Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Taiwan King of the Mountain Challenge

Săptămâna trecută, în Taiwan, a debutat Festivalul Ciclist, un eveniment al cărui scop este să promoveze insula din estul Asiei ca destinaţie turistică. Prima competiţie din program a fost Taiwan King of the Mountain Challenge, o cursă în care cicliştii aflaţi la start au fost nevoiţi să parcurgă 100 de kilometri, de la nivelul mării până la 3 275 de metri altitudine. Panta medie – 3,5% – nu a fost impresionantă în sine, dar cursa a reprezentat o provocare pe cinste pentru toată lumea, mai ales că foarte puţini erau obişnuiţi cu astfel de condiţii.

Matteo Rabottini, cel mai bun căţărător din Giro 2012, Jeremy Roy, Francisco Mancebo şi Anthony Charteau, cel mai bun căţărător din Turul Franţei 2010 au participat la Taiwan King of the Mountain Challenge, însă învingător a fost un ciclist mai puţin cunoscut, John Ebsen. Danezului în vârstă de 23 de ani (24 peste câteva zile), legitimat la CCN Cycling Team, o echipă din Brunei, i-au fost necesare ceva mai mult de trei ore şi jumătate pentru a obţine o victorie epică. La finalul căţărării în lungime de 100 de kilometri (care a avut porţiuni şi de 20%), Ebsen l-a devansat cu numai jumătate de minut pe francezul Peter Pouly, podiumul fiind completat de David McCann, fostul campion al Irlandei.

Premiul pentru primul loc a fost de 80 000 de dolari taiwanezi (aproximativ 2 758 de dolari americani), însă nu recompensa financiară a contat pentru cei înscrişi la start, ci experienţa cu adevărat de neuitat. Momentan, nu există niciun video cu ce s-a întâmplat anul acesta, dar filmuleţul video din 2011 este perfect pentru a vedea cum stau lucrurile în Taiwan King of the Mountain Challenge.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: