Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “octombrie, 2013”

Andžs Flaksis: “I want to turn pro next year”

Andžs Flaksis

In the last couple of seasons, Andžs Flaksis had some impressive results in the U23 races: he won three times the individual time trial at the National Championships (2011, 2012, 2013), was a silver medalist at the European Championships (2012) and finished 3rd in the Tour of Flanders (2011). Also, he rode for two important US teams – Chipotle-First Solar Development and Bontrager – thus gaining experience for the future in races that had at the start also World Tour teams.

A talented young rider (just 22 years old), Andžs Flaksis took some time this week to answer a couple of questions for Cafe Roubaix, about his seasons in the U23 ranks, his plans for the future and objectives as a pro.

– Andžs, how was this season?

This season was very short for me, because I got injured in the Spring and started racing only in June. So it was hard to catch up on others on what I had missed, but by end of the season I came back to where I was last year. That’s why I missed a big result this year.

– How much did it help you to ride for Bontrager, with a manager as Axel Merckx?

Bontrager is a great team for the U23 cyclists, I think it’s the best place to be in, Axel is a great director, and he was very supportive. The team is very professional and well-organised, and helps you develop instead of just pushing you in every race on the calendar, like some teams do.

– What’s your best memory from these years as an U23 rider?

Riding in US teams was a good memory, traveling over there, meeting new, great people. Also the time spent with the national team. I loved those years, even though they where tough at some times.

– You’ve had a couple of good results in these seasons, especially in the one-day races. Do you think these races could become your speciality in the future?

Yes, I won two 1.2 races, was 3rd in the U23 Flanders and 2nd in the European Championships. All of these are one-day races, and I think it will be my speciality in the future for sure! I love the one-day races: so hard, so exciting, so unpredictable!

– What are your strong points and what aspects do you feel you need to improve?

My strong point is endurance, definitely. Improve? Hmm, I think I need to improve in every aspect, because you need all in one-day races: speed, endurance, power and sprint.

– What’s the level of cycling in Latvia?

Road cycling is at a low point right now, but I think we will see it grow in the coming years, as I see more and more people joining road racing. Also, we have a ton of mountain biking, it’s big here, we have good series of mountain biking marathons.

– How did you started cycling? Did you have a rider you admired back then?

I started cycling at age 14, and I got into it slowly. First it was mountain biking, but then my dad took me to some road races, I liked that and it just kept on rolling. I didn’t have a favorite cyclist back then, I just loved to ride. Now my favorites are Jens Voigt and Fabian Cancellara

– I know you’re trying to become a pro. How is it, what are your prospects?

Yes, like every young cyclist I am trying to make my way to the pro peleton, but it is very hard right now, because a lot of teams are falling apart, so there are many good riders without contracts, and it’s hard for youngsters to move up. I don’t have any offers right now. I hope to find a team where I can improve myself and keep developing into a better cyclist.

– What race would you like the most to win and why?

My favorite is Paris-Roubaix, I want to ride in the World Tour and win the cobblestone trophy. That’s my dream! I love it so much because of how much that race can take out of your body and how hard it is. I did the U23 version last year and from then I knew I want to race the big one.

Andžs Flaksis: “Vreau să devin profesionist anul viitor”

Image

În ultimele sezoane, Andžs Flaksis a obţinut câteva rezultate impresionante în cursele sub 23 de ani: a câştigat de trei ori titlul de campion naţional la contratimp (2011, 2012, 2013), a fost medaliat cu argint la Campionatele Europene (2012) şi a terminat pe locul al treilea Turul Flandrei (2011). De asemenea, a concurat pentru două echipe americane importante – Chipotle-First Solar Development şi Bontrager – câştigând astfel experienţă pentru viitor în curse care au avut la start şi grupări de World Tour.

Un tânăr rutier talentat (doar 22 de ani), Andžs Flaksis şi-a făcut timp săptămâna aceasta pentru a-mi răspunde la câteva întrebări despre sezoanele petrecute la tineret, planurile pentru viitor şi obiectivele sale ca profesionist.

– Andžs, cum a fost sezonul acesta?

Foarte scurt, deoarece m-am accidentat în primăvară şi am început să concurez doar în luna iunie. Drept urmare, a fost greu să îi ajung din urmă pe ceilalţi şi să recuperez ce am ratat, dar până la finalul stagiunii am revenit la nivelul de anul trecut. Acesta este motivul pentru care mi-a lipsit un rezultat mare.

– Cât de mult te-a ajutat să concurezi pentru Bontrager, cu un manager ca Axel Merckx?

Bontrager este o echipă extraordinară pentru rutierii sub 23 de ani, cred că este cea mai bună echipă în care poţi să te afli. Axel e un manager excelent, care te susţine mereu. Echipa e profesionistă, bine organizată şi te ajută să te dezvolţi, în loc să te forţeze să participi în fiecare cursă din calendar, aşa cum fac alte echipe.

– Care este cea mai frumoasă amintire din perioada petrecută la tineret?

Faptul că am concurat pentru echipe americane, am călătorit acolo şi am întâlnit oameni extraordinari reprezintă amintiri frumoase. De asemenea, timpul petrecut alături de echipa naţională. Mi-au plăcut toţi aceşti ani, chiar dacă au fost dificili uneori.

– Ai avut câteva rezultate bune, în special în cursele de o zi. Crezi că ar putea deveni specialitatea ta în viitor?

Da, am câştigat două curse 1.2, am fost al treilea în Turul Flandrei şi al doilea la Campionatele Europene. Toate acestea sunt curse de o zi şi cu siguranţă vor deveni specialitatea mea în viitor. Iubesc cursele de o zi, sunt foarte dificile, palpitante şi imprevizibile.

– Care sunt punctele tale forte şi ce aspecte mai trebuie să îmbunătăţeşti?

Fără îndoială, punctul meu forte este anduranţa. Să îmbunătăţesc? Hmm, cred că trebuie să îmbunătăţesc fiecare aspect, deoarece ai nevoie de un bagaj complet în cursele de o zi: viteză, anduranţă, forţă şi sprint.

– Care este nivelul ciclismului în Letonia?

Ciclismul de şosea se află la un nivel scăzut în acest moment, dar cred că se va dezvolta în anii următori, deoarece am văzut că din ce în ce mai mulţi oameni au început să îl practice. De asemenea, se practică foarte mult mountain bike, este ceva uriaş şi avem o serie importantă de maratoane de mountain bike.

– Cum ai început ciclismul? Ai avut un rutier pe care l-ai admirat?

M-am apucat de ciclism la vârsta de 14 ani, iar la început am luat-o treptat-treptat. Mai întâi, am mers la mountain bike, după care tatăl meu m-a dus la câteva curse de şosea, mi-au plăcut şi am continuat acolo. Nu am avut un ciclist favorit pe atunci, pur şi simplu îmi plăcea să concurez. Acum, favoriţii mei sunt Jens Voigt şi Fabian Cancellara.

– Ştiu că încerci să treci la profesionişti. Care sunt perspectivele tale?

Da, ca fiecare ciclist tânăr, încerc să ajung în plutonul profesionist, însă e foarte dificil acum, deoarece multe echipe se desfiinţează, rutieri buni rămân fără contract şi este greu pentru tineri să avanseze. Nu am nicio ofertă în acest moment, dar sper să găsesc o echipă unde să îmi dezvolt calităţile şi să devin un ciclist mai bun.

– Care este cursa pe care îţi doreşti cel mai mult să o câştigi?

Cursa mea favorită este Paris Roubaix, vreau să concurez în World Tour şi să câştig trofeul în formă de piatra cubică! Acesta este visul meu. Iubesc enorm această cursă pentru dificultatea ei şi pentru cum te obligă să dai totul. Anul trecut am participat în versiunea pentru tineret şi am ştiut încă de atunci că vreau să concurez şi la profesionişti.

Un ultim dans pentru Flecha

“(Junin) este locul unde a început totul, şi când spun totul, mă refer la dragostea mea pentru pavate. Ciudat, nu-i aşa? Am crescut pe Strada Lebensohn, la numărul 248, o stradă cu piatră cubică, iar de fiecare dată când mergeam cu bicicleta, pentru a mă antrena sau ca mijloc de transport, eram nevoit să parcurg o lungă porţiune de pavate. Mai mult, camera în care dormeam cu Emilia, sora mea, se afla în partea frontală a casei, iar patul meu, evident, era chiar lângă fereastră. Aşa că auzeam sunetul inconfundabil al maşinilor care treceau pe acolo, auzeam pavatele chiar şi atunci când dormeam, le auzeam chiar şi în visele mele”.

Declaraţia de mai sus, una dintre cele mai emoţionante date vreodată de un rutier, îi aparţine lui Juan Antonio Flecha. Ibericul, ajuns la 36 de ani, a decis să se retragă după Turul Beijingului, urmând să pună punct unei cariere impresionante, la finalul căreia poate fi considerat cel mai bun ciclist spaniol din istorie în clasicele pe pavate. Este adevărat, Flecha nu a câştigat un “Monument”, dar a obţinut în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix nu mai puţin de nouă clasări în top zece, la care se adaugă succesul din Omloop Het Nieuwsblad (ca fapt divers, cea mai importantă victorie a lui Sky într-o cursă pe pavate).

Ce va urma pentru Juan Antonio Flecha după Turul Beijingului? Un bilet spre Maui, o odihnă binemeritată după 14 ani petrecuţi în plutonul profesionist şi mult surfing. Acolo, dacă va prinde un val uriaş, poate spaniolul va face din nou gestul devenit celebru după victoria obţinută la Toulouse, în urmă cu un deceniu.

Pe scurt

Bjarne Riis a organizat o conferinţă de presă la Madrid, în cadrul căreia a anunţat că echipa sa va continua fără probleme şi în viitor, chiar dacă nu mai are un sponsor secundar, după plecarea lui Oleg Tinkov, care o va susţine pe Cannondale. Asta înseamnă că Saxo Bank va acoperi şi partea rusului, estimată la aproximativ şase milioane de euro, până când managerul danez va găsi încă un partener. Tot joi, Alberto Contador a confirmat că în sezonul următor va avea un calendar cu mai puţine curse, între competiţiile în care va participa numărându-se Turul Franţei şi Turul Spaniei.

Androni Giocattoli-Vernezuela este prima echipă Pro Continentală sigură de o invitaţie pentru ediţia din 2014 a Il Giro. Formaţia manageriată de Gianni Savio e foarte aproape să devină pentru a patra oară consecutiv campioană naţională, după ce a plasat trei ciclişti între primii zece din Coppa Sabatini (antepenultima cursă a anului, câştigată de italianul Diego Ulissi), şi nu mai are cum să fie ajunsă până la finalul stagiunii de adversarele sale, Bardiani Valvole şi Vini Fantini. Conform unei mai vechi înţelegeri între federaţia naţională şi RCS Sport, câştigătoarea titlului este automat invitată în Corsa Rosa.

Au mai rămas doar câteva zile până când va fi făcut public traseul Turului Franţei din 2014. Spre deosebire de anul trecut, organizatorii au ascuns mai bine detaliile referitoare la cea de-a 101-a ediţie, astfel încât momentan nu se ştie dacă vor fi trei sau patru finişuri în căţărare, singurul lucru concret, în afară de startul din Marea Britanie, fiind că va exista un contratimp pe echipe. Cele mai recente ştiri dau mai mult ca sigură o etapă cu porţiuni de piatră cubică, la patru ani de la ultima astfel de experienţă. Prezentarea traseului Turului Franţei va avea loc miercuri, 23 octombrie, şi va putea fi urmărită la Eurosport, de la ora 12:30.

Sezonul se apropie de final, dar asta nu înseamnă că lucrurile se vor opri şi pe Cafe Roubaix. Zilele următoare, voi posta un interviu pe care i l-am luat letonului Andžs Flaksis, interviu care va fi urmat de clasamentul final World Tour, detalii despre traseul Turului Franţei din 2014, câteva statistici privind echipele din primul eşalon, o analiză a neo-profesioniştilor din 2013, precum şi o prezentare a debutanţilor care se pot face remarcaţi anul viitor.

Turul Italiei 2014

Image

Pentru prima oară în istorie, Turul Italiei va pleca din Irlanda de Nord, acolo unde plutonul va petrece două zile, înainte să meargă într-o scurtă vizită în capitala Irlandei, Dublin, urmând ca apoi să ajungă în Italia, la Bari, dar numai după o primă zi de pauză. Ce atrage atenţia la traseu, pe lângă cele zece finişuri în căţărare, este că organizatorii au renunţat la oraşele tradiţionale – Milano, Torino, Florenţa, Napoli sau Genova – alegând să aducă în prim-plan localităţi mai puţin cunoscute, dar nu lipsite de farmec.

RCS Sport a promovat traseul ediţiei din 2014 (9 mai – 1 iunie) ca fiind unul mai uman, dar asta nu înseamnă şi că este uşor, nu mai puţin de 40 de căţărări urmând să fie parcurse în cele trei săptămâni de cursă. În plus, opt dintre cele zece etape cu finiş în urcare vor fi la altitudine. Evident, contratimpurile nu vor lipsi de la cea de-a 97-a ediţie a Turului Italiei, însă este de aşteptat ca rolul pe care îl vor juca în configuraţia finală a clasamentului general să nu fie foarte important. În total, Il Giro va avea 3449,9 kilometri, mai puţine transferuri între etape şi promite să ofere din nou un spectacol de nivel înalt, cu condiţia ca vremea nefavorabilă să nu îşi mai facă apariţia.

Traseul Turului Italiei din 2014

Etapa l – Belfast – Belfast (21,7 kilometri)

Image

Ziua inaugurală va consta într-un contratimp pe echipe în Belfast, pe un traseu relativ dificil, cu mai multe porţiuni tehnice. Lungimea probei va fi de 21,7 kilometri, iar profilul poate fi considerat plat, în condiţiile în care altitudinea maximă va fi de numai 60 de metri. De menţionat că Giro va începe într-o vineri, deoarece ediţia din 2014 va avea trei zile de pauză.

Etapa a ll-a – Belfast – Belfast (218 kilometri)

Image

Va fi cea dintâi oportunitate a sprinterilor, dar înainte ca aceştia să îşi facă apariţia, atacanţii de meserie se vor afla în prim-plan, pentru a lua punctele puse în joc pe cele două căţărări repertoriate. Prezenţa Turului Italiei va fi cel mai important eveniment ciclist din Belfast, oraş care a găzduit ultima cursă profesionistă în urmă cu mai mult de patru decenii.

Etapa a lll-a – Armagh – Dublin (187 de kilometri)

Image

Startul va fi dat din Irlanda de Nord, iar apoi, după 75 de kilometri, se va intra în Irlanda, finalul fiind programat la Dublin, oraşul natal al lui Seamus Elliott, fost câştigător de Omloop Het Nieuwsblad şi învingător de etapă în toate cele trei Mari Tururi.

Etapa a lV-a – Giovinazzo – Bari (121 de kilometri)

Image

Prima zi petrecută de caravană în Peninsulă va fi sinonimă cu a treia oportunitate pentru sprinteri, aceştia urmând să lupte pentru victorie la Bari, acolo unde Giro nu a mai ajuns din 1990, atunci când Gianni Bugno a câştigat un contratimp individual în lungime de 13 kilometri.

Etapa a V-a – Tarranto – Viggiano (200 de kilometri)

Image

Traseul este unul de munte mediu, perfect pentru o evadare în care să meargă echipele ce au beneficiat de o invitaţie. Sosirea e într-o urcare care le va face cu ochiul puncheurilor. Va fi pentru prima dată când Corsa Rosa va ajunge la Viggiano, o localitate cu puţin peste 3 000 de locuitori.

Etapa a Vl-a – Sassano – Montecassino (247 de kilometri)

Image

Doar ultimii 8,5 kilometri vor conta în această etapă, care propune un nou finiş în căţărare, într-un oraş cunoscut lumii pentru mănăstirea întemeiată aici de Sfântul Benedict din Nursia. RCS Sport a ales o sosire la Montecassino şi pentru a aduce un omagiu victimelor Bătăliei din 1944.

Etapa a Vll-a – Frosinone – Foligno (214 kilometri)

Image

La precedenta vizită la Foligno, în 1968, Franco Bitossi a obţinut victoria, după ce i-a învins pe Edward Sels şi Gines Garcia Peran. Cu cinci secole înainte de succesul italianului, aici a apărut prima ediţie tipărită a capodoperei lui Dante Aligheri, “Divina Comedie”.

Etapa a Vlll-a – Foligno – Montecopiolo (174 de kilometri)

Image

Favoriţii din clasamentul general vor ieşi în sfârşit la atac în etapa de sâmbătă, care va avea trei căţărări repertoriate, grupate în ultimii 55 de kilometri. Ascensiunea finală are 18,8 kilometri lungime, pantă medie 6,3%, dar şi o coborâre plasată exact la jumătate, ceea ce înseamnă că diferenţele create nu vor fi mari.

Etapa a lX-a – Lugo – Sestola (174 de kilometri)

Image

Săptămâna întâi se va încheia cu o nouă sosire la altitudine – Sestola – care revine pe traseu după 43 de ani de la prima prezenţă, când spaniolul Jose Manuel Fuente l-a învins pe reprezentantul gazdelor, Lino Farisato. La fel ca finişul din ziua anterioară, nici acesta nu e foarte dificil, 10,7 kilometri lungime şi pantă medie 5,7%.

Etapa a X-a – Modena – Salsomaggiore Terme (184 de kilometri)

Image

A doua treime a Turului Italiei va începe cu o zi de plat, perfectă pentru ca sprinterii să uite de chinul îndurat pe finalul primei săptămâni. Un oraş recunoscut la nivel european încă de la începutul secolului al XIX-lea pentru băile ale termale, Salsomaggiore Terme, a primit ultima oară plutonul în 1988.

Etapa a Xl-a – Collecchio – Savona (249 de kilometri)

Image

Cea mai lungă etapă de la această ediţie le va da idei atacanţilor, care vor încerca să profite de ultima căţărare de pe traseu, Naso di Gatto, ce îşi va face apariţia cu 38 de kilometri rămaşi până la final. În ceea ce îi priveşte pe cicliştii interesaţi de tricoul roz, rămâne de văzut dacă vreunul dintre aceştia va risca pe coborâre pentru a-şi surprinde adversarii.

Etapa a Xll-a – Barbaresco – Barolo (46,4 kilometri)

Image

Pentru căţărători, primul contratimp individual va reprezenta o problemă, deoarece va avea 46,4 kilometri lungime şi doar două scurte porţiuni valonate, plasate undeva în ultima parte, restul traseului fiind plat. Din punct de vedere al peisajului, va fi una dintre cele mai spectaculoase etape, ţinând cont că se va trece prin ţinutul unde este produs celebrul vin Barolo.

Etapa a Xlll-a – Fossano – Rivarolo Canavese (158 de kilometri)

Image

Aflat la doar 30 de kilometri de Torino, oraşul de sosire este cunoscut pentru târgul anual pe care îl organizează. Începând cu 2014, va fi cunoscut şi pentru etapa din Giro, care în mod normal se va încheia la sprint masiv.

Etapa a XlV-a – Agliè – Oropa (162 de kilometri)

Image

În 1999, Marco Pantani a făcut spectacol la Oropa şi i-a învins fără drept de apel pe Laurent Jalabert şi Gilberto Simoni. Italienii vor spera ca un favorit de-al lor să repete rezultatul “Piratului” şi să câştige pe ascensiunea din Piemont, dar asta numai după ce va trece cu bine de celelalte trei căţărări repertoriate ale zilei.

Etapa a XV-a – Valdengo – Montecampione (217 kilometri)

Image

Ascensiunea din Lombardia, singura de pe traseul etapei care va deschide ultima săptămână, şi-a primit botezul în 1982, când Bernard Hinault a preluat tricoul roz de la Silvano Contini, urmare a victoriei obţinute acolo. Şi acum, Montecampione (18,6 kilometri, pantă medie 7,8%) va avea un rol major în lupta pentru primele poziţii ale ierarhiei generale, fiind cu uşurinţă o căţărare pe care se poate pierde timp important în cazul unei zile mai slabe.

Etapa a XVl-a – Ponte di Legno – Val Martello (139 de kilometri)

Image

În 2013, Val Martello (22,3 kilometri, 6,4% pantă medie) ar fi trebuit să fie scena unor bătălii între căţărători la finalul rundei a XIX-a, însă vremea nefavorabilă a dus la anularea etapei. Dacă nu vor mai fi probleme în primăvara anului viitor, căţărarea din Tirolul de Sud îşi va face debutul în Giro. Pentru a ajunge acolo, cicliştii vor suferi serios, deoarece în meniul zilei se vor mai afla Passo Gavia şi Passo dello Stelvio.

Etapa a XVll-a –  Sarnonico – Vittorio Veneto (204 kilometri)

Image

În teorie, la Vittorio Veneto ar trebui să se impună un sprinter, însă oboseala acumulată de aceştia în etapele precedente, dar şi traseul valonat de pe final, s-ar putea dovedi în avantajul evadaţilor.

Etapa a XVlll-a – Belluno – Rifugio Panarotta (171 de kilometri)

Image

Runda va începe direct în urcare, pe Passo San Pellegrino, pentru ca mai târziu, plutonul să urce pe Passo del Redebus, o căţărare cunoscută celor care au participat în Turul Trentino. Ascensiunea de final, de asemenea aflată la debutul în Turul Italiei, are aproape 16 kilometri lungime şi pantă medie 7,9%.

Etapa a XlX-a – Bassano del Grappa – Monte Grappa (26,8 kilometri)

Image

Contratimpul individual de vineri va fi de-a dreptul chinuitor, rutierii urmând să aibă de acoperit o diferenţă de nivel de 1538 de metri în doar 19,3 kilometri. Monte Grappa (pantă medie 8%, pantă maximă 14%) a mai figurat pe hartă o singură dată, în 1968, atunci când Emilio Casalini l-a învins pe un tânăr belgian care avea să câştige tricoul roz la final; numele său: Eddy Merckx.

Etapa a XX-a – Maniago – Monte Zoncolan (167 de kilometri)

Image

Passo del Pura şi Sella Razzo, primele ascensiuni ale zilei, vor reprezenta încălzirea pentru ultimul obstacol al celei de-a 97-a ediţii din Turul Italiei. Monte Zoncolan, căci despre acesta este vorba, va fi urcat doar pentru a cincea oară şi va da verdictul în ceea ce-l priveşte pe câştigătorul tricoului roz. Va fi o zi în care şi cea mai mică slăbiciune a unui favorit va putea fi speculată pe pantele dure, care oscilează între 11,9% şi 22%.

Etapa a XXl-a – Gemona del Friuli – Trieste (169 de kilometri)

Image

Oraşul de la Adriatică are o istorie foarte zbuciumată, la care au contribuit în special evenimentele din prima jumătate a secolului al XX-lea, multe dintre acestea punându-şi amprenta şi asupra Turului Italiei atunci când caravana a ajuns acolo. Ales de către organizatori ca punct final al ediţiei din 2014, Trieste s-a mai aflat în această postură o singură dată, în 1966. Traseul va fi plat, iar înainte de a se intra în oraş, unde vor fi parcurse opt tururi de circuit, plutonul va trece în apropiere de splendidul castel Miramare, o mărturie a stăpânirii habsburgice din trecut.

Cine va merge în cursă

În condiţiile în care Vincenzo Nibali a anunţat că se va concentra pe Turul Franţei în 2014, şansele ca gazdele să se bucure de un succes al unui rutier propriu sunt foarte mici, deoarece italienii care ar putea participa sunt fie prea în vârstă (Ivan Basso, Michele Scarponi), fie prea tineri (Fabio Aru, Diego Rosa, Francesco Manuel Bongiorno). Practic, asta înseamnă că ediţia de anul viitor are toate şansele să reprezinte o afacere doar între ciclişti străini.

Clasat pe locul al doilea în 2012, Joaquim Rodriguez a anunţat că va reveni în Il Giro de anul viitor, care ar putea fi sinonim cu ultima sa ocazie de a câştiga un Mare Tur. Primul contratimp individual îl va trage în jos pe “Purito”, însă spaniolul va avea suficiente oportunităţi pentru a recupera ce va pierde acolo. Compatriotul său, Alejandro Valverde, ar putea să participe în premieră în Giro, însă totul va depinde de traseele celorlalte două Mari Tururi, Movistar urmând să decidă apoi dacă va miza pe Valverde sau pe Nairo Quintana în Corsa Rosa.

Aflat cel mai probabil în ultimul sezon al carierei, Cadel Evans se va întoarce într-o cursă pe care a fost aproape să o câştige în urmă cu mai mult de un deceniu şi va fi determinat să termine din nou pe podium, la fel ca la ediţia din 2013. În fine, alţi rutieri importanţi confirmaţi pentru Turul Italiei sunt irlandezii Daniel Martin şi Nicholas Roche, dar şi australianul Richie Porte, acesta din urmă fiind deja considerat de mulţi principalul favorit la victorie.

“Monumentul” lui Joaquim Rodriguez

Image

O înfrângere precum cea suferită de “Purito” la Campionatele Mondiale nu poate fi uitată niciodată, însă există “medicamente” care mai pot atenua durerea. Pentru Joaquim Rodriguez, un astfel de “medicament” a fost Turul Lombardiei, o cursă pe care în 2012 şi-a adjudecat-o la finalul unei sezon în care a câştigat tot atât de mult pe cât a pierdut. Dacă atunci a venit după dezamăgirea cauzată de pierderea Vueltei, de această dată, rutierul Katushei a încercat să îşi alunge din minte imaginile de la Florenţa, acolo unde a ratat tricoul curcubeu după ce a fost învins la sprint de Rui Costa.

Cursa de duminică a semănat mult cu cea din sezonul anterior, când Joaquim Rodriguez a devenit primul spaniol care s-a impus în “Clasica Frunzelor Moarte”: a plouat aproape în permanenţă, Vincenzo Nibali a căzut, iar “Purito” s-a folosit de Villa Vergano pentru a da atacul decisiv. Coincidenţele nu se opresc aici: Rodriguez a devenit noul lider al clasamentului World Tour, depăşindu-l pe britanicul Chris Froome, după ce anul trecut, când a triumfat în Lombardia, l-a devansat pe conaţionalul acestuia, Bradley Wiggins. Singurele deosebiri faţă de 2012 au fost ocupanţii celorlalte locuri de pe podium şi modalitatea aleasă de catalan pentru a-şi sărbători succesul, acesta renunţând acum la a-şi mai arunca bidonul.

