Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the month “mai, 2013”

Stijn Devolder: “Turul Flandrei încă mai e un obiectiv pentru mine”

Stijn Devolder

Şi-a arătat potenţialul în clasicele de primăvară înainte de a împlini 18 ani, câştigând de două ori versiunea pentru juniori a Turului Flandrei. După ce a devenit profesionist, a repetat acele rezultate şi s-a impus de două ori la rând în De Ronde, o performanţă pe care nu a reuşit-o nici măcar Eddy Merckx. Un bun rutier de contratimp, Devolder a confirmat şi în cursele pe etape, în palmaresul său aflându-se succese victorii în Cele Trei Zile de la De Panne, Turul Austriei, Turul Belgiei şi Turul Algarve.

Ajuns la 33 de ani, belgianul a semnat în toamna lui 2012 cu RadioShack-Leopard, alături de care a participat sezonul acesta în clasicele pe pavate, unde a fost unul dintre cicliştii care l-au ajutat pe Fabian Cancellara să se impună în E3 Prijs Harelbeke, Turul Flandrei şi Paris-Roubaix. După acele curse, rutierul flamand a luat o pauză de câteva săptămâni, revenind în competiţii odată cu Turul Belgiei, care se desfăşoară zilele acestea.

La finalul etapei secunde, ajutat de Tim Vanderjeugd, ofiţerul de presă al lui RadioShack-Leopard, am stat de vorbă cu Stijn Devolder, pentru a afla ce părere are acesta despre prima parte a sezonului şi care sunt planurile sale pentru următoarele luni.

– Stijn, ce a însemnat pentru tine venirea la RadioShack-Leopard?

A fost un transfer foarte bun şi pot spune că am fost inspirat să vin aici, pentru că lucrurile au reintrat pe făgaşul normal, iar eu am avut o primăvară bună. A fost un nou start, deoarece cariera mea nu a mers deloc aşa cum mi-am dorit în ultimele două sezoane. Acum am revenit la un nivel foarte bun şi aştept a doua jumătate a sezonului cu un moral foarte puternic.

– În clasicele de primăvară ai sperat să obţii un rezultat personal bun?

Nu, deoarece Fabian Cancellara a fost singurul nostru lider pentru acele curse. El a mers excelent, cu victorii în Harelbeke, Flandra şi Roubaix. Şi pentru mine a fost un succes să fac parte din acea echipă, chiar a însemnat mult şi m-a ajutat să devin mai încrezător pentru ce va urma de acum înainte.

– Zilele acestea te afli în Turul Belgiei. Cum au fost primele două etape? (n.r. Stijn Devolder este la doar 20 de secunde în urma liderului)

Au fost etape foarte periculoase şi nervoase, din cauza ploii şi a căţărărilor. Joi s-au creat şi nişte “borduri”, dar eu m-am aflat în grupul din faţă, alături de alţi trei colegi, iar acum suntem bine clasaţi pentru a bifa un rezultat important.

– Ai aşteptări mari în ceea ce priveşte ierarhia generală?

Sincer să fiu, da! Primul meu obiectiv a fost să trec fără probleme de aceste două etape şi am reuşit asta. Vineri voi încerca să fac un contratimp bun, după care în ultimele două zile, care vor fi foarte dificile, sper să fiu în continuare la un nivel ridicat, astfel încât să obţin o clasare bună la finalul cursei.

– Ce părere ai despre contratimpul individual de la Beveren?

Este plat şi are doar 15 kilometri, iar aceste caracteristici mi se potrivesc. Chiar cred că pot avea o evoluţie bună, deşi la start se va afla şi Tony Martin, campionul mondial. Nu doar el, ci şi Fabian Cancellara va putea emite pretenţii la un loc fruntaş, dar asta nu mă descurajează şi sper să termin cu un rezultat important.

– Ce obiective ţi-ai trasat pentru următoarele luni ale sezonului?

