Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Turul Franţei – etapa a XlX-a

Doar 53,5 kilometri din cei 173,5 rămaşi până la finalul de la Paris mai contează pentru ierarhia generală. Sâmbătă, pe ciclişti îi aşteaptă un contratimp individual, însă suspansul nu prea are cum să îşi facă apariţia, deoarece diferenţa dintre Bradley Wiggins şi Chris Froome este prea mare. Singura întrebare e cine se va impune la Chartres, dar şi aici opţiunile sunt limitate, pentru că tot britanicii lui Sky pornesc drept favoriţi.

La Besançon, pe un traseu plat şi tehnic, dar mai scurt decât cel din etapa a 19-a, liderul cursei l-a învins pe compatriotul său pentru 35 de secunde, iar acum sunt toate şansele ca scenariul să se repete şi diferenţa să fie chiar mai mare, pentru că parcursul nu e deloc unul dificil. Deşi ar putea rula mai uşor, fără să-şi asume riscuri, nu cred că Wiggins va adopta această strategie, ci va încerca să obţină o a doua victorie, pentru a-i reduce la tăcere pe cei care au spus că Froome ar fi meritat să câştige tricoul galben, datorită superiorităţii sale evidente pe munte.

De altfel, rutierul în vârstă de 32 de ani a spus că doreşte să încheie Turul Franţei în stil, iar asta înseamnă că va da totul pentru a se impune la Chartres, acolo unde o etapă se va încheia pentru doar a doua oară în istorie. În afară de cei Bradley Wiggins şi Chris Froome, sunt curios să îl văd la lucru şi pe Tejay Van Garderen; americanul s-a descurcat excelent la precedentul contratimp şi chiar cred că BMC ar trebui să mizeze pe el în Turul Franţei din 2013. Este adevărat, acum au fost puţine finişuri în căţărare, iar Alberto Contador sau Andy Schleck nu s-au aflat în cursă, însă ciclistul de peste ocean a crescut frumos în ultimele sezoane şi ceva îmi spune că poate deveni şi mai bun pe munte.

Daniel Lloyd, rutierul echipei IG-Sigma Sport, a parcurs traseul contratimpului de sâmbătă, iar analiza sa merită urmărită:

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: