A treia cea mai importantă competiţie sportivă din lume, Turul Franţei este şi un mini-oraş ambulant, care se deplasează dintr-o localitate în alta, zi după zi, timp de trei săptămâni. Aproximativ 4500 de oameni compun impresionanta caravană a Marii Bucle, iar printre aceştia se află şi fetele de pe podium. Ele apar la finalul fiecărei etape, pentru a-i premia pe câştigători şi pe liderii celor patru clasamente individuale, însă prezenţa lor acolo reprezintă doar o mică parte a ceea ce au de făcut pe parcursul unei zile.
Aşadar, ce se întâmplă în culisele unei etape din Le Tour, înainte de start şi după sosire? Pentru a afla mai multe despre acest subiect care nu apare des în prim-plan, am contactat-o pe Magalie Thierry. Magalie are 26 de ani, studiază pentru a-şi da doctoratul, iar când nu face asta, colaborează cu Amaury Sport Organisation, ca hostess la cursele pe care compania din Hexagon le are în portofoliu. Pasionată de ciclism, ea a participat la mai multe ediţii ale Turului Franţei şi a vorbit despre această experienţă pentru Cafe Roubaix.
– Magalie, de cât timp lucrezi ca hostess în Marea Buclă?
Acesta a fost al şaselea meu an. Am început în caravană în 2008, în al doilea an am fost promovată ca hostess pentru Amaury Sport Organisation, iar în 2010 şi 2011 am lucrat pentru AG2R. Acum, m-am aflat la a doua experienţă ca fata de pe podium la victoria de etapă, pentru Vittel/powerbar.
– În trecut, fetele care apăreau pe podium erau alese din oraşul în care se termina o etapă, dar lucrurile s-au schimbat între timp. Tu cum ai ajuns să lucrezi aici?
Cel mai dificil este să te integrezi pentru prima oară în caravană. Apoi îţi dai seama când ai început să faci parte din această competiţie, deoarece aici e o familie mare, toţi se cunosc foarte bine şi devine din ce în ce mai uşor să îi contactezi pe partenerii din anii următori dacă vrei să colaborezi cu ei. Ca să primesc postul, am urmat calea obişnuită: mi-am trimis CV-ul după prezentarea traseului Turului Franţei, am fost chemată apoi la interviu şi am obţinut postul.
– Cum arată o zi obişnuită în Turul Franţei?
Întâi şi întâi, trebuie să-ţi spun, chiar dacă ştii asta, că nu suntem acolo doar pentru a-i pupa pe obraz pe câştigători, ar fi mult prea uşor. O zi normală este destul de plină, şi cu atât mai mult a fost anul acesta, când a avut loc ediţia centenară. Ne trezim la şase sau chiar mai devreme, în funcţie de etapă, mergem în zona de start pentru a pregăti tot ce trebuie (acreditări, mâncare, băuturi, cadouri) şi a ne primi oaspeţii. Zona se deschide cu trei ore înainte de startul etapei, iar noi le servim multă apă Vittel şi facem tot ce putem pentru a le răspunde cerinţelor. Apoi, eu şi colega mea luăm maşinile invitaţilor şi îi conducem până la sosire (ei pot să meargă acolo şi cu elicopterul), iar aceasta e poate partea cea mai grea, cea mai obositoare şi mai stresantă a meseriei, deoarece maşinile cu oaspeţi nu sunt cu adevărat acreditate pentru aşa ceva. În cele din urmă, ne pregătim pentru protocol (machiaj, coafură, ţinută şi accesorii), îi dăm învingătorului de etapă batonul energizant şi buchetul de flori, după care îi conducem pe oaspeţi înapoi la maşini. Ziua se încheie atunci când ajungem la hotel şi ne bucurăm de puţinul timp liber cu echipa Vittel.
– Reuşeşti să urmăreşti ceva din cursa propriu-zisă?
Câteodată este foarte greu, deoarece drumul e lung, însă mă uit pe ecranul instalat la finiş şi pe Twitter.
– Ce impresie ţi-a lăsat Turul Franţei 2013?
În primul rând, peisajele au fost de-a dreptul uimitoare, în special cele din Corsica, Bretania şi de pe Mont Ventoux. În comparaţie cu 2012, a fost foarte dificil, pentru că accesul la start şi la final nu a fost uşor, dar era normal, având în vedere că vorbim despre ediţia centenară. În ceea ce priveşte cursa şi rezultatul final, nu am fost deloc surprinsă, deoarece atunci când l-am văzut pe Chris Froome dominând Criteriul Dauphiné, mi-am dat seama că poate face acelaşi lucru şi aici. Trebuie să recunosc că am fost foarte impresionată de forţa arătată de Marcel Kittel la sprinturile cu Mark Cavendish, se pare că începe o nouă eră a sprinterilor germani. Mă aşteptam ca Richie Porte să termine mai sus, în timp ce Nairo Quintana a fost incredibil pe căţărări, confirmând ce a făcut anul trecut, când a câştigat la Morzine, în Criteriul Dauphiné. Evident, a fost uimitor să celebrăm victoria lui Christophe Riblon pe Alpe d’Huez, dar am fost puţin dezamăgită de Alberto Contador, în special la contratimpul individual dintre Embrun şi Chorges, deoarece merita un succes de etapă. Cu excepţia lui Froome, acest Tur al Franţei a fost plin de surprize. Tot ce sper e să nu apară scandaluri de dopaj care să-i păteze imaginea.
– Ai avut parte de vreo întâmplare amuzantă?
Au fost două până acum: prima, anul trecut, când am uitat să îmi dau jos acreditarea înainte de a urca pe podium şi toate colegele mele au râs de mine. Acum am grijă să verific totul înainte să apar pe podium, deoarece nu vreau să se mai întâmple ceva. Şi anul acesta mi s-a întâmplat ceva: într-unul dintre oraşele de start, m-am împiedicat de cablurile TV aflate pe jos şi am căzut, iar toată lumea a râs din nou.
– Cum te simţi după ce s-a terminat cursa? Intri într-o depresie post-Tur?
De fiecare dată se întâmplă la fel, dar parcă acum e mai rău. Ultima etapă, pe Champs-Élysées, a fost încărcată de emoţii. Relaţii speciale de prietenie se leagă în timpul Turului Franţei, iar în timpul petrecerii de final încercăm să uităm că s-a încheiat, dar după ce ajungem acasă, ne simţim foarte singuri şi complet pierduţi. Este dificil să revenim la viaţa de zi cu zi şi la realităţile acesteia, mai ales că suntem cu sufletul în altă parte. Turul Franţei pare un vis atunci, din care te trezeşti brusc.
– Colaborezi cu ASO şi pentru alte curse?
Da, de patru ani lucrez ca hostess pentru Paris-Roubaix, Criteriul Dauphiné şi Paris-Tours. Întreaga echipă e extraordinară şi întotdeauna este o plăcere să fiu alături de cei de acolo în aceste curse în care am învăţat multe lucruri despre ciclism. E mult mai relaxant decât în Turul Franţei, deoarece ne bucurăm de experienţă şi avem timp să urmărim cursa.
– Vei fi şi anul viitor prezentă în Turul Franţei?
Aceasta este marea întrebare. Sper să fie aşa, deşi nu va fi uşor, din cauza locului meu de muncă. Voi face totul ca să fiu acolo pentru ultima oară, iar dacă nu voi reuşi, îmi voi petrece toată luna iulie în faţa televizorului, plângând.
– Urmăreşti constant ciclismul?
Evident, toate cursele, dacă pot. De asemenea, îmi cumpăr reviste de ciclism. Deşi sunt fată, prefer să citesc Vélo Magazine, şi nu Cosmopolitan.
– Ai un rutier favorit?
Da, dar nu o să îţi spun cine este.
– Mai vreau să te întreb ceva: cum arată viaţa ta atunci când nu eşti în Turul Franţei?
Este complet diferită: fac experimente pe şoareci, în laborator, deoarece îmi dau doctoratul în biologie şi nutriţie, iar teza mea se axează pe sindromul metabolic declanşat de dieta bazată pe fructoză şi pe prevenirea patologiilor asociate diabetului zaharat, folosind omega 3.
Cafe Roubaix 