Cafe Roubaix

Statistici după Turul Franţei 2014

– Vincenzo Nibali a devenit doar al şaselea ciclist care s-a impus în cele trei Mari Tururi, după Jacques Anquetil, Felice Gimondi, Eddy Merckx, Bernard Hinault şi Alberto Contador

– Succesul lui Nibali este al zecelea pentru Italia în Turul Franţei, peninsularii ocupând locul patru într-un clasament al tuturor timpurilor

– Rutierul Astanei a câştigat trei etape cu finiş în căţărare, performanţă ce a mai fost realizată doar de Fausto Coppi (1952), Joep Zoetemelk (1976) şi Laurent Fignon (1984)

– Vincenzo Nibali a purtat tricoul galben vreme de 18 zile; ultimul ciclist care a făcut asta la o singură ediţie a fost Luis Ocaña, în 1973

– Peninsularul este doar al doilea campion naţional al Italiei triumfător în Turul Franţei, după Fausto Coppi, în 1949

– Învingător pentru a treia oară în ierarhia pe puncte, Peter Sagan a ajuns la 57 de zile în tricoul verde

– Până la Rafal Majka, care a plecat acasă cu tricoul alb cu buline roşii, niciun alt polonez nu şi-a mai adjudecat un clasament din Le Tour

– Clasat pe trei la general, Thibaut Pinot este al şaptelea francez care a câştigat tricoul alb

– Jean-Christophe Peraud e al treilea cel mai vârstnic rutier aflat pe podium la Paris, după Raymond Poulidor şi Joaquim Agostinho

– Doar nouă dintre cele 22 de echipe au obţinut un succes de etapă: Astana, AG2R, Belkin, Garmin-Sharp, Giant-Shimano, Katusha, Lotto-Belisol, Omega Pharma-Quick Step şi Tinkoff-Saxo

– Bretagne-Séché, Cofidis, Lampre-Merida şi Orica-GreenEdge nu au bifat nici măcar o clasare pe podium

– Astana, AG2R, Europcar şi Bretagne-Séché sunt echipele care au terminat cursa în efectiv complet

– Dintre cei 198 de ciclişti aflaţi la startul ce s-a dat din Leeds, 164 au ajuns la Paris

–Ediţia din acest an a fost cea mai de succes pentru cicliştii germani, care au obţinut un total de şapte victorii

– Pentru australianul Adam Hansen, acesta a fost al nouălea Mare Tur consecutiv pe care l-a încheiat

– Tot un australian, Michael Rogers, este singurul rutier din afara Europei care a obţinut un succes

– Ramunas Navardauskas i-a adus Lituaniei prima victorie de etapă în Turul Franţei

– La 42 de ani şi 291 de zile, Jens Voigt e cel mai vârstnic ciclist care a purtat tricoul alb cu buline roşii

– Italianul Alessandro De Marchi a fost declarat cel mai combativ rutier al acestei ediţii

– Viteza medie a cursei a fost de 40,679 km/h, a doua cea mai mare din toate timpurile, după cea din 2006

Lista câştigurilor din Turul Franţei 2014

1 – Astana – 539 330 de euro

2 – AG2R – 362 880 de euro

3 – FDJ – 151 720 de euro

4 – Movistar – 117 050 de euro

5 – Cannondale – 99 390 de euro

6 – BMC – 99 180 de euro

7 – Tinkoff-Saxo – 80 250 de euro

8 – Omega Pharma-Quick Step – 77 930 de euro

9 – Katusha – 75 700 de euro

10 – Belkin – 67 200 de euro

11 – Europcar – 63 410 euro

12 – Giant-Shimano – 63 210 euro

13 – Lotto-Belisol – 35 060 de euro

14 – Trek Factory Racing – 32 020 de euro

15 – NetApp-Endura – 31 480 de euro

16 – IAM – 26 610 euro

17 – Garmin-Sharp – 25 360 de euro

18 – Sky – 24 240 de euro

19 – Bretagne-Séché – 20 600 de euro

20 – Cofidis – 18 540 de euro

21 – Orica-GreenEdge – 15 610 euro

22 – Lampre-Merida – 9 830 de euro

Concluzii după Turul Franţei

Turul Franţei 2014 va fi ţinut minte pentru succesul total al lui Vincenzo Nibali, care a devenit doar al şaselea ciclist din toate timpurile triumfător în cele trei Mari Tururi. Ajutat de o echipă Astana foarte bine sudată, rutierul în vârstă de 29 de ani a făcut legea în luna iulie şi a demonstrat că a fost cel mai bun om de general, câştigând timp faţă de adversarii săi pe plat, pe piatră cubică şi pe munţi. Peninsularul a impresionat prin atitudinea agresivă arătată mereu, fiind dornic să demonstreze că a meritat din plin să se impună într-o cursă care le devenise interzisă italienilor de mai bine de un deceniu şi jumătate. Învingător şi în patru etape, Nibali a devenit după acest succes istoric una dintre legendele ciclismului şi are toate şansele să îşi îmbogăţească palmaresul în anii următori, când şi-a anunţat intenţia de a câştiga nu doar Mari Tururi, ci şi clasice Monument.

Pentru francezi, a 101-a ediţie a cursei a fost una excelentă: cicliştii gazdelor au obţinut două victorii (Blel Kadri şi Tony Gallopin), au dat un purtător al tricoului galben (acelaşi Gallopin), au plasat doi oameni pe podium (Jean-Christophe Peraud şi Thibaut Pinot) şi au câştigat două clasamente auxiliare: pe echipe (AG2R) şi al celui mai valoros tânăr (Pinot). Odată cu aceste rezultate extraordinare, au crescut şi aşteptările pentru viitor, când mulţi speră să vadă un francez în galben, însă s-ar putea ca acest vis să se deovedească în continuare greu de atins, cel puţin vreme de alţi câţiva ani. Tocmai de aceea, cicliştii din noua generaţie vor trebui să beneficieze de răbdare şi înţelegere din partea compatrioţilor, deoarece drumul pe care îl au de parcurs se anunţă foarte lung şi dificil.

Mulţi ciclişti pot fi consideraţi revelaţia Marii Bucle, iar unul dintre aceştia este Leopold König. Cehul în vârstă de 26 de ani a avut un start dezastruos de Tur al Franţei, pierzând foarte mult timp în prima parte a cursei, ceea ce l-a făcut să se gândească la retragere. Până la urmă, König a continuat, iar asta s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune decizii luate vreodată în cariera sa. Uşor-uşor, odată cu apariţia munţilor, rutierul lui NetApp-Endura a început să recupereze timp şi să devină un protagonist în clasamentul general, iar contratimpul individual din penultima zi l-a ajutat să urce pe un incredibil loc şapte, la care nu a sperat în urmă cu trei săptămâni. König a demonstrat că este capabil să lupte în viitor pentru un podium într-un Mare Tur, iar prin evoluţia sa a atras atenţia multor echipe de World Tour, care vor fi interesate să obţină semnătura sa în această vară, mai ales că îi expiră actualul contract.

Niciuna dintre echipele Pro Continentale nu a obţinut o victorie, singura care se poate considera pe plus după Turul Franţei fiind NetApp-Endura, datorită lui Leopold König. În rest, Bretagne-Séché, Cofidis şi IAM au mers de mai multe ori în evadări, însă doar gruparea elveţiană a bifat podiumuri şi clasări în top zece, prea puţin pentru o formaţie care se gândea la un succes de etapă. Pentru anul viitor, dacă vor dori să primească o nouă invitaţie, cele trei grupări vor fi obligate să realizeze câteva transferuri spectaculoase, mai ales că va fi o concurenţă teribilă pentru cele patru wild card-uri puse la bătaie de către organizatori.

Germania a fost naţiunea dominantă la această ediţie a Turului Franţei, câştigând o treime dintre etapele disputate, un record în istoria participărilor sale aici. Marcel Kittel, Tony Martin şi André Greipel au obţinut, în total, şapte victorii, în timp ce NetApp-Endura, singura echipă germană din cursă, a plasat un om în top zece. Rămâne de văzut dacă toate aceste rezultate vor determina televiziunea germană să transmită din nou Turul Franţei, după ani buni de pauză, şi dacă sponsorii se vor arăta interesaţi să investească într-un sport care nu le-a mai trezit interesul de ceva vreme, absenţa acestora ducând la dispariţia multor curse şi echipe. La finalul etapei a XXl-a, Kittel s-a arătat încrezător că aşa vor sta lucrurile, însă drumul de la dorinţă la realitate este foarte lung.

