Cafe Roubaix

Despre ciclismul de azi şi cel de altădată

Archive for the category “Le Tour 2012”

Veteranii, la putere

35 de ani a fost media de vârstă a celor trei rutieri clasaţi pe podium în etapa a zecea din Turul Franţei, cea mai frumoasă de până acum. Jos pălăria pentru Thomas Voeckler, Michele Scarponi şi Jens Voigt, care au animat din plin ziua de miercuri, oferind o superbă luptă pentru victoria de etapă! Îmi place când cicliştii cu un palmares sărac dau lovitura, însă trebuie să recunosc că un eventual succes al lui Dries Devenyns mi-ar fi lăsat un gust puţin amar, deoarece belgianul nu a dorit să contribuie la reuşita evadării, deşi a fost invitat să facă asta.

În schimb, rutierul echipei Omega Pharma-Quick Step a preferat să îşi păstreze forţele pentru un atac dat în ultimii trei kilometri, un atac pe care l-ar fi dus probabil până la capăt, dacă Thomas Voeckler nu arăta aceeaşi determinare incredibilă ce l-a ajutat să îmbrace tricoul galben timp de 20 de zile în carieră. Aflat aproape de abandon în prima săptămână a cursei, urmare a unei afecţiuni la genunchi, ciclistul lui Europcar a revenit fantastic şi a mai bifat un succes memorabil în Le Tour, la fel precum cele înregistrate în 2009 şi 2010.

Venit pe doi, Michele Scarponi şi-a depus odată cu această clasare candidatura pentru tricoul alb cu buline roşii, aflat acum pe umerii lui Voeckler. Cu încă două astfel de evadări, ciclistul echipei Lampre poate deveni al optulea italian din istorie care câştigă această ierarhie, salvându-şi astfel sezonul, unul destul de modest, fără nicio victorie sau clasare pe podium într-o cursă pe etape.

Ce ar mai fi de spus despre Jens Voigt? Aflat la a doua evadare din ultimele cinci zile, germanul în vârstă de 40 de ani a demonstrat că nu are motive de retragere, deoarece poate să mai ducă un sezon la cel mai înalt nivel. Nu mult i-a lipsit veteranului de la RadioShack-Nissan să obţină ceea ce ar fi fost primul succes din 2010 încoace, însă chiar dacă nu a terminat primul, Voigt tocmai cred că a găsit motivaţia necesară să meargă mai departe. De fapt, dacă Alpecin îşi va face debutul în 2013 (cu un buget de 13 milioane de euro, conform ultimelor ştiri), germanul cred că îşi va asigura nu doar un loc în lot, dar şi un contract pentru după ce se va retrage.

Dacă tot am vorbit despre veterani, un gând nu îmi dă pace acum: oare a revenit Cadel Evans la perioada pre-Mendrisio, când îi era frică să facă o mişcare în pluton, preferând să stea prudent, în speranţa că această tactică pasivă va avea rezultate? Altfel nu îmi explic de ce nu a plecat pe coborâre, împreună cu Vincenzo Nibali, în ceea ce avea şanse să fie o acţiune la finalul căreia cei doi i-ar fi putut lua 30-45 de secunde lui Bradley Wiggins. Australianul a spus că a fost indecis în momentul în care italianul a plecat, iar acesta din urmă nu a uitat să îl penalizeze, printr-o aluzie evidentă: “Multă lume vorbeşte despre atacuri, însă la momentul adevărului am fost singurul care a făcut asta. Este păcat, deoarece i-am fi luat timp lui Wiggins dacă am fi fost mai mulţi”.

Turul Franţei – etapa a X-a

Miercuri, în Marea Buclă îşi va face debutul Col du Grand Colombier, o căţărare despre care Jean-François Pescheux, directorul tehnic al cursei, a spus că este cea mai dificilă din Hexagon. În lungime de 17,4 kilometri şi cu pantă medie 7,1%, aceasta e cunoscută de puţin rutieri, chiar dacă a apărut şi în cea mai recentă ediţie a Criteriului Dauphiné. Mai familiară le este unor oameni ca Thibaut Pinot, Rein Taaramäe, David Moncoutié sau Pierre Rolland, care o ştiu bine din Tour de l’Ain, acolo unde a figurat de mai multe ori ca finiş de etapă.

Singura problemă ar fi că organizatorii au plasat-o cu exact 43 de kilometri înainte de sosire, un motiv suficient pentru ca unii dintre cicliştii de clasament general să nu fie interesaţi de un atac, mai dacă Sky va controla plutonul cu aceeaşi mână de fier din zilele precedente. În plus, conform lui Laurent Jalabert, adversarii lui Wiggins stau prost cu moralul după ce s-a întâmplat în etapele din prima parte a cursei şi niciunul nu este dispus să îşi asume riscuri pe o ascensiune care se termină destul de departe de final.

Totuşi, un scenariu ar fi plauzibil, dar acesta depinde de cum va arăta Sky pe Grand Colombier: dacă Bradley Wiggins va avea acolo nu mai mult de doi colegi, Cadel Evans sau Vincenzo Nibali ar putea ataca pe ultimele sute de metri, unde panta atinge 12%, în ideea de a-i lua 10-15 secunde britanicului şi de a forţa pe coborâre. Cum cei doi sunt cei mai buni coborâtori dintre favoriţi, ar putea forma o alianţă al cărei scop să fie distanţarea purtătorului tricoului galben.

După Col du Grand Colombier, pe ciclişti îi vor aştepta Col de Richemond (categoria a treia) şi o nouă coborâre destul de lungă, etapa urmând să se încheie cu o scurtă porţiune în urcare, perfectă pentru a condimenta sosirea şi a oferi o frumoasă luptă pentru victorie, în cazul în care acolo va ajunge un mic grup. Nu ştiu de ce, dar ceva îmi spune că va fi etapa cu cele mai multe artificii de până acum. Ce formă şi ce culoare vor avea acestea, rămâne de văzut.

PS: pe tot parcursul actualului sezon, Tim Kerrison, omul care s-a ocupat de pregătirea fizică a rutierilor lui Sky, le-a cerut acestora un lucru: să preia cât mai repede poziţia de lider al unei curse pe etape, pentru a-i urmări cum apără tricoul galben, cât de mult efort depun, dar şi pentru a-i ajuta pe  ciclişti să se adapteze fără probleme la o astfel de situaţie. Richie Porte (Turul Algarve), Michael Rogers (Turul Bavariei) şi Bradley Wiggins (Paris-Nisa, Turul Romandiei şi Criteriul Dauphiné) au făcut exact ce li s-a cerut. În următoarele două săptămâni vom afla cât de mult i-au ajutat toate aceste “antrenamente”.

Tricoul galben, rezolvat pe jumătate

Bradley Wiggins şi Chris Froome au avut o evoluţie stelară în etapa a noua a Turului Franţei, la finalul căreia a devenit clar că Sky nu prea are cum să piardă victoria în Marea Buclă. Duo-ul echipei britanice este atât de puternic, încât nu ar trebui să mire pe nimeni dacă Wiggins şi Froome vor ajunge la Paris pe primele două locuri la general, o performanţă care nu a mai fost realizată din 1996, când Bjarne Riis şi Jan Ullrich făceau acelaşi lucru în culorile lui Telekom.

Singura surpriză de luni a fost Cadel Evans, care a mers sub aşteptări, lucru evident dintr-o scurtă analiză a contratimpului din Criteriul Dauphiné şi a celui din Marea Buclă. La Bourg-en-Bresse, pe distanţa de 53,5 kilometri, australianul a sosit la un minut şi 43 de secunde în urma lui Wiggins; 32 de zile mai târziu, pe un traseu cu 12 kilometri mai scurt, ciclistul echipei BMC a venit cu exact aceeaşi întârziere. Ceva nu merge bine pentru Evans în aceste săptămâni: poate fi din cauză că a ratat câteva zile de pregătire, poate fi din cauza vârstei, dar cert este că deţinătorul trofeului se vede pus în situaţia de a pierde şi locul secund.

Sunt convins că Evans nu va renunţa, însă şansele sale de a repeta succesul din 2011 sunt foarte mici. Un luptător, australianul va ataca în următoarele zile, cu speranţa de a recupera câteva zeci de secunde, care să îi relanseze campania. De altfel, el s-a arătat optimist că Sky nu este invincibilă, luând în considerare ce s-a întâmplat duminică, pe Col de la Croix. Din punctul meu de vedere, e doar o iluzie: nu cred că “locotenenţii” lui Bradley Wiggins au capotat, ci doar au primit liber din partea acestuia, care s-a mulţumit să îl păstreze doar pe Chris Froome lângă el, conştient că nu va avea nicio problemă pe final.

Câteva cuvinte şi despre Froome: rutierul originar din Kenya a crescut fantastic în ultimii ani, iar progresul său nu se va opri aici. Excelent la contratimp, dar şi pe munte, britanicul va fi sezonul viitor unul dintre principalii candidaţi la tricoul galben. În aceste condiţii, şansele ca Andy Schleck să câştige cursa pe şosea devin din ce în ce mai mici. În plus, la ce au arătat Chris Froome şi Sky în ultima vreme, aş spune că nici Alberto Contador nu are motive să stea foarte liniştit.

Turul Franţei – etapa a lX-a

Un contratimp individual îi va aştepta pe rutieri înainte de prima zi de pauză, una care vine la fix, după o primă jumătate foarte tensionată şi obositoare. Rutierii vor parcurge 41,5 kilometri între Arc-et-Senans şi Besançon, oraş care ultima oară a găzduit un contratimp în 2004. Atunci, Lance Armstrong l-a învins pe Jan Ullrich pentru 61 de secunde, dar rezultatul nu a avut niciun impact asupra clasamentului general, deoarece totul se întâmpla în penultima zi a cursei. Acum însă, situaţia va fi cu totul alta, pentru că etapa a noua are toate şansele să remodeleze ierarhia condusă de Bradley Wiggins.

Favorit la victorie este Fabian Cancellara, dar elveţianul nu reprezintă un adversar pentru purtătorul tricoului galben, a cărui luptă principală va fi cu Cadel Evans. În Criteriul Dauphiné, ciclistul echipei Sky aproape l-a prins din urmă pe australian, însă este greu de crezut că această situaţie se va mai repeta, deoarece rutierul de la Antipozi ar trebui să se afle la un nivel mai ridicat. Cu toate acestea, mă aştept ca Wiggins să meargă din nou incredibil şi să pună un minut între el şi Evans, chiar dacă traseul de acum este mai scurt şi mai tehnic decât cel din urmă cu o lună.

Sunt tare curios ce va face Denis Menchov; rusul nu a ieşit prea mult în evidenţă, dar contratimpul îl găseşte pe locul patru, cu şanse mari să ajungă pe ultima treaptă a podiumului, deoarece stă mult mai bine decât Vincenzo Nibali la această disciplină. Şi Chris Froome are şansa să urce o poziţie, în timp ce alţi ciclişti, precum Janez Brajkovic, Andreas Klöden sau Levi Leipheimer vor încerca să se folosească de etapa a noua pentru a recupera o parte din timpul pierdut în precedentele două zile şi a reintra în lupta pentru un loc între primii zece. De asemenea, aştept o evoluţie bună şi din partea lui Maxime Monfort, al treilea clasat în contratimpul individual din Turul Elveţiei, care va beneficia de o oportunitate importantă de a-şi consolida locul al şaselea.

“Doar victoria contează”

Aceste cuvinte sunt tatuate pe braţul drept al lui Thibaut Pinot, primul francez care a câştigat o etapă la această ediţie a Marii Bucle. Speram ca rutierul lui FDJ (doar 22 de ani) să aibă o evoluţie foarte bună la debutul său în cursă, dar nu credeam că va obţine o victorie, ci mă bazam mai mult pe clasări importante ale sale în etapele montane. Însă Pinot a întrecut aşteptările încă din prima jumătate a Turului Franţei şi a bifat un succes memorabil, devenind numai al cincilea ciclist sub 23 de ani care a câştigat o etapă din Le Tour în ultimul sfert de secol, după Lance Armstrong, Jan Ullrich, Filippo Pozzato şi Peter Sagan.

Profesionist din 2010, Thibaut Pinot a impresionat în ultimele sezoane prin câteva victorii cu adevărat remarcabile, precum cea obţinută pe Ballon d’Alsace, în Turul Alsaciei, sau pe Col du Grand Colombier, în Tour de l’Ain. Aceste rezultate, la care se adaugă şi clasări bune în curse ca Turul Romandiei sau Criteriul Dauphiné, l-au determinat pe antrenorul lui, Frédéric Grappe, să declare că Pinot este la ora actuală unul dintre cei mai buni cinci căţărători din lume.

Rezistenţa ridicată, calităţile de puncheur şi apetenţa pentru pante dure (caracteristică oarecum atipică pentru un francez) sunt câteva dintre atuurile pe care Pinot a arătat că le posedă. Dacă la acestea se adaugă şi faptul că merge rezonabil la contratimp (capitol la care mai poate face îmbunătăţiri), ciclistul echipei FDJ are tot ce îi trebuie pentru ca peste doi sau trei ani să pornească Turul Franţei nu ca o speranţă, ci ca un candidat la tricoul galben.

Mai jos, momentele incredibile oferite de Marc Madiot în ultimii kilometri ai etapei a opta, când Pinot i-a adus lui FDJ o victorie care i-a salvat acesteia sezonul:

Turul Franţei – etapa a Vlll-a

Se anunţă o nouă zi tensionată în Marea Buclă, poate chiar la un nivel mai ridicat faţă de ce a fost în runda precedentă, una în care Chris Froome a obţinut victoria, Bradley Wiggins a preluat şefia clasamentului general, iar rivalii lor au fost lăsaţi să se gândească la alte strategii ca să le facă faţă rutierilor echipei britanice. Un motiv în plus pentru ca în etapa a opta să avem o bătălie pe două planuri: unul pentru victoria de etapă şi unul pentru tricoul galben.

Cum ziua va începe direct cu o căţărare de categoria a patra, este foarte posibil ca o evadare câştigătoare să se formeze chiar din acei kilometri de început. În grupul respectiv s-ar putea regăsi nu doar oameni interesaţi de succesul de etapă, ci şi ciclişti care vor căuta să adune puncte pe cele şapte ascensiuni ale zilei. Practic, motive suficiente pentru ca evadarea să primească bilet de voie din partea plutonului şi astfel să ajungă prima la final.

Ultima ascensiune de pe traseu, Col de la Croix, are 3,7 kilometri lungime, pantă medie 9,2% şi vârful plasat cu 16 kilometri înainte de sosire. În aceste condiţii, este clar că adversarii lui Bradley Wiggins îşi vor alege tactica în funcţie de aceasta. Cum pe căţărare le va fi foarte greu să atace, având în vedere ritmul impus de echipa Sky, mai mult ca sigur că vor încerca să se desprindă pe coborâre, acolo unde o alianţă între Cadel Evans, Vincenzo Nibali şi Samuel Sanchez ar putea păcăli vigilenţa “maşinăriei” britanice.

Sincer să fiu, nu îi dau şanse prea mari unei astfel de acţiuni, pentru simplul motiv că Wiggins va avea cel puţin trei colegi alături de el, iar aceştia vor putea să neutralizeze toate atacurile. În ceea ce priveşte victoria de etapă, e greu de spus cine o va obţine, deoarece lista este lungă. Cert e că pe ea se află nume ca Sylvain Chavanel, Sandy Casar, Alexandre Vinokourov, Pierrick Fedrigo sau Johnny Hoogerland.

UK Postal

Ceea ce a făcut Sky în etapa a şaptea a Turului Franţei nu a reprezentat nicio surpriză, ci încă o mostră a “maşinăriei” pe care gruparea britanică a pus-o la punct sezonul acesta în curse ca Turul Algarve, Paris-Nisa sau Criteriul Dauphiné, cu scopul de a da lovitura în Marea Buclă. Până acum, lucrurile merg perfect pentru Sky în Le Tour: a obţinut două victorii de etapă, are tricoul galben şi pe cel cu buline roşii, trei oameni în top zece la general şi a avut grijă să le transmită celorlalţi rutieri că este cea mai puternică echipă prezentă în cursă.

La cum au mers Richie Porte, Edvald Boasson Hagen, Michael Rogers, Chris Froome şi Bradley Wiggins, aceştia au dat senzaţia că nici măcar nu au fost la 100%, ci au avut o evoluţie direct proporţională cu dificultatea căţărării, iar acest lucru este cu adevărat înspăimântător pentru adversarii lor. De fapt, mai precis spus, pentru Cadel Evans şi Vincenzo Nibali, deoarece aceştia sunt singurii care îl pot ameninţa pe noul purtător al tricoului galben.

Pe de altă parte, la fel de adevărat e că La Planche des Belles Filles nu a fost un test serios, ci doar aperitivul pentru următoarele două săptămâni, când etapele cele mai dificile îşi vor face apariţia. Tocmai de aceea, nu este exclus ca rivalele lui Sky să formeze o coaliţie în zilele care vor veni, pentru a încerca să îi destabilizeze echipa lui Wiggins şi să îl oblige pe acesta să îşi asume riscuri, în special pe coborâri.

Până atunci, Sky trăieşte momentul şi se bucură de performanţa realizată sâmbătă, când l-a dat pe doar al cincilea britanic din istorie care a îmbrăcat tricoul galben, după Tom Simpson, Chris Boardman, David Millar şi Sean Yates, actualul director sportiv al lui Sky. În 1994, Yates a condus ierarhia generală pentru doar o zi, după o evadare. Acum, rutierul său este mare favorit să ajungă cu tunica distinctivă la Paris.

Cum poate fi învins Wiggins

Articolul acesta a apărut în urmă cu zece zile, însă aş putea spune că abia acum este de actualitate. Merită aruncată o privire pe ceea ce spun Lionel Marie, Yvon Ledanois, Philippe Mauduit sau Alain Gallopin.

Turul Franţei – etapa a Vll-a

Marea Buclă a ajuns la prima clipă a adevărului, una care deşi nu va fi decisivă, va face curăţenie în clasamentul general şi îi va oferi acestuia o altă formă. De asemenea, cel dintâi finiş în căţărare de la această ediţie va da şi primele răspunsuri în ceea ce îi priveste pe favoriţii la tricoul galben. Pot Sky şi Bradley Wiggins să aibă o nouă evoluţie ireproşabilă, la fel ca în Criteriul Dauphiné? Este în stare Cadel Evans să îl lase în urmă pe principalul său adversar? Îşi va respecta Denis Menchov porecla – “asasinul tăcut”?

Toate aceste lămuriri vor veni odată cu La Planche des Belles Filles, ascensiune care apare pentru prima oară în Marea Buclă. Deşi are doar 5,9 kilometri, aceasta este extrem de dificilă, deoarece panta medie e de 8,5%, iar unele porţiuni ating şi 14%. Mai mult, potrivit lui Daniel Lloyd, cel care a inspectat traseul pentru IG Sigma Sport, ultimii o sută de metri au pantă medie 22%, porţiunea respectivă fiind similară din acest punct de vedere cu Flèche Wallonne.

Oponenţii lui Bradley Wiggins vor încerca să câştige timp în raport cu britanicul, însă dacă Sky va controla cursa şi va impune un ritm precum cel din Dauphiné, nu văd cum l-ar putea destabiliza aceştia pe ciclistul în vârstă de 32 de ani. Singura şansă ar fi ca englezul să aibă o zi proastă şi să sufere pe panta dură, deşi dacă mă iau după ce a spus Sean Yates în interviul pe care mi l-a acordat înainte de Le Tour, Wiggins va surprinde prin evoluţia sa pe munţi.

Îl iau la victorie pe Vincenzo Nibali, pentru că La Planche des Belles Filles îmi aduce aminte prin caracteristicile sale de Muntele Verde (5,7 kilometri lungime, pantă medie 10,5%), ascensiune pe care “Rechinul” a câştigat etapa-regină a Turului Omanului din acest an. Având în vedere că va beneficia de ajutorul a trei colegi foarte puternici, Ivan Basso, Sylvester Szmyd şi Peter Sagan, Nibali poate obţine victoria sâmbătă, una care ar legitima pretenţiile sale la cel puţin un loc pe podium. De asemenea, mă aştept la o evoluţie foarte bună din partea lui Thibaut Pinot; puştiul lui FDJ-BigMat nu reprezintă o ameninţare la general, cunoaşte perfect căţărarea şi panta îl avantajează. La ce a arătat în Turul Elveţiei, Pinot este capabil de un top cinci acum.

Haos în Marea Buclă

Doar 25 de kilometri au lipsit vineri pentru ca favoriţii la tricoul galben sau la un loc pe podium să ajungă pe La Planche des Belles Filles cu diferenţele stabilite după prologul de la Liège. Într-un moment similar cu cel din 2011, când Jurgen Van den Broeck şi Alexandre Vinokourov au fost nevoiţi să abandoneze după o căzătură masivă, şi acum mai mulţi oameni importanţi au văzut cum speranţele lor la un rezultat bun s-au năruit în doar câteva secunde.

Frank Schleck, Robert Gesink, Bauke Mollema, Janez Brajkovic, Ryder Hesjedal, Christian Vandevelde, Lieuwe Westra, Pierre Rolland, Michele Scarponi şi Alejandro Valverde sunt cei care au înregistrat pierderi de două până la 13 minute în etapa a şasea a Marii Bucle. Garmin-Sharp, Movistar şi Rabobank au fost cele mai lovite echipe într-o zi care trebuia să fie liniştită, dar s-a transformat într-un haos. Paradoxal, asta ar putea avea drept consecinţă creşterea spectacolului, deoarece rutierii enumeraţi mai sus sunt obligaţi să atace începând cu prima etapă în munţi, dacă vor să recupereze din timpul pierdut pe drumul spre Metz.

Din păcate, incidentele produse cu 25 de kilometri înainte de sosire au dus la mai multe abandonuri – Mikel Astarloza, Davide Vigano, Tom Danielson, Wout Poels, Oscar Freire, Imanol Erviti, Maarten Wynants, Robbie Hunter, Jose Ivan Gutierrez, Amets Txurruka, Ryder Hesjedal şi Hubert Dupont – într-o etapă care a semănat foarte mult cu cea din 1999, când plutonul a trecut pe la Passage du Gois, unde a fost de asemenea un haos de nedescris.

Câteva cuvinte şi despre învingător: Peter Sagan era deja un fenomen din Paris-Nisa 2010, însă succesul de vineri, chiar dacă a venit şi datorită unei conjuncturi favorabile, a arătat că potenţialul slovacului în vârstă de 22 de ani este nelimitat, dar în acelaşi timp, necunoscut. Cu a treia victorie la debutul în Turul Franţei, Sagan i-a făcut pe toţi să îşi epuizeze laudele la adresa sa, ceea ce s-ar putea să reprezinte o “problemă” atunci când va obţine următorul succes.

Post Navigation