Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the category “Le Tour 2012”

“Poker” pentru Franţa

Francezii se bucură de una dintre cele mai reuşite ediţii ale Turului Franţei din ultimul deceniu. Cu aproape o săptămână înainte de finalul cursei, ei au câştigat patru etape, fiecare dintre acestea având un învingător diferit: Thibaut Pinot, Thomas Voeckler, Pierre Rolland şi Pierrick Fedrigo. De altfel, doar ediţia din 2010 a fost mai bună din acest punct de vedere, deoarece atunci cicliştii gazdelor au bifat şase succese.

Totuşi, mai important este faptul că două dintre acestea au fost aduse de rutieri din noua generaţie, Pinot şi Rolland. Extrem de talentaţi, ei sunt cei de la care francezii au aşteptări mari pentru anii următori, aşteptări care nu se rezumă doar la o victorie sau un tricou alb cu buline roşii, ci măcar la un loc între primii trei la general. Din punctul meu de vedere, generaţia pe care o au francezii acum este una dintre cele mai bune din ultima vreme. E adevărat, unii ciclişti la fel de promiţători, precum Romain Sicard, par că s-au pierdut pe traseu, însă nu cred că asta se va întâmpla cu Pierre Rolland şi Thibaut Pinot, care au şansa de a fi unii dintre actorii importanţi ai Turului Franţei în sezoanele viitoare.

Sunt curios însă cât vor mai rămâne cei menţionaţi mai sus la formaţii din ţara natală, deoarece acestea au un mare dezavantaj în comparaţie cu Sky, BMC sau Garmin-Sharp, grupări care au început deja să le dea târcoale rutierilor de acolo: bugetul mic, iar asta se poate traduce printr-un salariu modest, o echipă mai slabă la dispoziţia lor şi o licenţă Pro Continentală, ce i-ar împiedica să participe în multe curse.

Turul Franţei – etapa a XV-a

Pau va primi caravana Marii Bucle pentru a 65-a oară în istorie, oraşul din regiunea Aquitania fiind unul dintre cele mai vizitate de către pluton. Totuşi, o diferenţă există faţă de ediţiile mai recente, şi anume, faptul că finalul este perfect pentru sprinteri, ceva ce nu s-a mai întâmplat din 1997, atunci când Erik Zabel l-a învins pe italianul Nicola Minali.

Deşi oamenii interesaţi de victorie se vor prezenta laPauobosiţi după o săptămână petrecută aproape în totalitate pe munte, lupta pentru victorie se anunţă din nou extrem de palpitantă. André Greipel va porni cu prima şansă, iar dacă se va impune luni şi va obţine a patra victorie, va deveni cel mai titrat rutier de la actuala ediţie a Turului Franţei, depăşindu-l pe Peter Sagan.

În cazul în care nu va mai întâmpina probleme, Mark Cavendish va fi principalul adversar al germanului, chiar dacă nu va avea un “trenuleţ” şi poate nici măcar un “lansator”, deoarece s-a văzut că legătura dintre el şi Edvald Boasson Hagen nu este deloc solidă. La cum au mers lucrurile până acum, sunt tentat să spun că Sagan porneşte cu a treia şansă, în condiţiile în care Matthew Goss a fost o mare dezamăgire, deşi a beneficiat de serviciile uneia dintre cele mai puternice echipe prezente în pluton.

Sagan a luat tricoul verde

Doar o căzătură îl mai poate împiedica pe Peter Sagan să câştige clasamentul pe puncte la debutul în Turul Franţei, o performanţă care nu a mai fost realizată din 1990, atunci când germanul Olaf Ludwig, aflat la acea vreme în culorile echipei Panasonic, a terminat cu un avans de 35 de puncte în faţa unui tânăr Johan Museeuw, care nu obţinuse încă vreo victorie în clasicele de primăvară ce i-au marcat ulterior cariera.

Scriam înainte de startul Marii Bucle că Sagan este marele favorit la tricoul verde, însă nu mă aşteptam ca lupta să fie încheiată după a doua săptămână. Este adevărat, mai sunt şanse pentru ca oponenţii lui să revină, dar practic totul e jucat, iar rutierul lui Liquigas va deveni cel dintâi slovac care va pleca din Le Tour cu un tricou distinctiv. Sagan şi-a construit succesul atât datorită victoriilor sau clasărilor bune din etapele desfăşurate până acum, dar şi profitând de mai mulţi factori cu care te întâlneşti o dată în viaţă: Mark Cavendish nu a mai avut o echipă, Matthew Goss a fost total ieşit din formă, în timp ce André Greipel, cel care ar fi fost principalul lui adversar, nu s-a implicat de la început în această luptă.

Sincer să fiu, nu cred că se mai poate întâmpla ceva în următoarele zile în ierarhia pe puncte: Sagan se va mai implica la câteva sprinturi intermediare, dar şi finale, şi va ajunge la Paris în verde. Acolo însă, cred că va apărea o întrebare dificilă pentru conducătorii lui Liquigas: spre ce curse îl vor orienta acum pe slovac? Răspunsul va trebui căutat cu atenţie, deoarece dacă va fi prea îndrăzneţ, i-ar putea da peste cap cariera rutierului în vârstă de 22 de ani.

Turul Franţei – etapa a XlV-a

Pirineii îşi vor face duminică apariţia la actuala ediţie, şi chiar dacă finalul nu este unul în căţărare, sunt toate şansele ca etapa să aibă o doză ridicată de spectacol. În principiu, ar trebui să fie o nouă zi pentru o evadare, aşa cum s-a întâmplat şi în Alpi, însă nu vor trebui neglijate nici mişcările din pluton, unde pot apărea câteva atacuri din partea adversarilor lui Bradley Wiggins, în ciuda faptului că finalul e departe de ultima ascensiune.

Etapa începe cu o căţărare de categoria a doua şi continuă cu alte două ascensiuni de categoria întâi, Port de Lers şi Mur de Péguère. Aceasta din urmă oferă decorul ideal pentru câteva încercări venite din partea unor rutieri ca Vincenzo Nibali, Cadel Evans sau Jurgen Van Den Broeck, cu toţii dornici să îl testeze pe purtătorul tricoului galben. Aflată la debut în Marea Buclă, Mur de Péguère are 9,3 kilometri lungime şi pantă medie 7,9%, dar unele porţiuni ating chiar şi 18%, iar acolo sunt şanse mari să se dea drumul la atacuri.

Personal, cred că oponenţii lui Wiggins sunt conştienţi că britanicul va fi greu de distanţat, însă este datoria lor să încerce asta, fie pentru a vedea cum reacţionează acesta, fie pentru a-i obosi echipa, care a a avut mult de muncă în ultimele opt zile. În plus, mulţi îşi amintesc că rutierul englez a întâmpinat probleme în Vuelta de anul trecut pe pantele dificile şi speră ca situaţia să se repete, chiar dacă acum sunt alte circumstanţe.

După ultima ascensiune, vor urma aproximativ 39 de kilometri până la final, ceea ce înseamnă că rutierii lăsaţi în urmă pe Péguère vor putea reveni. Cum implicaţiile pentru general nu sunt foarte importante, o evadare are şanse mari de reuşită, iar de acolo nu ar trebui să lipsească Thomas Voeckler sau Luis-Leon Sanchez, care s-au odihnit în celelalte etape, dar nici oamenii interesaţi de tricoul alb cu buline roşii.

Statistici după Cap d’Agde

Prea multe lucruri nu sunt de povestit despre etapa a 13-a a Turului Franţei, singurele momente demne de menţionat, cu excepţia succesului înregistrat de André Greipel, fiind atacul dat de Cadel Evans pe Mont Saint-Clair şi trena de-a dreptul nebună dusă de Bradley Wiggins pe final, pentru Edvald Boasson Hagen. Drept urmare, m-am gândit să dau câteva informaţii statistice:

– Tony Gallopin, purtătorul numărului 13, a abandonat în etapa a 13-a, la o zi după vineri 13.

– André Greipel a devenit primul ciclist german de la Erik Zabel, în 2001, care a câştigat trei etape la o ediţie a Marii Bucle.

– De asemenea, Greipel este primul german de la Linus Gerdemann, în 2007, care s-a impus pe 14 iulie.

– Au trecut şapte ani de la ultimul succes al unui francez de Ziua Bastiliei. Totuşi, nu este cea mai lungă perioadă fără o victorie de Ziua Naţională; aceasta a fost consemnată între 1980 şi 1989.

– Bradley Wiggins a stabilit un record pentru un rutier britanic: cele mai multe zile petrecute în tricoul galben. Liderul lui Sky a ajuns la şapte etape, depăşindu-l pe Chris Boardman (şase zile).

Turul Franţei – etapa a Xlll-a

Francezii vor sărbători sâmbătă Ziua Bastiliei, însă au şanse infime să se bucure de un succes al unui rutier propriu în Marea Buclă. Motivul? Etapa care va purta plutonul între Saint-Paul-Trois-Châteaux şi Le Cap d’Agde e una de plat, singurul punct care ar putea da peste cap calculele fiind Mont Saint-Clair, o căţărare de categoria a treia, plasată cu 23 de kilometri înainte de sosire, despre care Laurent Jalabert a spus că este mai grea decât Mur de Huy. Totuşi, deşi panta medie e de 10,2% pe cei 1600 de metri ai dealului, sprinterii nu ar trebui să rămână în urmă, dar întrebarea este câtă energie vor mai avea pentru sosirea din Cap d’Agde?

Cu siguranţă, Liquigas va veni în fruntea plutonului înainte de startul căţărării şi va impune un ritm foarte ridicat, pentru a se asigura că le va crea probleme sprinterilor. Obiectivul echipei italiene este clar: să îl lase pe Peter Sagan cu cât mai puţin adversari, astfel încât slovacul în vârstă de 22 de ani să aibă şanse la o nouă victorie sau măcar să mai adune puncte pentru a-şi consolida tricoul verde, pe care e foarte aproape să îl ducă până la Paris.

Lupta principală pentru locul întâi se va da între doi foşti colegi, Mark Cavendish şi André Greipel. Germanul a câştigat două etape la actuala ediţie, în timp ce campionul mondial are doar una, însă va încerca să egaleze situaţia, deşi misiunea lui se anunţă dificilă. Nu doar că rutierul britanic nu va putea fi ajutat de un “trenuleţ”, dar s-ar putea să plătească pentru efortul depus în zilele precedente, când s-a pus în slujba echipei sale, Sky.

Ultima victorie franceză pe 14 iulie datează din 2005 şi a fost obţinută de David Moncoutié, la Digne-les-Bains. Acum, gazdele pot spera la cel mult o clasare între primii zece, dacă se ajunge la sprint, sau la un atac dat pe Mont Saint-Clair, care să meargă până la capăt.

Turul britanicilor

S-au scurs aproape două săptămâni din Marea Buclă şi rutierii din Regatul Unit au obţinut patru victorii de etapă. După Mark Cavendish, Chris Froome şi Bradley Wiggins, vineri a venit rândul lui David Millar, care a plecat în evadare cu un gând: să câştige în ziua în care se împlineau 45 de ani de la moartea lui Tom Simpson pe Mont Ventoux, în ceea ce a fost şi a rămas unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria ciclismului.

Avantajat de calităţile sale la contratimp, scoţianul în vârstă de 35 de ani a răspuns excelent pe final atacului lansat de Jean-Christophe Peraud şi l-a învins cu lejeritate pe acesta la sprint, salvându-i lui Garmin-Sharp Turul Franţei, o cursă în care formaţia americană a suferit din plin în aceste două săptămâni. A fost un succes pe care Millar l-a comparat cu cel din urmă cu un deceniu, când, tot după o evadare, a câştigat la Béziers, învingându-i pe Michael Boogerd, Laurent Brochard şi David Extebarria, de asemenea, la sprint.

Într-un an olimpic, rezultatele pe care le-au înregistrat cicliştii britanici până acum sunt cu adevărat impresionante; zecile de victorii obţinute atât în World Tour, cât şi în Europe Tour, au avut darul de a confirma că raportul de forţe s-a schimbat încetul cu încetul în ciclism, exact ceea ce Pat McQuaid a preconizat că o să se întâmple în urmă cu cinci ani, când a spus că lumea anglo-saxonă va domina acest sport. Un motiv în plus pentru care noua ordine nu trebuie să mire pe nimeni, deoarece nu a apărut dintr-o dată, ci a fost rezultatul unui plan extrem de bine pus la punct.

Turul Franţei – etapa a Xll-a

Alpii îşi vor lua la revedere de la Marea Buclă în acest an cu o etapă care este pe placul puncheurilor, deşi pe traseu se află două căţărări de categoria întâi. Col du Grand Cucheron şi Col du Granier ar fi putut avea un impact semnificativ asupra clasamentului general dacă nu ar fi fost plasate de organizatori în prima treime a etapei a Xll-a. În aceste condiţii, ele vor servi drept pretext pentru formarea unei evadări şi vor oferi decorul unei noi lupte între cicliştii interesaţi de tricoul alb cu buline roşii.

La cum arată clasamentul căţărătorilor acum, nu ar fi exclus ca Pierre Rolland, Fredrik Kessiakoff sau Michele Scarponi să plece din pluton. Miza acestora vor fi doar punctele puse în joc, deoarece îmi vine greu să cred că ar putea fi interesaţi de victoria de etapă, cu atât mai mult cu cât s-au aflat în evadarea de joi. În plus, după Col du Granier va urma o lungă porţiune de plat, care va fi perfectă pentru ca plutonul să îşi refacă forţele şi să pornească în urmărirea evadaţilor.

Cu mai puţin de 20 de kilometri rămaşi până la sosire, pe traseu îşi va face apariţia Côte d’Ardoix, o ascensiune de categoria a treia care ar putea realiza o selecţie, chiar dacă panta medie este de numai 3,4%. Finalul constă într-o porţiune în urcare în lungime de patru kilometri, iar aceasta îi vine “mănuşă” lui Peter Sagan. Slovacul, câştigător la Seraing, Boulogne-sur-Mer şi Metz, va căuta al patrulea succes de etapă, unul ce i-ar asigura în proporţie de 90% tricoul verde. La cum au arătat lucrurile până acum, mi-e greu să cred că se va găsi cineva să îl împiedice, evident, asta dacă nu cumva o evadare va reuşi.

Ce s-a întâmplat pe La Toussuire

Pe zi ce trece, din ce în ce mai mulţi oameni sunt de părere că nu Bradley Wiggins, ci Christopher Froome ar trebui să fie liderul lui Sky. Pentru unii, senzaţia este că britanicul originar din Kenya e mult mai puternic pe munte, singurul lucru care îl opreşte să arate acest lucru fiind faptul că este unul dintre “locotenenţii” lui Wiggins. Ultimul exemplu în acest sens a venit pe La Toussuire, în etapa a Xl-a a Turului Franţei, când Froome a accelerat, dar a primit ordin să se opreacă, deoarece colegul său rămăsese în urmă. Acea întâmplare a devenit mai comentată şi decât victoria superbă a lui Pierre Rolland, un om care a arătat încă o dată cât de mult iubeşte căţărările alpine.

Nu cred că a fost cazul unei revolte din partea lui Chris Froome, cum nici nu cred că mişcarea respectivă a reprezentat un gest care să denote lipsă de loialitate, aşa cum a spus danezul André Steensen. Rutierul născut în Africa a arătat până acum un bun simţ exemplar, susţinându-şi colegul atât pe munte, cât şi prin declaraţii. Din punctul meu de vedere, acţiunea lui Froome a fost discutată atât la obişnuita întâlnire de dimineaţă a lui Sky, cât şi în timpul etapei, pe acei ultimi kilometri, când cei doi britanici au schimbat câteva cuvinte.

În mod normal, ciclistul în vârstă de 27 de ani trebuia să atace pentru a-şi mări avansul faţă de Cadel Evans şi Vincenzo Nibali, în timp ce Wiggins ar fi trebuit să rămână în roata adversarilor şi să îi supravegheze pe aceştia, la fel ca pe La Planche des Belles Filles. Din nefericire pentru Froome, colegul lui a avut un moment de slăbiciune chiar în clipa atacului, iar el a primit ordin să îl aştepte şi să îl ducă cu bine până la final, deoarece Sky nu îşi putea permite nici cea mai mică abatere de la un plan pe care l-a pus la punct încă din toamna lui 2011.

Cu siguranţă, răsplata pentru Chris Froome ar putea veni undeva în ultima săptămână, când nu ar fi deloc exclus ca el să primească liber pe finalul etapei de la Peyragudes şi să meargă pentru victorie. Pe de altă parte, după ce s-a întâmplat pe La Toussuire, a devenit şi mai clar că Froome, unul dintre cei mai valoroşi “locotenenţi” ai ultimului deceniu, trebuie să fie liderul lui Sky în 2013, deoarece are tot ce îi trebuie pentru a câştiga un Mare Tur. Şansa lui de a demonstra de ce este capabil ar putea veni chiar mai devreme, peste o lună, în Turul Spaniei, unde Froome se anunţă a fi principalul adversar al lui Alberto Contador.

Turul Franţei – etapa a Xl-a

Este cu adevărat singura rundă din a doua săptămână în care se mai pot da atacuri sau măcar pune în practică unele scenarii sau strategii pentru a da peste cap “maşinăria” numită Sky. În lungime de doar 148 de kilometri, etapa dintre Albertville şi La Toussuire e una dintre cele mai scurte de la actuala ediţie, dar şi una dintre cele mai dificile, deoarece pe rutieri îi aşteaptă patru ascensiuni care însumează nu mai puţin de 71 de kilometri.

Col de la Madeleine, Col de la Croix de Fer, Col du Mollard şi La Toussuire sunt căţărările de la care fanii doresc o scânteie care să scoată Turul Franţei din letargia în care pare că a intrat de aproximativ o săptămână. Singura problemă este că niciuna dintre aceste ascensiuni nu are o pantă medie mai mare de 6,9%, iar asta înseamnă că BMC, Liquigas sau Lotto-Belisol sunt obligate să caute alte soluţii în afara unui atac clasic pentru a-i pune probleme lui Wiggins.

Om cu zece participări în Le Tour, Stephane Goubert a spus într-un interviu pentru Eurosport că adversarii britanicului trebuie neapărat să îl atace pe acesta încă de pe Madeleine, dar această tactică mi se pare falimentară din start. O acţiune iniţiată de Cadel Evans, Vincenzo Nibali şi Jurgen Van Den Broeck atât de devreme ar declanşa reacţii din partea unor echipe ca RadioShack-Nissan sau Europcar, care au la rândul lor pretenţii pentru ierarhia generală. Apoi, chiar dacă scopul principal ar fi obosirea colegilor lui Bradley Wiggins, asta ar însemna că şi ei vor obosi, în timp ce Wiggins va rămâne în permanenţă protejat şi odihnit.

În al treilea rând, purtătorul tricoului galben va avea patru colegi alături – Edvald Boasson Hagen, Michael Rogers, Richie Porte şi Chris Froome – iar şansele ca el să ajungă fără niciunul dintre ei pe ultima căţărare mi se par foarte mici, luând în considerare ce a arătat Sky până acum. În al patrulea rând, Evans sau Nibali au două griji pe cap, deoarece şi Froome se află acolo şi poate intra perfect în rolul de lider al grupării britanice, dacă situaţia îi va cere acest lucru. Scapi de Wiggins, dar ce faci cu Froome?  Sky vrea tricoul galben şi sunt convins că este gata să pună imediat în aplicare planul B. În aceste condiţii, câtă energie să mai ai pentru a-l lăsa în urmă şi pe rutierul originar din Kenya, unul dintre cei mai valoroşi căţărători prezenţi în cursă?

În fine, ar mai fi ceva: Wiggins nu a avut ocazia să arate ce poate pe munte. Intuiţia îmi spune că în clipa în care va fi obligat să le răspundă rivalilor, va face asta fără nici cea mai mică emoţie şi le va da o lovitură psihologică atât de puternică, încât lupta pentru tricoul galben va fi închisă definitiv din acel moment.

Post Navigation