Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Concluzii după cursele de la Golful Persic

Anul acesta, pentru prima dată, plutonul a avut parte de trei curse în Orientul Mijlociu: Turul Dubaiului, Turul Qatarului şi Turul Omanului. În total, au fost 16 zile petrecute de caravană în acea zonă a lumii, rutierii aflaţi acolo prezentându-se la start pentru a pregăti primele obiective ale sezonului, deoarece cele trei competiţii au oferit de toate pentru toţi: etape de contratimp, de sprint, dar şi etape rezervate puncheurilor şi căţărătorilor.

Taylor Phinney, Niki Terpstra şi Chris Froome au fost câştigătorii la general în Dubai/Qatar/Oman, însă nu doar despre aceştia se pot trage concluzii după cursele de la Golful Persic, ci şi despre alţi ciclişti, care începând cu luna martie vor avea rolul de actori principali în cursele pe etape şi în cele de o zi.

– Una dintre cele mai impresionante evoluţii i-a aparţinut lui Tom Boonen, care s-a impus în două etape din Turul Qatarului şi a terminat pe locul secund la general. Belgianul se află deja într-o formă excelentă, e extrem de motivat după un 2013 mai mult decât dezamăgitor, iar Omega Pharma-Quick Step este deja o “maşinărie” bine sudată, pregătită pentru a da totul în clasicele pe pavate. O primă ocazie pentru Boonen va veni la sfârşitul acestei săptămâni, în Omloop Het Nieuwsblad, cursă de o zi care nu se află în palmaresul său.

– La finalul Turului Dubaiului, mulţi au spus că Marcel Kittel e cel mai rapid ciclist din pluton, însă compatriotul acestuia, André Greipel, a ţinut să îi contrazică şi a arătat că este sprinterul momentului. În vârstă de 31 de ani, germanul a adunat deja şase victorii, punctând în toate cursele în care a participat. Mai mult, Greipel a arătat că a făcut progrese evidente pe căţărări, fără ca asta să îi afecteze viteza dezvoltată la sprinturi. Dacă Pompeiana va fi scoasă din Milano-San Remo, rutierul lui Lotto-Belisol va fi unul dintre marii favoriţi la victorie.

– BMC a semnat cu şapte noi rutieri pentru 2014, dar cel mai important transfer este Allan Peiper, care ocupă de câteva luni funcţia de director sportiv, în locul lui John Lelangue. Acesta a schimbat în bine faţa echipei nord-americane, iar BMC a obţinut în primele săptămâni ale stagiunii şase victorii, aproape un sfert din totalul de anul trecut. Mai important decât succesele de până acum e că australianul, ajutat de Valerio Piva şi Bobby Julich, a resuscitat câţiva ciclişti care se aflau de mult într-un con de umbră sau păreau să nu mai progreseze. Dacă următorul care va trece prin acest proces va fi Philippe Gilbert, atunci Andy Rihs va avea toate motivele să se felicite pentru alegerea făcută.

– Sam Bennett şi-a început timid aventura la profesionişti, dar apoi a început să se facă remarcat, doar în Turul Qatarului adunând trei clasări între primii zece. În Turul Omanului, irlandezul a obţinut un singur rezultat important, însă acesta a fost suficient ca să-i dea încredere pentru cursele care urmează. În ultima etapă, la Muscat Corniche, Bennett a venit pe trei, după André Greipel şi Nacer Bouhanni, bifând primul podium pentru NetApp-Endura şi confirmând că îl aşteaptă un viitor frumos, strâng legat nu doar de sprinturi, ci şi de clasice.

– Chris Froome a început sezonul la fel cum a făcut-o în 2013, cu o victorie de etapă şi un succes la general în Turul Omanului, devenind astfel primul ciclist care s-a impus de două ori acolo. Deşi e încă devreme, britanicul trebuie considerat principalul favorit la victorie în Turul Franţei, mai ales că în Oman au fost indicii că poate ajunge la un nivel mai ridicat decât anul trecut. Partea bună pentru adversarii lui Froome la tricoul galben este că au la dispoziţie patru luni pentru a încerca să afle cum să îl învingă. Partea proastă e că o eventuală soluţie nu pare să ţină de forma fizică, ci doar de o strategie impecabilă.

– Dacă tot vorbim despre oamenii de clasament general, Andy Schleck nu trebuie trecut cu vederea. Aflat în Turul Omanului la prima cursă a anului, luxemburghezul a spus că ţinteşte o clasare în top zece şi declaraţia sa nu a fost considerată îndrăzneaţă după ce a terminat în acelaşi timp cu favoriţii în etapa a treia, una cu un profil accidentat şi un ritm foarte ridicat. Din păcate pentru el, totul s-a năruit o zi mai târziu, atunci când a sosit cu o întârziere de 17 minute. Până la urmă, Schleck a fost al 72-lea la general, iar forma arătată îl apropie mai mult de 2013 decât de sezoanele în care lupta pentru victorie în Turul Franţei. Singurul alibi (dacă mai are voie să aibă unul) este că a fost prima cursă a stagiunii, iar rezultatele sale vor fi judecate doar la finalul lunii aprilie.

Single Post Navigation

One thought on “Concluzii după cursele de la Golful Persic

  1. madalingurita on said:

    concluziile dupa primele 2 luni…va fii un an cu artificii…inafara de Froom,Nibaldi,Contador,Valverde care e intr-o forma buna…cel putin acum la inceputul anului o buna impresie a lasat Omega…o echipa foarte puternica care sigur va pune probleme si va fii o surpriza placuta.referitor la sprinteri…eu merg pe Mark desi inceputul nu este promitator sunt sigur ca ne vor incanta cu trenuletul lor….
    Urmeezaa clasicele…Cancelara ,Sagan si toti ceilalti…ma vad nevoit sa ma repet..va fii un an foarte interesant cu multe curse de urmarit si de comentat..

    ps un singur gust amar…ma dezamageste un pic fotbalul de pe eurosport…prea mult ,mult prea mult…NOI VREM CICLISM.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: