Cafe Roubaix

Clasicele de primăvară în 2014

Sezonul acesta a fost consemnată o situaţie unică de la introducerea sistemului World Tour: toate cele opt curse de o zi prezente în calendar au avut opt câştigători diferiţi, de la opt echipe diferite şi provenind din opt ţări diferite.

Liège–Bastogne–Liège 2014

Odată cu Liège–Bastogne–Liège, cursele de o zi vor lua o pauză de câteva luni, urmând să le lase locul primelor Mari Tururi ale sezonului, Il Giro şi Le Tour. Totuşi, finalul sezonului de clasice de primăvară se anunţă spectaculos, în condiţiile în care “La Doyenne” va reuni la start nu doar specialişti ai acestor curse, ci şi rutieri care vor lupta, ceva mai târziu, pentru tricoul roz sau cel galben.

Ajunsă la o ediţie aniversară, cea de-a 100-a, Liège–Bastogne–Liège îi va asigura învingătorului din acest an un loc pentru totdeauna în istorie, alături de alte nume mari care s-au impus aici, de la Jacques Anquetil la Eddy Merckx, de la Bernard Hinault la Sean Kelly, sau de la Moreno Argentin la Paolo Bettini. Pentru a ajunge în această companie selectă, cicliştii care vor avea drept obiectiv victoria vor trebui să aibă picioare puternice şi o echipă foarte bună, dar şi să dea dovadă de inteligenţă, atenţie şi să fie capabili să îşi schimbe strategia din mers.

Traseul

“Plat” este un cuvânt care nu se află în vocabularul organizatorilor cursei Liège–Bastogne–Liège. În schimb, “montagne russe” e acolo, iar asta se vede la o scurtă privire asupra profilului ediţiei cu numărul 100. Ultimul Monument al primăverii va avea zece căţărări repertoriate, la acestea urmând să se adauge altele mai puţin importante, dar care vor contribui la gradul de dificultate al cursei, la fel cum o vor face şi distanţa totală, 263 de kilometri, dar şi diferenţa pozitivă de nivel (peste 5000 de metri).

O primă selecţie, dar nu foarte serioasă, se va realiza odată cu a patra căţărare, Côte de Stockeu (un kilometru, pantă medie 12,4%). Apoi, Côte de la Haute-Levée şi Côte de la Vecquée îi vor distanţa pe unii “locotenenţi” şi ciclişti mai slab cotaţi, pentru ca acţiunea să înceapă imediat cum se va ajunge pe Côte de La Redoute (doi kilometri, pantă medie 8,9%). Aceasta va fi dublată de Sprimont, o ascensiune nerepertoriată, dar care poate duce la câteva atacuri interesante, din partea unor rutieri dispuşi să îşi încerce şansa de departe. Puţin mai târziu, Côte des Forges (în vârful căreia e ridicat un monument în memoria lui Stan Ockers, fostul câştigător din “La Doyenne”) va contribui la creşterea tensiunii înainte de primul punct fierbinte al zilei.

Cu aproximativ 20 de kilometri înainte de sosire, pe traseu va apărea Côte de La Roche-aux-Faucons (care a lipsit de pe traseu în 2013), iar favoriţii vor începe să fie vizibili. În lungime de 1,5 kilometri şi cu pantă medie 9,4%, dealul poate reprezenta o excelentă rampă de lansare spre victorie, dar şi un adevărat război între ciclişti pentru o poziţie cât mai bună. Dacă un grup iese de pe Roche-aux-Faucons cu un avans de câteva secunde, sunt toate şansele ca învingătorul să fie acolo. Pe de altă parte, e posibil ca un rutier să încerce să profite de neatenţia adversarilor şi să atace pe coborâre, plecând într-o acţiune solitară, aşa cum a făcut Vincenzo Nibali, la ediţia din 2012.

Cu exact 5,5 kilometri înainte de finiş, se va urca pe Côte de Saint-Nicolas (1,5 kilometri, pantă medie 9,3%), ascensiune cunoscută şi ca “dealul italian”, datorită numeroşilor italieni care locuiesc acolo, urmaşi ai celor care au venit să îşi caute un loc de muncă în mine, înainte de Al Doilea Război Mondial. Saint-Nicolas este a zecea căţărare repertoriată, însă nu şi ultimul obstacol. Acesta e chiar finalul din Ans, o suburbie a oraşului Liège, unde se urcă în ultimii 1500 de metri, pe o pantă medie de 5%.

Favoriţii

Triumfător în Flèche Wallonne la jumătatea săptămânii, Alejandro Valverde va porni ca omul de învins în Liège–Bastogne–Liège. Aflat într-o formă foarte bună, spaniolul va alege, cel mai probabil, o nouă tactică defensivă, care să îi permită să îşi economisească energia şi să atace sau să sprinteze decisiv în ultimul kilometru. Pentru asta, Valverde va avea nevoie de o echipă solidă şi de măcar un coleg alături după Côte de La Roche-aux-Faucons, în caz contrar, singura sa şansă la o a treia victorie în “La Doyenne” fiind să se bazeze pe faptul că adversarii săi vor duce trena după cel care va ataca. Dacă se va impune, liderul lui Movistar va deveni doar al şaselea ciclist cu cel puţin trei victorii aici.

Daniel Martin a arătat în Flèche Wallonne că se află la un nivel excelent, ce îi permite să spere că va triumfa în Liège–Bastogne–Liège pentru al doilea an consecutiv, performanţă ce a fost ultima oară realizată de Michele Bartoli, în 1998. Irlandezul în vârstă de 27 de ani îi va avea alături pe Ryder Hesjedal, Ramunas Navardauskas şi Tom-Jelte Slagter pentru a anihila acţiunile oponenţilor săi, urmând ca apoi să îşi pregătească atacul, care poate veni pe Côte de Saint-Nicolas.

La prima vedere, un singur rutier pare capabil să le dejoace planurile lui Alejandro Valverde şi Daniel Martin, iar numele său este Philippe Gilbert. Belgianul va lua startul ca unul dintre favoriţi şi va fi dornic să îşi ia revanşa, după ce un plasament greşit la poalele lui Mur de Huy l-a costat în Flèche Wallonne. Câştigător al cursei de pe teren propriu în 2011, fostul campion mondial va avea de trecut peste câteva teste importante, cel mai dur fiind Roche-aux-Faucons, unde va porni cu un mic handicap, din cauza caracteristicilor căţărării, ce nu sunt neapărat pe placul său. Totuşi, având în vedere forma lui Gilbert din Amstel Gold Race, un nou succes nu este exclus, mai ales că nimeni nu cunoaşte drumurile de acolo la fel de bine ca el (rutierul lui BMC e originar din Remouchamps, o localitate aflată foarte aproape de Côte de La Redoute).

Pentru Joaquim Rodriguez, “La Doyenne” este primul mare obiectiv din acest sezon, însă şansele ibericului la victorie au scăzut serios, după ce acesta a căzut de două ori în celelalte clasice din Ardeni. Problemele de respiraţie, cauzate de durerile pe care le are la coaste, nu îl mai supără atât de tare pe “Purito”, dar ocupantul locului secund la ediţia din 2013 s-ar putea să aibă viaţă grea în cazul în care ritmul va fi foarte ridicat. În plus, spre deosebire de alţi favoriţi, Rodriguez e obligat să ajungă singur în Ans, sprintul fiind un capitol la care e deficitar.

Al doilea în 2012, Vincenzo Nibali este determinat să fie din nou unul dintre protagonişti. Un rutier mereu setat pe atac, “Rechinul” pare să aibă două oportunităţi pentru a încerca să îşi lase în urmă adversarii: Roche-aux-Faucons şi Saint-Nicolas. Italienii aşteaptă un triumf într-un Monument de aproape şase ani, iar la ora actuală, Nibali pare să fie cel mai capabil să îl aducă. Deşi nu impresionează prin explozie, ciclistul Astanei se poate baza pe un atac dat înainte de finalul unul deal, ce poate fi dublat apoi de o coborâre nebună, care să îl ajute să pună un avans bun în raport cu adversarii săi.

Dacă rutierii prezentaţi mai sus sunt candidaţii la victorie, cine sunt outsiderii? Unul dintre aceştia e Michal Kwiatkowski, polonezul care speră la un loc pe podium, conştient însă că dificultăţile de pe traseu s-ar putea dovedi prea mult la cei doar 23 de ani ai săi. Bauke Mollema o va conduce pe Belkin cu gândul la un nou top zece în Ardeni, la fel ca Jelle Vanendert, ciclist care i-a salvat lui Lotto-Belisol campania de clasice. Rui Costa a mers slab în precedentele două curse, dar portughezul, un fan declarat al Liège–Bastogne–Liège, îşi poate relansa sezonul cu o victorie aici, care nu pare imposibilă, mai ales dacă favoriţii îl vor scăpa din vedere. Cu gândul la o clasare bună mai pot porni Roman Kreuziger şi Simon Gerrans, în timp ce Chris Froome, deşi pare o prezenţă exotică, ar putea fi surpriza plăcută a cursei, mai ales că începe să îşi regăsească forma din 2013.

Date statistice

– Eddy Merckx a obţinut cele mai multe victorii, cinci, între 1969 şi 1975

– Tot Merckx deţine şi recordul pentru cele mai multe podiumuri, şapte

– Belgia este prima în ierarhia naţiunilor (59 de victorii), urmată de Italia (12) şi Elveţia (10)

– Şapte ciclişti au câştigat Flèche Wallonne şi Liège–Bastogne–Liège în acelaşi sezon: Ferdi Kubler, Stan Ockers, Eddy Merckx, Moreno Argentin, Davide Rebellin, Alejandro Valverde şi Philippe Gilbert

– Niciun rutier care s-a impus în Liège–Bastogne–Liège pentru tineret nu a triumfat şi la profesionişti

– Tyler Hamilton (S.U.A.), Alexandre Vinokourov (Kazahstan) şi Maxim Iglinskiy (Kazahstan) sunt cicliştii din afara Europei care au câştigat Liège–Bastogne–Liège

– Ultimul campion din Turul Franţei care şi-a adjudecat cursa din Belgia a fost Bernard Hinault, în 1980

– De la Moreno Argentin, în 1987, niciun alt campion mondial nu s-a mai impus aici

– Cea mai mare diferenţă între primul şi al doilea clasat a fost înregistrată în 1893, când belgianul Leon Houa l-a învins pe compatriotul său, Michel Borisowski, pentru exact o jumătate de oră

– Ediţia inaugurală a avut la start 33 de rutieri, doar 17 dintre aceştia ajungând la finiş

– Italia, în 2005, este singura ţară, în afara Belgiei, care a monopolizat podiumul la o ediţie a Liège–Bastogne–Liège

– Zăpada a afectat clasica belgiană în trei rânduri: 1919, 1957 şi 1980

– Până în 1973, zece ediţii s-au încheiat pe Stade Vélodrome de Rocourt, arenă care putea primi până la 40 000 de spectatori

– Cea mai lungă perioadă fără un succes belgian a fost consemnată între 2000 şi 2010

– În 1957, victoria a fost obţinută de doi ciclişti, Germain Derycke şi Frans Schoubben

– Cel mai tânăr învingător din istorie este Victor Fastre, la 18 ani şi 362 de zile; cel mai vârstnic e Alexandr Vinokourov (36 de ani şi 223 de zile

Flèche Wallonne 2014

Înfiinţată în urmă cu 78 de ani, Flèche Wallonne este o cursă a contrastelor, cel puţin în ceea ce priveşte emoţiile pe care le trezeşte în rândul fanilor. Mulţi o consideră cea mai plicticoasă cursă de o zi din lume, deoarece nimic notabil nu se întâmplă până pe ultimul deal, victoria fiind decisă după un sprint în urcare. Pe de altă parte, tot cei care o contestă sunt de părere că finalul de pe Mury de Huy oferă un spectacol fantastic, lupta şi tensiunea de acolo neputând fi egalate de nicio altă cursă de o zi.

Conştienţi că trebuie făcut ceva pentru ca Flèche Wallonne să nu rămână o cursă în care doar ultimul sfert de oră este cu adevărat important, organizatorii au recurs la tot mai multe modificări. În urmă cu câţiva ani, au plasat Côte d’Ereffe (2,2 kilometri, pantă medie 5,9%) înainte de dealul final, în speranţa că vor exista ciclişti care vor ataca acolo şi vor da peste cap planurile favoriţilor. Asta nu s-a întâmplat, iar victoria a fost decisă tot în ultimii 500 de metri.

Anul acesta, pe lângă startul care va fi dat din Bastogne, în premieră, ASO a hotărât ca a doua trecere peste Mur de Huy să vină cu doar 23 de kilometri înainte de sosire. În teorie, ideea este bună, o eventuală acţiune lansată pe acea căţărare având şanse să dinamiteze plutonul şi să reziste până la final, mai ales că după numai câţiva kilometri se va urca pe Côte d’Ereffe. Totuşi, dacă echipele marilor favoriţi vor colabora, atunci atacanţii nu vor avea viaţă lungă, iar lupta pentru primul loc se va rezuma din nou la ceea ce se va întâmpla pe Mur de Huy (1,3 kilometri, pantă medie 9,3%, pantă maximă 26%), una dintre cele mai dure ascensiuni din lumea ciclismului.

Favoriţii

Philippe Gilbert a câştigat fără nicio emoţie Amstel Gold Race, iar forma arătată acolo i-a făcut pe mulţi să spună că se poate impune şi în Flèche Wallonne. Mur de Huy nu i se potriveşte belgianului, şi chiar dacă acesta a câştigat acolo în 2011, este greu de crezut că poate repeta acel succes, lucru pe care l-a recunoscut şi el. Totuşi, o victorie a lui Gilbert nu este imposibilă, totul urmând să depindă de plasament şi de forma adversarilor săi, mulţi dintre cicliştii cu “explozie” pe o astfel de căţărare sosind la start după ce recent au avut probleme de sănătate.

Unul dintre aceşti rutieri e Joaquim Rodriguez, învingătorul din 2012, care a căzut duminica trecută şi a acuzat dureri la coaste, ce îi afectează respiraţia. Prezenţa spaniolului este confirmată, şi dacă nu îşi va reveni până miercuri, atunci îl va susţine pe colegul său de la Katusha, Daniel Moreno. Ibericul în vârstă de 32 de ani e deţinătorul trofeului şi şi-a făcut planurile în această primă parte a sezonului pentru a ajunge la cel mai ridicat nivel în Flèche Wallonne, marele său obiectiv în 2014. Rezultatul din Amstel este încurajator, iar dacă Rodriguez va trage pentru el, atunci Moreno are toate şansele să devină primul rutier din ultimii 23 de ani care se impune de două ori la rând aici.

Alejandro Valverde a câştigat clasica din Belgia în 2006, dar de atunci a mai terminat o singură dată pe podium, chiar la ediţia următoare, când a fost învins de italianul Davide Rebellin. Ciclistul lui Movistar va lua şi acum startul ca unul dintre favoriţi, deşi nu mai are explozia din urmă cu câteva sezoane, atât de necesară pentru a face diferenţa pe pantele ce vor sări de 10%. Cel mai probabil, Valverde nu va ataca, ci va încerca să îşi urmeze adversarii, în speranţa că se va putea ţine de roţile acestora şi îi va putea învinge la un sprint redus.

Fără victorie în clasicele de pimăvară din acest an, Garmin-Sharp va încerca să pună punct perioadei de secetă în Flèche Wallonne, acolo unde se va baza pe Daniel Martin şi Tom-Jelte Slagter. Irlandezul a terminat pe patru în 2013 şi vine aici după ce s-a lovit la genunchi în Amstel Gold Race, dar a declarat că a trecut peste acel moment şi este pregătit să lupte pentru victorie. Dacă Martin va acuza dureri pe finalul cursei, atunci echipa americană îl va distribui pe acesta într-un rol de “locotenent” şi va merge pe Tom-Jelte Slagter, care e capabil să termine între primii trei.

Renăscut în actualul sezon, aspect subliniat de locul secund din Amstel Gold Race, Jelle Vanendert trebuie şi el luat în seamă, deşi accidentarea suferită în urmă cu câteva zile îşi va pune în mod clar amprenta asupra evoluţiei sale. Dacă îşi va monitoriza oponenţii şi va rămâne lipit de aceştia pe ultimii 300 de metri, belgianul poate spera la o clasare în top zece. O astfel de tactică poate adopta şi olandezul Bauke Mollema, care începe să culeagă roadele cantonamentului la altitudine efectuat înainte de Turul Ţării Bascilor.

Michal Kwiatkowski este un alt rutier de urmărit, după ce în prima cursă din Ardeni a terminat pe cinci, impresionând prin disponibilitatea sa ridicată la efort. Spre deosebire de clasica olandeză, polonezul are două avantaje în Flèche Wallonne: traseul este mai scurt cu 52 de kilometri, iar panta de final i se potriveşte mult mai bine, Kwiatkowski excelând pe căţărările care sar de 10%, aspect vizibil şi în Strade Bianche. Un podium pare foarte accesibil pentru ciclistul echipei Omega Pharma-Quick Step, iar o victorie, dacă va veni, nu ar trebui deloc privită ca o surpriză.

Odată cu transferul la Trek Factory Racing, Julian Arredondo a recunoscut că Flèche Wallonne este cursa pe care visează să o câştige, iar dacă pregătirea sa ar fi decurs normal, columbianul ar fi fost un rutier de luat în seamă, în ciuda faptului că s-ar fi aflat la prima participare. Din păcate pentru el, a primit târziu viză şi a sosit în Belgia cu doar o zi înainte de start, iar toate aceste probleme nu au cum să nu îşi pună amprenta asupra evoluţiei sale. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, Arredondo este un ciclist care poate contribui la spectacolul de pe Mur de Huy.

Date statistice

– Marcel Kint, Eddy Merckx, Moreno Argentin şi Davide Rebellin împart recordul de victorii, trei

– Clasamentul pe naţiuni este dominat de Belgia (38), urmată de Italia (18) şi Franţa (8)

– Cadel Evans e ultimul purtător de tricou curcubeu care s-a impus aici, în 2010

– Lance Armstrong (S.U.A.) şi Cadel Evans (Australia) sunt singurii ciclişti din afara Europei care au câştigat Flèche Wallonne

– Tournai, Mons, Charleroi, Liège, Verviers, Esneux, Spa, Huy şi Binche au figurat până acum ca oraşe de start; de miercuri, acestora li se va alătura şi Bastogne

– Şapte localităţi au găzduit finişul: Liège, Marcinelle, Charleroi, Verviers, Spa, Mons şi Huy

– Cea mai lungă distanţă parcursă a avut loc în 1937 şi 1938, 280 de kilometri

– În 1961, Willy Vannitsen a triumfat după cea mai scurtă ediţie, care a măsurat doar 193 de kilometri

– Ultimul câştigător de Tur al Franţei care şi-a adjudecat clasica belgiană a fost Bernard Hinault, în 1983

– Doi ani mai târziu, organizatorii au decis ca Mur de Huy să figureze la finalul cursei

– Cea mai mare diferenţă între primul şi al doilea clasat a fost consemnată în 1950, atunci când Fausto Coppi l-a învins pe Raymond Impanis pentru cinci minute şi cinci secunde

– Spaniolul Igor Astarloa, în 2003, este ultimul ciclist care a câştigat dintr-o evadare

– Cel mai tânăr învingător din istorie este Eddy Merckx (21 de ani şi 320 de zile); la polul opus se află Pino Cerami, care s-a impus la 38 de ani şi 21 de zile