Turul Franţei 2014 a fost ultima ocazie a lui Alejandro Valverde de a mai prinde un podium într-un Mare Tur. Spaniolul în vârstă de 34 de ani a venit la start ca lider absolut al lui Movistar, a beneficiat de susţinerea unei echipe foarte puternice şi a prins o conjunctură la care nu ar fi visat niciodată, după abandonurile lui Chris Froome şi Alberto Contador. Aflat multă vreme între primii trei, Valverde a ieşit de acolo în ultima parte a cursei şi a capotat incredibil, prestaţia sa pe final fiind dezamăgitoare, atât pe munte, cât şi la contratimp. Locul patru din Le Tour a reprezentat o decepţie uriaşă şi pentru Eusebio Unzue, managerul lui Movistar, care a spus că Valverde va trebui să îşi găsească, de acum înainte, curse ce îi pot permite să îşi atingă obiectivele. Asta nu înseamnă că ibericul nu va mai participa în Mari Tururi, însă când o va face, nu va mai porni ca unul dintre favoriţi.

Odată cu finalul ultimei etape, Jens Voigt şi-a luat la revedere de la Turul Franţei, după 17 participări consecutive, două etape câştigate şi zeci de evadări nereuşite, dar spectaculoase, ultima dintre ele venită chiar pe Champs-Élysées. Unul dintre cei mai agresivi rutieri din istoria Marii Bucle, germanul în vârstă de 42 de ani nu s-a remarcat doar prin stilul său ofensiv, dar şi prin charisma, inteligenţa şi umorul afişate de fiecare dată. Voigt se va retrage din activitate la finalul sezonului, iar lumea ciclismului va pierde una dintre marile personalităţi ale ultimului deceniu, deoarece golul pe care îl va lăsa veteranul lui Trek Factory Racing nu va putea fi umplut de niciun alt rutier.

Turul Franţei 2014 – etapa a XXl-a

Ultima zi a cursei va fi una de paradă în prima sa jumătate, lucrurile serioase urmând să înceapă atunci când se va ajunge la Paris, acolo unde vor fi parcurse opt tururi de circuit. În mod tradiţional, plutonul va fi condus la prima trecere de Astana, echipa învingătorului, Vincenzo Nibali, urmând ca apoi să se formeze o evadare. Mai mult ca sigur, Jens Voigt va ataca pentru a-şi lua adio de la Turul Franţei, după 17 participări consecutive şi două etape câştigate de-a lungul timpului. Cum şansele lui şi ale celorlalţi evadaţi sunt infime pe Champs-Élysées, etapa se va încheia la sprint, acolo unde Marcel Kittel va fi marele favorit.

Germanul a părut foarte obosit în a doua jumătate a Turului Franţei, însă perspectiva unui nou succes la Paris îl va motiva pentru această etapă finală. Tocmai de aceea, dacă Giant-Shimano îl va aduce într-o poziţie bună cu 300 de metri înainte de sosire, Kittel nu ar trebui să rateze victoria. Având în vedere rezultatele de până acum, Alexander Kristoff va fi principalul său rival, deşi sosirea din capitala Franţei nu i se potriveşte, fiind mai pe placul sprinterilor de forţă, aşa cum este André Greipel, care a părut mai proaspăt decât compatriotul său în ultima vreme.

Va fi pentru a 105-a oară când o etapă din Turul Franţei se va încheia la Paris. Recordul de victorii acolo este deţinut de Eddy Merckx şi Mark Cavendish, care s-au impus de câte patru ori. Dacă belgianul a obţinut trei dintre succese la contratimp, britanicul a câştigat de fiecare dată la sprint masiv.

Ziua Franţei

Ultimele două decenii au fost, de cele mai multe ori, dificile pentru rutierii din Hexagon, în special în cursa preferată a acestora, Marea Buclă. Din cauza dopajului scăpat de sub control, mulţi ciclişti valoroşi nu au avut nicio şansă la un rezultat bun în Le Tour, fiind nevoiţi să se mulţumească doar cu victorii de etapă. Acum câţiva ani, lucrurile au început să se schimbe în bine pentru francezi, iar aceştia au redevenit protagonişti în ierarhia generală. Mai întâi, în 2011, a venit un loc patru al lui Thomas Vockler, iar un an mai târziu, un tânăr, Thibaut Pinot, a surprins pe toată lumea cu succesul obţinut la Porrentruy şi locul zece pe care a terminat cursa.

Treptat-treptat, noua generaţie franceză a ieşit la suprafaţă şi a început să conteze în toate competiţiile pe etape, nu doar în Turul Franţei. Astfel, s-a ajuns ca în 2014, este adevărat, profitând şi de o conjunctură favorabilă, francezii să devină pretendenţi la podium în cursa de de pe teren propriu, lucru de neimaginat în urmă cu un deceniu. După o evoluţie din ce în ce mai bună de la o săptămână la alta, după ce au trecut de Vosgi, Alpi şi Pirinei, Jean-Christophe Peraud şi Thibaut Pinot s-au prezentat extrem de încrezători înaintea celei mai importante zile din carieră, doar un contratimp în lungime de 54 de kilometri aflându-se între ei şi o clasare pe podium.

Sâmbătă, 26 iulie, ambii ciclişti au făcut cel mai bun contratimp din carieră, lucru ce i-a ajutat să termine pe doi, respectiv pe trei, rezultate pe care francezii nu le-au mai văzut din 1984, atunci când se bucurau de una dintre cele mai valoroase generaţii avute vreodată, iar Laurent Fignon şi Bernard Hinault ocupau primele două locuri la general. Pe lângă Peraud şi Pinot, care şi-a adjudecat şi tricoul alb, nu trebuie uitat nici Romain Bardet, un alt tânăr foarte promiţător, clasat pe şase. Datorită acestora, francezii pot visa că nu va mai trece mult până când un rutier de-al lor va câştiga tricoul galben. Greul, însă, de abia acum începe.

Turul Franţei 2014 – etapa a XX-a

Un lung contratimp individual îi va aştepta pe ciclişti în penultima zi a cursei. Startul se va da din Bergerac, iar finalul va fi în Perigueux, după un traseu care va număra 54 de kilometri şi mai multe căţărări nerepertoriate, fără a pune la socoteală şi sosirea în uşoară urcare. În absenţa altor nume mari la această disciplină, Tony Martin va fi uriaşul favorit la victorie, fiind greu de crezut că germanul poate rata oportunitatea de a-şi trece în palamares al patrulea succes în Turul Franţei. Pe hârtie, pericolul ar putea veni de la Vincenzo Nibali şi Tom Dumoulin, care trebuie să prindă o zi excelentă pentru a-l învinge pe Martin.

La general, Thibaut Pinot, Jean-Christophe Peraud şi Alejandro Valverde vor lupta pentru locurile doi şi trei, ocupate în acest moment de francezi. Fost campion naţional şi aflat într-o formă foarte bună, Peraud pare favorit să termine pe poziţia secundă, acolo unde un francez nu s-a mai aflat de şaptesprezece ani. În aceste condiţii, marea întrebare este cine va încheia al treilea, protagonişti în această luptă fiind Pinot şi Valverde. Spaniolul se află la doar 15 secunde în urma adversarului său şi nu ar trebui să aibă nicio problemă, cel puţin pe hârtie, în a recupera acest ecart, rezultatele din trecut şi calităţile la contratimp recomandându-l pentru o evoluţie bună. Pe de altă parte, tânărul rutier din Hexagon a progresat enorm la această disciplină şi este de aşteptat să îi ofere o replică extrem de solidă lui Valverde, care a părut stors de energie în ultimele zile.

În fine, o altă bătălie interesantă îi va avea ca actori pe Romain Bardet şi Tejay van Garderen. Americanul în vârstă de 25 de ani se află la două minute şi şapte secunde în urma francezului de la AG2R, însă poate anula acestă diferenţă, deoarece este unul dintre cei mai valoroşi contratimpişti din plutonul Turului Franţei. Dacă va trece de Bardet, Van Garderen îşi va egala cel mai bun rezultat al carierei în Marea Buclă, locul cinci, ocupat la ediţia din 2012.

Rezerva care a salvat Turul

Ramunas Navardauskas nu trebuia să participe anul acesta în Marea Buclă, în ciuda sezonului bun pe care l-a avut până la acel punct, cu trei victorii. Totul s-a schimbat după ce David Millar a avut probleme de sănătate şi a intrat în conflict cu staff-ul tehnic al lui Garmin-Sharp, care l-a scos pe britanic din echipa pentru Marea Buclă, acolo unde a fost preferat Navardauskas. Mai bine de jumătate din cursă, lituanianul a fost în slujba lui Andrew Talansky, liderul grupării nord-americane pentru clasamentul general, şi asta a însemnat să muncească în fiecare zi, însă, după abandonul americanului, a primit mână liberă şi a început să caute oportunităţi pentru a obţine un succes.

Cunoscut ca un ciclist agresiv şi capabil să lupte la sprinturile de la care lipsesc marile nume ale plutonului, mai ales dacă finalul este haotic şi vine după câteva porţiuni valonate, Navardauskas s-a implicat în finişurile de la Harrogate, Saint-Étienne şi la Nîmes, unde a terminat de fiecare dată în top zece. După acele rezultate, balticul nu a renunţat şi a mai încercat o dată, în chiar ultima etapă în care ar fi putut să facă asta, la Bergerac. Acolo, profitând de scurta ascensiune plasată înainte de sosire, a declanşat un atac feroce, i-a luat prin surprindere pe toţi ceilalţi şi a plecat într-un contratimp individual în lungime de 12 kilometri.

Din clipa în care avansul său a ajuns la zece secunde, a devenit clar că Ramunas Navardauskas nu va mai fi prins de pluton, deoarece rutierul în vârstă de 26 de ani are un “motor” puternic şi o disponibilitate uriaşă la efort. Ajuns singur la sosire, în ceea ce a devenit cea mai importantă zi a carierei sale de profesionist, Navardauskas nu doar că i-a salvat cursa lui Garmin-Sharp, o echipă debusolată în ultima săptămână, dar a şi scris istorie, deoarece a pus Lituania pe harta Turului Franţei, aducându-i micuţului stat primul succes în Marea Buclă.

Turul Franţei 2014 – etapa a XlX-a

Munţii au fost lăsaţi în urmă şi sunt deja istorie în această cursă, dar efectele lor s-ar putea resimţi vineri, atunci când, deşi este programată o etapă de plat, o evadare ar putea reuşi, deoarece echipele sprinterilor, foarte obosite după efortul din ultimele zile, nu vor fi extrem de încântate să ducă trenă în urmărirea evadaţilor. În plus, cum etapa a XlX-a (Maubourguet val d’Adour – Bergerac) are peste 200 de kilometri şi vine înainte de contratimpul individual, şansele celor care vor pleca în faţă vor fi şi mai mari.

Etapa numără un singur obstacol, o căţărare de categoria a patra, ce apare în ultimii 15 kilometri. Côte de Monbazillac are doar 1,3 kilometri, dar panta medie de 7,6% le poate da idei multor rutieri, care vor încerca să evite o sosire la sprint masiv. Acolo, în cazul în care evadarea va fi anihilată, fie unii ciclişti vor ataca, fie vor exista echipe interesate să ducă o trenă foarte puternică, astfel încât sprinterii puri să fie distanţaţi. Una dintre aceste echipe este Cannondale, deoarece etapa de vineri e ultima pe care liderul ei, Peter Sagan, o poate câştiga. Slovacul este sigur de al treilea succes consecutiv în clasamentul pe puncte, dar nu consideră acest Tur al Franţei ca fiind 100% reuşit, tocmai pentru că nu a obţinut o victorie. Motivaţia va fi uriaşă pentru Sagan, la fel ca şi presiunea, acumulată după numeroasele ratări de până acum.

Katusha şi Omega Pharma-Quick Step vor fi alte grupări interesate să ducă trena, deoarece îi au pe doi dintre favoriţii la sprint, Alexander Kristoff, respectiv Matteo Trentin. În teorie, şi Giant-Shimano ar trebui să se afle în faţă, dar prezenţa echipei olandeze e pusă sub semnul întrebării, după ce s-a întâmplat în ultima etapă de plat. Pe de altă parte, John Degenkolb nu are nevoie de un “lansator” pentru a se implica la sosirea tehnică din Bergerac, acolo unde, în mod normal, se va afla şi compatriotul său, André Greipel. În schimb, pentru Marcel Kittel, finalul s-ar putea dovedi mult prea dificil, din cauza acelei scurte ascensiuni de categoria a patra.

Totuşi, echipele menţionate mai sus nu vor avea o viaţă uşoară, pentru că atacanţii vor încerca să profite de prezenţa lui Côte de Monbazillac. Aflat în căutarea unui succes de la startul Turului Franţei, Greg Van Avermaet va fi un ciclist de urmărit pe final, la fel ca Sylvain Chavanel, Tony Gallopin sau Jens Voigt, pentru care etapa a XlX-a reprezintă ultima ocazie de a se face remarcat în acest Tur al Franţei.

Nibalissimo!

În 1949, Fausto Coppi a câştigat în premieră tricoul galben, la chiar prima sa participare în Turul Franţei. Pe parcurs, italianul şi-a adjudecat trei etape şi a terminat la general cu un avans de aproape 11 minute în faţa compatriotului său, Gino Bartali, campionul en-titre la start. Atunci, lumea din afara Peninsulei a aflat cine era Il Campionissimo, ciclistul care dominase cursele din Peninsulă în ultimii ani. La mai mult de şase decenii de la acel triumf, un alt italian a făcut legea în Marea Buclă, succesul său fiind unul dintre cele mai categorice din ultima vreme.

Vincenzo Nibali a venit în Turul Franţei ca al treilea favorit la tricoul galben, dar a fost primul care a mutat, la Sheffield, în etapa secundă. Trei zile mai târziu, a plutit pe piatra cubică din nordul Hexagonului şi le-a luat minute bune adversarilor săi. Apoi, după abandonul lui Chris Froome şi Alberto Contador, italianul în vârstă de 29 de ani a dominat clar etapele montane, câştigând câte una în Vosgi (La Planche des Belles Filles), Alpi (Chamrousse) şi Pirinei (Hautacam), de cele mai multe ori făcând asta deşi s-a trezit singur pe ultimii kilometri ai căţărărilor. Nu doar victoriile sale au fost impresionante, ci şi modestia şi întreaga atitudine afişate pe parcursul unei curse în care le-a luat constant timp adversarilor săi.

34 – 1 – 29 – 24 – 3 – 18 – 16 – 3 – 25 – 1 – 20 – 24 – 1 – 2 – 31 – 20 – 3 – 1 sunt locurile ocupate de Nibali în cele 18 etape desfăşurate până acum, ceea ce arată că rutierul Astanei a fost mereu prezent şi atent, indiferent de terenul pe care s-a aflat şi de condiţiile de cursă. Tocmai de aceea, cu trei zile înainte de finalul Turului Franţei, peninsularul este sigur de succesul lui, unul uriaş nu doar pentru el, ci şi pentru ciclismul din ţara sa, ce se află de mult în căutarea unui rutier la care să se raporteze. Indiferent de ce va face de acum înainte în carieră, de ce competiţii va câştiga sau va rata, Vincenzo Nibali şi-a asigurat pentru totdeauna un loc în istoria sportului, care avea nevoie de un astfel de campion.

Zece date despre Col du Tourmalet

– Col du Tourmalet (2115 metri altitudine) a apărut pentru prima dată la ediţia din 1910 a Turului Franţei

– De atunci, a figurat pe traseu de 79 de ori, punând la socoteală şi prezenţa din acest an

– Versantul estic are 17,1 kilometri şi pantă medie 7,3%, în timp ce versantul vestic are 18,6 kilometri, cu pantă medie 7,4%

– Până acum, doar două etape s-au încheiat pe Tourmalet: în 1974 (Jean-Pierre Danguillaume) şi 2010 (Andy Schleck)

– Între 1935 şi 1978, Tourmalet a fost ascensiune de categoria întâi; din 1980, a devenit de categorie specială

– Primul ciclist care şi-a adjudecat Tourmalet a fost Octave Lapize, în urmă cu 104 ani

– Federico Bahamontes este rutierul care a trecut de cele mai multe ori primul peste căţărarea din Pirinei – 4

– Un singur ciclist din afara Europei a fost primul pe Col du Tourmalet, columbianul Patrocinio Jimenez, în 1983

– În vârful lui Tourmalet se găsesc un bust dedicat lui Jacques Goddet, fostul director al cursei, şi o statuie a lui Octave Lapize

– În afară de Turul Franţei, Col du Tourmalet a apărut şi pe harta Turului Spaniei