Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Cu ce am rămas după Milano-San Remo

  • Fabian Cancellara a atins din nou o formă incredibilă, aşa cum s-a întâmplat şi în 2011, însă a pierdut încă o dată în faţa unui australian. Semnele nu sunt neapărat încurajatoare pentru rutierul lui RadioShack-Nissan: deşi este cel mai puternic, riscă să păţească la fel ca anul trecut, când nu a avut adversar în primele clasice ale primăverii, dar cu toate acestea nu s-a impus în niciuna.
  • Simon Gerrans nu este un câştigător meritoriu. Pe Vincenzo Nibali l-am înţeles de ce nu a dus trena, însă australianul nu avea nicio scuză pentru a nu colabora. Comportamentul lui a dat de înţeles că este interesat de victorie doar dacă este tras până la sosire de un alt rutier. Ştiu că mulţi vor spune că în ciclism contează să fii oportunist, însă pentru Gerrans se pare că doar acest aspect a fost esenţial. Nu sunt de acord cu aşa ceva, la fel cum în fotbal nu îmi plac cei care fac anti-joc. Adevărul este că nu poţi avea mari aşteptări de la un om care a scris pe contul său de Twitter, după ce Valverde a fost suspendat, “Adios Alejandro!”.
  • Peter Sagan şi John Degenkolb vor domina cursele de o zi peste câţiva ani. S-a tot spus despre Sagan că până la Milano-San Remo concurase în doar trei curse de peste 250 de kilometri lungime, dar dacă nu ar fi existat atacul de pe Poggio, atunci sunt sigur că ar fi câştigat primul “Monument” din carieră. În ceea ce îl priveşte pe german, acesta şi-a mai trecut un rezultat important în palmares: după locul 19 din Paris-Roubaix 2011, acum a venit un loc cinci în cea mai lungă cursă de o zi din calendar.
  • Oscar Freire mai poate! Dat afară de la Rabobank în toamna lui 2011, fostul campion mondial a încheiat pe şapte în clasica pe care a câştigat-o de trei ori în carieră. La 36 de ani, spaniolul aflat acum la Katusha a demonstrat că mai are un cuvânt de spus în cursele mari şi sunt sigur că nu se va opri aici, iar sezonul acesta va bifa alte victorii.
  • Ca spectacol, “La Primavera” din acest an mi s-a părut sub cea din 2011. Au lipsit multe lucruri: ploaia, o căzătură care se rupă plutonul cu 90 de kilometri înainte de final, un campion mondial care să iasă cu adevărat în evidenţă. Dar cel mai mult cred că mi-a lipsit un atac nebunesc precum al lui Michele Scarponi, care a devorat Cipressa, i-a prins pe cei din grupul fruntaş şi apoi a mai avut puterea de a termina pe locul şase.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: