Cafe Roubaix

Concluzii după Turul Italiei

La doar 24 de ani, Nairo Quintana a devenit primul columbian din istorie triumfător în Turul Italiei, un succes care vine la mai mult de un sfert de secol de la cel obţinut de compatriotul său, Luis Herrera, în Vuelta. Deşi începutul nu a fost deloc promiţător pentru ciclistul echipei Movistar, acesta a respectat calculele hârtiei în cele din urmă şi a obţinut o victorie totală, confirmând speranţele puse în el încă din 2010, când îşi trecea în palmares Tour de l’Avenir. Odată cu rezultatul din Il Giro – al şaptelea succes al carierei într-o cursă pe etape – Quintana şi-a depus candidatura la câştigarea Turului Spaniei din acest an, acolo unde ar trebui să o conducă pe Movistar. În mod normal, dacă lucrurile vor merge bine în viitor, finalul carierei îl va găsi pe Quintana alături de nume uriaşe ale ciclismului, ca Eddy Merckx, Bernard Hinault sau Fausto Coppi.

A 97-a ediţie a Il Giro va fi pentru totdeauna ţinută minte datorită succeselor înregistrate de columbieni, care au dominat această cursă cum puţine alte naţiuni au făcut-o în istoria de peste un secol. Patru victorii de etapă, obţinute de Rigoberto Uran (Barolo), Nairo Quintana (Val Martello şi Cima Grappa) şi Julian Arredondo (Rifugio Panarotta), trei tricouri distinctive (roz, albastru şi alb) şi clasări în top zece aduse de Fabio Duarte, Jarlinson Pantano, Robinson Chalapud şi Sebastian Henao au transformat Turul Italiei într-o afacere columbiană şi i-au făcut pe mulţi să se gândească la ceea ce poate urma în sezoanele următoare, când alţi ciclişti din această ţară sunt aşteptaţi să devină profesionişti (Daniel Jaramillo, Diego Antonio Ochoa, Juan Felipe Osorio, Juan Ernesto Chamorro).

Turul Italiei 2014 este şi cursa în care s-a născut un viitor campion, Fabio Aru. Prezent la start ca unul dintre cei doi lideri ai Astanei, italianul a devenit imediat unicul căpitan al echipei din Kazahstan, fiind evident pentru toată lumea că Michele Scarponi nu mai este la nivelul din alţi ani. Ce a impresionat la Aru, pe lângă forţa arătată, atât pe munte, cât şi la contratimp, a fost că nu şi-a pierdut din energie odată cu apariţia etapelor dificile, ba chiar a ajuns la un nivel mai ridicat în ultima treime a cursei, când a făcut un salt de patru locuri în ierarhia generală. În rutierul din Sardinia, gazdele l-au găsit pe înlocuitorul lui Vincenzo Nibali şi şi-au asigurat viitorul pentru câteva sezoane bune în Marile Tururi.

La începutul anului, mulţi i-au cântat prohodul ciclismului italian, dar odată cu trecerea timpului, a devenit evident că s-au grăbit când au făcut asta. Este adevărat, în clasicele de primăvară încă nu a apărut un rutier care să se remarce, dar lucrurile au stat cu totul altfel în Giro, acolo unde peninsularii au obţinut şase victorii, cinci dintre acestea fiind aduse de ciclişti de până în 25 de ani: Diego Ulissi (Viggiano şi Montecopiolo), Marco Canola (Rivarolo Canavese), Enrico Battaglin (Santuario di Oropa) şi Fabio Aru (Montecampione). La fel ca în cazul Columbiei, şi Italia se bucură de o generaţie foarte bună, subestimată până acum, dar pregătită să arate de ce este în stare.

Pentru Cadel Evans, Corsa Rosa a fost ultima oportunitate a carierei de a obţine un podium într-un Mare Tur. În a doua jumătate a sezonului, australianul va lua startul în Vuelta, dar este greu de crezut că poate avea un impact acolo, mult mai probabil fiind să îl susţină pe Samuel Sanchez. La 37 de ani, fostul campion mondial a rămas la fel de ambiţios ca în trecut, dar nu mai are picioare care să îl ajute să facă diferenţa împotriva unor rutieri mult mai tineri şi cel puţin la fel de motivaţi. Poate Evans va refuza să se retragă şi va mai continua încă un sezon, dar dacă va face asta, cu siguranţă nu va mai fi pentru a încerca să termine între primii trei o cursă majoră, ci pentru a-i împărtăşi unei echipe din vasta sa experienţă, din postura de căpitan pe şosea, şi pentru a mai lupta în ierarhia generală a unor curse de o săptămână.

Echipele din Hexagon au arătat că sunt capabile să iasă în evidenţă şi în afara Turului Franţei. Dacă AG2R s-a bazat pe un italian – Domenico Pozzovivo (locul cinci) – pentru a-i aduce rezultate, Europcar şi FDJ au mers pe doi francezi şi se pot considera mulţumite de parcursul înregistrat. Spre surprinderea tuturor, Pierre Rolland a arătat din nou a om de clasament general, terminând Giro pe locul al patrulea, şi dându-le compatrioţilor săi speranţe că poate avea o clasare similară şi în Marea Buclă, în sezoanele următoare. Celălalt francez care a mers foarte bine este Nacer Bouhanni: acesta şi-a trecut în cont trei etape şi tricoul roşu şi le-a determinat pe grupările de World Tour să se înghesuie să îi obţină semnătura în vară, iar în acelaşi timp, l-a făcut pe Marc Madiot să regrete că nu i-a oferit o şansă în clasicele de primăvară.

Il Giro a fost o ediţie a tinerilor, şapte ciclişti din top zece şi 12 învingători de etapă având sub 30 de ani. Pe lângă aceştia, Rafal Majka şi Wilco Kelderman merită şi ei amintiţi, chiar dacă finalul cursei i-a găsit storşi de energie şi cu probleme de sănătate. Polonezul a fost multă vreme în cărţi pentru un podium, dar s-a văzut nevoit să se mulţumească cu un loc şase, în timp ce olandezul a ratat o clasare între primii cinci, însă a arătat că este cea mai bună speranţă a ţării sale în Marile Tururi. În continuare foarte tineri şi cu multe de învăţat şi îmbunătăţit (contratimp/munte), Majka şi Kelderman promit să aibă un viitor frumos şi să lupte în viitor cel puţin pentru un top trei într-o cursă de trei săptămâni.

Statistici după Turul Italiei 2014

A 97-a ediţie a Il Giro a ajuns la final. De la Belfast şi până la Trieste, cicliştii au avut de parcurs 3445 de kilometri. Nu au lipsit victoriile superbe, surprizele, dar nici controversele, ceva normal pentru o cursă de anvergura Turului Italiei. Cu ce am rămas după cele trei săptămâni?

– Nairo Quintana a devenit primul rutier columbian care s-a impus în Il Giro

– Pentru doar a doua oară în istorie, doi ciclişti sud-americani au terminat pe podiumul unei curse majore

– Debutant în World Tour, Julian Arredondo a câştigat ierarhia căţărătorilor, performanţă pe care au mai reuşit-o doar trei columbieni înaintea sa: Luis Herrera, Chepe Gonzales şi Fredy Gonzales

– Nacer Bouhanni este doar al doilea francez care şi-a adjudecat clasamentul pe puncte, după Laurent Jalabert, în 1999

– Il Giro a devenit primul Mare Tur în care niciun rutier european nu a purtat tricoul de lider al ierarhiei generale

– Învingător la Trieste, Luka Mezgec i-a adus Sloveniei primul succes de etapă în Corsa Rosa

– Locul şapte ocupat de Wilco Kelderman la general e cel mai bun rezultat al Olandei în ultimul sfert de secol

– Bardiani este singura echipă Pro Continentală care a obţinut cel puţin o victorie

– Zece grupări părăsesc competiţia fără niciun succes: AG2R, Androni Giocattoli-Venezuela, Belkin, BMC, Cannondale, Colombia, Europcar, Garmin-Sharp, Neri Sottoli-Yellow Fluo şi Sky

– Ediţia din 2014 a fost a cincea cea mai rapidă din istorie, 39,04 km/h

Il Giro 2014 – etapa a XXl-a

În ultima zi a Turului Italiei, plutonul va pleca din Gemona del Friuli, cu destinaţia Trieste, un oraş superb, cu o istorie extrem de încărcată. La 20 de kilometri de la start, rutierii vor urca pe Passo di Monte Croce, o căţărare de categoria a patra, vor trece apoi prin Gradisca d’Isonzo, Monfalcone, Duino, Sistiana şi Miramare (unde se află unul dintre cele mai frumoase castele ale Italiei), după care vor ajunge în oraşul de sosire, acolo unde vor parcurge opt tururi de circuit. De fiecare dată, caravana va parcurge o ascensiune nerepertoriată, în lungime de 600 de metri şi cu pantă medie 5%, pe care pot apărea atacuri la ultima trecere, mai ales că vine cu doar trei kilometri înainte de finiş.

Evident, Nacer Bouhanni va porni cu prima şansă la victorie, francezul în vârstă de 23 de ani arătând, după retragerea lui Marcel Kittel, că este peste toţi ceilalţi sprinteri. Bouhanni nu va căuta doar să obţină un nou succes, ci şi să îşi asigure tricoul roşu, pentru asta fiindu-i necesară o clasare în top cinci. Aflat la 25 de puncte în urma adversarului de la FDJ, Giacomo Nizzolo are şanse mici să îl detroneze, însă italianul nu renunţă la obiectivul de a bifa o victorie în Corsa Rosa. Pentru asta, ciclistul echipei Trek trebuie să nu mai repete greşelile comise la sprinturile precedente şi să se asigure că va accelera pe final fără să îl aibă pe Bouhanni în roata sa. În afară de cei doi, Elia Viviani, Roberto Ferrari, Ben Swift şi Luka Mezgec mai sunt aşteptaţi să se implice în lupta ce se va da pentru victorie în ultima zi de cursă.

Va fi pentru a doua oară în istoria Turului Italiei când cursa se va încheia la Trieste, după ediţia din 1966. Oraşul de la Marea Adriatică a organizat până acum 20 de finişuri de etapă, precedentul având loc în urmă cu cinci ani, când Alessandro Petacchi, aflat pe atunci la echipa LPR, a terminat pe primul loc, fiind urmat pe podium de doi britanici, Mark Cavendish şi Ben Swift.

Tinerii lui Bardiani

Contrar aşteptărilor, Monte Zoncolan nu i-a avut pe oamenii de clasament general în prim-plan, ci pe evadaţi, respectându-se astfel tendinţa din ultimii ani, când din ce în ce mai multe ascensiuni importante din Marile Tururi au fost neglijate, dintr-un motiv sau altul, de marii favoriţi. După Sestriere 2011 (Vasil Kiryienka), Plateau de Beille 2011 (Jelle Vanendert), Lagos de Covadonga 2012 (Antonio Piedra) sau Angliru 2013 (Kenny Elissonde), a venit rândul “Monstrului” din Friuli Venezia Giulia să îi revină unui ciclist care nici măcar în cele mai frumoase vise nu se gândea la un succes aici.

Prezent la startul Il Giro cu doar o zi de cursă în picioare, Michael Rogers a făcut cel mai bun Mare Tur al carierei, devenind primul rutier din afara Europei care s-a impus pe Monte Zoncolan. Dacă australianul a fost marele învingător al etapei, marele învins s-a numit Francesco Manuel Bongiorno. Fost campion naţional la tineret, ciclistul echipei Bardiani a confirmat că este unul dintre cei mai promiţători tineri italieni, doar prostia unui spectator împiedicându-l să lupte pentre ceea ce ar fi fost un succes memorabil. Câştigător al multor curse importante din Peninsulă în perioada petrecută la sub 23 de ani, Bongiorno nu a explodat imediat cum a trecut la profesionişti, ci a avut un progres mai lent, dar nu lipsit de rezultate, iar acum este pregătit să se transforme într-unul dintre liderii ciclismului italian.

Deşi dezamăgită de deznodământul înregistrat pe Monte Zoncolan, Bardiani are, per total, motive să fie foarte mulţumită de parcursul înregistrat în Giro. Cea mai tânără echipă prezentă la start a fost şi una dintre cele mai active, datorită unor oameni ca Bongiorno, Enrico Battaglin, Stefano Pirazzi, Marco Canola, Edoardo Zardini sau Sonny Colbrelli. Întrebarea este pe câţi dintre aceştia îşi va mai permite Roberto Reverberi, directorul sportiv al lui Bardiani, să îi păstreze şi pentru sezonul următor, acum, când tot mai multe grupări de World Tour au pus ochii pe ei.

Il Giro 2014 – etapa a XX-a

Rifugio Panarotta şi Cima Grappa au trecut, iar înaintea rutierilor de clasament general se mai află un singur obstacol, Monte Zoncolan, care va veni la finalul penultimei etape. Prima parte a zilei va fi liniştită, singurul eveniment notabil urmând să fie formarea evadării. Ceva mai târziu, la kilometrul 80,5, se va trece prin Villa Santina, acolo unde este plasat unicul sprint intermediar al zilei, după care plutonul va începe să urce pe Passo del Pura, o căţărare în lungime de 11,2 kilometri, cu pantă maximă 13%. După aceasta, cicliştii vor merge pe Sella di Razzo, o ascensiune relativ uşoară, în trepte, care nu are cum să le pună probleme favoriţilor, ce vor fi cu gândul la Monte Zoncolan.

“Il Mostro” va fi urcat dinspre Ovaro, aşa cum s-a întâmplat şi la ultimele trei sosiri aici (2007, 2010, 2011), ceea ce înseamnă că Zoncolan va avea 10,1 kilometri lungime şi pantă medie 11,9%. Panta maximă – 22% – îşi va face apariţia după doar 3,5 kilometri, mulţi rutieri fiind aşteptaţi să piardă contactul acolo. Singurele zone mai uşoare, de fals plat, vin undeva în ultimii 2000 de metri, dar cicliştii nu se vor bucura prea mult de acestea, deoarece alte pante, de 18%, respectiv 16% le vor prelungi chinul în kilometrul de final.

La fel ca la contratimpul de pe Cima Grappa, Nairo Quintana va fi şi acum marele favorit la victorie, sud-americanul având ocazia să devină primul ciclist din afara Europei care triumfă pe celebrul Zoncolan. Dacă va avea picioarele din zilele precedente (şi este greu de crezut că nu va fi aşa), Quintana ar trebui să îşi distanţeze fără prea mari probleme adversarii. Fabio Aru (cu condiţia să nu plătească pentru efortul depus la contratimp) şi Domenico Pozzovivo par să fie principalii oponenţi ai columbianului, italienii fiind interesaţi nu doar de victorie, ci şi de a urca un loc în clasamentul general. O figură frumoasă mai pot face Sebastian Henao, care a mers din ce în ce mai bine în ultima săptămână, şi compatriotul său, Fabio Duarte, aceasta fiind ultima şansă a fostului campion mondial de tineret să îi aducă un succes echipei Colombia.

Aru, favorit în Giro 2015

Nairo Quintana este “patronul” acestui Tur al Italiei, iar victoria la general nu mai are cum să îi scape, în ciuda faptului că mai sunt două etape până la final, iar una dintre acestea se va termina pe Monte Zoncolan. Contestat de unii după episodul “Stelvio”, columbianul în vârstă de 24 de ani a găsit modalitatea perfectă de a le răspunde criticilor, printr-o victorie în contratimpul individual încheiat pe Cima Grappa, acolo unde diferenţa dintre el şi al doilea clasat, Fabio Aru, a fost de 17 secunde, un ecart realizat în ultimii doi kilometri, atunci când orgoliul l-a făcut pe sud-american să forţeze, pentru a demonstra că este cel mai bun.

Totuşi, atenţia tuturor a fost îndreptată mai mult Fabio Aru, care a avut o nouă prestaţie excelentă, ce l-a ajutat să termine pe locul al doilea, în faţa unor rutieri mult mai experimentaţi, şi, pe hârtie, mult mai puternici. Deşi profesionist de doar un sezon şi jumătate, ciclistul Astanei e deja un nume de luat în seamă în cursele pe etape, progresul său fiind remarcabil pe toate planurile. Un rutier cu “motorul” lui Vincenzo Nibali, dar cu stilul lui Alberto Contador, Aru este aproape sigur că va termina pe podium în Corsa Rosa, o performanţă incredibilă, având în vedere că e doar a doua sa participare aici.

Pesimiste la startul Il Giro, când şansele lor de a obţine o clasare între primii trei nu erau deloc mari, gazdele se bucură acum de parcursul impresionant al lui Aru, care va deveni cel mai tânăr italian din ultimul deceniu clasat pe podium, cu condiţia să nu prindă pe Monte Zoncolan o zi foarte slabă, de care a scăpat până acum. Apoi, la anul, în funcţie de planurile lui Nibali, ciclistul sard se poate prezenta în Turul Italiei cu obiectivul clar de a câştiga tricoul roz, iar dacă va creşte în continuare şi va construi pe baza a ceea ce a făcut în 2014, este greu de crezut că nu va porni cu prima şansă la victorie.

Il Giro 2014 – etapa a XlX-a

Penultima zi importantă pentru oamenii de clasament general propune un contratimp individual în căţărare, pe Cima Grappa, acolo unde cursa nu a mai ajuns din 1968, când italianul Emilio Casalini a terminat cu un avans de 46 de secunde în faţa lui Eddy Merckx şi a obţinut singura sa victorie în Il Giro. Dacă atunci s-a plecat din Trento, startul se va da acum din Bassano del Grappa, iar primii 7,5 kilometri vor fi de plat, până la primul punct de cronometraj intermediar. Apoi, drumul va începe să urce, căţărarea din regiunea Veneto având 19,3 kilometri lungime şi pantă medie 8%. Ascensiunea este una în trepte, are şi câteva porţiuni de fals plat, acolo unde rutierii îşi vor putea trage sufletul, dar şi o zonă cu 14%, care apare cu mai puţin de cinci kilometri înainte de sosire, după al doilea punct intermediar.

Principalul favorit la victorie este Nairo Quintana, columbianul fiind dornic să le demonstreze contestatarilor că merită să poarte tricoul roz, iar acesta nu vine doar ca o consecinţă a haosului din urmă cu trei zile. Rutierul lui Movistar şi-a îmbunătăţit enorm contratimpul de când a devenit profesionist, şi etapa de vineri ar putea consemna o nouă evoluţie foarte bună din partea sa. Învingător la Barolo, Rigoberto Uran va fi şi el un candidat serios la victorie, mai ales că acest contratimp îi va oferi o penultimă ocazie de a reduce o parte din avantajul lui Quintana şi de a pune astfel presiune pe compatriotul său.

Etapa de pe Cima Grappa nu va reprezenta doar o afacere între sud-americani, deoarece Domenico Pozzovivo va avea şi el un cuvânt serios de spus, un parcurs bun putându-l duce pe micuţul italian până pe locul al treilea la general. În iarnă, Rafal Majka a muncit mult la contratimp şi va avea acum o nouă ocazie să arate cât de mult a crescut la această disciplină, iar astfel să îl devanseze pe Pierre Rolland, care este aşteptat să piardă secunde bune, la fel ca australianul Cadel Evans. În fine, Fabio Aru şi Wilco Kelderman sunt alţi ciclişti capabili să evolueze la un nivel ridicat pe Cima Grappa, la fel ca Ryder Hesjedal, care poate fi surpriza plăcută a acestei etape.

Giro di Colombia

Aşa cum era de aşteptat, săptămâna a treia din Turul Italiei i-a adus la suprafaţă pe rutierii columbieni, ajutaţi atât de dificultatea căţărărilor, cât şi de altitudinea ridicată. După ce Nairo Quintana a îmbrăcat tricoul roz ca urmare a succesului obţinut la Val Martello, a venit rândul lui Julian Arredondo şi Fabio Duarte să iasă în evidenţă, cei doi luptând pentru victorie în etapa a XVlll-a, ce a dus plutonul pe Rifugio Panarotta, acolo unde caravana Il Giro a ajuns în premieră. A fost o zi pe care evadarea nu a ratat-o, iar de acolo, columbienii nu aveau cum să dea greş, fiind evident că sunt peste adversarii lor.

Deşi mulţi se aşteptau la o alianţă între Arredondo şi Duarte, un astfel de scenariu nu avea cum să fie pus în practică, deoarece ambii sud-americani au venit la startul cursei cu obiectivul clar de a obţine un succes şi nu îşi permiteau să facă tocmai acum cadouri. Bătălia a fost câştigată de ciclistul echipei Trek, care s-a dovedit a fi mult mai puternic decât compatriotul său, ce a fost nevoit să se mulţumească, din nou, cu un loc pe podium. A fost o zi perfectă pentru Arredondo, care a trecut primul peste cele trei ascensiuni repertoriate ale rundei, consolidându-şi tricoul albastru, de lider al clasamentului căţărătorilor.

Evoluţiile lui Julian Arredondo, Rigoberto Uran, Fabio Duarte, Sebastian Henao şi Nairo Quintana de-a lungul ultimelor trei săptămâni evidenţiază două aspecte foarte importante: treptat-treptat, noi ţări ajung la putere (la fel cum a fost cazul cu Marea Britanie, în Turul Franţei), deşi aici trebuie amintit că nu este neapărat vorba despre un new entry, ci despre o revenire în top. În al doilea rând, ar trebui ca toate echipele de World Tour să se gândească serios să semneze cu cel puţin un columbian, deoarece piaţa de acolo este uriaşă, iar talentele apar pe bandă rulantă.

Il Giro 2014 – etapa a XVlll-a

Odihniţi după ziua de pauză pe care şi-au luat-o miercuri, atunci când i-au permis evadării să reuşească, oamenii de clasament general vor reveni la lucruri mai serioase acum, odată cu etapa ce îi va purta între Belluno şi Rifugio Panarotta, pe distanţa de 171 de kilometri. Drumul va urca încă de la început şi va duce caravana în Dolomiţi, acolo unde rutierii vor aborda Passo San Pellegrino (18,5 kilometri lungime, pantă medie 6,2%), căţărare care a figurat ca finiş în 2006, atunci când spaniolul Juan Manuel Garate a câştigat, după ce Jens Voigt, care se afla lângă el, nu a dorit să lupte pentru victorie.

Apoi, după coborâre şi porţiunea de fals plat care va include şi sprintul de la Marina di Fiemme, plutonul va urca pe Passo del Redebus (4,7 kilometri, pantă medie 8,7%), o ascensiune de categoria a doua. Finalul etapei îi va găsi pe rutieri abordând Rifugio Panarotta, căţărare pe care nu s-a mai ajuns până acum în Giro. Panarotta are 16,8 kilometri şi pantă medie 8,5%, iar dacă ritmul va fi ridicat încă de la start, mulţi ciclişti vor avea probleme, în special din rândul “locotenenţilor”, nefiind exclus ca o echipă să vrea să îşi izoleze adversarii.

Runda de joi va fi foarte importantă pentru rutierii interesaţi de clasamentul tricoului albastru, acolo unde lider e Julian Arredondo. Columbianul este în continuare lider, iar dacă vrea să ajungă la Trieste cu tunica distinctivă, nu are voie să rateze evadarea. Cum avansul lui Arredondo nu mai e atât de mare, Robinson Chalapud sau Dario Cataldo pot fi la rândul lor tentaţi să meargă în frunte şi să lupte cu sud-americanul de la Trek pentru punctele puse în joc. În afară de cei trei, evadarea i-ar mai putea include pe Fabio Duarte, Sebastian Henao, Enrico Battaglin, Edoardo Zardini, Franco Pellizotti sau Matteo Rabottini.

În roz de două zile, Nairo Quintana nu ar trebui să aibă o misiune dificilă în a-şi apăra poziţia de lider al ierarhiei generale, columbianul dovedind pe Val Martello că este cu cel puţin o clasă peste toţi oponenţii săi. În schimb, Rigoberto Uran a arătat în ultima vreme că e destul de fragil şi nu este exclus să piardă din nou timp. Lumina reflectoarelor nu va fi doar pe cei doi, ci şi pe ceilalţi oameni de top zece, deoarece Cadel Evans (ocupantul ultimului loc de pe podium) şi Ryder Hesjedal (aflat pe nouă) sunt separaţi de numai 55 de secunde. Va fi suficient ca un rutier din acea zonă a clasamentului să dea un atac, pentru ca situaţia să explodeze.

Ziua în care a căzut un mit

De când a trecut la profesionişti, în 2010, Stefano Pirazzi a dat zeci de atacuri, dar niciunul nu s-a concretizat într-o victorie. Cu toate acestea, stilul său mereu ofensiv a fost apreciat de mulţi suporteri, care au înfiinţat şi un fan club “Tutti pazzi per Pirazzi”. Ciclistul echipei Bardiani pur şi simplu are atacul în sânge şi accelerează de multe ori din pluton fără să gândească, indiferent de teren şi de şansele sale la un succes. Până anul acesta, felul său de a fi şi de a se comporta în timpul curselor nu i-a adus niciun rezultat cu notabil, ci doar câteva tricouri distinctive, între care unul, este adevărat, a fost al celui mai bun căţărător din Il Giro 2013.

Totuşi, ceva s-a schimbat în concepţia lui Stefano Pirazzi înainte de această ediţie a Turului Italiei, rutierul în vârstă de 27 de ani prezentându-se la start cu obiectivul de a face un clasament general bun, deşi precedentul său astfel de rezultat fusese obţinut în urmă cu mai mult de un sezon. Din păcate pentru el, a trebuit să renunţe la acest obiectiv imediat după etapa de la Montecassino, când a pierdut peste 21 de minute, fiind implicat în acea căzătură care i-a afectat aproape pe toţi favoriţii. Cum în ierarhia căţărătorilor a dat peste un adversar puternic – Julian Arredondo – italianul s-a întors la ceea ce ştie cel mai bine să facă, şi anume, să vâneze etape.

Surprinzător pentru toată lumea, acel succes căutat de ani de zile nu doar că a venit, dar a fost obţinut într-o etapă de plat, şi nu de munte, acolo unde Pirazzi se simte excelent. Aflat într-un grup cu rutieri mult mai rapizi, peninsularul a făcut ce trebuia pe finalul de la Vittorio Veneto: a atacat, a băgat capul în pământ şi nu s-a uitat în urmă, iar de această dată, ca şi cum o vrajă de cinci ani s-ar fi spulberat, a ajuns la final cu braţele ridicate, celebrând o victorie care părea să nu mai apară. Odată cu acea vrajă, a dispărut şi un mit, cel al lui Pirazzi mereu ieşit la atac şi mereu rămas cu mâna goală. De miercuri, a apărut Pirazzi învingătorul.