Cafe Roubaix

Tao Geoghegan Hart: “Va fi o provocare uriaşă să concurez pentru Bissell”

Unul dintre cei mai talentaţi rutieri care se vor afla sezonul viitor la categoria sub 23 de ani, Tao Geoghegan Hart a avut o serie impresionantă de rezultate în 2013. Aventura sa a început în versiunea pentru juniori a Paris-Roubaix şi s-a încheiat câteva luni mai târziu, la Campionatele Mondiale de la Florenţa, acolo unde a participat în cursa pe şosea. În doar jumătate de an, a câştigat două curse pe etape (Turul Istriei şi Giro della Lunigiana) şi a avut grijă ca astfel să se facă remarcat, convingându-l pe Axel Merckx să îi ofere un contract pentru a i se alătura lui Bissell (fosta Bontrager).

Sezonul 2013 abia s-a încheiat, dar Tao Geoghegan Hart a început deja să se pregătească pentru stagiunea următoare, când vrea să facă un nou pas important pe drumul ce speră să îl ducă în plutonul profesionist. Care sunt gândurile sale după ultimul an petrecut la juniori şi obiectivele pentru viitor? Aflaţi totul din interviul de mai jos.

– Tao, de ce ai ales ciclismul?

La început, ciclismul a reprezentat o modalitate extraordinară pentru a ieşi din oraş. Să pot merge în zonele rurale şi să le explorez în fiecare zi a fost şi este în continuare ceva foarte special. Odată ce am început să mă adâncesc în sport, cultura şi istoria sa m-au atras, deoarece sunt mulţi oameni extraordinari care merită întâlniţi şi poveşti ce merită spuse. De asemenea, ciclismul reprezintă o modalitate excelentă pentru a mă testa în fiecare zi şi a-mi descoperi noi limite – chiar dacă acesta este un clişeu extrem de des folosit, presupun că e unul bun.

– Cine te-a inspirat la început?

Am pornit cu ciclismul la 14 ani, după ce mai întâi am practicat fotbalul şi nataţia. Ciclismul a fost un sport cu totul diferit şi mi-a plăcut mult asta. De când eram mic, indiferent de sport, părinţii m-au inspirat. Întotdeauna muncesc din greu şi mi-au permis să fac ceea ce vreau fără nicio presiune, şi poate intenţionat sau nu, mi-au oferit un exemplu pentru direcţia pe care trebuie să o urmez în viaţă. Niciunul dintre ei nu are un trecut în sport, însă ar fi putut fi sportivi extraordinari, au o tonă de ambiţie şi determinare, iar eu văd asta în fiecare zi.

– Cum au fost primii tăi ani în ciclism?

Ei bine, am terminat ultimul (sau penultimul?! Trebuie să verific asta înainte de a mai spune povestea de multe ori) în prima mea cursă. Am fost norocos ca după doar un sezon, la numai 15 ani, să fiu integrat în sistemul dezvoltat de British Cycling, iar asta a fost ceva ce nu pot exprima în cuvinte. De la un ciclist care nu concurase niciodată până atunci pe velodrom, am ajuns să particip la Campionatele Europene, iar apoi la Mondiale, după numai câţiva ani. Programele lor sunt, fără îndoială, unele dintre cele mai bune din lume, aşa că să fac parte din Echipa de Talente (sub 16 ani) şi Programul Olimpic de Dezvoltare (sub 18 ani) a fost cu adevărat o experienţă incredibilă. Nu voi uita niciodată lecţiile învăţate şi relaţia excelentă pe care am avut-o cu cei doi antrenori ai mei, Stuart Blunt şi Matthew Winston. Însă înainte de ajutorul primit de la British Cycling, în primul meu an plin, pur şi simplu m-am aruncat cu capul înainte. Am participat în curse sub 16 ani din Belgia, fără să mai fi concurat vreodată la acel nivel, iar aceea a fost o experienţă cu totul nouă. Trebuie să le mulţumesc regretatului Alan Rosner şi lui John Barclay, un alt mentor extraordinar, pentru sfaturile primite şi cursele în care m-au trimis de-a lungul carierei, până acum. Îmi place să cred că toate rezultatele obţinute sunt o reflecţie a ajutorului pe care l-am primit. Însă sunt departe de a termina!

– 2013 a fost un sezon excelent cu multe victorii şi rezultate bune. Eşti mulţumit de cum au decurs lucrurile?

Atunci când voi fi mulţumit, va fi momentul să mă retrag din activitate. Mi-am îndeplinit aproape toate obiectivele pentru acest sezon, dar cu toate acestea, nu a fost extraordinar. Sincer să fiu, am simţit că am avut o evoluţie sub aşteptări la Campionatele Mondiale de Ciclism pe Velodrom şi asta a fost cu adevărat frustrant. Credem că am fost puţin bolnav la acel moment, însă în ciuda acestui fapt, am fost extrem de dezamăgit că munca grea pe care am depus-o în lunile premergătoare Mondialelor nu s-a concretizat în nişte rezultate bune. Locul patru în cursa de urmărire pe echipe nu a fost ceea ce mi-am dorit. În general, nu îmi place să mă gândesc la rezultatele bune şi sunt dornic să demonstrez de ce sunt în stare la categoria sub 23 de ani şi la profesionişti, acolo unde contează cel mai mult. E aşa cum se spune: eşti atât de bun precum a fost ultima ta cursă.

– Cât de importantă a fost victoria din Giro della Lunigiana, o cursă care a fost câştigată în trecut de rutieri ca Gilberto Simoni, Damiano Cunego sau Vincenzo Nibali?

Să fiu complet sincer, la acel moment nu a fost atât de importantă. Am folosit acea cursă ca pregătire pentru Campionatele Mondiale, aşa că rezultatul a fost mai puţin semnificativ. Mai important a fost să ne concentrăm, să ne facem treaba şi să încercăm să perfecţionăm angrenajul la care am lucrat ca echipă, pe parcursul anului. Respect cu adevărat moştenirea şi istoria cursei, a fost o competiţie extraordinară la care să particip, însă pe termen lung a fost doar un alt pas pe care l-am facut pentru a-mi împlini visurile. Totuşi, să câştig încă o cursă pe etape după Turul Istriei, în aprilie, a fost frumos. Am avut o echipă extraordinară alături de mine, m-a bucurat mai mult decât orice să o câştig alături de colegi, cu atât mai mult cu cât a venit înainte de a ni se despărţi drumurile, ca urmare a trecerii la tineret.

– Ai vreun regret după ceea ce s-a întamplat la Campionatele Mondiale de la Florenţa?

Da şi nu. Am avut obiective mari pentru cursă, dar chiar nu am avut ce face mai mult în timpul ei. Să ţi se rupă lanţul care nu era vechi de nicio săptămână, un lanţ verificat de mai multe ori, este doar o parte a acestui sport nebun. După cursă, ca fan al ciclismului mi-am spus că milioanele de lucruri care se pot întâmpla fac ca totul să fie atât de palpitant, incertitudinea este ceea ce mă face să iubesc acest sport. A fost valabil atunci şi este valabil şi acum, trebuie sa accept că astfel de lucruri se pot întâmpla şi să merg mai departe, iar eu exact asta am făcut. Cu siguranţă, e ceva ce mă va motiva în această iarnă.

– În urmă cu câteva zile a fost anunţat transferul tău la Bissell. Ce te-a determinat să accepţi acea ofertă?

Am discutat cu Axel de câteva ori acum câteva luni, iar în urma acelor conversaţii am luat o decizie, aceea că vreau să fac parte din programul său. La începutul anului am avut un mic vis: să mă alătur echipei, iar acest vis a devenit realitate, şi asta este extraordinar. Alex Dowsett, bunul meu prieten, a concurat de asemenea pentru echipă, mi-a oferit multe sfaturi şi asta m-a ajutat să fiu mai puţin tensionat înainte de schimbarea majoră din viaţa mea. De asemenea, m-a ajutat că Nathan Van Hooydonck, un alt prieten apropiat, va concura pentru echipă. Abia aştept să particip în curse alături de el. Până la urmă, chiar dacă aceasta a fost decizia mea, au fost câteva variante interesante, însă abia aştept să lucrez cu Axel şi să concurez pentru echipă. Va fi o provocare uriaşă, dar sunt determinat să dau tot ce pot.

– Care vor fi obiectivele tale pentru anul viitor?

Vreau să ajut cât mai mult echipa, să învăţ multe lucruri despre curse şi să demonstrez că pot fi un coleg de nădejde. Dacă voi câştiga experienţă, voi face progrese ca rutier şi îmi voi ajuta colegii mai în vârstă, cred că va fi un sezon de succes. Întotdeauna sunt pregătit să speculez orice oportunitate, aşa că voi aştepta şi voi vedea ce se va întâmpla.

– Pe termen lung, ce curse visezi să câştigi?

Visez să fiu ciclist profesionist, iar cursele care îmi atrag atenţia sunt Marile Tururi şi clasicele valonate, deşi Paris-Roubaix e de asemenea senzaţională. În afară de acestea, trebuie să aştept şi să văd ce îmi va apărea în cale.