Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Statistici după Turul Franţei 2014

– Vincenzo Nibali a devenit doar al şaselea ciclist care s-a impus în cele trei Mari Tururi, după Jacques Anquetil, Felice Gimondi, Eddy Merckx, Bernard Hinault şi Alberto Contador

– Succesul lui Nibali este al zecelea pentru Italia în Turul Franţei, peninsularii ocupând locul patru într-un clasament al tuturor timpurilor

– Rutierul Astanei a câştigat trei etape cu finiş în căţărare, performanţă ce a mai fost realizată doar de Fausto Coppi (1952), Joep Zoetemelk (1976) şi Laurent Fignon (1984)

– Vincenzo Nibali a purtat tricoul galben vreme de 18 zile; ultimul ciclist care a făcut asta la o singură ediţie a fost Luis Ocaña, în 1973

– Peninsularul este doar al doilea campion naţional al Italiei triumfător în Turul Franţei, după Fausto Coppi, în 1949

– Învingător pentru a treia oară în ierarhia pe puncte, Peter Sagan a ajuns la 57 de zile în tricoul verde

– Până la Rafal Majka, care a plecat acasă cu tricoul alb cu buline roşii, niciun alt polonez nu şi-a mai adjudecat un clasament din Le Tour

– Clasat pe trei la general, Thibaut Pinot este al şaptelea francez care a câştigat tricoul alb

– Jean-Christophe Peraud e al treilea cel mai vârstnic rutier aflat pe podium la Paris, după Raymond Poulidor şi Joaquim Agostinho

– Doar nouă dintre cele 22 de echipe au obţinut un succes de etapă: Astana, AG2R, Belkin, Garmin-Sharp, Giant-Shimano, Katusha, Lotto-Belisol, Omega Pharma-Quick Step şi Tinkoff-Saxo

– Bretagne-Séché, Cofidis, Lampre-Merida şi Orica-GreenEdge nu au bifat nici măcar o clasare pe podium

– Astana, AG2R, Europcar şi Bretagne-Séché sunt echipele care au terminat cursa în efectiv complet

– Dintre cei 198 de ciclişti aflaţi la startul ce s-a dat din Leeds, 164 au ajuns la Paris

–Ediţia din acest an a fost cea mai de succes pentru cicliştii germani, care au obţinut un total de şapte victorii

– Pentru australianul Adam Hansen, acesta a fost al nouălea Mare Tur consecutiv pe care l-a încheiat

– Tot un australian, Michael Rogers, este singurul rutier din afara Europei care a obţinut un succes

– Ramunas Navardauskas i-a adus Lituaniei prima victorie de etapă în Turul Franţei

– La 42 de ani şi 291 de zile, Jens Voigt e cel mai vârstnic ciclist care a purtat tricoul alb cu buline roşii

– Italianul Alessandro De Marchi a fost declarat cel mai combativ rutier al acestei ediţii

– Viteza medie a cursei a fost de 40,679 km/h, a doua cea mai mare din toate timpurile, după cea din 2006

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: