Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

“Diavolul Roşu”, invitat la Cafe Roubaix

Image

An de an, poate fi văzut în Franţa, Italia, Elveţia, Belgia sau Olanda, de obicei pe munte, acolo unde aleargă după ciclişti, îi încurajează şi îi ameninţă (în glumă, evident) cu tridentul său. E şi normal să facă asta, în condiţiile în care el este “Diavolul Roşu”, cel care şi-a făcut loc în cultura populară a ciclismului încă din perioada interbelică, datorită benzilor desenate ale vremii.

Cine e acest personaj care e la fel de sprinten ca la 20 de ani, deşi nu de mult a împlinit 63? Didi Senft, poate cel mai celebru fan al ciclismului din lumea întreagă. Născut în Reichenwalde, o mică localitate din Brandenburg, germanul a ajuns o prezenţă constantă în cursele de ciclism, mai ales în Marile Tururi, fiind recunoscut de toată lumea, de la rutieri la fani, şi de la organizatori la sponsori.

Înainte de startul Turului Italiei, l-am contactat pe Didi Senft pentru un interviu şi acesta a avut amabilitatea de a accepta să-mi răspundă la câteva întrebări, legate de ciclism şi pasiunea sa pentru sport. Cu nebunia creată de Giro, am aşteptat pentru un moment de pauză pentru a posta interviul, iar acesta a venit luni, în a doua zi de odihnă a Turului Italiei. Ce a ieşit, puteţi citi mai jos.

– Didi, cum ai descoperit ciclismul?

Aveam zece ani când am văzut prima competiţie, Cursa Păcii. De atunci am devenit fan al acestui sport. Apoi, cu timpul, urmărind Turul Franţei în anii ’70, mi-a venit ideea “diavolului roşu”.

– Eşti unul dintre cei mai cunoscuţi fani din lumea ciclismului. Cum te întâmpină rutierii când te văd pe munte?

După ce trec oamenii de clasament general şi ajung sprinterii, aceştia îmi iau furca din mână, o trec de la unul la altul şi fac tot felul de glume. Ne înţelegem foarte bine.

– Ai vreun ciclist favorit?

Am mai mulţi, dar nu voi spune cine sunt. În curse, îi încurajez pe toţi.

– La câte curse mergi într-un an?

Din cauza dificultăţilor financiare, la tot mai puţine acum. Oricum, nu ratez Il Giro, Turul Elveţiei, Turul Franţei şi Campionatele Mondiale. Din păcate, acasă, în Germania, există tot mai puţine curse la care merg.

– Ştiu că o altă pasiune de-a ta este să construieşti biciclete. Ce ai mai făcut recent?

Chiar acum construiesc o bicicletă nouă, pentru a 101-a ediţie a Turului Franţei, din 2014. Am nevoie de 1000 de bidoane, pe care vreau să le sudez, dar momentan am doar câteva sute, deoarece în ziua de azi este din ce în ce mai greu să faci rost de bidoane, în condiţiile în care acestea merg la muzee.

– Apropo de Turul Franţei, cine sunt favoriţii în acest an?

Alberto Contador, Bradley Wiggins şi Chris Froome, care nu cred că va mai sta pe loc la această ediţie. În ceea ce mă priveşte, aştept cu nerăbdare finişul de pe Mont Ventoux, de Ziua Naţională a Franţei. Sunt convins că vor veni sute de mii de oameni acolo, va fi nebunie curată.

– Care sunt cele mai plăcute amintiri de la cursele urmărite?

Prima ar fi Jocurile Olimpice de la Sydney, când Jan Ullrich, Alexandr Vinokourov şi Andreas Klöden, toţi de la echipa Telekom, au terminat pe podium. Atunci m-am aflat la doar 30 de metri de locul unde s-a desfăşurat ceremonia de premiere. De asemenea, mi-a plăcut şi la Campionatele Mondiale din 1995, care au avut loc în Columbia. Am stat zece zile acolo şi a fost fantastic, dintre cele 20 de ediţii ale Mondialelor la care am fost, acolo m-am simţit cel mai bine. Am mers şi la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994, unde am petrecut zece zile incredibile, la Chicago. Tot în trecut, am mers în Sicilia, unde suporterii sunt cu adevărat incredibili, am ajuns de două ori la Cercul Polar de Nord, şi vreme de 13 zile am vizitat 13 oraşe, între care Amsterdam, Monte Carlo şi Oslo, îmbrăcat ca Michael Jackson.

Image

– Ai avut parte de vreo experienţă inedită?

Da, în 1996, atunci când am fost în Turul Franţei. Mă aflam pe Col du Galibier, iar condiţiile erau teribile acolo, deoarece ninsese, iar stratul de zăpadă avea 20 de centimetri. A fost foarte frig, vântul a bătut cu putere şi mi-a rupt toate steagurile. În plus, plutonul nici nu a mai trecut pe acolo, pentru că etapa a fost scurtată la doar 46 de kilometri. Nici nu a mai contat, deoarece Bjarne Riis a luat tricoul galben şi a câştigat cursa în culorile lui Telekom.

– Dacă tot a venit vorba de experienţe inedite, te-ai confruntat cu probleme din cauza pasiunii tale?

Destul de des. Cel mai neplăcut moment a fost la ediţia din 2006 a Turului Elveţiei, atunci când mă aflam la Arosa, iar poliţia a venit să mă aresteze, pentru că scrisesem un mesaj pe şosea cu vopsea. Apoi, m-au luat în maşina lor şi m-au dus la bancă, să scot bani şi să plătesc amenda. Câteva săptămâni mai târziu, a venit o hotărâre judecătoarească din Chur, conform căreia trebuia să mai plătesc 1000 de franci elveţieni. Am făcut asta şi am mai dat încă 28 de euro, pentru a transfera aceşti bani.

– Mai vreau să te întreb ceva: în afară de ciclism, ce sporturi mai urmăreşti, ce pasiuni mai ai?

În ceea ce priveşte sporturile, îmi plac toate, mai puţin dresajul ecvestru. Atunci când nu sunt la o cursă de ciclism, pot fi prezent la alte sporturi: sunt şi drac de golf, tridentul meu fiind format din trei crose de golf sudate, drac de fotbal la Campionatele Europene şi Mondiale, drac de gheaţă la hochei, pentru care am o bicicletă aflată pe 1000 de pucuri, drac de schi la Turneul Celor Patru Trambuline, dar şi Moş Crăciun. Evident, atunci când mă aflu acasă, sunt în atelierul meu, acolo unde construiesc biciclete.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: