere şi amuzament această declaraţie. Acum, mai repede decât şi-a propus, Sky şi-a îndeplinit obiectivul.

Într-adevăr, a fost considerat ceva ciudat la acea vreme, iar lumea nu ne-a luat în serios. Însă noi am ridicat ştacheta foarte sus, dar nu doar în Turul Franţei, ci şi în restul curselor, unde am obţinut zeci de victorii. Ajunge o scurtă privire peste clasamentele mondiale pentru ca oamenii să îşi dea seama că am fost mereu prezenţi în curse şi am realizat performanţe. Am demonstrat că atunci când suntem la cel mai înalt nivel, suntem mai buni decât toţi ceilalţi.

– Care a fost factorul decisiv pentru succesul din Marea Buclă?

Aş spune că au fost mai mulţi: puterea echipei, determinarea şi ambiţia arătate de rutieri cu fiecare ocazie. Însă asta nu ar trebui să mire pe nimeni, deoarece am arătat la fel în toate cursele câştigate anul acesta. În plus, am crescut de la o cursă la alta şi am prins din ce în ce mai multă încredere.

– Domnule Yates, a existat vreun moment dificil pentru Sky în cele trei săptămâni ale Turului Franţei?

Nu ştiu, nu pot spune că au existat astfel de situaţii. Ok, unele finişuri de etapă au fost grele, dar ca echipă nu am întâmpinat deloc probleme şi nu am fost puşi în dificultate. Nu vreau să spun că a fost uşor, însă niciodată nu ne-am aflat în situaţii din care să nu avem ieşire.

– Pentru dumneavoastră, care a fost cea mai frumoasă imagine din Turul Franţei?

Aş spune La Planche del Belles Filles, când am început oficial campania pentru tricoul galben. Tocmai se încheia o săptămână nebună şi tensionată petrecută în Belgia şi în nordul Franţei, iar noi am pus în scenă ceva la care am muncit tot anul. Echipa s-a achitat perfect de misiune şi a făcut asta cu panaş; am obţinut victoria de etapă şi ne-am plasat într-o poziţie excelentă pentru următoarele două săptămâni.

– Mulţi au fost impresionaţi de cum s-a descurcat Bradley Wiggins pe căţărări.

El a fost foarte bun pe munte, poate nu la fel de bun precum Chris Froome, însă nu a fost pus în dificultate de ceilalţi. Dacă vă uitaţi peste rezultate, ar fi câştigat cursa şi fără contratimpurile individuale. Practic, nu doar contratimpul l-a ajutat să se impună, ci tot “pachetul” cu care s-a prezentat la start.

– După contratimpurile câştigate în Marea Buclă, este Bradley Wiggins principalul favorit la medalia olimpică de aur?

E unul dintre favoriţi, alături de Tony Martin şi Fabian Cancellara. Este vice-campion mondial şi a arătat de ce e în stare. Are calităţile necesare pentru a fi mai rapid decât în Le Tour şi de a deveni mai bun. Mă aştept la o luptă strânsă între ei trei. Să nu uităm că Bradley se va prezenta acolo după o cursă de trei săptămâni, dar dacă se va odihni şi se va recupera, atunci va avea o şansă mare. În plus, el nu a pierdut niciun contratimp sezonul acesta şi vrea să continue pe acest drum.

– Domnule Yates, chiar şi după triumful din Turul Franţei, aţi spus că Bradley Wiggins tot nu şi-a atins potenţialul maxim. Ce înseamnă asta, la ce să ne mai aşteptăm din partea lui?

Eu consider că poate fi mai bun şi mai rapid, atât pe munte, cât şi la contratimp. A devenit de curând un rutier de Mari Tururi şi este liderul celei mai bune echipe din lume în acest moment. Mai e loc de multe îmbunătăţiri şi vă asigur că nu l-aţi văzut pe cel mai puternic Bradley Wiggins.

– Aşadar, anul viitor va ţinti din nou Turul Franţei.

Evident, deşi nu am văzut încă traseul. Dacă va fi un contratimp individual, asta va fi în favoarea sa, mai ales că pe munte nu poate fi lăsat în urmă. În 2013, Alberto Contador va fi acolo, poate şi Joaquim Rodriguez, plus alţi ciclişti, însă ei nu ne sperie. Bradley se va antrena în continuare cu acelaşi obiectiv în minte. El ştia că ediţia din acest an îl favoriza, datorită contratimpurilor, şi tocmai de aceea nu s-a axat foarte mult pe dezvoltarea abilităţilor de căţărător, ba chiar a avut câteva kilograme în plus faţă de Vuelta din 2011. Dacă vor fi mai mulţi munţi în 2013, atunci se va concentra pe căţărări la antrenamente, deoarece poate fi mai bun acolo. O decizie finală va fi luată în funcţie de profilul ediţiei de anul viitor.

Turul Franţei 2012 – etapa a XX-a

De trei ani, Champs-Élysées este simonim cu Mark Cavendish, singurul om care s-a impus de trei ori la rând pe “cel mai frumos bulevard din lume”, aşa cum îi place britanicului să spună despre locul unde a scris istorie. Deşi a bifat două succese la actuala ediţie, campionul mondial tot nu e mulţumit, fiind sub media obişnuită, de patru victorii în Le Tour, iar duminică va încerca să echilibreze statistica şi îşi mai treacă în palmares un succes la Paris.

Pentru Mark Cavendish, etapa a 20-a va fi importantă şi pe plan psihologic, deoarece va lupta acolo cu câţiva dintre adversarii pe care îi va întâlni şi la Londra, peste mai puţin de o săptămână: André Greipel, Peter Sagan sau Matthew Goss. În mod normal, principalul adversar va fi Greipel, ultima linie dreaptă urmând să ofere un duel pe cinste, între “trenuleţul” lui Sky şi cel al lui Lotto-Belisol, cu un plus pentru al doilea, asta dacă nu cumva Bradley Wiggins îşi asuma din nou rolul avut în etapa a 18-a.

La fel ca în fiecare an, Champs-Élysées va fi şi acum gazda unor atacuri de totul sau nimic din partea unor rutieri şi ceva îmi spune că Alexandre Vinokourov, Luis Leon Sanchez şi Jeremy Roy nu vor lipsi de acolo. De altfel, Vinokourov e ultimul ciclist care s-a impus la Paris după o evadare; se întâmpla însă în 2005, când kazahul era la un cu totul alt nivel.

Wiggins – stăpânul timpului

Ultimele trei săptămâni nu au oferit prea multe momente memorabile, însă unul cu siguranţă va fi ţinut minte de fanii ciclismului peste ani: evoluţia perfectă a lui Bradley Wiggins în contratimpul individual dintre Bonneval şi Chartres, la capătul căruia a fost consfinţit primul triumf al unui rutier britanic în Turul Franţei. Ciclistul echipei Sky a făcut sâmbătă o cursă perfectă, în stilul lui Miguel Indurain, idolul lui, care şi-a construit triumfurile tot pe abilităţile sale excepţionale la contratimp.

Dintr-un rutier care în urmă cu câţiva ani, când era la FDJ sau Cofidis, părea sortit să obţină doar câteva victorii de etapă, Wiggins a ajuns un nume de referinţă în ciclism şi şi-a găsit un loc important în cartea de istorie a acestui sport, nu doar graţie succesului din Marea Buclă, dar şi datorită faptului că în acelaşi sezon s-a mai impus în Paris-Nisa, Turul Romandiei şi Criteriul Dauphiné. Mai mult, el are toate şansele să îşi mai adauge în palmares un titlu important, cel olimpic la contratimp, deoarece la forma arătată în ultima vreme, porneşte ca principal favorit la Londra.

Chiar dacă duminică urmează Parisul, iar acolo se va da drumul sărbătorii în tabăra lui Sky, în timp ce Bradley Wiggins va trăi cel mai frumos moment din cariera sa, nu pot să nu mă gândesc la o întrebare: ce va face britanicul de acum încolo? A câştigat cea mai mare cursă din lume, a bifat alte triumfuri în competiţii importante, însă a şi aflat că “locotenentul” lui este mai puternic decât el pe munte. E posibil că răspunsul la această întrebare să vină undeva în luna octombrie, şi tot la Paris, unde Christian Prudhomme va anunţa traseul Turului Franţei din 2013.

Turul Franţei – etapa a XlX-a

Doar 53,5 kilometri din cei 173,5 rămaşi până la finalul de la Paris mai contează pentru ierarhia generală. Sâmbătă, pe ciclişti îi aşteaptă un contratimp individual, însă suspansul nu prea are cum să îşi facă apariţia, deoarece diferenţa dintre Bradley Wiggins şi Chris Froome este prea mare. Singura întrebare e cine se va impune la Chartres, dar şi aici opţiunile sunt limitate, pentru că tot britanicii lui Sky pornesc drept favoriţi.

La Besançon, pe un traseu plat şi tehnic, dar mai scurt decât cel din etapa a 19-a, liderul cursei l-a învins pe compatriotul său pentru 35 de secunde, iar acum sunt toate şansele ca scenariul să se repete şi diferenţa să fie chiar mai mare, pentru că parcursul nu e deloc unul dificil. Deşi ar putea rula mai uşor, fără să-şi asume riscuri, nu cred că Wiggins va adopta această strategie, ci va încerca să obţină o a doua victorie, pentru a-i reduce la tăcere pe cei care au spus că Froome ar fi meritat să câştige tricoul galben, datorită superiorităţii sale evidente pe munte.

De altfel, rutierul în vârstă de 32 de ani a spus că doreşte să încheie Turul Franţei în stil, iar asta înseamnă că va da totul pentru a se impune la Chartres, acolo unde o etapă se va încheia pentru doar a doua oară în istorie. În afară de cei Bradley Wiggins şi Chris Froome, sunt curios să îl văd la lucru şi pe Tejay Van Garderen; americanul s-a descurcat excelent la precedentul contratimp şi chiar cred că BMC ar trebui să mizeze pe el în Turul Franţei din 2013. Este adevărat, acum au fost puţine finişuri în căţărare, iar Alberto Contador sau Andy Schleck nu s-au aflat în cursă, însă ciclistul de peste ocean a crescut frumos în ultimele sezoane şi ceva îmi spune că poate deveni şi mai bun pe munte.

Daniel Lloyd, rutierul echipei IG-Sigma Sport, a parcurs traseul contratimpului de sâmbătă, iar analiza sa merită urmărită:

Post Navigation