Ibericul în vârstă de 34 de ani, unul dintre cei mai constanţi ciclişti ai plutonului, poate că nu va câştiga niciodată un Mare Tur sau tricoul curcubeu, dar va fi ţinut minte pentru totdeauna ca unul dintre cei mai spectaculoşi rutieri din istoria recentă a ciclismului, un om pentru care pantele de 15% nu au reprezentat niciodată un obstacol, ci o rampă de lansare pentru glorie, aşa cum a fost cazul şi într-o însorită zi din primăvara lui 2008, atunci când “Purito” le-a arătat fanilor italieni o parte din potenţialul său, câştigând etapa a treia din Tirreno-Adriatico, încheiată la Montelupone. De la acel moment, s-au adunat multe frustrări şi dezamăgiri, dar şi multe victorii impresionante, peste care se vor afla mereu cele din Turul Lombardiei.

Turul Lombardiei 2013

Image

A venit momentul pentru ultimul mare rendez-vous al sezonului, “Clasica Fruzelor Moarte”, cursa care pune punct sezonului în mod simbolic, tot aşa cum “sora” ei mai mică, Milano-San Remo, anunţă startul stagiunii. Încă de la apariţia sa, în 1905, Turul Lombardiei a reprezentat un obiectiv important pentru rutieri, iar anul acesta nu va consemna o excepţie, mai ales că lista de start este una dintre cele mai impresionante din ultimul deceniu, pe ea regăsindu-se câştigători de clasice, învingători din Marile Tururi şi campioni mondiali.

Traseul este identic cu cel din 2012, criticat în continuare de multă lume pentru distanţele lungi dintre căţărări, care duc la o încetinire a ritmului, permiţându-le cicliştilor întârziaţi să revină. Prima ascensiune aflată pe traseu e Valico di Valcava (9,6 kilometri, pantă medie 9%), care va fi urmată de Colle Brianza, urmând ca în a doua jumătate a cursei să îşi facă apariţia Colma di Sormano, cu al său teribil “zid” – Muro di Sormano (1,8 kilometri, pantă medie 15,8%). Anul trecut, pe Sormano s-a făcut o selecţie serioasă, iar şansele ca acest lucru să se întâmple şi acum sunt foarte mari, mai ales că şi condiţiile meteo se anunţă similare cu cele din 2012, când caravana a fost însoţită în permanenţă de o ploaie săcâietoare.

Penultima căţărare de pe traseu va fi legendara Madonna del Ghisallo, în vârful căreia se află cunoscuta capelă dedicată cicliştilor. După coborâre şi o scurtă porţiune de plat, rutierii vor aborda Villa Vergano (3,3 kilometri, pantă medie 7,4%). Ascensiunea din apropiere de Lecco a fost decisivă la precedentele două ediţii, Oliver Zaugg şi Joaquim Rodriguez construindu-şi prin atacurile date acolo un avantaj care le-a permis să sărbătorească la sosire un succes memorabil.

Favoriţii

La fel ca în 2012, Turul Lombardiei va fi prima cursă a proaspătului campion mondial. Anul trecut, el s-a numit Philippe Gilbert, belgianul fiind nevoit să abandoneze după căzătura suferită pe coborârea de pe Sormano, acolo unde a riscat pentru a reveni în pluton. Acum, tricoul curcubeu se va afla pe umerii lui Rui Costa, iar portughezul va încerca nu doar să onoreze această tunică, dar şi să îşi facă un frumos cadou de naştere, el împlinind 27 de ani cu doar o zi înainte de start. Ciclistul lusitan (care din 2014 va evolua pentru Lampre) va fi unul dintre cei trei căpitani ai lui Movistar, grupare ce se va mai baza pe Alejandro Valverde şi Nairo Quintana. Asta înseamnă că echipa spaniolă va avea mai multe variante la victorie, ceea ce va aduce tot atâtea bătăi de cap pentru adversari.

De departe, principalul candidat la primul loc este Joaquim Rodriguez, care va porni în cursă extrem de motivat: rutierul Katushei va dori să facă uitată dureroasa înfrângere de la Mondiale şi să bifeze o victorie care ar echivala cu câştigarea clasamentului World Tour pentru a treia oară în carieră, după 2010 şi 2012. “Purito” va fi susţinut de puternicul său coechipier, Dani Moreno, şi probabil va aştepta ultima căţărare, la fel ca la ediţia din 2012, pentru a muta decisiv. În afară de cei doi, un alt spaniol aşteptat să lupte măcar pentru un loc pe podium este Alberto Contador, care se va afla la ultima cursă a stagiunii.

Speranţele gazdelor stau în Vincenzo Nibali, un ciclist căruia îi lipseşte din palmares o mare cursă de o zi. Italianul în vârstă de 28 de ani se află într-o formă bună şi nu este deranjat de vremea nefavorabilă, însă rămâne de văzut în ce măsură va fi dispus să îşi asume riscuri pe coborâri, după căzătura suferită la Campionatele Mondiale desfăşurate la Florenţa. Dacă se va impune, Nibali îi va aduce Italiei primul succes după cinci ani în “Clasica Frunzelor Moarte”. Precedentul a fost obţinut de Damiano Cunego, care va fi unul dintre coliderii lui Lampre, echipă ce îi va mai aduce la start pe Michele Scarponi şi Diego Ulissi, doi oameni care pot face o figură frumoasă duminică.

Dublu învingător în Turul Lombardiei, Philippe Gilbert va fi un alt candidat, deşi de plan secund, prestaţia sa meritând urmărită şi pentru a vedea în ce măsură va conta pentru el (dar şi pentru adversari) faptul că nu mai are tricoul curcubeu. Tot din rândul cicliştilor de clasice vine şi Peter Sagan, pe care mulţi îl creditează cu şanse mari la un podium. Totuşi, având în vedere dificultatea traseului, dar şi dificultăţile înregistrate la Mondiale în momentul când căţărătorii au atacat, e greu de crezut că slovacul îşi va putea pune amprenta asupra cursei.

Alţi oameni de urmărit vor mai fi Daniel Martin, Domenico Pozzovivo, Carlos Betancur, Oliver Zaugg, Darwin Atapuma, Daniel Moreno, Oliver Zaugg, Greg Van Avermaet, Robert Gesink, Giovanni Visconti, Jan Bakelants şi Sergio Henao.

Date statistice

– Fausto Coppi a obţinut cele mai multe victorii în Turul Lombardiei, cinci.

– Marele rival al lui Coppi, Gino Bartali, are cele mai multe clasări pe podium, nouă.

– Cel mai tânăr învingător este Giovanni Gerbi, 20 de ani la succesul din 1905. La polul opus se află Gaetano Belloni, care avea 36 de ani la victoria din 1928.

– Italia conduce clasamentul pe naţiuni, cu 67 de succese. În afară de gazde, rutieri din doar alte zece ţări au câştigat măcar o dată clasica din Peninsulă.

– Ultimul ciclist care s-a impus în Turul Lombardiei îmbrăcat în tricoul curcubeu a fost Paolo Bettini, în 2006.

– Ediţia din 1985 a consemnat singurul finiş din istorie pe velodrom (celebrul Vigorelli, din Milano).

– Milano este oraşul care a figurat de cele mai multe ori ca punct de plecare sau de sosire.

Turul Lombardiei 2006: Paolo Bettini, victorie pentru Sauro

În urmă cu şapte ani, Paolo Bettini a cucerit pentru prima oară titlul de campion mondial, dar nu a apucat să se bucure de acel succes decât puţin mai mult de o săptămână, deoarece fratele său, Sauro, şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină. Copleşit de durere, italianul a folosit acel sentiment pentru a-şi găsi determinarea necesară ca să participe în “Clasica Frunzelor Moarte”, o aventură în lungime de 245 de kilometri, de la Mendrisio la Como.

Evadarea iniţială nu a avut nicio şansă, avansul său de 13 minute topindu-se imediat cum echipele favoriţilor au trecut la trenă, astfel încât diferenţa dintre cicliştii aflaţi în faţă şi pluton era de sub patru minute la startul căţărării Madonna del Ghisallo. Acolo, Bettini a fost cel care a venit la conducerea grupului, înăsprind ritmul, astfel încât alături de el au mai rămas doar Danilo Di Luca, Davide Rebellin, Riccardo Ricco, Michael Boogerd, Frank Schleck şi Samuel Sanchez. Înainte de vârful lui Ghisallo, ciclistul echipei Quick Step a mai accelerat o dată, făcând o nouă selecţie, însă noul grup nu a rezistat mult timp în această componenţă, deoarece a fost ajuns de alţi rutieri pe coborâre.

Pe Civiglio, cu 15 kilometri rămaşi până la sosire, acelaşi Bettini şi-a asumat iniţiativa, a atacat din nou şi s-a desprins de adversari, însă nu decisiv, pentru că Fabian Wegmann a recuperat diferenţa de pe ascensiune pe coborârea tehnică dinainte de San Fermo di Battaglia. Totuşi, efortul depus de germanul de la Gerolsteiner l-a costat pe acesta ceva mai târziu, fiind incapabil să răspundă atunci când favoritul gazdelor a atacat încă o dată.

A fost mişcarea decisivă a ediţiei centenare, care i-a permis lui Paolo Bettini să ia un avans de aproape jumătate de minut, suficient de mare pentru a ajunge liniştit la finalul din Como, acolo unde a dat frâu liber lacrimilor şi i-a dedicat victoria fratelui său, înainte de a se lăsa îmbrăţişat de părinţii săi, martori ai celui mai emoţionant succes obţinut vreodată de “Il Grillo”.

Gianni Savio: “Nibali was the strongest, Rui Costa was the smartest”

After the World Championships, I talked for a couple of minutes with Gianni Savio, the manager of Androni Giocattoli, and also commissario tecnico for the national team of Venezuela. Here is what he had to say about the 80th edition of the competition and the plans of his commercial team for the next seasons.

– Mister Savio, are you happy with the Venezuelan riders in this World Championships?

I am satisfied, because Yonder Godoy was in the breakaway, and his action meant a good promotion for Venezuela all over the world. I explained to him in the morning of the race that it was important to go in the first breakaway. It was also important for him, because it was not easy, especially for a young rider, let’s not forget he is only 20 years old. So, compliments to him! You remember the objectives were to have two riders at the finish, Carlos Ochoa and Jackson Rodriguez. Unfortunately, they were involved in two crashes, had mechanical problems, so they retired. We felt sorry for this, because we prepared very well the World Championships, but the race was very difficult: 25 nations didn’t finish it, 147 riders abandoned, among them the winner of the Tour de France and the winner of the Vuelta, the 2011 World Champion and the winner of the 2008 Olympics. I think that without the crashes we would have finished the race with our two riders.

– Do you think that the course was harder the most of the riders expected? We could see that the Classics riders had problems.

As I said before, Fabian Cancellara and Philippe Gilbert were the main favorites, so I must say I was surprised to see them distanced on the climbs. Still, let’s not forget that in a one-day race anything can happen. Overall, I don’t think the course was the main problem, but the rain, that caused many difficulties and crashes.

– What do you think of the fight for gold?

Vincenzo Nibali prepared very well the race, but he had bad luck, because he could have won the rainbow jersey, if not for that crash. Regarding Spain, it is unbelievable, really unbelievable what happened with that team. Alejandro Valverde should have followed Rui Costa, his lack of reaction was a big mistake. On the other hand, maybe it wasn’t a mistake and he didn’t have the legs to go. Only Valverde can answer this question.

– Were you surprised by Rui Costa?

Not really, because he won the Tour de Suisse twice and also stages in the Tour de France. People know he is a good rider. In Firenze, the strongest rider was Nibali, and Rui Costa was the most intelligent.

– Mister Savio, the world champion will ride for an Italian team next year, but let me ask you: what’s the future of cycling in this country, with so many financial problems?

I really don’t know. As I see it, anything can happen in the near future. Concerning us, we are relaxed: Androni sent to the UCI all the documents for the registration as a Pro Continental team next season, while in 2015 or 2016 we could step up in the World Tour.

Gianni Savio: “Nibali a fost cel mai puternic, Rui Costa a fost cel mai inteligent”

Imediat după Campionatele Mondiale, am discutat timp de câteva minute cu Gianni Savio, managerul lui Androni Giocattoli, şi totodată, selecţionerul echipei naţionale a Venezuelei. Puteţi citi mai jos ce a avut de spus acesta despre a 80-a ediţie a competiţiei şi planurile echipei sale pentru sezoanele următoare.

– Domnule Savio, sunteţi mulţumit de cum s-au descurcat rutierii venezueleni la Campionatele Mondiale?

Da, deoarece Yonder Godoy a fost în evadare, iar prezenţa sa acolo a reprezentat o bună promovare pentru Venezuela în întreaga lume. I-am spus în dimineaţa cursei că este important să meargă în prima evadare. A fost important şi pentru el, deoarece nu a fost deloc uşor să reuşească asta; să nu uităm că e un ciclist tânăr, în vârstă de numai 20 de ani. Merită felicitat. Îţi aminteşti că obiectivul nostru era să încheiăm cursa cu doi ciclişti, Carlos Ochoa şi Jackson Rodriguez. Din păcate, au fost implicaţi în două căzături, au întâmpinat apoi probleme mecanice şi au fost nevoiţi să abandoneze. Ne pare rău, pentru că am pregătit bine Campionatele Mondiale, însă cursa a fost foarte dificilă: 25 de naţiuni nu au terminat-o, iar 147 de rutieri au abandonat. Între aceştia s-au aflat câştigătorul Turului Franţei, învingătorul din Vuelta, campionul mondial din 2011 şi campionul olimpic din 2008. Fără acele căzături, cei doi venezueleni ar fi încheiat cursa.

– Credeţi că traseul a fost mai dificil decât s-au aşteptat mulţi? Am văzut cum cicliştii de clasice au avut probleme.

Aşa cum am spus şi înainte, Fabian Cancellara şi Philippe Gilbert erau principalii favoriţi la victorie, în opinia mea, şi tocmai de aceea am fost surprins că au fost distanţaţi pe căţărări. Oricum, să nu uităm că într-o cursă de o zi orice se poate întâmpla. Per total, nu cred că traseul a reprezentat principala problemă, ci ploaia, care a adus multe dificultăţi şi căzături.

– Ce impresie v-a lăsat lupta pentru aur?

Vincenzo Nibali a pregătit foarte bine cursa, dar a avut ghinion, deoarece ar fi putut câştiga tricoul curcubeu, dacă nu ar fi căzut. În ceea ce priveşte Spania, este incredibil, cu adevărat incredibil ce s-a întâmplat cu acea echipă. Alejandro Valverde ar fi trebuit să îi ia roata lui Rui Costa, lipsa sa de reacţie a fost o greşeală uriaşă. Pe de altă parte, poate nu a fost o eroare, iar Valverde chiar nu a mai avut forţa să îl urmeze. Doar el cunoaşte răspunsul la această întrebare.

– Aţi fost surprins de Rui Costa?

Nu chiar, deoarece câştigase de două ori Turul Elveţiei şi mai multe etape în Turul Franţei. Oamenii ştiu că este un rutier bun. La Florenţa, Nibali a fost cel mai puternic ciclist, iar Rui Costa a fost cel mai inteligent.

– Domnule Savio, campionul mondial va concura anul viitor pentru o echipă italiană. Care este viitorul ciclismului din această ţară, având în vedere numeroasele probleme financiare?

Sincer să fiu, chiar nu ştiu. La momentul actual, orice se poate întâmpla în viitor. În ceea ce ne priveşte, suntem liniştiţi: Androni a trimis la UCI documentele necesare pentru a fi înregistrată ca echipă Pro Continentală anul următor, iar în 2015 sau 2016 am putea deveni o grupare de World Tour.

Post Navigation