Avantaj Quintana
Multă vreme, contratimpul pe echipe de la Jerez de la Frontera a părut să fie unul al surprizelor, Cannondale instalându-se pe primul loc devreme, cu un rezultat mai bun decât cel al unor specialiste ale disciplinei, precum Orica-GreenEdge sau Trek (deşi nu trebuie uitat că toţi componenţii echipei americane au căzut la antrenamentul de dimineaţă). Pe măsura ce etapa a înaintat, şi alte echipe favorite (Omega Pharma-Quick Step şi Sky) nu au reuşit să o detroneze pe Cannondale, au crescut şansele lui Maciej Bodnar de a deveni primul polonez din istorie care conduce Turul Spaniei.
Cu asta, însă, nu a fost de acord Movistar, echipa principalului favorit la tricoul roşu, Nairo Quintana. După un început mai slab, gruparea iberică “a zburat” pe a doua jumătate a traseului şi a terminat victorioasă, la fel ca în 2012, la Pamplona. De altfel, aceasta nu a fost singura similitudine cu etapa din urmă cu doi ani, un alt punct comun fiind prezenţa lui Jonathan Castroviejo pe prima poziţie a ierarhiei generale. Poate mai important decât succesul, unul care va conta mult pentru echipa lui Eusebio Unzue, este că Nairo Quintana le-a luat deja timp adversarilor săi la tricoul roşu.
Diferenţele (Uran la 11 secunde, Contador la 19 secunde, Froome la 24 de secunde, Rodriguez la 38 de secunde) nu sunt foarte mari, însă reflectă pronosticurile specialiştilor, care îl dădeau pe columbianul în vârstă de 24 de ani drept principalul favorit la victorie. Pe de altă parte, acest statut va aduce şi o presiune suplimentară pe sud-american, în ciuda faptului că acesta a încercat în mai multe rânduri să trimită mingea în terenul oponenţilor săi.