Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Un tricou cu ghinion pentru Gilbert?

În urmă cu câteva luni, scriam despre “blestemul” tricoului curcubeu, unul dintre cele mai cunoscute mituri din ciclism, un mit în care Philippe Gilbert, deţinătorul titlului mondial, a declarat la startul Turului Spaniei că începe să creadă din ce în ce mai tare. După ce s-a întâmplat vineri, este foarte posibil ca belgianul să fie convins cu adevărat că anul acesta a fost urmărit de un ghinion teribil, ce l-a împiedicat în mai multe rânduri să treacă victorios linia de sosire în clasicele sau în cursele pe etape în care a participat.

Este greu de spus de ce Gilbert a mers atât de prost în 2013, un sezon pe care are toate şansele să îl încheie fără niciun succes, însă cert e că rutierul lui BMC şi-a pierdut total aura de invincibilitate afişată în 2011, când aduna victorii pe bandă rulantă. Deşi a pierdut vineri, e posibil ca această înfrângere să nu îl afecteze prea mult, în condiţiile în care el se afla deja într-o spirală a eşecurilor, accidentărilor şi ghinionului, începută anul trecut, când a căzut şi s-a retras din Turul Lombardiei, prima sa cursă din postura de campion mondial.

Doar câteva săptămâni i-au mai rămas lui Philippe Gilbert în tricoul curcubeu, şi pe măsură ce zilele vor trece, disperarea şi foamea sa de victorii vor fi din ce în ce mai mari. Tocmai de aceea, atacuri precum cel de la Mairena del Aljarafe vor deveni o obişnuinţă, iar belgianul va spera ca măcar unul dintre acestea să se concretizeze într-un succes, pentru a evita contraperformanţa lui Luc Leblanc, ultimul campion mondial care nu a bifat un succes.

PS: transformarea lui Zdenek Stybar într-un rutier de şosea este fantastică, 2013 fiind sezonul în care potenţialul cehului pe şosea a ieşit cu adevărat la suprafaţă. La calităţile sale, în palmaresul pe care îl va avea atunci când se va retrage din activitate, ar trebui să fie cel puţin o victorie în Paris-Roubaix.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: