Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Cine este Ramunas Navardauskas?

Înfiinţată în 2005, Tour du Pays de Vaud este o cursă pentru juniori ce are loc mereu la finalul lunii mai. Printre rutierii care s-au impus la general se numără câţiva care au făcut pasul la profesionişti, precum Moreno Moser, Alex Dowsett şi Ian Stannard. Deşi nu a câştigat competiţia din Elveţia, Ramunas Navardauskas a debutat acolo pe scena internaţională, în 2006, câştigând un prolog în lungime de 2,5 kilometri, desfăşurat în Lausanne. La acea vreme, el locuia în Ţara Cantoanelor, deoarece se pregătea la Centrul Mondial de Ciclism, pus la punct de UCI şi condus de Frédéric Magné.

La general, balticul a terminat pe trei, după Daniele Ratto şi Tejay Van Garderen, iar aceste rezultate l-au adus în atenţia echipei Klaipeda-Splendid, formaţie sponsorizată de primăria din Klaipeda, un oraş aflat în vestul Lituaniei. Acolo, Navardauskas a stat doar un sezon, perioadă în care a fost coleg cu un alt lituanian care evoluează acum pentru o echipă de World Tour, Aidis Kruopis (GreenEdge). În acel sezon, ciclistul baltic a devenit campion naţional pe şosea şi a mai bifat două succese individuale, dintre care unul într-o etapă din Tour de Liège, unde i-a învins pe bulgarul Ivailo Gabrosvki şi pe belgianul Thomas De Gendt.

Doar un sezon a durat aventura la Klaipeda-Splendid, deoarece un an mai tâziu, însoţit de Kruopis, a făcut pasul spre Ulan, o echipă din Kazahstan la care a fost coleg cu Alexsandr Dyachenko şi Valentin Iglinskiy. Fără victorie aici, Navardauskas a mers în 2009 la Team Piemonte, în ţara natală, dar tot nu s-a lipit de un succes. Apoi, peste un an, a primit o ofertă din Franţa şi a acceptat-o; astfel, Navardauskas a ajuns la Velo Club La Pomme Marseille.

Echipa din sudul Franţei este cunoscută pentru programul său de dezvoltare şi oportunităţile pe care le oferă tinerilor rutieri, fiind în Hexagon ceea ce este Thüringer Energie Team în Germania. Drept dovadă, e suficientă o enumerare a cicliştilor care au trecut pe acolo: Rémy Di Grégorio, Fabio Duarte, Hubert Dupont, Daryl Impey, Ignatas Konovalovas, Daniel Martin şi Nicholas Roche. Clubul din Marseille i-a pus la dispoziţie lui Navardauskas mediul perfect pentru a creşte şi acesta a profitat de fiecare oportunitate. Imediat au venit rezultatele în cursele de tineret: victorii în Boucles Catalanes, Liège-Bastogne-Liège, Ronde de l’Isard, dar şi clasări în top zece, obţinute în Turul Flandrei şi Paris-Roubaix.

Astfel de rezultate nu aveau cum să nu atragă atenţia echipelor de World Tour, iar Garmin a fost cea care s-a mişcat cel mai repede. În primul sezon ca profesionist, Ramunas Navardauskas a devenit campion naţional pe şosea, a terminat Turul Franţei (în care Garmin a câştigat contratimpul pe echipe) şi a impresionat prin rezistenţa sa incredibilă şi calităţile la contratimp, care l-au recomandat drept un all-rounder de mare viitor. Anul acesta, gruparea nord-americană l-a selectat pentru Turul Italiei, acolo unde trebuia doar să muncească pentru colegii săi, Tyler Farrar şi Ryder Hesjedal. Miercuri, efortul depus până acum a fost răsplătit din plin, iar Ramunas Navardauskas a trăit cea mai frumoasă zi a carierei, ziua în care a devenit primul ciclist baltic îmbrăcat în prestigiosul tricou roz.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: