Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Il Giro 2014: 8 pentru 3 locuri

Giro 2014 Wild Cards

Odată cu desfiinţarea lui Euskaltel şi Vacansoleil, în World Tour vor fi 18 echipe, celor 17 rămase urmând să li se alăture Europcar, care a aplicat pentru o licenţă. În aceste condiţii, fiecare Mare Tur va pune la bătaie patru wild card-uri pentru 2014. Când vine vorba despre Turul Italiei, se cunoaşte deja o echipă Pro Continentală care se va afla la startul din Belfast: este vorba despre Androni Giocattoli-Venezuela, formaţie clasată pe locul secund în ierarhia finală a Campionatului Naţional, după Lampre. Cum aceasta se află în primul eşalon valoric, Androni a primit automat o invitaţie, ceea ce înseamnă că au mai rămas trei locuri disponibile.

Miercuri, RCS Sport a anunţat echipele care vor fi luate în calcul pentru a participa la ediţia cu numărul 97 a Il Giro: Bardiani Valvole, Caja Rural, Colombia, IAM, MTN-Qhubeka, NetApp-Endura, Novo Nordisk şi UnitedHealthcare. Care sunt şansele acestora să primească un wild card?

Bardiani Valvole – deşi l-a pierdut pe Sacha Modolo (plecat la Lampre), gruparea lui Roberto Reverberi nu are cum să rateze Turul Italiei, pentru simplul fapt că este o echipă italiană. În plus, Bardiani nu a avut niciun scandal de dopaj recent şi poate trimite în cursă rutieri cu mult potenţial, în ciuda vârstei fragede: Francesco Manuel Bongiorno, Enrico Battaglin sau Sonny Colbrelli, la care se adaugă Stefano Pirazzi, cel mai bun căţărător al ediţiei din 2013.

Caja Rural – în mod normal, echipa spaniolă se va concentra pe calendarul intern şi anul viitor, obiectivul principal fiind o noua prezenţă în Vuelta. Asta nu înseamnă că formaţia manageriată de Jose Manuel Hernandez nu are un lot competitiv, care cu siguranţă ar face spectacol în Corsa Rosa (Caja Rural este versiunea spaniolă a lui Androni Giocattoli), printre rutierii pe care i-ar putea alinia la start numărându-se Angel Madrazo, David Arroyo (ocupantul locului al doilea în 2010), Francesco Lasca, Davide Vigano sau Amets Txurruka.

Colombia – aşteptările mari pe care organizatorii le-au avut de la gruparea sud-americană nu au fost confirmate în primăvară, atunci când rutierii lui Claudio Corti s-au remarcat doar prin câteva evadări şi clasări pe podium. Colombia i-a pierdut în toamnă pe Darwin Atapuma şi Esteban Chaves, ceea ce înseamnă că toate speranţele sale vor sta în Fabio Duarte. Echipa vrea în continuare să îl transfere pe Samuel Sanchez, iar dacă va reuşi, cel mai probabil va încerca să obţină o invitaţie pentru Vuelta şi se va mulţumi cu participări în celelalte curse aflate sub patronajul RCS.

IAM – echipa elveţiană se află pe listă, dar nu este interesată cu adevărat de o prezenţă în Corsa Rosa, obiectivul său declarat fiind să meargă în Turul Franţei. Drept dovadă stau transferurile realizate în ultimele luni – Sylvain Chavanel, Mathias Frank şi Jerome Pineau. O invitaţie pentru Giro i-ar da peste cap planurile lui IAM, formaţia elveţiană neputând alinia în acest moment echipe competitive pentru două Mari Tururi consecutive.

MTN-Qhubeka – gruparea africană îl are pe câştigătorul clasicei Milano-San Remo (Gerald Ciolek), RCS Sport doreşte globalizarea cursei şi recent a donat 58 de biciclete copiilor din Africa. Practic, suficiente motive pentru ca MTN să fie admisă la startul Turului Italiei. În plus, pe lângă Ciolek, poate aduce şi ciclişti ca Linus Gerdemann sau Daniel Teklehaymanot, care să se facă văzuţi în etapele montane.

NetApp-Endura – a participat la ediţia din 2012, când a obţinut câteva clasări pe podium, iar un an mai târziu, în Vuelta, a atras atenţia tuturor, după evoluţia foarte bună a lui Leopold König. Cu toate acestea, NetApp-Endura nu se gândeşte la Giro, ci la Turul Franţei, obiectiv pe care l-au confirmat atât König, cât şi managerul formaţiei germane, Ralph Denk.

Novo Nordisk – echipa americană, care promovează lupta împotriva diabetului de tip l, are şanse infime să fie aleasă de către organizatori, deoarece nu propune niciun ciclist important, fie pentru victorii de etapă, fie pentru clasamentul general. Cea mai bună ocazie pentru Novo Nordisk să concureze în Giro va fi atunci când startul va fi dat din Statele Unite, o variantă despre care a început din nou să se vorbească.

UnitedHealthcare – în cazul în care Philip Deignan (un bun căţărător) nu s-ar fi transferat la Sky, americanii ar fi putut emite pretenţii la un wild card. Aşa însă, fără irlandez şi cu o campanie de transferuri slabă, UnitedHealthcare poate spera cel mult să fie invitată în alte curse (de o zi sau pe etape) organizate de RCS Sport.

Cu un lot aproape în totalitate nou, dar momentan fără un sponsor principal, Yellow Fluo (fosta Vini Fantini) spera să fie luată în considerare de organizatori, dar aceştia au trecut-o cu vederea şi au trecut-o în “carantină”, aşa cum au mai făcut în trecut şi cu alte echipe care au avut probleme cu dopajul. Practic, Yellow Fluo plăteşte pentru scandalurile din primăvară, în centrul cărora s-au aflat Danilo Di Luca şi Mauro Santambrogio, prinşi cu eritropoetină, iar o revenire a echipei în Giro nu este posibilă mai devreme de 2015.

În ceea ce priveşte cele opt echipe care luptă pentru o invitaţie în Turul Italiei, acestea vor afla dacă au primit sau nu un wild card în luna ianuarie, atunci când RCS Sport va anunţa şi formaţiile care vor participa în Turul Dubaiului, Strade Bianche, Roma Maxima, Tirreno-Adriatico, Milano-San Remo, Milano-Torino, Giro del Piemonte şi Il Lombardia.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: