Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Giro di Colombia

Aşa cum era de aşteptat, săptămâna a treia din Turul Italiei i-a adus la suprafaţă pe rutierii columbieni, ajutaţi atât de dificultatea căţărărilor, cât şi de altitudinea ridicată. După ce Nairo Quintana a îmbrăcat tricoul roz ca urmare a succesului obţinut la Val Martello, a venit rândul lui Julian Arredondo şi Fabio Duarte să iasă în evidenţă, cei doi luptând pentru victorie în etapa a XVlll-a, ce a dus plutonul pe Rifugio Panarotta, acolo unde caravana Il Giro a ajuns în premieră. A fost o zi pe care evadarea nu a ratat-o, iar de acolo, columbienii nu aveau cum să dea greş, fiind evident că sunt peste adversarii lor.

Deşi mulţi se aşteptau la o alianţă între Arredondo şi Duarte, un astfel de scenariu nu avea cum să fie pus în practică, deoarece ambii sud-americani au venit la startul cursei cu obiectivul clar de a obţine un succes şi nu îşi permiteau să facă tocmai acum cadouri. Bătălia a fost câştigată de ciclistul echipei Trek, care s-a dovedit a fi mult mai puternic decât compatriotul său, ce a fost nevoit să se mulţumească, din nou, cu un loc pe podium. A fost o zi perfectă pentru Arredondo, care a trecut primul peste cele trei ascensiuni repertoriate ale rundei, consolidându-şi tricoul albastru, de lider al clasamentului căţărătorilor.

Evoluţiile lui Julian Arredondo, Rigoberto Uran, Fabio Duarte, Sebastian Henao şi Nairo Quintana de-a lungul ultimelor trei săptămâni evidenţiază două aspecte foarte importante: treptat-treptat, noi ţări ajung la putere (la fel cum a fost cazul cu Marea Britanie, în Turul Franţei), deşi aici trebuie amintit că nu este neapărat vorba despre un new entry, ci despre o revenire în top. În al doilea rând, ar trebui ca toate echipele de World Tour să se gândească serios să semneze cu cel puţin un columbian, deoarece piaţa de acolo este uriaşă, iar talentele apar pe bandă rulantă.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: