Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “iulie, 2013”

Froome, Quintana, Rodriguez

Mont Semnoz a clarificat situaţia clasamentului general la ediţia centenară a Turului Franţei, fără ca schimbările produse să reprezinte o surpriză, având în vedere cum s-a desfăşurat cursa, mai ales în ultimele etape. Profitând de o nouă zi slabă a lui Alberto Contador (a câta, oare?), Nairo Quintana şi Joaquim Rodriguez au realizat ceea ce şi-a propus: să termine competiţia pe podium, acest lucru având o însemnătate imensă pentru amândoi. Aflat la debutul în Turul Franţei, Quintana (care va pleca acasă cu tricoul alb şi tricoul alb cu buline roşii) i-a adus Columbiei cel mai bun rezultat în Marea Buclă şi a confirmat că va fi unul dintre favoriţii la victorie în sezoanele viitoare.

În ceea ce îl priveşte pe “Purito”, acesta a încheiat al treilea Mare Tur consecutiv pe podium şi a intrat la rândul său în istorie, devenind doar al doilea rutier, după belgianul Herman van Springel, care s-a clasat între primii trei în toate cursele majore, fără să se impună în vreuna dintre acestea. Impresionant la catalanul în vârstă de 34 de ani a fost că acesta şi-a atins la momentul potrivit vârful de formă, chiar pe finalul cursei, şi a reuşit astfel să bifeze un rezultat mult visat, despre care a spus că reprezintă cel mai frumos podium din carieră.

Despre Chris Froome, învingătorul ediţiei cu numărul 100, puţine lucruri ar mai fi de spus. Din băiatul timid, cu păr lung, fluent în swahili şi dispus să concureze până la epuizare, acesta s-a transformat într-unul dintre cei mai spectaculoşi câştigători ai Turului Franţei. Victoria lui, pe deplin meritată, a venit la finalul a trei săptămâni fără nicio zi slabă, dominaţia sa fiind categorică pentru toată lumea. Cum are doar 28 de ani, Froome va fi un pretendent la tricoul galben măcar trei sezoane de acum încolo, iar luptele sale cu Nairo Quintana şi Vincenzo Nibali se anunţă de pe acum spectaculoase.

Turul Franţei 2013 – etapa a XX-a

Image

Penultima zi a Turului Franţei se anunţă foarte palpitantă, lupte urmând să se dea pe mai multe planuri: victoria de etapă, tricoul alb cu buline roşii şi locurile doi şi trei din clasamentul general. Traseul va fi şi el extrem de ofertant, cu nu mai puţin de şase ascensiuni repertoriate, ultima dintre acestea fiind plasată chiar la final. Etapa a XX-a va începe direct în urcare şi s-ar putea ca acolo să vedem o evadare în care să plece Pierre Rolland şi Mikel Nieve, scopul celor doi fiind să obţină puncte pentru a se apropia de câştigarea ierarhiei căţărătorilor.

Totuşi, şansele acestora să ia tricoul alb cu buline roşii acasă vor fi extrem de mici, pentru aceasta fiind nevoie să obţină puncte pe toate ascensiunile rămase până la final, inclusiv ultima, acolo unde în prim-plan se vor afla cicliştii de clasament general. După ce vineri a fost status quo între aceştia, lucrurile vor sta cu totul altfel acum, deoarece va fi ultima oportunitate de a mai avansa în ierarhie. Aflat la 21 de secunde în urma lui Alberto Contador, Nairo Quintana va încerca să treacă peste acesta şi va fi ajutat în tentativa sa de un Alejandro Valverde aflat într-o dispoziţie foarte bună.

Joaquim Rodriguez va fi un alt rutier care va pândi momentul potrivit pentru a ataca, deoarece şi el simte cum o clasare pe podium e foarte aproape, la ceea ce va fi cu siguranţă ultima sa tentativă de acest fel în Turul Franţei. Cum ascensiunea este dură, “Purito” va fi avantajat, deoarece beneficiază de o “explozie” incredibilă, cum doar Quintana mai are în pluton. În ceea ce îl priveşte pe Chris Froome, liderul ierarhiei generale, tot ce va trebui să facă acesta va fi să le ia roata adversarilor şi să nu le permită să îl distanţeze. Dacă se va simţi bine, e posibil ca Froome să încerce să obţină victoria de etapă pe Mont Semnoz (10,7 kilometri lungime, pantă medie 8,5%), mai ales că asta ar însemna şi cucerirea tricoului alb cu buline roşii, o performanţă pe care un singur britanic a mai realizat-o, Robert Millar, în 1984.

Mont Semnoz va reveni în Turul Franţei după 15 ani. În 1998, căţărarea a fost de categoria întâi (acum va fi de categorie specială) şi trebuia să apară pe traseul etapei a XVll-a, dar întreaga zi a fost neutralizată de ciclişti după izbucnirea scandalului Festina, care a dus la reţinerea membrilor echipei TVM de către poliţie şi la retragerea grupărilor spaniole din cursă.

Meci egal între favoriţi

Finalul în coborâre, ploaia sâcâitoare, picioarele obosite, dar şi sosirea în căţărare de sâmbătă au fost factorii care i-au determinat pe oamenii de clasament general să stea la cutie în etapa a XlX-a, încheiată la Le Grand-Bornand, acolo unde portughezul Rui Costa a scris istorie, devenind primul ciclist din ultimii 39 de ani care a câştigat în acelaşi sezon Turul Elveţiei şi cel puţin două etape în Marea Buclă.

Tactica lui Saxo-Tinkoff, de a-şi trimite oameni în evadare şi de a veni la trena plutonului, a surprins pe multă lume, însă explicaţia a fost destul de simplă: gruparea daneză a încercat să îşi apere locul întâi în clasamentul pe echipe (care aduce puncte importante pentru licenţa World Tour), dar şi să îi liniştească pe adversarii lui Alberto Contador, în cazul în care aceştia s-ar fi gândit să atace pe Col de la Croix Fry. Cum nimic nu s-a întâmplat, ibericul a ajuns fără probleme la final şi mai are acum de trecut peste un singur hop pentru a ajunge la Paris pe locul al doilea.

Totuşi, acest obstacol nu va fi deloc uşor de trecut de Contador, care pare cel mai vulnerabil dintre rutierii aflaţi în lupta pentru podium şi arată ca şi cum nu şi-ar fi atins deloc forma maximă în ultimele săptămâni. Tocmai de aceea, învingătorul din 2007 şi 2009 pare acum mai aproape să rateze un loc pe podium, decât să termine în urma lui Chris Froome. Senzaţia este că soarta spaniolului pe Mont Semnoz va depinde de Joaquim Rodriguez şi Nairo Quintana, nu de el. Dacă va fi sau nu aşa, vom afla sâmbătă, când toţi favoriţii îşi vor scoate la vedere ultima muniţie de care mai dispun.

Turul Franţei 2013 – etapa a XlX-a

Image

Col du Glandon, Col de la Madeleine, Col de Tamié, Col de l’Épine şi Col de la Croix Fry sunt cele cinci ascensiuni repertoriate presărate pe traseul etapei de vineri, una care poate avea implicaţii importante pentru două clasamente, general şi al căţărătorilor. După evenimentele de pe Alpe d’Huez, Nairo Quintana şi Joaquim Rodriguez simt că pot termina pe podium, atacuri ale celor doi fiind aşteptate pe ultima ascensiune a zilei, acolo unde panta medie este de 7%. Nu este exclus nici ca plutonul să explodeze încă de la startul etapei, aşa cum s-a întâmplat în Pirinei, însă logica spune că nu se va întâmpla asta, deoarece cicliştii sunt din ce în ce mai obosiţi.

Deşi este un ciclist agresiv, Alberto Contador s-ar putea vedea nevoit să îşi schimbe strategia acum şi să adopte o atitudine defensivă, pentru a-şi apăra locul. În plus, cum Movistar e dispusă să colaboreze cu Sky, lucru vibizil joi, un atac dat devreme de către iberic pare şi mai improbabil. La fel ca în etapa a XVlll-a, şi acum sunt şanse foarte mari să avem două curse, una pentru victorie şi una pentru general. Impulsionaţi de succesul lui Christophe Riblon, dar şi de lipsa de rezultate, mai mulţi francezi de la FDJ, Europcar, Cofidis şi Sojasun ar putea pleca în evadare, iar acestora li s-ar putea alătura şi Mikel Nieve, care vânează în continuare tricoul alb cu buline roşii.

Dacă favoriţii vor ajunge pe Col de la Croix Fry împreună, atacurile ar putea veni din nou devreme, aşa cum s-a întâmplat pe Alpe d’Huez. Foarte posibil, Movistar şi Katusha îşi vor trimite oameni la trenă, pentru a forţa o selecţie şi a le pregăti atacurile lui Quintana şi Rodriguez. În acest caz, Contador va trebui să aibă resurse mari de energie pentru a nu pierde contactul, în timp ce Chris Froome se va mulţumi să le ia roata acestora. Din vârful ascensiunii, va urma o coborâre în lungime de 13 kilometri, ceea ce înseamnă că rutierii distanţaţi pe Croix Fry vor avea şanse mici să revină.

Le Grand-Bornand va găzdui un finiş de etapă pentru doar a patra oară. Prima dată, în 2004, învingător a fost Lance Armstrong, însă acel succes i-a fost şters din palmares americanului, după scandalul de dopaj în care a fost implicat. Trei ani mai târziu, Linus Gerdemann s-a impus aici şi a preluat tricoul galben, pentru ca în 2009, la cea mai recentă vizită, victoria să fie obţinută de Frank Schleck.

Podiumul se joacă

Etapa încheiată pe Alpe d’Huez s-a dovedit a fi una cu adevărat epică, demnă de ediţia centenară a cursei. Pentru gazde, a fost cu atât mai frumoasă, cu cât primul care a trecut linia de sosire a fost Christophe Riblon, acesta devenind doar al treilea francez câştigător acolo, după Bernard Hinault (1986) şi Pierre Rolland (2011). Nu doar rutierul lui AG2R a fost în prim-plan joi, ci şi oamenii de general, care au avut propriile lupte în timp ce Riblon se apropia de cea mai mare victorie a carierei. Saxo-Tinkoff a fost cea care a riscat cel mai mult în etapa a XVlll-a, însă acţiunile echipei daneze s-au transformat până la urmă într-o sinucidere tactică, din cauza căreia Alberto Contador va fi supus unei presiuni imense în următoarele două zile.

Din pretendent la tricoul galben, spaniolul a devenit un ciclist care acum se vede obligat să îşi apere locul secund până la Paris. Lucrurile nu arată deloc bine pentru Contador, în condiţiile în care Nairo Quintana se află foarte aproape de el şi are toate şansele să îl împingă pe trei, în timp ce Joaquim Rodriguez se simte din ce în ce mai puternic şi cu siguranţă va ieşi la atac pentru a profita de slăbiciunile evidente ale compatriotului său. Astfel, acesta va fi obligat să uite de declaraţia dată la începutul săptămânii (“pentru mine, nu contează dacă termin pe doi sau pe zece”) şi să adopte o atitudine defensivă, pentru a avea şanse mai mari să încheie între primii trei.

Deşi Chris Froome a arătat pentru prima dată momente de slăbiciune şi a fost penalizat cu 20 de secunde pentru că a primit un baton energizant venit de la maşina tehnică în ultimii cinci kilometri, tricoul galben al acestuia nu pare deloc în pericol. Nu doar că e greu de crezut că o astfel de situaţie se va mai repeta, dar britanicul nu are de ce să îşi facă griji cât timp acest incredibil Richie Porte va fi alături de el. În plus, cum atenţia tuturor va fi îndreptată acum asupra locurilor doi şi trei, o parte din presiunea aflată asupra lui Froome şi Sky va dispărea, iar Parisul va începe să se vadă din ce în ce mai clar la orizont.

Eric Bjorling, despre noua echipă Trek

Trek

În urmă cu câteva săptămâni, soarta echipei RadioShack-Leopard părea pecetluită, aceasta fiind aproape de dispariţie, după retragerea sponsorilor săi. Spre surprinderea multora, situaţia s-a schimbat aproape imediat, după ce Trek, unul dintre cei mai mari producători de biciclete din lume (care colabora de ceva vreme cu gruparea luxemburgheză), a decis să intervină şi să devină noul sponsor principal, începând cu sezonul următor.

Echipa va fi construită în jurul lui Fabian Cancellara, multiplu campion mondial de contratimp şi câştigător al clasicelor Milano-San Remo, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. Nu doar succesele rutierului elveţian au determinat compania americană să ia această hotărâre, ci şi aportul pe care Cancellara l-a avut la dezvoltarea bicicletelor produse de Trek în ultimii ani. Pentru a afla mai multe despre intenţiile noului sponsor, obiectivele pentru anul viitor şi ţintele pe termen lung, l-am contactat pe Eric Bjorling, directorul de comunicare al lui Trek, care a avut amabilitatea de a-mi acorda următorul interviu.

– Domnule Bjorling, ce a determinat-o pe Trek să vină în ciclism ca sponsor principal al unei echipe?

Au fost mai multe motive pentru care am hotărât să cumpărăm licenţa. Unul dintre acestea a fost că prin intermediul echipei şi al rutierilor ne putem implementa strategia de marketing. Suntem un brand important în ciclism, dar în multe ţări, pe care le catalogăm ca făcând parte din pieţele emergente, suntem încă mici. Cele mai multe dintre acestea sunt din Europa, acolo unde dorim să avem mai multă vizibilitate. Un alt motiv este faptul că am considerat că a venit momentul potrivit pentru a face acest pas: echipa dorea să meargă mai departe, infrastructura era deja acolo, exista deja o fundaţie, aveam rutieri, echipament şi am dorit să profităm de aceste avantaje, în loc să pornim de la zero. De asemenea, această mutare a reprezentat o oportunitate importantă pentru retailerii noştri implicaţi pe pieţele despre care am vorbit. În plus, avem o pasiune mare pentru ciclism, pentru curse şi vrem să facem parte din acest mediu.

– Când a început Trek să se gândească la posibilitatea de a sponsoriza o echipă de World Tour?

Totul a început la finalul anului trecut, însă negocierile au debutat relativ recent. Posibilitatea exista încă de la finalul sezonului trecut, când am studiat mai multe opţiuni. Cea pe care am ales-o până la urmă a apărut ceva mai devreme în actualul sezon, aşa că am demarat negocierile şi iată rezultatul.

– Cum au decurs negocierile cu deţinătorul licenţei, Flavio Becca?

Au mers destul de bine, nu pot spune că au fost probleme majore.

– Climatul economic existent în ciclism la ora actuală este unul dificil?

Da, aşa e, însă ce este interesant la ciclism e vizibilitatea pe care le-o oferă sponsorilor. Este mai puţin dificil să sponsorizezi o echipă de ciclism decât una de fotbal din Europa. Am văzut cum branduri majore au venit în ciclism, iar un exemplu e Belkin, care a făcut asta chiar înainte de startul Turului Franţei. Pot spune cu certitudine că există în continuare interes pentru ciclism.

– Ce v-a determinat să îl alegeţi pe Fabian Cancellara drept rutierul în jurul căruia va fi construită echipa?

Noi colaborăm cu Fabian de câţiva ani şi acesta este un alt motiv pentru care am ales să investim aici: ne oferă oportunităţi extraordinare de dezvoltare a produsului. Colaborăm îndeaproape cu rutierii şi echipa pentru a pune la punct produse de nivel mondial, care să îi ajute apoi pe toţi cicliştii. Revenind la colaborarea cu Fabian, pot spune că este un rutier unic, deoarece e capabil să ne dea un feedback însemnat cu privire la cum se simte pe bicicletă, ce oferă şi ce nu oferă încă aceasta. O bicicletă pe care am lansat-o recent este Domane: aceasta e rezultatul unei colaborări de doi ani cu Fabian şi am scos-o pe piaţă doar atunci când el a simţit că este pregătită.

– Aşadar, rolul său seamănă cu cel pe care l-a avut Michael Schumacher în Formula 1.

Într-adevăr, putem spune că este o situaţie similară.

– Din moment ce Fabian Cancellara va fi liderul echipei, să ne aşteptăm ca Trek să fie activă pe piaţa transferurilor la finalul acestui sezon?

Ne place actuala echipă, suntem încântaţi de componenţa ei şi vom munci pentru a o păstra intactă, dar vor exista schimbări şi ar trebui să anunţăm câteva în următoarele săptămâni.

– Cum Trek va fi noul sponsor al echipei de World Tour, vom vedea mai mulţi ciclişti americani aici?

Acest lucru este într-adevăr posibil, dar s-ar putea la fel de bine să vedem rutieri asiatici, precum şi europeni, evident. Atunci când te concentrezi pe o anumită piaţă, este important să ai un rutier din acea ţară, si tocmai de aceea, echipa va fi compusă din rutieri care vor reprezenta mai multe naţionalităţi.

– Cât de important va fi Turul Franţei pentru sponsor?

Va fi ceva uriaş, deoarece îi va oferi sponsorilor o oportunitate cum nu mai există în ciclism. Este vorba despre competiţia numărul unu, cea pe care o urmăreşte o lume întreagă. Evident, mai multe curse vor prezenta un interes major, însă Turul Franţei va fi extrem de important pentru noi. Pentru clasice, vrem să îi oferim lui Fabian o echipă puternică, însă dorim şi să formăm o echipă competitivă pentru Marile Tururi.

– Aşadar, există o şansă ca fraţii Schleck să rămână alături de Trek?

Da, negocierile continuă, dar nu pot spune nimic cu certitudine acum. Totuşi, e foarte posibil ca ei să continue aici.

– Pe lângă clasice şi Turul Franţei, presupun că şi cursele din Statele Unite vor fi importante.

Absolut! Pentru piaţa de aici, aceste curse au devenit de referinţă. Turul Californiei a crescut mult în popularitate, iar Turul Colorado, chiar dacă este mai nou, se bucură de entuziasm şi de un public numeros. Colorado e o piaţă uriaşă pentru ciclism în Statele Unite şi reprezintă, de asemenea, o locaţie excelentă pentru desfăşurarea unei curse.

– Va continua Trek să o susţină pe Bontrager-Livestrong?

Ne place acest program de dezvoltare, a fost de-a dreptul incredibil până acum, aducând multe sucesse, însă trebuie să avem grijă să respectăm regulile Uniunii Cicliste Internaţionale. Noi sperăm să derulăm în continuare acest program.

– O ultimă întrebare: va rămâne Trek singurul sponsor al echipei sau sunt discuţii pentru atragerea unui co-sponsor?

Da, a existat deja un interes din partea unor companii, dar nu pot spune care sunt acestea. Mai mult ca sigur va exista un co-sponsor anul viitor.

Turul Franţei 2013 – etapa a XVlll-a

Image

Trei zile foarte dificile îi aşteaptă pe cicliştii din Marea Buclă, iar prima dintre acestea îi îngrijorează nu din cauza celor 43 de kilometri în căţărare, ci a coborârii de pe Col de Sarenne şi a vremii extrem de dificile, prognoza meteo anunţând o furtună puternică pe parcursul întregii rundei dintre Gap şi Alpe d’Huez. Organizatorii au vrut ca joi să fie etapa-regină a cursei, dar e foarte posibil ca aceasta să fie scurtată din cauza condiţiilor atmosferice, deşi nimic nu este încă oficial.

Ziua va începe direct în căţărare, pe Col de Manse, acolo unde sunt şanse mari să existe deja o evadare. Ceva mai târziu, vor urma Rampe de Motty şi Col d’Ornon, după care plutonul se va pregăti pentru prima dintre cele două ascensiuni peste Alpe d’Huez, pe care Christian Prudhomme le-a pregătit pentru ediţia centenară a Turului Franţei. Nu este exclus ca acolo să apară nişte atacuri serioase, deoarece Alpe d’Huez va fi dublată de Col de Sarenne, o ascensiune peste care s-a trecut şi în Criteriul Dauphiné. După aceasta, vor începe emoţiile: coborârea de pe Sarenne este foarte tehnică, periculoasă şi va deveni şi mai dificilă dacă va ploua în permanenţă. Dacă organizatorii nu o vor scoate din cursă (ceea ce ar presupune ca etapa să se încheie în vârful lui Alpe d’Huez), atunci sunt şanse mari ca plutonul să o neutralizeze, mai ales că rutieri ca Jens Voigt, Chris Froome sau Tony Martin s-au arătat împotriva acesteia.

Odată încheiată coborârea de pe Sarenne, cicliştii vor începe să urce pentru a doua oară pe Alpe d’Huez (13,8 kilometri lungime, pantă medie 8,1%). Prima porţiune va fi brutală, iar dacă acolo se va intra puternic, atunci plutonul se va fărâmiţa. La pantele dure se vor adăuga şi cele 21 de viraje legendare, care îi vor solicita din plin pe rutieri. Aceştia se vor simţi ca într-un tunel nesfârşit acolo, datorită atmosferei incendiare create de fani, irlandezii şi olandezii promiţând un spectacol pe cinste. Pentru Sky, echipa liderului de la general, etapa va fi dificil de controlat, în cazul în care atacurile vor începe devreme, înainte de această căţărare (e posibil ca Alberto Contador să îşi trimită câţiva colegi în evadare şi să încerce ceva încă de la prima trecere peste Alpe d’Huez, într-o acţiune similară cu cea avută de Andy Schleck în 2011, pe Izoard).

Le Tour 2013 Alpe d'Huez 2

Dacă nimic nu se va întâmpla până acolo sau dacă mişcările periculoase vor fi anihilate, Chris Froome va fi favorit la un nou succes, al patrulea al său la această ediţie. Deşi a mers foarte bine în contratimpul de miercuri, nu Alberto Contador va porni cu şansa a doua, ci columbianul Nairo Quintana, care mai mult ca sigur nu va mai ataca devreme, ci îşi va face strategia în funcţie de paşii lui Froome. În afară de aceştia, Daniel Martin şi Joaquim Rodriguez mai pot avea un cuvânt important de spus, cu un plus pentru spaniol, care se află într-o evidentă creştere de formă.

Alpe d’Huez va găzdui pentru a 28-a oară un final de etapă în Turul Franţei. Primul câştigător aici a fost Fausto Coppi, în 1952, italianul învingându-l fără drept de apel pe reprezentantul gazdelor, Jean Robic. Cel dintâi francez învingător pe ascensiunea din departamentul Isère a fost Bernard Hinault, la ediţia din 1986, acesta sosind în acelaşi timp cu Greg LeMond, colegul său de la echipa La Vie Claire. Alpe d’Huez este cunoscut drept “Muntele Olandez”, deoarece cicliştii din această ţară au obţinut acolo opt victorii. Într-un clasament al victoriilor, batavii sunt urmaţi de italieni (7) şi de spanioli (3).

Vroom, vroom, Froome!

Titlul nu este original, fiind folosit de L’Equipe după succesul categoric al lui Chris Froome la Ax 3 Domaines, însă parcă se potriveşte mai bine acum, după victoria obţinută în dificilul contratimp individual desfăşurat între Embrun şi Chorges. În ciuda ploii şi a timpului pierdut după ce a schimbat bicicleta pe finalul celei de-a doua căţărări, britanicul în vârstă de 28 de ani nu i-a dat nicio şansă lui Alberto Contador şi l-a învins pe acesta pentru nouă secunde, mărindu-şi avansul în clasamentul general la puţin mai mult de patru minute şi jumătate. Pentru spaniol, singurul lucru pozitiv este că a urcat pe locul al doilea, după ce olandezul Bauke Mollema a avut o evoluţie foarte slabă, care l-a trimis pe cinci.

Aşa cum era de aşteptat, evoluţia lui Froome a născut noi discuţii, dar a avut şi darul de a şubrezi (pentru moment) un mit, potrivit căruia ciclistul echipei Sky are probleme pe coborâri. Acesta a mers excelent după ultimul punct intermediar şi a stabilit cel mai bun timp pe acea porţiune în coborâre, rezultatul său fiind mai valoros cu 20 de secunde decât cel al lui Contador, care pe final a început să plătească pentru forcingul avut pe cele două căţărări repertoriate. De asemenea, important de observat este că liderul ierarhiei generale a recuperat diferenţa ce îl separa de adversar pe ultima parte, confirmând astfel trendul impus de Sky, o echipă care îşi pregăteşte rutierii astfel încât aceştia să ajungă cu o rezervă mare de energie pe finalul etapelor de contratimp (un alt exemplu a fost oferit de Bradley Wiggins, în Giro, la Saltara).

Deşi Froome şi-a mărit avansul, nimic nu s-a schimbat pentru Alberto Contador, care promite în continuare să atace, acum fiind avantajat şi de faptul că pe locul al treilea a urcat colegul său, cehul Roman Kreuziger. Cei doi, cu Bjarne Riis în rolul de tactician, le pot crea probleme reale lui Sky şi purtătorului tricoului galben în următoarele etape montane. Dacă acestora li se adaugă şi un Nairo Quintana care continuă să imprezioneze pe zi ce trece, combinaţia Alpe d’Huez – Le Grand-Bornand – Mont Semnoz are toate şansele să devină una dintre cele mai spectaculoase din istoria recentă a cursei.

PS: observ că 2013 este un an al contratimpurilor valonate: Paris-Nisa, Turul Ţării Bascilor, Turul Italiei, Turul Elveţiei, Turul Franţei (urmează Turul Spaniei). Un trend îmbucurător, deoarece etapele de contratimp din acest sezon au fost cu adevărat superbe.

Alpe d’Huez

Platoul aflat în apropierea oraşului Bourg d’Oisans a fost locuit încă din Antichitate. După ce romanii au cucerit Galia, au fost atraşi de potenţialul regiunii, care le-a oferit argint, cupru, zinc şi cărbune. Activitatea minieră a continuat două milenii mai târziu, cărbunele fiind cea mai importantă bogăţie a pământului de aici. Din păcate, tocmai aceste exploatări miniere, dublate de temperaturile scăzute, au dus la dispariţia pădurilor. Imediat, localnicii au luat atitudine şi s-au implicat în protejarea puţinilor copaci rămaşi, care aveau rolul de a-i apăra în caz de avalanşă.

Totuşi, exploatarea minieră a avut o parte bună, şi anume, instalarea unei reţele de cabluri care să ajute la transportarea cărbunilor. Odată cu acestea a apărut electricitatea în zonă, iar o consecinţă a fost venirea turiştilor la începutul anilor ’20. Cu toate astea, puţini oameni s-au încumetat să îşi petreacă vacanţele aici, chiar dacă o cabană destinată turiştilor s-a deschis în 1928.

Până la urmă, a fost nevoie de o idee simplă pentru ca Alpe d’Huez să se nască, iar aceasta i-a aparţinut lui Joseph Paganon. În 1936, el a făcut rost de fonduri ce i-au permis să achiziţioneze un plug pe care să îl folosească în fiecare iarnă pentru deszăpezire. Au urmat apoi îmbunătăţiri: lăţimea şoselei a fost dublată la şapte metri, iar drumul a fost dezvoltat pe altitudine, astfel ajungându-se la cele 21 de viraje.

1944 – aproape de dispariţie

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Alpe d’Huez a fost un centru de rezistenţă şi a adăpostit sute de oameni: francezi, evrei şi piloţi americani, cu toţii s-au refugiat aici de frica germanilor. În vara lui 1944, mai exact pe 14 august, naziştii aflaţi în retragere au ajuns în Alpe d’Huez.

La ordinul comandantului Schegel, toţi bărbaţii au fost aliniaţi în faţa hotelului principal şi luaţi la întrebări în legătură cu cei care se ascundeau acolo. Apoi, comandantul Schegel le-a arătat o foaie de hârtie şi le-a spus: “Am ordin să vă împuşc pe toţi şi să ard Alpe d’Huez până la ultimul fir de iarbă, dar nu vreau să îi fac vreun rău acestei staţiuni, aşa că voi pleca peste o oră”. Exact asta s-a întâmplat, deşi puţini au crezut acest lucru în acea după-amiază. Germanii au plecat, iar Alpe d’Huez a renăscut. Opt ani mai târziu, a venit şi “botezul”.

Celebritate datorată unui italian

“Insula Soarelui”, aşa i s-a spus platoului din Alpi, deoarece acesta este scăldat tot timpul de razele aurii, indiferent de anotimp. Sesizând o bună oportunitate, câţiva oameni de afaceri şi-au deschis hoteluri aici, fără să cunoască profitul din primii ani, deoarece staţiunea primea rar oaspeţi, iar cei mai mulţi dintre aceştia veneau în perioada sărbătorilor de iarnă, nu şi vara, când doreau proprietarii.

În 1952, Georges Rajon, unul dintre cei trei hotelieri din vârful ascensiunii, s-a întâlnit cu Jacques Goddet, directorul Turului Franţei, şi i-a oferit 2100 de lire sterline pentru a aduce cursa acolo. Goddet nu a acceptat de la început propunerea; circumspect, el a hotărât să îl trimită acolo pe unul dintre asistenţii săi, Elie Wermelinger, pentru a inspecta cu atenţie zona.

Cum părerea lui Wermelinger a fost favorabilă, acesta declarându-se fascinat de cele 21 de viraje şi de panta foarte dificilă, Goddet a inclus Alpe d’Huez pe harta Turului Franţei din 1952, iar căţărarea din departamentul Isère a fost desemnată să găzduiască primul finiş la altitudine din istoria Marii Bucle. Şi pentru ca o ascensiune să devină faimoasă, are nevoie de un rutier celebru. În vara lui 1952, acesta a fost Fausto Coppi.

Aflat la a treia participare în Turul Franţei, italianul a dominat atât de autoritar cursa, încât organizatorii au fost nevoiţi să dubleze premiile acordate următorilor clasaţi, pentru ca aceştia să nu îşi piardă motivaţia. Pe patru iulie 1952, un singur om l-a atacat pe Coppi: Jean Robic. Fără nicio problemă, Coppi a venit imediat lângă francez şi a accelerat când mai erau şase kilometri. Rămas singur în faţă, italianul a devenit primul învingător din istorie pe Alpe D’Huez şi a îmbrăcat tricoul galben, pe care l-a purtat până la final. Extrem de important atunci a fost că foarte mulţi oameni au putut vedea succesul memorabil al lui Coppi, deoarece în acel an au apărut motocicletele cu camere de filmat în Le Tour.

Unul dintre cei mai iubiţi ciclişti ai tuturor timpurilor, Fausto Coppi a contribuit decisiv la clădirea mitului Alpe D’Huez. O adevărată vedetă a acestui sport, rutierul originar din Castellania a fost cel care “a botezat” căţărarea, iar numele său a adus zeci de mii de oameni la finalul etapei, care a intrat în istoria Turului Franţei. Odată cu victoria lui, Alpe d’Huez s-a transformat în unul dintre cele mai dorite trofee din ciclism, o ascensiune pe care fiecare rutier visează să se impună.

Turul Franţei 2013 – etapa a XVll-a

Image

Contratimpul individual de miercuri promite să fie extrem de interesant, datorită traseului foarte bine gândit de Christian Prudhomme şi Jean-François Pescheux. Rutierii vor avea de trecut peste două ascensiuniCôte de Puy-Sanières (6,4 kilometri lungime, pantă medie 6%) şi Côte de Réallon (6,9 kilometri lungime, pantă medie 6,3%), dar nu doar acestea vor fi solicitante, ci şi coborârile, în special prima, care este foarte tehnică. În plus, pe parcursul zilei se anunţă averse, ce vor influenţa evoluţia unor ciclişti.

Într-o oarecare măsură, traseul seamănă cu cel propus de Turul Romandiei anul trecut, pentru contratimpul individual de la Crans-Montana. Atunci, mai mulţi ciclişti au folosit biciclete de şosea şi nu este deloc exclus ca această situaţie să se repete, cu atât mai mult cu cât va ploua. Spre deosebire de etapa de la Mont-Saint-Michel, nu Tony Martin e favorit, ci Chris Froome, care poate pune măcar un minut în raport cu adversarii săi, o diferenţă ce ar veni la momentul oportun pentru britanic, chiar înainte de Alpe d’Huez.

Oponenţii lui – Alberto Contador, Bauke Mollema şi Nairo Quintana – nu vor duce o luptă doar cu Froome, ci şi între ei, deoarece contratimpul individual dintre Embrun şi Chorges va avea un cuvânt important de spus în stabilirea ocupanţilor celorlalte poziţii de pe podium. Pentru caravana Turului Franţei, aceasta va fi prima sosire în Chorges, oraşul natal al lui André Peltier, ciclist al cărui cel mai bun rezultat a fost un loc şapte la ediţia din 1923 a cursei Bordeaux-Paris.

Post Navigation