Cafe Roubaix

Contador este lider în Turul Spaniei

În cazul în care suporterii lui Alberto Contador se ghidează după semne, atunci îl pot considera deja pe iberic ca fiind învingător în cea de-a 69-a ediţie a Vueltei. Motivul? Încă de la startul cursei, au apărut multe coincidenţe care au amintit de precedentele sale triumfuri în Marile Tururi, iar acestea au continuat şi în a doua săptămână. Pentru început, lui Contador i-a fost repartizat numărul 201, acelaşi purtat în Turul Spaniei 2012. Tot ca atunci, Movistar a câştigat contratimpul pe echipe din prima etapă, iar Jonathan Castroviejo a îmbrăcat tricoul roşu. Un alt semn important a venit marţi, atunci când Alberto Contador a devenit lider la general, după prima zi de pauză a competiţiei. De ce contează? Pentru că, până acum, în toate Marile Tururi adjudecate, ciclistul lui Tinkoff-Saxo a preluat tunica distinctivă după o zi de pauză.

Dacă părăsim această sferă a superstiţiilor, lucrurile arată în continuare bine pentru spaniolul în vârstă de 31 de ani. Campionul din 2008 şi 2012 se află relativ aproape de forma afişată la începutul verii, când ţintea Turul Franţei, iar asta ar trebui să le dea de gândit adversarilor săi. “Călcâiul lui Ahile” pentru Contador este echipa, care seamănă mult, ca nivel, cu cea avută la dispoziţie în Criteriul Dauphiné, acolo unde a pierdut victoria în ultima zi, tocmai pentru că a fost nevoit să răspundă de unul singur numeroaselor atacuri date pe final, când cursa a explodat şi a devenit imposibil de controlat.

Tocmai pentru că nu are colegi suficient de puternici care să îl protejeze, adversarii spaniolului păstrează şanse la victorie, însă aceştia trebuie să fie foarte ofensivi şi să iasă la atac devreme, deoarece acţiunile iniţiate cu doar doi kilometri înainte de sosire nu pot aduce mare lucru. La fel ca în 2012, Alejandro Valverde şi Joaquim Rodriguez se conturează a fi principalii oponenţi ai lui Alberto Contador, însă ambii sunt cu o clasă sub compatriotul lor, iar asta înseamnă că vor avea nevoie şi de o tactică excelentă pentru a-l învinge.

Dacă pentru ibericul în vârstă de 31 de ani contratimpul de marţi a reprezentat o confirmare a formei sale şi a intenţiilor pe care le are, pentru Chris Froome şi Nairo Quintana a venit ca un duş cu apă rece, ambiţiile lor la general suferind o lovitură importantă. Totuşi, pentru că aceasta e Vuelta, cei doi nu pot fi scoşi încă din calcule, cel puţin nu înainte de finalul săptămânii secunde. Pe de altă parte, dacă Froome şi Quintana nu vor reveni, iar Valverde şi “Purito” vor merge în nota obişnuită, senzaţia este că Alberto Contador se poate gândi deja că va ajunge îmbrăcat în roşu la Santiago de Compostela.

Vuelta 2014 – etapa a X-a

Primul contratimp individual de la această ediţie se va desfăşura între Real Monasterio de Santa Maria de Veruela şi Borja, pe distanţa de 36,7 kilometri. Încă de la start, drumul va urca vreme de 11,2 kilometri, însă căţărarea repertoriată – Alto del Moncayo (categoria a treia) – are doar 2,2 kilometri şi pantă medie 5,5%. Din vârf, se va coborî până la final, traseul fără prea multe viraje, fiind perfect pentru specialiştii puternici, precum Tony Martin, triplul campion mondial al disciplinei. Germanul în vârstă de 29 de ani va porni cu prima şansă, însă Fabian Cancellara, deşi nu l-a mai învins pe Martin de mult într-un contratimp, este capabil să facă asta acum.

Este adevărat, ascensiunea e mai scurtă şi mai puţin dură decât cea aflată pe traseul etapei câştigate de elveţian în Vuelta 2013, însă Cancellara se află mereu la un nivel foarte bun în această perioadă, în timp ce adversarul său abia îşi construieşte forma pentru Mondialele de la Ponferrada. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că rutierul lui Trek Factory Racing a suferit din cauza căldurii în prima săptămână, iar kilogramele date jos s-ar putea resimţi marţi. Dacă se va impune, Fabian Cancellara îşi va trece în palmares al patrulea succes din carieră în Vuelta, după cele din 2009 (Assen, Valencia) şi 2013 (Tarazona).

Deşi a progresat mult în ultimele 12 luni, bifând victorii în Turul San Luis, Tirreno-Adriatico şi la Campionatele Naţionale, nu Adriano Malori porneşte cu şansa a treia, ci Chris Froome. Britanicul în vârstă de 29 de ani este, de departe, cel mai bun contratimpist dintre oamenii de clasament general şi va încerca să arate asta încă o dată şi să le ia zeci de secunde adversarilor săi la tricoul roşu, mai ales după ce duminică, pe ultimii kilometri de pe Aramon Valdelinares, a suferit şi a rămas în urmă atunci când au început atacurile.

Dintre pretendenţii la victoria finală, columbianul Rigoberto Uran mai este aşteptat să meargă bine, în vreme ce Alberto Contador, Alejandro Valverde şi Nairo Quintana trebuie să limiteze pierderile, care oricum nu ar trebui să fie foarte mari, având în vedere prima parte a traseului. În plus, în ceea ce îl priveşte pe Quintana, acesta şi-a îmbunătăţit contratimpul de la un sezon la altul, iar un eventual rezultat solid columbianului nu ar trebui considerat o surpriză.

În afară de cei menţionaţi, cine ar mai putea să bifeze o clasare bună la Borja? Un ciclist care trebuie luat în seamă este Kristof Vandewalle, venit aici după două victorii în ultimele luni, obţinute în Turul Austriei şi Turul Poloniei. În afară de campionul Belgiei, Vasil Kiryienka are şanse să termine sus, mai ales că va trage puternic, ca să fixeze repere pentru colegul său, Chris Froome, dar nici Jesse Sergent sau Rohan Dennis nu trebuie trecuţi cu vederea, mai ales că ultimul a ocupat locul secund la Jocurile Commonwealth.

Concluzii după prima săptămână din Vuelta

Nairo Quintana poartă tricoul roşu după nouă etape, însă e greu de crezut că rutierul lui Movistar va conduce multă vreme ierarhia generală. Nu doar că marţi urmează un contratimp individual, dar columbianul nici nu este interesat să deţină tunica distinctivă mai mult de jumătate din cursă, deoarece asta ar însemna un efort suplimentar pentru echipa sa. Mai degrabă, în următoarele zile, Quintana va avea grijă să limiteze pierderile faţă de adversarii săi, pentru ca mai apoi, când va atinge nivelul dorit, să declanşeze câteva atacuri de totul sau nimic, prin care să încerce să preia definitiv controlul asupra Turului Spaniei. Un lucru îmbucurător pentru ciclistul sud-american este că rămâne în continuare cu picioarele pe pământ şi le acordă tuturor adversarilor atenţia cuvenită, nefiind dispus să îl subestimeze pe niciunul dintre aceştia.

Alberto Contador a venit în Vuelta ca să câştige clasamentul general, lucru care a devenit clar pentru toată lumea încă de pe La Zubia, acolo unde a încheiat al treilea. Apoi, odată cu atacul dat duminică, ibericul în vârstă de 31 de ani a confirmat că problemele la picior au dispărut, iar el se află într-o dispoziţie excelentă, ce îi permite să spere că va îmbrăca tricoul roşu la Santiago de Compostela. Pentru cei care mai aveau îndoieli cu privire la forma rutierului de la Tinkoff-Saxo, trebuie menţionat că timpul său pe ultimii şapte kilometri de pe Aramon Valdelinares a fost mai slab cu doar 29 de secunde decât cel al lui Roberto Heras, la ediţia din 2005. Tocmai de aceea, a doua parte a cursei este aşteptată să aducă un Alberto Contador dezlănţuit, pregătit să atace şi să încerce să îşi surprindă oponenţii.

Un om care nu a ascuns adevărul cu privire la nivelul său este Chris Froome. Britanicul a spus încă de la început că încă mai are de lucrat până să atingă forma dorită, iar asta s-a văzut duminică, atunci când Froome nu s-a simţit bine şi a mers la cacealma, trimiţându-şi echipa la trenă. Până la urmă, slăbiciunile ciclistului echipei Sky s-au văzut datorită atacului dat de Contador, iar acesta a pierdut câteva zeci de secunde. Având în vedere ce a arătat până acum, nu ar fi de mirare ca evoluţia sa la contratimpul individual de marţi să nu fie atât de zdrobitoare cum se crede, caz în care Chris Froome ar rata o bună oportunitate de a se distanţa de adversari. Pe de altă parte, cum a doua jumătate a Turului Spaniei aduce multe finişuri în urcare, timp va fi pentru ca acesta să pună secundele atât de mult dorite între el şi rivalii la tricoul roşu.

Nebăgat în seamă de nimeni, Robert Gesink ocupă locul opt în ierarhia generală, la doar un minut şi 19 secunde în urma liderului. De ce este demn de menţionat rezultatul olandezului? Pentru că acesta a suferit o operaţie pe inimă în urmă cu mai puţin de patru luni, cariera sa fiind pusă sub semnul întrebării la acel moment. La asta s-a adăugat şi blocajul mental pe care îl suferea de ceva vreme rutierul lui Belkin, un element ce l-a împiedicat în multe rânduri să progreseze. Contrar aşteptărilor, batavul în vârstă de 28 de ani a revenit pe bicicletă după câteva săptămâni şi a impresionat în Turul Poloniei, unde a terminat între primii zece. Până la finalul Vueltei mai este drum lung, iar greul de abia acum va începe, dar Gesink are toate şansele să fie una dintre poveştile frumoase ale acestei ediţii.

John Degenkolb şi Nacer Bouhanni au confirmat că sunt cei mai în formă sprinteri prezenţi în Turul Spaniei, câştigând câte două etape. Drept urmare, germanul şi francezul ocupă primele două locuri în clasamentul tricoului verde, separaţi de doar 13 puncte, însă şansele lor la câştigarea acestei ierarhii sunt reduse, deoarece finişurile din a doua jumătate a cursei le sunt extrem de favorabile oamenilor de general. Tocmai de aceea, lupta dintre ei va continua să se dea pentru victorie în puţinele etape de plat rămase la dispoziţie, iar ciclistul din Hexagon va porni de fiecare dată cu prima şansă, Bouhanni având ocazia să devină rutierul cu cele mai multe succese în Marile Tururi din 2014.

Columbia, la putere in Vuelta

14 septembrie 2001 – Santiago Botero devenea doar al patrulea rutier columbian care conducea Turul Spaniei. 18 septembrie 2007 – Leonardo Duque îi aducea Columbiei a 28-a victorie de etapă în ultimul Mare Tur al sezonului. Mult timp, acestea au rămas rezultatele de referinţă în Vuelta pentru ţara sud-americană, însă totul s-a schimbat pe 31 august 2014, odată cu etapa a noua, care a consemnat o dublă lovitură dată de rutierii columbieni: Winner Andrew Anacona s-a impus pe Aramon Valdelinares, iar compatriotul său, Nairo Quintana, a îmbrăcat tricoul roşu, cu 12 etape înainte de finalul unei curse ce a început cu adevărat abia pe finalul primei săptămâni.

În vârstă de 26 de ani, Anacona şi-a făcut cunoscut potenţialul în Girobio 2011, unde a terminat pe locul doi, la mai puţin de jumătate de minut în urma actualului său coleg de la Lampre-Merida, Mattia Cattaneo, dar înaintea lui Fabio Aru, Moreno Moser sau Enrico Battaglin. Provenit dintr-o familie în care ciclismul era la mare preţ (tatăl său i-a dat cele două prenume după Peter Winnen şi Andrew Hampsten), columbianul a avut multe rezultate impresionante la tineret, însă nu a putut să le reproducă şi la profesionişti, în mare parte, din cauza accidentărilor. Tocmai de aceea, victoria de pe Aramon Valdelinares – prima a carierei – contează enorm şi poate fi considerată ca un start nou.

În ceea ce îl priveşte pe conaţionalul său, Nairo Quintana, acesta nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind deja unul dintre cei mai titraţi ciclişti din pluton. Autor al unei performanţe istorice în primăvară – triumful din Giro – liderul lui Movistar impresionează nu doar prin calităţile de căţărător, dar şi prin sângele rece arătat pe munte, în momentele-cheie, Quintana fiind un rutier foarte cerebral. Deşi încă nu este la nivelul dorit şi admite că mai e loc de îmbunătăţiri, sud-americanul în vârstă de 24 de ani conduce Turul Spaniei aproape de jumătatea cursei, iar dacă lucrurile vor merge aşa cum îşi doreşte, iar forma sa va deveni din ce în ce mai bună odată cu trecerea zilelor, atunci va fi aproape imposibil de învins. Apoi, în cazul unui nou succes într-o cursă majoră, după cel din Turul Italiei, 2014 va putea fi catalogat, fără îndoială, ca fiind sezonul Columbiei.

Vuelta 2014 – etapa a lX-a

A noua zi a cursei va aduce al doilea finiş la altitudine, unul pe care pot apărea două scenarii în ceea ce îi priveşte pe favoriţi: fie aceştia vor sta la cutie şi se vor mulţumi să se supravegheze, în timp ce o evadare va reuşi, fie vor lăsa garda jos şi se vor ataca pentru a obţine/recupera secunde în clasamentul general. Startul se va da din Carboneras de Guadazaon, singurele evenimente notabile din primii 100 de kilometri urmând să fie evadarea ce se va forma şi sprintul intermediar de la Teruel. Apoi, rutierii vor aborda Puerto di Cabigordo, o căţărare de categoria a treia, ce va preceda al doilea sprint intermediar al zilei, de la Cedrillas.

Lucrurile cu adevărat serioase vor începe în ultimii 25 de kilometri, atunci când pe traseu îşi va face apariţia Alto de San Rafael, o ascensiune de categoria a doua, pe care nu ar fi exclus ca ritmul din pluton să fie foarte ridicat, astfel încât să se realizeze o primă selecţie. Având în vedere că doar 5,5 kilometri separă vârful acelei căţărări de următoarea, cei distanţaţi nu au şanse să mai revină. Aramon Valdelinares, ascensiunea ce va punct punct etapei, îi va duce pe rutieri la cea mai ridicată altitudine de la această ediţie, 1975 de metri. Aflată pentru prima dată după nouă ani în Turul Spaniei, căţărarea are opt kilometri lungime şi pantă medie 6,6%, porţiunea maximă fiind de 8,5%, undeva în a doua jumătate. Cum ultimul kilometru are pantă doar 2,5%, atacurile trebuie să vină mult mai devreme.

Deşi poate părea ciudat, având în vedere ce nume se află aici, Alejandro Valverde face figură de principal favorit la victorie. Liderul clasamentului general a mers excelent pe precedentul finiş în urcare, iar dacă va rezista kilometrilor cu pante de peste 8% de pe Aramon Valdelinares, îşi poate învinge adversarii la sprint cu uşurinţă, deoarece ultimii 1000 de metri sunt de fals plat. Cel mai probabil, Chris Froome va fi ciclistul care va ieşi cel mai mult la atac, însă va trebui să facă asta înainte de porţiunea finală, dacă va dori să pună timp serios între el şi adversari.

Ascensiunea de duminică va oferi noi răspunsuri cu privire la cum se simte Nairo Quintana, care a pierdut timp pe La Zubia faţă de toţi ceilalţi importanţi de general. Columbianul a declarat că nu se află în cea mai bună formă, ceea ce înseamnă că se va mulţumi să stea lângă ceilalţi pretendenţi la tricoul roşu, mai ales că încă nu îşi doreşte tunica distinctivă. Foarte probabil, acesta va fi şi obiectivul lui Alberto Contador, care încă nu este la cel mai ridicat nivel. Ibericul în vârstă de 31 de ani speră să termine cât mai sus în Vuelta, dar pentru asta trebuie să nu piardă contactul în această primă parte a cursei, când mai are multe lucruri de reglat.

Joaquim Rodriguez, un alt rutier de general, a pierdut şansa de a obţine un succes pe La Zubia, iar acum va fi dornic de revanşă, însă căţărarea nu i se potriveşte foarte bine, deoarece panta este moale pe final. “Purito” trebuie să atace devreme, dar dacă o va face, îi va trezi la viaţă pe adversarii săi, mulţi fiind capabil să îl învingă. Mai degrabă, ciclistul Katushei va porni ca un outsider, la fel ca Fabio Aru, Thibaut Pinot, Rigoberto Uran, Mikel Landa, Julian Arredondo sau Esteban Chaves.

Vuelta 2014 – etapa a Vlll-a

Sâmbătă, caravana va părăsi Andaluzia şi va merge în Castilla La Mancha, pe un traseu perfect pentru sprinteri, care nu au mai avut parte de un asemenea profil de aproximativ o săptămână. Plutonul, ce va lua startul din Baeza, va avea de parcurs 207,4 kilometri fără nicio ascensiune repertoriată, ceea ce înseamnă că o evadare nu are cum să reuşească. Doar vântul ar putea crea probleme în a doua parte a zilei, când vor creşte şansele de apariţie ale unor “borduri”. Finalul de la Albacete este pe plat, singurul punct mai nervos fiind un viraj de 90 de grade, care va figura la scurt timp după ce rutierii vor intra în ultimul kilometru al etapei.

Cum traseul este aproape plat, mai mulţi rutieri îşi pot depune candidatura la victorie. Având alături un Geoffrey Soupe excelent în rolul de “lansator”, Nacer Bouhanni va fi omul de învins, francezul în vârstă de 24 de ani fiind sprinterul din Vuelta cu cea mai ridicată viteză de top. În afară de John Degenkolb, care a obţinut deja două succese la această ediţie, extrem de interesantă de urmărit va fi evoluţia lui Moreno Hofland şi Matteo Pelucchi, doi ciclişti tineri, cu rezultate bune în 2014. Autor a trei victorii în acest sezon, Andrea Guardini, un sprinter ce se aseamănă cu Mark Cavendish prin poziţia aerodinamică adoptată, va fi un alt om cu pretenţii, la fel ca Jens Debusschere, care caută primul succes de World Tour în tricoul de campion al Belgiei.

La Albacete se va ajunge pentru prima dată după 11 ani. În 2003, aici au avut loc două etape, una de plat şi un contratimp individual în lungime de 53,3 kilometri. Alessandro Petacchi a fost învingător la sprint, unde a fost urmat de Erik Zabel şi Fred Rodriguez. O zi mai târziu, contracronometrul a fost câştigat de Isidro Nozal, cu un avans de 13 secunde în faţa britanicului David Millar.

Succesul carierei pentru De Marchi

Ca amator, Alessandro De Marchi a fost un ciclist foarte promiţător, cu victorii în multe curse din Peninsulă, cum ar fi Trofeo Marlene, Gran Premio Folignano, Trofeo Citta şi Giro Ciclistico Pesche Nettarine di Romagna. Curios, nicio echipă de World Tour nu s-a arătat interesată de el, astfel încât italianul a debutat ca profesionist în a doua ligă valorică, la Androni Giocattoli. Acolo a stat doar două sezoane, timp în care a combinat activitatea de pe şosea cu cea de pe velodrom, unde a câştigat mai multe titluri naționale în cursa de urmărire pe echipe.

Chiar dacă nu a obţinut nicio victorie pe șosea, De Marchi s-a făcut remarcat în Turul Italiei din 2012, clasându-se de două ori pe podium, în etapele de la Cervinia, respectiv Falzes. Asta a fost suficient pentru a ajunge în World Tour, alături de Cannondale, echipă la care, deşi a trebuit să îi susţină pe lideri în multe rânduri, a şi primit suficiente bilete de voie. În urma unei astfel de oportunităţi a obţinut şi primul succes al carierei la profesionişti, în ultima etapă a Criteriului Dauphiné 2013. Performanţa sa a fost cu atât mai impresionantă, cu cât ciclistul în vârstă de 27 de ani a rezistat în frunte, deşi Chris Froome, liderul cursei, pornise pe urmele sale.

Curios, sezonul acesta, primul său rezultat notabil a venit tot în Dauphiné, acolo unde intrat în posesia tricoului roşu cu buline albe, care îl recompensează pe cel mai bun căţărător. Apoi, forma excelentă arătată acolo l-a ajutat şi în Turul Franţei, Alessandro De Marchi fiind prezent în mai multe evadări pe parcursul celor trei săptămâni, evoluţia sa agresivă determinându-i pe organizatori să îl invite pe podium la Paris, unde i-au acordat premiul pentru cel mai combativ ciclist al cursei. Le Tour nu a fost singura competiţie majoră a sezonului pentru italian, care a luat startul şi în Vuelta, în ciuda faptului că adunase deja 67 de zile de cursă în 2014.

Deşi venit aici ca ajutor al lui Damiano Caruso, Alessandro De Marchi a avut grijă să îşi facă timp şi pentru o evadare, ce s-a dovedit a fi cea potrivită, deoarece i-a adus cea mai mare victorie a carierei. Practic, succesul de la Alcaudete a fost o răsplată a curajului şi spiritului ofensiv ce îl caracterizează atât de bine pe actualul ciclist al lui Cannondale. Tocmai de aceea, ar fi păcat ca BMC, viitoarea sa echipă, să îi îngrădească libertatea şi să nu îi mai dea ocazia, în sezonul următor,  să plece în evadările ce îi plac atât de mult.

Vuelta 2014 – etapa a Vll-a

Nicio evadare nu a reuşit până acum la această ediţie, iar o bună ocazie va veni vineri, deşi, având în vedere că suntem abia în prima săptămână şi multe echipă vor un succes, tot plutonul s-ar putea să aibă câştig de cauză. Startul va fi dat din Alhendin, de la aproximativ 600 de metri altitudine, punctul de maxim al zilei urmând să fie atins pe Alto de Illora (1190 de metri altitudine), prima căţărare a rundei. Apoi, în calea cicliştilor vor apărea două sprinturi intermediare şi o altă ascensiune repertoriată, Alto Ahillo (categoria a doua, după care drumul va coborî, în trepte, vreme de aproximativ 33 de kilometri.

Finalul va fi în urcare, la fel ca joi, însă căţărarea de la Alcaudete nu este repertoriată. Dealul nu e deloc dificil şi li se potriveşte de minune puncheurilor, panta medie în ultimii doi kilometri fiind de 3,9%. În cazul în care o evadare – ce i-ar putea avea ca protagonişti pe Cameron Mayer, Adam Hansen, Romain Zingle, Anthony Roux sau Dominic Klemme – nu ca reuşi, atunci totul se va juca pe acea ultimă ascensiune. Având în vedere că în Turul Italiei a câştigat pe o căţărare mai grea, de categoria a doua (Montecassino), Michael Matthews nu are cum să nu fie considerat principalul candidat la victorie. Australianul a mers uşor în urmă cu o zi şi şi-a păstrat energia pentru etapa a şaptea, ce îi poate aduce al cincilea succes din carieră în Marile Tururi.

Dacă va avea picioare puternice, atunci şi Philippe Gilbert va fi un favorit, însă fostul campion mondial trebuie să atace şi să se desprindă, fiind dezavantajat de o eventuală sosire la sprint. Tot o astfel de strategie poate alege şi Luis Leon Sanchez, invizibil până acum, dar capabil să dea lovitura la Alcaudete. Altfel, Cannondale va miza pe italianul Oscar Gatto, în timp ce Paul Martens va fi omul lui Belkin. În etapa a treia, Nacer Bouhanni s-a ţinut foarte bine pe finalul în urcare de la Arcos de la Frontera, iar dacă va avea o evoluţie similară şi acum, atunci va ajunge să lupte pentru locul întâi. În teorie, şi John Degenkolb ar trebui să fie prezent acolo, însă germanul nu oferă nicio garanţie, deoarece a suferit în precedenta etapă de acest fel, câştigată de Matthews.

Outsideri periculoşi pentru etapa a şaptea mai sunt Jasper Stuyven, Alexandr Kolobnev, Nathan Haas şi Lloyd Mondory, în timp ce Alejandro Valverde, aflat pe prima poziţie la general, va căuta să pună mâna pe secunde de bonificaţie care să îl ajute să îşi consolideze tricoul roşu, pe care speră să îl păstreze până la începutul săptămânii viitoare, când va avea loc primul contratimp individual al acestei ediţii.

Puţine răspunsuri după La Zubia

Pe cât de scurtă a fost căţărarea de la finalul etapei a şasea, pe atât de puţine lucruri a clarificat în perspectiva clasamentului general. Din contră, au apărut foarte multe întrebări cu privire la favoriţi, o excepţie reprezentând-o Alejandro Valverde. Ibericul în vârstă de 34 de ani s-a impus pe Alto de las Cumbres Verdes, a îmbrăcat tricoul de lider (pentru a 25-a oară în carieră, egalându-l pe compatriotul său, Domingo Perurena) şi a arătat că rămâne adeptul strategiei din anii anteriori, când încerca să pună cât mai mult timp între el şi adversari în prima parte a Vueltei, ca să aibă de unde pierde în a doua jumătate a cursei, mereu mai dificilă.

Dacă Valverde a fost în top, dezamăgirea zilei a venit din partea lui Nairo Quintana, care a pierdut timp în raport cu toţi oponenţii săi la tricoul roşu. Columbianul nu a părut în apele sale, însă asta nu înseamnă că ar trebui să aibă motive de îngrijorare. În primul rând, ascensiunea nu i s-a potrivit, Quintana nefiind un ciclist care să exceleze pe pantele explozive. Apoi, nu trebuie uitat că rutierul lui Movistar nu se află în cea mai bună formă, chiar dacă a câştigat Turul Burgosului. Pentru Vuelta, după o pauză de câteva luni, este nevoie de un cu totul alt nivel, iar sud-americanul mai are nevoie de ceva zile ca să atingă forma dorită. De altfel, aşa au stat lucrurile şi în Giro, unde Nairo Quintana a strălucit odată cu a doua parte.

În aceeaşi situaţie se află şi Chris Froome, care încearcă să îşi salveze sezonul aici. Britanicul în vârstă de 29 de ani s-a simţit bine în etapa de joi, şi chiar dacă nu seamănă (momentan) cu cel care domina munţii din Le Tour în 2013, se află pe drumul potrivit, deoarece mai poate progresa în următoarea vreme, până la apariţia primelor teste cu adevărat importante, între care şi contratimpul individual în care va încerca să îşi surclaseze rivalii. În schimb, echipa sa nu a arătat extrem de solidă, dar o explicaţie poate fi că a primit liber de la un Froome conştient că ascensiunea scurtă de la finalul zilei nu are cum să îi pună probleme.

Cum spuneam mai sus, La Zubia a oferit puţine răspunsuri, însă unul foarte important – mai bine spus, o confirmare – l-a avut în prim-plan pe Alberto Contador, care a terminat pe locul al treilea, după ce a dezvoltat pe căţărare o putere de 6,37 watts/kg, identică cu cea a lui Valverde şi Froome. Odată cu acest podium, spaniolul nu mai poate păcăli pe nimeni, deoarece a devenit evident că a luat startul în Vuelta cu gândul la ierarhia generală, şi nu la un succes de etapă, aşa cum s-a încăpăţânat să susţină în ultima săptămână. Dacă nu erau conştienţi de asta, adversarii lui Contador tocmai au devenit, ceea ce înseamnă că rutierul lui Tinkoff-Saxo nu va mai fi subestimat, aşa cum spera.

Vuelta 2014 – etapa a Vl-a

167,1 kilometri între Benalmadena şi La Zubia vor avea de parcurs rutierii joi, atunci când vor aborda primul finiş în căţărare de la această ediţie. Până atunci, plutonul va trece peste alte două ascensiuni – Alto de Zaffaraya (categoria a doua) şi Alto de los Bermejales (categoria a treia) – care vor conta doar pentru cei aflaţi în evadare. Căţărarea finală, aflată în premieră pe harta Vueltei, are doar 4,6 kilometri, însă va începe în forţă, cu o pantă de 8,7%. Apoi, drumul va intra pe scurtă porţiune de plat, după care va urca din nou, iar porţiunile vor continua să fie foarte dure, în unele zone apropiindu-se de 13%. Sosirea nu va face excepţie de la regulă, panta medie în ultimul kilometru fiind de 10%.

În aceste condiţii, cicliştii explozivi vor fi favorizaţi, ceea ce înseamnă că Joaquim Rodriguez va porni ca principal candidat la victorie. Spaniolul nu va fi avantajat doar de caracteristicile ascensiunii, dar şi de forma arătată până acum, ce s-a concretizat într-un loc pe podium, în etapa a treia. În plus, “Purito” ţinteşte şi secundele de bonificaţie, care îl pot ajuta să reducă din diferenţa ce îl separă de Nairo Quintana, cel mai bine clasat dintre pretendenţii la tricoul roşu. Un alt om care emite pretenţii pe La Zubia este Julian Arredondo, cel mai bun căţărător din Giro. Este adevărat, acesta a pierdut timp în zilele precedente, însă a făcut asta şi pentru a se odihni înaintea etapelor montane.

Daniel Martin a arătat şi el o formă excelentă de-a lungul acestei săptămâni, iar asta îl transformă într-un mare favorit, şi irlandezul fiind recunoscut pentru cum accelerează pe pantele ce sar de 10%. Evident, Nairo Quintana nu poate lipsi de pe lista posibililor câştigători, deşi principalul obiectiv al columbianului pare să fie mai degrabă supravegherea adversarilor la tricoul roşu. Dintre aceştia, trebuie menţionaţi Chris Froome şi Alberto Contador, care vor afla cu această ocazie la ce nivel sunt în Turul Spaniei. Dacă oamenii de clasament general vor face joc egal, atunci Esteban Chaves va avea şi el o şansă bună la victorie, la fel ca Dani Moreno, colegul lui Joaquim Rodriguez.

La Zubia, la fel ca Ronda, nu a mai apărut până acum în Vuelta, însă a fost final de etapă în Turul Andaluziei. Ultima dată s-a întâmplat în 2008, cu menţiunea că linia de sosire a venit mult mai devreme. Atunci, australianul Cadel Evans i-a învins pe Mikel Astarloza şi Juan Manuel Garate, în timp ce Joaquim Rodriguez, la acea vreme un simplu “locotenent” al echipei Caisse d’Epargne, a terminat pe locul 28, la mai bine de patru minute în urma învingătorului.