Vuelta 2014 – etapa a Vl-a
167,1 kilometri între Benalmadena şi La Zubia vor avea de parcurs rutierii joi, atunci când vor aborda primul finiş în căţărare de la această ediţie. Până atunci, plutonul va trece peste alte două ascensiuni – Alto de Zaffaraya (categoria a doua) şi Alto de los Bermejales (categoria a treia) – care vor conta doar pentru cei aflaţi în evadare. Căţărarea finală, aflată în premieră pe harta Vueltei, are doar 4,6 kilometri, însă va începe în forţă, cu o pantă de 8,7%. Apoi, drumul va intra pe scurtă porţiune de plat, după care va urca din nou, iar porţiunile vor continua să fie foarte dure, în unele zone apropiindu-se de 13%. Sosirea nu va face excepţie de la regulă, panta medie în ultimul kilometru fiind de 10%.
În aceste condiţii, cicliştii explozivi vor fi favorizaţi, ceea ce înseamnă că Joaquim Rodriguez va porni ca principal candidat la victorie. Spaniolul nu va fi avantajat doar de caracteristicile ascensiunii, dar şi de forma arătată până acum, ce s-a concretizat într-un loc pe podium, în etapa a treia. În plus, “Purito” ţinteşte şi secundele de bonificaţie, care îl pot ajuta să reducă din diferenţa ce îl separă de Nairo Quintana, cel mai bine clasat dintre pretendenţii la tricoul roşu. Un alt om care emite pretenţii pe La Zubia este Julian Arredondo, cel mai bun căţărător din Giro. Este adevărat, acesta a pierdut timp în zilele precedente, însă a făcut asta şi pentru a se odihni înaintea etapelor montane.
Daniel Martin a arătat şi el o formă excelentă de-a lungul acestei săptămâni, iar asta îl transformă într-un mare favorit, şi irlandezul fiind recunoscut pentru cum accelerează pe pantele ce sar de 10%. Evident, Nairo Quintana nu poate lipsi de pe lista posibililor câştigători, deşi principalul obiectiv al columbianului pare să fie mai degrabă supravegherea adversarilor la tricoul roşu. Dintre aceştia, trebuie menţionaţi Chris Froome şi Alberto Contador, care vor afla cu această ocazie la ce nivel sunt în Turul Spaniei. Dacă oamenii de clasament general vor face joc egal, atunci Esteban Chaves va avea şi el o şansă bună la victorie, la fel ca Dani Moreno, colegul lui Joaquim Rodriguez.
La Zubia, la fel ca Ronda, nu a mai apărut până acum în Vuelta, însă a fost final de etapă în Turul Andaluziei. Ultima dată s-a întâmplat în 2008, cu menţiunea că linia de sosire a venit mult mai devreme. Atunci, australianul Cadel Evans i-a învins pe Mikel Astarloza şi Juan Manuel Garate, în timp ce Joaquim Rodriguez, la acea vreme un simplu “locotenent” al echipei Caisse d’Epargne, a terminat pe locul 28, la mai bine de patru minute în urma învingătorului.
Superba confruntarea granzilor din ultimul kilometru al etapei. Mie cei mai buni in acest finis in catarare mi s-au parut Valverde (jos palaria pentru evolutia sa de azi) si Contador care aproape intr-un picior si cu o echipa ca cea din Dauphine (adica spre jalnica) a tinut aproape de Froome si Valverde. Sper sa mai vedem astfel de lupte intre favoriti in Vuelta de anul asta.
Sa lamurim ceva (am scris despre asta si in articolul pe care il voi posta mai tarziu): Alberto Contador nu este intr-un picior! Un om cu problemele pe care el a sustinut ca le-ar avea nu ar fi terminat pe locul al treilea pe un astfel de finis. Contador a venit aici ca sa lupte pentru general si se afla la un nivel foarte bun. Tinkoff-Saxo si Alberto Contador au mintit cu privire la situatia sa inca de acum o luna, iar din cauza asta, lumea nu ii va mai crede pe viitor.
Din cate imi aduc aminte Bjarne Riis a spus la cateva zile dupa accident ca Alberto va participa in Vuelta. Doar Contador a bagat-o pe-aia cu „Adio, Vuelta !” In fine, nu mai conteaza. Important e ca avem garantia unui tur frumos daca pana la sfarsitul competitiei nu va capota niciun favorit.