În iunie voi participa în Turul Elveţiei, după care voi concura la Campionatele Naţionale, deoarece traseul de anul acesta mi se potriveşte şi voi încerca să profit de oportunităţile pe care le voi avea. Şi Turul Franţei va fi important: acolo îl voi ajuta pe Andy Schleck, dar voi căuta şi să obţin o victorie de etapă.

– Pentru viitor, te mai gândeşti la un succes în clasicele pe pavate?

Categoric, este un obiectiv la care nu am renunţat. Asta îmi doresc pentru sezoanele următoare, să revin la un nivel foarte ridicat şi să mă impun din nou în Turul Flandrei. Chiar dacă traseul vechi, pe care am câştigat, îmi place mai mult, sunt foarte motivat să câştig şi pe noul traseu. Nici Paris-Roubaix nu iese din discuţie: nu am câştigat niciodată această clasică şi mi-ar plăcea să mi-o trec în palmares într-o bună zi.

Il Giro 2013 – etapa a XVlll-a

Image

Dintre cele trei runde cu finiş în ascensiune programate pe finalul acestei săptămâni, cea de joi este singura sigură că se va desfăşura pe traseul stabilit, fără ca vremea să aibă vreun cuvânt de spus. Tocmai de aceea, nu este exclus ca acest contratimp individual în căţărare, care se va disputa între Mori şi Polsa, pe distanţa de 20,6 kilometri, să aibă un rol major în configuraţia finală a clasamentului general.

Deşi este cel mai lung contratimp în urcare din istoria recentă a Turului Italiei, nu e şi cel mai dificil, panta medie fiind 5%, mult sub ce au avut Plan de Corones sau Nevegal, care au figurat pe traseu în anii anteriori. Tocmai de aceea, nu atât căţărătorii, cât specialiştii vor fi cei avantajaţi, cu condiţia să aibă un “motor” puternic şi rezistent. În plus, ca urmare a caracteristicilor sale, e greu de crezut că etapa va duce la realizarea unor diferenţe mari între favoriţi.

Clasat pe locul secund în contratimpul din 2011, atunci când s-a ajuns pe Nevegal, Vincenzo Nibali va porni cu prima şansă la victorie, obiectivul italianului fiind nu doar să câştige, ci şi să mai pună câteva secunde în raport cu Cadel Evans, astfel încât să aibă parte de un week-end mult mai liniştit. Învingători pe Plan de Corones în trecut, Stefano Garzelli şi Franco Pellizotti au la rândul lor şanse la un rezultat bun, la fel ca Robert Gesink, care a înregistrat progrese la contratimp în ultimele sezoane, şi Tanel Kangert, fostul campion naţional al Estoniei.

Săptămâna Movistar în Giro

Înfiinţată în 1980, sub numele de Reynolds, actuala echipă manageriată de Eusebio Unzue se află la una dintre cele mai bune participări din istorie în Marile Tururi. Chiar dacă nu poate emite pretenţii la podiumul de la general, Movistar s-a făcut remarcată prin câştigarea a patru etape, Il Giro fiind, din acest punct de vedere, a doua cea mai fructuoasă cursă majoră pentru Movistar, după Vuelta 1982, atunci când gruparea iberică a obţinut cinci victorii (aduse de Jose Luis Laguia – 3, Jesus Hernandez şi Angel Arroyo).

Venită în Turul Italiei cu obiectivul de a se impune într-o etapă, Movistar a depăşit toate aşteptările, fiind una dintre echipele care şi-au pus amprenta asupra cursei. După ce Alex Dowsett “a spart gheaţa” în contratimpul individual de la Saltara, Giovanni Visconti şi Beñat Intxausti i-au adus trei victorii la rând lui Movistar, o serie impresionantă, care nu a mai fost văzută în Corsa Rosa din 2003, atunci când Alessandro Petacchi şi Dario Frigo (aflaţi la Fassa Bortolo) au câştigat la Pavia, Asti şi Chianale.

La cum a mers Movistar până acum, nu ar fi deloc exclus ca echipa din Spania să egaleze recordul pe care l-a stabilit în 1982, de cinci victorii într-un Mare Tur. Etapa de la Brescia şi contratimpul individual de la Polsa ies din discuţie, însă Val Martello şi Tre Cime di Lavaredo pot reprezenta alte obiective pentru rutierii lui Movistar, mai ales dacă vor fi din nou afectate de condiţiile meteo, iar lucrurile vor fi clare în clasamentul general.

Il Giro 2013 – etapa a XVll-a

Image

Deşi este catalogată ca fiind o zi de plat, runda care va purta plutonul între Caravaggio şi Vicenza are puţine şanse să se încheie la sprint, din cauza unei scurte căţărări plasate cu mai puţin de 20 de kilometri înainte de sosire. Practic, finalul de miercuri seamănă foarte bine cu cel din etapa a XVl-a, singura diferenţă fiind că ascensiunea de acum – Crosara – are o pantă medie mai uşoară decât Andrate (5,7%, spre deosebire de 8,4%).

Traseul e din nou propice unei evadări, cu condiţia să nu se mai repete scenariul de marţi, atunci când mai mulţi rutieri bine plasaţi la general s-au aflat în faţă, provocând astfel o reacţie din partea unor echipe de World Tour. Născut în Vicenza, Emanuele Sella este un ciclist care va încerca cu siguranţă ceva, la fel ca Filippo Pozzato, care vine din Sandrigo, un orăşel aflat la doar câţiva kilometri depărtare de finalul etapei.

Tocmai pentru că pe Crosara se va ajunge cu puţin înainte de sosire, lista favoriţilor e foarte lungă, pe ea mai aflându-se Oscar Gatto (care a mers fantastic pe finalul etapei precedente, când l-a ajutat pe Mauro Santambrogio), Danilo Di Luca, Fabio Felline, Giovanni Visconti, Fabio Duarte sau Carlos Betancur (aflat într-o dispoziţie excelentă). Toţi aceştia vor încerca să câştige la Vicenza, acolo unde ultima oară s-a impus Mario Cippolini, în 1996.

O etapă nebună

Turul Italiei este probabil singura cursă de trei săptămâni în care orice se poate întâmplă chiar şi într-o zi ce nu anunţă neapărat multă acţiune la nivelul clasamentului general. Nu contează dacă este o etapă de plat sau de tranziţie, favoriţii la tricoul roz nu îşi permit să se relaxeze în nicio clipă, deoarece un moment de neatenţie sau o formă ceva mai slabă pot fi sinonime cu pierderea oricărei şanse la un rezultat bun.

Aşa au stat lucrurile şi marţi, atunci când Andrate, o căţărare de categoria a treia, a oferit un spectacol fantastic, mai ceva ca Galibier sau Bardonecchia, asta şi pentru că oamenii de la general au fost într-o dispoziţie excelentă după ziua de pauză de luni. Vincenzo Nibali, Michele Scarponi şi Rigoberto Uran nu au mai aşteptat finişurile în căţărare pentru a ataca, şi au făcut asta pe coborâre şi pe plat, parcă încercând să se suprindă unul pe altul cu o acţiune neprevăzută.

Dacă aceştia nu s-au confruntat până la urmă cu nicio problemă, nu acelaşi lucru se poate spune despre Mauro Santambrogio, care a avut tradiţionala “jour sans” a unui rutier într-un Mare Tur şi a ieşit din lupta pentru podium. Nu a fost singurul ciclist aflat pe minus la Ivrea, într-o situaţie oarecum asemănătoare fiind Domenico Pozzovivo şi Robert Kiserlovski, care au pierdut în jur de un minut şi jumătate şi vor avea de tras serios pentru a-şi îndeplini obiectivul, o clasare între primii zece.

În ceea ce îl priveşte pe Nibali, etapa a XVl-a poate fi bifată ca fiind o nouă misiune îndeplinită: “Rechinul” nu a întâmpinat nicio problemă mecanică, a avut o evoluţie impecabilă, le-a arătat încă o dată adversarilor că sistemul lui defensive nu are nicio fisură şi s-a mai apropiat cu o zi de Brescia.

Il Giro 2013 – etapa a XVl-a

Image

Ziua va începe în coborâre, înainte ca plutonul să urce pe Mont Cenis, căţărare care îi va duce pe ciclişti înapoi în Italia. Ascensiunea de categoria întâi va reprezenta o miză pentru rutierii interesaţi de tricoul albastru, dar şi pentru cei care speră să plece într-o evadare ce ar putea avea succes. Deşi pare o etapă ideală pentru o evadare, asta nu înseamnă că se va încheia astfel, deoarece dealul de pe final i-ar putea interesa pe mulţi dintre favoriţii de la general, nu doar pentru secundele de bonificaţie, ci şi pentru a încerca să-şi îndepărteze adversarii pe şosea.

După Mont Cenis, vor urma o coborâre în lungime de 26 de kilometri şi o porţiune de plat “condimentată” cu două sprinturi intermediare, ultimul plasat chiar la baza ultimei căţărări, Andrate. Deşi este de categoria a treia, aceasta nu trebuie subestimată, deoarece are 6,4 kilometri şi pantă medie 8,4%. Andrate pare terenul ideal pentru lansarea unor atacuri din partea oamenilor de clasament general, cu atât mai mult cu cât coborârea de acolo e extrem de tehnică şi plină de pericole, iar un ciclist care îşi va asuma riscuri ar putea fi răsplătit.

Ultimii opt kilometri vor fi de plat, înainte de finalul din Ivrea, oraş care figurează pentru prima oară în istorie pe harta Turului Italiei. Etapa este de munte mediu, însă datorită căţărării Andrate, dar şi faptului că vine după o zi de pauză, ar putea să îi ia prin surprindere pe mulţi rutieri. Un motiv în plus pentru ca spectacolul cu care Giro ne-a obişnuit în ultimele două săptămâni să fie din nou prezent.

Concluzii după a doua săptămână din Il Giro

Image

Acesta este clasamentul de la care se va pleca la drum în ultima treime a Turului Italiei, cu Vincenzo Nibali instalat pe prima poziţie, după contratimpul individual de la Saltara. De la acel moment au mai trecut şapte etape, dintre care trei au avut finişuri în căţărare (Altopiano del Montasio, Bardonecchia şi Galibier). Ce concluzii pot fi trase după acestea?

– Chiar dacă nu a strălucit, Vincenzo Nibali şi-a mărit avansul în clasamentul general, arătându-le tuturor că este cel mai puternic dintre favoriţii la tricoul roz. O evoluţie la fel de constantă şi fără riscuri inutile în ultimele şase etape îi va aduce “Rechinului” cel mai important succes din carieră.

– Cadel Evans şi Rigoberto Uran, ceilalţi doi oameni de pe podium, nu au arătat că îl pot pune în încurcătură pe Nibali. Singura lor şansă la tricoul roz va veni doar dacă acesta va prinde o zi cu adevărat proastă în ultimele două etape cu sosiri la altitudine.

– Lupta pentru celelalte locuri din top zece se anunţă foarte disputată şi nu ar fi deloc ca în ea să se implice şi ciclişti care acum se află mai jos de poziţia a zecea, precum Robert Kiserlovski, Samuel Sanchez sau Franco Pellizotti.

– Carlos Betancur e principalul favorit la tricoul alb, columbianul fiind unul dintre cei mai buni căţătărători prezenţi în cursă. La cum a arătat în cele două săptămâni, e greu de crezut că sud-americanul va rata câştigarea clasamentului tinerilor, caz în care i-ar urma compatriotului său, Rigoberto Uran.

– Indiferent dacă are sau nu “trenuleţ”, Mark Cavendish rămâne în continuare cel mai bun sprinter din lume, un aspect de care sunt conştienţi şi adversarii pe care îi va întâlni în Turul Franţei. Deşi păstrează şanse mici la tricoul roşu, e de aşteptat ca britanicul să încerce să termine cursa şi să obţină o nouă victorie, la Brescia.

– Colombia încă nu a câştigat o etapă, iar dacă lucrurile vor sta la fel la finalul cursei, sunt şanse mari ca proiectul finanţat de guvern să se oprească în toamnă. Tocmai de aceea, ultima săptămână va aduce atacuri pe bandă rulantă din partea cicliştilor sud-americani.

“Diavolul Roşu”, invitat la Cafe Roubaix

Image

An de an, poate fi văzut în Franţa, Italia, Elveţia, Belgia sau Olanda, de obicei pe munte, acolo unde aleargă după ciclişti, îi încurajează şi îi ameninţă (în glumă, evident) cu tridentul său. E şi normal să facă asta, în condiţiile în care el este “Diavolul Roşu”, cel care şi-a făcut loc în cultura populară a ciclismului încă din perioada interbelică, datorită benzilor desenate ale vremii.

Cine e acest personaj care e la fel de sprinten ca la 20 de ani, deşi nu de mult a împlinit 63? Didi Senft, poate cel mai celebru fan al ciclismului din lumea întreagă. Născut în Reichenwalde, o mică localitate din Brandenburg, germanul a ajuns o prezenţă constantă în cursele de ciclism, mai ales în Marile Tururi, fiind recunoscut de toată lumea, de la rutieri la fani, şi de la organizatori la sponsori.

Înainte de startul Turului Italiei, l-am contactat pe Didi Senft pentru un interviu şi acesta a avut amabilitatea de a accepta să-mi răspundă la câteva întrebări, legate de ciclism şi pasiunea sa pentru sport. Cu nebunia creată de Giro, am aşteptat pentru un moment de pauză pentru a posta interviul, iar acesta a venit luni, în a doua zi de odihnă a Turului Italiei. Ce a ieşit, puteţi citi mai jos.

– Didi, cum ai descoperit ciclismul?

Aveam zece ani când am văzut prima competiţie, Cursa Păcii. De atunci am devenit fan al acestui sport. Apoi, cu timpul, urmărind Turul Franţei în anii ’70, mi-a venit ideea “diavolului roşu”.

– Eşti unul dintre cei mai cunoscuţi fani din lumea ciclismului. Cum te întâmpină rutierii când te văd pe munte?

După ce trec oamenii de clasament general şi ajung sprinterii, aceştia îmi iau furca din mână, o trec de la unul la altul şi fac tot felul de glume. Ne înţelegem foarte bine.

– Ai vreun ciclist favorit?

Am mai mulţi, dar nu voi spune cine sunt. În curse, îi încurajez pe toţi.

– La câte curse mergi într-un an?

Din cauza dificultăţilor financiare, la tot mai puţine acum. Oricum, nu ratez Il Giro, Turul Elveţiei, Turul Franţei şi Campionatele Mondiale. Din păcate, acasă, în Germania, există tot mai puţine curse la care merg.

– Ştiu că o altă pasiune de-a ta este să construieşti biciclete. Ce ai mai făcut recent?

Chiar acum construiesc o bicicletă nouă, pentru a 101-a ediţie a Turului Franţei, din 2014. Am nevoie de 1000 de bidoane, pe care vreau să le sudez, dar momentan am doar câteva sute, deoarece în ziua de azi este din ce în ce mai greu să faci rost de bidoane, în condiţiile în care acestea merg la muzee.

– Apropo de Turul Franţei, cine sunt favoriţii în acest an?

Alberto Contador, Bradley Wiggins şi Chris Froome, care nu cred că va mai sta pe loc la această ediţie. În ceea ce mă priveşte, aştept cu nerăbdare finişul de pe Mont Ventoux, de Ziua Naţională a Franţei. Sunt convins că vor veni sute de mii de oameni acolo, va fi nebunie curată.

– Care sunt cele mai plăcute amintiri de la cursele urmărite?

Prima ar fi Jocurile Olimpice de la Sydney, când Jan Ullrich, Alexandr Vinokourov şi Andreas Klöden, toţi de la echipa Telekom, au terminat pe podium. Atunci m-am aflat la doar 30 de metri de locul unde s-a desfăşurat ceremonia de premiere. De asemenea, mi-a plăcut şi la Campionatele Mondiale din 1995, care au avut loc în Columbia. Am stat zece zile acolo şi a fost fantastic, dintre cele 20 de ediţii ale Mondialelor la care am fost, acolo m-am simţit cel mai bine. Am mers şi la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994, unde am petrecut zece zile incredibile, la Chicago. Tot în trecut, am mers în Sicilia, unde suporterii sunt cu adevărat incredibili, am ajuns de două ori la Cercul Polar de Nord, şi vreme de 13 zile am vizitat 13 oraşe, între care Amsterdam, Monte Carlo şi Oslo, îmbrăcat ca Michael Jackson.

Image

– Ai avut parte de vreo experienţă inedită?

Da, în 1996, atunci când am fost în Turul Franţei. Mă aflam pe Col du Galibier, iar condiţiile erau teribile acolo, deoarece ninsese, iar stratul de zăpadă avea 20 de centimetri. A fost foarte frig, vântul a bătut cu putere şi mi-a rupt toate steagurile. În plus, plutonul nici nu a mai trecut pe acolo, pentru că etapa a fost scurtată la doar 46 de kilometri. Nici nu a mai contat, deoarece Bjarne Riis a luat tricoul galben şi a câştigat cursa în culorile lui Telekom.

– Dacă tot a venit vorba de experienţe inedite, te-ai confruntat cu probleme din cauza pasiunii tale?

Destul de des. Cel mai neplăcut moment a fost la ediţia din 2006 a Turului Elveţiei, atunci când mă aflam la Arosa, iar poliţia a venit să mă aresteze, pentru că scrisesem un mesaj pe şosea cu vopsea. Apoi, m-au luat în maşina lor şi m-au dus la bancă, să scot bani şi să plătesc amenda. Câteva săptămâni mai târziu, a venit o hotărâre judecătoarească din Chur, conform căreia trebuia să mai plătesc 1000 de franci elveţieni. Am făcut asta şi am mai dat încă 28 de euro, pentru a transfera aceşti bani.

– Mai vreau să te întreb ceva: în afară de ciclism, ce sporturi mai urmăreşti, ce pasiuni mai ai?

În ceea ce priveşte sporturile, îmi plac toate, mai puţin dresajul ecvestru. Atunci când nu sunt la o cursă de ciclism, pot fi prezent la alte sporturi: sunt şi drac de golf, tridentul meu fiind format din trei crose de golf sudate, drac de fotbal la Campionatele Europene şi Mondiale, drac de gheaţă la hochei, pentru care am o bicicletă aflată pe 1000 de pucuri, drac de schi la Turneul Celor Patru Trambuline, dar şi Moş Crăciun. Evident, atunci când mă aflu acasă, sunt în atelierul meu, acolo unde construiesc biciclete.

Momentul de glorie al lui Visconti

Ani de zile a căutat Giovanni Visconti un succes de etapă în Turul Italiei, pentru asta infiltrându-se în zeci de evadări. Multiplu campion naţional, actualul rutier al echipei Movistar a încercat mereu să treacă primul linia de sosire în Corsa Rosa îmbrăcat cu tricoul tricolor, dar soarta nu a fost de partea lui nici măcar atunci când chiar a câştigat o etapă. S-a întâmplat la ediţia din 2011, în runda a XVll-a, încheiată la Tirano: Visconti s-a impus în faţa lui Diego Ulissi, însă nu s-a putut bucura pentru acea victorie, deoarece a fost descalificat de organizatori, după ce l-a îmbrâncit în timpul sprintului pe compatriotul său.

Duminică, la aproape doi ani de la acel incident, italianul în vârstă de 30 de ani şi-a împlinit marele vis, şi nu exista un decor mai potrivit decât acesta în care a obţinut prima victorie a carierei într-un Mare Tur. Plecat în evadare, Visconti a câştigat pe mitica ascensiune Galibier, succesul său fiind cu atât mai plin de semnificaţie, cu cât etapa (din nou afectată de frig şi ninsoare) s-a terminat în apropierea monumentului dedicat lui Marco Pantani (născut pe 13 ianuarie, la fel ca el), ultimul ciclist italian triumfător în Turul Franţei. În plus, victoria lui a venit la doar 150 de kilometri oraşul său, Torino, care nu a mai dat un învingător de etapă în Giro de la Dario Frigo (2003, Chianale).

Oarecum de aşteptat, având în vedere condiţiile meteo, dar şi oboseala acumulată până acum, oamenii de clasament general au stat la cutie, fără să schiţeze în vreun moment că ar fi interesaţi să dea un atac. Diferenţele dintre Vincenzo Nibali, Cadel Evans, Rigoberto Uran şi Mauro Santambrogio sunt cele stabilite după Bardonecchia, de la acestea urmând să se plece în a treia săptămână, când sunt programate alte sosiri importante în ascensiune. Până atunci, urmează o zi de pauză, în care unii se vor odihni şi vor contempla parcursul bun de până acum, în timp ce alţii se vor gândi la strategia pe care vor trebui să o adopte pentru ultimele etape.

Il Giro 2013 – etapa a XV-a

Il Giro 2013 Galibier

Ceea ce ar trebui să fie prima mare bătălie între favoriţi s-ar putea transforma într-o luptă a supravieţuirii, dacă rutierii vor avea parte din nou de condiţii meteo dificile, aşa cum s-a întâmplat sâmbătă. În ciuda faptului că se anunţă ninsoare şi temperaturi scăzute pe parcursul etapei dintre Cesana Torinese şi Galibier, organizatorii au decis să meargă mai departe cu planul iniţial, punând capăt zvonurilor care spuneau că runda se va anula. Totuşi, o modificare va exista, dar despre asta, ceva mai încolo.

La mai puţin de o oră de la startul etapei, plutonul va urca pe Col du Mont Cenis, ascensiune în lungime de 25,7 kilometri, cu pantă medie 6,2%. Undeva la jumătatea acesteia se va face trecerea în Franţa, singura ţară străină vizitată de Il Giro 2013. După o lungă coborâre, întreruptă doar de sprintul intermediar de la Aussois, caravana va aborda Col du Télégraphe, ce va reprezenta încălzirea pentru ultimul obstacol al zilei, Galibier.

Descoperită în 1911, an în care şi-a făcut debutul în Turul Franţei, ascensiunea din Alpi va fi folosită în premieră de Il Giro, dar rutierii nu vor ajunge la 2642 de metri altitudine, aşa cum trebuia iniţial, ci “doar” la 2295, organizatorii luând această decizie din cauza riscului ridicat de avalanşă care se anunţa dacă ar fi continuat cu planul original. Astfel, runda se va încheia cu 4,25 kilometri mai devreme, la monumentul dedicat lui Marco Pantani, care a atacat în acel punct la ediţia din 1998 a Le Tour şi a câştigat etapa încheiată la Les Deux Alpes, preluând tricoul galben de la Jan Ullrich.

Acum, toţi ochii vor fi aţintiţi asupra unui alt italian, Vincenzo Nibali, care conduce clasamentul general din Corsa Rosa. Rutierul Astanei şi-a consolidat poziţia la Bardonecchia, însă avansul pe care îl are nu îi aduce neapărat linişte, ci mai multe griji, deoarece adversarii vor fi nevoiţi să iasă la atac, iar el să le răspundă. În afară de Cadel Evans şi Rigoberto Uran, care nu au renunţat la tricoul roz, un cuvânt important în lupta pentru victoria de etapă vor mai avea Carlos Betancur, Domenico Pozzovivo şi Samuel Sanchez, care pare într-o formă din ce în ce mai bună, odată cu apariţia etapelor de munte înalt din Turul Italiei.

Post Navigation