Retragerea perfectă
Foarte puţini sportivi au ocazia să pună punct carierei printr-un succes major. Un exemplu pozitiv este Pete Sampras, care a câştigat la US Open în 2002, după o finală disputată împotriva lui Andre Agassi, iar apoi s-a retras din activitate. În schimb, la polul opus, se află mai mulţi sportivi care nu şi-au luat adio aşa cum şi-ar fi dorit: Zinedine Zidane, eliminat în finala Cupei Mondiale din 2006, în ceea ce a fost ultimul său meci, Michael Jordan, care nu a ajuns cu Washington Wizards în play-off în sezonul de final sau Miguel Indurain, care a ratat în 1996 şansa de a câştiga pentru al şaselea an la rând Turul Franţei.
Începând de sâmbătă, Alexandre Vinokourov se află în primul grup, al celor care s-au retras din sport printr-o victorie de vis. Kazahul în vârstă de 38 de ani, un outsider la Londra, a obţinut unul dintre cele mai surprinzătoare succese din cariera sa, un triumf care a confirmat că, indiferent de traseu, cursa olimpică pe şosea este întotdeauna atipică. Arătând aceeaşi determinare şi ambiţie care l-au făcut popular printre fani la începutul deceniului trecut, Vinokourov a dat o lovitură de maestru în ultimii opt kilometri ai cursei din capitala Marii Britanii, simţind perfect care este momentul pentru a face mişcarea câştigătoare. Apoi, când mai erau doar 300 de metri, experienţa sa vastă şi-a spus cuvântul în faţa unui Rigoberto Uran ce a părut copleşit de situaţia în care se afla.
Astfel, Alexandre Vinokourov a intrat în posesia aurului, medalie care a venit în completarea celei de argint de la Sydney, când doar ordinele de echipă (T-Mobile) l-au împiedicat să termine primul, înaintea lui Jan Ullrich. Şi când te gândeşti că Vino nu s-ar mai fi aflat la Londra, dacă nu ar fi suferit acea fractură de femur în etapa a noua a Turului Franţei din 2011…
Cafe Roubaix 