Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Pe scurt

Potrivit cotidianului Het Nieuwsblad, Alessandro Petacchi va debuta pentru Omega Pharma-Quick Step în Turul Beneluxului, cursă care va începe pe 12 august. În vârstă de 39 de ani, italianul şi-a anunţat retragerea din activitate în primăvară şi şi-a reziliat contractul cu Lampre, însă toată această mişcare a fost o stratagemă pentru a semna cu echipa belgiană, alături de care va concura până la finalul lui 2014. La Omega Pharma-Quick Step, Petacchi va face parte din “trenuleţul” lui Mark Cavendish, căruia i se va alătura şi australianul Mark Renshaw, începând cu stagiunea următoare.

Traseul ediţiei de anul viitor a Turului Franţei va fi făcut public pe 23 octombrie, dar deja au apărut zvonuri privind etapele cele mai importante. După cele trei zile confirmate în Marea Britanie, plutonul va ajunge în Hexagon, pentru o etapă cu mai multe porţiuni de pavate, ce va fi urmată de un contratimp pe echipe, în lungime de 40 de kilometri. Le Tour 2014 ar putea avea trei sau patru finaluri în căţărare, candidate fiind La Planche des Belles Filles, Risoul, Saint-Lary-Soulan, Hautacam şi Col de la Pierre Saint-Martin. La fel ca în 2013, e foarte posibil ca şi la ediţia cu numărul 101 să  fie două contraimpuri individuale.

Alberto Contador a confirmat că nu se va prezenta la startul Turului Spaniei, ceea ce înseamnă că nu îşi va apăra trofeul cucerit în 2012. În schimb, spaniolul va participa în Marele Premiu de la Plouay, după care va merge în Canada, pentru cursele de la Quebec şi Montreal, programate să se desfăşoare la jumătatea lunii septembrie. Deşi traseul Campionatelor Mondiale i se potriveşte, ibericul în vârstă de 30 de ani nu e tentat să concureze acolo, fiind dornic să încheie devreme sezonul, astfel încât să înceapă pregătirile pentru Turul Franţei 2014.

Zece ţări vor avea câte nouă ciclişti la Campionatele Mondiale din Italia, iar lupta pentru ultimele două poziţii este foarte deschisă. În acest moment, Elveţia, Slovacia, Belgia, Statele Unite şi Polonia au şanse să ocupe unul dintre locurile care permit numărul maxim de rutieri în cursa pe şosea de la Florenţa. UCI va comunica situaţia fiecărei naţiuni pe 15 august, în timpul Turului Beneluxului, ceea ce înseamnă că decisiv în stabilirea ierarhiei va fi Turul Poloniei, cursă în care învingătorul este recompensat cu 100 de puncte. Ţările ce se vor clasa imediat după poziţia a zecea vor putea alinia doar şase oameni la Mondiale.

Androni Giocattoli-Venezuela este prima în clasamentul din Coppa Italia, competiţie rezervată echipelor peninsulare, care include curse de o zi şi pe etape. Şi grupările de World Tour pot puncta acolo, dar Coppa Italia e mult mai importantă pentru cele Pro Continentale, deoarece locul întâi la finalul sezonului aduce automat o invitaţie la startul ediţiei de anul viitor a Il Giro. Principalele adversare ale lui Androni în actuala stagiune sunt Vini Fantini şi Bardiani.

Single Post Navigation

2 thoughts on “Pe scurt

  1. Nechita ce face? A strans punctele pentru Mondiale?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: