Cafe Roubaix

Tony Gallopin: “Visul meu e Turul Flandrei”

La 24 de ani, Tony Gallopin este unul dintre cei mai promiţători rutieri din pluton. Francezul şi-a făcut debutul la profesionişti în 2010, alături de Cofidis, iar după doar două sezoane petrecute acolo, a atras atenţia lui RadioShack-Nissan, care i-a oferit un contract în echipa manageriată de Johan Bruyneel.

În cinci luni, Gallopin a confirmat încrederea pusă în el, prin rezultate bune în clasicele de primăvară, dar şi în curse pe etape. Recent, a terminat pe locul şase în Turul Bavariei, unde a fost cel mai valoros tânăr, iar acum se pregăteşte pentru Criteriul Dauphiné. În funcţie de ce va face acolo, Tony Gallopin poate fi selectat în echipa pentru Turul Franţei. Mai multe despre obiectivele sale şi viaţa la RadioShack-Nissan, în interviul următor, pe care ciclistul din Hexagon l-a acordat pentru Cafe Roubaix.

– Tony, cum a fost prima jumătate de sezon petrecută la o echipă de World Tour, în comparaţie cu perioada de la Cofidis?

Este ceva complet diferit, deoarece la Cofidis erau importante cursele din Hexagon şi se punea accent pe Paris-Nisa. La RadioShack-Nissan e o cu totul altă poveste: aici m-am concentrat pe clasice, iar pentru a ajunge într-o formă bună la startul acestora, am fost în Turul Qatar-ului şi Turul Omanului.

– Ai avut rezultate bune în clasice, la sprint, dar şi în cursele pe etape. Ce fel de rutier te consideri?

Aş spune puncheur, deoarece sunt rapid, dar nu suficient de rapid când sunt prezenţi cei mai buni sprinteri din pluton. În schimb, atunci când e un grup format din 30-40 de oameni, mă descurc foarte bine.

– Vor reprezenta clasicele un obiectiv pentru viitor de acum încolo?

Categoric, sunt cursele mele preferate. Îmi plac cursele lungi, de 260 de kilometri lungime. Iubesc Turul Flandrei, Amstel Gold Race şi Liège–Bastogne–Liège.

– Dar ai o clasică preferată pe care visezi să o câştigi?

Turul Flandrei.

– Cum te-ai simţit anul acesta când ai concurat în cele două clasice “Monument” pe pavate?

În Turul Flandrei am fost foarte fericit, deoarece am participat pentru prima oară acolo. M-am bucurat să ajung pe final alături de cei mai buni. După căzătura suferită de Fabian, toţi am primit mână liberă. M-am descurcat bine, mai ales că am spart în ultimii zece kilometri. În ceea ce priveşte Paris-Roubaix, nu am ajuns la finiş, deoarece am fost implicat într-o căzătură masivă produsă după 130 de kilometri de la start.

– Ai simţit că a fost cu adevărat “Infernul Nordului”?

Da, este o cursă foarte grea şi pe viitor nu cred că voi mai merge acolo, deoarece nu mi se potriveşte. Prefer clasicele cu căţărări scurte, precum Turul Flandrei sau Amstel Gold Race.

– Puţini rutieri francezi s-au integrat în echipe străine, dar tu nu ai avut nicio problemă la RadioShack-Nissan.

Cicliştilor francezi nu le este uşor, deoarece vorbesc doar limba franceză, iar atunci când ajung la alte formaţii unde se vorbeşte engleza, nu e deloc facil la început. Însă RadioShack-Nissan are câţiva rutieri care vorbesc franceza, unchiul meu e director sportiv, iar membrii staff-ului vorbesc la rândul lor franceza. Apoi, după o vreme, am început să vorbesc limba engleză, cu ajutorul unor persoane, iar dacă mi-am făcut treaba bine pentru echipă, toată lumea s-a purtat frumos cu mine. Acum, echipa pare cu totul alta pentru mine decât era la începutul sezonului.

– Ţi-ai fixat calendarul pentru a doua jumătate a sezonului?

Pentru început voi concura în Criteriul Dauphiné. Ştiu că mă aflu pe lista provizorie pentru Turul Franţei, însă nimic nu este sigur. Dacă nu voi fi selectat, atunci voi merge în Turul Poloniei, acolo unde vreau să pregătesc cursele de o zi: Marele Premiu de la Plouay, Clasica de la Hamburg şi Marile Premii din Canada.

– Te gândeşti şi la Campionatele Mondiale?

Da, la fel ca la Jocurile Olimpice. Am discutat cu Laurent Jalabert şi mi-a spus că mă aflu în vederile lui. Pentru a merge la Londra, ştiu însă că este important să particip în Turul Franţei. Campionatele Mondiale au un parcurs perfect pentru mine şi sper că voi obţine un rezultate bune.

– Mai am o întrebare: care este cea mai frumoasă amintire a ta din ciclism şi de ce?

Am multe, dar cea mai dragă îmi este cea din Turul Luxemburgului, din urmă cu doi ani. Nu mai concurasem de trei luni, din cauza unor probleme de sănătate, şi aceea a fost prima mea cursă după ce am revenit. La finişul de atunci s-au aflat aproximativ 30 de rutieri, printre care Lance Armstrong, Andreas Klöden şi Frank Schleck. Au fost mulţi ciclişti importanţi şi tocmai de aceea reprezintă o amintire plăcută.