Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Neo-profesionişti de urmărit în 2013 – o analiză la final de sezon

La începutul anului, am scris un articol despre tinerii ciclişti ce meritau urmăriţi cu atenţie în sezonul care stătea să înceapă. Stagiunea s-a încheiat, iar acum a venit vremea să fac o trecere în revistă a rezultatelor obţinute de rutierii respectivi. Cei mai mulţi au confirmat aşteptările (unii chiar le-au întrecut), însă au existat şi ciclişti care au dezamăgit, demonstrând că rezultatele avute la categoria sub 23 de ani nu oferă întotdeauna o asigurare pentru viitor. Aşadar, cum au stat lucrurile în 2013 pentru cei zece neo-profesionişti?

Warren Barguil – a început sezonul foarte bine, cu un loc opt în Grand Prix La Marseillaise, după care următoarele luni au trecut fără un rezultat notabil în cursele pe etape. Odată cu Criteriul Dauphiné (acolo unde a terminat al 18-lea), francezul a început să se facă remarcat, iar în Vuelta (care a coincis cu primul Mare Tur al carierei), rutierul lui Argos-Shimano a atras atenţia tuturor nu doar prin cele două victorii de etapă, ci şi prin curajul arătat de fiecare dată când a fost în evadare, în ciuda faptului că pornea ca victimă sigură în faţa unor ciclişti mult mai experimentaţi.

Francesco Manuel Bongiorno – italianul a început timid sezonul, abia pe finalul lui martie venind primul rezultat bun, locul şapte în Settimana Internazionale di Coppi e Bartali. Bongiorno a mers şi în Giro, o experienţă din care a învăţat multe pentru viitor, însă care la prima participare a fost prea dificilă pentru a obţine un rezultat bun. Ultimele luni ale anului l-au găsit la un nivel ridicat, puţin lipsind să câştige o cursă – Tre Valli Varesine – acolo unde a atacat de mai multe ori, dar a fost învins pe final de croatul Kristijan Durasek. A terminat stagiunea cu un loc cinci în Giro dell’Emilia.

Rohan Dennis – s-a spus despre australianul de la Garmin-Sharp că seamănă foarte mult cu Bradley Wiggins, iar acest lucru a fost vizibil mai ales în Criteriul Dauphiné, pe care l-a terminat pe locul opt, asta după ce a purtat tricoul galben. În iulie, problemele de sănătate l-au obligat să abandoneze Turul Franţei, însă şi-a luat revanşa ceva mai târziu, câştigând ediţia inaugurală a Turului Albertei, după ce a avut inspiraţia să meargă într-o evadare la finalul căreia a obţinut şi o victorie de etapă.

Joe Dombrowski – aşteptat să impresioneze în cursele pe etape din 2013, americanul a dezamăgit aproape de fiecare dată, în dreptul său fiind consemnate numeroase abandonuri, cauzate de problemele la genunchi cu care s-a confruntat aproape în permanenţă (o altă consecinţă a accidentării a fost faptul că nu a concurat într-un Mare Tur). Cu toate acestea, fostul învingător din Girobio a fost foarte aproape să se impună în etapa inaugurală a Turului Austriei, încheiată la Kühtai, pe o căţărare de categorie specială.

Bob Jungels – a avut nevoie de numai zece zile de cursă pentru a-şi trece în palmares primul succes al carierei, venit după o evadare dintr-o evadare, în Gran Premio Nobili. Evoluţiile bune din februarie şi martie i-au asigurat prezenţa în Paris-Roubaix, cursă pe care a câştigat-o la tineret, în 2012. În iunie, Jungels a mai bifat trei victorii (într-o etapă din Turul Luxemburgului şi la Campionatele Naţionale), după care RadioShack-Leopard l-a protejat, trimiţându-l în mai puţine curse. Pe lângă aceste succese, Bob Jungels a ieşit în evidenţă şi prin mai multe clasări în cursele valonate pe etape, arătând că poate deveni unul dintre cei mai buni all-rounderi din pluton în sezoanele următoare.

Sebastian Lander – primul an ca profesionist s-a dovedit a fi prea mult pentru danez, care nici nu a beneficiat de oportunităţi la BMC, fiind un “gregario” în toate cursele. Cum echipa nord-americană are multe vedete şi o ierarhie clară, pentru Lander va fi important nu doar să primească o şansă, dar şi să facă rost singur de una în viitor. În caz contrar, va intra în categoria “născut talent, mort speranţă”.

Alexey Lutsenko – 2013 a confirmat ce se ştia despre kazah, faptul că acesta este “construit” pentru cursele de o zi. Un ciclist cu ADN de atacant, obişnuit să îşi forţeze limitele şi niciodată dornic să renunţe, Lutsenko şi-a câştigat deja fani după această stagiune şi promite să nu îi dezamăgească nici în 2014.

Jay McCarthy – al şaselea la Campionatele Naţionale, australianul a avut o stagiune plină, poate prea încărcată pentru cei 21 de ani ai săi, cu nu mai puţin de 82 de zile de cursă. Impresia generală a fost că Saxo-Tinkoff l-a trimis în cât mai multe competiţii pentru a-şi da seama care este nişa lui, dar tot ce a reuşit a fost să îl piardă pe drum.

Argiro Ospina – atât de slab a fost columbianul în 2013, încât Movistar a decis să nu îi mai ofere un nou contract. Ce nu a mers bine? În primul rând, Ospina a fost chinuit de accidentări, din cauza cărora a participat în doar şase curse sezonul acesta. O altă cauză a eşecului său ar putea fi şocul produs de trecerea la sistemul World Tour şi la cursele din Europa, după ce în prealabil mai concurase doar în Columbia şi Costa Rica.

Danny Van Poppel – doar victoria i-a lipsit olandezului într-un sezon în care a intrat în istorie drept cel mai tânăr ciclist de după Al Doilea Război Mondial prezent în Turul Franţei. La asta se mai adaugă 17 clasări în top zece, rezultate care l-au ajutat pe batav să continue în World Tour şi după desfiinţarea lui Vacansoleil, alături de Trek Factory Racing.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: