Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Daan Luijkx: “Thomas De Gendt trebuie să confirme”

Vacansoleil a avut un Tur al Italiei perfect. A obţinut o victorie de neuitat pe Passo dello Stelvio, la prima sosire din istorie acolo, şi a terminat pe locul trei în clasamentul general, datorită lui Thomas De Gendt. Belgianul a fost revelaţia din Il Giro şi multă lume a început să vorbească despre el ca despre un viitor câştigător de Mari Tururi. În toată această euforie, Daan Luijkx, managerul echipei olandeze, a rămas cu picioarele pe pământ şi a îndemnat la calm, susţinând într-un interviu pentru Cafe Roubaix că De Gendt trebuie să vină cu o clasare bună şi în următoarea cursă majoră în care va lua startul.

– Domnule Luijkx, cum a fost ultima zi a Turului Italiei pentru dumneavoastră şi Vacansoleil?

A fost o zi foarte palpitantă, deoarece Thomas avea posibilitatea de a urca pe locul trei la general. Însă ştiam că Michele Scarponi se afla într-o formă bună şi era mai odihnit decât Thomas, care s-a aflat tot timpul în frunte în etapa precedentă. A fost o adevărată provocare să îl depăşească la contratimp, dar la final am scăpat de acea tensiune şi ne-am bucurat de rezultatul extraordinar pe care l-a obţinut.

– Înainte de startul cursei, ce obiectiv avea Vacansoleil?

Doream să câştigăm o etapă şi să plasăm un rutier în top 10 sau top 15. Am făcut o cursă bună şi am reuşit ceea ce ne-am propus.

– Primul rutier belgian care a terminat pe podiumul unui Mare Tur în ultimii 17 ani. Îl anunţă această performanţă pe Thomas De Gendt ca fiind unul dintre rutierii importanţi în cursele majore din sezoanele viitoare?

A fost pentru prima oară când Thomas a încercat să obţină un rezultat valoros în clasamentul general şi a avut succes, dar cred că este mai bine să vedem ce va face în Turul Spaniei, următorul său obiectiv. Dacă va obţine alte rezultate bune şi va termina măcar între primii şapte, atunci vom putea spune că avem un ciclist belgian care are calităţile necesare pentru a se clasa sus într-un Mare Tur. Să nu uităm că se descurcă bine la contratimp. E un rutier masiv, deoarece are picioare lungi, dar în acest moment se descurcă bine pe munţii înalţi, este puternic şi ar putea conta în ierarhia unui Mare Tur de acum înainte.

– Dacă va reuşi, presupun că îl vedeţi cu şanse bune şi în Turul Franţei.

Da, pentru că anul trecut, în ultima săptămână a Marii Bucle, a dovedit asta. În etapa a doua a căzut rău şi s-a lovit la claviculă, iar din această cauză a avut dureri mari. În zilele de final s-a simţit mai bine, a terminat al şaselea pe Alpe D’Huez şi pe patru la contratimpul individual, unde toţi marii favoriţi – Tony Martin, Cadel Evans şi Alberto Contador – căutau să obţină un rezultat important. A dovedit că şi în Turul Franţei poate concura împotriva celor mai buni ciclişti.

– Îmi amintesc că la Grenoble a fost mai bun şi decât Fabian Cancellara.

Exact, iar asta a spus ceva despre calităţile sale.

– În Vuelta, pe lângă clasamentul general, se va pregăti şi pentru Campionatele Mondiale de la Valkenburg?

Da, însă nu doar de la el avem aşteptări pentru acea competiţie. Suntem o echipă olandeză, cu zece rutieri din această ţară, între care Wout Poels, Rob Ruijgh şi Johnny Hoogerland. Cu toţii se pot descurca bine la Mondiale.

– Până la Vuelta mai sunt multe curse, iar prima dintre acestea este Criteriul Dauphiné. Am văzut că Thomas De Gendt se află pe lista provizorie. Va merge acolo?

Încă nu sunt sigur. Marţi voi avea o întâlnire cu restul staff-ului tehnic şi vom decide în ce curse vor participa cicliştii noştri.

– Şi care va fi obiectivul lui Vacansoleil pentru Dauphiné?

Anul acesta vom încerca să terminăm între primii zece, deoarece avem nevoie de puncte în clasamentul World Tour. Chiar dacă nu era aşa, mereu încercăm să fim prezenţi în faţă. Vrem o victorie de etapă, dar şi o clasare în top zece. Obiectivele noastre sunt mereu aceleaşi, chiar dacă rutierii sunt alţii.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: