Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “Aprilie, 2014”

Mai la Cafe Roubaix

A cincea lună a anului îi va fi dedicată Turului Italiei, prima cursă de trei săptămâni a sezonului. Înainte de start, veţi găsi aici cele mai interesante statistici din istoria competiţiei, dar şi ale ediţiei din 2014, precum şi o prezentare a favoriţilor la tricoul roz. La aceste articole se vor adăuga interviuri cu doi dintre rutierii aşteptaţi să facă spectacol în munţi şi cu managerul unei echipe de tradiţie, aflată pentru al şaptelea an la rând la startul Corsei Rosa.

Însă mai nu înseamnă doar Il Giro; tocmai de aceea, veţi putea citi un interviu cu Carlos Barbero, un foarte promiţător sprinter basc, concluziile după Turul Romandiei, o analiză a clasicelor din Ardeni făcută de un fost câştigător de Flèche Wallonne şi o avancronică a Turului Californiei.

Danny van Poppel: “I’d like to do the Vuelta”

Danny van Poppel

One of the best riders in the Junior and U23 ranks a couple of years ago, Danny van Poppel is now in his second season as a pro. After the demise of Vacansoleil, he and his older brother, Boy, signed with Trek Factory Racing, a team where he gets to play a leading role in many important races. This was the case in March, when he won a stage in the Driedaagse van West-Vlaanderen, after an excellent sprint.

Just 20-years-old, Danny van Poppel dreams of winning the World Championships and Milan-Sanremo, cycling’s longest Classic. Until then, he continues to improve and build a nice palmares. This week, with the help of Ard Bierens, Trek Factory Racing’s press officer, I got to talk to the young Dutch rider before he started his second World Tour stage race of the season, the Tour de Romandie.

– Danny, are you satisfied with the way things went in the first months of the season?

I’m very happy, I got that victory in Driedaagse van West-Vlaanderen and two other podiums, in another stage there and in Scheldeprijs. It was important for me to get a win so early, because I’m in a new team and I need to prove what I’m capable of. If last year I worked for others, now others work for me and I have to get results.

– You’ve also raced some Classics. How was that experience?

It was very nice. I raced for the first time Gent-Wevelgem and Brabantse Pijl and I liked it. Actually, I think in the future I can take part in these races with the goal of getting some nice results.

– In terms of progress, what do you feel you’ve improved in the first months with Trek Factory Racing?

My training was excellent so far, and this helped me be more relaxed in the races. Also, I’m more focused during the races. This wasn’t the case last season, when I had a very busy schedule. The team is doing a great job taking care of you and I must say it’s all much better than in my first year as a pro.

– After a late call, you’ll ride the Tour de Romandie this week.

Yes, but I don’t have any specific goals. I want to prepare here for the Tour of California, that’s an important goal for me and the team. I would like to take a stage win there, but it will be very difficult, with Mark Cavendish and Peter Sagan in the race.

– Do you know your schedule for the second half of the season?

Not really. What I know is that I will do the Tour of Luxembourg, in June. I hope to do the Vuelta, but the team would like me to stay away from the Grand Tours this season. We will talk about it after the Tour of California and we’ll see what my programme will be.

Danny van Poppel: “Mi-ar plăcea să merg în Vuelta”

Danny van Poppel

Unul dintre cei mai buni rutieri la juniori şi tineret în urmă cu câţiva ani, Danny van Poppel se află în al doilea sezon ca profesionist. După desfiinţarea lui Vacansoleil, el şi fratele său mai mare, Boy, au semnat cu Trek Factory Racing, o echipă pentru care are ocazia să fie lider în multe curse importante. Aşa au stat lucrurile şi în luna martie, atunci când s-a impus într-o etapă din Cele Trei Zile ale Flandrei de Vest, după un sprint excelent.

În vârstă de doar 20 de ani, Danny van Poppel visează să câştige tricoul curcubeu şi Milano-Sanremo, cea mai lungă clasică din ciclism. Până atunci însă, continuă să progreseze şi să îşi construiască un CV solid. Săptămâna aceasta, cu ajutorul lui Ard Bierens, ofiţerul de presă al lui Trek Factory Racing, am avut ocazia să vorbesc cu tânărul rutier olandez, înainte ca acesta să ia startul, pentru a doua oară în actualul sezon, într-o cursă de World Tour pe etape, Turul Romandiei.

– Danny, eşti mulţumit de cum au decurs lucrurile în primele luni ale sezonului?

Sunt foarte fericit, am obţinut acea victorie în Cele Trei Zile ale Flandrei de Vest şi alte două podiumuri, într-o altă etapă de acolo şi în Scheldeprijs. A fost important pentru mine să bifez un succes atât de devreme, deoarece fac parte dintr-o echipă nouă şi trebuie să dovedesc de ce sunt în stare. Dacă anul trecut am muncit pentru alţii, acum alţii muncesc pentru mine şi sunt obligat să aduc rezultate.

– Ai concurat şi în câteva clasice. Cum a fost acea experienţă?

A fost foarte frumoasă, am participat pentru prima dată în Gent-Wevelgem şi în Brabantse Pijl şi mi-a plăcut. De altfel, cred că pe viitor pot lua startul în aceste curse cu obiectivul de a obţine rezultate bune.

– Ce simţi că ai îmbunătăţit după primele luni petrecute alături de Trek Factory Racing?

Pregătirea mea a decurs excelent până acum, iar asta m-a ajutat să fiu mai relaxat în timpul curselor. De asemenea, sunt mai concentrat atunci când concurez, ceea ce nu a fost cazul anul trecut, atunci când am avut un program foarte aglomerat. Echipa face o treabă extraordinară în a avea grijă de rutieri şi trebuie să recunosc că totul decurge mult mai bine decât în primul meu an ca profesionist.

– În ultimul moment, ai fost anunţat că vei merge în Turul Romandiei săptămâna aceasta.

Este adevărat, însă nu am un obiectiv anume. Vreau să mă pregătesc aici pentru Turul Californiei, care e un obiectiv important atât pentru mine, cât şi pentru echipă. Mi-ar plăcea să câştig o etapă acolo, dar va fi foarte dificil, deoarece şi Mark Cavendish şi Peter Sagan vor fi prezenţi la start.

– Îţi cunoşti programul pentru a doua jumătate a sezonului?

Nu, însă ştiu că voi merge în Turul Luxemburgului, în luna iunie. Mi-ar plăcea să particip şi în Vuelta, însă echipa vrea ca eu să sar peste Marile Tururi anul acesta. Vom discuta după Turul Californiei şi vom vedea care va fi programul meu.

Concluzii după clasicele din Ardeni

BMC a avut de aşteptat mai bine de două sezoane pentru o victorie a lui Philippe Gilbert într-o clasică, iar aceasta a venit în Amstel Gold Race, care a ajuns “cursa de casă” a belgianului. Deşi nu a mai atins nivelul din 2011 (şi nici nu o va mai face), fostul campion mondial poate fi mulţumit cu campania sa, rezultatele obţinute în Ardeni avându-l drept principal artizan pe Valerio Piva. Venit de la Katusha, italianul a schimbat faţa echipei nord-americane, a insistat să se realizeze transferul lui Samuel Sanchez (un ciclist-cheie pentru Gilbert în ultimele săptămâni), a revitalizat mulţi rutieri care îşi pierduseră busola şi a adus un suflu nou, bazat o o strategie mai curajoasă, care a avut succes. Datorită lui, BMC se poate considera pe plus la finalul lunii aprilie.

Alejandro Valverde este un alt rutier care are toate motivele să fie mulţumit de seria sa din Ardeni. După şase sezoane de secetă în aceste curse pe care le iubeşte atât de mult, ibericul a dat lovitura cu două zile înainte de a împlini 34 de ani, impunându-se în Flèche Wallonne, care a devenit proprietatea spaniolilor în ultima vreme. La acel succes, Valverde a adăugat un loc patru în Amstel Gold Race şi un loc secund în Liège–Bastogne–Liège, toate venite după evoluţii solide, bazate pe experienţa sa vastă, dar şi pe viclenia care l-a făcut atât de cunoscut în pluton. Este adevărat, liderul lui Movistar nu şi-a trecut în palmares un Monument, însă a fost cel mai constant ciclist în ultima săptămână.

Michal Kwiatkowski a încheiat clasicele din Ardeni fără nicio victorie, dar asta contează mai puţin pentru polonezul în vârstă de numai 23 de ani, al cărui progres în acest sezon este cu adevărat fantastic. În interval de doar două luni, rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step a bifat trei borne importante – prima victorie într-o cursă de o zi, primul podium într-o clasică, primul podium într-un Monument – şi a arătat că are tot ce îi trebuie pentru a domina cursele valonate în anii următori (fără ca asta să însemne că se va limita doar la acestea, Milano-San Remo şi Turul Flandrei fiind alte clasice care i se potrivesc). De altfel, nu ar fi deloc exclus ca la finalul carierei, când se va vorbi despre Kwiatkowski, polonezul să fie pus în compania unor legende ca Rik Van Looy, Sean Kelly, Fabian Cancellara sau Tom Boonen.

Cu câteva zile înainte de Liège–Bastogne–Liège, Simon Gerrans menţiona într-un interviu că înţelegerea sa cu Orica-GreenEdge expiră la finalul stagiunii şi îşi manifesta dorinţa de a continua alături de gruparea din ţara natală. Australianul se bucurase de un debut excelent de an, cu triumfuri la Campionatele Naţionale şi în Turul Down Under, însă problemele de sănătate avute în martie l-au tras înapoi şi senzaţia era că va rămâne fără victorie în Ardeni, mai ales că Amstel Gold Race era cursa care i se potrivea cel mai bine, iar acolo terminase pe trei. Însă Gerrans a dat lovitura în “La Doyenne”, unde a scris istorie, după o zi în care nu a ieşit deloc în evidenţă, cu excepţia ultimilor 200 de metri, când a sprintat pentru un succes ce îl va transforma într-unul dintre cei mai căutaţi rutieri din pluton în perioada de transferuri, ce va începe în luna august.

Mulţi ciclişti au părăsit clasicele din Ardeni dezamăgiţi, dar parcă niciunul nu a fost înconjurat de mai multă simpatie ca Daniel Martin. Irlandezul în vârstă de 27 de ani, care a început cu stângul Amstel Gold Race, unde a fost nevoit să abandoneze, şi-a revenit pe parcurs, a terminat pe doi în Flèche Wallonne şi a pornit ca favorit în ultimul Monument al primăverii. Unul dintre cei mai puternici oameni din cursă, Martin a dat dovadă şi de multă inteligenţă, alegând perfect momentul pentru a ataca şi a încerca să obţină un nou succes în Liège–Bastogne–Liège. Din păcate, o pată de ulei (se presupune) l-a adus la pământ în ultimul viraj şi l-a lăsat pe ciclistul lui Garmin-Sharp cu un gust amar. Singura parte bună, dacă există într-adevăr aşa ceva pentru Daniel Martin, este că nu se afla în faţa primei victorii din carieră într-o clasică majoră.

Dintre toate echipele ce au pornit la drum în Ardeni cu planuri mari, Katusha este singura care nu a obţinut nici măcar un podium, însă la fel de adevărat e că formaţia rusă poate da vina pe ghinion. După căzăturile suferite de Joaquim Rodriguez, Katusha a rămas fără principalul ei rutier şi a fost nevoită să schimbe tactica din mers şi să caute alte soluţii. Dani Moreno a dat dovadă de constanţă, dar asta s-a tradus doar printr-un loc nouă ocupat în toate cele trei clasice, fiind evident că spaniolul se află la un nivel mai scăzut decât cel din 2013, în timp ce Giampaolo Caruso putea produce cea mai mare surpriză văzută într-un Monument de la Turul Lombardiei 2011 (Oliver Zaugg), dacă linia de sosire din Liège–Bastogne–Liège ar fi venit cu 200 de metri mai repede.

Odată cu finalul clasicelor de primăvară, Italia a mai ratat o ocazie de a obţine un Monument, astfel încât perioada de secetă a peninsularilor va ajunge la cel puţin şase ani. Enrico Gasparotto, Vincenzo Nibali şi Damiano Cunego erau principalele speranţe ale Italiei la un succes, însă niciunul nu a reuşit să termine nici măcar între primii zece. Dacă Gasparotto şi Cunego au mers în nota obişnuită, de la Nibali aşteptările erau foarte mari, chiar ciclistul Astanei declarând că Liège–Bastogne–Liège este primul său mare obiectiv din 2014. Însă “Rechinul” nu a fost capabil să dea nici măcar un atac, iar Italia a trebuit să se mulţumească cu locurile patru şi cinci, aduse de Giampaolo Caruso şi Domenico Pozzovivo, doi rutieri pe care nimeni nu i-a luat în seamă înainte de start.

Clasicele de primăvară în 2014

Sezonul acesta a fost consemnată o situaţie unică de la introducerea sistemului World Tour: toate cele opt curse de o zi prezente în calendar au avut opt câştigători diferiţi, de la opt echipe diferite şi provenind din opt ţări diferite.

Cursă

Câştigător

Echipă

Ţară

Milano-San Remo

Alexander Kristoff

Katusha

Norvegia

E3 Harelbeke

Peter Sagan

Cannondale

Slovacia

Gent-Wevelgem

John Degenkolb

Giant-Shimano

Germania

Turul Flandrei

Fabian Cancellara

Trek Factory Racing

Elveţia

Paris-Roubaix

Niki Terpstra

Omega Pharma-Quick Step

Olanda

Amstel Gold Race

Philippe Gilbert

BMC

Belgia

Flèche Wallonne

Alejandro Valverde

Movistar

Spania

Liège–Bastogne–Liège

Simon Gerrans

Orica-GreenEdge

Australia

Rutierul săptămânii

Simon Gerrans a intrat pentru totdeauna în istorie, câştigând ediţia cu numărul 100 a Liège–Bastogne–Liège şi devenind primul australian triumfător acolo. Totuşi, nu el este alegerea mea pentru săptămâna trecută, ci Alejandro Valverde, care şi-a păstrat nivelul impresionant arătat în luna februarie şi în timpul clasicelor din Ardeni, bifând o victorie şi un podium în interval de numai cinci zile. După ce miercuri s-a impus în Flèche Wallonne stabilind şi un nou record de ascensiune pe Mur de Huy, spaniolul a luat startul în “La Doyenne” ca principal favorit la ceea ce ar fi fost un al treilea succes acolo.

La final unuia dintre cele mai “închise” Monumente din ultimii ani, “Glonţul Verde” a mizat totul pe cartea sprintului, însă picioarele nu l-au mai ascultat după cei 263 de kilometri parcurşi şi a fost nevoit să se mulţumească cu locul secund, al cincilea podium al carierei în Liège–Bastogne–Liège. Cel mai constant ciclist în această campanie din Ardeni, care s-a dovedit a fi cea mai de succes a sa din ultimele şase sezoane, Valverde a demonstrat că vârsta nu reprezintă o problemă şi s-a înscris pe lunga listă a rutierilor trecuţi de 30 de ani care au triumfat într-o clasică din 2014.

Ce a impresionat la ciclistul lui Movistar, pe lângă succesele obţinute în acest sezon (ibericul este lider într-un clasament al victoriilor) a fost forma arătată până acum, cu mult peste nivelul cu care ne obişnuise înainte de suspendarea primită de la CONI, în 2010. Deşi este încă devreme, în condiţiile în care de abia s-a încheiat prima jumătate a stagiunii pentru el, un lucru trebuie remarcat şi luat în considerare: dacă Alejandro Valverde va fi cel puţin la acest nivel şi în luna iulie, atunci Turul Franţei nu va mai reprezenta o afacere doar între doi oameni.

Liège–Bastogne–Liège 2014

Liège–Bastogne–Liège 2014

Odată cu Liège–Bastogne–Liège, cursele de o zi vor lua o pauză de câteva luni, urmând să le lase locul primelor Mari Tururi ale sezonului, Il Giro şi Le Tour. Totuşi, finalul sezonului de clasice de primăvară se anunţă spectaculos, în condiţiile în care “La Doyenne” va reuni la start nu doar specialişti ai acestor curse, ci şi rutieri care vor lupta, ceva mai târziu, pentru tricoul roz sau cel galben.

Ajunsă la o ediţie aniversară, cea de-a 100-a, Liège–Bastogne–Liège îi va asigura învingătorului din acest an un loc pentru totdeauna în istorie, alături de alte nume mari care s-au impus aici, de la Jacques Anquetil la Eddy Merckx, de la Bernard Hinault la Sean Kelly, sau de la Moreno Argentin la Paolo Bettini. Pentru a ajunge în această companie selectă, cicliştii care vor avea drept obiectiv victoria vor trebui să aibă picioare puternice şi o echipă foarte bună, dar şi să dea dovadă de inteligenţă, atenţie şi să fie capabili să îşi schimbe strategia din mers.

Traseul

“Plat” este un cuvânt care nu se află în vocabularul organizatorilor cursei Liège–Bastogne–Liège. În schimb, “montagne russe” e acolo, iar asta se vede la o scurtă privire asupra profilului ediţiei cu numărul 100. Ultimul Monument al primăverii va avea zece căţărări repertoriate, la acestea urmând să se adauge altele mai puţin importante, dar care vor contribui la gradul de dificultate al cursei, la fel cum o vor face şi distanţa totală, 263 de kilometri, dar şi diferenţa pozitivă de nivel (peste 5000 de metri).

O primă selecţie, dar nu foarte serioasă, se va realiza odată cu a patra căţărare, Côte de Stockeu (un kilometru, pantă medie 12,4%). Apoi, Côte de la Haute-Levée şi Côte de la Vecquée îi vor distanţa pe unii “locotenenţi” şi ciclişti mai slab cotaţi, pentru ca acţiunea să înceapă imediat cum se va ajunge pe Côte de La Redoute (doi kilometri, pantă medie 8,9%). Aceasta va fi dublată de Sprimont, o ascensiune nerepertoriată, dar care poate duce la câteva atacuri interesante, din partea unor rutieri dispuşi să îşi încerce şansa de departe. Puţin mai târziu, Côte des Forges (în vârful căreia e ridicat un monument în memoria lui Stan Ockers, fostul câştigător din “La Doyenne”) va contribui la creşterea tensiunii înainte de primul punct fierbinte al zilei.

Cu aproximativ 20 de kilometri înainte de sosire, pe traseu va apărea Côte de La Roche-aux-Faucons (care a lipsit de pe traseu în 2013), iar favoriţii vor începe să fie vizibili. În lungime de 1,5 kilometri şi cu pantă medie 9,4%, dealul poate reprezenta o excelentă rampă de lansare spre victorie, dar şi un adevărat război între ciclişti pentru o poziţie cât mai bună. Dacă un grup iese de pe Roche-aux-Faucons cu un avans de câteva secunde, sunt toate şansele ca învingătorul să fie acolo. Pe de altă parte, e posibil ca un rutier să încerce să profite de neatenţia adversarilor şi să atace pe coborâre, plecând într-o acţiune solitară, aşa cum a făcut Vincenzo Nibali, la ediţia din 2012.

Cu exact 5,5 kilometri înainte de finiş, se va urca pe Côte de Saint-Nicolas (1,5 kilometri, pantă medie 9,3%), ascensiune cunoscută şi ca “dealul italian”, datorită numeroşilor italieni care locuiesc acolo, urmaşi ai celor care au venit să îşi caute un loc de muncă în mine, înainte de Al Doilea Război Mondial. Saint-Nicolas este a zecea căţărare repertoriată, însă nu şi ultimul obstacol. Acesta e chiar finalul din Ans, o suburbie a oraşului Liège, unde se urcă în ultimii 1500 de metri, pe o pantă medie de 5%.

Favoriţii

Triumfător în Flèche Wallonne la jumătatea săptămânii, Alejandro Valverde va porni ca omul de învins în Liège–Bastogne–Liège. Aflat într-o formă foarte bună, spaniolul va alege, cel mai probabil, o nouă tactică defensivă, care să îi permită să îşi economisească energia şi să atace sau să sprinteze decisiv în ultimul kilometru. Pentru asta, Valverde va avea nevoie de o echipă solidă şi de măcar un coleg alături după Côte de La Roche-aux-Faucons, în caz contrar, singura sa şansă la o a treia victorie în “La Doyenne” fiind să se bazeze pe faptul că adversarii săi vor duce trena după cel care va ataca. Dacă se va impune, liderul lui Movistar va deveni doar al şaselea ciclist cu cel puţin trei victorii aici.

Daniel Martin a arătat în Flèche Wallonne că se află la un nivel excelent, ce îi permite să spere că va triumfa în Liège–Bastogne–Liège pentru al doilea an consecutiv, performanţă ce a fost ultima oară realizată de Michele Bartoli, în 1998. Irlandezul în vârstă de 27 de ani îi va avea alături pe Ryder Hesjedal, Ramunas Navardauskas şi Tom-Jelte Slagter pentru a anihila acţiunile oponenţilor săi, urmând ca apoi să îşi pregătească atacul, care poate veni pe Côte de Saint-Nicolas.

La prima vedere, un singur rutier pare capabil să le dejoace planurile lui Alejandro Valverde şi Daniel Martin, iar numele său este Philippe Gilbert. Belgianul va lua startul ca unul dintre favoriţi şi va fi dornic să îşi ia revanşa, după ce un plasament greşit la poalele lui Mur de Huy l-a costat în Flèche Wallonne. Câştigător al cursei de pe teren propriu în 2011, fostul campion mondial va avea de trecut peste câteva teste importante, cel mai dur fiind Roche-aux-Faucons, unde va porni cu un mic handicap, din cauza caracteristicilor căţărării, ce nu sunt neapărat pe placul său. Totuşi, având în vedere forma lui Gilbert din Amstel Gold Race, un nou succes nu este exclus, mai ales că nimeni nu cunoaşte drumurile de acolo la fel de bine ca el (rutierul lui BMC e originar din Remouchamps, o localitate aflată foarte aproape de Côte de La Redoute).

Pentru Joaquim Rodriguez, “La Doyenne” este primul mare obiectiv din acest sezon, însă şansele ibericului la victorie au scăzut serios, după ce acesta a căzut de două ori în celelalte clasice din Ardeni. Problemele de respiraţie, cauzate de durerile pe care le are la coaste, nu îl mai supără atât de tare pe “Purito”, dar ocupantul locului secund la ediţia din 2013 s-ar putea să aibă viaţă grea în cazul în care ritmul va fi foarte ridicat. În plus, spre deosebire de alţi favoriţi, Rodriguez e obligat să ajungă singur în Ans, sprintul fiind un capitol la care e deficitar.

Al doilea în 2012, Vincenzo Nibali este determinat să fie din nou unul dintre protagonişti. Un rutier mereu setat pe atac, “Rechinul” pare să aibă două oportunităţi pentru a încerca să îşi lase în urmă adversarii: Roche-aux-Faucons şi Saint-Nicolas. Italienii aşteaptă un triumf într-un Monument de aproape şase ani, iar la ora actuală, Nibali pare să fie cel mai capabil să îl aducă. Deşi nu impresionează prin explozie, ciclistul Astanei se poate baza pe un atac dat înainte de finalul unul deal, ce poate fi dublat apoi de o coborâre nebună, care să îl ajute să pună un avans bun în raport cu adversarii săi.

Dacă rutierii prezentaţi mai sus sunt candidaţii la victorie, cine sunt outsiderii? Unul dintre aceştia e Michal Kwiatkowski, polonezul care speră la un loc pe podium, conştient însă că dificultăţile de pe traseu s-ar putea dovedi prea mult la cei doar 23 de ani ai săi. Bauke Mollema o va conduce pe Belkin cu gândul la un nou top zece în Ardeni, la fel ca Jelle Vanendert, ciclist care i-a salvat lui Lotto-Belisol campania de clasice. Rui Costa a mers slab în precedentele două curse, dar portughezul, un fan declarat al Liège–Bastogne–Liège, îşi poate relansa sezonul cu o victorie aici, care nu pare imposibilă, mai ales dacă favoriţii îl vor scăpa din vedere. Cu gândul la o clasare bună mai pot porni Roman Kreuziger şi Simon Gerrans, în timp ce Chris Froome, deşi pare o prezenţă exotică, ar putea fi surpriza plăcută a cursei, mai ales că începe să îşi regăsească forma din 2013.

Date statistice

– Eddy Merckx a obţinut cele mai multe victorii, cinci, între 1969 şi 1975

– Tot Merckx deţine şi recordul pentru cele mai multe podiumuri, şapte

– Belgia este prima în ierarhia naţiunilor (59 de victorii), urmată de Italia (12) şi Elveţia (10)

– Şapte ciclişti au câştigat Flèche Wallonne şi Liège–Bastogne–Liège în acelaşi sezon: Ferdi Kubler, Stan Ockers, Eddy Merckx, Moreno Argentin, Davide Rebellin, Alejandro Valverde şi Philippe Gilbert

– Niciun rutier care s-a impus în Liège–Bastogne–Liège pentru tineret nu a triumfat şi la profesionişti

– Tyler Hamilton (S.U.A.), Alexandre Vinokourov (Kazahstan) şi Maxim Iglinskiy (Kazahstan) sunt cicliştii din afara Europei care au câştigat Liège–Bastogne–Liège

– Ultimul campion din Turul Franţei care şi-a adjudecat cursa din Belgia a fost Bernard Hinault, în 1980

– De la Moreno Argentin, în 1987, niciun alt campion mondial nu s-a mai impus aici

– Cea mai mare diferenţă între primul şi al doilea clasat a fost înregistrată în 1893, când belgianul Leon Houa l-a învins pe compatriotul său, Michel Borisowski, pentru exact o jumătate de oră

– Ediţia inaugurală a avut la start 33 de rutieri, doar 17 dintre aceştia ajungând la finiş

– Italia, în 2005, este singura ţară, în afara Belgiei, care a monopolizat podiumul la o ediţie a Liège–Bastogne–Liège

– Zăpada a afectat clasica belgiană în trei rânduri: 1919, 1957 şi 1980

– Până în 1973, zece ediţii s-au încheiat pe Stade Vélodrome de Rocourt, arenă care putea primi până la 40 000 de spectatori

– Cea mai lungă perioadă fără un succes belgian a fost consemnată între 2000 şi 2010

– În 1957, victoria a fost obţinută de doi ciclişti, Germain Derycke şi Frans Schoubben

– Cel mai tânăr învingător din istorie este Victor Fastre, la 18 ani şi 362 de zile; cel mai vârstnic e Alexandr Vinokourov (36 de ani şi 223 de zile

Concluzii după Turul Trentino

La începutul sezonului, când Valerio Piva i-a transmis că va merge în Il Giro, şi nu în Turul Franţei, Cadel Evans nu şi-a putut ascunde dezamăgirea, însă australianului i-a trecut supărarea, după ce s-a impus în Turul Trentino, la capătul unei evoluţii solide. Primul rutier de la Antipozi triumfător în cursa din Italia, dar şi cel mai vârstnic (37 de ani şi 70 de zile, Evans se află într-o formă foarte bună, fără ca asta să însemne că a ajuns la 100%. Deşi o bună parte din avans a câştigat-o la contratimpul pe echipe din etapa inaugurală, ciclistul lui BMC a impresionat mai ales pe căţărările lungi, unde nu a pierdut multe secunde, iar în aceste condiţii se poate gândi la un nou podium în Giro.

Schimbările nu reprezintă întotdeauna o garanţie a succesului, însă în cele mai multe rânduri sunt binevenite. Un exemplu perfect este Mikel Landa, care a trecut la Astana, după trei sezoane petrecute alături de Euskaltel. Pe parcursul Turului Trentino, bascul în vârstă de 24 de ani a arătat că se află la un nivel ridicat, totul culminând cu victoria superbă obţinută pe legendarul Monte Bondone, acolo unde în trecut s-a impus şi luxemburghezul Charly Gaul. Dacă va evolua la fel şi în luna mai, Landa va fi un element-cheie în tentativa lui Michele Scarponi de a termina din nou Il Giro între primii trei şi, în funcţie de cum vor merge lucrurile, se poate gândi şi la un succes de etapă.

Fabio Duarte s-a întors, iar 2014 pare să fie anul în care să confirme aşteptările puse în el. Columbianul în vârstă de 27 de ani, fost campion mondial de tineret, a terminat pe locul patru Turul Trentino, ratând o prezenţă pe podium pentru câteva sutimi de secunde, pierdute de echipa sa în contratimpul de marţi. Fără rezultate notabile în cursele de trei săptămâni, Duarte este pregătit să schimbe această statistică în Turul Italiei, cu două condiţii: să îşi păstreze picioarele încă o lună, iar problemele cu vizele pe care le au câţiva dintre colegii săi să se rezolve până pe 9 mai.

Campion al Africii de Sud, Louis Meintjes este “diamantul” echipei MTN-Qhubeka, însă asta înseamnă şi că va fi greu de păstrat, în ciuda faptului că mai are contract pentru 2015. Medaliat cu argint mondial în cursa de tineret de la Florenţa, Meintjes a progresat enorm din toamna trecută, iar rezultatele nu au întârziat să apară. După ce a încheiat pe 11 Turul Langkawi şi pe doi Turul Mzansi, ciclistul în vârstă de doar 22 de ani a arătat cu adevărat de ce este în stare în Turul Trentino, acolo unde nu doar că a rămas alături de cei mai buni, dar a şi atacat în etapa-regină, pe care a terminat-o pe poziţia secundă. Evoluţia de acolo i-a adus tricoul alb şi un binemeritat loc cinci la general, iar senzaţia este că odată cu aceste rezultate, sezonul de abia a început pentru Louis Meintjes.

Italia are o cultură ciclistă fantastică, însă şi multe dificultăţi în a-şi găsi tinere talente pe care să se bazeze în viitor, deşi nu duce lipsa unei baze de selecţie. Partea bună este că, din când în când, câţiva tineri rutieri îşi fac apariţia şi încep să îşi construiască un nume, atrăgând atenţia tuturor. Unul dintre aceşti ciclişti e Edoardo Zardini, de la Bardiani. Originar din Veneto şi fost câştigător al Giro delle Valli Cuneesi, Zardini a surprins pe toată lumea cu atacul dat în etapa întâi din Turul Trentino, care i-a adus primul succes la profesionişti, dar şi o prezenţă în Il Giro, acolo unde va fi unul dintre oamenii de urmărit în rundele montane.

Liège–Bastogne–Liège 1966: singurul Monument al lui Anquetil

Între Jacques Anquetil şi cursele de o zi nu a existat o poveste de dragoste. Este adevărat, francezul s-a impus în Gent-Wevelgem, în 1964, însă clasicele nu l-au atras niciodată, sentiment la care a contribuit şi Paris-Roubaix 1958, atunci când a fost foarte aproape de victorie, dar ghinionul l-a împiedicat să ajungă singur la final. Deşi presa din Hexagon a pus mereu presiune pe el să încerce să câştige un Monument, iar unii ziarişti chiar au afirmat că nu este un ciclist complet tocmai pentru că nu participă şi în cursele de o zi, Anquetil nu a revenit asupra deciziei sale în anii în care se afla la cel mai ridicat nivel.

În schimb, a făcut asta pe finalul carierei, şi doar după ce Raphael Geminiani i-a spus că victoriile vor veni din ce în ce mai greu, odată cu apariţia italianului Felice Gimondi, care triumfase în Turul Franţei înainte de a împlini 23 de ani, succes urmat sezonul următor de un altul răsunător, în Paris-Roubaix. Un ciclist care reacţiona mereu dacă orgoliul îi era “trezit/rănit”, mai ales atunci când rezultatele unui adversar îi erau amintite, iar forma sa era pusă sub semnul întrebării, francezul a hotărât să vină la startul celei de-a 52-a ediţii a Liège–Bastogne–Liège, cursă care a măsurat 253 de kilometri în 1966.

Clasica din Belgia s-a bucurat de prezenţa multor nume mari, ca Rudi Altig, Gianni Motta, Walter Godefroot, Felice Gimondi şi un foarte tânăr Eddy Merckx. Conştient că îi lipseşte viteza necesară pentru a face diferenţa la sprint, în cazul în care va ajunge cu aceştia la final, Anquetil a ales să atace într-un moment în care puţini se aşteptau să apară o acţiune, când plutonul se afla pe Côte de la Bouquette. Fără se se uite în urmă, “Maître Jacques” a plecat într-un contratimp solitar, i-a prins pe evadaţi – Johnny Schleck, Jos Spruyt şi Jean-Pierre Genet – care aveau peste un minut în momentul atacului, şi a accelerat din nou, de această dată, pe Côte de Mont-Theux, distanţându-i pe aceştia.

Din acel moment, până la final mai erau doar 45 de kilometri, şi chiar dacă Jacques Anquetil nu mai avea forma arătată la începutul anilor ’60, distanţa s-a dovedit a fi floare la ureche pentru ciclistul care câştigase de opt ori Grand Prix des Nations şi stabilise şi recordul orei de-a lungul carierei. Dornic să demonstreze că rămâne în continuare “patronul” plutonului, rutierul echipei BIC a încheiat “La Doyenne” cu un avans de aproape cinci minute în faţa următorilor clasaţi, belgienii Victor Van Schil şi Willy In ‘t Ven, în timp ce Felice Gimondi, marele favorit înainte de start, a venit doar pe locul al 17-lea. A fost singurul succes al lui Anquetil într-un Monument, dar, în acelaşi timp, o victorie prin care acesta şi-a cimentat locul în panteonul zeilor ciclismului.

Flèche Wallonne 2014

Flèche Wallonne 2014

Înfiinţată în urmă cu 78 de ani, Flèche Wallonne este o cursă a contrastelor, cel puţin în ceea ce priveşte emoţiile pe care le trezeşte în rândul fanilor. Mulţi o consideră cea mai plicticoasă cursă de o zi din lume, deoarece nimic notabil nu se întâmplă până pe ultimul deal, victoria fiind decisă după un sprint în urcare. Pe de altă parte, tot cei care o contestă sunt de părere că finalul de pe Mury de Huy oferă un spectacol fantastic, lupta şi tensiunea de acolo neputând fi egalate de nicio altă cursă de o zi.

Conştienţi că trebuie făcut ceva pentru ca Flèche Wallonne să nu rămână o cursă în care doar ultimul sfert de oră este cu adevărat important, organizatorii au recurs la tot mai multe modificări. În urmă cu câţiva ani, au plasat Côte d’Ereffe (2,2 kilometri, pantă medie 5,9%) înainte de dealul final, în speranţa că vor exista ciclişti care vor ataca acolo şi vor da peste cap planurile favoriţilor. Asta nu s-a întâmplat, iar victoria a fost decisă tot în ultimii 500 de metri.

Anul acesta, pe lângă startul care va fi dat din Bastogne, în premieră, ASO a hotărât ca a doua trecere peste Mur de Huy să vină cu doar 23 de kilometri înainte de sosire. În teorie, ideea este bună, o eventuală acţiune lansată pe acea căţărare având şanse să dinamiteze plutonul şi să reziste până la final, mai ales că după numai câţiva kilometri se va urca pe Côte d’Ereffe. Totuşi, dacă echipele marilor favoriţi vor colabora, atunci atacanţii nu vor avea viaţă lungă, iar lupta pentru primul loc se va rezuma din nou la ceea ce se va întâmpla pe Mur de Huy (1,3 kilometri, pantă medie 9,3%, pantă maximă 26%), una dintre cele mai dure ascensiuni din lumea ciclismului.

Favoriţii

Philippe Gilbert a câştigat fără nicio emoţie Amstel Gold Race, iar forma arătată acolo i-a făcut pe mulţi să spună că se poate impune şi în Flèche Wallonne. Mur de Huy nu i se potriveşte belgianului, şi chiar dacă acesta a câştigat acolo în 2011, este greu de crezut că poate repeta acel succes, lucru pe care l-a recunoscut şi el. Totuşi, o victorie a lui Gilbert nu este imposibilă, totul urmând să depindă de plasament şi de forma adversarilor săi, mulţi dintre cicliştii cu “explozie” pe o astfel de căţărare sosind la start după ce recent au avut probleme de sănătate.

Unul dintre aceşti rutieri e Joaquim Rodriguez, învingătorul din 2012, care a căzut duminica trecută şi a acuzat dureri la coaste, ce îi afectează respiraţia. Prezenţa spaniolului este confirmată, şi dacă nu îşi va reveni până miercuri, atunci îl va susţine pe colegul său de la Katusha, Daniel Moreno. Ibericul în vârstă de 32 de ani e deţinătorul trofeului şi şi-a făcut planurile în această primă parte a sezonului pentru a ajunge la cel mai ridicat nivel în Flèche Wallonne, marele său obiectiv în 2014. Rezultatul din Amstel este încurajator, iar dacă Rodriguez va trage pentru el, atunci Moreno are toate şansele să devină primul rutier din ultimii 23 de ani care se impune de două ori la rând aici.

Alejandro Valverde a câştigat clasica din Belgia în 2006, dar de atunci a mai terminat o singură dată pe podium, chiar la ediţia următoare, când a fost învins de italianul Davide Rebellin. Ciclistul lui Movistar va lua şi acum startul ca unul dintre favoriţi, deşi nu mai are explozia din urmă cu câteva sezoane, atât de necesară pentru a face diferenţa pe pantele ce vor sări de 10%. Cel mai probabil, Valverde nu va ataca, ci va încerca să îşi urmeze adversarii, în speranţa că se va putea ţine de roţile acestora şi îi va putea învinge la un sprint redus.

Fără victorie în clasicele de pimăvară din acest an, Garmin-Sharp va încerca să pună punct perioadei de secetă în Flèche Wallonne, acolo unde se va baza pe Daniel Martin şi Tom-Jelte Slagter. Irlandezul a terminat pe patru în 2013 şi vine aici după ce s-a lovit la genunchi în Amstel Gold Race, dar a declarat că a trecut peste acel moment şi este pregătit să lupte pentru victorie. Dacă Martin va acuza dureri pe finalul cursei, atunci echipa americană îl va distribui pe acesta într-un rol de “locotenent” şi va merge pe Tom-Jelte Slagter, care e capabil să termine între primii trei.

Renăscut în actualul sezon, aspect subliniat de locul secund din Amstel Gold Race, Jelle Vanendert trebuie şi el luat în seamă, deşi accidentarea suferită în urmă cu câteva zile îşi va pune în mod clar amprenta asupra evoluţiei sale. Dacă îşi va monitoriza oponenţii şi va rămâne lipit de aceştia pe ultimii 300 de metri, belgianul poate spera la o clasare în top zece. O astfel de tactică poate adopta şi olandezul Bauke Mollema, care începe să culeagă roadele cantonamentului la altitudine efectuat înainte de Turul Ţării Bascilor.

Michal Kwiatkowski este un alt rutier de urmărit, după ce în prima cursă din Ardeni a terminat pe cinci, impresionând prin disponibilitatea sa ridicată la efort. Spre deosebire de clasica olandeză, polonezul are două avantaje în Flèche Wallonne: traseul este mai scurt cu 52 de kilometri, iar panta de final i se potriveşte mult mai bine, Kwiatkowski excelând pe căţărările care sar de 10%, aspect vizibil şi în Strade Bianche. Un podium pare foarte accesibil pentru ciclistul echipei Omega Pharma-Quick Step, iar o victorie, dacă va veni, nu ar trebui deloc privită ca o surpriză.

Odată cu transferul la Trek Factory Racing, Julian Arredondo a recunoscut că Flèche Wallonne este cursa pe care visează să o câştige, iar dacă pregătirea sa ar fi decurs normal, columbianul ar fi fost un rutier de luat în seamă, în ciuda faptului că s-ar fi aflat la prima participare. Din păcate pentru el, a primit târziu viză şi a sosit în Belgia cu doar o zi înainte de start, iar toate aceste probleme nu au cum să nu îşi pună amprenta asupra evoluţiei sale. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, Arredondo este un ciclist care poate contribui la spectacolul de pe Mur de Huy.

Date statistice

– Marcel Kint, Eddy Merckx, Moreno Argentin şi Davide Rebellin împart recordul de victorii, trei

– Clasamentul pe naţiuni este dominat de Belgia (38), urmată de Italia (18) şi Franţa (8)

– Cadel Evans e ultimul purtător de tricou curcubeu care s-a impus aici, în 2010

– Lance Armstrong (S.U.A.) şi Cadel Evans (Australia) sunt singurii ciclişti din afara Europei care au câştigat Flèche Wallonne

– Tournai, Mons, Charleroi, Liège, Verviers, Esneux, Spa, Huy şi Binche au figurat până acum ca oraşe de start; de miercuri, acestora li se va alătura şi Bastogne

– Şapte localităţi au găzduit finişul: Liège, Marcinelle, Charleroi, Verviers, Spa, Mons şi Huy

– Cea mai lungă distanţă parcursă a avut loc în 1937 şi 1938, 280 de kilometri

– În 1961, Willy Vannitsen a triumfat după cea mai scurtă ediţie, care a măsurat doar 193 de kilometri

– Ultimul câştigător de Tur al Franţei care şi-a adjudecat clasica belgiană a fost Bernard Hinault, în 1983

– Doi ani mai târziu, organizatorii au decis ca Mur de Huy să figureze la finalul cursei

– Cea mai mare diferenţă între primul şi al doilea clasat a fost consemnată în 1950, atunci când Fausto Coppi l-a învins pe Raymond Impanis pentru cinci minute şi cinci secunde

– Spaniolul Igor Astarloa, în 2003, este ultimul ciclist care a câştigat dintr-o evadare

– Cel mai tânăr învingător din istorie este Eddy Merckx (21 de ani şi 320 de zile); la polul opus se află Pino Cerami, care s-a impus la 38 de ani şi 21 de zile

Post Navigation