Cafe Roubaix

Secundele lui Froome

În etapa întâi din Turul Franţei 1993, încheiată la Les Sables-d’Olonne, Miguel Indurain l-a învins la un sprint intermediar pe Laurent Jalabert, lupta dintre ei fiind catalogată la acea vreme ca una cel puţin ciudată. Exact un deceniu mai târziu, Lance Armstrong, liderul Marii Bucle, simţea în spate răsuflarea tăioasă a lui Jan Ullrich, aşa că a decis să obţină câteva bonificaţii la un sprint intermediat din etapa a 18-a, însă germanul a fost mai puternic şi i-a luat deţinătorului trofeului o secundă, care a avut rolul de a menţine suspansul pentru clasamentul general până în penultima zi a cursei.

Miercuri, în etapa a cincea din Vuelta, Chris Froome a surprins pe toată lumea la Campillos, cu aproximativ 60 de kilometri înainte de final, când a accelerat din pluton împreună cu germanul Christian Knees şi a înhăţat două secunde de bonificaţie la ultimul sprint intermediar al rundei, acţiunea sa având darul de a-l enerva pe Nacer Bouhanni, aflat în căutarea unor puncte care să îi dea speranţe la câştigarea tricoului verde. Datorită acelor secunde, Froome a urcat un loc la general, pe 13, însă mai important decât acest salt de o singură poziţie este de ce a iniţiat britanicul acea acţiune rar întâlnită la un favorit dintr-un Mare Tur.

Imediat după sprint, mulţi au speculat că rutierul lui Sky are o slăbiciune de care este conştient, iar asta l-a făcut să plece pentru cele două secunde, în ciuda faptului că nu l-au ajutat prea mult. Alţii au fost de părere că Froome, conştient că un Tur poate fi pierdut pentru puţin – aşa cum s-a întâmplat în 2011, când Juan Jose Cobo l-a învins la o diferenţă de doar 13 secunde – a arătat că este hotărât să lupte pentru fiecare firimitură, oricât de ridicol ar părea asta. Foarte probabil, ciclistul originar din Kenya nu ştie la ce nivel se află, şi în acelaşi timp, a simţit că Nairo Quintana e omul de învins la această ediţie. Tocmai de aceea, la fel ca Alberto Contador, care încearcă să îşi creeze o oportunitate atunci când nimic nu o anunţă, şi fostul câştigător al Turului Franţei este decis să profite de fiecare situaţie, cel puţin până când va primi câteva răspunsuri pe munte.

Vuelta 2014 – etapa a V-a

O nouă rundă valonată îi va aştepta pe ciclişti miercuri, dar victoria este aşteptată să fie decisă tot la sprint, la fel ca în urmă cu o zi. Startul va fi dat din Priego de Cordoba, un orăşel cu puţin peste 22 000 de locuitori, iar sosirea va avea loc la Ronda, localitate ce se va afla la debutul în Turul Spaniei. Etapa va avea 180 de kilometri şi o singură căţărare repertoriată – Puerto El Saltillo – care va apărea cu 28 de kilometri înainte de final. Ascensiunea e de categoria a treia, are 12,5 kilometri şi pantă medie 3,2%, însă sprinterii nu ar trebui să întâmpine probleme acolo, în ciuda atacurilor ce se vor da.

Tocmai pentru că ascensiunea nu e foarte dificilă, Nacer Bouhanni va fi principalul favorit la ceea ce ar fi a cincea sa victorie într-un Mare Tur. Marele adversar al fostului campion al Franţei va fi John Degenkolb, care are un “trenuleţ” mai bun, însă nu un sprint la fel de puternic. Germanul se află pe locul secund în ierarhia pe puncte, iar un nou succes i-ar aduce şi tricoul verde, dar numai pentru câteva zile, deoarece traseul îi avantajează pe căţărători la câştigarea acestui clasament.

Deşi nu îi plac finişurile pe plat, Michael Matthews va avea şi el o şansă, un nou podium ajutându-l pe rutierul australian să îşi consolideze locul întâi în ierarhia generală, pe care o conduce de două zile. În afară de cei trei, Lloyd Mondory, Jasper Stuyven, Moreno Hofland, Francesco Lasca şi Vicente Reynes s-ar mai putea implica pe final, însă ambiţiile acestora par să fie limitate la cel mult un loc pe podium la Ronda, oraş ce a mai figurat într-o singură cursă, Turul Andaluziei, acolo unde a fost gazda a şapte sosiri de etapă.

Germania, la cota 65

La 25 de ani, John Degenkolb are un potenţial uriaş, dar, paradoxal, rămâne un ciclist oarecum subapreciat, în ciuda calităţilor afişate. Un motiv îl reprezintă faptul că este în aceeaşi echipă cu Marcel Kittel, care iese de mai multe ori în evidenţă, asta şi datorită numeroaselor victorii din Turul Franţei, unde toţi colegii sunt la dispoziţia sa. O altă explicaţie constă în explozia de talente înregistrată în ultimele două sezoane, când din ce în ce mai mulţi ciclişti foarte tineri au apărut pe scena mare şi au obţinut imediat rezultate notabile, în ciuda unei vârste fragede. Astfel, s-a ajuns ca Degenkolb să fie considerat doar un rutier bun, deşi este unul dintre cei mai constanţi oameni din pluton, capabil să îi aducă echipei multe victorii importante.

Un astfel de rezultat a venit în etapa a patra din Turul Spaniei, care a propus un nou finiş la sprint, dar nu pentru toată lumea, deoarece traseul a inclus şi o dificilă căţărare de categoria a doua în ultimii 35 de kilometri. Asta nu l-a deranjat pe dublul vice-campion mondial de tineret, care a trecut de acel obstacol şi s-a dovedit a fi cel mai puternic la sosire, acolo unde succesul său nu a fost pus în nicio clipă sub semnul întrebării, atât de clară fiind diferenţa dintre rutierul echipei Giant-Shimano şi adversarii săi, între care s-a aflat şi Michael Matthews, liderul clasamentului general.

Pentru Degenkolb, a fost a şasea victorie de etapă în Vuelta, Marele Tur în care se simte cel mai bine, ajutat atât de traseu, cât şi de faptul că este singurul lider al grupării olandeze în rundele aşteptate să se încheie la sprint. Totodată, odată cu rezultatul de marţi, Germania a ajuns la 65 de etape în Turul Spaniei, John Degenkolb fiind pe locul patru într-o ierarhie a cicliştilor din această ţară în ceea ce priveşte succesele obţinute. Înaintea sa se află Marcel Wüst (12) şi Erik Zabel (8), dar Degenkolb, la frecvenţa pe care o are, promite să îi depăşească până la finalul carierei.

Vuelta 2014 – etapa a lV-a

Marţi, cicliştii vor pleca din Mairena del Alcor şi vor ajunge la Cordoba, o sosire tradiţională în Turul Spaniei. În ciuda unei căţărări de categoria a treia plasate la scurt timp după parcurgerea a 100 de kilometri, runda va deveni cu adevărat interesantă abia în ultimii 35 de kilometri, atunci când se va urca pe Alto del Catorce, ascensiune de categoria a doua (opt kilometri, pantă medie 4,7%) ce a figurat pe traseu şi în 2011, atunci când patru ciclişti de la Liquigas s-au rupt pe coborâre, iar Peter Sagan a obţinut o victorie fără istoric, în faţa lui Pablo Lastras, de la Movistar. De menţionat că până să ajungă la poalele căţărării, caravana va trece o dată pe la finiş (care are o pantă medie de 1,5%), acolo unde va fi plasat un sprint intermediar.

Şi acum, la fel ca în urmă cu trei ani, sunt toate şansele ca unii rutieri să atace pe Alto del Catorce sau pe coborâre, însă acţiunea lor nu ar trebui să aibă viaţă lungă, deoarece echipele sprinterilor şi-au fixat de mult timp această zi ca una pe care nu trebuie să o rateze. Cu Michael Matthews în tricoul roşu, Orica-GreenEdge se va afla din nou în prim-plan, ducând trena şi încercând să îi rupă definitiv pe sprinterii puri, astfel încât australianul să aibă o misiune uşoară la sosire. Tot acolo, germanul John Degenkolb va căuta să îşi ia revanşa şi să se impună, după ce în urmă cu o zi nu a contat la Arcos de la Frontera, unde “s-a sufocat” pe final.

Impresionant în etapa a treia, Nacer Bouhanni îşi va face calculele în funcţie de cum se va simţi pe a doua căţărare. Dacă va rezista, atunci francezul va fi marele favorit la obţinerea unei victorii ce l-ar putea readuce primul loc în clasamentul pe puncte. În mod normal, plutonul va fi redus la sosire, însă de acolo nu ar trebui să lipsească Oscar Gatto, care este un outsider periculos. Gerald Ciolek e un alt ciclist căruia îi va surâde finalul, cu condiţia să nu mai sufere din cauza căldurii, ce a afectat mai mulţi oameni în runda anterioară. Lista candidaţilor la primul loc sau la o clasare pe podium este destul de restrânsă, dar pe ea se află şi Jasper Stuyven, clasat pe patru pe patru la San Fernando. Nu şi Peter Sagan, slovacul demonstrând că, pentru moment, Turul Spaniei reprezintă o continuare a vacanţei începute după Le Tour.

Ziua Australiei

Luni, în Tour de l’Avenir, Caleb Ewan a obţinut a treia sa victorie în această cursă, după un finiş în urcare, pe o pantă medie de 6%. La aproximativ o oră de la acel moment, compatriotul său, Michael Matthews (care îi va fi şi coleg din 2015, când Ewan va deveni profesionist), a câştigat în Turul Spaniei, la Arcos de la Frontera, bifând al treilea succes în Vuelta, unul venit în urma unui finiş dificil. Nu a fost doar un rezultat al australianului, ci al întregii echipe Orica-GreenEdge, care a stat în fruntea plutonului de la startul zilei, controlând evadarea originală şi atacurile apărute pe final.

Unul dintre cei mai promiţători tineri ciclişti din pluton, campionul mondial de tineret din 2010 şi-a demonstrat din nou clasa, dar şi inteligenţa, sprintând la momentul potrivit pe o sosire care le-a surâs nu numai puncheurilor, ci şi căţărătorilor. Astfel, Matthews a ajuns la patru victorii în Marile Tururi şi a îmbrăcat tricoul roşu, devenind doar al treilea ciclist de la Antipozi care conduce Vuelta, după Bradley McGee (2005) şi Cadel Evans (2009). Totodată, i-a arătat echipei sale că a făcut o afacere excelentă când a decis să îi prelungească înţelegerea pentru încă două sezoane, deoarece a devenit clar că de anul viitor va fi un om de urmărit şi în clasice.

La fel ca duminică, Alejandro Valverde a ieşit din nou în evidenţă, dar nu aşa cum şi-ar fi dorit. Aflat în roşu la startul zilei, spaniolul în vârstă de 34 de ani a fost implicat într-o căzătură produsă cu 20 de kilometri înainte de sosire, din neatenţia a doi colegi de echipă. Acel incident l-a costat pe final, atunci când nu a putut reveni în frunte, pierzând un pumn de secunde în raport cu colegul său, Nairo Quintana. Astfel, lucrurile s-au aşezat perfect pentru columbian, care a urcat pe locul secund la general şi a redevenit, prin prisma clasamentului, liderul lui Movistar.

Vuelta 2014 – etapa a lll-a

Prima rundă valonată de la această ediţie va porni din Cadiz, de pe portavionul Juan Carlos l, şi se va încheia în Arcos de la Frontera, după 189 de kilometri. Pe traseu sunt înşirate mai multe căţărări, dintre care patru repertoriate (Alto del Picacho, Alto Alcornocales, Alto del Camino şi Puerto del Boyar), toate de categoria a treia. Tocmai de aceea, mulţi ciclişti vor avea ca miză să ajungă în evadare şi să lupte pentru punctele puse în joc (12), deoarece acestea îi pot asigura rutierului care la va obţine câteva zile în tricoul alb cu buline albastre, purtat acum de australianul Nathan Haas.

Din vârful ultimei ascensiuni va urma o lungă coborâre, ce va continua cu o altă porţiune uşor valonată, aici fiind inclus şi finalul, ce îi va scoate la suprafaţă pe puncheuri şi pe sprinterii capabili să se descurce pe dealuri. Drumul va începe să urce când mai rămân 1500 de metri, la o pantă de aproximativ 5%, ultimii 300 de metri ai etapei fiind în uşoară coborâre. Acea porţiune valonată le poate da idei unor rutieri ca Fabian Cancellara, Luis Leon Sanchez sau Philippe Gilbert, un atac puternic al acestora având toate şansele să destabilizeze echipele aflate la trenă. Cum kilometrul de final are şi câteva viraje, nu este deloc exclus să avem un învingător în solitar sau dintr-un grup redus.

În cazul în care o astfel de acţiune nu va avea sorţi de izbândă, se va ajunge la un sprint redus, ce va propune trei actori principali: Michael Matthews, John Degenkolb şi Peter Sagan. Primii doi s-au înfruntat pe un finiş mai mult sau mai puţin similar şi în cursa de tineret de la Campionatele Mondiale din 2010, atunci când australianul s-a impus. În ceea ce îl priveşte pe slovac, acesta va încerca să bifeze a patra victorie din carieră în Vuelta şi prima a sezonului într-un Mare Tur. Totuşi, cum Sagan a părut ieşit din formă duminică, nu ar fi exclus ca Oscar Gatto să fie omul pe care va miza Cannondale. Gerald Ciolek va fi un alt sprinter interesant, ce poate profita de statutul său de outsider, situaţia în care se vor mai afla Paul Martens şi Nathan Haas.

Katusha va fi o altă echipă interesată de finalul extrem de ofertant de la Arcos de la Frontera, în condiţiile în care are o echipă puternică, ce poate veni în fruntea plutonului imediat cum începe căţărarea, pentru a imprima un ritm ridicat care să îi convină lui Daniel Moreno. În fine, aflat într-o goană nebună după secundele de bonificaţie, care să îi permită să îşi păstreze tricoul roşu mai multe zile, şi Alejandro Valverde este aşteptat să aibă, la rândul său, un cuvânt important de spus, spaniolul fiind recunoscut pentru punch-ul său pe astfel de sosiri.

Sprint imperial al lui Bouhanni

A fost nevoie de doar o etapă de plat în Turul Spaniei pentru a afla cine va fi sprinterul de învins la această ediţie. La fel ca în Giro, acolo unde a defilat după retragerea lui Marcel Kittel, Nacer Bouhanni a arătat şi în ultimul Mare Tur al anului că nu are adversar, victoria obţinută la San Fernando fiind una de o lejeritate dezarmantă pentru ceilalţi pretendenţi la primul loc. Ajutat de un excelent, şi, de multe ori, subestimat Geoffrey Soupe, francezul în vârstă de 24 de ani şi-a trecut în palmares a patra victorie a stagiunii în Marile Tururi, fiind pe locul doi într-un astfel de clasament, după Marcel Kittel, dar la egalitate cu Vincenzo Nibali.

Deşi Arnaud Démare este un rutier foarte versatil, ce promite să aibă un viitor frumos nu doar la sprinturi, ci şi în clasicele de primăvară, FDJ nu are cum să nu simtă că va pierde enorm prin plecarea lui Bouhanni, care va evolua pentru Cofidis, din 2015. Pe de altă parte, rămâne de văzut cât de benefic se va dovedi acest transfer pentru fostul boxer, deoarece viitoarea sa echipă nu este cunoscută ca fiind una ce îi poate oferi mediul ideal pentru a progresa, în ciuda faptului că i-a îndeplinit toate cerinţele (pe lângă un salariu mare, Bouhanni a primit şi cicliştii pe care i-a dorit).

În afară de sprinterul din Hexagon, a mai existat un rutier care a ieşit în evidenţă duminică: este vorba despre Alejandro Valverde, care a făcut ce a făcut şi i-a luat tricoul roşu lui Jonathan Castroviejo, deşi a declarat că nu asta a fost intenţia sa. Acum, campionul din 2009 are un mic avantaj în faţa lui Nairo Quintana şi va încerca să îi forţeze mâna echipei sale, astfel încât să fie el cel susţinut, cel puţin, în prima parte a cursei. Cum în etapa a treia se întrevede posibilitatea unor secunde de bonificaţie, Valverde are toate şansele să rămână lider la general până în week-end. Atunci, vom vedea dacă Eusebio Unzue se va lăsa păcălit de şiretenia ibericului, sau dacă va cere susţinere necondiţionată pentru Quintana, evitând astfel un scandal intern similar celui cu care s-a confruntat Astana, în Turul Franţei din 2009.

Vuelta 2014 – etapa a ll-a

Ziua va începe cu o căţărare de categoria a treia – Alto del Cabrito – la finalul căreia îl vom afla pe primul purtător al tricoul alb cu buline albastre. Tot acolo se va forma şi evadarea, una ale cărei şanse de reuşită vor fi egale cu zero, deoarece echipele sprinterilor nu au cum să fie păcălite atât de devreme. Şi grupările oamenilor de general vor trebui să fie atente, pentru că aproape toată etapa se va desfăşura de-a lungul coastei, iar asta înseamnă că şansele de a se forma “borduri” vor fi destul de mari.

Apoi, pe final, cicliştii vor mai întâmpina câteva obstacole – două sensuri giratorii plasate în ultimul kilometru – ce pot strica “trenuleţele” formate până la acel punct. În istoria recentă a Turului Spaniei, etapele de plat au consemnat mereu surprize, iar acest scenariu e posibil să se regăsească şi acum, în ciuda faptului că John Degenkolb, Nacer Bouhanni, Moreno Hofland, Peter Sagan şi Michael Matthews se află în pluton. Dintre aceştia, Degenkolb şi Bouhanni par a fi cei mai puternici, însă pe un finiş precum cel de duminică, lupta nu se va reduce doar la forţă sau la numărul colegilor, ci şi la plasament.

Un sprinter de urmărit, capabil să dea lovitura, va fi Jens Debusschere, campionul Belgiei. Acesta a arătat bine în Turul Beneluxului şi se va bucura de o echipă solidă, capabilă să îl aducă în ultimii 200 de metri. Nici Andrea Guardini nu va trebui neglijat, micuţul italian aflându-se în continuare în căutarea unui nou contract, pe care l-ar putea primi în cazul unui succes în Vuelta. În fine, deşi nu i se potriveşte 100%, şi Gerald Ciolek va fi un om de urmărit la San Fernando, oraş ce va găzdui pentru prima dată o sosire de etapă în Turul Spaniei.

Avantaj Quintana

Multă vreme, contratimpul pe echipe de la Jerez de la Frontera a părut să fie unul al surprizelor, Cannondale instalându-se pe primul loc devreme, cu un rezultat mai bun decât cel al unor specialiste ale disciplinei, precum Orica-GreenEdge sau Trek (deşi nu trebuie uitat că toţi componenţii echipei americane au căzut la antrenamentul de dimineaţă). Pe măsura ce etapa a înaintat, şi alte echipe favorite (Omega Pharma-Quick Step şi Sky) nu au reuşit să o detroneze pe Cannondale, au crescut şansele lui Maciej Bodnar de a deveni primul polonez din istorie care conduce Turul Spaniei.

Cu asta, însă, nu a fost de acord Movistar, echipa principalului favorit la tricoul roşu, Nairo Quintana. După un început mai slab, gruparea iberică “a zburat” pe a doua jumătate a traseului şi a terminat victorioasă, la fel ca în 2012, la Pamplona. De altfel, aceasta nu a fost singura similitudine cu etapa din urmă cu doi ani, un alt punct comun fiind prezenţa lui Jonathan Castroviejo pe prima poziţie a ierarhiei generale. Poate mai important decât succesul, unul care va conta mult pentru echipa lui Eusebio Unzue, este că Nairo Quintana le-a luat deja timp adversarilor săi la tricoul roşu.

Diferenţele (Uran la 11 secunde, Contador la 19 secunde, Froome la 24 de secunde, Rodriguez la 38 de secunde) nu sunt foarte mari, însă reflectă pronosticurile specialiştilor, care îl dădeau pe columbianul în vârstă de 24 de ani drept principalul favorit la victorie. Pe de altă parte, acest statut va aduce şi o presiune suplimentară pe sud-american, în ciuda faptului că acesta a încercat în mai multe rânduri să trimită mingea în terenul oponenţilor săi.

Vuelta 2014 – etapa l

Pentru al cincilea an consecutiv, Turul Spaniei va începe cu un contratimp pe echipe. După Sevilla, Benidorm, Pamplona şi Sanxenxo, a venit rândul lui Jerez de la Frontera să găzduiască această etapă. Startul se va da din Plaza del Mamelon, finalul va fi pe Avenida Alcalde Alvaro Domecq, iar traseul va avea doar 12,6 kilometri şi va fi foarte tehnic, din cauza numeroaselor sensuri giratorii (după unii, mai mult de 20), care le vor da bătăi de cap rutierilor, o simplă eroare acolo fiind suficientă pentru a pierde orice şansă la obţinerea unui rezultat notabil.

Una dintre marile favorite la victorie va fi Trek Factory Racing, care a adus mulţi rouleuri şi oameni puternici de contratimp la start, precum Fabian Cancellara, Kristof Vandewalle, Jesse Sergent, Jasper Stuyven şi Bob Jungels. Un succes ar conta enorm pentru această echipă tânără, care nu a venit aici cu pretenţii mari la clasamentul general, în ciuda faptului că îl are şi pe Haimar Zubeldia. Principala adversară a lui Trek va fi Omega Pharma-Quick Step, dubla campioană mondială a disciplinei, ce va miza pe Tony Martin, Wout Poels, Tom Boonen şi Rigoberto Uran pentru a se impune la Jerez de la Frontera.

Sky este o altă grupare care poate emite pretenţii la primul loc, mai ales că se va baza pe ciclişti cunoscuţi pentru abilităţile lor la contratimp: Chris Froome, Vasil Kiryienka, Dario Cataldo sau Kanstantsin Siutsou. În plus, echipa britanică va fi foarte motivată să îi ofere liderului său un pumn de secunde avans în raport cu adversarii încă din ziua inaugurală a cursei. În ciuda faptului că are mulţi veterani în distribuţie, nici BMC nu ar trebui neglijată, lucru valabil şi pentru Movistar, care a câştigat contratimpul pe echipe din Vuelta în urmă cu doi ani. Mai mult ca sigur, podiumul va fi ocupat de trei dintre cele cinci formaţii prezentate mai sus, orice alt rezultat putând fi catalogat drept o mare surpriză.