Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Neo-profesionişti de urmărit în 2014

Anul trecut, am scris un articol despre tinerii rutieri care se puteau face remarcaţi în sezonul ce stătea să înceapă. Am decis să continui şi în 2014, cu menţiunea că acum a fost mult mai dificil să întocmesc o listă, din cauza numărului mare de ciclişti foarte talentaţi. Iniţial, am vrut să scriu despre zece oameni, la fel ca în 2013, dar mi-am dat seama încă din start că e o misiune imposibilă, în condiţiile în care erau cel puţin 30 de rutieri neo-profesionişti de mare perspectivă. Până la urmă, au rămas 20, criteriile după care au fost aleşi fiind următoarele: să nu aibă mai mult de 23 de ani, să vină de la o echipă de amatori sau de la una Continentală şi să nu mai fi concurat până acum la nivel Pro Continental sau de World Tour.

De asemenea, cei zece care au ratat cut-ul (ca să împrumut un termen din golf), deşi au un potenţial mare, nu se află aici din trei motive: accidentările cu care s-au confruntat în scurta carieră, lipsa constanţei şi absenţa unui calendar adecvat alături de noua echipă. Astfel, aşa cum spuneam şi mai sus, s-a ajuns la următorii 20:

Julian Alaphilippe – are 21 de ani, şi-a început cariera în ciclo-cross şi este anunţat ca o viitoare vedetă a curselor de o zi. După câteva luni de acomodare în lotul lui Ettix-Ihned, francezul a început să iasă în evidenţă, adunând victorii de etapă în curse ca Turul Bretaniei, Thüringen-Rundfahrt şi Tour de l’Avenir, dar şi multe clasări în top zece (Cursa Păcii, Campionatele Europene, Campionatele Mondiale). Un rutier care nu este deloc deranjat de cursele lungi sau de vremea nefavorabilă, Alaphilippe a decis să evolueze pentru Omega Pharma-Quick Step, o alegere excelentă, deoarece echipa belgiană îl poate ajuta să se transforme într-o adevărată “maşinărie” în clasice.

Sam Bennett – originar din Carrick-on-Suir, satul în care s-a născut şi Sean Kelly, irlandezul a concurat pentru echipa acestuia timp de trei sezoane, iar acum este pregătit să evolueze la cel mai înalt nivel, alături de NetApp-Endura, o formaţie care nu va pune presiune pe el, deşi îl va trimite în curse de World Tour. Foarte rapid la finişuri, Bennett nu este chiar un sprinter pur, ci mai degrabă un rutier în genul lui Peter Sagan, care nu întâmpină probleme pe căţărările scurte, cu pantă ridicată (etapa câştigată la Caerphilly, în Turul Marii Britanii, e cel mai bun exemplu în acest sens). În timpul cantonamentelor cu noua sa echipă, Bennett s-a antrenat atât pentru sprinturi, dar şi la altitudine, şi este foarte motivat să arate de ce e în stare în faţa adversarilor mult mai titraţi. Tocmai de aceea, nu ar fi deloc de mirare ca rutierul irlandez să fie considerat una dintre revelaţiile plutonului profesionist la finalul stagiunii.

Lawson Craddock – Argos-Shimano doreşte să devină o echipă completă, care să nu conteze doar la sprinturi, ci şi în clasamentul general, iar pentru asta l-a încorporat ca profesionist pe Lawson Craddock, un rutier care şi-a demonstrat potenţialul pe parcursul celor trei sezoane petrecute alături de Bontrager. Americanul nu e un căţărător pur, însă la doar 21 de ani a terminat în top zece Turul Californiei şi Turul Colorado, ajutat de o constanţă remarcabilă pe munţi, dar şi de calităţile sale de contratimpist, vizibile şi la Campionatele Mondiale, acolo unde a încheiat pe locul cinci cursa contracronometru. În 2014, Craddock este aşteptat să facă noi paşi înainte, care ar putea rezulta în clasări pe podium în cursele de pe continentul nord-american, dar şi din Europa.

Silvan Dillier – în septembrie 2013, BMC i-a oferit ocazia să concureze ca stagiar în Turul Alberta, şi elveţianul s-a impus în etapa secundă, după o evadare în doi. În vârstă de 23 de ani, Dillier a avut un debut promiţător încă de la juniori, câştigând o etapă în Tour du Pays de Vaud, iar progresul său a continuat şi la categoria sub 23 de ani, cel mai răsunător succes fiind consemnat în Turul Normandiei, printre învinşii de acolo numărându-se Dylan Van Baarle, Fabio Silvestre sau Fredrik Ludvigsson. Deşi subestimat de mulţi în raport cu colegii săi de la tineret, Silvan Dillier are un potenţial foarte mare, iar în 2014, chiar dacă va fi primul său sezon la profesionişti, poate confirma asta.

Lasse Norman Hansen – Garmin-Sharp a recurs la o reîntinerire masivă de lot în toamnă, iar danezul este unul dintre cicliştii în care Jonathan Vaughters îşi pune mari speranţe. Venit de pe velodrom, acolo unde a fost medaliat cu aur în proba de omnium la Jocurile Olimpice desfăşurate la Londra, rutierul nordic poate ajunge o forţă la contratimp, locul al treilea ocupat la Mondialele din Italia fiind edificator în acest sens. “Motorul” foarte puternic şi calităţile de rouleur l-au ajutat să câştige nu doar curse contracronometru, ci şi pe şosea, din evadări, aşa cum a fost cazul cu Grand Prix Herning şi Eschborn-Frankfurt, iar debutul său la profesionişti este aşteptat cu nerăbdare, mai ales Norman Hansen se anunţă şi ca un viitor pretendent la victorie în clasicele pe pavate.

Merhawi Kudus – are doar 19 ani, dar deja se vorbeşte despre el ca fiind următorul câştigător de Mare Tur din Africa. În 2013, ciclistul din Eritreea – un căţărător pur, curajos şi neobosit în a ataca – a avut o evoluţie solidă în toate cursele în care a participat, rezultatul de referinţă fiind locul secund din Vuelta Ciclista a Leon (unde a luat şi tricoul alb, al celui mai bun tânăr). La acestea se adaugă un loc 15 la Mondialele de la Florenţa şi un loc 11 în Tour de l’Avenir, rezultate ce i-au atras atenţia lui MTN-Qhubeka, echipa africană fiind deja hotărâtă să îi ofere ocazia să arate ce poate împotriva profesioniştilor. Debutul său, care va fi consemnat luna viitoare, în Turul Langkawi, se anunţă extrem de interesant.

Matej Mohoric – slovenul va debuta în World Tour la numai 19 ani, şi mulţi se întreabă dacă nu cumva s-a pripit semnând la această vârstă cu Cannondale, o echipă concentrată în jurul unui singur rutier. Ce este cert e că Mohoric are un talent uriaş, pe care l-a arătat la Campionatele Mondiale, în ani consecutivi, fiind singurul ciclist din istorie care a cucerit titlul atât la juniori, cât şi la tineret. Într-un interviu pe care mi l-a acordat în urmă cu câteva luni, fostul rutier al echipei Sava spunea că visează să câştige Turul Italiei într-o bună zi, însă până atunci are toate şansele să explodeze în cursele valonate de o zi (Ardeni, Italia) şi nu ar fi deloc de mirare ca debutul său în primul eşalon să fie similar cu cel avut de Peter Sagan în 2010. Pentru asta, important este nu doar ca noua sa echipă să îl şlefuiască, dar şi să se asigure că Mohoric va deveni un ciclist cu “normă întreagă”, capabil să aducă rezultate şi în prima jumătate a sezonului.

Jan Polanc – Lampre-Merida s-a orientat către piaţa slovenă, iar aducerea lui Polanc se poate dovedi o afacere extrem de profitabilă pentru italieni. Venit de la echipa Continentală Radenska, Polanc este un puternic ciclist pentru cursele pe etape, dar şi pentru cele de o zi, două exemple în acest sens fiind victoriile din Giro della Regione Friuli Venezia Giulia 2013 (acolo unde, printre învinşi, s-a aflat şi Riccardo Zoidl) şi Piccolo Giro di Lombardia 2012. Pe finalul sezonului, ca stagiar al lui Lampre, rutierul în vârstă de numai 21 de ani a terminat pe locul 15 Turul Beijingului (debutul său în World Tour), la doar 41 de secunde în urma câştigătorului, Beñat Intxausti. Dacă pe căţărări se ştiu calităţile sale, Polanc mai trebuie să lucreze la contratimp (unde nu stă chiar rău), pentru a avea şanse şi mai mari la o clasare bună în cursele de o săptămână.

Florian Senechal – francezul în vârstă de numai 20 de ani şi-a făcut ucenicia la Ettix-Ihned, “pepiniera” lui Omega Pharma-Quick Step, dar cum nu a primit un contract cu echipa mare, a decis să meargă la Cofidis, unde va avea ocazia să participe în clasicele nordului, care i se potrivesc atât de bine. Învingător în versiunea pentru juniori a Paris-Roubaix şi în Keizer desr Juniores, Senechal îşi va face debutul ca profesionist la o vârstă fragedă, dar asta nu ar trebui să îl împiedice să obţină câteva rezultate prin care să îşi anunţe sosirea pe scena mare a ciclismului.

Jasper Stuyven – Belgia a oferit mereu talente pe bandă rulantă, iar unul dintre cele mai noi “produse” este Jasper Stuyven, care a semnat cu Trek, acolo unde îşi va face ucenicia în echipa de clasice a lui Fabian Cancellara. Ciclistul originar din Flandra este membru al talentatei generaţii 1992 şi toate indiciile de până acum duc către o frumoasă carieră în cursele de o zi, în special cele pe pavate, fără ca asta să îl scoată din calcule pentru clasice ca Milano-San Remo sau Amstel Gold Race. De altfel, Stuyven îi este mai apropiat ca tipologie lui Greg Van Avermaet, şi cu un program potrivit de curse în 2014, poate confirma din sezonul de debut aşteptările create în jurul său încă din 2010, când câştiga versiunea pentru juniori a Paris-Roubaix îmbrăcat în tricoul curcubeu.

Jasha Sütterlin – cel mai recent produs al Thüringer Energie Team, germanul a venit la Movistar din postura de dublu campion naţional la contratimp şi fost câştigător al Turului Berlinului şi al Niedersachsen Rundfahrt. Echipa spaniolă nu l-a adus doar pentru calităţile sale în probele contracronometru, dar şi pentru că a observat potenţialul acestuia în cursele scurte pe etape cu un traseu valonat, fără căţărări lungi şi dure. În plus, Sütterlin are toate şansele să facă parte din echipa trimisă de Movistar la Mondialele de la Ponferrada, acolo unde obiectivul spaniolilor este o clasare pe podium.

Dylan Van Baarle – mulţi se aşteptau ca tânărul olandez să semneze cu Belkin, dar acesta a ajuns la Garmin-Sharp, din motive pe care le-a explicat aici. La doar 21 de ani, Van Baarle este o “maşinărie” incredibilă, datorită “motorului” uriaş pe care îl posedă, un lucru din ce în ce mai rar în ciclismul de astăzi. În 2013, Van Baarle a câştigat cam tot ce a vrut (inclusiv ambele titluri naţionale), singura sa ratare venind la Mondiale, acolo unde a prins o zi mai slabă. Deşi va munci pentru Sebastian Langeveld si Johan Vansummeren, nu este exclus ca batavul să surprindă plăcut în clasicele pe pavate, de care va fi strâns legat în viitor.

Petr Vakoč – a surprins pe toată lumea în 2013, câştigând Okolo Slovenska, Grand Prix Kralovehradeckeho kraje, o etapă în Turul Cehiei şi Vuelta a la Comunidad de Madrid. Din păcate, câteva greşeli administrative şi o accidentare l-au împiedicat să participe în Tour de l’Avenir şi la Campionatele Mondiale, unde ar fi avut alte oportunităţi să se facă remarcat, dar în toate astea a existat şi o parte bună, deoarece rutierul ceh a putut începe pregătirea pentru primul sezon în World Tour, acolo unde va concura pentru Omega Pharma-Quick Step. Cu un apetit dezvoltat pentru căţărările scurte şi dure, dar şi un sprint deloc de neglijat, Petr Vakoč va avea ocazia să fie liderul echipei belgiene în câteva curse, iar dacă lucrurile vor merge bine şi va avea puţin noroc, 2014 va fi anul în care va obţine un succes la profesionişti.

Michael Valgren – un rutier foarte agresiv, setat mereu pe atac, danezul şi-a confirmat în 2013 potenţialul mare, câştigând pentru al doilea an consecutiv Liège–Bastogne–Liège. La acest succes, s-au adăugat cel din etapa a treia a Tour de l’Avenir, unde a rezistat în frunte, deşi plutonul venea puternic, şi cel din Flèche du Sud, acolo unde a terminat primul la general, pe parcurs adjudecându-şi o etapă. Singura echipa daneză din World Tour, Tinkoff-Saxo l-a convins imediat pe Valgren Andersen să semneze un contract de profesionist, factorul determinant fiind Bjarne Riis, iar ciclistul scandinav este pregătit pentru debutul în World Tour şi pentru a arăta că are un viitor frumos nu doar în cursele de o zi, ci şi în cele pe etape.

Davide Villella – italianul a adunat multe victorii în 2013, iar palmaresul său ar fi fost şi mai impresionant, dacă în multe dintre acele curse nu l-ar fi întâlnit pe Andrea Zordan. Cele mai importante repere ale sale anul trecut sunt două succese de etapă în Giro della Valle d’Aosta (unde a câştigat şi generalul), victoria din Piccolo Giro di Lombardia, locul şase de la Campionatele Mondiale şi cele două podiumuri din Coppa Sabatini şi Giro dell’Emilia, acestea fiind obţinute ca stagiar al lui Cannondale, echipă cu care semnase deja. Pe lângă clasicele valonate, Villella va trebui urmărit şi în Marile Tururi, acolo unde are toate şansele să devină următoarea speranţă a Italiei.

Adam Yates – în Tour de l’Avenir a egalat cel mai bun rezultat al unui britanic, locul secund, poziţie pe care a ocupat-o şi în clasamentele auxiliare (pe puncte şi al căţărătorilor). Crescut în Franţa, la CC Étupes, unul dintre cluburile de tradiţie din Hexagon, Adam Yates a decis să semneze cu Orica-GreenEdge, o decizie care pare foarte înţeleaptă, deoarece gruparea australiană îi va oferi suficiente şanse să se facă remarcat încă din sezonul de debut. Un om de curse pe etape, căruia îi plac căţărările lungi şi regulate, englezul în vârstă de 21 de ani ar trebui să ajungă în viitor următorul candidat al Marii Britanii la câştigarea Turului Franţei.

Simon Yates – spre deosebire de fratele său, Simon are un alt trecut, petrecându-şi anii de juniorat în Marea Britanie, şi nu doar pe şosea, ci şi pe velodrom, acolo unde a devenit campion mondial în cursa cu adiţiune de puncte. Asta l-a ajutat pe Simon Yates să aibă un sprint bun şi să fie exploziv pe finalurile în ascensiune, mai ales pe cele scurte şi dure, care îi vin ca o mănuşă (aspect ce a putut fi observat şi în Turul Marii Britanii, unde a câştigat prima etapă din istorie cu finiş în căţărare). Dacă Adam poate deveni un ciclist de Mari Tururi în sezoanele viitoare, Simon are toate şansele să fie un adevărat patron al clasicelor din Ardeni.

Rick Zabel – la începutul anilor 2000, se afla la Paris şi urca alături de tatăl său, unul dintre cei mai buni sprinteri ai vremii, pe podiumul Turului Franţei. Acum, este pregătit să îşi înceapă cariera de profesionist şi să demonstreze că îşi poate construi propriul nume în pluton. În 2013, Zabel şi-a facut încălzirea in Turul Normandiei, unde a câştigat o etapă, înainte de a-şi trece în palmares cel mai mare succes al carierei, Turul Flandrei. Zabel nu este un sprinter pur, dar e un ciclist foarte versatil, cu o înclinaţie şi pentru clasice, capabil să treacă de dealuri şi să facă un contratimp bun pe anumite distanţe, iar BMC a observat asta şi s-a grăbit să semneze cu el.

Gianfranco Zilioli – un produs al echipei Colpack, italianul a câştigat în 2013 Giro delle Valli Cuneesi, înainte de a concura ca stagiar pentru Androni Giocattoli-Venezuela, cu care a şi semnat în toamnă, după ce s-a impus în Gran Premio Industria & Commercio di Prato, cursă la startul căreia s-au aflat mai multe grupări de World Tour. Zilioli este un bun căţărător, dar în acelaşi timp şi un atacant, preferând să îşi încerce şansa în curse atunci când adversarii se aşteaptă mai puţin. Sezonul acesta, pe lângă tradiţionalele competiţii de pe teren propriu, italianul va mai putea fi văzut în Turul Mediteranean şi în Turul Langkawi, iar evoluţia sa va trebui urmărită cu atenţie, deoarece Zilioli e capabil de multe lucruri frumoase.

Andrea Zordan – fără îndoială, Androni Giocattoli-Venezuela a pus mână pe un “giuvaier”, care dacă va fi crescut aşa cum trebuie şi nu va avea probleme de sănătate, va deveni unul dintre cicliştii de top ai Italiei. În vârstă de numai 21 de ani, peninsularul a avut un sezon perfect în 2013, cu nu mai puţin de zece victorii, între acestea aflându-se cele de la Campionatele Naţionale sau Trofeo Edil C (zestrea sa putea fi şi mai bogată dacă ar fi concurat în Tour de l’Avenir). Cu un sprint excelent (lansat devreme, şi cu 350-400 de metri înainte de sosire), dar şi o înclinaţie pentru pavate (ceva rar la italieni în ultimii ani), Zordan va beneficia de un mediu excelent la Androni, fără presiune şi cu multe oportunităţi de a ieşi în evidenţă. Tocmai de aceea, câteva victorii îi par la îndemână italianului, care după doar câteva luni la profesionişti, şi-ar putea face debutul în Il Giro.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: