Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the category “Vuelta 2013”

Concluzii după Vuelta

Aşa arată clasamentul general final al Turului Spaniei, cursă care s-a remarcat prin spectacol, dramatism, tensiune şi un învingător-surpriză: Chris Horner.

Image

Ciclistul echipei RadioShack-Leopard, despre care nu s-a vorbit la start ca fiind unul dintre favoriţi, a avut o evoluţie ireproşabilă, fără o singură zi slabă, şi-a dominat adversarii pe munte şi a ajuns la Madrid cu tricoul roşu, după o luptă cu Vincenzo Nibali, care va fi ţinută minte peste ani. Astfel, Horner a devenit primul rutier american triumfător în Vuelta, la vârsta de aproape 42 de ani, un record în acest sport.

Gazdele sperau la un succes al unui spaniol, însă au fost nevoite la final să se mulţumească cu ultimul loc de pe podium, ocupat de Alejandro Valverde, şi cu cele trei victorii de etapă obţinute de Joaquim Rodriguez şi Daniel Moreno. În rest, Vuelta a mai consemnat primul succes stagional pentru Philippe Gilbert, campionul mondial, o înfruntare la contratimp între Fabian Cancellara şi Tony Martin, dar şi apariţia unor rutieri tineri, care au început să îşi facă un nume. Aşadar, care sunt concluziile după cea de-a 68-a ediţie a Turului Spaniei?

– Chris Horner s-a prezentat cu un obiectiv clar la startul Turului Spaniei: câştigarea Turului Spaniei. Nici secundele pierdute la Fisterra, nici diferenţele mari create la contratimp şi nici neîncrederea cu care a fost privit de adversari şi jurnalişti nu l-au deranjat pe ciclistul de peste ocean, acesta respectându-şi planul până la finalul de la Madrid, acolo unde a devenit primul american învingător în Vuelta, dar şi cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur, la 41 de ani şi 326 de zile. Pe lângă triumful memorabil, veteranul lui RadioShack-Leopard merită apreciat şi pentru spectacolul oferit pe munte, fără de care Turul Spaniei nu ar mai fi avut atât de multă savoare. Cu siguranţă, Chris Horner are garantat pentru totdeauna un loc în istoria ciclismului, rămâne de văzut care va fi acesta peste ani.

– Vincenzo Nibali a jucat la două capete în ultimele săptămâni: a vrut să se impună în Vuelta, dar şi să îşi construiască forma pentru Campionatele Mondiale din Toscana. Primul obiectiv a fost ratat, diferenţa faţă de ceea ce a arătat în Giro fiind mare. Dacă va câştiga tricoul curcubeu, atunci evoluţia mai slabă din Vuelta, concretizată într-un loc secund, va fi uitată. În caz contrar, Nibali poate considera că a ratat a doua jumătate a sezonului şi va trebui să se gândească serios la ce are de schimbat pentru 2014, când va participa în Turul Franţei cu obiectivul declarat de a lua tricoul galben.

Image

– Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez au terminat pe locurile trei, respectiv patru, parcursul lor în Turul Spaniei fiind afectat şi de oboseala acumulată în timpul Turului Franţei, de care nu au scăpat, în ciuda pauzei luate la finalul lunii iulie. Totuşi, cei doi reprezentanţi ai gazdelor pot vedea şi o parte bună după ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme: la forma pe care au arătat-o, într-o evidentă creştere, Valverde şi Rodriguez vor fi doi dintre favoriţi la Campionatele Mondiale de la Florenţa. Singurul lucru care trebuie stabilit este cine va fi liderul echipei, astfel încât să fie evitate polemicile din anii anteriori.

– Franţa are un viitor superb în ciclism: Warren Barguil, Thibaut Pinot, Kenny Elissonde, Alexandre Geniez şi Nicolas Edet s-au făcut cu toţii remarcaţi în Vuelta şi promit să nu se oprească aici. De sezoane bune, francezii se află în căutarea gloriei pierdute, iar ceea ce s-a întâmplat în Turul Spaniei (patru victorii de etapă, un top zece la general şi tricoul de cel mai bun căţărător) le oferă semne încurajatoare pentru anii următori. De altfel, la cum merg lucrurile, nu ar fi deloc exclus ca un top trei la general într-un Mare Tur să vină în cel mult doi ani.

– Francezii nu au fost singurii tineri care au impresionat. Din cauza luptei intense pentru tricoul roşu, rezultatul bun al lui Dominik Nerz a trecut aproape neobservat. Ciclistul în vârstă de 24 de ani este la momentul actual cel mai bun german în cursele pe etape, locul 14 ocupat în Vuelta reprezentând o confirmare în acest sens. Fost campion naţional la tineret (victorie obţinută în faţa lui John Degenkolb), Nerz începe să îşi arate potenţialul, iar dacă BMC îi va acorda mai multă încredere şi îl va face liderul echipei în câteva curse din sezonul următor, mai mult cu sigur nu va fi dezamăgită de ceea ce va face rutierul originar din Baden-Württemberg.

– Nicholas Roche şi-a împlinit un mai vechi vis, acela de a termina un Mare Tur în top cinci. Ca o coincidenţă, această clasare a venit în singura cursă majoră în care tatăl său nu a impresionat vreodată. Deşi pe finalul Vueltei nu a mai fost atât de proaspăt pe munte, per total, Roche a avut o evoluţie solidă în cele trei săptămâni petrecute în Spania. Prin asta, i-a arătat lui Bjarne Riis că nu a greşit când i-a oferit un contract, dar şi-a şi câştigat o mai mare libertate pentru 2014, mai ales că punctele lui Alberto Contador nu vor conta decât începând cu finalul verii.

– Atât de dificil este traseul cursei pe şosea de la Campionatele Mondiale, încât nu există un favorit clar la câştigarea tricoului curcubeu, impresia generală fiind că lista pretendenţilor e lungă, cu cel puţin 15 rutieri care se pot impune la Florenţa. Deşi acolo vor fi 53 de kilometri de căţărări (aproape o cincime din distanţa totală a cursei), după ce am văzut în Vuelta, înclin să îl creditez pe Fabian Cancellara cu şanse mari la medalia de aur. Elveţianul a impresionat prin trena dusă pentru Chris Horner în etapele montane din Turul Spaniei, se află într-o formă fizică excelentă, iar atunci când îşi fixează un obiectiv, face asta doar dacă e conştient că are cu adevărat şanse să îl îndeplinească. Tocmai de aceea, finalul lunii septembrie îl poate găsi în posesia tricoului curcubeu, o performanţă pe care au mai reuşit-o doar trei elveţieni în trecut.

– Chiar dacă şi-a adjudecat clasamentul pe echipe şi a urcat pe podiumul de premiere la Madrid, Euskaltel a dezamăgit la ultimul Mare Tur din istorie, pe care l-a încheiat fără o victorie de etapă sau un tricou distinctiv. În afară de gruparea bască, pe lista celor care au mers sub aşteptări în Vuelta se mai află Rigoberto Uran, Sergio Henao, Carlos Betancur, Rafal Majka şi Tyler Farrar, cu toţii ratând în cursa din Peninsula Iberică ocazii importante de a ieşi în evidenţă.

Vuelta 2013 – etapa a XXl-a

Image

Aproape 110 kilometri îi mai despart pe cei 144 de rutieri prezenţi în continuare în Vuelta de finalul unei aventuri de trei săptămâni pe care toţi o vor ţine minte. Startul ultimei etape va fi dat din Leganes, pe traseu vor fi plasate doar două sprinturi intermediare, iar rutierii vor parcurge nouă tururi prin Madrid. Sprinterii care au trecut de cele 11 sosiri în căţărare vor fi protagoniştii acestei runde, în care e greu de crezut că plutonul mai poate fi păcălit de o evadare sau de un atac dat târziu.

Greu de spus cine este principalul favorit la victorie, şi asta din două motive: nu sunt diferenţe mari între candidaţii la primul loc, iar echipele acestora sunt incomplete din cauza abandonurilor. Cert este că Michael Matthews, Maximiliano Richeze, Edvald Boasson Hagen, Tyler Farrar, Gianni Meersman şi Reinardt Janse Van Rensburg vor fi printre cei care vor încerca să câştige sprintul din capitala Spaniei.

Acesta va fi al şaptelea an consecutiv când Vuelta se va încheia cu o etapă în linie la Madrid. Recordul de victorii aici este deţinut de trei rutieri, toţi câştigând de câte două ori: Joaquin Olmos (1945 şi 1947), Laurent Jalabert (1993 şi 1994) şi Alessandro Petacchi (2003 şi 2005).

Final epic pentru Vuelta

Image

Ce ar mai fi spus după ceea ce s-a întâmplat pe Angliru, acolo unde condiţiile meteo, suporterii şi rutierii parcă s-au înţeles pentru a crea un spectacol memorabil? Poate doar că rar a mai putut fi urmărită o etapă precum cea de sâmbătă în ciclism. De şase ori l-a atacat Vincenzo Nibali pe Chris Horner, dar liderul clasamentului general a răspuns în tot atâtea ocazii, iar la singura sa accelerare şi-a desprins decisiv adversarul şi a încheiat pe locul secund, suficient pentru a-şi asigura primul succes al carierei într-un Mare Tur.

Fără să fie un rutier carismatic, Nibali prinde la public, etapa terminată pe Angliru arătând de ce: italianul a crezut până la capăt că poate să ia din nou tricoul roşu, a pus presiune pe american şi a încercat permanent să îl distanţeze pe acesta, contribuţia sa la spectacolul din penultima zi fiind evidentă. Pe de altă parte, în ciuda încrâncenării şi dorinţei arătate, ciclistului Astanei parcă i-a lipsit ceva: o minte limpede. Cu trei colegi în faţă, Nibali s-a grăbit să atace, consumându-şi rapid energia, lucru care l-a costat pe final. Dacă ar mai fi aşteptat doi sau trei kilometri, e posibil ca scenariul etapei să fi fost altul. Însă în ciclism, la fel ca în viaţă, “dacă” nu are ce căuta.

Meritul lui Chris Horner a fost că a rămas în permanenţă liniştit, încrezător în picioarele sale şi conştient că totul depinde doar de el, în cea mai importantă zi a carierei. De un calm incredibil şi interpretând o partitură tactică excelentă, rutierul lui RadioShack-Leopard şi-a calculat perfect paşii, iar la momentul potrivit “a tăiat” ceaţa şi marea de suporteri din faţa sa, îndreptându-se direct spre cărţile de istorie, acolo unde li s-a alăturat lui Greg LeMond şi Andrew Hampsten, ceilalţi americani care au mai câştigat un Mare Tur.

Vuelta 2013 – etapa a XX-a

Image

Alto de L’Angliru este membru al unei nobile familii europene, relativ recent apărută pe harta ciclismului, dar devenită imediat celebră. Are doi fraţi în Italia – Monte Zoncolan şi Mortirolo – care fac parte dintr-o cursă cu o mai mare tradiţie, însă asta nu îi stirbeşte din prestigiul pe care şi l-a câştigat în ultimul deceniu şi jumătate. Introdusă în Vuelta în 1999, căţărarea din Asturia a fost de atunci o scenă a spectacolului, dar mai ales a suferinţei, o componentă de nelipsit în lumea ciclismului. Având în vedere cum arată clasamentul general din Turul Spaniei, dar şi momentul la care apare Angliru, după trei săptămâni chinuitoare, scenariul din trecut este aşteptat să se repete şi acum.

Angliru are 12,5 kilometri lungime, pantă medie 10,2% şi pantă maximă 23,5%, caracteristici de care va încerca să profite Chris Horner, devenit în ultimele zile principalul favorit la victorie. În mod normal, veteranul american ar trebui să pună secunde bune între el şi Vincenzo Nibali, mai ales după ce italianul a arătat că nu poate răspunde accelerărilor repetate ale adversarului său. În afară de cei doi şi de Alejandro Valverde, al treilea clasat, un alt protagonist al penultimei etape ar mai trebui să fie Joaquim Rodriguez, care încă speră să termine pe podium.

O etapă a Turului Spaniei se va încheia pentru a şasea oară pe Angliru. Primul care a câştigat aici a fost Jose Maria Jimenez, în 1999, ibericul dedicându-i victoria lui Marco Pantani, care fusese descalificat din Giro ca urmare a nivelului ridicat al hematocritului avut la acea ediţie. Lui Jimenez i-au urmat pe lista învingătorilor Gilberto Simoni, Roberto Heras, Alberto Contador şi Juan Jose Cobo.

Actorii din Vuelta, pregătiţi pentru reprezentaţia finală

Primul american din istorie care se impune în Vuelta, cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur, unul dintre cei mai surprinzători învingători într-o cursă majoră – toate aceste sintagme pot fi asociate de sâmbătă seară cu Chris Horner, singura condiţie fiind ca rutierul lui RadioShack-Leopard să aibă pe Angliru picioarele din ultimele trei săptămâni. Un outsider la startul cursei, ciclistul de peste ocean s-a transformat odată cu trecerea etapelor într-un candidat serios la tricoul roşu, un candidat pe care ceilalţi rutieri l-au luat în seamă prea târziu.

Pe Alto del Naranco, unde a revenit pe locul întâi la general (este doar al doilea Mare Tur din istorie în care doi ciclişti se schimbă la conducere de câte trei ori, după Giro 1951), americanul nu doar că şi-a demonstrat încă o dată clasa, dar a şi profitat de slăbiciunile unui Vincenzo Nibali care a început să sufere din ce în ce mai mult (după ce timp de aproape trei săptămâni nu a arătat în niciun moment forma din Giro). O posibilă explicaţie pentru nivelul lui Nibali ar fi că acesta se gândeşte şi la Campionatele Mondiale de la Florenţa, unde mulţi îl văd ca fiind un pretendent serios la tricoul curcubeu. Dacă este într-adevăr aşa, e posibil ca “Rechinul” să fi ales o tactică riscantă, în urma căreia ar putea rămâne cu mâna goală.

Deşi diferenţa care îl separă de Horner este infimă, Nibali e dezavantajat de pantele dure ale lui Angliru, iar problemele sale evidente (pe care este greu de crezut că le poate remedia de pe o zi pe alta) vor fi speculate nu doar de purtătorul tricoului roşu, ci şi de Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez (cu un plus pentru “Purito”, care iar îşi atinge nivelul dorit pe finalul cursei). De altfel, dacă americanul în vârstă de 41 de ani se află la doar un pas de a scrie istorie, învingătorul din Turul Italiei are toate şansele să piardă şi locul al doilea.

Vuelta 2013 – etapa a XlX-a

Image

Penultima rundă montană a Turului Spaniei pare uşoară, dar rutierii importanţi din clasamentul general nu o vor trata ca atare, deoarece tensiunea este din ce în ce mai mare. Vincenzo Nibali şi Chris Horner sunt separaţi de numai trei secunde, şi pe măsură ce cursa se apropie de final, bonificaţiile vor deveni din ce în ce mai importante. Asta înseamnă că Astana va fi dispusă să lase evadările să reuşească, în timp ce RadioShack-Leopard va dori contrariul, urmând să îşi facă simţită prezenţa mai des în fruntea plutonului.

Pe de altă parte, pentru că sâmbătă vine Angliru, o evadare ar avea şanse să reuşească, deoarece favoriţii de la general se pot gândi să îşi odihnească colegii pentru acea ultimă bătălie. Cum panta medie de pe Alto del Naranco nu e dură – doar 4,2% – e greu de crezut că diferenţele vor fi semnificative. În cazul în care o evadare va avea câştig de cauză, este posibil ca din ea să facă parte Warren Barguil, Diego Ulissi, Rigoberto Uran, Ivan Santaromita sau Nicolas Edet, care ar putea pleca în faţă pentru a-şi consolida locul întâi în ierarhia tricoului alb cu buline albastre.

Ultima dată când s-a ajuns pe Alto del Naranco, în 1997, câştigător a fost reprezentantul gazdelor, Jose Vicente Garcia Acosta, care i-a învins pe Mariano Piccoli şi Bruno Thibout. În afară de Vuelta, căţărarea din Asturia a mai fost final pentru cursa de o zi Alto del Naranco, desfăşurată între 1941 şi 2010. Printre rutierii care s-au impus acolo se numără Delio Fernandez, Federico Bahamontes, Marino Lejarreta, Abraham Olando, Jose Luis Rubiera sau Iban Mayo.

Un mare semn de întrebare

Cu doar trei etape rămase până la final, Turul Spaniei are o imensă necunoscută: cine va câştiga tricoul roşu? Lucrurile au devenit şi mai complicate după runda încheiată pe Peña Cabarga, acolo unde Chris Horner a recuperat 25 secunde din avansul pe care îl avea Vincenzo Nibali şi a demonstrat încă o dată că este cel mai bun rutier din această cursă. Acum, trei secunde mai sunt între învingătorul din 2010 şi americanul aflat aproape de un rezultat în care nu credea nimeni în urmă cu trei săptămâni.

La fel ca în 2011, Peña Cabarga a oferit un spectacol fabulos şi a avut grijă să transforme Vuelta în cel mai disputat Mare Tur din istoria recentă a ciclismului, o competiţie care se bucură de toate ingredientele posibile: dramatism, suferinţă şi răsturnări de situaţie. În acest moment, este greu de spus ce surprinde mai mult: faptul că Horner se află într-o formă fantastică, pe care un rutier poate o atinge doar o dată în carieră, sau că Nibali a suferit în ultimele etape, după ce timp de două săptămâni a controlat fără probleme cursa.

Următoarele două etape vor fi unele de luptă pentru Chris Horner, şi nu doar cu Vincenzo Nibali, ci şi cu istoria, americanul de la RadioShack-Leopard fiind aproape de o surpriză imensă, aceea de a deveni cel mai vârstnic câştigător al unui Mare Tur. Şi ce scenă mai potrivită ar putea fi pentru ultima înfruntare dintre aceşti doi rutieri decât teribilul Angliru, care se arată la orizont din ce în ce mai ameninţător?!

Vuelta 2013 – etapa a XVlll-a

Image

Este una dintre cele mai aşteptate runde de la această ediţie, nu doar pentru că Turul Spaniei se apropie de final, dar şi pentru că precedenta vizită pe Peña Cabarga a oferit un duel fantastic, încă proaspăt în memoria tuturor. În 2011, Juan Jose Cobo şi Chris Froome au ajuns aici separaţi de numai 22 de secunde, iar după un duel fabulos, ciclistul echipei Sky s-a impus şi a relansat lupta pentru tricoul roşu.

De această dată, înainte de Peña Cabarga, lider este Vincenzo Nibali, al cărui avans în faţa lui Chris Horner e de 28 de secunde. Deşi pantele explozive (medie – 9,2%, maximă 20%) ale căţărării în lungime de 5,9 kilometri nu i se potrivesc în mod special, americanul mai mult ca sigur îl va ataca pe adversarul său, pentru a vedea dacă ce s-a întâmplat pe Aramón Formigal a fost o excepţie sau o primă fisură în armura italianului. Dintre cei doi, Nibali cunoaşte ascensiunea de final, el sosind pe locul doi la ediţia din 2010 şi pe 15 la ediţia în 2011, cu întârzieri de 20, respectiv 51 de secunde.

Joaquim Rodriguez pare principalul favorit la victorie, nu doar datorită pantelor de pe Peña Cabarga (care l-au purtat spre un succes de etapă în urmă cu trei ani), ci şi atacului dat în etapa de luni, când a arătat că se află pe un drum ascendent. Alejandro Valverde va fi şi el un candidat la primul loc pe ascensiunea din Cantabria (deşi nu o cunoaşte), la fel ca Igor Anton, cu condiţia ca bascul să îşi intre în sfârşit în formă. Spre deosebire de precedentele runde montane, câştigate de rutieri prezenţi în evadare, acum nu va mai fi loc de surprize, deoarece lupta pentru clasamentul general devine din ce în ce mai intensă, pe măsură ce plutonul se apropie de Madrid.

Vuelta, fără stăpân pe plat

În 2009 şi 2010, HTC-Columbia i-a adus la start pe André Greipel, respectiv Mark Cavendish, şi a controlat perfect etapele de plat din Turul Spaniei. În 2011, a venit rândul lui Liquigas să facă asta, pentru Peter Sagan, în timp ce anul trecut, Argos Shimano l-a ajutat pe John Degenkolb să obţină nu mai puţin de cinci victorii de etapă.

La ediţia din 2013, se poate spune că sprinterii nu au beneficiat de atât de multe ocazii şi că puţinele oportunităţi au avut şi nişte capcane pe traseu, însă motivul principal pentru care o singură etapă s-a încheiat cu un sprint masiv a fost că nu a existat o echipă care să controleze autoritar plutonul şi să impună respect. Simţind acest lucru, tot mai mulţi rutieri au încercat să dea lovitura  şi au reuşit, lista celor care au câştigat cuprinzând de la oameni de clasice (Zdenek Stybar) până la ciclişti de general (Bauke Mollema).

În aceste condiţii, se pune logic întrebarea: vor fi sprinterii capabili să îşi adjudece etapa care se va încheia la Madrid? Aceasta va fi scurtă (doar 110 kilometri), nu va avea nicio căţărare pe traseu, dar la cât de nebună a fost Vuelta până acum, nu ar fi deloc exclus ca unii rutieri să încerce o acţiune à la Vinokourov şi să ia din nou prin surprindere plutonul.

Vuelta 2013 – etapa a XVll-a

Image

Cu câteva zile înainte de Madrid, puţini sprinteri au mai rămas în cursă, lista celor care au abandonat fiind mai impresionantă decât cea a rutierilor care au ales să continue. Pentru a face să conteze efortul depus de ei în Pirinei, echipele acestora trebuie să controleze perfect evadarea care se va forma miercuri, în etapa a XVll-a, când mulţi ciclişti vor încerca să profite atât de vânturile laterale, cât şi de faptul că pe traseu se vor afla două căţărări de categoria a treia.

Încă o dată, Michael Matthews va fi unul dintre favoriţi, runda care se va încheia la Burgos reprezentând penultima sa şansă de a bifa un un al doilea succes în acest Tur al Spaniei. Datorită lui Warren Barguil, Argos-Shimano poate fi foarte mulţumită de prestaţia sa în Vuelta, dar asta nu înseamnă că formaţia olandeză nu va încerca să îi aducă într-o poziţie cât mai bună pe cei doi sprinteri ai săi – Nikias Arndt şi Reinardt Janse Van Rensburg. Fără contract pentru sezonul viitor, Tyler Farrar va fi disperat să obţină o victorie, la fel ca Maximiliano Richeze, un rutier exasperat deja de câte clasări pe podium a adunat.

Va fi a 16–a sosire din istorie la Burgos, oraş care şi-a făcut debutul în Vuelta în urmă cu 47 de ani, când victoria i-a revenit olandezului Henk Nijdam. Cele mai multe succese aici au fost obţinute de italianul Alessandro Petacchi (3), în timp ce Mark Cavendish este rutierul care s-a impus la precedenta sosire, în 2010, după un sprint la care i-a învins pe Thor Hushovd şi Daniele Bennati.

Post Navigation